Parohia - cadrul normal de traire a vietii crestine

Parohia - cadrul normal de traire a vietii crestine Mareste imaginea.

Parohia - cadrul normal de traire a vietii crestine

Ce este parohia

In calitatea lui de membru al Bisericii crestine orice credincios isi poate manifesta credinta, in imprejurarile potrivite constiintei sale. Dar in general, cea mai mare parte a vietii crestine a fiecaruia dintre noi este firesc sa se desfasoare, in zona vietuirii sale statornice. Biserica a organizat teritorial activitatea membriror in parohii.

Potrivit Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, parohia este comunitatea sau obstea credinciosilor, clerici si mireni de religie crestina ortodoxa, asezati pe un anumit teritoriu si incredintati pastoririi unuia sau mai multor preoti,dintre care unul indeplineste si oficiul de paroh. Din punct de vedere administrativ sau al organizatiei bisericesti, parohia este celula sau unitatea componenta cea mai mica a Bisericii crestine, administrata de un preot (paroh). Ca unitate administrativa, parohia, in intelesul si in forma ei de astazi este rezultatul unei dezvoltari istorice de lunga durata. Forma originara a Bisericii crestine sub care ea a luat nastere si a existat la inceput era aceea a unor comunitati sau grupe de credinciosi, numite in general "biserici", ca acelea carora se adreseaza de exemplu Sfantul Apostol Pavel sau le trimite salutari in epistolele sale: "Biserica" din casa lui Nimfan din Colos (Col., 4, 15, 16), Biserica din Corint (I Cor., 1, 2), Biserica tesalonicenilor (I Tes., 1, 1) s.a.

Denumirea de parohie vine de la cuvantul grecesc paroikia= sedere (asezare) in strainatate, (in afara de tara). Pentru prima data acest termen a fost intrebuintat, inca inainte de Hristos, spre a indica comunitatile evreiesti din diaspora. Prin analogie, termenul a fost aplicat apoi, de catre elini, primelor comunitati crestine din orase. La incepulul epocii crestine, termenul era intrebuintat insa la desemnarea de eparhie, adica Biserica de sub conducerea unui episcop. In epoca apostolica si chiar in sec. II si III, o parohie (o "Biserica") era de fapt comunitatea tuturor credinciosilor dintr-un oras, care se adunau la biserica unde slujea episcopul cu clericii in subordine. Parohia era "fata religioasa" a vechii cetati.

Din a doua jumatate a sec. III inainte, au inceput sa ia nastere si alte comunitati noi, pe la marginile oraselor sau prin localitatile mai apropiate de orase, avandu-si bisericile lor proprii. Ele nu alcatuiau insa la inceput parohii sau unitati independente din punct de vedere administrativ, adica nu aveau o conducere proprie, ci erau un fel de filiale sau subdiviziuni subordonate ale bisericii-principale (catedrale) unde slujea episcopul, iar preotii, care le deserveau slujeau in numele episcopului ca delegati ai lui, cu mandat provizoriu (temporar), pentru zilele, de sarbatoare si cu numirea de periodeuti (ambulanti). Din sec. IV inainte, din pricina trecerii masive a paganilor la crestinism, aceste comunitati subordonate s-au inmultit si in localitatile rurale mai indepartate de orase ; ele au devenit atunci unitati administrative cu organizatie aparte si deservite de preoti permanenti, capatand denumirea de enorii, adica parohii noi. Termenul de parohie in sensul de astazi s-a aplicat insa mai intai in Apus, prin sec. VI, si abia mai tarziu a trecut si in Biserica rasariteana, prin intermediul populatiei, grecesti din regiunile limitrofe cu Apusul crestin.

Din punct de vedere al vietii crestine, parohia este unitatea sau partea, componenta cea mai mica a Bisericii locale, adica comunitatea bisericeasca in care viaza si lucreaza harul lui Dumnezeu prin slujitorii Lui si in care trebuie, sa se integreze de fapt orice crestin, pentru a face parte din Biserica, si a dobandi mantuirea. Parohia nu este deci o simpla unitate administrativa sau geografica, o forma a organizatiei bisericesti, o circumscriptie bisericeasca sau o grupare de oameni; ea constituie in primul rand o unitate spirituala, o familie de credinciosi in sanul careia se realizeaza de fapt mantuirea si ai carei membri sunt uniti prin identitatea credintei si a vietii religioase, fiind grupati in jurul unui altar sau al unei biserici si al aceluiasi (acelorasi) slujitori. In cadrul restrans al parohiei se continua si se desfasoara de fapt lucrarea mantuitoare a lui Iisus Hristos in lume, prin puterea Sfantului Duh si prin mijlocirea slujitorilor Sai, dupa cum se continua in cadrul mai larg al eparhiei, sub conducerea episcopului.

Componenta parohiei si conditiile viabilitatii ei

Ca forma si parte componenta a Bisericii locale, parohia este un organism colectiv, un corp spiritual, alcatuit din mai multi membri: preot (clerici) si credinciosi de ambele sexe.

a) Capul acestui organism si in acelasi timp conducatorul lui responsabil este preotul (paroh) ca unul care este slujitor al Mantuitorului si lucreaza in numele Lui. Din punct de vedere canonic el primeste aceasta putere de la episcopul eparhiei din care face parte si sub conducerea si ascultarea, caruia, lucreaza in parohie. In aceasta calitate, el este sufletul parohiei, este cel care initiaza, aplica sau pune, in practica si coordoneaza toate mijloacele si metodele indicate, pentru binele si progresul spiritual al parohiei, raspunzand de starea si de soarta ei pe plan religios. El are datoria de a vesti Evanghelia, de a preda invatatura Bisericii, de a oficia sfintele slujbe, de a savarsi Tainele, si tot ceea ce e menit sa contribuie la sfintirea si mantuirea credinciosilor, e parintele spiritual al enoriasilor sai, chiar cand e mai mic ca varsta decat ei, deopotriva interesat si raspunzator pentru, mantuirea tuturor, obligat sa le poarte grija si dragoste tuturor, fara nici o deosebire, de vreun fel. Preotul este deci factorul principal si indispensabil in viata religioasa a parohiei. Prin el se asigura si se intretine legatura credinciosilor cu Biserica si cu Capul ei nevazut, Hristos-Mantuitorul. O parohie fara preot este ca un trup fara cap; de aceea interimatul unei parohii nu poate dura decat in paguba spirituala a parohiei. In parohiile mai mari, cu doi sau mai multi preoti, unul din ei este paroh, a carui functie este de a asigura unitatea administrativa a parohiei si a reprezenta comuniunea acestui nucleu de baza al Bisericii. "Parohul, ca imputernicit al Episcopului, este conducatorul sufletesc al credinciosilor din parohie, iar in randuirea administrativa, este conducatorul administratiei parohiale si organ executiv al Adunarii parohiale si al Consiliului-parohial".

b) Daca preotul este capul si conducatorul vazut al acestui organism religios, care e parohia, membrele sunt credinciosii de ambele sexe. Prin botez, mirungere si Euharistie, orice om devine mai intii crestin si membru al unei parohii; prin parohie se integreaza in eparhia respectiva condusa de episcop, iar prin aceasta se incorporeaza in acest mare trup tainic al Mantuilorului, care este Biserica universala (eumenica), devenind membru al ei. Parohia articuleaza astfel individul in trupul lui Hristos, care este intreaga Biserica, prin dezvoltarea constiintei de enorias in fiecare credincios".

Membrii oricarei parohii sunt foarte diferiti intre ei, ca varsta, sex, stare materiala, nivel cultural etc. Dar, ceea ce-i uneste este puterea Duhului Sfant, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "noi toti, intr-un singur Duh ne-am bolezat, ca sa fim un singur trup... si toti suntem adapati printr-un Duh" (I Cor., 12, 13); iar ceva mai departe : "Voi sunteti trupul lui Hristos si madulare in parte" (I Cor., 12, 21). Duhul lui Hristos, Care circula in toti cei ce s-au imbracat in El prin botez, creeaza o comuniune, o unitate, o legatura spirituala intre toti membrii aceleiasi parohii. Unitatea de corp a credinciosilor intre ei, si a tuturor laolalta cu Hristos, este creata si sustinuta deci, in parohie, prin legatura frateasca a iubirii crestine, prin unitatea Duhului, a invataturii de credinta, a harului si a riturilor religioase din care se adapa viata spirituala a tuturor membrilor ei, prin unitatea de conducere (unitatea persoanei pastorului), dar mai ales prin Sfanta Euharistie, pentru ca, dupa cuvantul aceluiasi sfant apostol, toti cei ce se impartasesc din acelasi pahar si din aceeasi piine devin un trup (I Cor., 10, 16-17).

Desi formata din membri sau insi cu individualitati distincte, parohia, ca parte componenta a Bisericii, se constituie ca o comunitate unitara a credinciosilor de viata in Hristos, care se alimenteaza din acelasi izvor sfant, iar factorul de sustinere a acestei unitati este in primul lind preotul (paroh) care propovaduieste cu putere si autoritate cuvantul lui Dumnezeu, impartaseste credinciosilor harul sfintitor al lui Dumnezeu prin sfintele Taine si intretine viata lor religios-morala, conducandu-i pe calea mantuirii.

Membrii parohiei au urmatoarele indatoriri: sa sustina, sa intareasca si sa raspandeasca credinta Bisericii Ortodoxe; sa lucreze asa ca toti credinciosii sa vietuiasca potrivit invataturilor acestei credinte; sa cerceteze sfanta biserica, sa participe la sfintele slujbe; sa se impartaseasca cu Sfintele Taine sa indeplineasca faptele milei crestine, sa intretina si sa ajute Biserica si pe slujitorii ei.

Ca sa fie o adevarata realitate spirituala, un organism unitar si viabil, parohia trebuie sa fie formata din membri vii, din credinciosi constienti de drepturile si de datoriile lor de enoriasi, care se integreaza in chip constient si activ in viata parohiei. Din acest punct de vedere, preotul este deci dator sa se straduiasca a da viata parohiei, are obligatia de a o insufleti din punct de vedere religios, de-a atrage si a mentine in sfera de influenta a harului divin si a Bisericii pe toti membrii parohiei si sa-i trateze ca pe colaboratorii constienti ai lucrarii Duhului, care alcatuiesc toti o mare familie avand un singur parinte spiritual, un organism in care pulseaza "o singura inima si un singur suflet", ca intre membrii primei comunitati crestine din Ierusalim (Fapte 4, 32).

Idealul este deci ca toti membrii unei parohii sa-si formeze si sa-si insuseasca o constiinta vie si puternica de erioriasi, echivalenta constiintei cetatenesti pe plan social. Ei trebuie sa fie patrunsi in orice moment de sentimentul viu al apartenentei la parohia lor, de spiritul de corp, sa nu se izoleze de viata colectiva a parohiei prin manifestari religioase individuale sau sa absenteze de la ea. Adevaratii enoriasi, patrunsi de acest spirit, se intereseaza de viata religioasa a parohiei lor, iau parte activa la ea, contribuie cu toate mijloacele lor materiale, spirituale si morale, la progresul si bunul ei mers ; se supun disciplinei care asigura unitatea de conducere, prin coordonarea tuturor initiativelor si actiunilor de interes obstesc.

Credinciosii isi pot manifesta constiinta lor de enoriasi pastrand legatura permanenta cu preotul, mentinandu-se in bune raporturi cu el, acordandu-i respectul care i se cuvine si colaborand cu el la toate lucrarile de interes general pentru parohie, dandu-i concurs moral si material la munca desfasurata de el spre bunul mers al parohiei, ca de exemplu, construirea sau repararea sfantului locas, a cimitirului si a casei parohiale, intretinerea in buna stare a bisericii si procurarea obiectelor necesare pentru cult, ajutorarea celor lipsiti etc.

Biserica Ortodoxa valorifica autentic participarea credinciosilor la viata parohiei. Ea cunoaste si subliniaza apostolatul laic, ulilizind pentru aceasta pe credinciosii ei ferventi la lucrarea sa misionara. Acestia pot fi grupati in diferite organisme parohiale care traseaza si telurile fundamentale ale activitatii lor: inzestrarea si infrumusetarea bisericilor si a institutiilor bisericesti, formarea si sustinerea corului bisericesc, organizarea asistentei sociale, organizarea colportajului in parohie, ajutorarea preotului la catehizare si misiune, pastrand si practicand si capta credinta "poporului lui Dumnezeu".

Organele colective, care ajuta pe preot in activitatea sa pastorala si misionara, sunt: Adunarea parohiala formata din barbatii parohiei, buni credinciosi; Consiliul parohial ales de catre Adunarea parohiala si Comitetul parohial. Consiliul parohial se compune dintr-un numar de sapte, noua sau doisprezece membri, dupa cum parohia are 1.500, 2.500 sau peste 2.500 de suflete. In Consiliul parohial se aleg, "acei credinciosi care, prin viata lor si prin jertfele lor pentru Biserica si pentru asezamintele ei au dat dovada de mare interes si dragoste fata de ea" .

Consiliul parohial prezidat de preotul paroh este organul de conducere al parohiei. Cu membrii Consiliului parohial preotul se consulta ori de cate ori este vorba de a intreprinde lucrari mai importante in parohie si ia hotarari. Dintre membrii alesi ai Consiliului parohial se deleaga una, doua sau chiar trei persoane pentru a indeplini sarcinile de epitrop. Sub supravegherea directa a preotului paroh, epitropul este administratorul averii parohiale. De la preot el primeste directivele asupra modului in care are sa procedeze pentru buna chivernisire si sporirea patrimoniului material al parohiei. El este un fel de legatura intre preot si credinciosi, dar numai in chestiuni de ordin material.

In fiecare parohie exista si un Comitet parohial, care lucreaza sub presedintia preotului. Numarul membrilor in acest organism poate fi pana la indoitul numar al membrilor Consiliului parohial, in Comitet sunt alese si femei majore din parohie, sau Comitetul intreg poate fi compus numai din femei majore, bune credinciose. Rostul acestui comitet este de a ajuta pe preot in multiplele lui indatoriri gospodaresti si chiar catehetice. Ca si in Consiliul parohial, preotul va avea grija sa fie alese in comitet acele persoane din parohie, care, prin aptitudinile, pregatirea si viata lor pot sa dea maximum de ajutor preotului, in activitatea lui pastorala si gospodareasca.

Preotul va evita cu grija orice actiune sau manifestare care ar putea sa-i dezbine pe credinciosi, pe membrii Consiliului si Comitetului parohial si sa invrajbeasca parohia. Totodata el va cauta sa preintampine si sa combata orice manifestare individuala centrifugala sau separatista din partea credinciosilor sai, care ar putea sa pagubeasca coeziunea sufleteasca a parohiei, sa duca la disocierea sau la faramitarea unitatii ei sufletesti, sa-i slabeasca si sa-i pericliteze taria.

Pastrarea unitatii parohiei si dezvoltarea, patrimoniului ei spiritual si material implica o constiinta de enorias bine conturata si vie la pastoriti, care in buna parte este rodul prezentei si lucrarii preotului in parohie. Constiinta de enorias este acel simtamant tainic de apartenenta a crestinului la o parohie, la parohia pe teritoriul careia s-a nascut si a devenit crestin prin botez, mirungere si Euharistie, sau, la parohia de domiciliu stabil sau chiar la alta parohie indragita de el.

Aceasta constiinta nu este un dat extern, ci se formeaza in launtrul credinciosului si evolueaza cu varsta acestuia. Astfel, credinciosul fervent cu cat inainteaza in varsta, cu atat sporeste si in constiinta lui de enorias, simtindu-se mai legat de parohia din care face parte, si obligat sa participe la solutionarea unor probleme importante ale acesteia. Constiinta de enorias se dezvolta prin cultivarea dragostei de cult, prin respectul fata de locasul de cult si fata de slujitorii sfantului altar.

Dar dragostea de cultul Bisericii trebuie dezvoltata prin participarea activa a enoriasului la biserica inca din anii copilariei si tineretii si prin solicitarea contributiei tuturor credinciosilor la infrumusetarea locasului de cult si buna desfasurare a intregii activitati misionar-pastorale a parohiei. Asadar, temelia adevarata si solida si terenul specific de traire si dezvoltare a vietii religioase crestine, mai ales in Ortodoxie, ramane parohia. In launtrul si in cadrul ei se vor desfasura toate stradaniile preotului si se vor organiza si armoniza toate manifestarile vietii religioase ale credinciosilor care o compun.

Bunul mers si soarta Bisericii intregi depind si de vitalitatea parohiei. Gradul de spiritualitate sau nivelul de viata religioasa a fiecarei parohii si a enoriasilor ei intretine viabilitatea spirituala a unei eparhii si, prin aceasta, a intregului corp tainic al lui Hristos. Orice initiativa si actiune de regenerare, de refacere si de intarire a Bisericii crestine va trebui sa inceapa deci de la parohie si sa se sprijine pe ca sa tinda la reinnoirea vietii parohiale, la progresul si adancirea trairii crestine. Acesta este laboratorul in care se elaboreaza forta vitala a Bisericii intregi. Valoarea unei parohii nu se judeca numai dupa marimea ei sau dupa numarul enoriasilor si nici dupa posibilitatile materiale de care dispune, ci mai ales dupa nivelul vietii duhovnicesti a membrilor ei, dupa taria si claritatea constiintei lor de enoriasi, dupa masura solidaritatii lor cu preotul si cu biserica in jurul careia se concentreaza intreaga lor viata religioasa.

Parintele Ene Braniste

20 Iunie 2012

Vizualizari: 7594

Voteaza:

Parohia - cadrul normal de traire a vietii crestine 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE