Preotia in orice treapta este frumoasa

Preotia in orice treapta este frumoasa Mareste imaginea.

Cred ca acei clerici care provin dintre oameni cu studii prealabile stiintifice sau tehnice reprezinta o categorie speciala, mai interesanta, parca, decat cei veniti dinspre discipline umaniste. Partea speculativa a gandirii lor are o structura mai sigura si este, parca, mai ferita de derapaje. Si modestia le este, parca, mai accesibila. Inalt Prea Sfintitul Andrei este chipul tipic de ardelean. Asezat, cumpanit, hotarat.

Parca vezi adunata si cristalizata in el toata experienta confruntarilor cu adversitatile istoriei a zecilor de generatii de tarani ardeleni. Provenit dintr-o familie de greco-catolici, s-a dovedit a fi un foarte corect intelegator, nu numai la scara imediata, dar si la aceea a istoriei de ansamblu, a problematicii unei dureroase rupturi, dar si a necesitatii unei imperioase recuperari, pe cat este cu putinta.

A incercat tot timpul sa arate cum credinta nu este o problema patrimoniala, nici una de orgolii istorice, ci una de mantuire. Iar logica mantuirii pune clar in fata oricarui credincios necesitatea unei atasari prime si neconditionate fata de adevarul de credinta. Este singurul ierarh care a fost pus in scaun prin vointa comuna a clerului si a credinciosilor din eparhie in urma evenimentelor din decembrie 1989. Nu usoara i-a fost misiunea. Multa uscaciune se adunase in structuri si, in parte, si in modul de exprimare liturgica in teritoriul eparhiei (sigur, nu numai acolo). Venirea inalt Prea Sfintitului Andrei a adus un suflu nou, cu adevarat duhovnicesc. A fost ca un fel de primavara, care a facut posibile infloriri latente, ramase de mult timp ascunse sau, in orice caz, neglijate. Este poate semnificativ ca in aceasta eparhie a ales sa pustniceasca unul dintre duhovnicii nostri cei mai importanti ai acestui moment, parintele Rafail Noica. Apoi, nu trebuie trecut cu vederea ca, lucrand un timp mai scurt sau mai lung la cancelaria Sfintei Arhiepiscopii, si-au facut ucenicia in preajma inalt Prea Sfintitului foarte multi tineri teologi de toata vrednicia. Langa inalt Prea Sfintitul Andrei te simti in siguranta, ocrotit, binecuvantat. Are in el o simplitate binefacatoare, care dezghioaca orice reticente sau proaste blocaje.

Preotia in orice treapta este frumoasa; nu este pe pamant altceva mai frumos, dar nici mai greu

Maria Nicolescu: - Ati studiat la inceput Politehnica. Cum ati ajuns apoi sa faceti Teologia? In ce fel v-ati simtit chemat in aceasta directie?

- Este greu sa ma opresc asupra unei clipe anume in care m-as fi hotarat pentru preotie, insa am facut-o foarte devreme. Bunica dupa tata era foarte apropiata de Biserica. Prima data cand am simtit dorinta puternica de a studia Teologia a fost intre clasa a VI-a si a VII-a. Legatura afectiva cu Biserica si cu slujirea, atunci s-a facut. Era ziua Taierii capului Sfantului loan Botezatorul, intr-o joi. Tin minte si acum, bunica ma luase cu ea in targul din apropiere, Cehul Silvaniei. Dansa s-a dus la Liturghie dupa ce si-a ispravit ceea ce avusese de facut. Eu m-am dus prin oras si, mai tarziu, dupa ce m-am plictisit de umblat, am intrat in biserica s-o chem pe bunica ca sa mergem acasa. Si atunci am simtit o puternica dorinta in legatura cu Biserica. Ca apoi, tot timpul clasei a VII-a, aceasta dorinta sa se intareasca. A remarcat si preotul din sat aceasta, m-a luat sa cant la strana si, la sfarsitul scolii, aveam intentia sa ma duc la Seminarul Teologic din Cluj. Nu este momentul sa spun din ce motive parintii nu au fost de acord. M-am inscris la liceul din Cehul Silvaniei fara a rupe o clipa legatura cu Biserica. Am invatat de la bunica si de la credinciosii buni de acolo ca cea mai buna si sfanta preocupare este cea legata de Biserica, de Sfanta Liturghie mai ales. Am terminat liceul si am avut aceeasi optiune, adica sa ma inscriu la Facultatea de Teologie din Sibiu. Si atunci ai mei au socotit ca nu-s inca destul de copt la minte si trebuie sa-mi aleg o alta profesie, mai in conformitate cu vremurile. in sfarsit, neavand posibilitatea sa aleg ceea ce as fi dorit, am deschis ghidul pentru admiterea in invatamantul superior si am nimerit intamplator la Facultatea de Constructii Cai Ferate din Bucuresti.

M-am dus la admitere si tin minte si acum caminul din Tei, unde am stat in perioada examenelor. Ma uitam pe fereastra la biserica Sfantul Vasile din Tei. Si-mi ziceam: Doamne, fa asa cum crezi ca este bine, dar eu n-as prea vrea sa reusesc; m-as duce acasa, le voi spune ca nu sunt in stare, si ma voi duce la Sibiu, insa eram oarecum asa, constiincios, si-i respectam pe parinti, si s-a intamplat de-am stiut si am reusit. Poate asa a vrut Dumnezeu, pentru ca perioada sederii in Bucuresti a fost binecuvantata. Atunci am cunoscut pe cei mai alesi si mai buni duhovnici. Cand a inceput anul universitar, la 1 octombrie, prima duminica m-am dus la Patriarhie. Tocmai se hirotonise un preot. Am fost asa de cutremurat sufleteste! Plangeam, gandindu-ma in sinea mea ce voi face viitorii cinci ani, si apoi, cum reusisem cu bursa, trebuia sa fac stagiul si cine stie ce va mai fi? Niciodata nu voi mai putea da la Teologie. Si, iesind de la Patriarhie, ceva mai inainte de a se termina Liturghia, am coborat dealul. Cum nu cunosteam Bucurestii, am luat bisericile la rand. Am intrat la Domnita Balasa, la Sfantul Gheorghe, am mers mai departe, am ajuns la Biserica Icoanei si am observat in spate o bisericuta mica. Era Schitul Darvari. Am intrat tocmai cand preotul incepea predica.

Era parintele George Teodorescu. Bucurestenii mai in varsta isi vor fi aducand aminte de acest om al lui Dumnezeu. Cand s-a terminat si m-a miruit, i-am zis: Parinte, eu sunt acum student in anul I si vreau sa vin aici, in biserica dumneavoastra, la strana. Desi nu aveam o voce grozava. Eram de 18 ani, nu cunosteam eu somitatile culturale si duhovnicesti ale Bucurestilor. Mai tarziu, am observat si am aflat ca la bisericuta parintelui George mergea foarte multa lume buna. Cealalta duminica am spus parintelui ca vreau sa ma spovedesc. Mi-a raspuns ca nu-i momentul potrivit in timpul utreniei, sa vin joia urmatoare. Spovedania a fost si o convorbire duhovniceasca; m-a luat asa, de la zero, a incercat sa-mi patrunda in suflet si a si facut-o, ca apoi cinci ani de zile sa aiba grija de sufletul meu, ajungand la terminarea facultatii sa fiu decis cu totul pentru preotie. Desi n-am dorit sa fac o facultate laica in Bucuresti, Dumnezeu mi-a dat posibilitatea ca in anii acestia sa-mi pot limpezi multe lucruri.

- Ati practicat cat de putin meseria de inginer?

- As adauga ca pe parcurs mi-a fost drag si ce am studiat acolo. N-as spune ca terminand, mergand pe santier, nu mi-a fost drag si acolo. Mi-a fost drag! Mi s-a legat de suflet meseria de constructor de cai ferate, dar hotararea a ramas hotarare. La repartitie am fost intrebat daca vreau sa merg ca asistent universitar la Cluj (tocmai se infiintase o facultate similara si aveau nevoie de cadre), dar am refuzat, nedorind sa-i incurc. M-am dus tot la Cluj, la intreprinderea de Constructii Cai Ferate si am lucrat doi ani la Alba lulia, la dublarea liniei ferate, si alti doi ani la dublarea liniei ferate Cluj-Huedin. In 1976, vara, m-am hotarat si am zis ca nu este bine sa fiu imprastiat asa, pe toate drumurile. Acum trebuie sa ma decid. In aceasta toamna voi da admitere la Facultatea de Teologie si, daca intru, inseamna ca aceasta este voia lui Dumnezeu si ma dedic total slujirii. Daca nu intru, mi-am zis, atunci ma casatoresc si voi fi crestin la casa mea si gata. Ei, Dumnezeu a ales asa ca am intrat la Facultatea de Teologie din Sibiu si atunci m-am decis pentru a-L sluji pe Dumnezeu in aceasta stare, de unul singur.

- Unde v-ati inceput misiunea de preot?

- Inalt Prea Sfintitul Teofil m-a hirotonit preot celib pentru o parohie din Turda. Am pastorit acolo sapte ani si au fost cei mai frumosi ani ai vietii mele. Era o parohie muncitoreasca, o bisericuta modesta, dar atat s-au atasat crestinii de acolo, si mai ales tinerii, de biserica, incat, desi erau anii aceia cu multe sicane din partea celor care voiau sa le stie si sa le vada pe toate, au fost anii cei mai frumosi de slujire.

La insistentele Prea Sfintitului Emilian Birdas m-am mutat la Alba lulia. Sigur, si aici am avut experiente frumoase, am pastorit cinci ani de zile, dupa care au venit evenimentele din '89. Destul de complexe au fost faptele, greu de cuprins in cuvinte. in februarie '90 am ajuns mai intai episcop-vicar, si apoi episcop titular. Dar, din cand in cand, imi dau seama ca asa-i pe pamant, nu se poate infaptui tot ceea ce gandim. Gandul imi fuge la primii sapte ani de preotie si-mi zic: daca as mai fi o data preot la parohia de la inceputuri, n-as mai pleca nici chiar stiind ca m-ar alege ierarh. in sfarsit, preotia in orice treapta este frumoasa, nu este pe pamant altceva mai frumos, dar nici mai greu.

- Ce parinti deosebiti ati cunoscut? Prin ce v-au marcat ei gandirea, viata?

- Parintele George Teodorescu pentru mine a fost foarte important. Avea rabdare si dragoste fata de oameni. Miercurea si vinerea, dupa vecernie, statea multe ore de vorba cu fiecare credincios in parte. Acolo, in biserica, la intrare, in dreapta usii, statea mereu un domn cu barba, smerit si recules. Nu stiam cine este. Era viitorul monah Nicolae Steinhardt. Mai tarziu am realizat cine era acel domn care statea atat de atent la Sfanta Liturghie. L-am cunoscut mai bine cand eram preot la Turda, intr-o dupa-amiaza a intrat in casa si a zis: sunt fratele Nicolae, m-a trimis fratele Mitrofan sa va fac o vizita. Era un monah care gasea pentru fiecare durere sufleteasca un cuvant bun, un leac potrivit. La Manastirea Rohia, oamenilor, cand dadeau pomelnice, le placea sa le scrie Parintele Nicolae. Avea rabdare cu toate batranele, sa-si povesteasca necazurile. Mai avea multa evlavie sa citeasca el psalmii de la miezonoptica. Cat de obosit ar fi fost, se stia ca la Rohia, de la miezonoptica nu lipseste Parintele Nicolae. Se incadra perfect mentalitatii copiilor. Am facut din Turda excursii la Rohia si Parintele Nicolae venea la noi cu o bucurie copilareasca, ne vorbea, era nevinovat la suflet ca si pruncii, dupa cuvantul Mantuitorului. Repeta mereu un lucru: sa nu stai de vorba cu diavolul. Cu el, pe hartie, nu trebuie sa contrasemnezi; chiar daca scrie acolo ca este Dumnezeu si a semnat diavolul, tu sa nu semnezi impreuna cu el.

L-am cunoscut pe Parintele Sofian de la Antim. Mai era pe vremea aceea, la Manastirea Plumbuita, Parintele Narcis Luchian, un om bogat si rugator. Parintele Ioan Iovan, pe care l-am cunoscut mai bine dupa ce-am ajuns ierarh si l-am poftit la noi in eparhie, unde a inceput o lucrare deosebita la Manastirea Recea. Parintele Arsenie Papacioc, am mers la el de cateva ori la Manastirea „Dintr-un lemn" si apoi la Techirghiol. De asemeni, Parintele Galeriu. Drumurile mele cam acestea erau. La Darvari, la Antim, la Patriarhie, din cand in cand la Domnita Balasa si la Plumbuita. Era sa uit, parintele Toma Chiricuta; stiam despre activitatea lui in perioada interbelica, a condus o revista foarte buna - "Fantana Darurilor", incerca sa-i lege pe oamenii de cultura de Biserica. La biserica Sfantul Nicolae, din strada Nuferilor, dupa ce s-a intors din inchisoare, nu era lasat sa se desfasoare ca inainte; totusi predica atat de frumos!

L-am auzit in doua-trei randuri la bisericuta de pe strada Sapientei pe Parintele Constantin Sarbu - parinte puternic in rugaciune.

- Care sunt problemele specifice ale Eparhiei de Alba lulia?

- Necazurile specifice Eparhiei de Alba lulia le intalnim si-n alte eparhii din Transilvania. Exista acest conflict confesional si exista problema etnica. Toata faptura este creata de Dumnezeu si toate limbile pamantului au dreptul la viata. Pentru romanii din unele zone din Transilvania istoria a fost destul de tragica. Noi avem obladuire canonica si peste judetul Harghita (n.n. intre timp a luat fiinta Episcopia Covasnei si Harghitei, in jurisdictia canonica a careia intra, actualmente, judetul Harghita). Intalnim localitati care odata erau romano-ortodoxe si acum sunt maghiarizate si catolicizate sau reformate. Fara a fi cu rautate sau a oprima pe cineva pentru limba sau credinta sa, este o problema de suflet ca aceste comunitati disparute in zecile de ani ce au trecut sa-si recapete viata. De exemplu, in Ditrau era o parohie cu 200 de familii, acum nu mai este nimic. De asemeni, la Porumbeni, unde era inainte resedinta protopopeasca, mai sunt doua-trei familii. La fel, in Lazaresti, in Sangiorgiu, in Frumoasa (biserica mare si casa parohiala, dar credinciosi nu).

O zona pur romaneasca, cu traditii frumoase, este cea a Muntilor Apuseni, afectata de grele dificultati materiale. Conflictul confesional dintre noi si greco-catolici este, iarasi, foarte grav.

- Ce manastiri aveti in eparhia de Alba lulia?

- Sunt manastirile mari, care nu si-au intrerupt activitatea nici in vremea guvernarii comuniste. Ramet - manastire de veche traditie, de calugarite; Toplita - ctitorie a Patriarhului Miron, de calugari. Apoi altele mai mici. Afteia sau Cioara, este Manastirea Sfantul Sofronie, aici viata manastireasca a fost intrerupta mult timp - s-a reluat cam de 10-15 ani. Dupa '89 au fost reactivate: Manastirea Lupsa, Sanmartinul de Campie (care exista prin veacul al XlV-lea, si-a intrerupt activitatea in urma Uniatiei), Manastirea de la Posaga (redeschisa in timpul comunistilor). S-au infiintat si unele noi: Manastirea Oasa, cea de la Tet, cea de la Recea, o alta langa Alba lulia - Schitul Sfantul loan Botezatorul. Sper sa nu fi uitat vreuna. Sunt parinti duhovnicesti deosebiti aici. Sigur, unul dintre ei a fost Parintele Dometie, pentru Manastirea Ramet si pentru tot tinutul. Acum i-am putea pomeni pe Parintii loachim si Filotei de la Ramet; Parintele Mihail, staretul de la Toplita, Parintele Emilian, tot de la Toplita, dar pe care l-am adus la Catedrala din Alba lulia. La Cioara, Parintii Pavel si Serafim. Si altii.

- Ce s-a intamplat la sfarsitul lunii octombrie la Roma? Ce rezultate au avut discutiile cu catolicii si greco-catolicii?

- La Prato nu a avut loc o intalnire pentru discutii de natura dogmatica, ci una de suflet. Nu stiu exact care a fost motivul ce l-a determinat pe episcopul din Prato sa o organizeze, insa banuiesc: dialogul teologic intre noi si catolici s-a impotmolit rau de tot. Stim din ce pricina. Din pricina situatiei create in urma conflictului intre catolici si ortodocsi in Transilvania si-n alte provincii ale tarilor din Est. Dialogul teologic impotmolindu-se, s-a cautat a se intalni crestinii din cele doua parti pe taramul unde se regaseste fiecare la el acasa: al asistentei sociale, al dragostei ce trebuie sa o aiba crestinii pentru cei in suferinta. Episcopul din Prato, avand asemenea preocupari, a organizat acest colocviu. Din delegatia romana au facut parte ierarhi si alti clerici ortodocsi, romano-catolici si greco-catolici. Simpozionul a avut loc intr-o vila a episcopului din Prato. Dimineata, profesori buni de teologie, din Italia, expuneau referate legate de doctrina sociala a Bisericii. Materialul bibliografic de baza a fost enciclica papala „Centissimus annus". S-au spus multe lucruri frumoase. S-a spus ca noi, cei din Est, realizam ca sistemul comunist-socialist s-a dovedit falimentar; despre sistemul capitalist s-a spus ca sufera de patru mari boli: nedreptate, alienare, lipsa valorilor si consumism. El are un singur idol, caruia i se inchina toti: banul. Ar fi de dorit un sistem capitalist corijat de aceste metehne.

Dupa-amiaza ne aratau ce fac dansii pe taram social si aceasta este vrednic de lauda. in orasul Prato, sub obladuirea episcopului, functioneaza doua asezaminte caritative: „Miseri-cordia" si „Caritas"-ul eparhial. In prima s-au inscris cam 60.000 de membri, cotizeaza lunar si lucreaza benevol, pe rand, cam sapte-opt barbati in fiecare zi. Aveau cateva ambulante pentru saraci si tot ce este necesar pentru inmormantare. Chiar si cimitir.
La „Caritas"-ul eparhial oameni generosi se ocupau de copii orfani, someri. Am vazut lucruri frumoase, insa am constatat ca gradul de secularizare este mult mai mare in Apus decat la noi. Poate aceste activitati filantropice pornite dintr-o inima buna or fi urmarind si o reapropiere a oamenilor de Biserica!

In ultima zi am facut o vizita la Roma. Am fost primiti de cardinalul Cassidi, de monseniorii Pierre Dupres si Eleuterio Fortino la Secretariatul pentru unitate crestina. Acolo, printre alte discutii, am incercat sa le relatez din punct de vedere ortodox situatia conflictului confesional din Transilvania. Apoi am mers in audienta la Papa loan Paul al II-lea. Intalnirea s-a desfasurat dupa un protocol traditional, cred eu. Episcopul pensionar din Prato a prezentat lucrarile intalnirii, apoi Papa a tinut un cuvant ocazional, publicat in „Osservatore Romano". Noi i-am daruit o icoana cu Maica Domnului. Si imediat l-am abordat eu, aveam in suflet dorul acesta, fiind acolo, sa-i relatez cum vedem noi, ortodocsii, lupta confesionala din Transilvania, aceasta mare durere, l-am spus ca cea mai mare parte a celor ce provin din familii greco-catolice astazi sunt ortodocsi. Este si cazul meu, tata, greco-catolic, iar eu, episcop ortodox. Si atunci este absurd ca cineva sa ne ceara sa iesim din biserica parintilor nostri. Pretentia de „restitutio in integrum" nu este realista. Dupa felul cum a reactionat Papa, mi-am dat seama ca nici dansul nu este de acord cu „restitutio in integrum". Mi-a raspuns ca problema este atat de dificila incat noi, oamenii, nu suntem momentan in stare sa o rezolvam. Sa ne rugam Duhului Sfant sa ne lumineze mintea, sa vedem cum e mai bine.

Sigur, conferintele incepeau cu rugaciuni simple si se incheiaulafel. Insa nu s-a liturghisit impreuna. Pana nu se rezolva problemele de doctrina, nu se poate face nici impreuna-slujirea (doar in cazuri extreme se pot spovedi si impartasi reciproc). Dar ce s-a intamplat? Cand au liturghisit catolicii, au cantat ortodocsii, si invers, in calitate de crestini.

- Ce parere aveti despre miscarea ecumenica?

- Eu n-am fost la intrunirile ecumenice, fiind numit episcop de curand. Cred ca a fost gandita ca un lucru bun, dar si aceasta se cam impotmoleste. in momentul in care se renunta la principii de morala consemnate in Scriptura, de canoane si Traditie, nu mai pot avea nadejde intr-o lucrare pozitiva a acestor intruniri ecumenice. Cand la Consiliul European al Bisericilor (intalnirea din toamna trecuta la Praga) au ajuns sa fie de acord cu homosexualitatea si avortul, s-a terminat, nu mai are sens sa discutam. Adica suntem impotriva Scripturii, nu mai avem nici o ingradire morala, nu mai dorim sfintenia? La ce pot ajuta toate aceste intalniri?

- Ce credeti despre problemele controversate in legatura cu fenomenele de la Pucioasa si Vladimiresti?

- N-am fost niciodata la Pucioasa, dar din cele citite si discutand cu oameni seriosi, care cunosc fenomenul, mi-am format o parere. Acolo este un grup de suflete - de oameni religiosi -, mi se pare ca ei cred in ceea ce fac si spun. Necazul este ca am sesizat doua lucruri ce nu sunt in concordanta cu traditia si invatatura Bisericii: unul de natura morala, altul de natura dogmatica. Eu nu-mi inchipui ca la Pucioasa se fac lucruri urate, ca n-ar fi curati din punct de vedere moral. insa in traditia crestina n-au existat comunitati religioase consacrate mixte. O greseala dogmatica este ca pretinsii preoti de acolo spun ca au fost hirotoniti de-a dreptul de la Duhul Sfant, fara intermediul episcopilor. Aceasta afirmatie nu este ortodoxa. Eu nu stiu multe amanunte, n-am citit literatura ce vine de acolo. Se pare ca credincioasa Virginia si acum sora ei sau cine i-a urmat pretind ca au revelatii continue de la Dumnezeu. Stiu eu, poate ar trebui incercat sa se apropie de ei cineva cunoscator al canoanelor si invataturii Bisericii, sa le limpezeasca lucrurile, daca ar putea. N-am fost acolo sa vad cum arata acest templu sau cum se desfasoara un serviciu religios la ei.

- S-a pronuntat si un blestem acolo!

- Da, nu au voie sa intre acolo cei ce consuma carne sau care nu duc o viata de familie. Eu nu cred ca Dumnezeu este restrictiv, asa. Eu cred ca El vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca. Ce rezolvare vad eu? Desi, necunoscand indeaproape fenomenul, poate ca e imposibil ce as zice eu: sa ramana ori femei, ori barbati, sa primeasca duhovnici hirotoniti de episcopi si sa fie o manastire traditionala.

Despre Vladimiresti, eu ma indoiesc ca maica Veronica, atunci cand a intemeiat manastirea, nu a avut un gand bun. Ce s-a intamplat mai tarziu, cat de corect sau incorect a fost, nu stiu, nu am avut o legatura directa cu manastirea. Il cunosc pe parintele Ioan Iovan, fostul duhovnic de acolo. Stiu ca este bun misionar si mai stiu ca atunci cand exista la Vladimiresti o practica nu intru totul conform cu disciplina Bisericii - spovedania in comun - o facea cu binecuvantarea Prea Sfintitului Chesarie de la Galati. O facea dintr-un motiv practic: erau foarte, foarte multi credinciosi. Aceasta practica era un neajuns. Pe maica Veronica am intalnit-o odata la Patriarhie. Dansa se leapada de toate materialele care circula pe seama ei, colportate de un grup de credincioase, nu stiu cum le-as putea numi, un pic fanatice, insa care sunt, in ceea ce spun, eretice. Ele spun ca maica Veronica le-a scris, dansa spune ca nu le-a scris.

- Greco-catolicii, dupa neam, sunt, mai mult decat altii, fratii nostri. Cum s-ar putea ajunge la relatii fratesti, cu adevarat, in care noi, ortodocsii, sa venim cu un plus de dragoste fata de ei?

- Anul '89 ne-a aflat pe noi, transilvanenii, cu parohii oranduite si viata religioasa normala. Asa cum spuneam si la Roma, marea majoritate a celor ce provenim din familii greco-oatolice suntem azi ortodocsi. Greco-catolicii, care s-au organizat dupa '89, sunt in consens cu invatatura crestina si au dreptul la viata. insa n-au dreptul sa tulbure parohii si comunitati religioase care-si au viata si intimitatea lor cu Hristos. Au pornit bataios in a se organiza, vazand un dusman in Biserica Ortodoxa. Se folosesc tertipuri pe care le cunosc ei din legislatie, pentru a revendica biserici si case parohiale, ba, uneori, implicit si suflete de oameni. Eu vad urmatoarea rezolvare cinstita, asa cum Biserica Ortodoxa de la inceput a fost dispusa sa o faca: sa avem un dialog cinstit. O comisie mixta, formata din episcopul ortodox si greco-catolic, preotul ortodox si greco-catolic si, daca in parohia respectiva sunt mai mult de jumatate catolici, a lor sa fie biserica.

Cei care sunt mai putini sa fie ajutati sa-si poata face o bisericuta. Si invers. Decat sa ne certam de trei ani de zile, se putea face cate o bisericuta. Noi, de atunci, in multe orase am inceput sa injghebam cate o biserica. Au putut si dansii, i-am ajutat si noi. Pretentia lor sa li se dea bisericile si apoi sa-i lase - unde va fi cazul - pe ortodocsi chiriasi a dus la experiente amare. Unde s-a incercat sa se slujeasca impreuna, au iesit conflicte, batai. Nu este crestineste. Eu zic sa multumim lui Dumnezeu pentru libertate, inclusiv dansii. Biserici se mai pot face. Adevarul nemarturisit, insa ghicit, pentru care cer a li se retroceda toate bisericile este acesta: omul se simte legat sufleteste de biserica in care a fost botezat, cununat, unde a mers ani de zile. Cand biserica ar trece la catolici, omul ar ramane poate tot la biserica aceea. Deci, impreuna cu biserica s-ar castiga si credinciosii. S-a mai petrecut asta candva in istorie.

Oamenii au iesit traumatizati sufleteste din perioada comunista. Trebuie o perioada de inzdravenire.

- Se afirma ca mai ales preotii greco-catolici ar fi suferit in temnitele comuniste.

- Numarul preotilor ortodocsi a fost mult mai mare, insa nu stiu iesi in fata. Nu se intreaba ce s-ar fi intamplat daca si Biserica Ortodoxa ar fi disparut din viata oamenilor, inclusiv bisericile pe care le revendica acum. Biserica Ortodoxa a activat in stare de smerenie tot timpul guvernarii comuniste.

- Ce asteptati de la intelectuali? In ce masura sunteti sprijinul lor?

- Vedem deseori intelectuali preocupati de spiritualitatea crestina, insa am vrea sa-i vedem si angajati in viata Bisericii. Sa devina nu numai teoreticieni ai credintei, ci si traitori ai crestinismului. Am vrea sa-i vedem pe intelectuali participand la Liturghie. Aceasta se intampla mai rar. La sarbatori mai merg la biserica, insa, asa cum ar fi firesc, duminica de duminica, nu. La Liturghie! Sa-i vedem ca se spovedesc regulat, se impartasesc, iau parte activa la viata Bisericii. Cineva ii impartea pe intelectualii nostri in trei categorii. Inainte de '89, un foarte mic procent avea curajul sa mearga la biserica, sa traiasca o viata religioasa normala cu orice risc. Acestia au ramas credinciosii Bisericii si dupa '89. O mica parte faceau pe marii comunisti, erau activisti. Acum, vrand sa ramana tot vedete, cauta sa fie ori mari animatori de partid, ori mari catolici. Cea mai mare parte dintre ei, inainte de '89, au fost indiferenti. Dupa '89, imediat, parca au tresarit, pentru ca era o noutate sa participe la festivitati, la parastase, dar apoi au recazut in letargia de dinainte.

Au dreptul sa astepte de la Biserica mai mult. Dar si Biserica asteapta sa-i vada integrandu-se intr-o viata religioasa normala. Astfel, ar putea sa-si aduca obolul impulsionand dinauntru inspre bine. Biserica nu este o notiune abstracta. Biserica suntem noi, Hristos, clerul si credinciosii.

Maria Nicolescu
Bucuria convorbirii, Editura Teognost

.

21 Iulie 2015

Vizualizari: 3895

Voteaza:

Preotia in orice treapta este frumoasa 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE