Remediul slavei desarte

Remediul slavei desarte Mareste imaginea.


Remediul slavei desarte

Greu lucru este sa scapi de gandul slavei desarte, caci tocmai ceea ce faci spre surparea lui ti se face inceput al altei slave desarte. Demonii nu se opun oricarui gand drept al nostru, ci unora li se impotrivesc insesi rautatile/viciile noastre in masura in care au ajuns o calitate a noastra.

Evagrie revine aici la "subtilitatea" demonului slavei desarte, caci ea este intr-adevar remarcabila: "Sunt uimit de iscusinta demonilor cand ii vad cum se folosesc de orice. Panza aspra le serveste drept slava desarta, la fel si haina de matase; si cuvantul si tacerea; si saturarea si foamea; si retragerea si intalnirea cu oamenii. Pe drept cuvant a numit unul din frati slava desarta un spin care inteapa oriunde".

Pentru a face foc din toate lemnele, demonii - si nu numai cel al slavei desarte - folosesc dintotdeauna o stratagema perfida: "'Cugetau la poticnirea mea.' Lucru foarte bine zis, caci adeseori demonii nu ne insufla ganduri rele pe fata, pentru ca mintea sa nu-si dea seama pe loc de lipsa lor de bun-simt si sa nu le respinga. Ci seamana gandurile rele impreuna cu altele care par bune. Dar nu fac asa decat cu cei desavarsiti care sunt nepatimasi. Celor necurati le sugereaza pe fata gandurile rele, pe care nu sunt in stare sa le respinga atat din pricina patimilor lor, cat si din pricina cunoasterii lor lipsite de minte. Asa i-au spus si Evei: 'Veti fi ca Dumnezeu cunoscand binele si raul' (Fc 3, 5)".

Dar ce inseamna faptul ca demonii nu opun rezistenta "tuturor" gandurilor noastre bune? "Gandului bun, care-si are obarsia fie in insuflarea ingerilor, fie in «semintele virtutii» din natura noastra creata buna, i se opun doar doua ganduri: cel demonic si cel ce vine din alegerea noastra libera care inclina spre rau".

Cum demonii nu cunosc inima noastra, sunt obligati sa observe comportamentul nostru prin care ne tradam miscarile secrete ale inimii, fara sa stim si sa vrem acest lucru. Asa fac si pentru slava desarta. Daca ne vad ca facem binele din motive impure, atunci nu ni se opun. Responsabilitatea ultima ne revine, asadar, intotdeauna noua si vointei noastre libere. "Noi insine ne supunem demonilor prin lipsa noastra de credinta".

Dar cum sa prevenim aceasta "subtila" tactica a demonilor? Cum sa ne eliberam din dilema ispitelor diabolice si a propriilor noastre "vise gaunoase"? Printr-o discretie absoluta, cum ne-a invatat Hristos insusi (Mt 6, 1) si cum o recomanda frecvent si insistent si Evagrie. "Mireasma ostenelilor tale pecetluieste-o cu pecetea tacerii".

"Noaptea sa mananci carnea Pastelui, si nu face publica infranarea ascunsa, nici sa nu o arati inaintea multor martori, pentru ca 'Tatal Care vede in ascuns' (Mt 6, 6) sa-ti rasplateasca pe fata".

Am observat pe demonul slavei desarte alungat de aproape toti demonii si stand de fata cu nerusinare la caderile celor care-l alunga si aratand monahului maretia virtutilor lui.

Slava desarta fiind mai cu seama ispita celor virtuosi, ea nu poate coexista cu aproape nici un alt viciu, cu exceptia mandriei; caci "prezenta slavei desarte vesteste mandria". Si, invers, "dintre ganduri numai gandurile slavei desarte si ale mandriei se intampla sa apara si dupa infrangerea celorlalte ganduri".

Evagrie va reveni asupra acestei aparente contradictii intre diversele vicii dand sfatul, nelipsit cu totul de primejdie (Mt 12, 24), de a scoate un cui cu altul, cu alte cuvinte gandul care ne apasa prin contrariul sau.

Evagrie se refera la propriile sale observatii, la observatii care-l priveau poate si e usor sa cautam in scrisori cum anume s-a vindecat de acest viciu. Tratamentele urmate sau, mai bine zis, indurate sunt la fel de drastice ca si unele practici ale medicinei antice.

Cum arata scrisorile, Evagrie vorbeste din experienta; viata sa ascetica foarte stricta, renumele sau de parinte duhovnicesc si de scriitor, laudele care i se aduceau ofereau din plin materie visurilor de slava desarta. Nu ducea lipsa insa nici de detractori, pe care-i considera insa drept "binefacatorii" lui: prin rautatile lor pedepsesc sufletul meu insetat de slava.

Nu-i blamez pe cei ce ma apasa cu insulte, nici nu resping pe Medicul sufletelor (Hristos), care prin plasturele dispretului imi aduce sanatatea. Stiu bine ce se intampla cu cei ce se impotrivesc medicilor: sunt legati si operati impotriva voii lor".

E exact ceea ce vrea Evagrie sa spuna cand vorbeste de respingerea gandurilor de slava desarta prin smerenie. El insusi a experimentat aceste remedii. Si cu succes, dupa parerea contemporanilor: "S-a facut odata sobor la chilii pentru un lucru si a grait avva Evagrie. Zis-a lui preotul: 'Stim, awo, ca de erai in tara ta, vei fi fost poate chiar episcop si cap multora, iar acum ca un strain sezi aici.' Iar el, umilindu-se, nu s-a tulburat ci, clatinand cu capul, a zis lui: 'Adevarat este, parinte! insa o data am grait, iar a doua nu voi mai adauga'" (Patericul, avva Evagrie 7).

Se intelege usor ca in cercul anahoretilor egipteni, oameni simpli, elocinta fostului diacon din capitala imperiului trebuia sa-i aduca lui Evagrie nu numai aceasta mustrare a povatuitorului sau Macarie Alexandrinul, ci si gelozia unui Eucarp mai putin inzestrat si care-l trata drept "slefuitor de cuvinte". Dar Evagrie avea destula smerenie si umor pentru a-si recunoaste aceasta slabiciune.

Cine a atins cunoasterea si a cules rodul placerii ei nu va mai fi convins nicicand de demonul slavei desarte, chiar daca acesta i-ar aduce toate placerile lumii; caci ce alt lucru mai mare decat contemplatia duhovniceasca i s-ar putea fagadui? Cata vreme insa n-am gustat cunoasterea (gnosis), sa lucram cu ravna faptuirea (praktike), aratandu-I lui Dumnezeu scopul nostru, si anume ca toate le facem de dragul cunoasterii Lui.

In cele din urma, ceea ce vindeca pe om de slava desarta e intalnirea cu realitatea in cunoasterea lui Dumnezeu, a creatiei Lui si a Lui insusi, realitate care ii ia gustul acestor fleacuri: "Mintea va fi izbavita de ganduri cand se va invrednici de cunoastere; caci calea practica nu indeparteaza din inima intelesurile, ci doar intelesurile patimase, in timp ce cunoasterea reteaza intelesurile insele. Intrucat a dobandit acum contemplarile ei, mintea se descotoroseste de gandurile trimise de cei potrivnici".

In adancul lui, omul tinde spre fericire si toate eforturile sale merg in acest sens. Dar adevarata fericire decurge exclusiv din adevarata cunoastere: "Placuta e mierea si dulce fagurele, dar cunoasterea lui Dumnezeu e mai dulce decat amandoua". Evagrie tine mult la aceasta observatie verificata doar de experienta si revine la ea frecvent: "Daca intre lucrurile care se gusta nu e nimic mai dulce decat mierea si fagurele de miere, iar cunoasterea lui Dumnezeu se zice a fi mai presus de aceste lucruri, este evident ca nu e nimic pe pamant care sa dea mai multa placere decat cunoasterea lui Dumnezeu".

Si Evagrie nu ezita sa extinda aceasta interpretare la intreaga creatie luata in sine: "Celor intrati in Biserica inteligibila si care admira contemplarea celor create, Ecclesiastul le spune: Nu credeti ca e capatul ultim al fagaduintelor pentru voi, fiindca toate acestea sunt o desertaciune a desertaciunilor fata de cunoasterea lui Dumnezeu insusi. Asa cum medicamentele sunt desarte dupa vindecarea completa, tot asa ratiunile veacurilor si lumilor sunt desarte dupa cunoasterea Sfintei Treimi" (Eccl 1, 2).

Pe ce cale? Prin cea practica si facand totul din iubire fata de aceasta cunoastere a lui Dumnezeu: "Cel care in toate vorbeste si actioneaza in vederea cunoasterii lui Dumnezeu, acela are necontenit ochii sufletului atintiti spre Domnul" (Ps 24,16).

Avva Evagrie Ponticul

.

05 Septembrie 2007

Vizualizari: 3002

Voteaza:

Remediul slavei desarte 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE