Identitate si innoire in traditia ortodoxa

 

Biserica este comuniunea harica a persoanelor Sfintei Treimi cu credinciosii savarsita in trupul tainic al Domnului. Dupa cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul, Biserica este chemata sa reflecte comuniunea treimica, ea fiind plina de Treime.

In cadrul Bisericii credinciosul primeste o identitate in Hristos, dar nu o identitate suprapusa este identitatea sa personala, ci primeste o innoire a identitatii personale prin viata in Hristos, adica prin subiectivizarea operei de mantuire obiectiva savarsita de Iisus Hristos, pe care credinciosul poate sau nu sa il urmeze si sa traiasca in El, aceasta posibilitate fiind determinata numai de vointa lui proprie.

Viata in Hristos este deci identitate si innoire pentru fiecare persoana umana intrata prin Sfantul Botez in Biserica. In timip si spatiu prin desfasurarea, prin extinderea Bisericii aceasta identitate si innoire capata valoarea de traditie.

Biserica ortodoxa este Biserica traditiei pentru ca traditia pentru ea este tocmai identitate si innoire, adica este viata crestinilor care pastreaza identica invatatura, tainele si toata zestrea data Bisericii de Domnul Hristos si se innoiesc moral si spiritual intr-un progres continuu duhovnicesc, prin har, credinta si fapte bune in cadrul comuniunii interpersonale cu semenii dupa modelul comuniunii absolute a Persoanelor treimice. Identitatea si innoirea sunt pentru crestin si pentru Biserica vazuta, pentru comuniunea credinciosilor doua paradigme sau principii date de Iisus Hristos ca sa fie realizate cat mai aproape de modelul lor absolut pe care il traieste Preasfanta Treime.

Invatatura despre paradigme in teologia ortodoxa se concentreaza in faptul ca paradigmele sunt planuri vesnice existente in gandirea lui Dumnezeu, pe care El le activeaza dupa sfatul voii Sale, atunci cand crede de cuviinta, in timp, intr-un anumit scop. In cazul identitatii si innoirii, aceste doua paradigme sunt realitati absolute ale vietii intratrinitare.

Sfintii Parinti, in teologia lor despre Persoanele Sfintei Treimi, despre Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant, pastreaza misterul dogmei neincercand explicarea sau intelegerea lui in sensul apusean rationalist al cuvantului, ci imbinand teologia apofatica cu cea catafatica. Apofaticul este incercarea de a vorbi negativ despre fiinta divina in sensul aratat de marii teologi Dionisie Areopagitul, Grigorie de Nazians, Maxim Marturisitorul, Grigore Palama, care pastrand cu sfintenie cuvantul divin al Mantuitorului care zice : "pe Dumnezeu nu l-a vazut nimeni vreodata, numai Fiul cel Unul-Nascut l-a vazut, pentru ca Dumnezeu este duh" (Ioan III) dezvolta aceasta teologie negativa aratand ceea ce nu este Dumnezeu in fiinta Sa. Teologia catafatica, este calea afirmativa in care pastrand deja neatins domeniul apofaticului incercam sa ne explicam iconomia dumnezeiasca, adica lucrarile Sale in afara Sfintei Treimi pentru mantuirea credinciosilor.

Identitatea si innoirea sunt in contextul acestei teologii autentic ortodoxe doua paradigme cu valoare absoluta in viata treimica, iar in viata crestinului care este chipul si asemanarea lui Dumnezeu sunt doua paradigme - limite deschise - pe care crestinul le are absolute in potenta pentru ca sunt inscrise de Dumnezeu la creatie in chipul sau, dar pe care el le poate dezvolta sau nu dupa voia sa proprie. Autoritatea care pastreaza criteriul identitatii si innoirii autentice a vietii crestine este Biserica.

Ea este organul suprem care prin traditia ei ortodoxa, de aproape 2000 de ani, are identitatea si innoirea ca realitate vie, ca un fluviu de har si credinta care curge de la Domnul Iisus Hristos, prin Sfintii Apostoli, prin episcopii pusi de acestia si prin toti crestinii pana in zilele noastre. Biserica fiind dupa modelul treimic tinde prin membrele sale sa ajunga cat mai aproape de identitatea si innoirea absoluta.

Identitatea si innoirea in viata treimica. - invatatura ortodoxa despre harul divin ca energie necreata, ca lumina pururea fiitoare, distincta de fiinta divina dar nu despartita, asa cum a precizat-o Sfantul Grigorie Palama, ne pune la dispozitie pozitia autentica asupra celor doua paradigme de care vorbim, identitate si innoire. Identitatea este chipul lui Dumnezeu fiintial asupra caruia noi nu stim nimic daca Dumnezeu nu ne descopera. Este si chipul personal al fiecarei persoane din Sfanta Treime, adica chipul Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, fiecare avand deofiinta cu celelalte dotia aceeasi dumnezeire, in unitatea fiintei, deci traiesc in distinctia celor trei persoane sau fete. Invatatura ortodoxa afirma o identitate a fiintei si o identitate a persoanelor. Relatia dintre identitatea fiintiala si identitatea personala la nivelul vietii divine este modelul, prototipul pentru viata crestinului in Biserica. Dumnezeu in fiinta este un adanc nepatruns, necomunicabil, neschimbabil. Din acest adanc emana puteri si lucrari in care nu se scurge insasi fiinta Sa, acestea sunt altceva decat fiinta. Ele pot fi nenumarate precum adancul firii e fara sfarsit. Schimbarea manifestarilor nu afecteaza adancul fiintei. Numai asa Dumnezeu e stapan si peste categoria schimbarii fiind totusi persoana. Daca toata fiinta lui Dumnezeu s-ar scurge intr-o lucrare harica, cine ar ramane suveran deasupra ei ca sa o priveasca, sa o stapaneasca.

Pastrand misterul Sfintei Treimi in ceea ce priveste continutul fiintei lui Dumnezeu putem afirma totusi ceva despre identitatea si innoirea in viata divina. Persoanele Sfintei Treimi posedand fiinta identica, fiind in unitatea fiintei, lucreaza identic si ca persoane, dupa cum spune Mantuitorul: "Eu nu fac voia Mea, ci voia Tatalui care M-a trimis" ; Duhul Sfant nu va vorbi de la Sine, ci cate aude va vorbi..., deci identitatea vointei fiecarei persoane se confunda cu identitatea fiintei dumnezeirii pentru ca iubirea este cea care lucreaza comuniunea treimica, pentru ca Dumnezeu este iubire. Schimbarea la Dumnezeu nu se intelege ca in cazul oamenilor pentru ca El ramane oricum neschimbabil in voia Sa, pentru ca sunt trei persoane divine in unitatea fiintei si toate vo-iesc si lucreaza la fel; dar fiecare avand un rol si o manifestare deosebita in cadrul ico-nomiei divine. Tatal naste pe Fiul si purcede pe Duhul Sfant. Prin Fiul s-au facut toate, El s-a intrupat si ne-a mantuit, este capul Bisericii ; Duhul Sfant s-a pogorat peste Fecioara Maria si a umbrit-o sa zamisleasca pe Hristos, El s-a pogorat in ziua Cincizecimii intemeind pe piatra de temelie a Bisericii - Hristos - si pe apostolii Sai, Biserica lui Dumnezeu. El se pogoara la invocarea preotului in timpul epiclezei euharistice si preface painea si vinul in trupul si sangele lui Hristos. Toate aceste manifestari distincte nu sunt schimbari pentru ca nu afecteaza nici fiinta divina nici identitatea persoanelor ele raman distincte si neconfundate, dar in comuniunea deplina a vointei, care mentine si este mentinuta de unitatea fiintei divine. Innoirea este tocmai dezvoltarea prin diferite manifestari externe a iconomiei divine, dupa cum spune chiar rugaciunea epiclezei: "Doamne, Cela ce pe Preasfantul Tau Duh l-ai trimis apostolilor Tai in ceasul al treilea, pe acela Bunule nu-l lua de la noi ci ni-l innoieste". Este tocmai implinirea fagaduintei pe care o facuse Dumnezeu in Vechiul Testament si pe care o cerea cu atata smerenie, dar si convingere proorocul David cand zice in psalmul 50 : "Duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele".

In esenta vom preciza ca e necesar sa avem clar conceptul de identitate, schimbare si innoire referitor la viata Sfintei Treimi pentru ca aceste paradigme sunt realitati absolute in viata persoanelor divine si in viata credinciosului trebuie sa fie modele catre care sa se indrepte identitatea si innoirea credinciosului in Biserica.

Identitatea este unicitatea ireductibila a fiintei divine posedata de cele trei persoane care raman in vointa si manifestarile lor intratreimice identice, datorita faptului ca Dumnezeu este tot binele, ca Dumnezeu este iubire, ca Dumnezeu este lumina. Teologia ortodoxa se limiteaza la aceste ganduri pioase despre Sfanta Treime neindraznind sa rationalizeze ceea ce este mai presus de ratiune. A fi identic in mod absolut este al lui Dumnezeu pentru ca El a spus : "Eu sunt cel ce sunt". Alta numire nu putem sa-i dam noi credinciosii. Identitatea este astfel o paradigma pentru viata noastra in sensul cel mai simplu si adanc al cuvantului; cand zicem identitate intelegem numele, persoana, fiinta divina si nu putem spune mai multe. 'in ce priveste schimbarea pentru a intelege sensul acestei notiuni trebuie sa apelam la o teologie mai adanca, la teologia Sfantului Maxim Marturisitorul care folosind distinctia dintre ratiunea lucrului si a fiintelor si modul existentei lor, ne explica, ca schimbarea este o manifestare care nu este conforma ratiunii existentei, un mod de existenta neconform, ratiunii existentei, prin ratiune intelegand cauza - ratiunea suficienta, ratiunea eficienta si scopul - ratiunea finala, lin cazul vietii divine Dumnezeu fiindu-si Lui cauza si scop in Sine, rm poate fi vorba de schimbare sau umbra de mutare. Putem vorbi dupa cuvantul Sfintei Scripturi de innoire, de innoirea ca manifestare exterioara fata de credinciosi, nu fata de Dumnezeu in Sine. Innoirea este inteleasa ca o manifestare conform aceleiasi cauze, si aceluiasi scop, care prin modul in care se realizeaza nu afecteaza ratiunea existentei. Limitandu-ne la aceste cateva precizari vom dezvolta mai pe larg conceptul de identitate si innoire din punct de vedere hristologic, pentru ca daca Dumnezeu este Duh, El este in acelasi timp si Cuvant si Cuvantul s-a facut trup si ne-a invatat prin gura sa omeneasca toate cele de trebuinta pentru mantuire. Persoana lui Hristos in unitatea ipostatica a celor doua firi, cea divina si umana, ne poate explica ce inseamna identitate si innoire pentru ca Hristos este modelul si savarsitorul identitatii si innoirii in Biserica.

Iisus Hristos - identitatea si innoirea absoluta. - Sfantul Maxim Marturisitorul este parintele Bisericii care adanceste ca nimeni altul hristologia prin faptul ca distinge ratiunea existentei de modul existentei. Adaugand invataturii despre paradigmele divine invatatura lui Maxim Marturisitorul despre ratiunea si modul existentei avem elementele suficiente cu care sa precizam pozitia ortodoxa despre mantuirea obiectiva savarsita de Domnul Iisus Hristos prin enipostazierea naturii umane in ipostasul Logosului dumnezeiesc.

In Iisus Hristos este o identitate de persoana, identitatea Fiului lui Dumnezeu cu Hristos ca persoana si identitatea fiecarei firi, celei divine si celei umane, care sunt unite ipostatic in persoana lui Hristos. Hristos este identitatea absoluta a Dumnezeu-Omului, pentru ca insusi Cuvantul golindu-se fara schimbare si primind in sens propriu caracterul patimitor pe care-l avem noi prin fire, prin intrupare supunandu-se cu adevarat simtirii naturale, s-a numit Dumnezeu vazut si Dumnezeu de jos facand aratata puterea suprainfinita prin trupul dupa fire patimitor. Caci trupul omenesc impreunandu-se cu Dumnezeu a devenit unul, partea superioara biruind asupra celeilalte, intrucat prin identitatea ipostatica, Cuvantul a indumnezeit in sens propriu trupul pe care l-a luat. A devenit, unul, dar nu una, a zis invatatorul (Grigorie de Nazians), aratand ca si in identitatea ipostatica a ramas necontopita eterogenitatea firilor celor unite; caci primul termen - unul, indica ipostasul; iar al doilea - una, ne arata firea.

Iisus Hristos este identic ca persoana cu Cuvantul, cu Fiul lui Dumnezeu, pastrarea identitatii ipostatice prin intrupare facandu-se intr-un mod dumnezeiesc de a lucra in lume, mod pe care noi nu-l putem pricepe cu mintea noastra ci numai cu credinta. Neschimbabilitatea sau identitatea Logosului ca persoana cu Hristos ca persoana, nu se opune intruparii, asumarii trupului omenesc de catre persoana Logosului, pentru ca la Dumnezeu toate sunt cu putinta. Teologia lui Leontiu de Bizant care a precizat ca enipostazierea este luarea de catre ipostasul Fiului lui Dumnezeu a firii umane, a precizat dogma hristologica autentic, dand astfel o formulare precisa pentru Sinodul al patrule ecumenic de la Calcedon.

Pastrand identitatea Logosului cu Hristos, Hristos insusi innoieste firea omeneasca unita ipostatic cu firea dumnezeiasca. Conceptul de innoire a persoanei omenesti nu poate fi inteles fara intelegerea conceptului de innoire a naturii umane de catre Hristos pentru ca El este modelul dupa care a fost creat si prin care a fost creat primul om-Adam, dupa cum spun Sfintii Parinti. Dezvoltarea potentelor naturii omenesti pana la cel mai inalt grad de indumnezeire, de asemanare cu Dumnezeu spre care a fost creat omul, a fost savarsita de Fiul lui Dumnezeu intrupat.

Prin comuniunea insusirilor celor doua firi, Hristos a adeverit clar firile al caror ipostas era. El a innoit legile naturale ale facerii, facandu-se om cu adevarat, din Fecioara Maria, fara de barbat, cum o arata nasterea, a innoit prin pasii sai firea elementelor naturii fara schimbare, cum arata apa nestatornica ce sustine pasii fara sa cedeze greutatii picioarelor. Hristos s-a facut fiinta mai presus de fiinta si lucra cele ale omului mai presus de om. Deci a aratat in amandoua noutatea modurilor cu pastrarea ratiunilor naturale fara de care nimic nu exista din ceea ce exista. Dupa cum spune invatatorul Grigorie de Nazianz, ramanand ce era - Cuvantul, Fiul lui Dumnezeu, s-a facut ce nu era - om. Primind firea omeneasca in Ipostasul sau. Dumnezeu Cuvantul afirma ratiunea firii umane (asa cum a fost creata de Dumnezeu, cum era inainte de pacat, in starea primordiala) dar intrebuinteaza lucrarile ei in mod dumnezeiesc, le neaga pe acestea (modul pacatos de manifestare a ratiunii existentei umane, asa cum este ea dupa pacat, inainte de botez) dar nu supunandu-le pur si simplu (dumnezeirii), ci depasind efectul lor, adica innoind modul de lucrarea ratiunii firii omenesti. Altceva este ratiunea existentei si altceva este modul existentei, prima indica firea, al doilea iconomia. Noi am spune ca iconomia este tocmai felul cum noi ne folosim chipul dat de Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu in noi, adica identitatea data noua in mod gratuit de Dumnezeu in spre scopul absolut care este asemanarea cu Dumnezeu.

Identitate si innoire in Iisus Hristos inseamna ca ramanand Dumnezeu Fiul, Hristos a innoit natura umana pe care a enipostaziat-o aratandu-ne ce trebuia sa faca primul Adam in rai si deci ce trebuie sa facem noi acum cand avem nu numai modelul, ci si harul pe care Hristos ni-l da in Sfanta Biserica prin baia nasterii botezului. Viata in Hristos este identitate si innoire a crestinului. Este lepadarea modului celui vechi de a trai, neconform ratiunii pentru care am fost creati, si punerea unei pietre noi de temelie a vietii noastre, piatra fiind Hristos, a innoirii identitatii persoanei noastre in duh si adevar, dupa cum spune Mantuitorul : "acesta este sangele Meu al legii celei noi care pentru voi si pentru multi se varsa..." (Matei XXVI, 28).

Ceea ce a realizat Hristos cu natura umana, trebuie sa realizam fiecare dintre noi in Biserica prin Sfintele Taine, prin credinta, har si fapte bune, prin viata noastra in comuniune cu semenii nostri. Identitatea crestinului este o continua innoire in comuniune cu ceilalti membri ai Bisericii, in Iisus Hristos, prin Duhul Sfant se dezvolta adevarata identitate a noastra, se dezvolta chipul lui Dumnezeu din noi spre asemanarea cu Dumnezeu.

Identitatea personala, incepand cu primirea numelui de botez, se dezvolta in comuniunea persoanelor, se castiga printr-un proces de educatie si deci este o identitate deschisa care poate fi conforma scopului dat de Dum ezeu sau nu, dupa cum invatatura pe care o primeste persoana este conforma invataturii divine sau nu. Despre dezvoltarea identitatii si innoirii persoanei crestinului, despre modul cum trebuie facuta innoirea identitatii, despre criteriul identitatii si innoirea autentice se pronunta autoritatea suprema, Biserica. Biserica are criteriul adevarului pentru ca Hristos este capul ei.

Identitatea si innoirea crestinului in Biserica. - Inainte de a vorbi despre dezvoltarea sau innoirea identitatii personale a crestinului in Biserica, trebuie precizata pozitia ortodoxa despre identitatea si innoirea Bisericii insasi, deci despre identitate si innoire in cadrul eclesiologiei. Biserica are o identitate deosebita. Semnele deosebitoare ale Bisericii fata de alte identitati sunt : sfintenia launtrica ce nu ingaduie nici un amestec cu minciuna, caci in Biserica salasluieste duhul adevarului, si neschimbabilitatea ei exterioara - identitatea structurii, fiindca neschimbat este si Capul ei Iisus Hristos...

Biserica si membrele sale cunosc prin cunoasterea launtrica a credintei unitatea si neschimbabilitatea Duhului ei, care e Duhul lui Dumnezeu, Duhul adevarului.

Identitatea Bisericii este data de Mantuitorul Iisus Hristos prin Sfintii Apostoli peste care s-a pogorat Duhul Sfant, si carora li s-au dat cele trei slujiri sau demnitati pe care le-a indeplinit Mantuitorul Iisus Hristos, slujirea arhiereasca, chemarea Profetica si demnitatea conducatoare. In Biserica slujirea arhiereasca este savarsita de ierarhia de drept divin prin Sfintele Taine a caror identitate este vesnica de la intemeierea lor si inzestrarea cu ele a Bisericii de catre Hristos. Chemarea profetica sau invatatoreasca se realizeaza prin Predica Evangheliei, Evanghelia fiind aceeasi toate timpurile pentru ca acelasi este Dumnezeu, acelasi este Fiul lui Dumnezeu intrupat - Iisus Hristos, acelasi este Duhul Sfant care a grait prin prooroci si ne insufla si astazi pe noi cand il invocam.

Sfantul apostol Pavel ne spune ca este acelasi Duh, acelasi Domn, acelasi Dumnezeu (I Cor. XII, 4), este un Domn, o credinta, un botez, acelasi Hristos, acelasi Duh de viata facator, aceleasi taine, acelasi har (Efes. II, 20). Obiectiv, Biserica are o identitate absoluta data si pastrata de Hristos care a spus ca nici portile iadului nu vor birui Biserica Sa. Aceasta identitate obiectiva absoluta trebuie subiectivizata de catre fiecare credincios. Cine este organul, autoritatea care sa aiba criteriul adevaratei identitati a vietii in Hristos decat Biserica, ca autoritate infailibila sub obladuirea Duhului Sfant. Desigur ca in cazul fericit al nedestramarii camasii lui Hristos a unitatii crestinilor nu s-ar fi pus problema cu semnul intrebarii asupra identitatii autentice a Bisericii. Dezbinarea si existenta multor confesiuni crestine care isi revendica autenticitatea de Biserica cer cu necesitate o precizare ortodoxa asupra identitatii Bisericii.

Daca identitatea Bisericii a fost data de Mantuitorul apostolilor si de apostoli transmisa succesorilor lor in ierarhia sacramentala si de acestia fiecarui credincios prin predica si prin viata harica in Sfintele Taine, se pune intrebarea care este criteriul adevaratei identitati a Bisericii in cazul cand exista mai multe comunitati crestine care se deosebesc in invatatura si practica si totusi isi revendica adevarata Biserica. Criteriul adevaratei Biserici este Traditia. Iar Biserica este autoritatea care pastreaza Traditia. Continuitatea in timp si spatiu in aceeasi identitate de invatatura, viata harica si organizare canonica este Traditia adevarata. Din punct de vedere ortodox putem spune ca traditia este o structura determinata de anumite paradigme precise date de Mantuitorul Iisus Hristos, al carui principiu de viata este Duhul Sfant. Identitatea si innoirea, doua dintre aceste paradigme, sunt limitele deschise ale structurii traditiei. Biserica Ortodoxa este Biserica Traditiei pentru ca Traditia pentru Biserica Ortodoxa este insasi viata Bisericii in Duhul Sfant. Traditia este un factor de identitate si unitate si de aceea fidelitatea fata de credinta de la inceput ramane un principiu fundamental in istoria si viata actuala a Bisericii noastre. Traditia, pe de alta parte, este un factor de innoire si de diversitate deschisa adaptarii si dezvoltarii in Biserica Ortodoxa.

Intrand conceptual in definitia structurala a traditiei in general si a Traditiei Bisericii in special, putem spune ca traditia in general, bineinteles traditia autentica, este viata a cel putin trei persoane care integreaza intre ele si in ele principiile : identitatii, diversitatii, unitatii, comuniunii si innoirii, in timp si in spatiu in scopul innoirii cantitative si calitative material-spirituale a neamului omenesc pastrand un respect pentru trecut si avand o responsabilitate pentru viitor. Aceasta ar fi formularea conceptualizata a structurii rationale a traditiei. Degradarea uneia dintre aceste paradigme aduce cu sine degradarea intregii structuri. Acesta este si sensul care se da notiunii de structura, ce se defineste ca un sistem inchis ce se poate autoregla pe baza unor anumite principii stabile. Esential pentru relatia dintre aceasta definitie generala a traditiei si definitia pe cat este posibil a Traditiei Bisericii este ca aceasta structura rationala, logica este data in Biserica de insusi logosul divin inj trupat in persoana lui Iisus Hristos. Daca Dumnezeu este Duh si Cuvant inseamna ca traditia Bisericii este Duh si Cuvant, inseamna ca este viata in Hristos dupa o anumita structura logica pe care o insufleteste Duhul Sfant. La formularea anterioara adaugam numai ca aceasta structura formata din cel putin principiul identitatii, diversitatii, unitatii, comuniunii si innoirii credinciosilor este insufletita de Duhul Sfant in Biserica. Definind aceasta structura prin cele cinci paradigme avem posibilitatea sa intelegem ca criteriul traditiei autentice este traditia insasi, daca in timp si spatiu s-au trait aceste principii. Deci putem raspunde la intrebarea care este traditia autentica foarte usor. Acea traditie este autentica daca s-a trait de la intemeierea Bisericii si pana azi aceste principii aplicate continutului credintei, vietii harice, cultice si canonice a Bisericii.

Problema care ramane de rezolvat este in ce masura poate fi validata sau exista o diversitate si o innoire in Traditia Bisericii. Fidel Sfintilor Parinti care au aceasta viziune integrala sau structurala asupra lumii si vietii spunem ca acea diversitate care nu lezeaza si nu strica celelalte principii si intreaga structura a traditiei este autentica. In domeniul diversitatii temelia este diversitatea persoanelor, diversitate originara dar in unitatea fiintiala a credinciosilor, in unitatea de gandire, in unitatea pacatului si a stergerii lui prin botezul in Biserica lui Iisus Hristos.

Unitatea este tocmai principiul care da sens diferitelor sau diverselor identitati. Teologia crestina afirma unitatea neamului omenesc sprijinindu-se pe unitatea creatiei ca opera a lui Dumnezeu Cel unul in fiinta si intreit in persoane, care fiind El insusi cauza Sa din vointa Sa, prin puterea Sa si prin iubirea Sa, a creat lumea si pe om ca un intreg (Facere 1 si 2 ; Fapte XVII, 28). Toate aceste insusiri si lucrari sunt expresii ale unitatii Sfintei Treimi in fiinta unica a durnnezeirii, incat unitatea creatiei este un reflex al unitatii substantei, existentei si vointei Creatorului (I Cor. VII, 6). Unitatea fiintiala a credinciosilor se manifesta prin relatia dintre celelalte paradigme in scopul innoirii spirituale si fiintiale; unitatea bisericeasca este o unitate in comuniune harica a vointelor personale, nu este o unitate fiintiala intre credincios si Dumnezeu. De aceea este o unitate in diversitate. Diversitatea exista la nivelul persoanelor, deci a neamurilor, natiunilor si obiceiurilor si in Biserica poate sa se dezvolte in cadrul vietii cultice si canonice fara insa a avea influenta asupra invataturii de credinta care ramane identica peste veacuri.

Continutul de credinta formulat de Biserica in Sinoade este identic si cine nu pastreaza identitatea credintei, nu este in Biserica una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca si nu traieste in Traditia Ortodoxa. Identitatea credintei este pastrata si traita in Biserica Ortodoxa fara schimbare. Transmiterea credintei de la o persoana la alta prin comuniune, in timp si spatiu, a identitatii continutului credintei da nastere unitatii de credinta. Unitatea dogmatica este o unitate in identitatea continutului credintei. La nivelul continutului de credinta nu poate sa fie diversitate, schimbare sau innoire in sensul adaugirii sau lepadarii unor adevaruri de credinta. Aceeasi dogma trebuie crezuta si traita de toti. Acesta este sensul traditiei autentice dupa cum spune Vincentiu de Lerin. Sobornicitatea credintei in Biserica Ortodoxa se intelege in felul urmator : fiecare credincios, fiecare madular al Bisericii si fiecare Biserica trebuie sa marturiseasca si sa detina intreg adevarul, asa cum Biserica intreaga detine tot adevarul. Traducerea termenului catolichi cu termenul slavon so-bornaia inseamna adevarul conform cu totul, adevarul dupa tot, deci inteles in sens ontologic fiintial si nu numai spatial. Sobornicitatea bisericii inseamna ca fiecare madular detine tot adevarul.

Identitatea credintei legitimeaza o innoire in formularea continutului credintei, in forma de expunere care desigur difera spatial de Ia neam la neam si temporar de la o epoca istorica la alta, este o diversitate si o innoire in sensul ca progresul material si spiritual al omenirii aduce dupa sine o innoire si o diversificare a expunerii si marturisirii credintei crestine, dar in identitatea continutului credintei. Nu poate fi vorba insa de un pluralism teologic sau o diversitate incredintata asa cum se intelege in afara Ortodoxiei. Nu poate fi acceptata teza ca numai o parte din adevar il detine cate un membru al Bisericii sau cate o comunitate ecleziala si ca toate la un loc recunoscandu-se intr-o comunitate conciliara ar putea detine tot adevarul. Biserica Ortodoxa este ferma in aceasta privinta si ajutorul ei pentru refacerea unitatii crestine se manifesta tocmai in aceasta fermitate a afirmarii identitatii in Biserica a afirmarii autenticitatii Traditiei Ortodoxe.

Viata harica a Bisericii se dezvolta, se savarseste prin Sfintele Taine care sunt identice de la intemeierea si predarea lor de catre Mantuitorul Iisus Hristos Bisericii Sale. Schimbarea numarului Tainelor sau a formulelor de invocare a Duhului Sfant aduce dupa sine pierderea harului si deci pierderea mantuirii; doar ritualul, manifestarea cultica poate sa ofere prilejui dezvoltarii diversitatii etnice, a muzicii, a obiceiurilor. In domeniul vietii cultice se poate vorbi de o diversitate etnica, si personala in cadrul catolicitatii, a sobornicitatii.

Innoirea In viata harica este facuta de Duhul Sfant si nu de membrele Bisericii sau de autoritatea Bisericii printr-o schimbare, lepadare sau adaugare a unor structuri noui. Sinergismul intre har, credinta si fapte bune este tocmai innoirea pe care o savarseste Duhul Sfant in fiecare din credinciosi. innoirea legii prin sangele lui Hristos se permanentizeaza in Sfintele Taine prin pogorirea Duhului Sfant care este o innoire ce se savarseste de fiecare data cand se savarseste o Sfanta Taina. Prefacerea noastra prin unirea Fiului lui Dumnezeu cu noi este savarsita prin Sfintele Taine, in special prin Sfanta Euharistie. Prin ele ne innoim fiecare actual, ne indumnezeim innoirea Duhului Sfant se manifesta pentru toti la invocarea Lui de catre Biserica in Sfintele Taine, dar rodeste numai in cei ce se innoiesc moral, prin fapte buneu.

Biserica este organism sacramental in crestere, viata ei se dezvolta in Sfintele Taine. Ea este in crestere, in desfasurare, adica in innoire prin primirea de noi madulare prin botez si ungere. Biserica se constituie prin Taine, se hraneste prin Taine si se extinde prin Taine. Tainele reprezinta dinamica - innoirea in har a Bisericii.

Innoirea inteleasa ortodox inlatura orice posibilitate de a o intelege ca pe o schimbare ,a structurilor. Trebuie inteles ca nimeni nu poate schimba si apoi innoi o structura in Biserica, pana nu si-a schimbat felul de viata, pana nu a pus o noua temelie a vointei de a vietui dupa Hristos si in Hristos, pentru a se innoi continuu spre asemanarea cu Dumnezeu. Innoirea este efort personal si roada a Duhului Sfant data prin Sfintele Taine.

Aceasta innoire este relativa sau mai bine zis relationala, intrucat se face in continua relatie cu modelul identitatii si innoirii absolute, Hristos.

Identitatea si innoirea crestinului in Biserica. - Din cele spuse este clar ca Biserica Ortodoxa invata ca credinciosul nu primeste o supra identitate sau o schimbare a identitatii sale in Biserica prin botez, ci ca identitatea lui potentiala data la creatie este innoita in spre scopul final care este asemanarea cu Dumnezeu. Dupa cum am vazut in capitolul hristologic, innoirea modului de manifestare a credinciosului a fost facuta in natura umana de catre Iisus Hristos. Crestinul nu are altceva de facut decat sa traiasca in Hristos, dupa cum spune Apostolul Pavel: nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Toti cati in Hristos Iisus ne-am botezat intru moartea lui ne-am botezat... asa sa umblam intru innoirea vietii, ca sa slujim intru innoirea Duhului nu intru vechimea literei (Roman VI, 3-7). innoirea identitatii personale incepe cu innoirea cugetarii, cu innoirea simtirii si se manifesta plenar prin innoirea intregii fapturi asa cum o savarseau sfintii care depaseau legile firii, innoin-du-le modul de manifestare.

Innoirea vietii religios-morale are ca temelie identitatea invataturii si trairii in Iisus Hristos. Dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel: "precum intr-un singur trup avem multe madulare si madularele nu au aceiasi lucrare, dar au acelasi duh, asa si noi trebuie sa cugetam acelasi lucru, sa gandim la fel unii pentru altii dupa Iisus Hristos pentru ca toti laolalta si cu o singura gura sa slavim pe Dumnezeu Tatal Domnului nostru Iisus Hristos (Romani, XV, ,5).

Traind astfel vom vorbi la fel in acelasi cuget si in aceiasi intelegere, in acelasi duh, acelasi Domn, acelasi Dumnezeu (1 Cor. I, 10-12). Identitatile personale in continua innoire apropiindu-se tot mai mult de identitatea si innoirea absoluta obiectiva in Biserica, creeaza unitatea trupului tainic al Domnului, unitatea Bisericii. Sfantul Ioan Gura de Aur spune : "dupa cum in trup sufletul stapaneste si guverneaza totul si face unitatea actiunii in diversitatea membrelor (dand identitate persoanei) astfel este si in Biserica. Acelasi Duh ni s-a dat pentru a unii fiintele care difera ca persoane, rasa si obiceiuri, dar desi diferiti ne impartasim de aceiasi natura, de acelasi trup si suflet respiram acelasi aer, intrebuintam aceiasi hrana".

Innoirea in aceiasi identitate este o continua dezvoltare pentru ca modelul suprem, absolut, este. Iisus Hristos, persoana divin-umana unica si care nu poate fi inlocuita sau egalata de nimeni. Tocmai distanta de la chip la asemanare, de la prototipul nostru Hristos la noi determina acest progres continuu, aceasta innoire continua a vietii personale, a identitatii noastre, pentru ca, cu cit modelul este mai inalt cu atat dezvoltarea este mai mare, cu atat rodul este mai bogat. Biserica ofera posibilitatea unei innoiri din slava in slava, trecand prin moarte spre viata de dincolo, spre a opta zi a creatiei in care vom vedea fata catre fata bunurile pe care Dumnezeu ni le-a gatit. In acest urcus neincetat, in aceasta innoire continua in comuniunea personala intelege Biserica Ortodoxa Traditia. Teologia ortodoxa intelege identitatea si innoirea ca doua limite deschise ale dezvoltarii fara sfarsit in asemanarea cu Dumnezeu, spre indumnezeirea noastra, spre cat mai desavarsita comuniune in har cu Parintele nostru ceresc.

Teologia ortodoxa, fidela Sfintilor Parinti, nu este altceva decat expresia vietii bisericii si deci este si ea in continua innoire in identitate. innoirea teologiei ca si a Bisericii inseamna innoirea Duhului in fiecare persoana pentru ca cuvantul, teologia sa aiba putere, sa nu fie litera moarta, ci sa fie cuvant cu putere asa cum vorbea Mantuitorul, apostolul Ioan si sfintii parinti ai Bisericii, innoirea teologiei nu se poate face decat de catre acei care au pus inceput innoirii lor moral-spirituale in Iisus Hristos.

Teologia ortodoxa este expresie vie a spiritualitatii ortodoxe a dezvoltarii neincetate si fara sfarsit pe care Dumnezeu ne-a inscris-o ca porunca in momentul crearii stramosului Adam : "cresteti si va inmultiti", inseamna nu numai cresterea fiintiala prin nastere de fii, ci crestere in Duh, asa cum ne spune evanghelistul despre copilul Iisus "ca crestea si se intarea cu Duhul". Este o innoire calitativa aceasta crestere. Cresterea este finalitatea, este scopul vietii noastre pe pamant, inscrisa ontologic de Dumnezeu la creatie. Cine nu se sileste sa creasca, sa se innoiasca nu sta pe loc, ci cade. Pentru a sta pe loc sau a cadea nu trebuie efort; pentru crestere insa trebuie efort personal si har de sus, Innoirea este adevarata vocatie, este dezvoltarea chipului lui Dumnezeu in noi spre asemanarea Sa.

Viziunea aceasta autentica ortodoxa este confirmata si afirmata de insasi intreaga teologie ortodoxa, deci oficial in referatul prezentat la a 5-a adunare generala a Consiliului ecumenic al Bisericilor, referat in care se precizeaza pozitia ortodoxa asupra identitatii si innoirii in Biserica. In concluziile paragrafului II se afirma: Biserica nu se poate identifica cu nici una din structurile existentei temporare, chiar daca sunt structuri ale eliberarii. Ea isi mentine libertatea de a angaja relatii libere cu structurile existentei temporare, pastrand cu fidelitate propria ei identitate, chiar in interesul identificarii cu cei saraci si asupriti Biserica nu se poate lega complet de nici o structura propriu-zisa. Primul si cel mai important lucru pe care trebuie sa-l faca Biserica este sa-si innoiasca propria ei viata trinitar-euharistica pentru ca sa-si implineasca cu adevarat vocatia de semn si sacrament al imparatiei lui Dumnezeu. Aceasta inseamna sa faca ordine in propria-i casa, sa elimine elementele antitrinitare din propria-i structura si sa-si innoiasca slujitorii, pe cei ce slujesc si pe cei ce predica.

De pe aceasta pozitie incheiem spunand ca in Biserica Ortodoxa Sfanta Traditie este identitate si innoire si cine se afla in suvoiul ei de foc si de duh nu poate sa greseasca si, mai mult, are siguranta identitatii si innoirii inspre asemanarea cu Dumnezeu, dupa cum i-a fost data porunca si vocatia lui Adam in momentul creatiei lui.

Drd. NICOLAE STREZA