Sfantul Lupicin de Lipidiaco

• « Inapoi
• Inainte »

Sfantul Lupicin de Lipidiaco

praznuit pe 24 ianuarie (+500)

1. Lupicin, barbat de mare sfintenie si foarte puternic in implinirea lucrarilor lui Dumnezeu, mergea la inceput in casele celor credinciosi pentru a primi milostenie, el insusi aju-tandu-i apoi la randul lui pe cei aflati in aceeasi situatie, cu cele pe care le obtinea prin mila oamenilor. Cand a ajuns la varsta deplinei maturitati a venit in satul Berberens, care acum se cheama Lipidiaeo. Aici a aflat niste ziduri vechi in care s-a inchis, retragandu-se de la vederea oamenilor. Primea printr-o ferestruica putina paine si apa, care ii ajungeau uneori pentru trei zile, desi i se dadea foarte putin. Apa o primea inauntru printr-un mic sant, iar fereastra era astupata cu o carpa. Ambele deschizaturi fusesera acoperite in totalitate, incat nimeni nu-i putea vedea chipul binecuvantat.

Indragind acest loc, zi si noapte canta psalmi spre lauda lui Dumnezeu. A cautat insa un mijloc prin care sa-si chinuiasca mai mult trupul, fiindca si-a adus aminte de cuvintele Apostolului: "Caci socotesc ca patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi" (Romani 8, 18). Ziua intreaga, in timp ce-i aducea Domnului cantari de lauda in chilia sa, purta atarnata de gat o piatra uriasa pe care doi oameni abia puteau sa o miste. Noaptea, spre a-si infrana trupul si mai mult, si-a fixat pe un bat doi ghimpi cu varfurile iesite in afara pe care il aseza sub barbie pentru a se impotrivi astfel somnului.

In cele din urma, spre sfarsitul vietii sale, pieptul i se lasase in jos din cauza greutatii pietrei pe care o ducea si incepuse sa scuipe sange pe peretii din jurul sau. Insa foarte adesea in timpul noptii, oameni evlaviosi se apropiau de chilia lui in taina si auzeau ceva ca niste voci de oameni care cantau psalmi. Multi dintre neputinciosi - mai ales aceia chinuiti de febra sau care aveau trupul acoperit de bube urat mirositoare - erau tamaduiti numai daca erau atinsi de mana sfantului sau daca primeau binecuvantarea sa prin insemnarea lor cu mantuitorul semn al Crucii.

2. Cand a ajuns la o varsta inaintata, si-a chemat slujitorul si i-a zis: "A trecut vremea celor tainuite, e timpul sa le descoperim. Afla ca in trei zile voi fi izbavit din lumea aceasta. Cheama deci pe toti credinciosii, fratii si fiii mei, ca sa treaca pe la mine. Vreau sa-mi iau ramas bun de la ei". in a treia zi fratii sai au venit in numar mare la usa; el le-a deschis, si cand ii saluta ii si imbratisa pe toti, isi rostea rugaciunea catre Domnul, zicand: "iti multumesc Tie, Doamne Iisuse Hristoase, Care ai poruncit izbavirea mea din toate cursele acestei lumi si Care ai binevoit sa ma pazesti in aceasta lume de toate relele, pentru ca savarsitorul tuturor acestora sa nu afle nimic din ale sale intru mine".

Si, intorcandu-se spre oameni, ie-a zis: "Va rog, preaiubitilor, sa-L slaviti pe Domnul impreuna cu mine si sa laudam numele Lui impreuna" (Ps. 33, 3). Pentru ca El este Cel Care m-a ridicat din noroi; Care m-a scos de la lucrarea intunericului si m-a facut partas la bucuria prietenilor Sai; Care mi-a trimis pe ingerul Sau sa ma cheme din acest locas pamantesc si mi-a fagaduit sa ma duca la odihna vesnica, pentru ca, devenind tovaras al acelora pe care ii cinsteste cu prietenia Sa, sa ma invrednicesc sa intru in imparatia Sa".

O, fericite om, care ai fost mangaiat in acest trup pana acolo incat ai cunoscut acele lucruri de care te vei bucura in rai inainte de a parasi aceasta lume si care ai putut obtine aici, in cele de jos, puterea dumnezeiasca pe care David atat de adesea a cerut-o: "Fa-mi cunoscut, Doamne, sfarsitul meu, si numarul zilelor mele care este ca sa stiu ce-mi lipseste" (Ps. 38, 5-6). in cele din urma, intinzandu-se pe pamant, si-a dat Domnului duhul sau care tanjise dupa rai. Atunci toti au cazut in genunchi si au varsat lacrimi. Unii s-au repezit sa-i sarute picioarele, altii sa apuce o bucatica din hainele sale, altii s-au intrecut sa adune de pe zid scumpul sange pe care il scuipase, fiecare considerandu-se nefericit daca ar fi plecat de acolo fara sa fi putut duce cu sine ceva din ceea ce ii apartinuse. Zidul sta marturie chiar astazi fata de cele ce am spus, pentru ca are atatea gauri cata saliva a meritat sa primeasca din gura fericitului. Acelasi lucru s-a intamplat cu scobitura prin care sfantul primea apa care-i era necesara: sarutand-o cu credinta, oamenii primeau vindecare prin ea. Eu insumi i-am vazut pe multi care, luand saliva care fusese scuipata din acea gura sfintita, au fost invredniciti sa primeasca prin aceasta vindecarea de diferite neputinte.

3. Cand sfantul deja murise, dupa cum am spus, o doamna respectabila, care poruncise sa se spele trupul si sa fie imbracat in alte .vesminte, a dorit sa-1 mute in satul Trezelle; insa oamenii din Lipidiaco s-au impotrivit, zicand: "Pamantul nostru este cel ce 1-a hranit - deci noua ne apartine trupul". Insa doamna a raspuns: "Daca va referiti la nevoile pe care le-a avut in aceasta viata pentru a-mi sta impotriva, va pot spune ca si eu i-am trimis grau si orz, cu care s-a hranit el insusi sau pe care le-a dat altora". Ceilalti au raspuns: "A iesit din mijlocul nostru, a baut apa din raul nostru si s-a inaltat la cer de pe pamantul pe care ne aflam noi. Este oare drept, prin urmare, ca dumneavoastra, care veniti din alt tinut, sa-l luati cu forta de la noi? Aflati deci ca nici unul dintre noi nu va ingadui asta: va fi ingropat aici". Doamna a raspuns: "Vreti sa aflati originea si neamul sau? A venit din tinuturi straine. Vorbiti de apele raului vostru? I-au slujit mai putin decat apele raiului la stingerea setei".

Si, dupa ce se certara folosind aceste cuvinte, locuitorii tinutului Lipidiaco au inceput sa sape un mormant, intentionand sa ingroape trupul sfantului. insa doamna a chemat ajutoare, i-a pus pe tarani pe fuga si a luat trupul sfantului cu sila. Apoi l-a trimis intr-un sicriu in satul Trezelle, dupa ce a stabilit sa fie insotit de grupuri de psalmisti cu cruci, lumanari si miresme de tamaie. Poporul, vazand aceasta, s-a pocait si a trimis dupa doamna spre a-i spune: "Am pacatuit in incercarea de a ne opune si recunoastem ca voia lui Dumnezeu a hotarat asa in aceasta pricina. Acum iti cerem sa nu ne impiedici sa participam la inmormantare, ci sa ni se ingaduie sa luam parte la slujba, in cinstea sfantului". Doamna le-a permis sa urmeze procesiunea, si astfel toti oamenii erau uniti si au venit laolalta in satul Trezelle, unde, dupa slujirea Liturghiei, au ingropat fericitul trup cu cea mai mare cinste si bucurie.

In acel sat preafericitul a lucrat adesea multe minuni. Dar si in Lipidiaco, dupa moartea sa, nu a uitat sa arate multe semne ale sfinteniei sale, dupa cum am spus mai sus; pentru ca amandoua locurile erau ocrotite de sfant. Si poate ca unii necredinciosi vor incerca prin vocile lor latratoare sa respinga cele spuse de noi. Dar sa stie ei ca l-am cunoscut pe preotul Deodat care a ajuns la varsta de 80 de ani si care mi-a istorisit aceste lucruri pe care le-am scris intocmai, jurand in fata mea ca nu a amestecat nimic neadevarat.

• « Inapoi
• Inainte »