Sfantul Aredie

• « Inapoi
• Inainte »

Sfantul Aredie

praznuit pe 17 noiembrie

Sfantul Aredie era de origine din Limoges si era cetatean liber, provenind dintr-o familie foarte importanta in regiunea aceea. A fost trimis la regele Theudebert si s-a alaturat grupului de tineri nobili de la curtea regala. In acea vreme, Sfantul Nichita, omul de mare sfintenie, era episcop in orasul Trier1. El era privit de turma sa ca un pastor cu mare dar in propovaduirea Evangheliei si era vestit pretutindeni pentru faptele bune si pentru minunile sale. Acest tanar, aflandu-se in palatul regelui, i-a atras atentia Sfantului Nichita. intrevazand pe chipul sau anumite calitati duhovnicesti, i-a poruncit sa-l urmeze. Acesta a parasit palatul regal si s-a alaturat Sfantului. Au mers impreuna in chilia episcopului si au sfatuit despre probleme duhovnicesti. Tanarul Aredie l-a rugat pe sfintitul episcop sa-i indrepte greselile, sa-i fie indrumator si sa-l introduca in tainele Sfintelor Scripturi. Era plin de ravna pentru studiu. Petrecand ceva timp cu episcopul Nichita, a primit apoi tunderea in monahism. intr-o zi, cand preotii cantau psalmi in catedrala, un porumbel a coborat de pe acoperis, a zburat incetisor in jurul lui Aredie si apoi s-a asezat pe capul sau. Dupa parerea mea, acesta era un semn clar ca el era plin de harul Duhului Sfant. Stanjenit de ceea ce se petrecea, a incercat sa inlature porumbelul.

Acesta a zburat in juru-i un timp, apoi a coborat iarasi, mai intai pe capul, iar apoi pe umarul sau. Nu doar ca s-a petrecut aceasta in biserica, dar cand Aredie a iesit indreptandu-se spre chilia episcopului, porumbelul a mers dupa el. Acest lucru s-a repetat zi de zi, spre marea mirare a lui Nichita.

Cand tatal si fratele lui Aredie au murit, acesta, plin, dupa cum am spus, de Duhul Sfant, s-a intors acasa pentru a o mangaia pe mama sa Pelaghia, care nu mai avea pe nimeni care sa-i poarte de grija, el fiind singurul ei fiu. De atunci, petre-candu-si timpul in post si rugaciune, a rugat-o pe mama sa sa continue sa se ingrijeasca de treburile casnice, sa porunceasca slujitorilor sa lucreze pamantul si sa se ocupe de podgorii, pentru ca pe el nimic sa nu-l abata de la lucrarea sa. Era o singura sarcina care voia sa-i ramana in grija, si anume aceea de a se ingriji de biserici. Ce as putea spune mai mult? A construit biserici spre slava sfintilor lui Dumnezeu, a adunat moaste de sfinti si i-a adus la calugarie pe toti slujitorii familiei sale, fa-candu-i monahi. A infiintat o manastire in care a aplicat regulile sfintilor Casian si Vasile si ale altor stareti care au stabilit randuieli pentru viata monahala. Sfanta sa mama asigura hrana si imbracamintea pentru toti monahii. Nici ea nu a ingaduit acestei grele poveri sa-i intrerupa rugaciunile catre Dumnezeu. Indiferent ce facea, continua sa se roage, iar cuvintele ei se inaltau ca tamaia binemirositoare, afland trecere inaintea lui Dumnezeu. intre timp, bolnavii incepeau sa se adune in numar tot mai mare la Sfantul Aredie, venind de peste tot. ii tamaduia insemnandu-i cu Sfanta Cruce pe fiecare dintre ei. Daca as incerca sa scriu numele lor unul cate unul, nu as putea niciodata sa le termin pe toate si sa ofer o lista completa a lor. Un singur lucru stiu, ca nici un bolnav care a venit la el nu a plecat nevindecat. Iata aici cateva relatari ale minunilor mai cunoscute pe care le-a savarsit.

Intr-o zi, sfantul se afla in pelerinaj cu mama sa la biserica Sfantului Iulian Martirul. Seara au poposit intr-un loc sterp si secetos, unde nici un strop de apa nu cazuse de mult timp. Mama sa i-a zis: "Fiule, nu avem apa. Nu ne putem petrece noaptea aici". Aredie a ingenuncheat la rugaciune si a continuat pentru multa vreme sa ceara ajutor Domnului. Apoi, ri-dicandu-se, a lovit in pamant cu toiagul pe care-l tinea in mana. L-a rasucit in cerc de doua sau de trei ori, iar apoi cu un zambet de bucurie l-a scos afara. Atat de multa apa a tasnit de acolo, incat era din belsug nu numai pentru nevoia lor, ci au putut adapa si animalele.

Nu cu mult timp in urma, pe cand Sfantul Aredie se afla impreuna cu altii in calatorie, au inceput sa-si faca aparitia nori amenintatori de ploaie. De indata ce a vazut aceasta, si-a aplecat putin capul spre calul pe care mergea si si-a inaltat mainile catre Dumnezeu. Nu-si incheiase bine rugaciunea, ca norul s-a despartit in doua parti: peste tot in jurul lor ploaia cadea torential, dar nici o singura picatura de apa nu i-a atins. Un localnic din Tours, pe nume Wistrimund, cunoscut in general cu numele de Tatto, suferea ingrozitor din pricina unei dureri de dinti. I se umflase tot maxilarul. A plecat deci sa-l caute pe Sfant. Acesta si-a pus mana pe locul dureros si imediat durerea a incetat si nu l-a mai chinuit de atunci pe acel om. Aceasta intamplare mi-a fost povestita de insusi Wistrimund. Cat despre minunile pe care Domnul nostru le-a lucrat prin puterea Sfantului Iulian Martirul si a fericitului Sfant Martin, le-am istorisit in lucrarea mea Cartea Minunilor, precum el insusi mi le-a relatat.

Dupa ce, cu ajutorul lui Hristos, Aredie savarsise aceste minuni si multe altele asemenea, el a venit in Tours, imediat dupa sarbatoarea Sfantului Martin. A ramas o vreme cu mine si atunci mi-a zis ca nu dorea sa mai zaboveasca in aceasta lume si ca intr-adevar moartea sa se apropie. Si-a luat ramas bun, iar apoi a mers in drumul sau, multumind Domnului ca il invrednicise inainte de moarte sa sarute mormantul sfantului episcop. Reintorcandu-se in chilia sa, si-a facut testamentul si si-a pus in ordine toate problemele, numindu-i ca mostenitori ai sai pe cei doi episcopi, Sfantul Martin si Sfantul Ilarie. Apoi s-a imbolnavit de dizenterie si se simtea rau. In a sasea zi a bolii sale, o femeie care era de multa vreme stapanita de un duh necurat, pe care sfantul nu reusise sa o vindece si ale carei maini erau legate la spate, a inceput sa tipe: "Alergati, localnici! Saltati de bucurie, oameni buni! Iesiti sa-i intampinati pe sfintii si pe mucenicii care s-au adunat cu totii la adormirea Sfantului Aredie! Iata-l pe Iulian de Brioude, iata-l si pe Privat de Mende. Martin a venit din Tours, iar Martial din orasul lui Aredie. lata-i pe Satumin de Toulouse si Denis din Paris si pe toti ceilalti din rai carora v-ati obisnuit sa va rugati ca unor sfinti si mucenici ai Domnului". Ea a inceput sa strige acestea tocmai cand se lasa seara. Stapanul ei a legat-o, insa nu a putut-o retine. Rupandu-si legaturile, a fugit din manastire, tipand. La foarte putin timp dupa aceasta sfantul barbat si-a dat ultima suflare si aceasta a fost o dovada clara ca sufletul sau a fost luat de ingeri.

In vremea inmormantarii sale, tocmai cand pamantul era pus peste el, Aredie a izbavit acea femeie de blestemul diavolului care o bantuise, precum si pe o alta care era stapanita de un duh inca si mai rau. Sunt incredintat ca aceasta a fost voia Domnului ca el sa nu le poata vindeca atunci cand se afla in trup, pentru ca si inmormantarea sa-i fie slavita prin aceste minuni. Cand slujba s-a incheiat, a treia femeie care era muta si avea fata intepenita intr-un rictus, a venit la mormantul sau si, sarutandu-l, a primit astfel darul vorbirii.

• « Inapoi
• Inainte »