Invatatura despre sinergie in teologia ortodoxa

Invatatura despre sinergie in teologia ortodoxa Mareste imaginea.


Invatatura despre sinergie la unii dintre Sfintii Parinti si in teologia ortodoxa mai noua

 


Cateva consideratii asupra temeiurilor sinergiei


1. Intruparea Fiului lui Dumnezeu baza a sinergiei. Sinergia este conlucrarea libera   a  credinciosului  cu  harul   divin  dat  noua  de  catre  Dumnezeu.

Sinergia are ca temei intruparea pe care Fiul lui Dumnezeu a acceptat-o de buna voie din iubirea Sa nemarginita fata de lume. Ea este calea prin care Dum­nezeu poate intra in inimile noastre si puntea pe care noi putem urca la Dumnezeu. Omul, in baza faptului ca este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, are capacitatea fireasca de a colabora cu El realizand si dezvoltand comuniunea cu El. Prin aceasta comuniune a credinciosilor cu Hristos Fiul lui Dumnezeu cel intrupat se formeaza Trupul tainic al lui Iisus Hristos, Biserica, intemeiata cu menirea de a continua si de a duce la capat lucrarea mantuirii inceputa de catre Iisus Hristos si condusa de El la desavarsire prin Sfantul Duh.

Sinergia este inceputa, sustinuta si chiar desavarsita de catre harul divin. Ea are ca scop transformarea si desavarsirea vietii spirituale. Prin ea crestinul se im­partaseste de viata dumnezeiasca si se surpa cu totul zidul dintre Creator-Dumnezeu si creatura-om, zid ce apare o data ce omul cade in pacat.

Cel ce ne ridica de pe planul vietii omenesti la planul vietii celei dumnezeiesti este tocmai harul dumnezeiesc care ne ajuta sa colaboram pentru mantuirea noastra.

Sinergia presupune existenta chipului lui Dumnezeu in credincios, iar asema­narea cu El este rezultatul unei continue stradanii din partea omului ajutat de harul dumnezeiesc. Primul pas pentru ca viata treimica sa fie extinsa in umanitate, sau, ca umanitatea sa fie ridicata in locasul sfant al Bisericii, l-a facut Fiul lui Dumnezeu prin intruparea Sa de buna voie. Numai ea a facut posibila comuniunea deplina dintre om si Dumnezeu, care prin pacat a fost intrerupta, s-a separat natura umana de cea divina si s-a creat, astfel, o prapastie intre om si Dumnezeu.

Inlaturarea deplina a acestei prapastii a facut-o Iisus Hristos cel intrupat prin jertfa Sa cea de pe cruce, prin desfiintarea in Sine a pacatului si a mortii.

Comuniunea de fapt a credinciosilor cu Dumnezeu se realizeaza sub forma Bise­ricii Sale, care reprezinta unirea noastra cu Dumnezeu si intre noi. Aceasta se reali­zeaza prin Sfantul Duh care, are menirea de a desavarsi opera de mantuire inceputa pe pamant de catre Hristos  de buna voie  si dintr-o  nemarginita iubire  fata de  om.

Hristos a pus bazele unei noi vieti si ne-a dat prin intruparea Sa o noua putere, a facut posibila comuniunea noastra cu Dumnezeu si cu semenii. Prin credinta noastra in  El vointa  noastra  se  uneste  cu   vointa  Fiului  lui  Dumnezeu,  care   face  voia  lui Dumnezeu-Tatal.

Noua viata a crestinilor nascuta din aceasta colaborare trebuie sa se infrumu­seteze cu fapte bune si sa se valorifice clipa de clipa. Crestinii nu trebuie sa astepte in mod pasiv acest lucru, ci sa  aiba in vedere  faptul  ca,  cu cat progreseaza mai mult in dezvoltarea si perfectionarea puterilor lor spirituale, cu atat se  apropie mai mult de Dumnezeu, in care se afla adevarata implinire si fericire vesnica. De aceea, adevaratul crestin trebuie  sa-si  duca  viata sa pamanteasca in  asa  fel  incat  sa fie intr-o permanenta grija de innoire si de infrumusetare a ei cu virtuti si cu fapte bune. El trebuie sa fie constient de faptul ca, numai in aceasta viata pamanteasca poate sa-si   dobandeasca  mantuirea,   savarsind  fapte  bune  prin  continua   sa  colaborare  cu harul divin. Prin aceasta se  umple de dragoste si   de dreptate, ceea  ce face sa fie eliminate discordiile si ura dintre oameni. Astfel in crestinism nu se poate desfiinta personalitatea umana, nu se uniformizeaza vietile, ci  ele  au posibilitatea sa se  des­fasoare in deplina lor libertate printr-o cultivare a tot ce este bun, frumos si folo­sitor. Viata noastra sa fie un lung lant format din virtuti si fapte bune, ca sa ne putem castiga mantuirea. Prin ele se realizeaza desavarsirea noastra spirituala. Dar, acest fapt este posibil numai pentru ca Dumnezeu aseaza in om voia Sa cea dum­nezeiasca prin pogorarea in El a Sfantului Duh, care tot timpul il ajuta in acest sens.

2. Cateva   conditii   ale   sinergiei. - Viata   de   comuniune   a   credinciosului   cu Dumnezeu  este un efect   al   comuniunii   existente   intre  persoanele  Sfintei  Treimi. Aceasta este posibila doar prin intermediul Fiului lui Dumnezeu care prin intrupare S-a facut mijlocitor intre Dumnezeu si om. Ea se realizeaza de fapt prin credinta si fapte bune din partea noastra,  adica printr-o colaborare cu harul divin. Prin ea cei ce cred se consolideaza si progreseaza in mantuire si sfintire, care este un produs al stradaniilor morale  intarite  in orice  clipa  de  harul  cel  dumnezeiesc.  Iar  ca  o incoronare a acestor straduinte noi obtinem calitatea  de fii  ai lui Dumnezeu dupa har. Dar, fara ajutorul semenilor nostri, noi am fi incapabili sa ne dezvoltam pu­terile spirituale, care ne servesc ca mijloc  de a obtine mantuirea.  Caci, precum se stie, daca cadem singuri in pacat, mantuirea nu se poate obtine decat printr-o continua colaborare cu semenii nostri in cadrul Bisericii.  In aceasta se arata ca,  noi  am fost  creati de Dumnezeu  cu destinatia de a trai in comuniune, nu izolat.

Iar, Iisus Hristos nu S-a intrupat numai pentru un singur om, ci pentru intreaga omenire, spre  a sa mantuire.

 

Dar, trebuie sa mentionam faptul ca, mantuirea pe care ne-a adus-o Iisus Hristos prin intruparea Sa si Jertfa Sa de pe cruce, este doar mantuirea realizata sub as­pectul ei obiectiv. Nu este de ajuns ca noi sa credem in mod pasiv ca suntem mantuiti de Iisus Hristos. Aceasta credinta ne face doar constienti de neputinta noastra de a ne dobandi singuri mantuirea. Ca sa obtinem de fapt mantuirea noi trebuie sa ne deschidem harului adus de catre Hristos". Rascumpararea realizata de Iisus a restabilit pe planul obiectiv al raportului dintre om si Dumnezeu, impacarea omului cu Dumnezeu prin desfintarea puterii pacatului care ne-a indepartat de comuniunea cu Dumnezeu. Pentru usurarea acestui efect al rascumpararii obiective trebuie sa ne transformam in mod real viata noastra prin colaborarea cu harul dumnezeiesc. Trebuie sa ne straduim sa obtinem desavarsirea, spre care tinde tot timpul vietii sale adevaratul crestin ce vrea sa urmeze modelul lui Iisus Hristos. Un mijloc de mare importanta pentru a progresa pe calea desavarsirii este rugaciunea. Ea este cea care deschide sufletul la Dumnezeu. Fara ea nu se poate realiza colaborarea credinciosului  cu  harul dumnezeiesc.

 

3. Aportul credinciosului in viata cea noua care incepe si se desavarseste prin har. - Harul divin se da ca ajutor spre mantuire. El face inceputul mantuirii, dar noi trebuie sa i ne deschidem prin credinta si sa colaboram in mod liber si continuu cu el. Dumnezeu ne cheama la aceasta colaborare prin iubirea Sa. Aceasta este in credincios ca un inceput al vietii sale duhovnicesti si ca un stimulent al cola­borarii cu Dumnezeu. Ea este proportionala cu eforturile depuse de om spre dezvol­tarea chipului lui Dumnezeu existent in el. In acest sens, viata spirituala este carac­terizata printr-o miscare continua a chipului lui Dumnezeu spre asemanarea cu Dum­nezeu, caci Dumnezeu S-a facut om, pentru ca noi sa avem posibilitatea sa realizam deplina  noastra  asemanare cu Dumnezeu sau sa  devina Dumnezeu  dupa har.

 

In realizarea acestui maret scop, credinciosul trebuie sa se straduiasca de a realiza un  progres  continuu  in viata   sa harica.

 

Privita sub aspect subiectiv, mantuirea incepe prin harul si prin mila lui Dum­nezeu, care ne da taria sa putem birui pacatul si sa inaintam in viata de desavarsire. Dar, oricat de sus am fi pe scara duhovniciei, trebuie sa fim atenti la ispitele caderilor care ne pot amagi  in  orice  moment, sa  parasim  eforturile  de  desavarsire.

 

Viata cea noua este intr-o continua miscare si adeseori eforturile mai intense se alterneaza cu o slabire a lor, bucuria cu intristarea, dar totusi exista un progres in viata sa  spirituala.

 

Sinergia si mantuirea subiectiva

 

1. Sinergia ca forma de colaborare dintre vointa libera a noastra cu harul divin. - Mantuirea se realizeaza prin sinergie, pe baza faptului ca, Mantuitorul prin lucrarea Sa de mantuire ne-a dat posibilitatea de a ne ridica spre orizonturile cele nelimitate ale vietii in Dumnezeu. El este viata si principiul vietii spirituale pus noua la dispozitie prin opera Sa de Rascumparare si prin invierea Sa si devenind principiu activ de viata in Dumnezeu pentru credinciosi, pe care-i recapituleaza in Sine. Aceasta inseamna trecerea noastra de la viata pacatoasa la cea a harului. Sfantul Irineu spune ca, "Fiul lui Dumnezeu pentru a restabili firea omeneasca in starea ei de dinainte de caderea in pacat, s-a intrupat si prin aceasta a inceput recapitularea noastra in Sine". Sfantul Atanasie cel Mare spune ca, "oamenii nu puteau cunoaste cu adevarat pe Dumnezeu, decat prin intermediul Fiului lui Dum­nezeu devenit om". Numai prin El s-a putut realiza unirea firii umane cu cea dumnezeiasca spre a obtine mantuirea. Acest lucru se realizeaza in concret prin Sfintele Taine in Biserica lui Hristos, unde toti credinciosii sunt inclusi ca membre ale Trupului Sau tainic. Unirea se sustine indeosebi cu ajutorul Sfintei Euharistii, prin care  credinciosii,  impartasindu-se,  devin  una  cu  Hristos,  fara  desfiintarea  noastra .

 

Opera de rascumparare a lui Iisus Hristos este o conditie indispensabila a operei de indumnezeire a noastra prin Sfantul Duh. Dar, trebuie sa se straduiasca in mod personal ca ajutat de harul divin sa poata obtine mantuirea subiectiva. In acest scop, un rol important il are marturisirea. Marturisirea si rugaciunea sunt doi factori principali care sustin sinergia.

 

Mantuirea obiectiva a fost infaptuita de catre Iisus Hristos pe cruce, dar fiecare si-o insuseste in masura in care, cu ajutorul harului divin se straduieste sa faca acest lucru. Aceasta inseamna ca, fiecare crestin in calitatea sa de membru al Bisericii lui Hristos, este pus in situatia de a se consolida in mod treptat in mantuire. Cu alte cuvinte, fiecare crestin in parte trebuie sa continue lucrarea mantuirii sale, printr-un continuu progres pana a ajunge la desavarsirea sa in Hristos-Iisus. Acest lucru ne arata ca, fiecare credincios  este pe o   anumita treapta  a  acestei   desavarsiri,  fiecare  trece prin mai multe stadii sau trepte, dar numai Biserica este aceea care-l poate ajuta pe om sa inainteze pe aceasta cale.

 

Menirea noastra este de a spori in mod continuu in comuniunea personala cu Iisus Hristos si cu celelalte persoane ale Sfintei Treimi. Acest lucru cere o con­centrare a puterilor omului de a-L trai pe Dumnezeu cu toata fiinta sa, ajutat fiind in acest sens de harul divin. Pentru aceasta, credinciosul trebuie sa se realizeze in acelasi timp in comuniune cu ceilalti membri ai Bisericii si ai societatii. De aceea, mantuirea este posibila de realizat numai in Biserica in colaborare cu semenii nostri si sub actiunea continua a harului dumnezeiesc care  lucreaza in Biserica.

 

Desi deplina desavarsire noi o putem obtine abia in viata viitoare, totusi in aceasta viata pamanteasca noi trebuie sa colaboram constant in acest sens cu harul divin. Trebuie sa tindem in mod continuu la asemanarea cu Dumnezeu ca o perma­nenta tinta a sa. Dar, realizarea acestui lucru cere ca, vointa si ratiunea omeneasca sa fie luminate de iubirea dezinteresata. In acest sens se poate spune ca vointa are cheile mantuirii, caci numai daca ea accepta sa conlucreze cu harul cel dumnezeiesc poate dobandi mantuirea, iar daca refuza este indepartata de la fata lui Dumnezeu primind totodata si osanda cea vesnica.

 

2. Inceputul vietii crestine incepe prin Taina Simtului Botez. - Viata crestina incepe si se dezvolta in aceasta viata pamanteasca, dar ea se desavarseste abia in cea viitoare. Pentru a obtine aceasta trebuie sa ducem o continua lupta cu pacatul si sa ne straduim ca sa dobandim mantuirea, ajutati fiind de harul cel dumnezeiesc acordat noua prin Sfintele Taine, prin care se reinnoiesc fortele morale si se revarsa harul divin asupra noastra, care ne transformam in fiii lui Dumnezeu din robi ai pacatului.

 

Marcu Ascetul spune ca, Sfintele taine pot fi comparate cu un vesmant haric, iar faptele bune cu o podoaba a mantuirii. Tainele unesc pe credinciosi in Hristos, ii sfintesc si-i imbraca fixandu-i in El dupa cuvintele "Cati in Hristos v-ati botezat in Hristos v-ati si imbracat" (Gal. III, 27). Dar, faptele bune sunt acelea prin care creste credinciosul in viata sa duhovniceasca folosind harul primit prin Sfintele Taine. Prin ele i se impartaseste credinciosului roadele crucii lui Iisus Hristos. Ele  adancesc  legatura   lui   cu  Dumnezeu   in   ambianta   comunitara   a   Bisericii.

 

De aceea intrarea noastra in viata spirituala incepe odata cu intrarea noastra in randul membrilor Trupului tainic al lui Iisus Hristos, care este Biserica inte­meiata de El. Acest lucru se realizeaza prin Botez. Prin el ne nastem din nou spre o viata spirituala, care este viata in Hristos, singura prin care putem deveni fiii lui Dumnezeu dupa har (Ioan I, 12-13). Botezul sterge pacatul stramosesc si toate pacatele de pana la el si reface firea credinciosului. Prin el se alunga moartea si se da posibilitatea de a participa la viata de sfintenie in comuniune cu Hristos. Prin botez incepe sa se daruiasca celui credincios harul cel dumnezeiesc, daruire ce continua  si  in celelalte Sfinte Taine in   cursul  intregii vietii.

 

Botezul ne face pe toti egali si frati prin desfiintarea zidului dintre noi prin faptul ca, da posibilitatea ca toti sa se bucure in egala masura de bunatatile lui Dumnezeu ca fiii aceluiasi parinte. Deci, inceputul vietii harice se face prin botez.

 

3. Intarirea vointei spre bine ramane in depunerea elortului nostru ajutat de harul divin. - Viata cea duhovniceasca consta in valorificarea permanenta a harului di­vin care ne ajuta sa practicam virtutile. Dar, realizarea personalitatii virtuoase a celui credincios depinde de sinergia dintre divin si uman, dintre elementul haric si cel uman. Acesta este harul divin pe care-l primeste credinciosul prin Taina Sfantului Botez, care-l elibereaza pe om de pacatul stramosesc. Acest har divin este cel care face posibila actualizarea neintrerupta a sinergiei. Totusi trebuie sa mentionam ca, harul divin nu lucreaza cu forta, ci pune in miscare efortul nostru de a colabora cu el, ca astfel desavarsirea sa fie si un rod personal. Botezul lumineaza mintea prin credinta, ca sa marturisim invatatura lui Hristos, ne sadeste in noi dorinta dupa ase­manarea cu Dumnezeu ; ne da puterea de reinnoire duhovniceasca ; ne curata sufletul si ne deschide ochii sufletului in fata luminii celei dumnezeiesti, care ne ajuta sa ne randuim in asa fel viata incat sa privim numai spre cele viitoare.    

           

Viata crestina inceputa prin Botez si intarita prin Mirungere, este intr-o continua crestere prin libera colaborare a credinciosului cu harul divin, prin care se reali­zeaza o tot mai intima unire intre Hristos si credinciosi.

 

Euharistia este cea care intretine sinergia. Ea uneste la maximum pe crestini in­tre ei si cu Hristos in Biserica si-i antreneaza pe credinciosi in lucrarea dragostei crestine. Este cel mai sigur mijloc de integrare si de unire a tuturor crestinilor in Trupul tainic al lui Hristos - care este Biserica ; il apropie pe credincios de Dum­nezeu - izvorul sfinteniei; ii umple credinciosului sufletul de viata cea nesfarsita si-l indulceste pe  om   cu  hrana  cea  neimputinata.

 

Euharistia este scara pe care urca credinciosii spre nemurire, spre imparatia lui Dumnezeu si spre odihna cea vesnica; este cea care coboara cerul pe pamant, il transfigureaza si-l sfinteste pe el si toata faptura. Ea cere insa sa ne pregatim pentru primirea  cu vrednicie a  lui Hristos. Mijlocul prin care noi devenim membre ale Trupului tainic al lui Hristos - Bi­serica este tot Sfanta Euharistie, pentru ca ea ne introduce in intimitatea lui Hristos si sporeste neincetat viata noastra cu Hristos si ne da in. acelasi timp si noi puteri de viata harica. Prin intermediul ei Iisus Hristos patrunde in fiinta noastra ca s-o transforme intr-o noua fiinta strabatuta de puterea Sfantului Duh. Prin ea creste si se inalta Biserica pentru ca ea este aceea care sustine continuu preocuparea noastra de curatire a sufletului si de evlavie crestina. Ea cere o continua comuniune prin credinta spre  realizarea acestora.    

                                 

Fericitul Augustin afirma ca, Sfanta Euharistie este taina unitatii si a armoniei in Biserica, este taina unirii cu Hristos si a comuniunii cu Biserica. Cea care ne pune intr-o legatura nemijlocita cu Hristos si cu ceilalti credinciosi cu care formam Trupul tainic al lui Iisus Hristos - Biserica este tot Sfanta Euharistie. Tocmai din acest motiv, Biserica exista numai acolo unde este existenta Sfanta Euharistie pe care o celebreaza un preot hirotonit de un episcop competent. Si aceasta intrucat, ea este izvorul harului, cu ajutorul caruia noi putem ajunge la desavarsirea vietii sufletesti. Tot prin intermediul ei, se consolideaza intr-o singura unitate Hristos cu credinciosii prin legatura sfanta a iubirii. Prin Sfanta Euharistie, deci, se alcatuieste o unitate deplina, un singur Trup - Biserica, al carui Cap este insusi Iisus Hristos intemeietorul Bisericii.

 

N. Cabasila afirma ca, Sfanta Euharistie este cel mai inalt pisc al vietii duhov­nicesti, intrucat prin ea toate puterile noastre sufletesti se indumnezeiesc. Ea este cea care ne ajuta sa biruim raul si toate tentatiile lui, intrucat ea este lumina pentru cei ce s-au curatit, este curatire pentru cei ce s-au spalat prin Botez de pacat, este putere folositoare pentru cei ce lupta contra pacatului si a patimilor rare au fost introduse in om prin pacatul stramosesc. Deci, este evident ca N. Cabasila compara Sfanta Euharistie cu o adevarata doctorie care are posibilitatea de a re­innoi firea cea stricata prin pacatul stramosesc.

 

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca, Sfanta Euharistie este cea care ne poate asigura desavarsirea crestina prin iubirea lui Iisus Hristos ce trebuie sa se intru­peze si in viata si persoana noastra.

 

Putem afirma ca, Sfanta Euharistie este cea care are posibilitatea de a realiza comuniunea desavarsita intre crestinii din toate timpurile si din toate locurile, si tot ea este cea care poate sa-i ajute pe credinciosi de a atinge desavarsirea maxima - indumnezeirea.

 

Cateva efecte ale sinergiei

 

l. Rugaciunea ca manifestare a sinergiei. - Nazuinta adevaratului credincios este ridicarea mintii si a vointei sale la Dumnezeu. Acest lucru se poate realiza prin rugaciune, la care trebuie sa ia parte credinciosul cu trupul si cu sufeltul. Ruga­ciunea este cea care ne poate da adevarata legatura cu Dumnezeu si cea care ne determina spre o mai reala unire cu Dumnezeu. Ea este ca inaltarea mintii catre Dumnezeu sa fie insotita si de simtirea corespunzatoare ca astfel sa devina un mij­loc care ne uneste ca nimic altceva cu Dumnezeu si deci nimic nu poate s-o inlocuiasca, cum afirma Sfantul Ion Gura de Aur.

 

Cea care restaureaza mintea si are ca efect puritatea adamica, adica indumne­zeirea, ca cel mai inalt pisc al lucrarii duhovnicesti este rugaciunea fara incetare, in ea experienta lui Dumnezeu depaseste definitiile, iar contrariile intalnite in ea nu se mai opun intre ele. Ea este dominata de dragoste ca semn al intalnirii cu Dumnezeu si al condescendentei divine.

 

Mijlocul prin care se intareste in inima gandurile in mod permanent la Dum­nezeu este tot rugaciunea, care in acelasi timp curata si sfinteste gandurile si simti­rile, iar activitatea noastra o indreapta spre implinirea poruncilor lui Iisus Hristos.

 

Adevarata rugaciune presupune supunere fata de Dumnezeu, cea care pa­zeste inima si misca in mod continuu interiorul nostru sufletesc prin cererile pe care le indreptam spre Dumnezeu cum afirma Sfantul Grigorie Palama.

 

Grigorie Sinaitul afirma ca rugaciunea adevarata este cea care este produsa de har in inima si este inradacinata in suflet. Ea este un izvor de bucurie sfanta, ce atrage spre sine mintea si o elibereaza de inchipuiri, iar din ea se revarsa bucuria duhovni­ceasca si  in trup.

 

Rugaciunea este convorbirea credinciosului cu Dumnezeu, hrana si lumina su­fletului, o cinste si o multumire adusa lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale. Ea izvoraste dintr-o inima plina de adevarata dragoste si sa aduca  liniste, reconfortare, lumina si intarire a puterilor sufletesti ale credinciosului spre realizarea bi­nelui moral, spre dobandirea mantuirii. In acest scop, este o neaparata nevoie de harul dumnezeiesc, impartasit noua prin Sfintele Taine ale Bisericii lui Hristos.

 

Dar, la ea trebuie sa participe si vointa libera. Ea ne readuce la starea de fii ai lui Dumnezeu cum afirma Sfantul Vasile cel Mare.

 

A primi harul cel dumnezeiesc si a trai in el inseamna a primi pe Sfantul Duh si prin el intreaga Sfanta Treime, prin care el infaptuieste indreptarea, mantuirea si sfintirea noastra. Iar Duhul lucreaza in Biserica prin Sfintele Taine, prin care noi ne purificam si devenim templu al Sfantului Duh. Rugaciunea este mijlocul prin care se revarsa in sufletul nostru lumina, pacea si bunatatatea divina ce ne inalta spre Sfanta Treime. Prin rugaciune Dumnezeu ne atrage la El cu bunavointa si ne ajuta sa dobandim desavarsirea cum  afirma Pseudo-Dionisie Areopagitul.

Prin rugaciune, noi cerem izbavirea de patimi, rabdarea incercarilor, alungarea tuturor rautatilor  si  dobandirea  cunostintei  si  a virtutilor.

 

Ceea ce este respiratia pentru viata trupeasca aceea este si rugaciunea pentru viata sufleteasca, cum afirma Isichie Sinaitul. Ea este singura ce ne poate inalta la cunoasterea lui Dumnezeu  cum afirma Sfantul Maxim Marturisitorul.

 

2. Faptele bune si virtutile ca manifestare a sinergiei. - In general, viata cres­tina este alcatuita din multe stari sufletesti si din fapte bune de valoare inegala. In savarsirea binelui se incepe cu fapte bune de mica importanta, care daca sunt conti­nuate zilnic si cu persistenta creeaza o obisnuinta de a le  savarsi in mod continuu.

 

Faptele bune sunt cele care stau la baza procesului  de induhovnicire.

 

Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca fara osteneala si fara truda, fara stramtorare si necaz, nimeni nu poate trece peste intunecarea sufletului si nici nu poate sa vada lumina Sfantului Duh. El spune ca, teama de Dumnezeu nascuta din credinta si incu­nunata de iubire este calea ce duce spre desavarsire. Insa, aceasta teama sa nu fie groaza care sa duca la fuga de Dumnezeu, ci ea sa fie o permanenta preocupare de implinire a voii lui Dumnezeu. Ea se manifesta prin supunerea si ascultarea fata de Dumnezeu, in implinirea voii bune a lui. De asemenea, ea se manifesta in smerenie si iubire care, constituie inceputul si finalul virtutilor si al faptelor bune. Smerenia este asemanata cu picioarele pe care se inalta trupul omului, iar iubirea este asemanata cu capul trupului omenesc. Cu totul opusa este mandria, cea care-l izoleaza pe credincios de semenii sai  si-l opreste de la procesul desavarsirii sale duhovnicesti.

Cea care face inceputul este insa credinta. Ea ne da certitudinea despre exis­tenta si implinirea fagaduintelor revelate si cea care ne ajuta la intelegerea planului lui Dumnezeu. Dar, se cere ca aceasta sa fie pusa in actiune prin iubirea dezinte­resata fata de semeni, cum afirma Sfantul Simeon Noul Teologul. Dar, credinciosul dupa ce a primit credinta trebuie s-o transforme in fapte bune, sa se dezbrace de omul cel vechi al rautatilor si sa se imbrace in omul cel pou dupa chipul si asema­narea lui Dumnezeu. In acest sens, faptele bune ajuta, pe cel ce le savarseste sa creasca in Hristos si sa devina templu al Sfantului Duh. Ele au un rost transformator asupra firii omului credincios intrucat ii reface structura si-l uneste cu Dumnezeu. Dar numai harul divin desavarseste dragostea naturala a credinciosului fata de aproa­pele si fortifica puterea de realizare a scopului urmarit prin fapte bune care-l conduc la desavarsirea vietii, printr-o continua colaborare a voii sale libere cu harul divin.

 

3. Pacatul ca piedica in calea realizarii sinergiei. - Cum am spus mai sus, si­nergia inseamna colaborarea credinciosului cu harul divin in mantuirea sa. Insa, dupa caderea in pacat, a incetat aceasta colaborare ca si posibilitatea pentru colaborare. Abia dupa intruparea Fiului lui Dumnezeu, posibilitatea de colaborare s-a reinnoit prin harul adus de El. La inceput pacatul isi face aparitia prin indoiala (Fac. III, 1), care a produs si prima spartura in unitatea launtrica originara a omului care, apoi prin influenta satanei se transforma intr-o negatie "Nu veti muri" (Fac. III, 4). Aceasta negatie a insemnat tagaduirea binelui unic, obiectiv, bine din care toti purcedem si caruia trebuie sa i ne dedicam in mod total. Raul sau pacatul, raneste interiorul su­fletului, partea inteligibila a eului, mintea si inima. Aceasta a facut ca patimile sa puna stapanire pe om zice Sfantul Maxim Marturisitorul. Dumnezeu, nevrand vesnica nefericire a noastra a trimis pe Fiul Sau ca luand asupra Sa toate afectele umane in afara de pacat pentru ca sa ne izbaveasca. Prin El s-a refacut natura cu care am fost creati si ne-am recapatat calitatea de fii ai lui Dumnezeu creati dupa chipul si  asemanarea Lui. Pentru ca sa se realizeze in fiecare acest lucru, omul trebuie s colaboreze in mod continuu si liber cu harul divin cum afirma Sfantul Maxim Marturisitorul. Aceasta insa, cere din partea noastra dezlipire de placerile exagerate si de egoism. Pentru aceasta, in primul rand, credinciosul trebuie sa-si recunoasca pacatosenia sa printr-o cainta sincera, ca sa ia hotararea de a nu mai savarsi nici un pacat. Numai in acest fel putem reveni la starea sa de nevinovatie dinainte de pacatul originar, adica la calitatea de continua desavarsire pana la indumnezeire.

 

Dar, pentru ca sa putem ajunge la desavarsire, trebuie sa ducem o perma­nenta lupta cu pacatul si sa ne incordam  in savarsirea faptelor bune.

 

4. Rolul Sfantului Duh in realizarea sinergiei. - Mijlocul prin care credinciosul urca spre indumnezeire este chiar sinergia. Dar, Duhul Sfant este cel care-l ajuta pe om sa-si dobandeasca viata cea noua. El este forta spirituala care-i uneste pe cre­dinciosi in calitatea lor de membre ale Trupului tainic al lui Hristos-Biserica. Cres­tinii sunt ajutati ca in comuniune cu Iisus Hristos cel prezent in Biserica Sa sa se desavarseasca, sa se sfinteasca si indumnezeiasca tot de Duhul Sfant. De asemenea, tot prin El se actualizeaza opera de Rascumparare realizata de catre Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu cel Intrupat care, revarsa peste noi puterea harului dumnezeiesc, care, ne ajuta in desavarsirea fiintei noastre omenesti in asa fel incat sa devenim ase­menea cu  Dumnezeu si fii ai Lui.                                                                               

Dorinta dupa aceasta desavarsire il mistuie pe adevaratul credincios, in tot cursul vietii sale pamantesti si spre ea tinde in mod continuu. Dar, spre ea nu putea inainta singur, ci numai ajutat continuu de Sfantul Duh, ca manifestare a iubirii treimice fata de om si continuator al operei de mantuire inceputa de Fiul lui Dum­nezeu cel intrupat.     

                                                                                                        

Cel care-i unifica pe credinciosi intr-o unica Biserica, cea pe care a intemeiat-o Iisus Hristos este tocmai Sfantul Duh. El este lumina lui Dumnezeu, care-i lumineaza pe cei din intuneric si revarsa totodata si harul dumnezeiesc in inimile credinciosi­lor. Este cel care lucreaza prin Sfintele Taine si ne ajuta sa ne renastem spiritual, dar si  sa ne mentinem  in Biserica.  Puterea  care-i   ajuta pe  credinciosi  sa  se  desavarseasca prin curatirea de patimi, prin cugetarea la Dumnezeu si prin unirea cu El este adusa tot de Sfantul Duh in sufletele lor. Dar, pentru a fi posibil acest lucru, credinciosii trebuie sa conlucreze in mod liber si continuu cu harul dumnezeiesc, singurul care poate intari sufletul ca sa poata inainta spre piscul sfinteniei, sau la ase­manarea cu Dumnezeu.

 

Deci, credinciosii numai printr-o continua colaborare cu harul divin pot spori in intarirea lor duhovniceasca intelegand astfel ca, orice om le este frate fata de care avem datoria de a-l ajuta cand se gaseste in lipsuri materiale sau spirituale.

 

Din cele expuse mai sus, putem afirma ca, sinergia este mijlocul prin care noi credinciosii, fapturi ale lui Dumnezeu, ne putem ridica din starea de robi ai pacatului la cea de desavarsire, de indumnezeire, sau de fii ai lui Dumnezeu dupa har. Pentru realizarea acestui lucru este necesara o continua lupta cu pacatul si cu toate tenta­tiile lui ademenitoare. Iar, sinergia inseamna deci continua inaltare a credinciosului in viata duhovniceasca. Dar credinciosul poate participa la viata divina numai in masura in care isi da contributia efortului sau personal sustinut cotinuu de harul divin. Aceasta o spune in mod clar Mantuitorul prin cuvintele : "Iata Eu stau la usa. si bat, de va auzi cineva glasul Meu, voi intra la el si voi cina impreuna ca el si el cu Mine". De aici reiese ca, omul este liber de a conlucra sau nu cu harul lui Dum­nezeu, nefiind constrans  catusi  de putin.

 

Daca colaboram cu harul divin ni se regenereaza puterile sufletesti si devenim capabili, ca prin credinta si fapte bune, sa ne angajam cu intreaga noastra fiinta in anevoioasa opera de desavarsire ce se incununeaza prin dumnezeirea noastra. Opera aceasta este anevoioasa prin faptul ca odata cu caderea in pacat, s-a produs un dezechilibru intre ce este trupesc si ce este sufletesc din noi, facand sa domine cele trupesti. Omul singur nu era capabil sa iasa din acest impas si din aceasta cauza s-a Intrupat Fiul lui Dumnezeu, care ne-a redat ca ajutor harul divin dat de catre Dumnezeu odata cu crearea noastra.

 

 

Mihai   Enache

 

 

 

 

13 Iulie 2012

Vizualizari: 5360

Voteaza:

Invatatura despre sinergie in teologia ortodoxa 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE