Bolnita este cea mai mare marturie a grijii Bisericii fata de trup. Oricat de aspra ar fi viata dintr-o manastire, trupul nu este niciodata trecut cu vederea. Pana si in cele mai aspre si izolate locuri, schiturile si manastirile au avut grija sa existe un loc special amenajat pentru ingrijirea trupului si a neputintelor ostenitorilor.

Medicina a fost intotdeauna practicata in tinda manastirilor si a bisericilor, insa cu discernamant. Trupul si sufletul omului se afla intr-o atat de mare unitate, incat nu se poate rani o parte, fara sa sufere si cealalta. Grija fata de trup si grija fata de suflet sunt oarecum una si aceeasi preocupare, anume pentru sanatatea sufletului si a trupului.

Trupul este cinstit si ingrijit, ca o buna si credincioasa sluga. Scarba fata de trup, specifica unor grupari eretice, a fost intotdeauna respinsa de Parintii Bisericii. Distrugerea si neingrijirea trupului este pacat si cadere din dreapta credinta a Bisericii de Rasarit.

La inceputul erei crestine, ceea ce mai tarziu se va numi spital (ori bolnita), se afla abia la stadiul unei singure incaperi, modest echipata in cele ale medicinei. Odata cu privilegiile primite sub Sfantul Imparat Constantin cel Mare, aceste spatii au crescut si ele, foarte firesc, in umbra bisericilor si a manastirilor.

Bolnita va deveni un loc de sine statator, intotdeauna in apropierea unei biserici sau a unei manastiri. Odata cu anul 313, langa biserici si manastiri vor aparea spitale, case pentru straini, casa pentru saraci si azile pentru batrani. In cele din urma, bolnitele se vor amplasa in apropierea cimitirelor, de multe ori biserica cimitirului fiind totuna cu biserica in care se savarseau slujbele pentru cei bolnavi.

Aceste bolnite erau zidite in locuri speciale, avand camere multe, bucatarie si biserica proprie. Zidite in locuri mai retras, undeva langa manastire, unde sa fie multa liniste si odihna, bolnitele erau locurile unde medicina isi aducea si ea aportul, alaturi de rugaciunea Bisericii.

Sfantul Sava al Sarbilor spune: "Pentru bolnavi sa existe o celula, sa aiba un pat in care sa se poata odihni si un infirmier care sa-i ingrijeasca si o sobita pe care sa se incalzeasca apa. La randul lor, bolnavii sa nu se rasfete cerand prea mult, sa fie modesti si sa accepte ce li se ofera in masura posibilitatilor manastirii. Asa se cade unor fete monahale."

Teodor Danalache

• Sfantul Vasile cel Mare
  Publicat in : Sfantul Vasile cel Mare
• Sfantul Vasile cel Mare
  Publicat in : Sfantul Vasile cel Mare
• Manastirea Sfantul Vasile cel Mare - Moldova Sulita
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania