Tainele savarsite in afara Bisericii

Tainele savarsite in afara Bisericii Mareste imaginea.


Tainele savarsite in afara Bisericii

Trebuie sa distingem aici doua situatii, intr-o masura apropiate si explicabile una prin cealalta : a) situatia celor care au ajuns in afara Bisericii prin schisma sau apostazie, si b), situatia celor care s-au nascut in afara Bisericii prin pretinse Taine valide si eficiente.

a) Trei din cele sapte Sfinte Taine, - Botezul, Mirungerea si Hirotonia -, nu se repeta niciodata. Teologia catolica a construit, iar sinodul din Trident a confirmat ca dogma pentru explicarea nerepetarii acestor trei Taine, teoria asa-zisului caracter indelebil, care a fost adoptata si de unii teologi ortodocsi. Conform acesteia, in cel botezat, miruit si hirotonit se intipareste, deosebit de harul Tainelor respective sau mai exact odata cu el, o pecete, un semn in fiinta celui ce primeste respectiva Taina, ce nu se poate sterge si prin care primitorii acestor Taine se disting spiritual de alti oameni si se cunosc ca au primit acele Taine chiar daca au cazut din harul lor, asa cum pastorul imprima oilor sale un semn pe care ele il pastreaza chiar daca se ratacesc. Acest semn sau caracter indelebil imprimat de Botez, Mirungere sau de acestea doua (si de Hirotonie), da dreptul la primirea celorlalte Taine, deci si a Euharistiei, Taina prin excelenta a comuniunii cu Hristos, in Duhul.

Hristu Andrutsos a considerat invatatura aceasta ca lipsita de caracterul unei dogme, intai pentru ca nu poate fi inteleasa natura acestui caracter care se mentine chiar si in conditiile pierderii harului Tainei respective, si in al doilea rand pentru ca aceasta nu are temeiuri in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Andrutsos o admite numai ca opinie teologica pentru a explica nerepetarea celor trei Taine nu atat la crestinii care raman in Biserica, in ciuda unor pacate, sau abateri disciplinare (in dazul clericilor, depusi din treapta sau caterisiti pentru pacate si abateri disciplinare), ci la cei care au cazut din Biserica prin schisma sau erezie si se intorc cu cainta la ea, dupa invatatura ortodoxa, sau la cei care vin cu aceste Taine de la o erezie, dupa catolici. Nerepetarea acestor Taine la cei care raman in Biserica este explicabila prin faptul ca, precum omul nu se naste natural decat o singura data, tot o singura data se naste si spiritual, in Duhul, pecetluindu-se de catre El, - prin Botez si Mirungere. Iar Hirotonia, ca introducere im slujba preoteasca, nu trebuie sa fie repetata.

C. Dyobuniotis, dezvoltand aceeasi idee a nerepetarii tainelor amintite, arata ca orice Taina are o lucrare cu efect deplin si perfect si deci nici una nu se repeta, in vederea aceluiasi efect, care a fost realizat o data prin aceeasi Taina. Intr-un fel nici Pocainta nu se repeta, caci ea se administreaza pentru alte pacate decat cele odata marturisite, adica pentru pacatele saavarsite dupa ultima spovedanie. Botezul si Mirungerea sunt legate exclusiv de pacatul stramosesc. De aceea nu se mai repeta. El se declara si pentru nerepetarea Tainei Nuntii acelorasi soti, dupa impacarea lor, practicata in Biserica Rusa; aceasta practica o cere generalizata in intreaga Biserica Ortodoxa si impartaseste teoria catolica de a nu repeta Maslul la aceeasi boala in continuare.

Intre ideea caracterului indelebil si explicatia lui Andrutsos si Dyobuniotis, Pr. Prof. D. Staniloae stabileste o apropiere: "caracterul cu care ramane cel botezat e ca el poarta urma Botezului si a Mirului pentru vecie, intrucat a fost curatit pentru totdeauna de pacatul stramosesc, intrucat acest pacat el nu-1 mai poate avea. Ceea ce a lucrat harul nu se mai poate sterge de tot, chiar daca se retrage harul". Nerepetarea unor Taine indica faptul ca ele stabilesc intre om si Hristos o relatie care nu mai poate disparea, dar se poate intuneca pana la aparenta ei disparitie. Ceea ce vrea sa defineasca caracterul indelebil al Botezului si Confirmarii este apartenenta ecleziala a omului la Hristos. Aceasta se mentine, intr-o oarecare masura, si in pacat sau erezie.

Tainele realizeaza relatia normala si plenara a omului cu Hristos, o relatie bilaterala, insa in sinul comunitatii ecleziale. "Dar in afara de relatia aceasta, sunt posibile inca atatea forme slabite si strambe de relatii. Prin schisma, prin apostazie, sau chiar prin pacatul de moarte, un om cade din relatia harica cu Hristos, dar intr-o anume relatie tot ramane. Daca si pacatul e, in general, un pacat impotriva lui Dumnezeu si nu-l scoate pe om dintr-o anumita relatie cu Dumnezeu, se poate spune ca schismaticul si apostatul pacatuiesc in mod special impotriva lui Hristos, cum nu pacatuieste omul nebotezat. Cel botezat, si cu atat mai mult cel hirotonit pacatuind grav e sluga rea, sluga devenita infidela care se deosebeste de cel ce n-a fost niciodata sluga lui Hristos. El nu mai are drept sa lucreze in numele Domnului, caci daca o face, pacatuieste si mai grav; dar nu poate totusi scapa de urmele acestei foste calitati a lui. Tot ce face el este manifestarea unei infidelitati fata de Domnul. El se va bate mult la Judecata, mai mult decat cel ce n-a fost sluga Domnului, dar faptul ca a fost sluga Domnului, sau faptul ca e sluga Lui infidela, face pe de alta parte, ca revenirea lui la fidelitate fata de Domnul sa fie exact o revenire, nu o angajare ca a unuia ce n-a fost nicicand sluga Domnului, deci nu mai trebuie implinita o forma noua". Botezul si Mirungerea dau sau stabilesc odata cu harul pe care il impartasesc, relatia principiala a omului cu Hristos, in Biserica. Celelalte Taine intensifica sau nuanteaza aceasta relatie. De aici si necesitatea repetarii aceestora din urma. Intensificarile si nuantarile acestei relatii initiale pot inceta a se mai realiza. Dar relatia omului cu Hristos ramane in principiu, insa pe o anumita treapta foarte stearsa. Deci efectul Botezului si Mirungerii se mentine, insa nu e lucrator. Dar pana aici a fost vorba de cei aflati in Biserica ortodoxa si apoi alunecati in eroare.

b) Tainele savarsite in afara Bisericii, de catre eretici si schismatici pun probleme si mai delicate. Pot fi ele considerate taine sau impartasesc ele pe Hristos in Duhul Sau? Din dezvoltarile anterioare si indeosebi din cele ale partii intai, in care au fost prezentate Biserica in calitatea ei de sacrament general si Tainele ca sacramente ale Sacramentului general, datorita legaturii lor directe eu Hristos, si cu Duhul, din definitia insasi a Tainelor si din relatia care exista intre Biserica si Taine, rezulta ca nu exista Taine in afara Bisericii. De aceasta axioma trebuie sa si tinem seama, cand ne pronuntam asupra asa-ziselor Taine din afara Bisericii. Dar Bisericile, confesiunile au dat raspunsuri diferite la intrebarea pusa, in care sunt implicate, bineinteles, propriile lor conceptii despre Taine si despre Biserica insasi, precum si despre raportul dintre Taine si adevarul de credinta.

Pentru Bisericile protestante si comunitatile ecleziale protestante, asa-zisele Taine din afara Bisericii nu constituie o problema. Tainele nu constituie o problema sau mai exact o realitate dumnezeiasca-omeneasca nici in interiorul Bisericilor Protestante insesi. Tainele, si acelea sunt reduse la doua : Botezul si Cina, la care este adaugata sau nu Marturisirea sau Spovedania, - sunt simboale sau semne care certifica comunicarea unui har. Dar ele nu comunica mai mult har decat Cuvantul. Dupa invatatura ortodoxa, cuvantul ca vehicul al harului, nu poate fi pus pe acelasi plan de egalitate cu Taina. Luteranii le considera egale. La ei si cuvantul este Taina si deci transmita tor de har. Daca considera Taina ca impreunare de cuvant si act, ei atribuie actului numai rostul de a infatisa mai clar si mai impresionant sensul cuvantului, chemarea cuvantului. "Dar actul sensibil al Tainei nu-si gaseste indreptatirea numai in faptul ca infatiseaza mai clar sensul exprimat in cuvant. Omul in Taine nu primeste numai niste sensuri intelectuale, ci cu el se petrece un act de transformare. Mai bine-zis el participa la un act mai presus de el; el primeste acel act si si-l insuseste activ, se incadreaza in el. In Taina, nu ni se comunica numai o idee, un indemn, o veste, spre a lua cunostinta de ea, ci in Taina, este Hristos insusi, in actele Lui mantuitoare, angaan du-ne si pe noi in ele".

Sacramentele au loc alaturi si in legatura cu propovaduirea sau liturghia cuvantului, dar ele nici nu se identifica si nici nu se substituie reciproc. Ortodocsii si catolicii recunosc ca propovaduirea cuvantului dumnezeiesc, in oricare forma, ar fi, este necesara, dar nu considera si nici nu pot considera cuvantul dumnezeiesc purtator al harului dumnezeiesc "in sensul exact al Tainelor", ca sa lucreze prin el harul dumnezeiesc in acelasi mod ca prin Taine. Daca ar fi asa, Tainele nu-si mai au rostul lor special, de impartasitoare ale harului dumnezeiesc, printr-un act vizibil eclezial. Dar ele au fost instituite de insusi Hristos, care le savarseste si se impartaseste prin ele, in Duhul, credinciosilor. Definitia data de Luther Tainei ca un "semn al cuvantului" si mai exact inca, un "semn al promisiunii dumnezeiesti", rupe Taina de orice legatura a ei cu Biserica, de orice implicatie ecleziala, iar Biserica o goleste de sacramentalitate, adica de plenitudinea harului dumnezeiesc care se revarsa in ea, prin arterele Tainelor.

Desi au facut din ele simple semne ale fagaduintei dumnezeiesti despre iertarea pacatelor, luteranii n-au tras si ultima consecinta, respingerea Tainelor. S-au multumit sa le puna pe acelasi plan cu cuvantul, si sa le afirme totusi necesitatea lor alaturi de cea a cuvantului, dar fara sa le gaseasca si un rost special. Calvinii au fost mai consecventi, legand strans Tainele de cuvantul lui Dumnezeu si situandu-le sub nivelul cuvantului. Botezul, de pilda, nu este, ca mijloc sau vehicul al harului, egal cu cuvantul; el este numai o certificare vazuta despre primirea harului prin cuvant. Botezul da, dupa Barth, siguranta ca cel botezat a primit harul, dar nu insusi harul. Experienta harului o are in el insusi, direct, prin Duhul Sfant, care vine prin cuvantul dumnezeiesc. Botezul da omului numai temeiul sa se increada in aceasta experienta launtrica, in vocea constiintei. Deci constiinta este cea care primeste harul si care da de stire despre el. Harul nu patrunde mai adanc decat in constiinta.

Reformatii au desprins gratia de semnul material, care ramane totdeauna un semn. Dar gratia nu o primesc decat cei predestinati, sau alesi. Daca gratia ar fi fost legata obiectiv de semn, ar primi-o toti cei care primesc semnul material sacramental. Rostul Tainei este sa faca mai expresiv cuvantul : "Cuvant liber al lui Iisus, Sacramentul este, intr-un oarecare sens, mai expresiv decat simpla predica ; el atesta mai bine ca ea, realitatea evenimentului, s-a produs cand Evanghelia este drept invatata".

Neoprotestantii au fost si mai consecventi respingand in mod definitiv Tainele. Baptistii care sunt mai aproape de reformati, desi fac o deosebire intre "intoarcerea" ca act vazut, voluntar si constient al omului si nasterea din nou ca "schimbare adanca, launtrica si nevazuta a firii spirituale a omului", "produsa in intregime numai de lucrarea exclusiva a lui Dumnezeu", o atribuie pe aceasta din urma tot cuvantului, neconsiderand Botezul ca mijloc de mantuire, cu toate ca-l practica cu anumit ceremonial si la majorat.

Tuturor protestantilor le este comun ca prin Taine se comunica credinciosului o stire, o asigurare, o certificare, un sens, o sarcina care poate fi indeplinita foarte bine prin cuvant. Deci Tainele pot lipsi fara nici un prejudiciu pentru mantuire. Protestantii vorbesc si ei de necesitatea Duhului si de lucrarea Duhului, dar nu prin mijloace ecleziale instituite de Hristos pentru revarsarea Duhului asupra Bisericii si in credinciosi Scriptura isi este suficienta, dar pe aceasta o citeste si o inteleqe fiecare in felul sau, caci Duhul este acela care ii invata si care se comunica prin cuvant. Dar de ce Duhul se contrazice, invatand pe unii intr-un fel, pe altii intr-un mereu alt fel ? La aceasta, protestantii nu dau si nici nu pot sa dea nici un raspuns. Tainele nu sunt articulate in Biserica, care si ea este, dupa K. Barth, un simplu signum si nu camp sau mijloc adevarat al mantuirii.

Protestantii vorbesc despre Taine si pretind ca si ei au Taine (Botezul, Euharistia), atunci cand cer intercomuniunea cu catolicii sau cu ortodocsii. in schimb, in relatiile dintre-ei, adica in relatiile intre Bisericile si comunitatile ecleziale protestante pe de o parte si in relatiile dintre acestea si Bisericile anglicane si comunitatile sau denominatiunile iesite din ele sau inrudite cu ele, pe de alta parte, intercomuniunea este nu numai practicata, ci si un lucru foarte obisnuit, fara implicatii dogmatice, sau macar ecleziale in general. Atitudinea Bisericii Romano-Catolice fata de Tainele savarsite in afara Bisericii pleaca atat de la conceptia ei despre Taine, cat si de la interesele propriului sau ecumenism. Dupa invatatura ortodoxa, Tainele sunt prelungirile lui Hristos - Sacramentul originar, prin Sacramentul general, Biserica, in ea insasi si in madularele ei. "Hristos ce ni se comunica prin Taine nu este un Hristos static, ci Hristos in continuarea actelor Sale mantuitoare. Iar omul, impartasindu-se de El, se impartaseste de aceste acte, sau trece prin ele, impreuna cu El. Ceea ce a facut Hristos intai cu umanitatea Sa personala, face acum cu fiecare om, care prin Taine il primeste pe El; face acum cu orice nou madular al Trupului Sau tainic. Hristos, continuand in cer jertfa Sa, fara ca sa inceteze a fi vesnic inviat repeta, cu fiecare om, drumul ridicarii umanitatii Sale, cum repeta mama, ajunsa la maturitate, cu fiecare copil, drumul strabatut de ea, fara ca sa redevina iarasi copil. Caci il duce pe fiecare la masura desavarsita a umanitatii Sale". Dar energia dumnezeiasca necreata ce ni se comunica din umanitatea plina de Duhul, indumnezeita a lui Hristos, in Taine, omul nu o primeste pe toata de la inceput, ci in marsura in care si omul devine si el tot mai apt pentru ea, prin contributie si eforturile Sale proprii, stimulate si acestea tot de harul dumnezeiesc. "Harul Tainelor este, pe de o parte, energia necreata dumnezeiasca, iar pe de alta, fazele prin care a trecut umanitatea lui Hristos, sau energia dumnezeiasca ce poate lua in om forme de virtute, de iubire, de viata spirituala tot mai inalte". Iar cel ce deschide adancu-rile omului, pentru aceasta energie dumnezeiasca, este Duhul Sfant; sau Duhul Sfant este cel ce o incopciaza de om. De aceea se spune pe de o parte ca Cel ce ni se comunica in Taine este Hristos, pe de alta, ca ceea ce ni se comunica este harul lui Hristos, si iarasi pe de alta, ca Hristos sau harul ni se comunica in Taine, prin Duhul Sfant, sau ca in ele, ni se comunica Duhul lui Hristos, Duhul care odihneste peste Hristos si-l umple pe El si ca om, pentru ca sa ne uneasca cu Hristos".

Dupa doctrina catolica, ceea ce se impartaseste prin Taine este gratia creata, gratia meritata de Hristos, dar nu o gratie din Hristos insusi. Aceeasi doctrina vorbeste, desigur, si de impartasirea de Hristos, sau mai exact despre doua lucruri in acelasi timp : a) prin Taina, omul se impartaseste de Hristos insusi si de aceea, b) el primeste gratia creata. Dualismul acesta este de neinteles, pe de o parte, dar pe de alta parte isi are justificarea si consecinta lui logica. Cel ce impartaseste aceasta gratie creata credinciosului prin Taine este episcopul sau preotul care lucreaza exclusiv in persona Christi. Tainele, prin urmare, incopciaza pe om nu direct in Hristos, ci in episcopat care se identifica cu Biserica. Ele sunt, in primul rand, punti orizontale intre credinciosi - poporul lui Dumnezeu - si episcopat si mai apoi, punti verticale mediate intre credinciosi si Hristos. Or, prin energia necreata impartasita, omul intra in Taine in legatura nemijlocita cu Hristos insusi, care moare si invie, facandu-l si pe om sa moara si sa invie cu El. Duhul lui Hristos, care ni se impartaseste, emana, chiar de la Hristos ca om. Dualismul amintit, care nu exista in invatatura ortodoxa si in lucrarea Bisericii Ortodoxe, explica, intr-un fel, atitudinea insasi a doctrinei si Bisericii Catolice fata de Tainele din afara Bisericii, de indata harul care-l impartasesc Tainele este o gratie creata, detasata de Hristos dar meritata de El, pentru jertfa adusa pe cruce, pentru intregul neam omenesc.

De aceea, fara nici o greutate doctrinara si determinata de propriile sale -interese ecumeniste, (de a aduce pe toti in staulul roman), Biser Romano-Catolica considera Tainele savarsite in afara de ea, ca fiind valide, deoarece savarsitorul lor este Hristos insusi, nu preotul. Desigur, in interiorul Bisericii Romano-Catolice, ministrul Tainelor este episcopul sau preotul in persona Christi. Teoria catolica se bazeaza pe opinia Fericitului Augustin, care afirma ca Tainele savarsite corect in afara Bisericii sunt valide, nu nevalide cum afirma Sfantul Ciprian, dar ca efectul lor este numai in potenta, devenind actual in cel ce le-a primit numai atunci cand el intra in Biserica: "Caci altceva este a nu poseda sustinea Fericitul Augustin, si altceva a nu poseda in mod util". Altceva este practica exterioara a Bisericii, forma dupa care este celebrata Taina (Sacramentul) si altceva gratia pe care Domnul o transmite prin actiunea exterioara, corect savarsita (res sacramenti). Consecvent acestei teorii, pentru Fericitul Augustin, sacramentul (Taina) poate sa existe si sa fie exterior valid, in forma sa, fara ca subiectul caruia sacramentul este administrat sa primeasca gratia care il insoteste. Pentru validitatea sacramentului, nici credinta, nici sfintenia ministrului nu sunt indispensabile. Sacramentele pe care le ofera ministrul nedemn, nu sunt un lucru care ii apartine, ci ele apartin lui Dumnezeu si Bisericii : nedemnitatea ministrului nu poate sa afecteze valoarea darului lui Dumnezeu si darului Bisericii insesi. Impingand si mai departe opinia sa, Fericitul Augustin pretindea ca, daca cineva, dispus sa primeasca sacramentul dat de Biserica, primeste, in caz de pericol de moarte, sacramentul (al Botezului) din mainile unui eretic, acel sacrament celebrat de eretic este intru totul valid si, in plus, confera celui ce-l primeste, gratia deplina. Fata de cei care primesc Botezul sau chiar Hirotonia de la schismatici sau eretici, in afara cazului de necesitate, Fericitul Augustin socotea ca aceste sacramente, intrucat nu au fost conferite in conditii corecte si in mod licit, nu transmit gratia, dar nu trebuie repetate, cand primitorii lor revin mai tarziu, in adevarata Biserica.

Toma d'Aquino va relua teza Fericitului Augustin. El vorbeste despre preoti valid hirotoniti, care au rupt comuniunea cu Biserica Romano-Catolica, sau care au fost hirotoniti valid in Bisericile separate. Reforma nu se ivise inca in gandirea lui Toma d'Aquino, se gasesc principiile teoriei si practicii de mai tarziu si de astazi ale Bisericii Romano-Catolice, privind Tainele din afara Bisericii (Romano-Catolice). "In primul rand, noteaza E. H. Schillebeeckx, cel ce este botezat valid, - situatie care se verifica pentru cea mai mare parte a Bisericilor protestante, - poseda o dispozitie naturala fata de sacramentul catolic al Euharistiei. Mai mult, Botezul valid este deja o "Euharistie a dorintei"- Pe baza Botezului lor, crestinii reformati au deci, deja, o dispozitie interioara pentru Euharistia catolica. Botezul lor fiind valid, este in mod real sacramentul catolic care introduce efectiv, nu in Biserica se-arata, ci in Biserica Romano-Catolica, totdeauna in ipoteza ca ei sunt de buna credinta. .. Sacramentul valid este obiectiv un votum eucharistiae sau o Euharistie a dorintei, nici o gratie, de altminteri, zice Sfantul Toma d'Aquino nu ne este acordata, daca aceasta nu este o dorinta cel putin implicita a Euharistiei".

Opinia Fericitului Augustin privind Botezul din afara Bisericii, si sistematizata si argumentata de Toma d'Aquino a devenit normativa in Biserica Romano-Catolica, fiind confirmata si de Conciliul Vatican II. Conform acesteia, toti cei botezati in afara Bisericii Romano-Catolice, nu numai in sanul Bisericii Ortodoxe, ci si in celelalte Biserici, inclusiv Bisericile si comunitatile ecleziale protestante de tot felul, apartin, intr-un fel, Bisericii Romano-Catolice. Tainele fiind proprietatea Bisericii apusene, toti nevarstnicii botezati apartin ei, iar din cei varstnici apartin ei, de asemenea, toti cei care traiesc despartiti de ea, bona fide, pentru ca ei nu cunosc adevarul, dar indata ce l-ar cunoaste, l-ar primi ; deci si in acestia gratia lucreaza mantuitor.

De la un Botez valid si savarsit in afara Bisericii, teologi catolici, urmand lui Toma d'Aquino, au inaintat spre o "Euharistie a dorintei", care se gaseste in afara Bisericii : "O Euharistie a dorintei" este suficienta, dar ea este necesara mantuirii. Celebrand Euharistia, crestinul reformat, convins ca el urmeaza vointei lui Dumnezeu, poseda in mod incontestabil, "Euharistia dorintei"; in aceasta celebrare liturgica el participa, in mod real la res sacramenti sau la efectul Euharistiei (desi nu in plenitudinea sa...). Dupa Sfantul Toma, o "Euharistie a dorintei" este posibila in doua chipuri : mai intai, printr-o dorinta constienta de rodul Euharistiei, de exemplu, printr-o "comuniune spirituala" si pe de alta parte, printr-o dispozitie obiectiva, intr-un rit sacramental, care printr-o prefigurare, in figura, la Euharistia catolica. Astfel, cei vechi mancand mana in pustie, s-au impartasit real "intr-un mod spiritual. In Euharistia protestanta, "noi avem - subliniaza teologul catolic P. Schillebeeckx, mai mult decat o "comuniune spirituala", noi avern o primire spirituala a Tainei insesi a Euharistiei ; "aceasta nu este nu o mancare spirituala a lui Hristos, ci o mancare spirituala a Tainei" ( autentice, catolice). . . Caci noi nu putem sa negam ca Cina protestanta mai mult decat mana, mai mult decat masa pascala evreiasca, este in mod real o figura eucharistiae. Aceasta nu este numai o prefigurare, aceasta este in mod direct o celebrare comemorativa a ultimei Cine, chiar daca ea nu este aceasta, in sensul deplin eclezial al cuvantului. Noi regasim aici, cateva aspecte fundamentale ale Euharistiei catolice, chiar daca alte aspecte fundamentale lipsesc".

Apropierile pe care le face E. H. Schillebeeckx intre Euharistia catolica si Cina protestanta, prin acea "Euharistie a dorintei", sunt pe de o parte o dezvoltare a teoriei catolice care dupa circumstante, centreaza Tainele in mod exclusiv pe Hristos (indeosebi in cazul Tainelor din afara Bisericii), iar pe de alta o consecinta logica a teoriei ca Botezul in afara Bisericii este valid, daca s-a respectat forma. In plus, trebuie sa mentionam accentul pus, in mod unilateral, pe aspectul comemorativ al Euharistiei, cu ocolirea sau ignorarea aspectului epicletic al acesteia, care face posibil atat pe cel comemorativ, cat si pe cel de jertfa. Peste tot, nici o referire la credinta Bisericii care explica si temeluieste Euharistia ca jertfa si Taina a Bisericii, savarsita de Hristos, prin Duhul in Biserica si la cererea Bisericii (epicleza), pentru a ni se oferi spre impartasire si unire tot mai stransa si mai deplina cu El, prin mancarea Trupului si Sangelui Sau pline de Duhul Sfant. Netinand suficient seama de credinta Bisericii, E. H. Schilebeeckx, ca si alti teologi catolici, vede in Euharistia celebrata in comun, si deci in intercomuniune, o cale spre unitate: "Cand Consiliul Ecumenic al Bisericilor se reuneste pentru a ajunge prin conversatii teologice la o mai mare unitate a Bisericii, o Cina celebrata in comun va contribui mai mult la unitatea ecumenica decat dialogul teologic care este, totusi, necesar si el". De altfel, Biserica Romano-Catolica practica asa zisa ospitalitate euharistica, oferind Trupul si Sangele euharistic al Domnului si celor de alte credinte. Deci o intercomuniune ca ospitalitate euharistica, in cadrul propriului sau ecumenism.

In Biserica Ortodoxa nu s-a formulat o doctrina precisa, oficiala, privind tainele savarsite in afara Bisericii, de catre eretici si schismatici. Sfintii Parinti resping, in principiu, Tainele ereticilor, dar si ale schismaticilor, deoarece nici acestia din urma nu raman tot timpul la abateri de la disciplina Bisericii, caci schisma se consolideaza prin erezie, iar erezia nu ramane la un ins sau cativa insi, ci cauta sa se dezvolte ca o comunitate de adepti. Parintii nu au ajuns la o formula principiala a naturii tainelor din afara Bisericii. In practica, Biserica Ortodoxa, in diverse timpuri, si urmarind mantuirea celor ce alearga la ea, a recunoscut Botezul unor eretici care se intorceau la sanul ei. Iar pe al altora, nu 1-a recunoscut, sau pe al unora si acelorasi eretici uneori l-a recunoscut, alteori nu, dupa cum a fost in interesul ei s-o faca. Ea a facut deci uz de iconomie, recunoscand si facand valide, din spirit de condescendenta, pe unele din Tainele savarsite in afara Bisericii, la cei care vin la sanul ei din anumite comunitati eterodoxe. In alte cazuri, sau mai exact in majoritatea cazurilor, Biserica Ortodoxa a aplicat acrivia sau rigurozitatea, primind prin re-botezare si respectiv Mirungere si re-hirotonire pe eterodocsii care vin la sanul ei.

 

Dar iconomia este o exceptie, pe cand acrivia poate fi fata de orice fel de eterodocsi, iar fata de unii, ea-chiar trebuie aplicata. Iconomia nu poate fi aplicata niciodata tuturor. Ba mai mult poate revoca oricand modul "iconomiei" aplicat unor eterodocsi, dar sunt si eterodocsi carora Biserica nu le poate aplica decat acrivia. Iconomia reprezinta o libertate a Bisericii in comportarea ei fata de anumiti eterodocsi care vin la sanul ei si anume o libertate, care urmareste sa slujeasca cat mai cu folos mantuirii sufletelor. Ea este o libertate de la o acrivie ca regula generala, dar nu o libertate absoluta, deoarece Biserica nu poate sa faca exceptie pentru toti eterodocsii de la regula acriviei. Faptul ca ea poate sa aplice iconomia arata ca Tainele sunt acte ecleziale, conditionate de Biserica si exprimand credinta Bisericii. Dar libertatea Bisericii in practicarea iconomiei nu este nelimitata si discretionara. Ea este limitata de doua criterii: 1) de savarsirea canonica a Tainelor, nerepetabile in gruparea eterodoxa a celor ce vin la sanul ei, unita cu o credinta aproximativ corespunzatoare (de exemplu Botezul in numele Sfintei Treimi si credinta in ea, Hirotonia prin succesiune apostolica si credinta in har si intr-un rost harismatic al preotiei), si 2) de interesul superior al Bisericii, care coincide cu mantuirea unui cat mai mare numar de suflete.

Toate Tainele din afara Bisericii, chiar daca s-a respectat forma, sunt goale de orice continut, dar Biserica poate umple pe unele de substanta, atunci cand socoteste ca este in interesul ei superior si spre mantuirea celor mai multi care vin sau revin la sanul ei. Aceasta este parerea generala a teologilor greci, bineinteles, cu unele mici exceptii. Sunt totusi si teologi ortodocsi dare inclina spre teoria unei validitati a gotezului savarsit corect in afara Bisericii. Dar aceasta inseamna a ignora credinta Bisericii si eclezialitalea fiecarei Taine, precum si sacramentalitatea Bisericii care se exprima prin Tainele ei.

Dar "adevarul s-ar parea ca trebuie cautat undeva la mijloc, dupa cum afirma Pr. Prof. D. Staniloae, intre cele doua teorii, intre recunoasterea caracterului de taina al Botezului (si in unele cazuri al Hirotoniei din afara de Biserica) si negarea oricarei continut obiectiv al lor".

Tainele Bisericii, cum am vazut, constituie si stabilesc relatii personale, obiective intre cei ce le primesc si Biserica insasi si Hristos. In afara lor si a Bisericii sacrament sursa, nu pot avea loc relatiile depline si normale ale crestinilor cu Hristos. Din acest punct de vedere nu exista Taine in afara Bisericii. Ele au fost instituite de Hristos pentru Biserica, ca sa fie prelungirile Lui in Biserica si in madularele ei. Dar Cel ce le articuleaza pe ele in Biserica si in credinciosi, este Hristos insusi prin Duhul Sfant. De aici necesitatea credintei Bisericii, si mai exact plenitudinea adevarului de credinta - incredintat de Hristos Bisericii, pentru pastrarea, propovaduirea si trairea lui de catre Biserica, Trupul lui Hristos, si de catre fiecare madular in parte al acestui Trup, ajutati de Duhul Sfant.

Pretinsele Taine din afara Bisericii sunt simple ceremonii, care realizeaza o relatie deplina si normala a credinciosului cu Hristos. Ele vorbesc numai despre aceasta relatie. "Nu putem spune exact ce primesc cei din afara de Biserica, in asa-zisele lor Taine. Atata insa credem precizeaza Pr. Prof. D. Staniloae, ca se poate spune, ca aceste ceremonii nu sunt numai o forma goala de orice continut obiectiv, ci implica ceva ce poate alcatui, in unele cazuri mai mult, in altele mai putin, baza pentru o completare si indreptare a relatiei ce s-a initiat intre omul respectiv si Hristos... Poate, ceea ce primesc cei din afara de Biserica prin cereremoniile lor, e un zvon departat si deci confuz si alterat al simfoniei care patrunde intreaga si clara in cel ce primeste Tainele Bisericii, sau o licarire obscura din oceanul de lumina care e primit de membrii Bisericii dar acelora le ramane departat si deci necunoscut". Dar si aceste relatii strambe, slabite, mai mult zvonuri din departare si licariri obscure din oceanul de lumina care constituie, poate, asa-zisele Taine din afara Bisericii nu se pot explica altfel decat prin faptul ca exista Biserica in care Hristos lucreaza integral prin Duhul Lui, care Biserica face posibila "o iradiere a puterii Lui si dincolo de ea, asa cum lucrarea din trupul omului se resimte si asupra celor din jur".

Tainele ca mijloace obiective de intrare in relatie personala, normala si deplina a crestinului cu Hristos nu pot fi decatt cele savarsite in Biserica Ortodoxa, caci ele nu pot fi rupte de credinta cea adevarata si intreaga pe care o implica si care, la randuil ei, le articuleaza in Hristos si in Biserica. "Ceremoniile din afara de Biserica nu pot fi Taine si ele nu ajuta la mantuirea omului. Dar pe de alta parte, intrucat pun si ele pe om intr-o anumita relatie, cu Hristos, se reflecta si asupra lor ceva din caracterul Tainelor, fiind ca un fel de imagini slabite si desfigurate ale Tainelor, asa cum credinta gresita nu poate fi socotita o lipsa de credinta, ci o credinta desfigurata ce se hraneste din credinta adevarata". Dar putinatatea credintei si credinta desfigurata nu mantuiesc si nici nu pot sa substituie credinta si plenitudinea credintei Bisericii. Data fiind legatura foarte stransa dintre credinta Bisericii si Taine, afirmatia lui P. Trembelas ca Tainele din afara Bisericii, "sunt nevalide dar nu fara temeiuri" are nevoie de anumite retusari sau nuantari. Tainele din afara Bisericii ca si credinta pe care o implica si expliciteaza raman la nivelul de simple forme strambe, goale, ale relatiei omului cu Hristos. Ele indica doar o relatie a omului cu Hristos. Aceasta poate fi umpluta cu continut numai daca cei care au primit astfel de Taine intra sau revin in Biserica si in credinta intreaga a Bisericii.

Forma de intrare sau revenire in Biserica a celor ce se afla in afara ei, fie prin iconomie sau fie prin acrivie, este hotarata exclusiv de Biserica insasi. In ambele cazuri, e necesara atat o miscare a omului spre Biserica, cat si un act de primire al Bisericii, "iar Biserica poate face acest act cum vrea, judecand atat starea de departare de plenitudinea sedintei a celui ce vine la sanul ei, cat si folosul ce l-ar putea avea in general cei din confesiunea lui din felul cum il primeste pe acesta". In iconomie "nu poate fi vorba de recunoasterea in ele insele a tainelor unei alte confesiuni crestine, ci numai de procedura cea mai buna, in cazul concret, cand un membru al vreunei confesiuni vine la sanul Bisericii, cand insusi faptul ca respectivul intra in ambianta de har a Bisericii si isi completeaza sau rectifica credinta, ii schimba situatia spirituala. Tainele celor ce raman in afara de Biserica nu pot fi recunoscute, fie ca sunt inexistente peste tot, fie ca au in ele o oarecare baza obiectiva, care insa, in orice caz, e nepricinuitoare de mantuire sigura".

Recunoasterea Tainelor din afara Bisericii in ele insele, celor care, primindu-le raman mai departe in Bisericile sau comunitatile lor ecleziale, ar duce, in mod inevitabil, la recunoasterea reciproca a Bisericilor si comunitatilor ecleziale si deci la acea communio in sacris. Dar aceasta inseamna relativism si confuzie doctrinara ecleziala oficiala, justificate exclusiv sociologic. Iata aici si explicatia faptului pentru care nu poate exista pentru Biserica Ortodoxa, nici problema recunoasterii hirotoniilor anglicane in ele insele, in principiu, chiar daca nu ar mai exista nici o indoiala cu privire la faptul ca anglicanii insisi recunosc Hirotonia ca Taina a Bisericii si ca se gasesc in succesiunea apostolica pe care o implica Hirotonia. "O problema a recunoasterii hirotoniilor anglicane poate exista numai in sensul daca, in cazul venirii si primirii unui preot anglican in Biserica Ortodoxa, acela poate fi recunoscut ca preot pe baza unei simple declaratii de credinta, fara sa fie hirotonit din nou. Pentru rezolvarea acestei probleme trebuie sa se stabileasca daca anglicanii au sau nu Taina Hirotoniei, deci daca au sau nu succesiune apostolica, si daca nu sunt prea departati in credinta de ortodocsi, adica daca au o invatatura apropiata de cea ortodoxa, cu privire la Taine, la Biserica, la Sfanta Traditie". Dialogul teologic dintre ortodocsi si anglicani tocmai acest lucru il cerceteaza insa in vederea unui obiectiv mai indepartat, acela al comuniunii celor doua Biserici, dupa ce vor fi realizat mai intai unitatea lor deplina in adevarul de credinta. De altfel si recunoasterea hirotoniilor anglicane in ele insele, ceruta de Biserica Anglicana in general, a fost totdeauna conditionata de Bisericile Ortodoxe din Constantinopol, Ierusalim, Cipru, Romania si altele, de rezolvarea in prealabil a unitatii depline in credinta a acestora.

Biserica Ortodoxa Romana in special, recunoscand in 1936 hirotoniile anglicane, a conditionat intrarea in vigoare a acestei recunoasteri de primirea de catre intreaga Biserica Anglicana a invataturii ortodoxe recunoscuta de delegatia acelei Biserici la Conferinta de la Bucuresti, din 1935. Biserica noastra si-a mentinut dupa aceasta data pozitia exprimata in problema recunoasterii hirotoniilor anglicane in ele insele, argumentand-o in plus la Conferinta ortodoxa de la Moscova din 1948 si apoi in convorbirile si dialogul teologic dintre ortodocsi si anglicani in cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

Pretinsele Taine din afara Bisericii si indeosebi Botezul, care sunt pentru Biserica Ortodoxa niste simple forme goale, ce vorbesc despre o relatie cu Hristos a celor ce le-au primit (Botezul), nu indreptatesc intercomuniunea ca instrument eficace pe drumul realizarii unitatii crestine vizibile, cum pretind, astazi, in discutile dialogului ecumenic, toate Bisericile si comunitatile ecleziale protestante si anglicane si denominatiunile crestine cele mai diverse.

Pr. Prof. Dumitru Radu

Pe aceeaşi temă

13 Iulie 2012

Vizualizari: 13100

Voteaza:

Tainele savarsite in afara Bisericii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE