Predestinatia si istoria mantuirii

Predestinatia si istoria mantuirii Mareste imaginea.


Predestinatia si istoria mantuirii

1. Indemn inca din prolog la pocainta, si despre vorba Apostolului: "Pe care i-a precunoscut, pe acestia i-a si prehotarat (predestinat)", si cele urmatoare; si impotriva celor ce stramba aceasta vorba si intreaga dumnezeiasca Scriptura.

Predestinatia invocata ca scuza pentru ramanerea in rau, desi Dumnezeu ii cheama pe toti la pocainta

Pe multi oameni i-am auzit zicand: "Fiindca se spune: "Pe cei pe care Dumnezeu i-a precunoscut, pe acestia si i-a prehotarat (predestinat; hous proegno toutous kai proorisen), iar pe cei pe care i-a prehotarat (predestinat), pe acestia i-a chemat, iar pe cei pe care i-a chemat pe acestia i-a si preamarit" (Rm 8, 29-30), care imi este folosul daca ma voi supune la osteneli, daca voi arata intoarcere si pocainta, dar nu sunt pre-cunoscut de catre Dumnezeu si prehotarat ca sa ma mantuiesc si sa ma fac conform slavei Fiului Sau si Dumnezeu?"

Catre acestia trebuie sa raspundem pe drept cuvant si sa spunem: "O voi, acestia, de ce nu cugetati cele ce va mantuiesc, ci cele care va pierd, si, alegandu-va lucrurile cu anevoie de inteles ale Scripturii celei de-Dumnezeu-insuflate, le jefuiti si strambati pe acestea si le luati spre pierzania voastra?" (cf. 2 Ptr 3, 16).

Oare nu auziti in fiecare zi pe Mantuitorul ce striga: "Viu sunt Eu, ca nu voiesc cu voia moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu?" (Iz 33, 11). Oare nu-l auziti pe acelasi zicand: "Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor" (Mt 3, 2), si iarasi: "Amin, zic voua, bucurie se face in cer pentru un singur pacatos care se pocaieste?" (Lc 15, 7). A spus oare sau spune unora: "Nu va pocaiti caci nu va voi primi pe voi", iar altora, ca unora prehotarati: "Voi insa pocaiti-va, caci v-am prestiut pe voi?" Nicidecum, ci zi de zi in intreaga lume si in toata Biserica striga: "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pe voi" (Mt 11, 28). Veniti, spune, cei impovarati de pacate multe spre Cel ce ridica pacatul lumii (In 1, 29); veniti cei insetati spre izvorul cel pururea curgator si nemuritor (In 7, 37).

Oare a indepartat sau a despartit pe cineva, adica pe unul chemandu-l la sine ca pe unul prestiut, iar pe altul trimitandu-l departe de la el ca unul ce nu este aceasta? Nicidecum. De aceea, "nu pretextati pretexte in pacate" (Ps 140, 4), nici nu luati un prilej spre pierzania voastra din vorbele Apostolilor, ci alergati la Stapanul Care ii cheama pe toti.

Caci chiar daca cineva ar fi vames, desfranat, adulter, ucigas sau altceva de felul acesta, Stapanul nu-l intoarce inapoi, ci ii ridica povara pacatelor lui, iar pe acela il face din nou liber. Si cum ridica povara lor? Asa cum l-a ridicat odinioara pe ologul spunandu-i: "Copile, iertate iti sunt pacatele tale" (Mt 9, 2), si de indata a fost usurat de povara si s-a imbogatit cu sanatatea trupului sau.

Prin urmare, sa vina tot cel ce vrea, si unul sa strige: "Fiule al lui David, miluieste-ma", si daca aude: "Ce vrei sa-ti fac", sa-i spuna pe scurt: "Doamne, sa vad", si indata va auzi: "Vreau, vezi din nou" (Lc 18, 41-42). Iar altul sa spuna: "Doamne, fiica mea", adica sufletul, "este rau chinuita de demoni" (Mt 15, 22) si va auzi: "iar Eu venind o voi vindeca" (Mt 8, 7).

Iar daca cineva sovaie si nu vrea sa vina la Stapanul chiar atunci cand Acesta vine spre el si ii spune: Vino dupa Mine" (Mt 9, 9), atunci sa-I urmeze ca odinioara vamesul, lasand vama si lacomia; si stiu bine ca acela se va face in loc de vames evanghelist.

Si chiar daca este olog - paralitic, si zace de multi ani in iubire de placere, nepasare si trandavie, si daca il vede fie pe Stapanul insusi, fie pe un ucenic al Sau venind si spunandu-i: "Vrei sa fii sanatos?", primind cu mare bucurie de indata cuvantul, sa spuna: "Da, Doamne, dar nu am om care sa ma arunce in scaldatoarea" pocaintei, daca aude: "Scoala-te, ia-ti patul tau si vino dupa Mine" (In 5, 2-7), de indata ridicandu-se pe picioare sa alerge spre Cel ce l-a chemat de sus.

Iar daca nu vrea fie sa-L sarute pe Hristos ca desfranata (Lc 7, 38), fie sa se intoarca la El cu pocainta arzatoare ca si fiul cel risipitor (Lc 15, 11 sq.), fie sa se apropie de El ca femeia care avea curgere si cea garbova (Mt 9, 20; Lc 13, 11), de ce spune atunci "pretextand pretexte intru pacate" (Ps 140, 4): "Pe care i-a prestiut, pe acestia - dintre toti - i-a si chemat"?

Pe buna dreptate unuia ca acesta cineva ii va putea spune: Fiind mai inainte de veci si cunoscand toate inca inainte de a se face acestea, Dumnezeu te-a prestiut si pe tine ca nu-L vei asculta pe El, Care te cheama, si nu vei crede fagaduintelor si cuvintelor Lui; dar totusi, chiar si stiind acestea, "S-a pogorat plecand cerurile" (Ps 17, 10) si, facandu-Se om, a venit pentru tine acolo unde zaceai. Si de mai multe ori pe zi cercetandu-te pe tine, cand El insusi, cand prin robii Lui, te indeamna sa te ridici din caderea in care zaci si sa-I urmezi Lui Care urca spre imparatia cerurilor si sa intri in ea impreuna cu El. Si, totusi, nu vrei.

Deci cine este vinovat de pierzania si de neascultarea ta? Tu, cel ce nu crezi si nu vrei sa urmezi Stapanului tau, sau Dumnezeu Cel ce te-a plamadit, pentru ca stia ca un Prestiutor ca nu vei asculta de El, ci vei ramane in invartosarea ta si cu o inima nepocaita (Rm 2, 5)? Socot ca vei spune negresit ca nu Acela e vinovat, ci tu insuti. Caci nu prestiinta lui Dumnezeu, ci neascultarea noastra este pricina invartoselii noastre.

Imparatul pe stadion si prestiinta lui Dumnezeu

Fiindca El le prestie pe toate, pe cele trecute ca si pe cele prezente, si chiar pe cele viitoare care se vor face pana la sfarsitul lumii si pe acestea le vede ca si cum ar fi; caci toate s-au facut prin El si in El (Col 1, 27).

Si asa cum astazi la spectacole, imparatul ii vede pe cei ce alearga si pe cei ce lupta, dar el nu este nici cauza biruintei pentru cei ce biruiesc, nici a infrangerii pentru cei ce sunt infranti, ci ravna celor ce lupta sau slabirea acestora este cauza biruintei sau infrangerii lor, asa sa-mi gandesti si despre Dumnezeu.

Caci cinstindu-ne pe noi cu libertate, si invatandu-ne porunci despre cum trebuie sa rezistam potrivnicilor, l-a lasat pe fiecare dupa alegerea voii sale, fie sa reziste si sa biruie pe vrajmasul, fie sa slabeasca si sa fie biruit in chip vrednic de mila de catre el.

Si nu ne-a lasat singuri, caci stia neputinta firii omenesti, ci El insusi sta de fata in ajutorul nostru si lupta impreuna cu noi, daca am ales sa luptam, si ne daruie in chip tainic tarie si biruinta asupra vrajmasului o lucreaza El insusi mai mult decat noi. Lucru pe care imparatul pamantesc nu poate sa-l faca; caci, fiind si el om neputincios, are mai mult inca nevoie de cei aflati sub mana sa, precum avem nevoie si noi.

Dar Dumnezeu, fiind tare si nebiruit, lupta ca un aliat impreuna cu cei ce vor prin alegerea voii lor sa lupte cu vrajmasul precum s-a spus, si ii face biruitori asupra raului diavol, iar pe cei ce nu vor sa lupte sau sa se bata sau sa alerge nu-i constrange, ca sa nu desfiinteze libertatea firii noastre rationale facute dupa chipul lui Dumnezeu si sa-i coboare in tagma celor necuvantatoare.

Dumnezeu nu constrange

Asadar, Dumnezeu se uita la noi ca la un spectacol - teatru, asa cum se uita si imparatul pamantesc la cei ce se lupta in spectacole, precum s-a aratat. Dar imparatul pamantesc nu-i stie dinainte pe cei care trebuie sa fie infranti sau sa biruiasca, decat atunci cand vede rezultatul final la care vor ajunge amandoi acestia; si pregateste cununile, dar nu stie cui le va da; dar imparatul ceresc stie intocmai dinainte de veci care vor fi amandoi acestia. De aceea si celor care I-au cerut sa sada de-a dreapta si de-a stanga Lui, le-a zis: "Nu este al meu a va da acest lucru" (Mt 20, 23), si acest lucru se va da acelora pentru care s-a si pregatit.

Acest lucru stiindu-l, asadar, si Pavel, a spus pe buna dreptate: "Pe care i-a prestiut, pe acestia i-a si prehotarat, iar pe care i-a prehotarat, pe acestia i-a si chemat, iar pe care i-a chemat, pe acestia i-a si indreptat" (Rm 8, 29-30).

Prin urmare, nu faptul ca Dumnezeu ii prestie pe cei ce vor birui prin hotararea si ravna lor este cauza biruintei, nici iarasi faptul ca El stie dinainte pe cei ce vor cadea si vor fi infranti este o cauza a infrangerii lor, ci insasi ravna, hotararea si curajul fiecaruia dintre noi ofera biruinta, iar necredinta, trandavia, negrija si slabiciunea pricinuiesc infrangerea si pierzania noastra.

Deci sa nu spunem, atunci cand zacem pe patul iubirii de lume si al iubirii de placere: "Pe care Dumnezeu i-a prestiut, pe acestia i-a si prehotarat", fara sa simtim macar ceea ce spunem. Da, intr-adevar El a prestiut negrija, necredinta si trandavia ta, dar n-a poruncit, nici n-a hotarat ca tu sa n-ai puterea de a te schimba sau de a te ridica sau de asculta, daca vrei.

Tu insa, care spui aceasta, il numesti in chip vadit pe Dumnezeu mincinos (I In 5, 10). Fiindca, desi Acela spune: "N-am venit sa chem pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la pocainta" (Mt 9, 13), tu, trandav fiind si nevoind sa te schimbi si sa-ti para rau de rautatea ta, il contrazici pe El si Il faci sa minta pe Cel nemincions, pretextand unele ca acestea: Cei ce se vor pocai, spui, sunt prehotarati (predestinati), dar eu nu sunt dintre aceia.

Prin urmare, sa se pocaiasca aceia pe care i-a prestiut si pe care i-a si prehotarat (predestinat). Ce inconstienta! Dar si ce suflet mai ratacit si mai rau decat insisi demonii! Cand a fost oare auzit El de aceia spunand un astfel de cuvant? Unde s-a mai auzit candva ca un demon sa fi spus ca Dumnezeu este pricina pierzaniei lui? Deci sa nu mai invinuim pe demoni; caci iata aici un suflet de om nascoceste blasfemii mai rele decat fac aceia.

De unde ai aflat deci - spune-mi - ca tu nu esti dintre cei prestiuti si prehotarati sa se faca conformi chipului slavei lui Dumnezeu? Spune-mi cine ti-a vestit tie aceasta? Oare Dumnezeu, fie El insusi, fie prin proorocii lui, fie prin ingeri, ii-a aratat aceasta? Nu, spui tu, ci presupun ca nu sunt prestiut spre a fi mantuit si in zadar imi va fi toata osteneala.

Dar de ce n-ai in suflet mai degraba faptul ca Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut doar pentru tine si pentru mantuirea ta pe pamant, prestiindu-te si prehotarandu-te sa te faci frate si impreuna-mostenitor al Lui? (Rm 8, 17). Si de ce nu te grabesti sa-L iubesti pe El din tot sufletul si din toata inima ta si sa pazesti mantuitoarele Lui porunci, si nu crezi ca, junghiindu-se mai degraba pentru tine, nu te va parasi si nu te va lasa sa pieri? Sau nu-L auzi pe El zicand: "Daca femeia isi va uita poate roadele pantecelui ei, Eu insa nu te voi uita" (Is 49, 15)?

Dar daca, luand-o inainte, te judeci pe tine insuti nevrednic si te desparti de bunavoie pe tine insuti de turma oilor lui Hristos, vezi insa ca nimeni altcineva, ci tu insuti esti pricinuitor al pierzaniei tale.

Prin urmare, respingand toata necredinta si usuratatea si indoiala de la sufletele noastre, sa venim cu toata inima si cu credinta neindoielnica si dorinta aprinsa, ca niste robi noi, cumparati cu sange de pret (1 Ptr 1, 29) si, cinstind pretul cel dat pentru noi, iubindu-L pe Stapanul nostru care l-a platit si primind iubirea Lui fata de noi, sa cunoastem ca, daca n-ar fi vrut sa ne mantuiasca prin El pe noi, pe care ne-a rascumparat, n-ar mai fi coborat pe pamant, nu S-ar mai fi junghiat pentru noi, caci, precum este scris, El a facut aceasta vrand sa mantuiasca pe toti (1 Tim 2, 4). Asculta-l pe El insusi Care zice: "N-am venit sa judec lumea, ci sa mantuiesc lumea" (In 12,47). Dar sa revenim la tema noastra.

2. Ca toti care au crezut in Hristos sunt prestiuti si prehotarati pentru a deveni conformi Fiului lui Dumnezeu, si despre vorba lui Moise: "Cand Cel Preainalt a impartit neamurile" si celelalte

Asadar, din cele spuse mai sus acestea sunt limpezi si sigure. Mai trebuie sa spunem insa si care e scopul celor spuse si adancul cunoasterii vorbelor si intelesurilor Apostolului, ca sa afli de aici ca toti cei ce au crezut in Hristos, monahi si mireni (laici), sunt prestiuti si prehotarati sa devina conformi chipului Fiului lui Dumnezeu; dar nu numai aceasta, ci toti acestia, ca unii ce sunt prehotarati, sunt si chemati, iar ca unii ce sunt chemati, sunt si indreptati, iar ca unii ce sunt indreptati, sunt si preamariti (Rm 8, 29-30).

Caci aceia care, dupa ce au fost botezati si au crezut in Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ei s-au facut conformi chipului Fiului lui Dumnezeu, nu s-au pazit pe ei insisi in aceasta stare, vor pieri, iar cei ce raman in aceasta stare se vor mantui toti. De aici, dar, voi incepe subiectul meu, si voi incepe de sus si de unde este cel mai bine sa incepem.

"Cand, zice, Cel Preainalt a impartit neamurile, pe fiii lui Adam pe care i-a risipit, a asezat hotare neamurilor dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu, si Israel s-a facut particica a Domnului si popor al Lui si sort al mostenirii Lui" (Dt 32, 8). Iar ce spune acest cuvant este aceasta: "impartind Dumnezeu toate neamurile", dar care sunt acestea? insisi fiii lui Adam.

Deci daca toti sunt fii ai lui Adam, cum ii numeste pe ei neamuri? Fiindca, asa cum, inainte de a calca porunca lui Dumnezeu, Adam era nemuritor, nestricacios si concetatean si impreuna vorbitor cu ingerii, locuind in rai, dar din clipa in care a calcat porunca lui Dumnezeu, a cazut din toate bunatatile acestea si facandu-se stricacios si muritor a fost scos afara din rai, tot asa si toti cei ce s-au nascut din el. Fiindca ei s-au inmultit (Fc 6, 9) si cazand si ei in necunoasterea lui Dumnezeu dupa asemanarea (lui Lucifer, a) celui ce a spus: "Pe norii cerului voi pune scaunului meu si voi fi asemenea Celui Preainalt" (Is 14, 14), rau chibzuindu-se, au inceput si ei sa zideasca un tura si au incercat sa se urce la ceruri; din aceasta pricina in loc de blestem si pedeapsa, Dumnezeu le-a amestecat limbile (Fc 11, 7), retezandu-le astfel intelegerea lor spre rau. Si taindu-i ca pe niste madulare de trupul lui Adam si separandu-i de El insusi si intre ei si risipindu-i, a dat fiecarui madular in parte cate un grai strain, ca sa nu se mai poata uni; caci din aceasta pricina i-a numit Moise nu oameni, ci neamuri (pagani).

Particica lui Dumnezeu - mantuirea prehotarata de la coasta lui Adam pana la Hristos

Impartindu-i in tot pamantul, a dat fiecarei particele un inger. Si vezi-mi intocmai cum de la inceputul lumii si al veacurilor toate sunt prestiute si prehotarate de Dumnezeu. Caci intrucat Dumnezeu a prehotarat replamadirea lor printr-o renastere, a luat din trupul cel unul al lui Adam o particica (meris): coasta, care era particica pe care a luat-o din el (Fc 2 21-22), si a plinit locul ei cu carne, iar coasta a zidit-o ca femeie, tot asa ca unul care a imprumutat aceasta particica din trupul lui Adam, daruindu-i in locul ei o alta, particica pe care a imprumutat-o era a Lui si nu se mai socotea ca fiind a trupului lui Adam, ci se gaseste a fi o particica a Domnului, fiind in afara trupului lui Adam, chiar daca a fost luata din el si este inrudita cu el.

De aceea, nici n-a asezat ca pazitor al acestei particele un inger, ci un pedagog ca unui fiu sau un conducator ca unui popor, si ca unei ostiri li s-a dat lor mai marele voievod Mihail, dar Dumnezeu era pazitorul lor si ocrotitorul lui (Is 15, 2), de aceea si pe Israel acesta l-a numit "minte care vede pe Dumnezeu".

De aceea si Hristos se spune ca S-a nascut din fiica lui Adam si a lui David, caci pentru aceasta este acea particica, cea care vine din trupul lui Adam, a carei genealogie e facuta de Apostolul Matei (1, 1-16), si nu intreg trupul, intrucat intregul a fost rupt din particica, precum si Adam intreg a cazut din slava dumnezeiasca.

In ce mod si pentru ce anume? Pentru ca, asa cum particica luata din intreg trupul lui Adam a fost zidita ca femeie, asa iarasi aceeasi particica luata fiind iarasi din femeie sa fie rezidita ca barbat si sa se faca un nou Adam (1 Co 15, 45), Domnul nostru Iisus Hristos, particica pe care dumnezeiescul Pavel a numit-o a alegerii (Rm 11, 5); si asa cum din ceea ce a fost luat (Rm 11, 5), adica din particica, din femeia insasi, a trecut prilejul (Rm 7, 11) blestemului la tot trupul, adica la tot neamul omenesc, tot asa iarasi prin ceea ce a fost luat, adica prin trupul Stapanului, binecuvantarea a trecut la intreaga omenire.

Fiindca pentru aceasta a coborat si la iad, pentru ca venind mantuirea si aratarea Lui si la sfintii cei dinainte de venirea Lui, sa-i adune pe toti cei adormiti din veac cu cei ce aveau sa se faca sfinti pana la sfarsitul lumii; asa a si fost pus in mormant, ca trupurile care au adormit inainte de El sa se faca prin mortalitatea trupului Sau copartase ale vietii si invierii vesnice.

Prin urmare, facandu-se sort al lui Dumnezeu si particica a Lui, Israel a fost chemat pe buna dreptate si vie a Lui, iar El a inconjurat-o cu un zid despartitor (Is 5, 1-2), ca pe un alt rai nou, din care Adam, adica neamul trupului sau, adica neamurile (pagane) au fost izgonite din nou, si in locul sabiei de foc ingerul pazea aceasta vie ca sa nu intre in ea neamurile, iar cultivatorul ei era Dumnezeu (In 15, 1).

Asadar, precum intaia Eva, ea insasi particica trupului intreg al lui Adam, a vorbit cea dintai cu sarpele si i-a descoperit cea dintai cele poruncite de Dumnezeu si cea dintai a primit cele semanate de sarpe si a calcat porunca mancand din pom, Adam nefiind de fata, iar apoi s-a facut slujitoarea acestuia si pe langa Adam, dandu-i si lui din pom sa manance, tot asa s-a facut dupa acestea si cu Israel. Caci si el, nesocotind ca si aceea credinta si iubirea Celui ce l-a ales pe el dintre toate neamurile (pagane), si lepadandu-se de inchinarea la El, a adus jertfa si ofrande idolilor, si a mancat si a baut din ele.

Deci prestiind acest lucru Dumnezeu, intrucat este Dumnezeu si le stie pe toate, luand iarasi dintre acestia particica, sortul, partea sa cea luata, si anume coasta lui Adam, a luat-o acum din semintia lui Iuda si a pastrat-o pentru El.

Deci, fiindca toti ceilalti s-au inchis in necredinta, luand dintre acestia particica pe care a zidit-o ca femeie, adica pe Maria cea fara prihana, si avand in sine insusi ca samanta a credintei in Dumnezeu trupul cel luat din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Pururea-fecioara Maria, l-a zidit ca templu sfant Siesi, Dumnezeul Cel Preasfant facandu-Se barbat divino-uman (aner theanthropos).

Dar fiindca si acest trup luat din Preacurata Nascatoare de Dumnezeu nu era din femeie, ci fusese zidit ca femeie din Adam, se spune ca Hristos l-a purtat pe Adam si sta scris ca al doilea Adam s-a facut si s-a numit din cel dintai (I Co 15, 48-49), fiind Fiu al lui Dumnezeu si fiu nu al femeii, ci al lui Adam. Dar unde sta scris aceasta? In Evanghelia dupa Luca; si daca iti place, cerceteaza si vei gasi ca genealogia Sa este asa. Fiindca spunand despre El ca era socotit fiu al lui Iosif, adauga: "fiu al lui Eli, al lui Matat" si, continuand mai departe genealogia, spune mai apoi: "a lui Enos, a lui Set, a lui Adam, a lui Dumnezeu" (Lc 3, 23-28).

Urcand de la Iosif in sens invers pana la Adam, si neamintind deloc de nici o femeie, a lasat acest lucru sa zaca cu totul in taina.

Israel ca al doilea rai si credinta lui Avraam in el ca alt pom al vietii

Asadar, luand partea care a fost luata, ca una ce are in ea samanta credintei Dumnezeu S-a facut, precum s-a spus, om. Si pe Adam intreg, adica intreg neamul lui care fusese scos afara din partea aceea luata si alungat afara ca dintr-un nou rai si din particica si din vita Lui, a hotarat sa-l indrepte iarasi prin samanta credintei in El, precum i-a fagaduit lui Avraam (Fc 18, 18; 22, 18).

Dar Dumnezeu n-a gandit acest lucru, cum ar putea crede cineva dintre cei foarte cunoscatori, abia atunci cand Avraam si-a aratat credinta aducandu-l jertfa pe Isaac, ci ca Unul Care stia aceasta mai inainte de intemeierea lumii si prehotarase ca in credinta sa se mantuiasca partea luata, iar prin credinta in partea luata (sa se mantuiasca) prin hotarare toti cei care se separasera mai inainte de aceasta parte, i-a aratat mai apoi lui Avraam, care fusese gasit credincios (Sir 44, 20), sfatul pe care-l prehotarase intru Sine din vechime.

Pe care ascultandu-l noi, socotim ca, intrucat Avraam a crezut lui Dumnezeu Care a spus catre el: "Intru tine se vor binecuvanta toate neamurile" (Fc 22, 18), de aceea a primit binecuvantarea aceasta (Ga 3, 14) si infierea prin credinta (Ga 4, 5), presupunand in chip rau ca aceasta fagaduinta ne-a fost data in schimbul credintei lui Avraam, iar nu mai degraba prin Economia negraita hotarata mai inainte de veacuri, si care a fost vestita si aratata noua in Avraam prin credinta.

Dar nu asa stau lucrurile, nu asa. Caci partea aceasta luata la impartirea fiilor lui Adam, care sunt neamurile (pagane), facandu-se potrivit cuvantului particica a Domnului, Dumnezeu a sadit-o ca pe un al doilea rai avand in mijlocul lui pomul vietii, adica credinta in Dumnezeu si Duhul Cel din Dumnezeu.

Dar fiindca aceasta parte luata era din coasta lui Adam pe care a si zidit-o ca femeie, iar femeia a calcat intaia porunca, iar Dumnezeu a stiut dinainte ca si aceasta parte luata nu va pazi credinta in El, cand a prestiut aceasta mai inainte de veacuri, atunci a binevoit sa fie rechemate si readunate prin alaturarea si unirea cu partea luata din partea sa toate neamurile cele scoase afara, care se instrainasera adica de aceasta parte luata.

Hristos - fiul lui Adam si mantuirea neamurilor

Dar ia seama cu intelegere la cele spuse, fiindca intelesul din ele este cu anevoie de inteles. Deci atunci cand neamul iudeilor, care s-a numit si Israel - caci aceasta este particica care a fost luata din coasta barbatului - a calcat porunca data lui de catre Dumnezeu - caci aceasta spune: "Asculta, Israele, Domnul Dumnezeul tau, Domnul unul este" (Dt 6, 4) - cand a calcat aceasta porunca si a slujit demonilor si s-a inchinat la idoli si a mancat din ofrandele si jertfele lor, atunci Dumnezeu luand iarasi ca dintr-un singur trup, care se zidise din multe madulare intr-un singur popor, particica sa, a pazit-o curata pentru El insusi.

Dar restul trupului adica partea care se desfacuse de particica aceasta si inclinase spre idolatrie a lepadat-o si a scos-o afara din raiul acesta, adica din via care este particica Sa. Iar din credinta potrivit alegerii si din particica Sa care este cea din coasta lui Adam, luand ca o mica samanta, Dumnezeu Cuvantul S-a facut om, adica, ca sa spun din nou, S-a nascut ca al doilea Adam, Fiu al celui dintai, ca din coasta Sa fara impreunare si curgere (de samanta), si atunci s-a binecuvantat intreg trupul si madularele intaiului Adam, adica insusi poporul expulzat al neamurilor (pagane) unit prin Fiul lui Adam, barbatul divino-uman, din credinta cu partea cea luata din coasta lui Adam.

Asadar, aceasta este ceea ce dumnezeiescul Pavel spune ca s-a prehotarat si prestiut inainte de veacuri de catre Dumnezeu Care stie dinainte toate: si anume ca toate neamurile (pagane) de la rasarit si pana la apus sa fie chemate (Mt 8, 11) Si cati vor crede sa se lipeasca de Hristos Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu si Fiul lui Adam, Care S-a intrupat din coasta tatalui lor; si asa se vor face cei doi una (Ef 2, 14), adica con-corporali si copartasi si frati si comostenitori ai lui Hristos si Hristos insusi chiar si neamurile (pagane) care s-au instrainat si s-au risipit departe.

Dar cati nu vor crede, vor ramane afara impreuna cu iudeii care au fost scosi afara si lepadati prin necredinta lor din partea luata a credintei. Si acest lucru este evident pentru cei ce asculta cuvintele Evangheliei; caci zice Domnul catre ucenicii Sai: "Datu-mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant. Mergand in toata lumea, propovaduiti Evanghelia imparatiei. Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Mc 16, 15-17).

Dar reluand cuvantul, vom relata din nou pe scurt cele spuse mai sus, ca sa se faca mai usor de cuprins dintr-o ochire pentru toti.

3. Recapitulare a celor spuse in primul discurs despre Adam si Eva, si despre cele sapte zile si veacuri, si despre contemplatia naturala a raiului

Raiul si cele sapte zile ale creatiei

Prin urmare, Dumnezeu a facut cerul si pamantul si toate cate sunt in ele - ca sa cercetez din nou intelesurile ascunse ale dumnezeiestii Scripturi - dupa care l-a plasmuit pe om dupa chipul si asemanarea Sa, adica pe Adam singur.

In sase zile a facut toate acestea, iar in a saptea zi S-a odihnit nefacand in ea nimic, nici numind a opta ziua intaia (care urmeaza), ca nu opt, ci numai sapte sa se numeasca zilele saptamanii si asa, revenind mereu in cerc, sa desavarseasca numarul saptamanilor. Fiindca prin aceste zile Ziditorul se vede prefigurand cele sapte veacuri.

Prin urmare, facand asa toate acestea Stapanul a toate, fiindca stia dinainte, ca Unul ce este Dumnezeu, ca omul avea sa calce porunca Lui si sa ramana nepocait, iar cel care nu se pocaieste neaparat este pedepsit si osandit, nu l-a lasat pe el in aceasta lume pe care o crease in cele sase zile si impreuna cu ea pe Adam ci, dupa ce s-a odihnit in ziua a saptea si a plinit-o, abia atunci a sadit raiul spre rasarit.

In ce mod si pentru ce anume? Pentru ca intrucat fusese luat din lumea aceasta si introdus ca un imparat de catre Dumnezeu in rai ca intr-un palat si intr-o cetate preastralucita, atunci cand a calcat porunca lui Dumnezeu si pentru aceasta a cazut din imparatie si a trebuit sa fie surghiunit si alungat din casele imparatesti, (Adam) sa fie osandit sa petreaca intru nadejde (Rm 8, 20) iarasi in aceasta lume.

Caci daca Dumnezeu n-ar fi facut asa acestea, ci ar fi lasat numai aceasta lume si l-ar fi pus in aceasta pe om, calcand el porunca si nemarturisindu-si greseala, nici caindu-se, unde ar fi putut fi el alungat? Unde ar fi putut trai si muri el dupa osanda intorcandu-se iarasi in pamantul din care a fost luat? Negresit nicaieri altundeva, ci ar fi trebuit sa fie osandit sa traiasca numai in iad (Ps 54, 16), neavand nici o rechemare mantuitoare de aici; si de aici n-ar mai fi fost nici o nastere, nici o crestere si inmultire a lumii, iar aceasta ar fi fost pierzania unei lucrari atat de mari a intelepciunii lui Dumnezeu cum este omul.

Ziua a Opta si relatia ei cu caderea si mantuirea

Dar fiindca Dumnezeu a stiut mai inainte de veacuri ca el va calca porunca si a prehotarat replasmuirea lui printr-o renastere, de aceea, dupa ce l-a facut si S-a odihnit si a prefigurat tainic in cele sapte zile vremile si veacurile, a luat si arvuna replasmuirii ca o framantatura si o samanta si o particica din fiecare din lucrurile lui ca niste particelele din lucrurile pe care le crease in cele sapte zile, luandu-le insa nu in aceste zile, ci in ziua a opta, ca prin creatia care a avut loc in ea sa prefigureaza veacul viitor.

Fiindca nu a numarat-o pe aceasta impreuna cu cele sapte, nici n-a facut-o aratata, ci a lasat-o sa stea cu totul necunoscuta pentru cei dinainte de Lege, dar a facut-o aratata si a vestit-o cumva in chip nedeslusit proorocilor celor din timpul Legii, iar noua credinciosilor ne-a fost aratata si straluceste ca lumina in zori, intrucat si asteptam sa rasara soarele cel neapropiat al dreptatii (2 Ptr 3, 13; Mal 3, 20).

Am spus insa ca a luat particele: din tot pamantul n-a luat decat un mic loc in care a sadit raiul, iar din intreg trupul lui Adam doar o coasta, adica un madular, iar dintre zile nici una. In ce chip? Fiindca particelele acestea au fost luate ca sa se reinnoiasca prin ele cele inrudite si conaturale si care trebuiau sa se uneasca cu cele ceresti, dar zilele, care aveau sa fie nu reinnoite ci cu desavarsire desfiintate de ziua aceea, au fost lasate deoparte si, din aceasta pricina, Dumnezeu n-a luat din ele o particica in vederea unei innoiri a lor, dar din veacuri a luat. Cum? Asculta!

Sapte veacuri trebuie sa se implineasca dupa numarul celor sapte zile. Sase din ele au trecut deja, dar al saptelea nu s-a incheiat, si din el ia particica si o uneste cu veacul cel vesnic si care n-are sfarsit.

Iar cat anume a prehotarat sa ia sau cand se va face sfarsitul acestor zile nimeni nu stie decat numai Sfanta Treime, Dumnezeirea cea una si nedespartita. Caci ceea ce s-a spus de catre Mantuitorul Iisus Hristos, ca nici Fiul nu stie ziua si ceasul acesta (Mt 24, 36), a spus ca nu le stie potrivit umanitatii Lui, iar nu potrivit dumnezeirii Sale.

Deci din care pricina nu a luat o particica din zile, dar ia din veacuri? Fiindca veacurile acestea masurate in zile si saptamani se numesc veacuri (aiones), dar veacul viitor si vesnic nu este masurat de zile, ci este si va fi nemasurat si nesfarsit.

Asadar, intrucat in viitor vor fi nu zile ci un veac (aion), luand o particica nu din zile ci din veacuri, o uneste cu veacul viitor. Iar particica din pamant, adica insusi raiul, era o prefigurare (typos) a Ierusalimului de sus (Ga 4, 26), adica al imparatiei cerurilor, in care Dumnezeu l-a pus pe om, ca sa fie adus treptat de la prefigurare si umbra la adevar.

Pomul vietii din mijlocul raiului era o icoana a vietii vesnice, care este Dumnezeu; iar coasta lui Adam cea zidita ca femeie a fost o prefigurare a Bisericii, acesta fiind o alta taina a Iconomiei, ca atunci cand va cadea din icoana facuta prefigurare a imparatiei cerurilor, care era raiul, si de la pomul vietii, sa se uneasca prin coasta cu Hristos Dumnezeu si sa fie adus din nou spre acea frumusete veche si dintru inceput.

Dar fiindca Eva, amagita fiind, a calcat prima porunca si a gustat din rod, dupa care i-a dat lui Adam si a mancat si acela, pentru ca n-au voit nicidecum sa se pocaiasca si sa cada la picioarele Stapanului, au fost surghiuniti de acolo si osanditi sa locuiasca in lumea aceasta.

Vezi insa si bunatatea negraita a providentei lui Dumnezeu fata de el (om). Caci dupa ce a fost adus de pacat la stricaciune, ca nu cumva mancand inainte de vreme din pomul vietii sa se faca nemuritor - si sa fie stricacios dar nemuritor, si asa raul sa se faca nemuritor - Dumnezeu a pus sabia de foc sa pazeasca intrarea la pomul vietii (Fc 3, 24).

4. Despre potop si ale caror icoane erau lucrurile din chivot; si despre Avraam si partea luata din el prin alegere si ce este partea aceasta luata; si despre Israel si taierea-imprejur

Prin urmare, cunoscandu-se unii pe altii (Fc 4, 1), au nascut si au facut fii si fiice si "a numit-o Adam pe femeia lui Eva, viata, fiindca aceasta a fost mama tuturor celor vii" (Fc 3,20). Dar inmultindu-se oamenii (Fc 6, 1 sq.) si cazand intr-un adanc de rele si intr-o mare multime de pacate, vrand Dumnezeu sa potopeasca lumea cu apa si sa stearga pe om de pe fata pamantului, n-a lasat din nou particica sa, ci pe Noe si pe fiii sai si pe fiicele sale i-a scapat in arca. Iar arca era iarasi prefigurarea (typos) Nascatoarei de Dumnezeu, Noe era prefigurarea lui Hristos, oamenii cei impreuna cu Noe erau parga partii luate din iudei, a celor ce aveau sa creada in Hristos, iar animalele salbatice si toate dobitoacele si zburatoarele si taratoarele erau o prefigurare a neamurilor (pagane).

De aceea, asa cum arca l-a avut in ea dupa potop pe Noe, asa si Nascatoarea de Dumnezeu Maria l-a avut pe Cel ce S-a intrupat, Dumnezeu si om; arca insa i-a scapat (2 Ptr 3, 20) numai pe acela si pe cei impreuna cu el, dar Acesta a izbavit de potopul pacatului si de robia legii si a mortii atat arca, cat si lumea toata.

Dar si dupa potop, cazand oamenii iarasi in necunoasterea lui Dumnezeu si inaltandu-si iarasi capul pentru ca aveau o singura gura, adica o singura limba si un singur glas, au inceput sa zideasca un turn si au incercat sa se urce la cer, inchipuindu-si iarasi in ei insisi ca au egalitatea cu Dumnezeu.

Prin urmare, vrand Dumnezeu ca le amestece limbile si prin aceasta sa-i imparta si sa-i risipeasca in intreg pamantul, ca unii ce se facusera madulare multe din coasta lui Adam si erau un trup printr-un singur grai, a luat din nou din ei particica Sa, si anume coasta, iar restul trupului facandu-l multe madulare l-a risipit in particele, si le-a numit pe acestea neamuri (pagani), ca unele ce aveau in ele intru totul necunoasterea lui Dumnezeu.

Iar particica aceasta a Lui a numit-o Israel adica "cel care vede pe Dumnezeu"; iar aceasta a fost Avraam, in care se gasea pastrata prin transmitere de sus samanta credintei si a cunoasterii lui Dumnezeu, caruia i s-a aratat spunand: "Iesi din pamantul tau si din rudenia ta, si vino in pamantul pe care il voi da tie; si te voi face neam mare" (Fc 12, 1); caruia i-a dat si taierea-imprejur, ca semn si pecete care sa-i faca cunoscut Legamantul (Fc 17, 10); si s-a jurat lui ca samanta lui se va inmulti ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii (Fc 15, 5; 17, 5).

Iar dupa acestea Dumnezeu i S-a aratat din nou si i-a zis: "Cunoaste ca samanta ta va fi straina intr-un pamant care nu e al lor" (Fc 15, 13), anuntandu-i dinainte pogorarea in Egipt a lui Iosif si a lui Iacob, tatal sau, si a fratilor lui. Plecand de la acestia s-a inmultit acolo particica aceasta si s-a facut neam mare, pe care prin Moise l-a scos de acolo, dandu-le mai inainte drept ospat mielul (Is 12, 1 sq.), prefigurarea Mielului adevarat. Dupa care despartind marea si trecand ei prin ea, si conducandu-i prin pustie si hranindu-i acolo timp de patruzeci de ani, s-a nascut "o particica a Domnului, poporul lui Iacob, Israel, sortul mostenirii Lui" (Dt 32, 9).

Deci acestia aveau taierea-imprejur ca pecete si toti se taiau imprejur, si precum s-a spus, prin aceasta particica Domnului era cunoscuta ca turmele oilor imparatesti, fiecare din ei purtand drept pecete in partea ascunsa (a barbatului) taierea-imprejur. Si acest lucru a fost randuit cu intelepciune in Iconomia Sa de Dumnezeu, ca sa nu se amestece cu celelalte oi, adica cu neamurile pagane, care fusesera aduse de necunoasterea lui Dumnezeu la starea de fiare salbatice si animale necuvantatoare.

Dar pentru ce aceasta pecete a fost pusa nu intr-o alta parte a trupului, ci in aceea? Fiindca de aici provine samanta si se face nasterea intregului om dupa trup. De altfel prin aceasta ne zugraveste in ascuns omul intreg care se dezbraca de trup, ca prin aceasta pecete si aceia sa fie cunoscuti ca niste copii ai trupului si sa se faca o prefigurare a taierii-imprejur duhovnicesti a copiilor duhovnicesti care se vor paste din nou mai apoi fara scurgere (de samanta), impreunare si stricaciune; ca atunci cand se va arata aceea, aceasta sa inceteze si in netaierea-imprejur a trupului (Col 2, 13) fiecare din oi sa se pecetluiasca in locul ei prin sangele lui Hristos in taierea-imprejur cea nefacuta de mana omeneasca, adica, dupa Pavel, prin dezbracarea trupului (Col 2, 11), adica a cugetului pamantesc (Rm 8, 6-7), fiindca suntem taiati-imprejur in chip tainic, aceasta facandu-se in noi in simtirea si cunostinta sufletului.

5. Ca la lumea adusa la existenta mai intai intru inceput s-au adaugat altele doua, ultima fiind prefigurarea celor ce au sa vina dupa acestea, fiind la mijloc intre cele din vechime si cele de apoi; si a carei icoana era pamantul fagaduintei, si celelalte

Israel, o lume intermediara si fagaduinta uneia mai bune

Asadar, poporul acesta ivit din samanta lui Avraam, adica particica cea din coasta lui Avraam, a fost asezat de Dumnezeu ca o alta lume noua si a treia, purtand icoana primei lumi si a raiului si pe cea a celei de-a doua lumi, adica a celei din arca; dar nu numai aceasta ci, facandu-se si prefigurare a celor ce aveau sa fie dupa acestea, fiind la mijloc si zugravind cele vechi prin cele mai de apoi si unind cele vechi cu cele mai de apoi.

Fiindca avea pamantul fagaduintei in locul raiului aceluia ca un al doilea rai, arca in locul Nascatoarei de Dumnezeu, vestindu-ne mai dinainte prin acestea si infatisandu-ne ca intr-o icoana reintrarea in stapanirea mostenirii care se va face intru innoirea Duhului Sfant sfintilor in lumea aceea (a treia).

Avea Legea, asa cum protoparintii aveau porunca, iar prin slujirea Legii arata libertatea ce avea sa fie data mai presus de Lege intr-o lege duhovniceasca. Avea vasul cu mana (Is 16, 33) in locul pomului vietii din mijlocul raiului din care aceia n-au fost lasati sa manance purtand icoana si aratand vasul care avea sa poarte in el pe Hristos.

Avea mana in locul lui Hristos; caci Acesta este painea care S-a pogorat din cer si da viata vesnica lumii (In 6, 31-32), fiindca pentru aceasta era si mana din cer, "caci omul a mancat, zice, painea ingerilor" (Ps 77, 25). Si vorbind pe scurt, facand un alt rai nou, Dumnezeu a asezat in el multe lucruri mai de pret si mai inalte decat raiul acela, cu cat acela era o prefigurare a unor fagaduinte si lucruri mai bune.

Fiindca l-a pus in el pe Moise, asa cum, acolo l-a pus pe Adam; si Dumnezeu graia cu el, asa cum graia cu Adam, iar Moise graia cu Dumnezeu, asa cum graia Adam; dar Adam nu avea ca si acesta fagaduinta nadejdii ca va veni acolo in chip trupesc Fiul cel Unul-Nascut al lui Dumnezeu si Dumnezeu. Fiindca acela avea pomul vietii, dar nu insasi viata; dar acesta avea in prooroci harul Duhului mai aratat decat pomul vietii, caci acestia vesteau viata cea desavarsita si adevarata ce avea sa se dea in Hristos.

Raiul acela avea o viata lipsita de osteneli si de griji, pomi si roade frumoase spre mancare; avea si (raiul) acesta mana de-a gata din cer, precum s-a spus, si ei au baut dintr-o piatra care le urma (1 Co 10, 4) apa mai dulce decat mierea; si nu numai aceasta, ci si hainele lor si incaltamintele lor nu se invecheau nici nu se stricau" (Dt 8,4; 29, 5), ci cresteau si ele odata cu trupurile si nu erau bolnavi in semintiile lor.

Cei ce erau in raiul dintai aveau amenintarea mortii si blestemului intru calcarea poruncii; iar cei din raiul acesta aveau nadejdea iertarii pacatelor si binecuvantarea vietii vesnice atunci cand unul dintre ei nu plinea Legea lui Dumnezeu, caci Hristos le fagaduise sa vina si sa faca cu putinta cele ce la ei erau cu neputinta, nu spre osanda celor ce nu au pazit-o, ci spre mantuirea celor ce au crezut.

Raiul dintai avea sabia de foc ce pazea intrarea la pomul vietii si departa de la el pe Adam si pe cei din el; iar acesta il avea pe mai marele voievod Mihail care ii pazea pe cei ce locuiau in el si nu ingaduia neamurilor pagane risipite sa intre in el.

Acolo Dumnezeu randuise in Iconomia Sa ca replasmuirea lui Adam sa se faca prin coasta lui Adam, si pentru aceasta femeia a fost facuta atunci din barbat fara impreunare, pentru ca aceasta coasta a lui Adam sa fie luata tot din femeie si in Hristos Dumnezeu sa se nasca barbat fara scurgere (de samanta) si impreunare, iar prin el sa fie innoit Adam. Si in acest rai a fagaduit mai inainte Dumnezeu lui Avraam ca va aduce in el intru samanta lui toate neamurile pagane izgonite afara si le va face o singura turma.

Esecul lui Israel duce la o mai mare binecuvantare

Deci fiindca si inainte de a intra in pamantul fagaduintei si dupa ce au intrat in el, cei ce erau in aceste bunatati au calcat si ei porunca lui Dumnezeu care spune: "Asculta, Israele, Domnul Dumnezeu, Domnul unul este" si "sa nu te inchini unui Dumnezeu strain" (Is 20, 2-5), si "au jertfit fiii si fiicele lor demonilor (Ps 105, 37) si au mancat si au baut vinul ofrandelor lor (Dt 32, 38) si s-au inchinat celor pe care i-au facut cu degetele lor (is 2, 8), si au omorat pe sfinti si au ucis cu pietre pe prooroci (Mt 23, 37), s-au sucit ca un arc stramb (Ps 77, 57) si au infuriat pentru dumnezeii straini si intru uraciunile lor (Dt 32, 21) pe Dumnezeu Care i-a hranit in pustie si au uitat de El" (Dt 32, 18) - ce a facut deci atunci Dumnezeu Care i-a ales pe ei dintre toate neamurile? S-a maniat oare si S-a intors de la ei? Nicidecum, ci l-a trimis pe Fiul Sau sa inece pacatele lor, fiindca au ajuns si ei sa se asemene neamurilor pagane, precum este scris: "Si s-au amestecat cu neamurile si au invatat faptele lor" (Ps 105, 35) si "n-au priceput ca sunt intru cinstire" (Ps 48, 21).

Prin urmare, adu-ti aminte de arca, de fiii lui Noe, de fiarele si de taratoarele cele ce au intrat atunci in ea, precum am spus povestind cele aflate in ea, ca Noe este prefigurarea lui Hristos, iar fiii lui sunt fiii poporului ce traia sub Lege, iar fiarele si taratoarele sunt fiii neamurilor pagane.

Fiindca oamenii care traiau in Lege, numindu-se particele ale Domnului, sortul Lui, s-au asemanat fiarelor salbatice, adica paganilor. Si vrand Dumnezeu sa-i cheme din nou si sa-i reaseze in starea dintru inceput, S-a Pogorat pe pamant si S-a intrupat, luand coasta lui Adam din preacuratul trup al Nascatoarei de Dumnezeu si S-a facut om, asemanandu-se noua in toate afara de pacat (Evr 4, 15).

De ce aceasta? Atat pentru ca cei ce pazeau Legea sa se desavarseasca prin credinta in El, cat si pe cei din acestia ce facusera desfranare cazand in idolatrie sa-i uneasca prin credinta cu restul trupului, si astfel sa se indrepte deopotriva si neamurile pagane prin credinta potrivit cu ceea ce s-a spus asa de catre Pavel: "Caci daca caderea lor s-a facut bogatie a lumii, cu cat mai mult se va face bogatie mantuirea lor" (Rm 11, 12).

Dar contemplarea acestui cuvant, fie si in litera lui, imi da de gandit in chip limpede altceva. Dar luati aminte, ca sa cunoasteti bine ce este ceea ce zice dumnezeiescul Apostol: "Iar daca caderea lor s-a facut bogatie a lumii, cu cat mai mult se va face bogatie mantuirea lor?"

6. La vorba Apostolului: "Caci daca caderea lor s-a facut bogatie lumii", si celelalte; si prosopopee a celor doua popoare, adica al paganilor si al lui Israel

De la risipirea neamurilor pagane, precum am spus, Israel s-a facut particica Domnului. Or acest Israel, facandu-se neam mare si popor mult, a cazut in idolatrie, precum faceau si neamurile pagane; si numai foarte putini s-au pazit ca fra-mantatura si particica a lui Dumnezeu.

Venind deci Hristos, daca ar fi crezut in El si s-ar fi inchinat Lui ca unui Dumnezeu, atunci toti, drepti si nedrepti, inchinatori ai lui Dumnezeu si idolatri, s-ar fi facut una si s-ar fi mantuit impreuna.

Si cand s-au facut aceasta, neamurile pagane I-au spus: "Dumnezeule a toate si stapane, Doamne al veacurilor, iata ca pe toti acestia i-ai mantuit fara fapte ale dreptatii (Rm 3, 28). Ce deci? Oare noi nu suntem lucrurile si plasmuirea mainilor Tale?" Iudeii insa le-au raspuns si le-au zis: "Nu, noi singuri suntem particica Lui, noi singuri suntem sortul Lui; ale noastre sunt tablele Legamantului, taierea-imprejur si toate celelalte pe care le-a fagaduit si ni le-a dat numai noua, iar voua nu vi le-a dat nicidecum".

La care neamurile pagane I-au spus iarasi, nefacand caz de iudeii invidiosi: "O, Stapane si Cuvinte al lui Dumnezeu, pe merit ne-ai lepadat ca pe niste netrebnici, parasindu-ne fara purtare de grija, ca pe niste tari la cerbice si neascultatori, si lasandu-ne prada foametei necunoasterii si setei uscaciunii, ca sa nu ascultam sfintele Tale cuvinte. Iar acestora le-ai aratat toata iubirea si purtarea de grija, le-ai dat prooroci, judecatori si invatatori ca povatuitori si calauzitori, le-ai facut lege, taiere-imprejur, semne si minuni mari. Dar toate acestea socotindu-le drept nimic, Te-au parasit pe Tine si s-au inchinat idolilor ca unor dumnezei impreuna cu noi, si faptele pe care noi le-am facut le-au facut si ei pe toate si in chip asemanator noua Te-au tagaduit pe Tine Binefacatorul. Dar Tu, compatimindu-i numai si numai pentru credinta in Tine, Te-ai milostivit si indurat, si i-ai numarat impreuna cu sfintii care n-au pacatuit. Oare nu Te vei milostivi si de noi? Nu Te vei indura oare? Nu ne vei primi si pe noi, Iubitorule de oameni?"

Si asa pe buna dreptate si pe drept cuvant cei netaiati-imprejur s-ar fi alaturat celor ce, taiati fiind imprejur, au jertfit idolilor, si toti s-ar face una in Hristos. Dar pentru ca iudeii, dupa toate rautatile lor de mai inainte, L-au omorat ca pe un facator de rele pe insusi Hristos si Dumnezeu, iar pe Baraba l-au cerut si l-au slobozit (Mt 27, 16-26) ca pe o prefigurare a lui Antihrist, si dupa aceasta i-au prigonit si pe Apostolii Lui, atunci surghiunindu-i pe ei, precum spuneam, din rai, Dumnezeu i-a risipit din nou intre toate neamurile, ca pe unii care primisera in schimb necredinta paganilor.

Iar pe neamurile cele din coasta lui Adam, Cel ce a luat din femeie coasta lui Adam si a zidit-o pe ea barbat desavarsit facandu-Se in intregime trup din ea, Cel ce este din fire Fiu si Cuvant al lui Dumnezeu si Fiu al lui Adam dupa firea lui Adam, le-a atras la Sine insusi.

Acest lucru este bogatia lumii; si daca acest lucru s-a facut bogatia lumii, cu cat mai mult s-ar fi facut si aceia bogatie, daca ar fi crezut. Asadar, intreg Israelul, pe care Dumnezeu l-a prestiut si prehotarat, era o particica din risipirea dintai; si atunci cand a venit, l-a chemat la credinta in El.

Dar fiindca n-au vrut sa vina la El, luand ca o mica particica din intreaga particica pe cei care au crezut in El, adica pe Ioan inainte-mergatorul, pe Apostoli si pe ceilalti impreuna cu ei, pe cei mai multi ce faceau parte din aceasta particica si care cazusera prin hotararea lor in necredinta, i-a respins; si in locul lor au intrat neamurile pagane, si acestea s-au lipit prin credinta de particica credintei potrivit alegerii.

Si priveste-mi acum de aici inaintarea si calea cuvantului cum vine sa povesteasca cele ale particelei celei noi si minunate.

7. Ca Biserica lui Hristos este un nou cosmos si credinta in El e un nou paradis. Si pe langa acestea, recapitulare a intaiului cosmos, comparandu-se cele ce au fost facute acolo cu cele savarsite in Biserica prin Hristos. Si spre sfarsit, reintoarcere la vorba Apostolului: "Pe care i-a prestiut, pe acestia i-a si prehotarat.."

Nu o prefigurare, ci adevarul

Asadar, iarasi se face inceput al unei noi particele si al unei noi lumi si impreuna cu particica se face o framantatura straina, noua si uimitoare. Cele de pana acum au fost prefigurari, umbre si enigme ale acesteia, dar aceasta e adevarul, renovarea si innoirea intregii lumi.

Caci particica care se facuse stricacioasa plecand de la Adam si ajunsese o mare multime de popor stricacios si muritor a pierit cu totul la potop, si singur Noe si fiii lui au fost lasati din ea iarasi ca o particica a ei si inceput al unei noi lumi.

Dar dupa ce acestia au incercat iarasi sa se urce la cer, iar Dumnezeu a fagaduit ca nu va mai face potop, nici nu va mai ucide tot trupul traitor pe pamant (Fc 9, 15), iarasi a luat o particica, pe Avraam prin alegerea credintei (Rm 9, 11; 11, 5), iar pe toti ceilalti i-a risipit in lume.

Deci din aceasta particica a lui Avraam, Dumnezeu insusi a luat ca particica a semintei lui insasi coasta, asa cum am spus de multe ori, si a zidit-o Luisi si S-a zidit ca trup fara schimbare si S-a facut om, dar nu simplu.

Fiindca nu s-a facut parga unor copii trupesti, a unui popor stricacios, cum s-a facut Noe, pentru ca atunci cand el avea sa se inmulteasca si sa piara, sa ia din el alta parga spre nasterea unui alt popor, ci s-a facut parga nemuritoare si pururea vesnica a unor copii duhovnicesti si reinnoiti dupa chipul Sau, precum spune Apostolul: "Hristos este parga, apoi cei ai lui Hristos" (1 Co 15,23), si altundeva: "Pana cand Hristos va lua chip (se va modela) in noi" (Ga 4, 19).

Caci toti stramosii nostri au fost muritori, dar Cel ce a luat particica Sa din particica semintiei lui Avraam, Si Fiul lui Dumnezeu S-a facut fiu al lui Adam, este nestricacios si nemuritor, nenascand trupeste, ci replasmuind duhovniceste.

Raiul cel nou

Si priveste-mi acum modul replasmuirii. Care este acesta? In rai femeia a fost luata din barbat, fiind mama a tuturor celor ce s-au nascut pe pamant; iar in Biserica credinciosilor barbatul, Hristos Dumnezeu, s-a nascut din femeie, parga si viata a tuturor celor renascuti duhovniceste din credinta in El.

Acolo era pomul cunoasterii binelui si al raului, a carui gustare li s-a facut pricina a mortii; aici e lemnul Crucii, pe care a fost pironit Hristos, al doilea Adam si Dumnezeu, pironindu-i-Se mainile in locul mainilor celor rele ale lui Adam care au atins (fructul oprit), si ale carui picioare au fost pironite in locul picioarelor care au mers spre calcarea poruncii.

Gustand din pomul acela, Adam s-a facut pricina de moarte si blestem celor ce s-au nascut din el, dar Hristos si Dumnezeu, gustand fiere si band otet, i-a izbavit pe aceia din blestem (Evr 2, 15) si i-a slobozit din stricaciunea mortii, iar celor ce cred in El le-a daruit o viata noua si le-a dat puterea de a duce pe pamantul acesta o vietuire deopotriva cu ingerii (isangelon).

Acolo in mijlocul raiului era pomul vietii, din care lui Adam nu i s-a ingaduit sa manance prin economie si a fost izgonit din rai, si de aceea la intrarea lui a fost asezata sabia de foc sa o pazeasca; iar aici Hristos a fost strapuns cu sulita in coasta (In 14, 34) si sabia aceea s-a departat si intrarea s-a deschis si in toata lumea s-a sadit pomul vietii, sau mai degraba ne-a dat puterea de a sadi in fiecare zi acest pom, care creste dintr-o data si se face pricina de viata vesnica tuturor celor ce mananca din El.

O, rai, care ai fost sadit acum de Hristos Dumnezeu! O, taina noua si minune infricosatoare! Caci acolo pomii simtiti si vazuti in chip marturisit erau Adam si Eva, si acolo unul era pomul cunoasterii iar altul, pe langa el, era pomul vietii (Fc 2, 9); aici insa Adam cel Nou Se face toate deodata credinciosilor: si desfatare si cunoastere, dar care nu omoara si nu departeaza de la pomul vietii, ci invata cele ce se cuvin a raspunde prin cuvinte sarpelui: "Mergi inapoia Mea, satana!" (Mt 4, 10) si celelalte; dar nu numai aceasta, dar si duce la viata, care este iarasi El insusi.

Dar unde - vei spune - este raiul cel nou pe care l-a facut Hristos? Caci iata vedem ca tot cosmosul este asa cum a fost intocmit dintru inceput, si locuim pe pamantul in care am fost osanditi sa ne mancam painea noastra in osteneala, in chin si in sudoarea fetei noastre.

Deci unde este raiul de care ne vorbesti noua? Daca vrei sa afli lucrurile si tainele nevazute si neintelese pentru cei necredinciosi ale Dumnezeului Celui neinteles si nevazut, adu-ti aici mintea si cunoaste si invata cele spuse.

Iconomia lui Dumnezeu inverseaza ordinea caderii

Mai intai Dumnezeu a facut cerul si pamantul si toate cele din ele, dupa toate acestea l-a plasmuit cu mainile Sale pe om, si abia asa a facut raiul si cele din el, si l-a asezat in el pe omul pe care-l facuse; si luand apoi una din coastele lui a zidit-o ca femeie si asa i-a dat porunca de a nu manca din pomul cunoasterii binelui si raului, ca sa nu moara cu moarte, ci sa-l lucreze potrivit poruncii si sa-l pazeasca (Fc 2, 17-15).

Dupa acestea insa, ei au incetat, intai de toate, sa-si mai aduca aminte de Dumnezeu si de binefacerile Lui, care anume era lucrarea data lor de catre Dumnezeu, iar, in al doilea rand, parasind paza poruncii au mancat din pomul din care li se poruncise sa nu manance; si indata au murit cu moartea sufleteasca, iar dupa multi ani au murit si cu moartea trupeasca si au coborat la iad.

Si asa au patimit nu numai acestia, ci toti cei ce s-au nascut din ei pana la venirea lui Hristos Dumnezeu, Adam cel Nou, si la pogorarea Sa la iad si invierea Lui din morti. Caci venind Cel ce a zidit odinioara toate si vrand sa le innoiasca, n-a vrut sa le innoiasca in ordinea in care a creat acestea. Dar cum? Mai intai pe om, iar creatia mai apoi. in ce mod si pentru ce anume?

Fiindca mai intai a pregatit toate cele vazute ca un palat pentru Adam spre locuinta si desfatarea sa, si abia apoi l-a adus la existenta si pe acela; acum insa daca ar fi vrut sa innoiasca mai intai creatia si sa o faca spirituala si nestricacioasa si vesnica, unde ar mai fi locuit atunci omul cel imbracat cu trup stricacios, adica omul sufletesc (1 Co 15, 14) si muritor?

In care lume trebuia atunci sa-si petreaca viata, sa se casatoreasca si sa se marite (Le 20, 35), sa nasca, sa fie nascut si sa fi crescut? Intr-adevar, nu vei putea spune. De aceea, ridica mai intai pe omul cel ce cazuse, se zdrobise si se invechise, si-l plasmuieste din nou si-l innoieste, si abia apoi creatia.

Dar precum am vorbit in ordine despre creatie si caderea ei, tot asa se cuvine a vorbi si despre innoirea ei. Observa dar paralelismul intre lucrurile din vechime, cum au fost dispuse in mod egal in paralel prin Economia si Legamantul lui Dumnezeu. Asadar, mai intai Adam a fost introdus in rai de catre Dumnezeu, si abia atunci a fost adusa la existenta Eva; mai intai Fiul lui Dumnezeu, insusi Facatorul lui Adam, a coborat si a venit in pantecul cel neprihanit al Fecioarei si asa a luat din ea coasta lui Adam, adica trupul cel preaneprihanit si, in locul Evei celei ce fusese amagita de catre sarpe, a venit in lume un Nou Adam care sa omoare sarpele cel care o amagise pe Eva.

Eva a fost amagita mai intai, atunci cand sarpele a vorbit cu ea si a mancat din pom si a calcat porunca si a murit cu moartea sufletului; Nascatoarea de Dumnezeu Maria a primit mai intai vestea cea buna de la inger si a crezut hotararea lui Dumnezeu care i-a fost vestita si, crezand, a zis: "Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau!" (Le 1, 38).

Si astfel ea cea dintai a primit in chip fiintial in ea insasi pe Cuvantul lui Dumnezeu Care a venit sa izbaveasca sufletul ei de moartea cea vesnica. Si atunci, intrupandu-Se, Acesta a re-plasmuit trupul lui Adam, in care a suflat de indata suflare spre a se face suflet viu; caci luase coasta sa deja insufletita dupa care a zidit-o apoi femeie, dar nu sta scris ca a zidit si suflarea (Fc 2, 7. 22-23). Si ca sa vorbim inca si mai limpede, sa reluam din nou acelasi cuvant.

Coasta lui Adam - prefigurare a Bisericii si Euharistiei

Dumnezeu a luat din Adam particica din carnea lui si a umplut locul cu alta carne, iar carnea pe care a luat-o a zidit-o intr-un om intreg, dar nu i-a adaugat lui Adam un suflet in locul celui pe care l-a luat impreuna cu coasta sa, nici iarasi nu l-a adaugat pe acesta in Eva ulterior; ci era ca si cum carnea luata avea o umplere in locul coastei, dar sufletul nu inca.

Dar asculta acest lucru inca si mai limpede. Dumnezeu a luat din Fecioara un trup inzestrat cu minte si insufletit, pe care l-a luat de la Adam si a umplut locul lui cu alta carne; si luand din ea acest trup i-a dat lui Duhul Sau cel Sfant si l-a umplut cu ceea ce nu avea sufletul lui, cu viata vesnica.

Caci carnea umpluta in locul coastei lui Adam in trupul sau era arvuna si chezasia Economiei lui Dumnezeu, ca El sa ia iarasi coasta din coasta si sa-i dea in locul ei nu iarasi trup, caci acesta a fost umplut mai dinainte, ci in chip fiintial Duhul lui Dumnezeu; ca, asa cum femeia s-a facut din coasta lui Adam si toti oamenii muritori s-au nascut din ea, asa si din trupul femeii sa se nasca barbatul, Hristos Dumnezeu, si din El toti sa se faca nemuritori si sa se umple ceea ce Adam avea mai mult decat femeia.

Dar ce anume avea mai mult acela? Carnea cu care fusese umplut locul coastei in trupul Sau. Fiindca luand - ca sa spun din nou aceleasi lucruri - din Fecioara carnea, Hristos trebuia sa umple din nou locul ei, asa cum a umplut odinioara si coasta lui Adam. Dar fiindca acest lucru trebuia sa se faca nu spre stricaciune, ci spre nestricaciune, umplerea s-a facut cu Duhul, iar nu cu carne, ca firea lui Adam sa se plasmuiasca din nou si cei ce aveau sa se faca copii ai lui Dumnezeu prin Duhul Sfant sa ia nasterea din nou, si asa toti cei ce cred in El sa se faca rude ale Lui si un singur trup.

Si asa cum despre oamenii intai-plasmuiti s-a spus: "Pentru aceasta" - pentru care? Pentru femeie, adica pentru coasta lui Adam - "va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa", adica de coasta lui Adam, "si vor fi cei doi un singur trup" (Ef 5, 31; Fc 2, 24; Mt 19, 2), asa se fac lucrurile si cu Hristos Dumnezeu.

Caci pentru ca El a luat trup din preacuratul sange al Nascatoarei de Dumnezeu si i-a daruit ei Duhul Sfant, S-a intrupat si S-a facut om, pentru aceea lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, inca si femeia, copiii, fratii si surorile sale (Le 14, 26), si se va lipi nu de femeie, nici in chip trupesc, ci, intrucat toti cei ce ne-am nascut si suntem dupa trup venim din femeie, de barbatul care s-a nascut din femeie fara samanta, de Mirele Hristos. Si astfel, uniti si alipiti duhovniceste de El, vom fi fiecare impreuna cu El un singur Duh si un singur trup, pentru faptul ca mancam in chip trupesc Trupul Sau si bem Sangele Lui.

Caci asa ne-a grait insusi Domnul si Dumnezeul nostru: "Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane in Mine si Eu in el" (In 6, 26). Iar cu acest cuvant dumnezeiesc consuna si ceea ce s-a spus de Apostolul: "Cel ce se lipeste de desfranata este un trup cu ea; iar cel ce lipeste de Domnul este un duh cu El" (1 Co 6, 16-17).

Spun un duh nu prin ipostaze, ci prin firea dumnezeirii si umanitatii: prin firea dumnezeirii, intrucat si noi ne facem dumnezei prin infiere (thesei) dupa cuvantul spus de Ioan: "Si stim ca atunci cand se va arata, vom fi asemenea Lui" (I In 3, 2) - in ce mod? Pentru ca "din plinatatea Lui noi toti am luat" (In 1, 16) - iar prin firea umanitatii, ca unii ce ne-am facut rudenii si frati ai Lui, precum am spus si altundeva.

Stiind aceste lucruri parintii nostri spuneau deschis: "Da sange si ia duh!", caci Duhul nu ni se da noua altfel decat numai prin rastignirea si omorarea de bunavoie fata de lume. Caci Duh fiind Dumnezeu, dupa cuvantul dumnezeiesc (In 4, 24), El vrea sa ne unim si sa ne alipim de El in Duhul Sfant (1 Co 6, 17) si sa fim concorporali si comostenitori ai Lui (Ef 3, 6), precum da marturie intreaga dumnezeiasca Scriptura. Dar sa revenim la tema noastra.

Asadar, Dumnezeu Cuvantul a luat trup din preacurata Nascatoarea de Dumnezeu si ne-a dat in locul lui nu un trup, ci un Duh Sfant in chip fiintial. Si mai intai a facut viu prin Acesta scumpul si preaneprihanitul ei suflet, inviindu-l pe el din morti; si a facut aceasta fiindca Eva a murit mai intai de moartea sufleteasca. Si, intrupandu-Se, S-a facut om, avand intru Sine trup inzestrat cu minte si cu suflet; caci trupul pe care l-a luat in chip negrait din Adam si acum din Nascatoarea de Dumnezeu, l-a luat insufletit in chip negrait si asa a innoit in chip tainic firea noastra.

Nascandu-Se insa in chip de nerostit, cum insusi stie, a intrat in lume. Din ce pricina si pentru ce anume? Ca sa caute pe Adam cel surghiunit in lumea aceasta si, gasindu-l, sa-l plasmuiasca din nou. Si priveste de aici - intrucat fac o reluare a celor spuse mai inainte - taina cea infricosatoare a Economiei.

Cainta si predestinarea spre mantuire

Inca fiind in rai, Adam a fost chemat la pocainta, caci Dumnezeu i-a zis: "Adame, unde esti?" si "Cine ti-a vestit ca esti gol, fara numai daca nu ai mancat din pomul din care ti-am poruncit ca numai din el sa nu mananci?" (Fc 3, 9-11).

Si desi a auzit acestea, n-a vrut sa se caiasca sau sa se planga si sa ceara iertare. Dar ce a facut? Face vinovata de lipsa sa de minte, de pacatul sau, pe femeie; de aceea, pe buna dreptate, este izgonit din rai.

Iar fiindca atunci Adam n-a voit sa se pocaiasca, si aceasta la sfatul demonului celui rau, de aceea, venind pe pamant, Dumnezeu ii cheama iarasi pe toti la El prin pocainta, venind pe pamant si spune: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!" (Mt 3, 2). S-a apropiat, adica sta la usile inimilor si gurilor voastre. Deschideti prin credinta inimile voastre si de indata va intra si atunci gurile voastre se vor deschide si veti striga: "Avem in noi comoara Duhului (2 Co 4, 7), o avem! Am dobandit in inimile noastre viata vesnica".

Observa deci: Dumnezeu i-a chemat mai intai pe iudei, si acestia nu s-au lasat convinsi sa se duca; cheama mai pe urma toate neamurile pagane prin Fiul Sau, si acestea convinse fug si alearga la El. De aceea le spune Apostolilor Sai: "Iesiti degraba in piete si pe ulitele cetatii si pe toti saracii si ciungii, si ologii si orbii, bagati-i inauntru" (Lc 14, 21); cetatea fiind toata lumea aceasta, pietele si ulitele fiind semintiile neamurilor si tinuturile ascunse si indepartate, iar saracii si ologii, ciungii si orbii sunt cei zdrobiti de multe pacate si felurite caderi si faradelegi, si orbiti de necunoasterea lui Dumnezeu.

Asadar, ii cheama pe toti de la rasarit si pana la apus, pe evrei ca si pe elini (pagani). Ca Dumnezeu, El prestia, precum am spus de mai multe ori, neascultarea lor venita din necredinta si intoarcerea paganilor venita din credinta; si inainte de veacuri a prehotarat ca toti cati vor crede in El si se vor boteza in numele Sau, adica in numele Tatalui si al Fiului si al Duhului Sfant, care vor manca preacuratul Trup al Fiului Sau si vor bea scumpul Sau Sange, sa fie indreptati de pacat, adica sa fie sloboziti si preamariti si sa se faca partasi ai vietii vesnice, precum spune insusi Stapanul a toate: "Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica (In 6, 54); si la judecata nu va veni ci s-a mutat de la moarte la viata" (In 6, 24).

Iata, asadar, ca si tu, frate, ai fost prestiut de Dumnezeu si prehotarat (predestinat) si chemat si preamarit si indreptat si chemat la viata vesnica prin credinta in Hristos si Sfantul Botez; si n-ai fost introdus intr-un rai simtit, ca odinioara Adam, ci in cer si in bunatatile cele ceresti, "pe care ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit" (1 Co 2, 9).

Lucreaza, asadar, virtutile si pazeste poruncile lui Dumnezeu, sau mai degraba pazeste-te pe tine insuti prin porunci ca sa nu calci ceva din cele poruncite tie si sa patesti ceea ce a patit Adam sau inca si mai mult si mai rau, lipsindu-te de bunatatile mai mari si ceresti.

Sa nu preferi nimic din cele pamantesti, nici sa te stapaneasca vreo pofta a celor stricacioase, ca sa nu fi dezbracat de slava cu care ai fost slavit de Hristos si, ca unul ce ai dezbracat haina de nunta, sa fii legat de maini si de picioare si azvarlit in intunericul cel mai din afara, in care este plangerea si scrasnirea dintilor (Mt 22, 13).

Credinta in Hristos este raiul cel nou. De aceea El a prestiut inainte de zidirea lumii pe toti cei ce au crezut si vor crede in El, pe care i-a si chemat si nu inceteaza sa-i cheme pana la sfarsitul lumii, si i-a preamarit si ii va preamari, si i-a indreptat si ii va indrepta, aratandu-i conformi slavei chipului Fiului Sau prin Sfantul Botez si harul Duhului, facandu-i pe toti in chip tainic fii ai lui Dumnezeu, noi din vechi, si rease-zandu-i nemuritori din muritori, si dandu-le lor porunci, precum odinioara lui Adam.

Asadar cati vor pazi pana la moarte toate poruncile Lui, acestia isi vor dovedi iubirea lor fata de Dumnezeu si vor veni inaintand spre o slava inca si mai mare. Iar cati se vor vedea dispretuitori si nepasatori si nerecunoscatori fata de Binefacatorul lor si nu vor pazi poruncile date de El, cad ca si Adam in rai din astfel de bunatati, patimind aceasta nu din pricina faptului ca nu au fost prestiuti de Dumnezeu, ci din propria lor nebunie si rautate.

De aceea Dumnezeu a asezat in mijlocul acestui rai drept leac mantuitor pocainta pentru ca aceia care din trandavie si nepurtare de grija cad din viata vesnica, sa se reintoarca iarasi prin pocainta la aceasta cu o slava inca si mai stralucita si mai luminata; caci daca Dumnezeu Cel Iubitor de oameni n-ar fi randuit prin Economia Sa aceasta, nu s-ar fi mantuit tot trupul.

Asadar, parasind orice alta grija, sa ne ingrijim pe cat e cu putinta de pocainta, ca sa dobandim bunatatile de acum si cele viitoare cu harul si iubirea de oameni a Domnului nostru, Iisus Hristos, Caruia fie slava si puterea in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Simeon Noul Teolog

12 Iulie 2012

Vizualizari: 4077

Voteaza:

Predestinatia si istoria mantuirii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE