Utrenia are oficiul cel mai dezvoltat si mai solemn. Ea este ultimul dintre cele trei servicii divine care s-au format prin scindare din slujba de toata noaptea, obisnuita in Biserica primara, prima fiind Ve­cernia, iar a doua Miezonoptica. In cadrul privegherii antice, Utrenia se desfasura in ultima parte din declinul noptii, adica spre revarsatul zorilor. Utrenia a mai purtat si numele de laude pentru motivul ca o buna parte din oficiu il formau psalmii de lauda, recitati la finele ei, adica tocmai spre faptul diminetii.

 

Instituirea unui serviciu de rugaciuni dimineata s-a impus in chip firesc Bisericii, pe de o parte, ca jertfa "de multumire Celui ce aduce lumina si Celui ce a risipit intunericul inselaciunii si ne-a dat lumina dreptei credinte", iar pe de alta, ca cereri de har si ajutor in legatura cu activitatea ce trebuie reluata in ziua care incepe.

 

Faptul ca atat nasterea cat si invierea Mantuitorului s-au petrecut noaptea, inainte de ziua, a fost considerat astfel ca un motiv in plus de ordin istoric, pe langa cel simbolic, pentru care serviciul Utreniei a fost randuit la momentul corespunzator din noapte.

Atunci cand vorbim de utrenie trebuie sa avem in vedere:

a)  Utrenia  de toate  zilele, adica  din  zilele  din  cursul  saptamanii in care nu se intampla sa fie vreo sarbatoare ;

b)  Utrenia duminicii, pe care, prin analogie cu Vecernia mare, am putea-o numi Utrenia mare ; ca o alta forma a acesteia poate fi con­siderata :

c)  Utrenia   oficiata   in  bisericile    manastiresti    la    privegherea    de noapte si in legatura cu diferite sarbatori.

 

Ultimele doua variante ale oficiului Utreniei sunt, am putea spune, aproape identice.

O data cu rostirea formulei de binecuvantare pentru deschiderea oficiului Utreniei, preotul incepe cadirea mare intocmai ca la Vecernie, iar strana urmeaza in acest timp randuiala rugaciunilor inscrisa in Oro­logiu, in recitarea acestora, trebuie sa se respecte insa un anumit ritm, potrivind ca citetul sa termine "Tatal nostru" atunci cand preotul s-a inapoiat cu caditul din nartica in mijlocul naosului, pentru ca sa ros­teasca aici ecfonisul "Ca a Ta este imparatia...". El subliniaza lauda din aceasta doxologie cadind spre rasarit de trei ori, adica de fiecare data cand pronunta numele persoanelor Sfintei Treimi. Continuand apoi ca­direa pana in altar, unde o termina, preotul asteapta inaintea Sfintei Mese pana ce s-a incheiat la strana recitarea troparelor din Orologiu. Rosteste apoi ectenia "Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta...", in care se fac rugaciuni pentru capetenia bisericeasca si cea civila, cadind de trei ori la rostirea fiecarui alineat, afara de ecfonis.

 

Utrenia propriu-zisa, incepe abia cu a doua parte a ei, pentru care strana cere binecuvantarea speciala a preotului : "Intru numele Domnului binecuvinteaza, parinte». Preotul incepe indata serviciul partii a doua, prin intonarea solemna a doxologiei "Slava Sfin­tei si celei de o fiinta si facatoarei de viata si nedespartitei Treimi, totdeauna, acum si pururea...", cadind in acelasi timp de trei ori in chipul crucii, inaintea sfintei mese, "intru slava Sfintei Treimi". La priveghere, Utrenia incepe de-a dreptul prin aceasta binecuvantare, pe care preotul o da indata dupa formula "Binecuvantarea Domnului... cu al Sau har...", de la finele Litiei.

 

Tinand cont de semnificatia Utreniei, preotul nu apare de la inceput in fata usilor imparatesti, ci in cursul citirii psalmilor, amintind astfel timpul in care a fost asteptata venirea lui Mesia, Lumina care a fost descoperita neamurilor la plinirea vremii.

 

In timpul ecteniei mari, precum subliniaza Simion, arhiepiscopul Tesalonicului, se aprind toate lumanarile, pentru a aminti slava lui Dumnezeu, care a stralucit peste pastori, cand li s-a aratat ingerul vestindu-le Nasterea Domnului (Luca 2, 9). La acest eveni­ment se refera troparul-prochimen "Dumnezeu este Domnul si S-a ara­tat noua, binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului" (Ps. 117, 26, 27), pe care incep sa-l cante stranele indata dupa ce preotul a rostit ecfonisul ecteniei mari si a intrat in altar. Urmand regulile din Tipic, stranele continua sa intoneze celelalte tropare, prin care se prea­mareste evenimentul serbat in legatura cu opera divina pentru man­tuirea omului prin Iisus Hristos, sau faptele persoanelor sfinte, ca roade ale venirii lui Hristos in lume. In acest timp preotul face pregatirile cuvenite pentru imbracarea tuturor vesmintelor liturgice, in vederea lucrarilor Proscomidiei, daca dupa Utrenie va urma Liturghia.

 

In zilele obisnuite de peste saptamana, partea a doua din slujba Utreniei se incheie cu Psalmul 50 ("Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta..."). in zilele de sarbatoare insa ea este mai bogata. Astfel, duminica, dupa ectenia de la sfarsitul ultimei catisme, urmeaza la strana Binecuvantarile invierii, tropare precedate de stihul 12 al Psalmului 118("Binecuvantat esti, Doamne..."), in care se descriu imprejurarile si se amintesc personajele mentionate de Sfintele Evanghelii in legatura cu invierea Domnului. In timpul cantarii acestor imne, preotul face cadire mare, inchipuind in acest fel si aromatele pe care le aduceau cu ele mironositele spre a completa ungerea trupului Domnului.

 

Evanghelia Utreniei este citita de catre preot, iar nu de diacon, cum se obisnuieste la Liturghie ; trebuie sa adaugam, de asemenea, ca in timpul lecturii ei preotul nu sta cu fata spre credinciosi, intre usile imparatesti, ca la Li­turghie si la Utrenia din zilele de sarbatoare, ci pe latura de miaza­noapte a Sfintei Mese. Citind dinauntrul altarului Evanghelia Utreniei din duminici, preotul aminteste in acest chip ca invierea Mantuitorului nu s-a petrecut in fata lumii, ci inainte de zori, deci inca noapte fiind. Pe de alta parte, stand pe latura de miazanoapte a Sfintei Mese, el inchipuieste pe ingerul pe care femeile mironosite l-au vazut sezand in dreapta mormantului (Marcu 16, 5) si vestindu-le invierea, caci Sfanta Masa simbolizeaza intre altele si mormantul in care a fost pus si din care apoi a inviat Domnul. Numai in Duminica Pastilor, cand Utre­nia se savarseste noaptea, avand o semnificatie, randuiala si solemni­tate cu totul aparte, Evanghelia ei se citeste nu numai afara din altar, ci afara din sfantul locas, in fata lui si in mijlocul credinciosilor, amin­tind astfel intreaga miscare produsa intre Apostoli si ucenici de vestea invierii Domnului, care a umplut de bucurie inimile tuturor credin­ciosilor.

 

Ceremonia asezarii Evangheliei pe analog, duminica, nu poate fi considerata un vohod propriu-zis, intrucat ea este de fapt scoaterea Sfintei Evnaghelii, care inchipuieste pe Mantuitorul inviat, spre a fi sarutat de credinciosi. Exemplul evlaviei il da in primul rand preotul, care, dupa ce a asezat Sfanta Carte pe analog, face doua in­chinaciuni, o saruta, iar dupa a treia inchinaciune se inapoiaza in altar tot prin usile imparatesti, pe care le inchide.

 

Duminica, in timpul cantarii trisaghionului ("Sfinte Dumnezeule...") de la finele doxologiei mari, preotul iese prin sfintele usi in naos, de unde ridica Sfanta Evanghelie de pe analog, venind apoi cu ea in dreptul sfintelor usi si intorcandu-se spre credinciosi, o inalta in semnul crucii ; intrand dupa aceea in altar, o asaza jpe Sfanta Masa.

 

In zilele obisnuite de peste saptamana, doxologia mare este citita numai pana la versetul "Doamne, scapare Te-ai facut noua...", de unde se combina cu rugaciunea "invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta...", potrivit indicatiilor din Orologiu.

 

Randuiala care conduce la rugaciunea finala a apolisului este alcatuita din aceleasi formule ca si cele intre­buintate la Vecernie. Textul rugaciunii apolisului este insa acomodat, precum se vede in Liturghier, caracterului zilei respective (duminica, praznic ori celelalte zile).

 

• Polieleul, cantarea milostivirii dumnezeiesti
  Publicat in : Cantarea
• Chinonicul, de ce nu se mai canta in biserici?
  Publicat in : Cantarea