Caracterul trupului inviat

 

Despre aceasta ne vorbeste Sf. Apostol Pavel, descriind astfel celelalte insusiri ale trupului inviat, deosebite de ale trupului de acum: "Se seamana trup intru necinste, invie trup intru slava, se seamana trup natural, invie trup spiritual (duhovnicesc)" (I Cor. XV, 43-44). Avand trup natural, omul cel dintai s-a facut cu suflet viu, iar Adam cel din urma "cu duh de viata facator". "Omul cel dintai este pamant, pamantesc; omul cel de al doilea este din cer, sau ceresc" (I Cor. XV, 44-49).

 

Trupul duhovnicesc si ceresc, opus celui cu suflet viu si pamantesc, nu inseamna absenta materiei din trupul inviat, caci aceasta n-ar mai insemna invierea celui stricacios intru nestricaciune. Trupul lui Hristos a putut fi pipait de Toma. Nu prin substanta se deosebeste trupul inviat, ci prin calitatea noua ce i-o da prezenta dumnezeirii in el. Trupul duhovnicesc si ceresc e trupul in care legile de acum ale materiei, aparute dupa pacat, sunt covarsite de Duhul de viata facator si viata lui pamanteasca, de viata cereasca sau ingereasca. Asa cum in trupul natural, materiei i se dau functii spirituale create, care coplesesc in parte legile materiei, in trupul duhovnicesc, materiei i se imprima functii duhovnicesti, sau ale unei spiritualitati ceresti, ingeresti, mai presus de cea pamanteasca, prin care legile materiei sunt coplesite cu totul. Functiile de necinste in care se manifesta slabiciunea spirituala a omului vor fi coplesite de puterea spiritului plin de prezenta lui Dumnezeu. Materia e capabila sa fie mediu si organ al unei vieti mai presus de spiritualitatea naturii omenesti in viata ei pamanteasca. Trupul poate fi indumnezeit, fara sa inceteze a fi trup din materie, pentru ca omul intreg e indumnezeit. Prin acest trup indumnezeit, omul va cunoaste dumnezeieste, asemenea ingerilor, printr-o experienta directa si reala, plenitudinea existentei, sau pe Dumnezeu, pentru ca va fi intreg si adanc strabatut de Dumnezeu. Va cunoaste pe Dumnezeu prin universul intreg si prin toti oamenii deveniti transparenti pentru Dumnezeu. Dupa Sf. Simeon Noul Teolog, desi in imparatia cerurilor sunt, ca intr-un urias palat, multe incaperi (prin care se pot intelege si trupurile) pentru toate persoanele, ele vor fi transparente si toti se vor simti ca intr-un urias locas: "Dat fiind ca ele (camarile) sunt spirituale, transparente si potrivite locasurilor dumnezeiesti si locurilor de odihna, imparatia cerurilor seamana intreaga, cum e in realitate, unui locas unic si asa va aparea tuturor dreptilor de pretutindeni si nu se va arata decat imparatului universului. El va fi prezent fiecaruia si fiecare ii va fi prezent Lui. El va straluci in fiecare si fiecare va straluci in El" (Cuv. etic, I, ed. Sources chretiennes, nr. 122, p. 223). "in mormant cu trupul... pus ai fost, Hristoase".

 

Prima data si-a aratat atotputernicia in raport cu materia, dar si valoarea ce i-o acorda, la creatiune. A doua oara, le arata acestea prin invierea materiei ca trup omenesc intru incoruptibilitate. S-ar putea pune intrebarea: de ce n-a facut Dumnezeu de la inceput materia incoruptibila? Se poate raspunde: Ca substanta creata compusa, materia nu poate avea in ea incoruptibilitatea, ci numai prin puterea lui Dumnezeu, lucratoare in ea si prin aceasta covarsind tendintele elementelor ei componente, care pot prin descompunere arata putinta de a intra mereu in alte combinatii. Dar materia organizata de sufletul omenesc in trup e tinuta in legatura cu Dumnezeu si prin voia libera a omului. Cand aceasta nu mai ramane in legatura cu Dumnezeu, slabirea acestei legaturi se repercuteaza din coruperea materiei facuta trup al lui si asupra materiei in general, miscarea elementelor ei componente actualizandu-si putinta pentru alte combinatii. De aceea, aceasta legatura a trupului cu Dumnezeu si oprirea coruperii lui si readucerea lui la viata prin inviere si asigurarea materiei trupului in incoruptibilitatea ei vesnica, nu o putea da decat unui Subiect uman, care sa fie totodata divin. Si numai de la El putea veni invierea tuturor trupurilor si incoruptibilitatea intregii materii. Numai forta de neinvins a simplitatii divine, introdusa in materia trupului prin ipostasul divin, putea coplesi tendinta firii ei compuse spre alte combinatii. Si numai de la materia trupului Lui se putea extinde incoruptibilitatea la toata materia, deci si la a celor din trupurile celorlalti oameni. intr-un imn din Sambata seara, dinainte de Saptamana Mare, Biserica canta lui Hristos, aratand directia mantuirii indreptata spre oameni, din cea indreptata spre umanitatea Lui si spre Dumnezeu, cu care umanitatea a fost pusa din nou in legatura prin ascultare: "Neamul omenesc a fost rechemat din stricaciune la nestricaciunea cea nepieritoare, fiind spalat cu sangele cel varsat din coasta Ta, Mantuitorule, cu care ne-ai spalat de neascultarea stramosului". Un alt imn uneste lauda patimirii in trup a Celui nevazut cu izbavirea oamenilor de nestricaciune. In el se arata cum in incordarea rabdarii chinurilor, Hristos ca om a fost deschis puterii Sale ca ipostas dumnezeiesc, ajungand intarit de ea la invierea si la nestricaciunea firii Sale omenesti, ca parga a firii noastre a tuturor: "De puterea Ta cea nemasurata si de rastignirea cea de bunavoie, ostile ingeresti s-au mirat, vazand cum Cel nevazut era chinuit cu trupul, vrand sa izbaveasca neamul omenesc din stricaciune".

 

Dar aceste cantari bisericesti au ca baza cuvintele Sf. Apostol Pavel: "Se seamana trupul intru stricaciune, inviaza intru nestricaciune" (I Cor. XV, 41).

 

Materia isi va pastra organizarea ei in intreguri armonioase sau in intregul armonios al intregii creatii. Dar pretutindeni va iradia lumina dumnezeirii lui Hristos prin umanitatea Lui, sau ea va deveni mediu total transparent al lui Hristos, sau al dumnezeirii prin umanitatea Lui, care va detine un loc de Soare central in tot universul spiritualizat si luminos. Iar persoanele iradiante si ele de lumina spirituala se vor vedea toate de fiecare, asemenea unor stele distincte si usor de apropiat fiecareia. Nu alte mijloace vor face apropiate persoanele, ci trupurile spiritualizate si viata lor spirituala, in comuniune adanca. Iar materia trupurilor si materia universului nu va fi nici o piedica in calea acestei transparente si apropieri intre ele si Hristos. Materia a pastrat, chiar in starea opacizata de dupa cadere, puterile prin care se pot inghiti distantele pentru vedere si auz. Aceste puteri se pot actualiza cu mult mai mult de puterea spiritului uman umplut de Dumnezeu, in intensa comunicare spirituala. De altfel, stiinta a constatat ca materia e in elementele ei ultima lumina.

 

Trupul omenesc nu va avea nevoie atunci sa consume materie si s-o elimine, in procese care-l corup. Dar el va fi totusi un trup viu, hranindu-se din comunicarile reciproce de lumina spirituala intre persoane, care sunt comunicari de iubire, care fac si materia trupurilor si a universului mediu iradiant de lumina fara sa se produca scaderi si ingrosari in trupuri si desfiintari de forme existente. Vor fi comunicari in care nu se poate face o separatie intre comunicarea de iubire spirituala si de lumina a materiei, caci materia va fi luminoasa prin lucrarea spiritului in ea. Dar comunicarile nu vor fi aceleasi, si deci monotone, ci mereu noi si mergand in adancime. Va fi o comunicare spirituala sub forma de lumina, nu numai intre oameni, ci si intre ei si cosmos. Caci cunoasterea ca iubire intre ei se va face si prin cosmos si acesta il va umple si pe el de lumina, aratand tainele dumnezeiesti prin el, care va fi si ea ca o iradiere de lumina si iubire din si prin cosmos peste ei. Si aceasta va fi miscarea mereu noua si hrana lor reciproca si a lor, din si prin cosmos. Acesta va fi "cerul nou si pamantul nou" (Apoc. XXI, 1), sau "cerurile noi si pamantul nou, in care locuieste dreptatea" (II Petru III, 13). Spiritul dumnezeiesc, prin spiritul uman, in comuniunea desavarsita intre ele, va covarsi planul material. Toata creatia, inclusiv cea materiala, va fi restabilita si inaltata la maximum in functia ei de revelare a stralucirii si iubirii infinite a lui Dumnezeu, care va iradia din trupul lui Hristos, ca centru luminos si unificator al dumnezeirii si creatiei. Totul va fi ca o neincetata minune. Nu va fi boala, nu vor fi lipsuri si nemultumiri materiale si spirituale.

 

Trupurile vor fi luminoase in primul rand datorita spiritualitatii fericite din ele si a comuniunii iubitoare dintre subiectele lor. Ele isi vor comunica astfel lumina unele altora si din toate va iradia Hristos, Care va fi izvorul iubirii unora fata de altele. Dar lumina fiecarui trup va fi deosebita de a celorlalte, reflectand specificul iubitor al fiecarei persoane, iubire care s-a imprimat in ea prin alte fapte in cursul vietii pamantesti. Acesta va fi un alt motiv al bucuriei neincetate a persoanelor in comuniunea lor universala, cand iubirea fiecareia va fi adancita de iubirea lui Hristos in ea si de cea a lui Hristos cel infinit, vrednic de iubire, in celelalte. In aceasta bogatie si adancime de viata spirituala din El, vor avea trupurile si temeiul incoruptibilitatii si al sanatatii si tineretii lor vesnice. Oamenii de mare forta duhovniceasca traiesc in ei pe pamant cu extrem de putina hrana materiala, aratand prin aceasta putinta de a nu avea nevoie deloc de ea in viata deplin spiritualizata din planul ceresc.

 

Dar se poate pune intrebarea: cum se pot impartasi de inviere si de incoruptibilitate cei din iad? Invierea si incoruptibilitatea lor se datoreaza faptului ca invierea si incoruptibilitatea trupului lui Hristos se va extinde peste toata materia, deci si peste a trupurilor celor din iad. Caci materia a fost creata ca un tot si de aceea are intr-un fel un destin solidar. Apoi trupurile lor se mentin ca intreguri, pentru ca si persoanele lor se pastreaza ca unicitati neanulate ale imaginatiei creatoare a lui Dumnezeu. In sfarsit, Dumnezeu vrea sa arate ca respecta in veci si libertatea celor ce refuza iubirea Lui.

 

Dar nestricaciunea trupurilor lor e de un alt caracter. Intr-un fel, nu e nici ea o incremenire, ci are o viata, dar o viata chinuita. Ele o poarta ca pe niste rani, care nu le distrug, nici nu se vindeca. Ele sufera de focul de acolo fara sa fie consumate. Ele sufera de comunicarea neiubirii intreolalta si de lipsa totala de sens, sau de intunericul care invaluie existenta. Dar isi mentin satisfactia de a-si afirma prin libertate mandria de a nu avea nevoie de iubirea nimanui, de a nu depinde in fericirea lor de recunoasterea lui Dumnezeu si a altora. In intunericul lor, ei nu mai vad nimic si pe nimeni, dar simt ca in intunericul ce-i inconjoara sunt si ceilalti si cosmosul. Ii simt si pe ceilalti in comunicarea necomunicarii, sau a dusmaniei, iar cosmosul in chinurile produse trupului lor.

 

Cei din Rai vad pe toti si vad si cosmosul in lumina, vad prin toate pe Dumnezeu si deci un sens suprem in toate. Cosmosul insusi e oarecum plin de sens si in acest sens se spune ca e "plin de verdeata si loc luminat". Toata ambianta le sustine fericirea. "Cerul mai intai va fi incomparabil mai stralucitor, ca un alt cer nou, mai luminos decat cel pe care il vedem acum. Pamantul va regasi in noutatea lui o frumusete indescriptibila, un fond de verdeata, care nu se va vesteji, fiind impodobit cu flori luminoase de o varietate cu totul spirituala, printre care dreptatea este la ea acasa" (Sf. Simeon Noul Teolog, Cuv. etic I, in "Sources chretiennes" nr. 122, p. 219). Dimpotriva, cei din iad se vor afla intr-o ambianta a uscaciunii si in prapastii (Sf. Chiril al Alexandriei, Omilia la Despre iesirea sufletului si despre a doua venire a Domnului; P. G. 77, col. 1680-1681).

 

Se pune intrebarea: de ce Hristos Cel inviat nu face sa se transfigureze intregul cosmos si sa invie oamenii din el o data cu invierea Sa? Primul raspuns este ca n-ar putea veni la existenta oameni noi in cosmosul transfigurat. Trebuie sa se implineasca numarul oamenilor hotarati de Dumnezeu, sa vina la existenta in conditiile cosmosului actual, deci sa treaca tot acest numar prin moarte, cu credinta in Hristos Cel inviat si in invierea lor, pentru ca Hristos sa lase sa se reverse toata puterea si Duhul de viata facator din trupul Sau Cel inviat, pentru invierea tuturor oamenilor si transfigurarea cosmosului (Apoc. VI, 11).

 

Dar sufletele celor credinciosi, care prin moarte raman fara trupuri, desi sunt, pe de o parte, intr-o neintregire, s-au apropiat de Hristos, caci nu s-au dus la iad, ci la o stare superioara celei din trupul actual, facand prin moarte si experienta relativitatii pasiunilor din lume. De aceea pastreaza in ele intarita puterea primita inca de pe pamant prin impartasirea cu trupul si sangele lui Hristos, de conlucrarea cu Hristos la refacerea trupurilor lor, profund induhovnicite, asemenea trupului inviat al lui Hristos. Ele au in suflete aceasta putere si pentru ca au imprimat in ele, prin faptele bune savarsite in trup, intimitatea in bine cu trupul lor si bunele amintiri ale slujirii ce au savarsit-o prin el. Ele au aceasta dorinta de a conlucra cu Hristos la refacerea trupului lor pentru ca L-au trait impreuna cu trupul lor pe Hristos si au suferit in el pentru Hristos. Dar Hristos vrea ca si aceste trupuri sa se umple de slava si de bucuria de care se bucura trupul Lui, pentru crucea Lui, pe care au purtat-o si acele trupuri. Amintirea vie a trupurilor lor, unita cu atentia lui Hristos la ele, se arata si intr-o prezenta a puterii lor si a lui Hristos in osemintele sfintilor si mucenicilor. Aceste suflete se afla astfel cu viata lor apropiata de Hristos si de osemintele lor si, prin puterea lor apropiata de osemintele lor, sunt mai aproape de starea de inviere, decat se aflau in timpul vietii pamantesti. Ele marturisesc despre unitatea persoanei si destinatia ei vesnica intr-un mod deosebit. Intr-un imn de la Utrenia din Sambata a sasea a Saptamanii Mari, se spune: "Omorand prin infrangere chipurile si miscarile patimilor ca focul arzator, mucenicii lui Hristos au luat har a goni bolile celor bolnavi si a face minuni in viata si dupa moarte. Cu adevarat, minune neinteleasa, ca oase goale izvorasc tamaduiri". Sau: "Mult v-ati luptat, sfintilor, rabdand barbateste chinuri de la cei fara de lege, pe Hristos marturisind inaintea imparatilor si iarasi mutandu-va din viata, puteri savarsind in lume, tamaduind pe cei bolnavi de patimile lor".

 

Acesta este inca un motiv pentru care invierea de obste nu va avea loc, decat dupa ce se vor fi adunat langa Hristos toti mucenicii si sfintii care vor conlucra cu El prin rugaciunile lor la invierea lor si a cat mai multora intru fericire. Si acest inteles il au cuvintele din Apoc. VI, 11. Hristos, amanand invierea de obste pana la implinirea numarului tuturor oamenilor prevazuti sa vina pe lume si sa se bucure de vesnica viata, intru fericirea comuniunii generale intre ei si cu El, le da tuturor sfintilor prilejul sa se roage pentru multi de dupa ei, aratandu-se dragostea pentru toti acestia a cat mai multora din cei ce vin la viata dupa ei si putinta acestora sa se roage pe pamant pentru sufletele celor ce au trait inaintea lor. Se pune in valoare deosebita prin aceasta solidaritatea istoriei, adica a oamenilor ce au trait in diferite timpuri in istorie.

 

Hristos si cei ce cred in El, cu deosebire sfintii si mucenicii, folosesc lumea sau istoria spre a o aduce spre un sfarsit induhovnicit al cat mai multora dintre cei ce au trait in ea. Sufletul omului face din materia cosmosului nu numai un trup strans unit cu el, ci face cosmosul sau materia lui in intregime un trup larg al lui. Si aceasta o fac toate sufletele umane, facand din univers un trup larg comun, dar punand fiecare o amprenta proprie pe el. Iar aceasta arata cat de mult se preteaza materia la completa organizare a ei ca trup intim si ca trup al tuturor. Cat de minunata complexitate castiga materia prin spirit, ca sa devina ochi sau ureche a omului pentru universul intreg? Si toate aceste posibilitati preexista ca virtualitati in ea, sau in relatia ei cu spiritul uman.

 

Iar sufletul uman isi pune amprenta lui nu numai pe trupul lui extraordinar de complex, ci si pe tot cosmosul sesizat prin simturi. Totul devine prin aceasta continut al constiintei, care, in multimea persoanelor ce tind spre comuniunea intre toate, pastreaza toata realitatea imprimata constient in persoanele umane, ce tind spre adunarea lor in Dumnezeu. Deci totul e imprimat de spirit si unificat in Spiritul dumnezeiesc suprem, dar purtand amprenta spiritelor personale. Daca n-ar fi constiinta persoanelor, nu s-ar pastra toata creatia vesnica in mod constient.

 

Am vazut ca la sfarsitul lumii contribuie nu numai mucenicii si sfintii, ci si inmultirea celor ce, prin dusmania lor impotriva lui Hristos, fac istoria un cadru tot mai neprielnic cunoasterii si implinirii invataturii Lui. Hristos, tinand seama de rugaciunile sfintilor si mucenicilor si de toti cei ce asteapta impartasirea deplina de El prin inviere, va recompune prin Duhul Sfant din El, trupurile celor sfinti si tot universul creat, dus la ultima descompunere, intr-o stare de totala armonie si indumnezeire luminoasa. Duhul Sfant va ridica materia la o stare eliberata de fortele descompunerii, la o stare coplesita de spiritualitatea crescuta, mai presus de legile care, aflate ca potente in ele, au devenit active dupa pacat, permitand o tot mai mare descompunere a materiei.

 

Cuvantul lui Dumnezeu care a creat lumea, imprimand in ea ratiunile Sale ca un tot unitar, facandu-Se om si depasind prin jertfa de Sine egoismul adus in umanitate de duhurile rautatii si de libertatea lor pusa in slujba mandriei si invingand ca urmare fortele descompunerii (coruperii) materiei si mortii cu trupul a omului, va scoate deplin la aratare si va duce la eficienta deplina unitatea armonioasa a ratiunilor creatiei, care-si are temeiul in El. Prin aceasta va aduce si unificarea prin iubire a umanitatii in El, impreuna cu tot universul devenit transparent la maximum pentru El si intre oameni. El se va face astfel transparent prin toate persoanele si lucrurile, ca fundamentul lor ipostatic, umplandu-le de lumina sensului lor, de viata si de iubirea unificatoare. Acestea vor fi traite in mod constient de oameni. De aceea, prin ei si in ei vor fi si stravezii in gradul cel mai neindoielnic. Dar in gradul suprem s-au facut stravezii in umanitatea lui Hristos. Caci in El se face straveziu ipostasul dumnezeiesc al Cuvantului, fundamentul unitar al creatiei si de aceea si factorul reunificator al ei, prin intruparea, prin crucea Sa pentru noi, prin invierea si readucerea materiei in Sine la incoruptibilitatea pentru noi si penturu tot universul. El va reunifica in Sine creatia, nu numai ca realitate orizontala si verticala, ci si cu toata istoria ei pozitiva. Caci persoanele adunate in El se vor simti una pe alta distincte, dar se vor si iubi si vor fi iubite si de El cu tot ce au imprimat in ele pozitiv in cursul vietii lor din diferitele perioade ale istoriei. Ele isi vor completa reciproc faptele lor bune din istorie si isi vor raspunde in veci cu iubire, pentru tot ce au facut bun una pentru alta, sau fiecare generatie pentru altele. Toata istoria, in ceea ce s-a savarsit bun in ea, se va invesnici si in toate cele bune ale ei se va vedea implinirea voii Cuvantului. Ii voi arata in veci recunostinta celui ce m-a ajutat in cursul istoriei sa ajung la aceasta vesnica fericire si el va fi fericit de recunostinta ce i-o arat; si amandoi vom face bucuria lui Hristos, ca ne-am aratat urmand Lui, in binele ce ni l-am facut si in faptul ca acum am descoperit toata iubirea Lui pentru noi.

 

Si nefericit va fi cel care nu va fi vazut de nimeni, ca unul ce nu i-a facut altuia vreun bine. Dar si mai nefericit va fi pentru ca prin aceasta n-a rodit in el nici o dragoste pentru nimeni si de aceea nu o va putea simti nici atunci. Aceasta va fi in intunericul singuratatii, iar ceilalti in lumina comuniunii.

 

Se vor face vadite nu numai faptele bune facute altora in mod individual, ci si cele savarsite pentru sustinerea Bisericii, pentru marturisirea lui Hristos intre oameni, in general, pentru binele societatii unite prin limba si istorie, care sunt neamurile. De aceea, neamurile vor aparea la judecata ca grupuri si cei mantuiti din ele vor fi neamurile care vor umbla in lumina care este una cu bunatatea Mielului jertfit (Apoc. XXI, 24). Se va bucura de lumina Mielului, fiecare in cadrul neamului Sau, cel ce a facut ceva ca sa aiba parte de lumina cat mai multi din neamul sau.

 

Dar neamurile vor fi deschise unul altuia, pretuindu-se reciproc in ceea ce au valoros, precum se pretuiesc si persoanele prin ceea ce-si dau una alteia. Caci toate vor contribui la marirea slavirii unicului imparat de la care sunt toate, constituind o unica imparatie sau fiind luminati de acelasi unic Soare, care e Imparatul-Miel. De aceea, se vor arata intru slava si cei ce au contribuit, prin activitatea si sensibilitatea lor, la evidentierea maretiei operei lui Dumnezeu si la slavirea Lui in lume.

 

In masura in care au pus in evidenta marirea lui Hristos in lume, vor umbla toti in lumina lui Hristos si in iubirea Lui in veci.

 

Parintele Dumitru Staniloae

 

 

 

• Invatatura Sfantului Atanasie cel Mare despre mantuire
  Publicat in : Credinta
• Spre Ierusalimul ceresc
  Publicat in : Credinta
• Cer nou si pamant nou
  Publicat in : Editoriale