Sfantul Patrocle Staretul

• « Inapoi
• Inainte »

Sfantul Patrocle Staretul

praznuit pe 19 noiembrie (+577)

1. Preafericitul Patrocle, locuitor al orasului Bourges, era fiul unui anume Eterie. Cand avea zece ani a fost trimis sa pasca oile, in timp ce fratelui sau Antonie i s-a incredintat studiul literelor. Era adevarat ca nu facea parte din inalta aristocratie, dar chiar si asa era un om liber.

Intr-o dupa-amiaza sosisera amandoi sa manance in casa tatalui lor, unul venind de la scoala, iar celalalt de pe camp, de unde pazise turmele. Antonie i-a zis fratelui sau: "Da-te un pic mai departe, tarane. Tie iti e dat sa pazesti oile, iar mie sa ma indeletnicesc cu studiul cartilor. Grija fata de o asemenea lucrare ma innobileaza, in timp ce sarcina ta de a pazi oile te injoseste". Auzind aceasta si privind acest repros ca venind de la insusi Dumnezeu, Patrocle a lasat oile de pe camp si s-a indreptat in graba si cu hotarare spre scoala. Prc-dandu-i-se principiile de baza si apoi tot ceea ce era necesar copiilor de varsta sa, a deprins toate acestea asa de repede, datorita memoriei sale, incat l-a depasit pe fratele sau atat in ceea ce priveste cunostintele, cat si in istetimea spiritului, fiind sprijinit in aceasta privinta de harul dumnezeiesc. Dupa aceasta a fost recomandat unui anume Nunnonie (care se bucura de mari favoruri in fata lui Childebert, regele parizienilor). A fost educat de acesta spre a avea in vedere iubirea cea mai inalta, iar Patrocle s-a aratat atat de smerit si supus fata de toti, incat toata lumea il iubea, manifestand fata de el o grija parinteasca.

Intorcandu-se acasa dupa moartea tatalui sau, a gasit-o pe mama sa inca in viata. Aceasta i-a zis: "Scumpul meu fiu, acum, ca tatal tau e mort, traiesc lipsita de mangaiere. Deci voi cauta o fata tanara si frumoasa, de neam bun, libera, pentru ca tu sa te casatoresti cu ea si sa-mi fii sprijin in vaduvia mea". El insa a raspuns: "Nu ma voi lega de o sotie in lume, ci voi savarsi ceea ce duhul meu a inteles ca este din voia lui Dumnezeu". Iar cand mama sa, care nu l-a inteles, l-a intrebat ce voise sa spuna, el nu a dorit sa explice, ci s-a dus sa-l caute pe Arcadie, episcopul orasului Bourges, si l-a implorat sa-l tunda in monahism si sa-l primeasca in randul calugarilor; episcopul a savarsit acestea fara intarziere, prin voia Domnului.

Ceva mai tarziu, indeplinind slujirea de diacon, s-a dedicat cu totul ascezei, iubind privegherile si lectura si fiind atat de absorbit de rugaciunea neincetata, incat nu mai venea sa manance laolalta cu ceilalti monahi, dupa cum era regula. Auzind aceasta, arhidiaconul s-a maniat pe el si i-a zis: "Fie mananci cu fratii tai, fie te vei duce degraba de la noi. Pentru ca nu este cuviincios sa refuzi sa mananci cu aceia cu care ai fost ales sa slujesti".

2. Robul lui Dumnezeu nu s-a tulburat cu duhul de aceste cuvinte, mai ales ca deja inseta de dorinta de a se retrage in singuratatea pustiei. Astfel, plecand din Bourges, a sosit in satul Neris, si acolo a ridicat un paraclis, sfintit de moastele Sfantului Martin, in care a inceput sa-i indrume pe copii in studiul literelor. De asemenea, veneau la el infirmi care erau vindecati, precum si posedati, care erau izbaviti dupa ce-i rosteau numele.

insa el nu aflase inca singuratatea pe care o cauta, pentru ca oamenii facusera cunoscute virtutile sale peste tot. Prin urmare, pentru a primi un semn de Sus a scris niste biletele pe care le-a asezat pe altar, priveghind si rugandu-se timp de trei nopti, pentru ca Domnul sa binevoiasca sa-i descopere foarte clar ceea ce ii poruncea sa faca. insa marea milostivire a bunatatii dumnezeiesti, care stia dinainte ce va fi cu el, hotarase ca el sa se faca pustnic si l-a facut sa traga biletul care-l indemna sa apuce pe calea pustiei.

Ca atare, a strans mai multe fecioare si a intemeiat o manastire de maici pe locul unde traise ca pustnic, apoi a plecat neluand cu sine nimic din toate cele pe care le adunase acolo prin munca sa, cu exceptia unei greble si a unui topor cu doua taisuri. Si intrand in pustiul de nepatruns al padurii, a venit la locul numit Mediocant. Acolo si-a ridicat o chilie si a continuat sa se nevoiasca in felul despre care am vorbit mai sus, predandu-se cu totul voii lui Dumnezeu.

A continuat si acolo sa insanatoseasca multi posedati, izgonind demonii prin punerea mainii si insemnandu-i pe cei bolnavi cu semnul Crucii. Odata i s-a adus un om inspaimantator, care, avand gura larg deschisa si dintii insangerati, sfasia orice putea sa apuce. ingenunchind timp de trei zile la rugaciune pentru acest om, sfantul a primit puterea de la milostivul Dumnezeu de a-i micsora furia, de a-l elibera de primejdia mortii si de a-i reda sanatatea prin punerea degetelor in gura sa; astfel a alungat duhul necurat si ucigator. Cu adevarat, inselaciunea necuratului ispititor n-avea nici o putere asupra lui.

Si precum ii elibera pe aceia care erau posedati, tot astfel, prin puterea de-viata-datatoarei Cruci, sfarama uneltirile pe care rautatea ucigasului de oameni le pregatea in ascuns. in timpul ciumei inguinare despre care deja am vorbit, diavolul cel plin de rautate, luand infatisarea Sfantului Martin, adusese unei femei numite Leubella niste daruri despre care spunea ca vor salva poporul. insa, de indata ce au fost aratate Sfantului Patrocle, nu doar ca s-au risipit prin descoperirea Duhului Sfant, dar inspaimantatorul savarsitor de rele s-a infatisat sfantului si i-a marturisit toate urzelile sale.

Este adevarat ca adesea satana se preface in inger al luminii (II Cor. 11, 14), pentru a-i insela pe cei nevinovati cu acea infatisare mincinoasa. El i-a intins lui Patrocle multe curse pentru a-i impiedica sa se ridice la acel loc de unde el insusi cazuse, trimitandu-i gandul de a parasi pustia si de a se intoarce in lume. Sfantul, simtind otrava strecurandu-i-se in inima, a cazut la rugaciune, cerand cu tot sufletul sa nu savarseasca ceva care sa nu-I fie placut lui Dumnezeu. Atunci i-a aparat un inger al Domnului in vis care i-a zis: "Daca doresti sa privesti lumea, iata un stalp pe care, urcandu-te, vei privi la toate cele ce se petrec acolo". in acel vis, a vazut in fata lui o coloana de o inaltime uluitoare pe care el s-a catarat, si de acolo a vazut crimele, hotiile, uciderile, adulterele, desfrana-rile si toate rautatile care se petrec in lume. Cand a coborat, a zis: "Te rog din inima, Doamne, sa nu ma intorc la aceste uraciuni pe care de multa vreme le-am lasat pentru a ma inchina Tie". Atunci ingerul care vorbea cu el i-a zis: "inceteaza sa mai doresti lumea, ca nu cumva sa pieri cu ea, ci mai degraba mergi in paraclis si te roaga Domnului, si ce vei afla acolo va fi pentru tine de mare mangaiere". Cand a intrat in paraclis, a gasit o tigla de argila pe care era intiparit chipul Crucii Domnului; si, recunoscand darul dumnezeiesc, a inteles ca aceasta va constitui pentru el o aparare de neclintit impotriva ademenirilor tuturor ispitelor lumesti.

3. Dupa un timp Sfantul Patrocle a construit manastirea din Columbariense, aflata la 8 km de chilia in care vietuise in pustie. Aici a adunat calugari si a numit un staret care sa pastoreasca turma duhovniceasca, pentru ca el sa se poata retrage in pustietate, spre a lua aminte la sine cu mai multa usurinta. A petrecut optsprezece ani in acest loc pustiu apoi i-a strans laolalta pe frati pentru a le vesti trecerea sa la cele vesnice. A murit la o varsta inaintata, intr-o sfintenie desavarsita. Trupul sau a fost spalat si asezat pe nasalie, fiind dus apoi spre ingropare la manastirea sa, asa cum poruncise pe cand se afla inca in viata.

In vremea aceea, protopopul satului Neris, aducand un grup de clerici, a dorit sa rapeasca trupul sfantului pentru a fi ingropat in satul sau. Dar in timp ce venea, plin de entuziasm, a vazut din departare giulgiul de un alb stralucitor care acoperea trupul sfantului. Si, prin ingaduinta lui Dumnezeu, s-a speriat asa de tare, incat imediat si-a scos din minte ceea ce planuise in mod nechibzuit si s-a alaturat acelora care participau la slujba de inmormantare a sfantului si, impreuna, i-au ingropat in manastirea din Columbariense.

La mormantul sfantului o femeie nevazatoare pe nume Pru-dence si o fata din Limoges, la fel lipsita de vedere, s-au invrednicit sa primeasca tamaduire de indata ce au sarutat sfantul mormant. Dupa cinci ani de nevedere, un anume Maxonid s-a dus la sfantul mormant si de asemenea si-a recapatat vederea. Oameni stapaniti de diavoli, printre care si Lupus, Teodulf, Rucco, Scopilia, Nectariola si Tachilde, au fost izbaviti la mormantul sfantului. Ar mai fi de amintit si cele doua fete din Limoges care, fiind unse cu ulei pe care il binecuvantase sfantul, au fost eliberate de duhul viclean care le luase in stapanire. Si in fiecare zi Domnul, Care ii slaveste neincetat pe sfintii Sai; a savarsit minuni in acel loc pentru a intari credinta oamenilor.

• « Inapoi
• Inainte »