Sfantul Gal Episcopul

• « Inapoi
• Inainte »

Sfantul Gal Episcopul

praznuit pe 1 iulie (+551)

Locuitor al orasului Clermont, Sfantul Gal nu a putut fi indepartat de la slujirea lui Dumnezeu nici prin maretia obarsiei sale, nici prin inaltimea rangului sau senatorial, nici prin bogatia sa nemasurata. Nu a putut fi despartit de dragostea lui Dumnezeu nici prin afectiunea aratata de parintele sau, nici prin blandetea mamei sale, nici prin iubirea acelora care il crescusera si nici prin ascultarea slujitorilor sai. Ci socotind toate aceste lucruri ca pe nimic, si dispretuindu-le ca pe niste gunoaie, s-a supus randuielii monahale din iubire pentru Dumnezeu si a fagaduit sa-I slujeasca pana la moarte; caci stia ca flacarile tineretii dogoritoare nu pot fi stinse decat prin supunerea fata de legiuitele mustrari si fata de cea mai aspra nevointa. Stia de asemenea ca trebuia sa se ridice de la ticalosia lumii la lucruri mai inalte si sa atinga prin rabdare culmile slavei, ceea ce avea sa se intample.

1. Sfantul Gal a fost devotat lui Dumnezeu inca din copilarie; L-a iubit din tot sufletul si a indragit toate acele lucruri despre care a stiut ca sunt placute lui Dumnezeu. Numele tatalui sau era Gheorghe, iar al mamei sale Leocadia, care era din neamul lui Vectius Epagatus, cel care a suferit mucenicie la Lyon potrivit cuvintelor lui Eusebiu din Istoria sa (bisericeasca)1. Ei se numarau printre senatorii de vaza, si nu se gaseau in toata Galia altii mai generosi sau mai nobili. Cu toate ca tatal sau a dorit sa-i caute o fiica de senator de vita nobila pentru a se casatori, el a fugit cu un tanar servitor si s-a retras la manastirea Crononese, aflata la 10 km de orasul Clermont, rugandu-l cu umilinta pe staret sa binevoiasca sa-l tunda in monahism. Acest staret, vazand intelepciunea si frumusetea tanarului, i-a pus intrebari legate de numele sau, de familia si de locul nasterii sale. El i-a raspuns ca se numea Gal si ca era de loc din Clermont, fiu al senatorului Gheorghe. Cand staretul a aflat ca apartinea celei mai renumite familii din oras, i-a zis: "Fiul meu, dorinta ta e buna, dar mai intai trebuie sa-l instiintezi despre ea pe tatal tau, iar daca el consimte, eu iti voi implini-o numaidecat". Atunci staretul a trimis la tatal sau sa-l intrebe ce a hotarat cu privire la fiul sau. Putin intristat, tatal sau a zis: "Acesta a fost fiul meu cel dintai nascut si deci doream sa se casatoreasca; dar daca Domnul a binevoit sa-L ia in slujba Sa, faca-se voia Lui, si nu a mea". Si a adaugat: "Fa ce baiatul iti cere, prin insuflare divina".

2. Auzind aceste cuvinte, staretul l-a imbracat pe baiat in haina monahala. Era pe deplin feciorelnic, si intocmai ca cel care nu are porniri necuviincioase fiind la o varsta inaintata, tot asa si-a infranat si el neastamparul tineretii. Glasul sau avea o dulceata minunata; canta placut, se indeletnicea permanent cu studiul, se desfata cu postul, infranandu-se mult de la mancare. Cand fericitul episcop Cvintian a venit in manastire si l-a auzit cantand, nu i-a mai ingaduit sa ramana acolo, ci l-a luat cu sine la oras si l-a pregatit sa guste, dulceata vietii duhovnicesti.

Dupa moartea tatalui sau, pentru ca glasul sau devenea cu fiecare zi mai armonios si mai minunat, iar respectul de care se bucura printre oameni era tot mai mare, a fost adus inaintea regelui Teodoric, care fusese instiintat in legatura cu el, iar acesta l-a indragit peste masura, iubindu-l chiar mai mult decat pe fiul sau. Regina i-a aratat si ea aceeasi dragoste, nu doar pentru ca avea o voce deosebit de frumoasa, ci mai ales pentru curatia sa trupeasca. In acea vreme regele Teodoric luase din Clermont multi preoti carora le-a poruncit sa slujeasca Domnului in biserica din Treves; astfel nu a mai ingaduit ca fericitul Gal sa se desparta de el.

S-a intamplat o data ca regele sa mearga la Cologne, iar Sfantul Gal sa-l insoteasca. in acel oras se afla un templu bogat impodobit cu diferite obiecte, in care barbarii din aceasta regiune aduceau ofrande si se indopau cu mancare si vin pana ce vomitau. Tot aici se inchinau idolilor ca unor dumnezei si asezau si un fel de asemanari ale membrelor trupului omenesc, pe care le sculptau in lemn atunci cand anumite parti ale corpului lor erau cuprinse de boala. De indata ce Sfantul Gal a aflat de acestea, s-a grabit intr-acolo cu un alt monah si, aprinzand un foc, a incendiat templul cand nici unul dintre paganii ignoranti nu se afla acolo. Insa acestia, vazand fumul care se ridica din templu catre cer, l-au cautat pe cel care aprinsese focul si, dupa ce l-au descoperit, l-au urmarit cu sabiile scoase din teaca. El a fugit si s-a ascuns in palatul regal. Afland din amenintarile paganilor ce se petrecuse, regele i-a linistit cu vorbe blande si a domolit astfel furia lor nebuneasca. Fericitul avea obiceiul sa-si reaminteasca deseori de aceasta intamplare, lacrimand si zicand: "Vai mie, celui care nu m-am predat, pentru a-mi fi incheiat viata in aceasta confruntare". La acea vreme indeplinea slujirea de diacon.

3. Cand fericitul episcop Cvintian a parasit aceasta viata la porunca Domnului, Sfantul Gal se afla in acea vreme la Clermont. Locuitorii orasului s-au adunat la casa preotului Impe-trat, unchiul Sfantului Gal, plangand moartea episcopului si intreband cine trebuie sa fie numit in locul sau. Timp indelungat au dezbatut aceasta problema, apoi fiecare s-a intors la casa lui. Dupa plecarea acestora, Sfantul Gal l-a chemat pe unul dintre clerici si, plin de Duhul Sfant, a zis: "De ce se tanguiesc acesti oameni? Dupa cine alearga ei? Spre ce isi indreapta gandurile lor? Ostenelile lor sunt zadarnice, pentru ca eu voi fi numit episcop: Domnul a binevoit sa-mi acorde mie aceasta cinste. Cat despre tine, cand vei auzi ca au iesit de la rege, sa iei calul inhamat al inaintasului meu si sa vii la mine. Daca insa dispretuiesti cele pe care le-ai auzit, ai grija ca nu care cumva sa regreti mai tarziu".

Pe cand spunea acestea, sfantul se afla intins pe pat. Atunci, clericul s-a maniat pe el, si dupa ce i-a facut nenumarate reprosuri, l-a lovit peste obraz, izbindu-l de o latura a patului si a plecat tulburat. Dupa plecarea sa, preotul Impetrat i-a zis fericitului Gal: "Fiul meu, primeste sfatul meu. Nu intarzia, ci du-te la rege si instiinteaza-l despre cele ce s-au petrecut aici si, daca Domnul il inspira ca sa-ti incredinteze tie aceasta episcopie, atunci vom aduce mii de multumiri Domnului pentru aceasta; daca insa va face dimpotriva, atunci cel putin te vei supune si vei trimite plecaciuni oricui va fi sfintit episcop".

Asadar, el s-a dus si a relatat regelui despre cele petrecute cu fericitul Cvintian. in acea vreme a murit si Apruncul, episcopul de Treves. Preotimea acelui oras, venind laolalta inaintea regelui Teodoric, i-au cerut ca Sfantul Gal sa le fie episcop. Regele le-a zis insa: "Duceti-va si cautati pe un altul, pentru ca eu l-am oprit pe diaconul Gal pentru altceva". Prin urmare, ei l-au ales episcop pe Sfantul Nichita si au fost impacati1.

Cat despre clerul din Clermont, acesta a venit la rege cu cererea poporului si multe daruri. In vremea aceea lastarul acela nesanatos incepuse deja sa creasca, si din el se ivea o episcopie care era vanduta de rege pentru a fi cumparata de clerici. Clerul din Clermont a auzit de la rege ca vor avea un episcop in persoana sfantului Gal. La hirotonirea lui regele a poruncit ca sa fie invitati cetatenii la o petrecere data pe cheltuiala sa, pentru ca acestia sa se poata bucura pentru numirea lui Gal, viitorul lor episcop; si asa s-a petrecut. Sfantul Gal obisnuia sa spuna ca pentru episcopia lui nu daduse mai mult de o treime dintr-o moneda de arama si aceasta bucatarului care pregatise masa festiva. Dupa aceasta, regele l-a trimis la Clermont, dan-du-i spre mangaiere si doi episcopi care sa-l insoteasca.

Iar clericul (al carui nume era Viventie) care-l ranise pe Sfantul Gal, lovindu-l de marginea patului, s-a grabit sa vina inaintea ierarhului, potrivit cuvantului acestuia din urma -insa nu fara o mare tulburare - si a adus impreuna cu el si calul pe care sfantul il ceruse. Cand se aflau amandoi la baie, Sfantul Gal l-a mustrat deschis pe cleric pentru durerea din obraz pe care i-o pricinuise din mandrie, iar el s-a simtit foarte rusinat de cuvantul lipsit de manie al sfantului, care mai curand l-a iertat prin buna sa dispozitie. Apoi a intrat in oras, unde a fost intampinat cu cantari de psalmi si a fost sfintit episcop in biserica sa.

4. Dupa ce si-a luat asupra sa slujirea episcopala, Sfantul Gal s-a purtat cu toata lumea cu atata smerenie si dragoste, incat a fost indragit de toti. Dadea dovada de o rabdare supra omeneasca, adica - daca ni se ingaduie sa ne exprimam astfel - ar fi putut fi comparat cu Moise pentru nenumaratele rani pe care Ie-a purtat. Asa s-a intamplat si in timpul unui pranz cand, fiind lovit in cap de preotul sau, a ramas linistit, nerostind nici un cuvant mustrator; dimpotriva, indura necazurile care veneau asupra lui cu multa rabdare, lasand totul in seama judecatii lui Dumnezeu, singurul de la Care astepta sprijinul. Astfel, cand un anume Evodie, un preot dintr-o familie senatoriala, i-a pricinuit suparare insultandu-l si defaimandu-l la o masa la care luau parte preotii, episcopul s-a ridicat si s-a indreptat spre locul din oras unde se afla sfanta biserica. Cand acest fapt i s-a adus la cunostinta lui Evodie, a alergat indata dupa el si s-a aruncat la picioarele lui in mijlocul drumului, cerandu-si iertare si implorandu-l ca, prin rugaciunea sa catre Atotputernicul Judecator, sa nu-i atraga osanda. Insa episcopul, ridicandu-l cu bunavointa, l-a iertat cu marinimie pentru tot ceea ce spusese, dojenindu-l numai pentru viitor, ca sa nu mai indrazneasca sa atace episcopii Domnului. Totusi, pentru cele savarsite, el devenise nevrednic de slujirea episcopala, fapt ce s-a adeverit mai tarziu. Caci atunci cand deja fusese ales episcop de Gabalitan si se afla pe tronul episcopal fiind pregatit sa fie hirotonit, toti oamenii s-au ridicat dintr-o data impotriva lui, incat abia a mai scapat cu viata, iar in cele din urma a murit ca simplu preot.

5. In orasul Arles, dupa ce episcopul Marcu fusese invinuit de localnici si trimis in exil, un mare numar de episcopi s-au adunat din porunca regelui Childebert. La acel sinod fericitii episcopi au stabilit ca toate acuzatiile aduse episcopului erau fara temei si l-au rechemat in oras, redandu-i scaunul episcopal. Era pe atunci in slujba Sfantului Gal un diacon, anume Valentinian, care acum este preot si cantaret. in timp ce un alt episcop slujea Liturghia, si acest diacon a dorit sa cante, mai degraba din slava desarta decat din frica de Dumnezeu, a fost oprit de Sfantul Gal, care i-a zis: "Lasa, fiul meu. Cand vom sluji impreuna prin voia lui Dumnezeu, atunci va trebui sa canti si tu. Acum insa lasa-i pe clericii celui care slujeste Liturghia sa execute cantarile". Cand el a spus ca ar putea canta si cu acest prilej, episcopul i-a raspuns: "Fa cum vrei, dar nu-ti vei implini dorinta". Diaconul, nelu-and seama la porunca ierarhului, s-a dus, dar a cantat atat de suparator, incat a fost luat in deradere de catre toti. intr-o alta duminica, atunci cand Sfantul Gal slujea Liturghia, a poruncit diaconului sa fie prezent, spunandu-i: "Acum, cu ajutorul Domnului, vei canta dupa cum doresti". in timp ce implinea cuvantul, glasul sau rasuna asa de frumos incat a fost laudat de toti. O, fericitule, care ai primit atata har incat ai pus sub ascultarea ta glasurile impreuna cu sufletele oamenilor intr-o asemenea masura, incat le-ai putut impiedica sa cante sau, dimpotriva, le-ai ingaduit!

6. Dumnezeu a mai savarsit prin acesta si alte minuni. Cand Iulian, un om de caracter, care a fost mai intai avocat al apararii, iar dupa aceea preot, a fost cuprins de friguri, s-a indreptat catre patul sfantului episcop, s-a lungit pe acesta, s-a acoperit cu asternutul si a atipit putin. Cand s-a trezit era vindecat si nu se mai simtea in nici un fel chinuit de aceasta boala.

Odata, cand orasul Clermont era cuprins de un mare incendiu si sfantul a aflat despre aceasta, s-a dus in biserica si s-a rugat timp indelungat Domnului, varsand lacrimi inaintea mesei sfantului altar. Apoi, ridicandu-se si luand Evanghelia, a iesit afara si a inaltat-o, deschisa, deasupra flacarilor. Cand a facut aceasta, flacarile s-au stins la vederea lui, incat nu a mai ramas nici macar o scanteie din acel foc.

In vremea sa orasul Clermont a fost zguduit de un mare cutremur. Nu stim din ce cauza s-au. petrecut acestea, dar stim cu siguranta ca nici un om nu a fost ranit.

Cand epidemia de ciuma bubonica bantuia prin diferite regiuni si facea ravagii mai ales in provincia Arles, Sfantul Gal nu s-a temut atat de mult pentru sine, cat pentru poporal sau. Si, in timp ce se ruga Domnului ziua si noaptea pentru ca in timpul vietii sale sa nu apuce sa vada poporal sau nimicit, i-a aparat intr-un vis un inger al Domnului, avand parul si imbracamintea albe ca zapada, si i-a zis: "O, episcope, bunatatea dumnezeiasca priveste cu indurare la rugaciunile tale pentru popor. Deci nu te teme, caci rugaciunile taie au fost ascultate si, iata, vei fi pazit de aceasta boala tu si poporal tau, si nimeni nu va pieri din acest tinut din cauza ciumei, cat timp te vei afla in viata". intr-adevar, acestea aveau sa se adevereasca mai tarziu. Trezindu-se si multumind Domnului pentru aceasta mangaiere de care il invrednicise prin mesagerul ceresc, Sfantul Gal a instituit acele litanii care se savarseau la mijlocul Postului Mare in biserica fericitului Iulian Martirul, cand oamenii mergeau pe jos si cantau psalmi. Trebuiau parcursi injur de 72 km pe acest dram. Deci, in timp ce epidemia facea victime in alte tinuturi, dupa cum am spus, boala nu s-a atins de orasul Clermont, si aceasta pentru rugaciunile Sfantului Gal. Si cred ca nu putin a fost harul de care s-a invrednicit, caci acest pastor nu si-a vazut turma decimata de ciuma, ea fiind ocrotita de Domnul.

7. Dar sa ajungem la vremea in care Domnul i-a poruncit sa iasa din aceasta lume. Fiind bolnav la pat, o fierbinteala launtrica i-a slabit toate madularele intr-o asemenea masura, incat i-au cazut parul si barba in acelasi timp. Afland printr-o descoperire de sus ca va muri peste trei zile, a adunat poporal si, dand dovada de o vointa plina de sfintenie si evlavie, a frant Painea si a impartit-o celor vrednici. in a treia zi, care era o zi de duminica si care i-a indoliat pe locuitorii din Cler-mont, in timp ce soarele isi facea aparitia pe cer, el i-a intrebat ce fel de cantari se inaltau in biserica. Ei au raspuns ca ajunsesera la binecuvantare. Atunci el a cantat al cincilea psalm si binecuvantarea, a recitat cantarea "Aliluia" cu un scurt capitol si astfel a incheiat Utrenia. La sfarsitul slujbei a zis: "Ramaneti cu bine, fratilor". Spunand acestea si intinzandu-si trapul, si-a incredintat Domnului duhul sau care dintotdeauna se indreptase spre ceruri. A plecat la Domnul la varsta de 65 de ani, avand 27 de ani de slujire episcopala.

Apoi, fiind spalat si invesmantat, a fost dus in biserica, pana ce episcopii din regiune urmau sa vina pentru inmormantare. O mare minune s-a mai petrecut acolo inaintea poporului: Sfantul lui Dumnezeu a ridicat piciorul drept de pe nasalie si s-a intors inspre partea in care se afla altarul. Cand s-au petrecut acestea, au inceput litaniile care se celebreaza in fiecare an in perioada Pastelui. El a ramas trei zile in biserica alaturi de poporul sau, care neincetat rostea psalmi. Episcopii au sosit in a patra zi; purtandu-l pe umeri, l-au scos din biserica si l-au dus la basilica Sfantului Laurentiu unde l-au ingropat.

Cata tanguire a fost la inmormantarea sa si cat de multi oameni au fost prezenti, cu greu se poate spune. Femeile erau imbracate in negru de parca isi pierdusera sotii, iar barbatii, in chip asemanator, isi acoperisera capetele si parca asistau la ingroparea sotiilor lor. Ei erau urmati chiar de cativa evrei, care plangeau si tineau lumanari aprinse. Si toti oamenii spuneau intr-un singur glas: "Vai noua, care din ziua aceasta nu vom mai apuca niciodata sa avem un asemenea ierarh".

Si pentru ca episcopii din provincie, dupa cum am spus, venind de la mare departare, au ajuns cu intarziere, credinciosii, dupa cum era obiceiul oamenilor de la tara, au pus iarba peste trupul sfantului pentru a nu se umfla din pricina caldurii. Iar dupa slujba de inmormantare, o anumita Meratina, care se pastrase in feciorie pentru Dumnezeu, a luat iarba ce fusese indepartata de altii si a plantat-o in gradina ei. A udat-o de mai multe ori si, pentru ca Domnul a incuviintat ca aceasta sa se prinda, ea a ingrijit-o. Bolnavii care luau cu ei frunze din aceasta iarba si le inghiteau cu un pahar de apa erau tamaduiti, si chiar un credincios care numai s-a rugat peste aceasta iarba a primit ceea ce ceruse. Mai tarziu, fiind lasata in parasire dupa moartea fecioarei, iarba a pierit.

Multe minuni s-au savarsit la mormantul sfantului. Aceia care erau bolnavi de friguri sau de alte forme de febra isi reca-patau sanatatea de indata ce atingeau cu credinta mormantul binecuvantat. Cantaretul Valentinian (despre care am vorbit mai devreme si care acum este preot), in timp ce slujea ca diacon, a fost cuprins de friguri si s-a imbolnavit foarte rau, suferind vreme de cateva zile. S-a intamplat ca in ziua in care febra se manifesta cu mai mare putere se hotarase sa viziteze sfintele locuri pentru a se ruga acolo. Venind la mormantul sfantului si ingenunchind, a zis: "Adu-ti aminte de mine, prea fericite si sfinte parinte. Prin tine am fost inaltat, instruit si incurajat. Adu-ti aminte de ucenicul tau pe care l-ai iubit cu o dragoste rara, si elibereaza-ma de febra care ma stapaneste". Zicand acestea, a adunat cateva mici mladite care fusesera aduse in cinstea sfantului la mormantul sau si, cum inca erau verzi, le-a pus in gura, le-a zdrobit cu dintii si a inghitit sucul lor. Ziua a trecut fara sa mai fie cuprins de febra, iar mai apoi si-a redobandit sanatatea, incat nu a mai avut deloc frisoane. Acestea le-am auzit chiar din gura preotului. Si nu este nici o indoiala ca Acela Care l-a chemat pe Lazar din mormant a facut si acum sa izvorasca prin puterea Sa minuni din mormintele slujitorilor Sai.

• « Inapoi
• Inainte »