Sfanta Monegunda

• « Inapoi
• Inainte »

Sfanta Monegunda

praznuita pe 2 iulie (+ 53O)

1. Prea fericita Monegunda (repausata pe 2 iulie 530), de loc din orasul Chartus, a fost casatorita din dorinta parintilor ei si a avut doua fiice, fapt care i-a adus o mare bucurie. Ea a zis asadar: "Dumnezeu, m-a facut roditoare si mi-a daruit doua fiice". Insa amaraciunea acestei lumi a alungat repede aceasta bucurie pamanteasca, fiindca amandoua fiicele, dupa o usoara febra, au fost conduse catre ultimul popas al firii. Dupa ce s-au petrecut acestea, mama, nemangaiata si deplangand pierderea copilelor, nu a incetat sa verse lacrimi ziua si noaptea, incat nici sotul ei, nici prietenii, nici vreunul dintre apropiatii ei nu au putut s-o mangaie. Intr-un sfarsit, venindu-si in fire, a zis: "Daca nu am simtit nici o mangaiere pentru moartea fiicelor mele, ma tem ca prin aceasta sa nu-l supar pe Domnul meu lisus Hristos. Insa acum, lasand la o parte aceste tanguiri, voi canta cu fericitul Iov, astfel aflandu-mi singura alinarea: "Domnul a dat, Domnul a luat; si ce a dorit Domnul, aceea a savarsit; fie numele Domnului binecuvantat" (Iov 1, 21)".

Zicand acestea, si-a dat jos vesmintele de doliu si si-a facut o chilie in care se afla numai o ferestruica prin care putea vedea lumina zilei, si acolo, dispretuind toate lucrurile pamantesti si nemaiingrijindu-se de tovarasia sotului ei, s-a daruit numai vietii in Dumnezeu, Caruia I se incredintase, rugandu-se pentru pacatele ei si pentru pacatele oamenilor, luand cu sine o copila care sa-i slujeasca si sa-i aduca cele necesare. Lua faina de orz si cenusa amestecata cu apa si, framantand amestecul cu grija, obtinea un aluat din care facea cu mainile ei paini pe care le cocea si care o intareau dupa perioadele lungi de post. Restul hranei din casa ei il dadea celor saraci.

Intr-o zi s-a intamplat ca fata care ii slujea (cred ca a fost ispitita de viclenia vrajmasului care obisnuieste sa-i vatame intotdeauna pe cei care sunt buni) sa o paraseasca, zicand: "Nu mai pot ramane la aceasta stapana care se nevoieste atat de mult, ci mai degraba ma voi duce in lume, unde voi avea hrana si bautura din belsug". Trecusera deja cinci zile de la plecarea acestei fete, iar evlavioasa ei stapana nu mai primise nici obisnuita faina si nici apa. Cu toate acestea, a ramas neclintita, intotdeauna punandu-si cu tarie nadejdea in Hristos, intru Care cel care se increde nu poate fi clatinat de vreun vartej sau de vreo miscare de valuri. De asemenea, nu a crezut niciodata ca aceasta viata poate fi intretinuta numai de vreo hrana stricacioasa, ci mai degraba prin cuvantul lui Dumnezeu, precum e scris (Deuteronom 8, 3; Matei 4, 4), aducandu-si aminte de acest cuvant din intelepciunea lui Solomon: "Domnul nu va lasa sa piara de foame sufletul celui drept" (Pilde 10, 3), si iarasi: "Dreptul din credinta va fi viu" (Romani 1, 17).

Dar de vreme ce trupul omenesc nu poate exista fara cele pamantesti, a cerut printr-o rugaciune smerita ca Cel Care hranise poporul cu mana cereasca (Iesire 16) si scosese apa din piatra pentru a-l racori (Numeri 20, 11) sa-i trimita si ei hrana necesara pentru intarirea firavului ei trup. Deodata, la rugaciunea ei, a inceput sa cada zapada din cer si s-a acoperit tot pamantul. Privind la aceasta ca la o lucrare a harului, si scotandu-si mana afara prin ferestruica, a strans zapada de pe pervaz. Obtinand in acest fel apa, si-a facut paine dupa cum ii era obiceiul, pana ce, dupa cinci zile, Domnul i-a daruit un alt fel de hrana.

Alaturi de camaruta ei, avea o mica livada unde obisnuia sa iasa pentru a se odihni putin. Odata, in timp ce se plimba prin livada si se uita la plante, o femeie, care punea niste grau la uscat pe un acoperis aflat la inaltime si avea in minte numai ganduri lumesti, a privit la sfanta cu necuviinta. Imediat ochii femeii s-au intunecat si a ramas oarba. Atunci, cunoscandu-si greseala, a venit la sfanta si i-a povestit ce se intamplase. Aceasta s-a grabit la rugaciune, zicandu-si: "Vai mie, daca pentru o mica suparare adusa micimii mele se inchid ochii altora". Iar cand a incheiat rugaciunea, si-a pus mana pe capul femeii, facand semnul Crucii, si imediat ea si-a recapatat vederea.

Un barbat din acelasi tinut, care-si pierduse mai inainte auzul, a venit plin de evlavie la chilia sfintei, iar parintii acestui nefericit o implorau pe sfanta sa-si arate bunavointa punandu-si mainile peste el. insa ea zicea ca nu este vrednica sa se savarseasca prin ea asemenea fapte. Totusi, aruncandu-se la pamant, de parca ar fi dorit sa sarute urmele pasilor Domnului, a implorat cu smerenie indurarea dumnezeiasca pentru acel bolnav; si, in timp ce zacea intinsa pe pamant, urechile celui surd s-au deschis, iar el s-a reintors la casa lui plin de bucurie, izbavit de toata intristarea.

2. Fiind slavita de rudele ei datorita acestor minuni si pentru a nu cadea in slava desarta si-a parasit sotul, familia si pe toti cei ai casei si s-a dus plina de credinta la biserica Sfantului Martin episcopul. In timp ce se afla pe cale, a intrat intr-un sat din tinutul Tours, numit Evena, unde se aflau moastele fericitului Merdard din Soissons, si pentru care chiar in noaptea aceea se tinea privegherea. Sfanta, dupa ce si-a petrecut noaptea in rugaciune, s-a dus, impreuna cu ceilalti, pentru a participa la Sfanta Liturghie. in timp ce preotii slujeau, in biserica a intrat o fata, muscata de sarpe si avand corpul acoperit de bube, si s-a aruncat la picioarele Sfintei Monegunda, zicand: "Ajuta-ma, pentru ca moartea cumplita incearca sa ma smulga din viata". Sfanta, care era, ca de obicei, ingenuncheata la rugaciune, s-a rugat pentru ea lui Dumnezeu, Facatorul tuturor lucrurilor. Apoi, ridicandu-se, a facut semnul Crucii asupra ei. Imediat, ranile s-au spart in patru parti, puroiul s-a scurs, iar fata a fost scapata de la moarte.

Dupa aceasta, fericita Monegunda a ajuns la biserica Sfantului Martin, iar acolo, ingenunchind inaintea mormantului, a adus multumiri Domnului pentru ca i-a daruit sa vada sfantul lui mormant cu ochii sai. Apoi s-a asezat intr-o chilie in care isi petrecea zilele rugandu-se, postind si priveghind. Nu si-a parasit insa acest loc fara a savarsi si alte minuni. Fiica unei anumite vaduve, avand mainile anchilozate, a fost adusa acolo, si de indata ce sfanta s-a rugat si a facut semnul Crucii asupra ei, degetele fetei s-au indreptat si mainile si-au revenit.

Pe cand se savarseau insa acestea, sotul ei, care auzise de renumele sfintei, si-a adunat prietenii si vecinii si au mers in cautarea ei, au gasit-o si au adus-o inapoi acasa, punand-o in aceeasi camera pe care o ocupase mai inainte. insa ea nu a incetat sa se supuna obisnuitelor nevointe si sa se ocupe cu rugaciunea si postul, dorind sa se intoarca la chilia sa. Dorind foarte mult sa plece din nou la biserica fericitului Martin, i-a cerut acestuia ajutorul si, obtinand mijloacele necesare, a plecat. La intoarcere, s-a asezat in aceeasi chilie in care locuise mai inainte si a ramas acolo fara a mai intampina vreo impotrivire si fara a mai fi cautata de sotul ei.

Apoi, adunand laolalta cateva calugarite, a staruit in credinta si rugaciune, mancand numai paine de orz si band doar foarte putin vin subtiat cu apa, in zilele de sarbatoare. Patul ei nu era moale, din fan sau paie noi, ci era din trestie impletita, care se mai numeste si rogojina. Punea aceasta rogojina pe o lavita sau o intindea pe pamant: acesta era scaunul ei obisnuit, patul ei, perna ei, patura ei - intr-un cuvant tot asternutul ei - si le-a indrumat si pe acelea, pe care le chemase cu ea, sa faca la fel. Traind acolo si laudandu-L pe Dumnezeu, a daruit bolnavilor o multime de tamaduiri.

3. O oarecare femeie i s-a infatisat cu fiica ei care avea corpul acoperit de rani din care, dupa cum spun unii, se scurgea puroi. Sfanta s-a rugat, a luat scuipat, a uns cu el bubele supurande si astfel a tamaduit fata cu puterea Aceluia Care, cu niste tarana si saliva, a dat vedere celui nascut orb (Ioan 9). Un baiat care traia in acea regiune inghitise o bautura vatamatoare, dupa care, se spune, i s-au dezvoltat in trup niste viermi care-i provocau prin muscaturile lor dureri ascutite, incat nu se putea odihni in nici un fel, nici macar pentru o clipa. Nu mai putea bea sau manca si, dupa un timp, daca inghitea ceva, vomita numaidecat. Acest baiat nefericit a fost adus la sfanta, care a fost rugata sa-I vindece. Ea s-a impotrivit, spunand ca nu e vrednica sa savarseasca o astfel de minune; totusi, cedand rugamintilor parintilor sai, i-a atins baiatului zona stomacului de cateva ori, lovindu-l incetisor cu mana, simtind locul in care se instalase rautatea viermilor. Apoi a luat o frunza verde de vita-de-vie, a acoperit-o cu saliva, a facut semnul Crucii peste ea si a aplicat-o peste pantecele baiatului. Durerea a slabit un pic, iar el a adormit numaidecat pe o lavita, fiindca durerile continue il lipsisera mai inainte de somn. Dupa o ora s-a ridicat sa vomite, aruncand afara parazitii si a plecat tamaduit, multumind slujitoarei Domnului.

4. Dar deja era aproape vremea cand Domnul hotarase sa o cheme la Sine, iar puterea incepuse s-o paraseasca. Vazand aceasta, calugaritele care erau cu ea plangeau cu amar si ziceau: "Cui ne lasi pe noi, maica sfanta? Cui ne incredintezi pe noi, cele pe care le-ai adunat aici pentru a ne ajuta sa-L pastram pe Dumnezeu in mintile noastre?" in timp ce varsa lacrimi, ea le-a zis: "Daca veti pazi pacea si sfintenia, Dumnezeu va va ocroti, si-l veti avea pe marele episcop si sfant Martin ca pastor al vostru. Cat despre mine, nu voi pleca de la voi, fiindca, daca ma veti chema, voi veni in inimile voastre", insa ele au rugat-o, zicand:. "Multi dintre cei bolnavi vor veni la tine, cerandu-ti ajutorul, si ce vom face cand vor afla ca nu mai esti printre noi? Se va face mare tulburare cand ei nu-ti vor mai putea vedea chipul. Deci te rugam, pentru vremea care va ramane tainuita pentru noi, sa incuviintezi cel putin sa faci semnul Sfintei Cruci peste niste ulei si sare pe care sa le putem da bolnavilor care cauta vindecare". Atunci sfanta a binecuvantat pentru ele ulei si sare, pe care le-au pastrat mai apoi cu cea mai mare grija.

Si astfel prea fericita a murit in pace. A fost inmormantata in chilia ei, iar dupa aceea s-a facut si mai cunoscuta prin numeroase minuni, pentru ca, dupa moartea ei, binecuvantarea despre care tocmai am vorbit daruia tamaduiri tuturor bolnavilor care veneau aici.

Un diacon pe nume Boson avea un picior umflat din cauza unei bube, incat nu mai putea merge. S-a dus la mormantul sfintei si s-a rugat acolo. Calugaritele au luat din acel ulei pe care il lasase sfanta si i-au pus pe picior. De indata rana s-a deschis, rautatea a iesit, iar omul s-a vindecat. Altadata, un orb adus la mormantul ei a cazut la rugaciune si imediat, fa-candu-i-se somn, a adormit si a vazut-o pe fericita in vis, zicandu-i: "Ma consider nevrednica sa fiu socotita impreuna cu sfintii; totusi, iti vei recapata aici lumina unui ochi. Apoi alearga la picioarele fericitului Martin si cazi inaintea lui cu zdrobire de inima. El iti va da vederea si la celalalt ochi". Omul s-a trezit si si-a recapatat vederea la un ochi. A mers unde il indemnase sfanta si, implorandu-l cu o noua rugaciune pe fericitul marturisitor sa-si arate puterea, a simtit cum se risipea noaptea care ii invaluia celalalt ochi, si a plecat de acolo cu vederea intreaga.

Odata, un mut a venit si a cazut la mormantul sfintei, avand inima plina de atata credinta, incat a udat cu lacrimi pietrele chiliei. Cand s-a ridicat, a plecat cu limba dezlegata de puterea dumnezeiasca. Dupa aceasta a venit un alt mut si, cazand la rugaciune, a cerut in inima sa - neputand s-o faca cu glasul - ajutorul sfintei. I-au fost puse in gura putin ulei si putina sare sfintite si imediat a iesit dintre buzele sale sange amestecat cu puroi, iar el si-a recapatat vocea.

Ce as mai putea spune despre atatia altii care s-au vindecat de febra numai prin sarutarea cu credinta a valului care acoperea mormantul sfintei? Ce as putea spune despre posedatii care, adusi in chilia ei, nici nu treceau bine pragul, ca isi si veneau in minti? Duhurile rele nu intarziau sa plece din trupurile lor cand simteau puterea sfintei, prin lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos, Care daruieste din belsug rasplatiri vesnice acelora care se tem de El.

• « Inapoi
• Inainte »