Starile de granita sunt stari provenite din...
Care sunt motivele apariţiei nevrozei, depresiei şi ale altor tulburări nervoase? Stresul, ritmul impetuos al vieţii noastre sau este vorba de altceva? Aş minţi...
Cum ne putem cunoaste
Ţi-ai alcătuit un întreg panegiric; proastă, vicleană, nerecunoscătoare, mândră, supărăcioasă, ce nu se poate ruga lui Dumnezeu, e foarte bun.
Trebuieşte ad...
Am mintea imprastiata in timpul rugaciunii. Ce...
Se intampla multora dintre noi, ca atunci cand ne rugam sa fim cu mintea in alta parte. Ni se cere ca in timp ce ne rugam sa avem grija sa nu ne gandim la nimic altceva...
De ce nu-mi indeplineste Dumnezeu dorintele
Sunt persoane care se roaga lui Dumnezeu pentru implinirea anumitor cereri si observa ca acestea nu iau viata. Omul care se afla in astfel de stari, trebuie sa stie ca...
Intrarea lui Moisi in intunericul dumnezeiesc
După ieşirea poporului israelit din pământul Egiptului a fost de trebuinţă primirea Legii de la însuşi Dumnezeu şi astfel să poată începe călăuzirea sa c...
Cine judeca sufletul la judecata particulara
Invăţăturile patristice cât priveşte judecata particulară nu sunt întru totul aceleaşi. Potrivit textelor citate mai sus, fiecare suflet se înfăţişeaz...
Narcoticul virtual
Vom începe cu exemple din viaţa noastră de zi cu zi. Fiind foarte bogat, Igor nu se sinchisea de suma pe care o lăsa zilnic în sala de joc. De ce să-i pese? Avea...
Ce se intampla cu oamenii care cer ajutor...
Ce se întâmplă în realitate în mintea şi sufletul celui internat într-un spital psihiatric şi care crede despre sine că este Hristos, cu adolescentul care...
Sa nu va fie frica de moarte, ci mai degraba de...
Frica este marea boală universală. Noi ne temem continuu, sub diferite forme. Orice fel de frică (de sărăcie, de întuneric, de păcat, de greşeală, de nedreptate...
Credinta - Smerenia - Milostenia
Bătrânul Iosif sublinia că virtuţile se dobândesc prin strădania omului şi cu ajutorul harului lui Dumnezeu. El folosea acest exemplu: „Ţăranul ară păm...
Dupa Sfanta Liturghie
Mulţumirea adusă pentru Sfânta Liturghie la care am participat păzeşte harul dumnezeiesc pe care l-am primit în timpul acesteia.Ceea ce aduce harismele lui...
Sa ne purtam cu copiii in functie de...
Potrivit părerii unanime a psihologilor; spre deosebire de celelalte tipuri, tipul melancolic, cel introvertit şi cel schizotimic întâmpină mari dificultăţi în a...
Ajutor dat tinerilor
Pe Părintele Paisie îl vizitau şi mulţi tineri. Printre ei erau şi unii cu probleme psihologice, dependenţi de droguri şi de alcool, studenţi care aveau multe...
Sa ne lasam cu incredere in seama iubirii lui...
Când ne predăm lui Hristos, organismul nostru duhovnicesc îşi găseşte pacea, urmarea fiind funcţionarea fiziologică a tuturor organelor şi glandelor. Toate sunt...
Calauzirea duhovniceasca in Biserica Rusa
A arăta calea către Dumnezeu, a-i ajuta pe fiii duhovnicesti sa traiasca o viata de comuniune cu Dumnezeu, aceasta este chemarea, acesta este obiectul activităţii p...
Rugaciunea scurta, insa facuta des, este mai de...
De la cei iscusiţi în cugetarea la Dumnezeu am aflat despre rugăciunea făcută cu mintea din inimă, că mai caldă şi de folos decât cea îndelungată este cea...
Despre pocainta - Sfantul Ioan Gura de Aur
Aşa cum agricultorii n-au nici un folos dacă însămânţează sămânţa în drum, la fel şi noi nu avem nici un folos să ne numim creştini dacă faptele noastre...
Vedenia parintelui Nicolae Turcul
Cine a citit cartea mea Cele măreţe în cele neînsemnate, acela îl ştie pe nevoitorul de la Optina, schimo- nahul Nicolae, numit şi Turcul. In articolul „Lăca...
Omul isi castiga libertatea prin ascultare
De obicei spunem că cineva este liber atunci când are putinţa să aleagă între două lucruri. Adevărata libertate înseamnă însă a-L dori numai pe Dumnezeul cel...
Impreuna-vietuire a celor trecuti la Domnul si...
După cum scrie Părintele Florovsky, moartea trupească şi despărţirea sufletului de trup nu-l scoate pe om din legătura sa cu Biserica, nu-l înstrăinează de...
Parinti si copii
Viaţa părinţilor influenţează formarea şi educarea copiilor, spunea Părintele. Dacă părinţii trăiesc având un duh de pace, fără certuri, acesta se reflect...
Starile harice in crestinism
Creştinismul nu s-a oprit niciodată la stările păcătos-neharice: el a dat nu mai puţină atenţie şi celor duhovnicesc-harice. Acestea sunt de o însemnătate...
"Călugărul trebuie să poarte o astfel de haină, încât, dacă ar arunca-o din chilie, ar rămâne acolo trei zile și n-ar lua-o nimeni". Avva Pamvo
Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro