Sfantul Nichetie de Lyon

• « Inapoi
• Inainte »

Sfantul Nichetie de Lyon

praznuit pe 2 aprilie (+573)

1. Se spune ca odata un senator pe nume Florentie, avand sotie pe Artemia si doi copii, a fost rugat sa primeasca a fi episcop al orasului Geneva. Principele incuviintase acestea, iar Florentie, inapoindu-se acasa, i-a povestit sotiei sale cele ce se intamplasera. Auzind acestea, ea a zis: "Te implor, prea iubite sot, sa incetezi cu aceasta si sa nu cauti episcopia in acest oras, fiindca port in pantece un episcop pe care l-am zamislit din sangele tau". Auzind acestea de la sotia sa, acel om intelept nu a mai scos nici un cuvant, aducandu-si aminte de glasul dumnezeiesc care-i poruncise de demult parintelui ascultarii, fericitul Avraam: "Toate cate-ti va zice Sarra, asculta glasul ei" (Facere 21, 12).

In cele din urma a sosit vremea nasterii pruncului, iar sotia sa a adus pe lume un copil pe care l-a numit la botez Nichetie, parca spre a vesti ca va fi un biruitor al lumii. El a fost educat de mama lui cu cea mai mare grija spre a deprinde stiintele bisericesti. Dupa moartea tatalui sau, Nichetie, care era deja cleric, a trait alaturi de mama sa in casa parinteasca, lucrand cu mainile printre slujitorii din casa, pentru ca a inteles ca pornirile trupesti nu pot fi supuse decat prin ne-vointe si dureri.

Era obiceiul acelei vremi ca un om casatorit, daca era ales episcop, sa traiasca separat de sotia sa; prin urmare, conceperea unui copil de catre sotia sa l-a obligat sa-si continue viata de familie si sa refuze episcopia. Numele de Nichita inseamna "biruitor". Intr-o zi, in timp ce se afla inca in casa, i-a aparut pe fata o basicuta urat mirositoare care s-a marit cu timpul si s-a inflamat, primejduindu-i viata. Mama sa a chemat neincetat in rugaciune numele fericitului Martin, impreuna cu numele multor alti sfinti, si i-a rugat sa-i tamaduiasca fiul. Iar cand baiatul ei zacea in pat cu ochii inchisi si se implinisera deja doua zile de cand nu-i adresase mamei sale indurerate vreun cuvant de mangaiere, aceasta, sovaind intre nadejde si frica, pregatea deja cele necesare pentru inmormantare; in seara celei de-a doua zi, el a deschis ochii si a zis: "Unde a plecat mama?" Venind imediat, aceasta i-a raspuns: "Iata-ma! Ce doresti, fiule?" Iar el a zis: "Nu te teme, mama, pentru ca fericitul Martin m-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si mi-a poruncit sa ma ridic din boala, vindecat". Spunand acestea, s-a sculat de indata din pat. Puterea dumnezeiasca a sporit harul acestei minuni, incat pe de o parte sa vadeasca meritul !

Sfantului Martin, iar pe de alta sa-l izbaveasca de o boala contagioasa pe cel care mai tarziu urma sa fie ierarh. Pe chipul sau a ramas insa o cicatrice ca marturie pentru cele ce se petrecusera.

2. La varsta de 30 de ani a fost cinstit cu demnitatea slujirii preotesti; cu toate acestea, el nu a renuntat la lucrarea pe i care o savarsise mai inainte: muncea cu mainile alaturi de cei ai casei, pentru a implini cuvantul Apostolului, care zice, "osteneste-te lucrand cu mainile tale, lucrul cel bun, ca sa poti sa dai si celui ce are nevoie" (Efeseni 4, 28). A avut grija de acestea, si de toti copiii care erau nascuti in casa sa. De indata ce incepeau sa vorbeasca, ei erau invatati sa scrie si sa rosteasca psalmi, in asa fel incat puteau sa cante si sa-i ajute si pe ceilalti sa-si imbogateasca sufletele cu cele bune, potrivit cu evlavia pe care o aveau.

Cat despre feciorie, nu numai ca se pazea cu cea mai mare grija, ci intotdeauna ii sfatuia pe ceilalti sa pastreze harul acesteia si sa se fereasca de atingeri necurate si de cuvinte: nepotrivite. De fapt, imi amintesc ca in copilaria mea, cand incepusem sa cunosc literele si ma aflam in al optulea an de viata, mi-a zis mie, celui nevrednic, sa ma duc la el si m-a luat in brate cu tandretea specifica afectiunii parintesti, dar apucand cu degetele tivul hainei sale, s-a infasurat in asa fel in tunica sa, incat mainile si picioarele mele nu mi-au fost cu nici un chip atinse de fericitele sale maini. Tineti cont de acestea, va implor, si luati in considerare grija omului lui Dumnezeu, care prin aceasta s-a ferit de a atinge madularele unui copil, intru care nu se poate afla nici cel mai mic imbold spre pofta si cu nici un chip vreo pornire spre necuratie. Cu cat mai mult, nu fugea el de orice imprejurare in care ar fi putut exista vreo banuiala de lucru necurat? Cu adevarat, dupa cum am spus, era atat de feciorelnic cu trupul, atat de curat la inima, incat niciodata nu a grait vreun cuvant amuzant, ci intotdeauna a rostit cuvintele Iui Dumnezeu. Si cu toate ca i-a imbratisat pe toti oamenii prin aceasta legatura a iubirii ceresti, totusi era atat de supus mamei sale, incat o asculta ca unul de-al casei.

3. Intr-o zi Sacerdos, episcopul de Lyon, se afla la Paris, si pentru ca era iubit de cuviosul rege Childebert cu dragoste mare, a dorit sa-l cheme la capataiul patului sau pentru a-l intari in suferinta. La apropierea regelui, episcopul a zis: "O, preaevlavioase rege, tu ai stiut in chip desavarsit ca ti-am slujit cu credinciosie in toate si am indeplinit intocmai orice mi-ai poruncit. Acum insa te rog, de vreme ce s-a apropiat clipa sfarsitului meu, sa nu ma lasi sa plec din aceasta lume cuprins de tristete, ci implineste-mi rugamintea pe care ti-o fac". Iar regele a zis: "Cere-mi ce voiesti, si vei avea". "Iti cer, a adaugat episcopul, ca preotul Nichetie, nepotul meu, sa-mi urmeze ca episcop de Lyon. Pentru ca eu marturisesc despre el ca iubeste fecioria, ca arata dragoste fata de biserici, ca este foarte dedicat milosteniei si gaseste mare bucurie sa savarseasca toate cele ce sunt potrivite robilor lui Dumnezeu". Regele a raspuns: "Voia Domnului se va face". Si astfel Nichetie a fost sfintit episcop de Lyon, avand deplina incredintare a regelui si a poporului.

Intotdeauna el se arata ca un mare iubitor de pace si intelegere, si, daca era jignit de cineva, isi cerea imediat iertare sau indemna pe altii sa obtina iertarea pentru cel care gresea. Odata, l-am vazut pe preotul Vasile, trimis de el la contele Armentarie, care guverna atunci orasul Lyon, si avea autoritate juridica. Preotul i-a zis: "Ierarhul nostru, prin judecata sa, a pus capat acestei probleme, care s-a ivit iarasi, si te sfatuieste sa nu te ocupi de ea pentru a nu o ridica din nou". Contele, cuprins de manie, i-a raspuns preotului: "Du-te si spune-i ca exista multe probleme care i s-au adus la cunostinta si care vor fi rezolvate prin judecata altcuiva". La intoarcerea sa, preotul a reprodus pur si simplu cuvintele pe care le auzise. Atunci Sfantul Nichetie, suparat pe el, a zis: "Cu adevarat, nu vei mai primi binecuvantari din mana mea, fiindca ai adus la urechile mele cuvinte rostite la manie". S-a aplecat apoi spre masa, eu fiind cel mai apropiat de el in partea stanga si indeplinind slujirea de diacon, si mi-a zis in soapta: "Vorbeste cu preotii pentru a putea mijloci pentru el". Cand i-am anuntat pe acestia, ei au ramas tacuti, neintelegand intentia sfantului. Vazand aceasta, mi-a zis: "Scoala-te tu si mijloceste pentru el". M-am ridicat tremurand si, sarutandu-i cinstitii sai genunchi, l-am rugat pentru acel preot. El mi-a implinit rugamintea si, dandu-i binecuvantarea, a zis: "Va rog pe voi, prea iubitii mei frati, ca nici un cuvant desert care este soptit cu asprime sa nu-mi atace urechile, pentru ca nu este de folos oamenilor cucernici sa indure cuvintele nerusinate ale oamenilor nechibzuiti. Mai degraba, trebuie sa va straduiti sa-i biruiti cu argumentele voastre pe aceia care cauta sa unelteasca impotriva intereselor Bisericii. Cat despre cuvintele fara rost, nu doar ca nu vreau sa le iau in seama, ci nici macar nu vreau sa le aud". Sa dea Domnul sa tina seama de aceste cuvinte cei care, atunci cand sunt jigniti, nu stiu cum sa ierte, ba chiar, chemand un oras intreg la razbunare, nu se tem sa foloseasca martori care, prin declaratii pline de rautaie, zic: "L-am auzit pe unul zicand acestea sau altele despre tine". Si asa se face ca cei saraci ai lui Hristos sunt asupriti din pricina unor asemenea acuzatii, pana intr-acolo ca se uita sa se faca mila.

4. Intr-o dimineata, Sfantul Nichetie s-a trezit pentru Utrenie si, dupa ce a asteptat sa fie cantate doua antifoane, a intrat in biserica, unde un diacon a inceput sa cante psalmul de pocainta. Episcopul a rostit cu vadita furie: "Fa-l sa taca, fa-l sa taca, nu-l lasa pe vrajmasul dreptatii sa indrazneasca sa cante". Si nu a rostit bine aceste cuvinte ca diaconul a amutit, inchizandu-i-se gura. Sfantul a poruncit sa-l cheme la el si i-a zis: "Nu ti-am poruncit sa nu intri in biserica lui Dumnezeu?

Cum de-ai avut atata indrazneala sa intri aici? Cum ai cutezat sa-ti alaturi glasul sfintelor cantari?" Toti cei de fata erau cu prinsi de uimire, nestiind despre diacon sa fi savarsit vreun lucru rau, cand, deodata, demonul din el a strigat si a marturisit ca era supus unor chinuri ingrozitoare din partea sfantului.

Cu adevarat, cutezase sa cante in biserica, insa glasul sau, ne cunoscut de oameni, fusese descoperit de sfant, care nu-l certase pe diacon, ci pe demon, cu cele mai aspre cuvinte. Apoi, punandu-si mainile peste diacon si izgonind pe demon, l-a adus pe om in simtiri.

5. Dupa ce s-a facut cunoscut oamenilor prin acestea si alte semne, a plecat la Hristos, in al douazeci si doilea an al episcopatului sau, in al saizecilea an de viata.

In vremea inmormantarii sfantului, un copil, suferind de multa vreme din pricina nevederii, ii urma pe ceilalti plangand, fiind insotit de cineva care il sprijinea. In timp ce mergea, a auzit un glas langa urechea sa, soptindu-i: "Du-te pana Ia sicriu, iar cand vei trece pe sub el iti vei recapata vederea". Baiatul l-a intrebat pe omul care-l conducea cine a fost acela care i-a soptit acele cuvinte in ureche, iar acesta i-a raspuns ca nu a vazut pe nimeni vorbindu-i.

Baiatul, auzind glasul acela in ureche pentru a doua si a treia oara, a inteles ca trebuia sa faca ceva si a cerut sa fie dus langa cosciug. S-a apropiat, strecurandu-se prin multimea de diaconi invesmantati in alb, si s-a asezat sub sicriu, dupa cum i se poruncise, si, de indata ce a inceput sa invoce numele sfantului, i s-au deschis ochii si si-a recapatat vederea.

Dupa aceasta intamplare, copilul si-a luat asupra sa sarcina de a sluji cu toata ravna la mormantul sfantului, aprin-zand in fiecare zi candelele. Totusi, cativa dintre oamenii importanti ai orasului l-au persecutat intr-o asemenea masura, incat nici macar nu-si putea castiga hrana pentru sine prin milostenia pe care o primea. Cum adesea se plangea la mormantul sfintului, acesta i-a aparut la un moment dat si i-a zis: "Du-te la regele Guntram si spune-i cu exactitate toate cate ai indurat; el iti va da hrana si haine si te va scoate din mainile vrajmasilor tai". Linistit de aceste cuvinte, copilul s-a dus la rege si a obtinut ce ceruse.

Astfel, bunatatea dumnezeiasca nu a intarziat sa-i bucure prin semne pe fericitii slujitori ai celui al carui suflet a fost primit in rai, in mijlocul corurilor de ingeri.

Dupa scurgerea timpului fixat de legea romana pentru ca testamentul unei persoane decedate sa poata fi citit in public, testamentul acestui episcop a fost adus in mijlocul adunarii poporului, a fost deschis si citit de un judecator in prezenta asistentei. Un preot al bisericii a protestat fiindca sfantul nu lasase nimic bisericii in care fusese ingropat, zicand: "Multi spun mereu ca Nichetie era sarac cu duhul; acum acest lucru este cat se poate de clar, de vreme ce nu a lasat absolut nimic mostenire bisericii in care este inmormantat". Insa in noaptea urmatoare sfantul i-a aparut in vesminte de lumina preotului, fiind insotit de doi episcopi, Just si Euherie, carora le-a zis: "Acest preot, prea iubitii mei frati, ma acopera cu hule zicand ca nu am lasat nimic mostenire bisericii in care ma odihnesc, dar uita faptul ca am lasat aici ce arn avut mai scump, tarana trupului meu". Iar ei au raspuns: "A facut un lucru rau defaimand un slujitor al Domnului". Atunci sfantul s-a intors catre preot si l-a lovit cu pumnii si palmele peste gat, zicand: "Pacatosule, ar trebui sa fii calcat in picioare, inceteaza sa mai vorbesti prosteste". Preotul, trezindu-se, si-a simtit gatul umflat cuprins de o durere asa de mare, incat cu foarte mare greutate isi putea inghiti saliva. Din aceasta pricina s-a intamplat sa fie tintuit la pat timp de 40 de zile, indurand cele mai crunte dureri; insa, chemand in ajutor numele marturisitorului, si-a recapatat sanatatea, iar dupa aceea nu a mai indraznit sa mai rosteasca asemenea cuvinte, asa cum facuse mai devreme.

Episcopul Prisc, pe care l-am stiut dintotdeauna ca un adversar al sfantului, i-a dat unui anumit diacon o mantie de-a sfantului Nichetie. Acestuia ii era larga, pentru ca omul lui Dumnezeu fusese voinic la trup. Gluga vesmantului era larga si cusuta, dupa cum se obisnuia la mantiile albe purtate pe umeri de catre preoti in timpul sarbatorilor de Paste. Asadar, diaconul umbla cu acest vesmant si nu lua prea mult in seama la imprejurarile in care trebuia sa fie folosit. il purta in pat si in forum, fara sa se gandeasca la faptul ca franjurii acesteia ar fi putut tamadui pe cei bolnavi, daca ei ar fi avut credinta mare. Cineva i-a zis: "O, diacone, daca ai sti puterea lui Dumnezeu si cine a fost acela ale carui vesminte le porti, le-ai folosi cu bagare de seama". El a raspuns: "iti spun cu adevarat ca folosesc aceasta mantie pentru a-mi acoperi spatele si, deoarece are gluga prea mare pentru mine, intentionez sa-mi fac niste papuci de casa din ea". in scurt timp nenorocitul a facut precum spusese si a trebuit numaidecat sa indure judecata divina. De indata ce a desfacut gluga si si-a facut din ea papuci de casa, pe care i-a luat in picioare, a cazut fulgerator la pamant, muncit fiind de un demon. in acea vreme fiind singur in casa, nu era nimeni care sa-l ajute pe acest nefericit. Si in timp ce scuipa din gura spuma cu sange, si-a intins picioarele spre vatra, iar focul i-a ars picioarele impreuna cu papucii.

6. Agiulf, diaconul nostru, intorcandu-se de la Roma, ne-a adus sfintele moaste ale sfintilor. Pe drum s-a abatut pentru rugaciune la locul unde se afla inmormantat sfantul si, intrand in altar, cerceta registrul care cuprindea minunile care avusesera loc acolo, cand a vazut o mare multime de oameni langa mormant care se adunasera ca un roi de albine in jurul stupului. Unii luau de la preotul care statea acolo bucatele de ceara si le pastrau apoi ca binecuvantare; altii, putina tarana, altii puneau mana pe cateva fire de ata pe care le smulgeau din invelitoarea de pe mormant - cu totii duceau cu sine ac-lasi har al vindecarii pentru diferite boli. Diaconul, plin de credinta, privind la acestea cu lacrimi, a zis: "Daca dragostea fata de episcopul meu m-a facut sa strabat intinderile marii pentru a merge sa cercetez mormintele sfintilor din Rasarit si sa aduc particele lor, de ce n-ar trebui sa le iau si pe cele ale unui marturisitor al Galiei, care-mi vor purta de grija?" Si, apropiindu-se numaidecat, a luat cateva plante pe care din evlavie oamenii le asezasera in jurul sfantului mormant si pe care preotul i le daduse din mana sa, infasurandu-le in panza. Le-a adus acasa si, pastrandu-le cu mare grija, a vazut ca se savarseau minuni acolo, daca exista credinta. Pentru ca atunci cand faramita cateva ierburi si le dadea cu un pahar de apa acelora care erau cuprinsi de friguri, aceia isi recapatau sanatatea de indata ce luau bautura, la fel ca multi altii mai tarziu. Spunandu-ne acestea, a mai adaugat ca deja patru oameni fusesera astfel tamaduiti de boala lor.

Preotul nostru loan, intorcandu-se din orasul Marsilia cu anumite bunuri care tineau de slujirea sa, s-a dus sa faca o rugaciune la mormantul sfantului; apoi, ridicandu-se de acolo, a observat in jur catusele sparte si verigile lanturilor rupte, care atarnasera inainte de gaturile si picioarele condamnatilor, si s-a minunat. Si chiar aceasta vizita nu a fost lipsita de minuni: cand s-a intors la noi, acest preot a marturisit sub juramant ca trei orbi si-au recapatat vederea in prezenta sa si au plecat la casele lor vindecati.

In timp ce moastele sfantului erau purtate in cantari si cu mare cinste la Orleans, un oras al Gaiiei, Domnul a binevoit sa faca multe minuni, incat cei smeriti cinsteau moastele, cei orbi isi recapatau vederea, iar cei schiopi paseau fara sovaire. Nici nu s-ar putea cineva indoi de faptul ca marturisitorul era de fata cand s-au vazut atatea vindecari daruite infirmilor.

7. Odata s-a iscat o rebeliune intr-un anume loc si multimea cuprinsa de nebunie frenetica facea sa zboare pietre si torte; apoi si-a facut rost de arme fara retinere. Un barbat inarmat cu o sabie i-a aplicat altuia o lovitura puternica; iar cateva zile mai tarziu fratele celui care fusese ucis a facut la fel ucigasului. Afland de acestea, judecatorul acelui loc l-a aruncat pe barbat in temnita, zicand: "Este vrednic sa moara acest ticalos care, cu voia sa si fara sa astepte hotararea judecatorului, a avut cutezanta sa razbune moartea fratelui sau". in timp ce se afla sub paza, prizonierul, dupa ce chemase in ajutor diferiti sfinti invocandu-le numele pentru a le trezi mila, s-a aplecat mai ales asupra Sfantului lui Dumnezeu si a zis: "Am auzit de tine, Sfinte Nichetie, ca esti puternic in a savarsi fapte de milostenie si-ti arati marinimia eliberand captivii care striga inaintea ta. Ma rog tie acum sa binevoiesti sa ma cercetezi cu minunata ta bunatate, pe care adesea ai aratat-o eliberand pe cei tinuti in legaturi". La scurt timp dupa aceasta, in timp ce dormea, i-a aparut fericitul si i-a zis: "Cine esti tu care chemi numele lui Nichetie? Si de unde stii tu cine este ei, de vreme ce nu incetezi sa-l rogi?" Barbatul i-a relatat amanuntit fapta pe care o savarsise si a adaugat: "Miluieste-ma, te rog, daca esti tu omul lui Dumnezeu pe care-l chem in ajutor". Sfantul i-a zis: "Ridica-te, in numele lui Hristos, si mergi liber. Nu vei fi oprit de nimeni". Trezindu-se la auzul acestor cuvinte, el a fost cuprins de uimire vazandu-si lanturile rupte si drugul usii spart. Imediat, fara ca cineva sa-l opreasca, s-a indreptat fara frica spre mormantul sfantului. Apoi, judecatorul, revocand sentinta pe care o daduse, l-a lasat liber si a putut sa plece la casa sa.

8. Este o bucurie sa adaug la aceste minuni una pe care Sfantul a savarsit-o cu o candela aflata langa patul sau, fiindca aceste lucruri pe care Sfantul, locuitor in rai, le savarseste acum pe pamant sunt cu adevarat extraordinare. Asadar, cu patul in care sfantul obisnuia sa doarma si care fusese lucrat cu cea mai mare grija de Eterie, acum episcop, se spune ca s-au savarsit adesea minuni stralucite. Nu fara motiv era privit cu cea mai mare evlavie, de vreme ce aceia care sufereau de febra erau adesea vindecati cand erau asezati sub el, iar alti bolnavi erau tamaduiti de indata ce se asezau pe el. Patul era acoperit cu o frumoasa draperie, iar candelele ardeau inaintea lui neincetat. Una dintre acestea a continuat sa arda 40 de zile si 40 de nopti, dupa cum ne-a asigurat paracliserul, fara ca cineva sa o intretina in vreun fel - sa schimbe fitilul sau sa puna vreo picatura de untdelemn. Fiind lasata in aceeasi stare in care fusese asezata la inceput, a continuat sa raspandeasca lumina.

Gallomagne, episcopul de Troyes, a venit cu evlavie sa se inchine la moastele sfantului si, in timp ce ele erau purtate in cantari de psalmi, ochii orbilor erau deschisi prin puterea lor, iar cei care sufereau de alte boli erau invredniciti sa primeasca tamaduire. Ne-a parvenit de asemenea o batista brodata pe care sfantul o avusese pe fata in ziua mortii sale si pe care am primit-o ca pe un dar ceresc. Apoi, cateva zile mai tarziu, s-a intamplat sa fim chemati sa sfintim o biserica in parohia Per-nay din dioceza Tours. M-am dus acolo, am sfintit altarul, am scos cateva fire de ata din batista si le-am asezat in biserica. Apoi, dupa ce am savarsit Sfanta Liturghie si m-am rugat, m-am retras. Dupa cateva zile, cei care ne chemasera au venit sa ne caute si ne-au zis: "Bucura-te in numele Domnului, pre-otule al lui Dumnezeu, pentru puterea fericitului episcop Nichetie! Afla marea minune pe care a lucrat-o in biserica pe care ai sfintit-o. In tinutul nostru se afla un om care era cuprins de multa vreme de neagra noapte a orbirii; lui i-a aparut un barbat in vis, zicandu-i: Daca doresti sa fii vindecat, du-te si te arunca la rugaciune inaintea altarului bisericii Sfantului Nichetie si-ti vei recapata vederea. Facand aceasta, intunericul s-a risipit, iar puterea dumnezeiasca i-a daruit iarasi lumina". Recunosc ca am asezat particele din aceste obiecte apartinand Sfantului si in altarele altor biserici, iar cei posedati de acolo se marturiseau sfantului si adesea rugaciunea plina de credinta primea intr-adevar raspuns. Odata, slujitorul lui Pronimie, episcopul de Agde, a fost cuprins de un atac de epilepsie, pana intr-acolo incat cadea din picioare adeseori, facand spume la gura si sfasiindu-si limba cu dintii. Luand diferite leacuri de la medici, timp de cateva luni nu a mai fost cuprins de atacurile bolii, insa dupa aceea au revenit iarasi chinurile si se simtea mai rau decat inainte. Stapanul sau, vazand cat de mari minuni se lucrau la mormantul fericitului Nichetie, i-a zis: "Du-te si ingenuncheaza inaintea mormantului fericitului Nichetie, rugandu-l sa binevoiasca sa te ajute". Dupa indeplinirea acestei porunci, el s-a intors vindecat si dupa aceea boala nu a mai revenit. Se implinisera sapte ani de la vindecarea slujitorului sau cand episcopul ni l-a aratat.

9. In timp ce sfantul se afla inca in viata, un om sarman obtinuse de la el o scrisoare in care se afla semnatura sa si cu care se ducea sa cerseasca pe la casele celor evlaviosi. Chiar si dupa moartea sfantului el inca mai folosea aceasta scrisoare, obtinand de la oamenii milostivi sume importante, datorita amintirii sfantului. Fiecare dorea sa vada semnatura acestuia si ii dadea ceva saracului. Vazand aceasta, un anume burgund, care nu-l cinstea si nici nu-l avea la evlavie pe sfant, l-a urmarit pe sarac de la distanta si, vazandu-l ca intra intr-o padure, s-a aruncat asupra lui, i-a luat sase monede de aur impreuna cu scrisoarea si l-a lovit cu picioarele, lasandu-l pe jumatate mort. Insa el, in timp ce primea loviturile si indura toate, a strigat: "Te implor si te rog in numele Dumnezeului Celui viu si cu puterea Sfantului Nichetie ca cel putin sa-mi lasi scrisoarea, pentru ca, daca am s-o pierd, nu voi mai avea alte mijloace de a-mi castiga existenta". Burgundul a aruncat scrisoarea la pamant si s-a indepartat; saracul a ridicat-o si s-a dus in oras, acolo unde se afla episcopul Prisc, despre care am vorbit mai devreme. Sarmanul acela s-a dus la el si i-a zis: "Iata cine este omul care m-a batut cu asprime si mi-a furat sase monede de aur pe care le-am primit aratand scrisoarea Sfantului Nichetie". Episcopul a adus aceste fapte la cunostinta contelui din acel tinut. Acesta, in calitate de judecator, l-a chemat pe burgund si l-a intrebat ce are de spus in legatura cu cele auzite. El a negat fapta in fata tuturor, spunand: "Nu l-am vazut niciodata pe acest om si nici nu am luat ceva de la el". Episcopul, privind scrisoarea, a observat semnatura sfantului si, intorcandu-se spre burgund, i-a zis: "Iata aici, pe aceasta scrisoare, semnatura Sfantului Nichetie. Daca esti nevinovat, apropie-te si jura cu mana pe semnatura pe care el a dat-o. Pentru ca noi credem in puterea lui, care fie te va acuza in aceasta zi din pricina nelegiuirii tale, fie te va elibera, aratandu-ti fara putere de tagada nevinovatia". Fara scrupule, acesta a inaintat spre episcop, care tinea scrisoarea deschisa, si cand si-a inaltat mana sa pronunte juramantul, a cazut pe spate; ochii i s-au inchis si a inceput sa faca spume la gura, parand ca este pe punctul de a-si da duhul. Dupa vreo doua ore, si-a deschis ochii si a zis: "Vai mie, pentru ca am pacatuit luand ce apartinea acelui om sarac". Si imediat a spus amanuntit cum ii facuse rau saracului. Apoi, dupa ce a obtinut de la judecator iertare si a inapoiat ce furase, adaugand inca doua monede pentru loviturile pe care i le pricinuise, cele doua parti au iesit impreuna de la scaunul judecatii.

10. Despre cat de multi prizonieri a eliberat sfantul si cate lanturi a rtipt marturiseste acel morman de fier care se poate vedea astazi in biserica sa, lasat acolo de cei ce s-au izbavit din robie. De curand l-am auzit pe Syagrie, episcopul de Autun, povestind, in prezenta regelui Guntram, cum aparuse sfantul intr-o noapte in sapte orase aratandu-se prizonierilor, cum ii eliberase din temnita si le daduse dramul si cum dupa aceea judecatorii nu indraznisera sa ia vreo masura impotriva lor. Daca cineva cuprins de febra sau friguri sau suferind de vreo alta boala lua niste tarana de la mormantul sau si o bea cu apa, primea imediat vindecare; acestea fara indoiala sunt binefacerile Celui Care a zis sfintilor Sai: "Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea" (Marcu 11,24).

11. In oraselul Precigny, aflat in eparhia Tours, se afla o biserica nou construita, dar care nu avea moaste ale sfintilor. De vreme ce locuitorii acestui tinut au cerut in multe randuri ca sa o binecuvantam cu osemintele vreunor sfinti, am asezat in altar moastele sfantului. Din acel moment, puterea Domnului nostru s-a manifestat foarte adesea in acea biserica prin fericitul ierarh. Cel mai recent, niste femei, trei la numar, care venisera din tinutul Berri si erau chinuite de demon, s-au indreptat spre basilica Sfantului Martin si au intrat in biserica, in timp ce-si loveau palmele si tipau ca sunt chinuite de puterea Sfantului Nichetie, scuipand sange, au fost eliberate imediat de duhurile care le stapaneau.

Waddo, unul dintre satenii care luasera parte la marea expeditie impotriva orasului Comminges1 si care s-a aflat in primejdie de moarte de cateva ori, a promis ca daca se va intoarce acasa viu si nevatamat va darui in cinstea Sfantului Nichetie, pentru impodobirea bisericii din oras, o parte din plata pe care o va capata pentru merite de razboi. Pe drumul de intoarcere, dupa ce primise doua potire de argint, a facut o noua promisiune ca le va oferi bisericii, daca va ajunge acasa in siguranta. Cand a sosit insa, a daruit numai unul bisericii si l-a pastrat cu viclenie pe celalalt, oferind in schimb o panza din Sarmatia pentru a acoperi Darurile Domnului din altar. Atunci fericitul i-a aparut in vis si i-a zis: "Cat timp vei mai sovai si vei neglija sa-ti implinesti promisiunea? Du-te si da bisericii si celalalt potir pe care l-ai promis, ca nu cumva tu si familia ta sa pieriti. Cat despre panza, fiindca este subtire, sa nu fie asezata pe Darurile din altar, caci nu poate acoperi asa cum se cuvine Taina Trupului si a Sangelui Domnului nostru". La auzul acestora, Waddo, cuprins de frica nu a mai ezitat si si-a indeplinit neintarziat promisiunea.

Odata, fratele sau a venit la slujbele din ajunul sarbatorii Nasterii Domnului si a vorbit cu preotul, spunand: "Sa prive-ghem impreuna in biserica lui Hristos si sa invocam cu piosenie puterea fericitului Nichetie, pentru ca prin mijlocirea sa sa putem termina acest an cu pace". Auzind acestea, preotul a dat cu bucurie semnalul de incepere a privegherii. insa cand s-a savarsit aceasta si preotul venise cu clericii si cu restul poporului, barbatul, care era robul lacomiei, a intarziat sa soseasca, iar preotul a trimis dupa el de cateva ori. Dar el raspundea: "Asteptati putin, vin imediat". Si ce s-a intamplat? Slujbele s-au incheiat si dimineata a venit, iar el, care vorbise primul de ele, nu fusese absolut deloc prezent. Cat despre preot, incheind slujba, s-a grabit cuprins de suparare catre locuinta barbatului pentru a-l opri de la impartasanie. insa acesta din urma, cuprins de febra, era mistuit de foc, trimis de Dumnezeu, precum si de vinul pe care il bause; indata ce l-a zarit pe preot, l-a implorat cu lacrimi sa-i dea un canon de pocainta. Si, in timp ce preotul ii facea reprosuri si zicea: "Drept este sa arzi prin puterea Sfantului Nichetie, in a carui biserica nu te-ai ingrijit sa vii pentru priveghere", omul si-a dat duhul. insusi preotul ne-a relatat acestea. Am putea spune multe alte lucruri pe care le-am trait noi insine sau pe care ni le-au impartasit persoane de buna-credinta, dar credem ca am lungi prea mult cuvantul.

12. Totusi, pentru ca trebuie sa incheiem aceasta relatare, vom mai istorisi o minune legata de cartea care cuprinde viata sfantului. Dumnezeiasca putere, raspandindu-se din aceasta carte, arata minunatele fapte prin care se cinsteste de catre toti Sfantul Nichetie. Un diacon din Autun, suferind din pricina orbirii, a aflat despre ceea ce facea Dumnezeu, Cel ce ii slaveste pe sfintii Sai, la mormantul sfantului si a zis familiei sale: "Daca ma duc la mormantul sau si iau o particica din moastele sale sau macar daca ating mantia cu care sunt acoperite sfintele sale maini si picioare, ma voi face sanatos". Si cand a repetat acestea si alte cuvinte asemanatoare prietenilor sai, l-a auzit un cleric aflat acolo, care i-a zis: "Dupa dreptate este sa crezi acestea, dar daca doresti sa te incredintezi pe deplin de puterea sa, iata aici un volum din pergament in care sunt istorisite minunile sale; astfel vei putea crede mai usor acele lucruri care vor ajunge la urechile tale". insa diaconul, chiar inainte de a-si manifesta dorinta de a auzi ce scrie in carte, a zis prin insuflare dumnezeiasca: "Cred ca Dumnezeu are puterea de a savarsi minuni prin slujitorii Sai", si in acelasi timp si-a pus volumul pe ochi. De indata durerea si intunericul s-au risipit si prin puterea acelei carti si-a recapatat pe deplin vederea, incat citind cu propriii sai ochi, a aflat despre aceste istorisiri ale minunilor. Asa este Domnul, singurul Care lucreaza toate acestea si Care este slavit intru sfintii Sai, pe care ii slaveste prin nemaiauzite minuni. Lui I se cuvine slava si stapanirea, in vecii vecilor. Amin.

• « Inapoi
• Inainte »