Sfantul Venatie staretul

• « Inapoi
• Inainte »

Sfantul Venatie staretul

praznuit pe 13 octombrie (+400)

1. Sfantul Venantie (trecut la Domnul pe 13 octombrie, in jurul anului 400) s-a nascut in tinutul Bourges din parinti crestini care erau oameni liberi. Cand a ajuns in floarea varstei, la sfatul parintilor sai, s-a logodit. Iar atunci cand, urmand inclinatiei proprii varstei, a cedat iubirii pentru o fata, i-a venit, cu darul lui Dumnezeu, ideea de a merge la Tours.

In acea vreme se afla in apropierea basilicii Sfantului Martin o manastire in care staretul Silvin conducea dupa o randuiala aspra turma inchinata slujirii lui Dumnezeu. Tanarul evlavios, venind la staret si vazand minunile fericitului Martin, a zis in sinea sa: "Mi se pare mai de folos sa-L slujesc pe Hristos, decat sa fiu incurcat prin casatorie in patimile vatamatoare ale lumii. imi voi parasi logodnica si ma voi alatura cu credinta obstii, pentru a nu fi potrivnic prin fapte simtamintelor pe care le port in inima".

Framantand in mintea sa aceste ganduri, el a venit inaintea staretului si, aruncandu-se la picioarele sale, i-a marturisit cu lacrimi tot ce avea pe suflet. Staretul, multumind Domnului pentru credinta acestui tanar si, sfatuindu-l parinteste, l-a tuns si l-a primit in randurile obstii sale. Din acel moment sfantul s-a aratat atat de smerit fata de fratii sai si de milostiv fata de toti, ajungand la un atat de inalt grad de sfintenie, incat cu totii se atasau de el ca de o ruda apropiata. Ca urmare a acestui fapt, cand staretul a murit, a fost chemat prin hotararea fratilor sa-l inlocuiasca.

2. Intr-o duminica, fiind de rand sa slujeasca Liturghia, a zis fratilor sai: "Ochii mi s-au acoperit de valul intunericului si de acum nu mai pot sa citesc de pe o carte. Inlocuiti-ma cu un alt preot". In timp ce preotul slujea, el statea in picioare alaturi si, sosind momentul in care, potrivit traditiei crestine, Sfintele Daruri urmau a fi binecuvantate cu semnul Crucii, a vazut parca la una din fereastrele absidei o scara pe care a coborat un batran venerabil, purtand vesminte preotesti si binecuvantand cu mana intinsa Jertfa oferita pe altar. Aceste lucruri aveau loc in basilica Sfantului Martin, dar nimeni in afara lui nu s-a invrednicit sa le vada, iar noi nu stim din ce pricina nu le-au vazut si altii. Oricum, mai tarziu el le-a descoperit acestea fratilor sai, si nu este nici o indoiala ca Domnul a facut ca aceste lucruri sa fie vazute de slujitorul Sau credincios, caruia ii mai descoperise, datorita vredniciei sale, si alte taine dumnezeiesti.

Acelasi sfant Venantie s-a intors intr-o duminica, sprijinit de toiagul sau, dintr-un pelerinaj pe care-l facuse la bisericile sfintilor, unde se si rugase. El s-a oprit nemiscat in mijlocul curtii bisericii unui fericit marturisitor, ascultand cu ochii atintiti spre cer, timp indelungat; apoi, facand cativa pasi, a inceput sa geama si sa ofteze greu. Intrebat de aceia care erau cu el ce se intampla sau daca vazuse ceva dumnezeiesc, el a raspuns: "Vai noua, trandavi si molatici ce suntem. Vad ca in cer slujba Liturghiei a ajuns foarte departe, in timp ce noi, lenesii, nici nu am inceput sa slujim. Cu adevarat va spun, am auzit glasurile ingerilor in rai cantand "Sfant!" spre slava lui Dumnezeu." Atunci a poruncit ca Liturghia sa inceapa imediat in manastire.

Si nu voi trece sub tacere cum odata, cand, la fel, se intorcea dintr-un pelerinaj la mai multe biserici unde se rugase potrivit obiceiului sau, dupa cum am spus mai inainte, si in timp ce intr-o biserica in vremea Liturghiei se intonau cuvintele din Rugaciunea Domnului, la momentul cand cantaretii au zis: "Izbaveste-ne de cel rau", a auzit un glas care a iesit dintr-un mormant aflat acolo si a zis la fel: "Izbaveste-ne de cel rau". Veti fi de acord ca el nu ar fi auzit acestea daca nu ar fi fost plin de virtuti. I s-a daruit de asemenea ca atunci cand a venit la mormantul preotului Passiv, sa afle de la acesta atat natura virtutilor sale, cat si masura mangaierii ceresti de care se invrednicise.

3. Si desi faptele acestea sunt minunate, cred ca trebuie sa vorbesc acum de harul pe care l-a acordat Domnul bolnavilor prin el, pentru ca nu ma indoiesc, asa cum am mentionat mai sus, ca insasi mana Domnului a lucrat prin acela caruia a dorit sa-i descopere asemenea lucruri despre care am vorbit.

Un baiat pe nume Pavel, care avea dureri mari la picioare, a venit la sfant si, aruncandu-se la picioarele lui, a inceput sa-l roage sa primeasca prin rugaciunile sale si din mila Domnului o usurare in suferintele sale. Numaidecat sfantul a facut o rugaciune; apoi, ungand cu ulei sfintit membrele baiatului bolnav, l-a intins pe pat, iar dupa o ora i-a poruncit sa se ridice. Copilul s-a sculat si, cu ajutorul sfantului, s-a intors la mama sa sanatos.

Odata, un sclav al unui anume Faretrus, care era urat de stapanul sau, s-a refugiat in paraclisul sfantului. Stapanul, plin de mandrie, a profitat de absenta sfantului, si rapindu-l pe sclav, l-a ucis. A fost insa cuprins imediat de friguri si in scurt timp a murit. Adesea sfantul oprea prin rugaciunile sale frigurile cu accese din patru in patru zile, pe cele ce revin din doua in doua zile si altele asemanatoare. Prin semnul de-viata-datator al Crucii a luptat impotriva bubelor si invocand Sfanta Treime i-a eliberat pe cei stapaniti de diavol. Adesea el trebuia sa-i infrunte pe diavoli, insa iesea intotdeauna biruitor din lupte. intr-o noapte, ridicandu-se din pat pentru a merge sa-si spuna canonul de rugaciune, a vazut aievea doi berbeci uriasi aflati in fata usii sale, de parca i-ar fi asteptat sosirea, si de indata ce l-au zarit au alergat furiosi inspre el. Standu-le impotriva cu semnul Crucii, i-a vazut disparand si a intrat in paraclis fara frica.

4. Acest barbat care a primit harul de a lucra asemenea mari minuni si altele la fel, ajungand la masura varstei randuite, a parasit lumea aceasta pentru a dobandi viata vesnica. Apoi, deseori, chiar si mormantul sau a fost slavit de un mare numar de stralucitoare minuni. Odata, un diavol tulbura duhul unui slujitor al manastirii, pe nume Mascarpion; acesta era posedat de trei ani de diavol si venea deseori sa se schimonoseasca la mormantul fericitului. A fost, cred, eliberat de acest diavol prin rugaciunile sfantului si a trait multi ani cu mintea intreaga.

Sotia unui anume Iulian, care suferea de friguri (ale caror accese reveneau din patru in patra zile), a fost eliberata de toata fierbinteala si de orice tremurat de indata ce a atins mormantul fericitului. Sotia unui oarecare Baudimund se afla in aceeasi stare, si a fost imediat vindecata cand a ingenuncheat si s-a rugat langa patul sfantului. Am mai auzit multe alte lucruri despre el, dar consideram ca cele pe care le-am scris sunt suficiente pentru intarirea drept-credinciosilor crestini.

• « Inapoi
• Inainte »