Temeiurile dogmatice ale rugaciunilor pentru cei morti

Temeiurile dogmatice ale rugaciunilor pentru cei morti Mareste imaginea.


Temeiurile dogmatice ale rugaciunilor pentru cei morti

Dupa invatatura Bisericii Ortodoxe, noi stim ca moartea nu este decat trecerea din viata pamanteasca la viata de dincolo de mormant, ca cei ce sunt uniti in credinta in Dumnezeu pe pamant, nu sunt despartiti prin moarte, ca legatura spirituala si raporturile mutuale intre cei ce sunt in viata si acei ce au adormit intru Domnul nu pot fi intrerupte, ci dimpotriva se mentin ca intre membrii unei singure imparatii spirituale, Imparatia Mantuitorului nostru Hristos. Legatura, unirea si comunicarea celor ce sunt in viata cu raposatii au o expresie ce dovedeste mentinerea legaturii spirituale cat si a comunicarii dintre ei.

Mantuitorul Iisus Hristos unind pe credinciosi prin legatura iubirii, ne-a descoperit si mijloacele de a ne pastra legatura si comunicarea celor vii, celor adormiti. Alte mijloace sau lucrari vazute din partea credinciosilor care sunt in viata, sunt: viata crestina a lor conforma cu invatatura Evangheliei, milostenia si rugaciunea pentru cei morti. Aici ne vom referi in mod special la rugaciunile pentru cei morti si anume la temeiurile lor dogmatice.

Temeiurile principale ale rugaciunii adresate lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor unui raposat sunt: iubirea si credinta. Biserica Ortodoxa si-a intemeiat doctrina privitoare la posibilitatea ameliorarii situatiei celor raposati si chiar a eliberarii unora din iad pe urmatoarele argumente:
     1. Pe virtutile crestine: iubirea si credinta.
     2. Pe invataturile cuprinse in Sfanta Scriptura.
     3. Pe traditia apostolica.
     4. Pe invatatura Sfintilor Parinti.
     5. Pe hotararile Sinoadelor ecumenice.

Conform invataturii Bisericii Ortodoxe, dupa moarte, trupul se intoarce in pamant descompunandu-se in elementele sale primare, iar sufletul indata ce s-a separat de trup, e judecat de Dumnezeu, dupa faptele savarsite; cei buni merg la rai, la locul de odihna si desfatare, iar cei rai, la chinuri si intristare, intre cei ce merg in iad trebuie sa se faca o distinctie.

Astfel, unii au pacatuit de moarte si au cazut cu totul din credinta si nadejdea in Hristos, pentru acestia nemaiexistand nici o speranta de mantuire si altii care au pacate mai usoare si care au murit in nadejdea invierii. Despre cei din urma avem dupa cuvantul lui Mitrofan Kritopulos "bune nadejdi ca Dumnezeu ii cerceteaza cu toiagul, dar cu mila Lui nu se indeparteaza de la ei".

Insusi Mintuitorul nostru Iisus Hristos "pe cei morti in nadejdea venirii Sale, la plinirea veacurilor", i-a inviat. Noi, oamenii purtand chipul Sau, prin rugaciunile adresate Lui, prin mijlocirile pe care le fac sfintii inaintea Lui putem sa imbunatatim soarta celor adormiti in nadejdea invierii.

Rugaciunea de la inmormantarea mirenilor spune: "Aceluia cu de-a-dinsul mucenicilor va rugati, sa ne daruiasca noua dezlegarea datoriilor". Legatura dintre cei vii si cei morti este cuprinsa si in alta rugaciune care spune: "Dupa lege s-au nevoit mucenicii Tai, datatorule de viata si cu cununa de biruinta fiind incununati de catre Tine, mijlocesc mantuire vesnica celui ce in credinta s-a savarsit".

Daca sfintii adormiti intru Domnul pot face aceste mijlociri pentru cei vii, in acelasi chip cei vii sunt datori sa ajute pe cei decedati, rugandu-se pentru iertarea pacatelor si usurarea starii lor. Sfantul Apostol Pavel ne spune: sa facem "cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii" (I Tim. 3, 1), intelegand prin "toti oamenii", toti cei vii si toti cei morti. Daca avem aceasta datorie de a ne ruga pentru cei vii care au posibilitatea sa se indrepteze prin rugaciuni fiind in trup, cu atat mai mult trebuie sa ne rugam pentru cei morti, care nu mai au aceasta posibilitate.

Textele din Sfanta Scriptura "ca nu este intru moarte cel ce Te pomeneste pe Tine. Si in iad cine Te va lauda pe Tine?" (Psalm. 6, 6), Dumnezeu "care va da fiecaruia dupa faptele lui" (Rom. 2, 6), "Caci ce va semana omul, aceea va secera" (Gal. 6, 7), texte care ar parea sa contrazica rugaciunile pentru morti - cuprind implicit invatatura Bisericii Ortodoxe ca dupa moarte, personal, nimeni nu mai poate lucra pentru mantuire.

In acest sens este cat se poate de evidenta parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar. Dar pana la judecata definitiva cand situatia va fi pecetluita pe veci se mai poate aduce o schimbare prin rugaciunile pentru cei morti, insotite de fapte caritabile savarsite de cei vii in memoria celor trecuti in viata de dincolo.

Prin Biserica cei vii se ostenesc "pentru a lor mantuire" dar ei pot ca prin ea sa se osteneasca si pentru mantuirea celor plecati dintre ei. In virtutea dragostei ce leaga toate madularele ce alcatuiesc Trupul lui Hristos, cei vii rugandu-se pentru cei morti, traiesc cu nadejdea revederii unora cu altii.

Moartea trupeasca nu poate constitui o bariera de netrecut intre madularele legate prin iubire. Daca oamenii nu sunt uniti intre ei prin iubire, nu pot fi uniti nici cu Dumnezeu care este "suprema iubire".

Iubirea nemuritoare este temeiul rugaciunii in general, si al rugaciunii pentru cei morti in special. Grija izvorata din iubire a celor vii pentru starea sufletelor pe care le-au iubit si pe care inca le mai iubesc, dar care sunt despartite de ei prin moarte, determina in mod natural rugaciunea pentru cei adormiti in Domnul.

Mantuitorul Iisus Hristos ne-a poruncit sa ne rugam si sa purtam sarcina unul altuia cautand astfel Imparatia lui Dumnezeu nu numai pentru noi ci si pentru aproapele nostru, intrucat fara iubire de aproapele nu este mantuire: "Porunca noua va dau voua: sa va iubiti unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi unul pe altul sa va iubiti" (Ioan 13, 34).

Mantuitorul Iisus Hristos ne invata si ne porunceste sa ne iubim unul pe altul nu cu iubire pamanteasca, trecatoare, ci cu iubire cereasca, dumnezeiasca. Aceasta iubire se manifesta prin rugaciune, prin mijlocirea pentru aproapele catre Domnul. Prin urmare, rugaciunea pentru cei morti este rodul afectiunii noastre catre ei. Insa iubirea fara credinta nu poate sa dea roadele asteptate. Iisus Hristos ne-a spus ca El este invierea si viata si ca atare numai printr-o viata crestina si crezand in El, cei vii pot interveni in ajutorul celor morti. "Eu sunt invierea si viata, cel care crede in Mine, chiar daca va muri, va fi viu" (Ioan 11, 25) i-a raspuns Mantuitorul Martei, cand aceasta i-a spus ca Lazar, fratele ei a murit.

Asadar, legatura, unirea si comunicarea intre vii si morti sunt posibile numai prin credinta si iubire. Fara credinta adevarata nu poate cineva sa se mantuiasca si nici sa ajute cu ceva la mantuirea aproapelui. Credinta, iubirea si nadejdea sunt principala temelie a tuturor mijloacelor vazute prin care se exprima ajutorul nostru pentru cei raposati.

Credinta noastra in nemurirea sufletelor celor adormiti si porunca Mantuitorului: "Cereti si vi se va da" (Matei 1,1; Ioan 14, 23) este temeiul rugaciunilor noastre prin care indraznim sa-L rugam pe Dumnezeul milei ca sa ierte pacatele celor plecati din aceasta viata mai ales cand stim ca insusi Mantuitorul, ne-a spus ca si in viata de dincolo de mormant exista iertarea acelor pacate care nu sunt impotriva Duhului Sfant (Matei 12, 31-32). "Pentru ce dar - spune Sfantul Ioan Damaschinul - ar fi greu si imposibil a cere la Dumnezeu iertarea pacatelor, celor raposati".

Temeiuri din Sfanta Scriptura

In cartea a II-a a Macabeilor se vorbeste despre existenta si folosul rugaciunii pentru cei morti: "Iar a doua zi, au venit cei ce erau cu Iuda, precum a fost randuit ca sa ridice trupurile celor omorati si sa le aseze cu rudeniile in parintestile morminte. Si au aflat sub hainele fiecaruia din cei morti lucruri inchinate idolilor Iamniei, de la care ii oprea legea pe iudei, si tuturor vadit lucru a fost ca pentru atare pricina au cazut acestia. Si toti binecuvantand pe Judecatorul cel drept, pe Domnul, cel ce arata cele ascunse si intorcandu-se la rugaciuni, s-au rugat pentru pacatul ce s-a facut, ca de tot sa se stearga. Si facand adunare de bani dupa numarul barbatilor, a trimis in Ierusalim, sa aduca jertfa pentru pacat, foarte bun si cuvios lucru pentru socotinta invierii mortilor! Ca de n-ar fi avut nadejde ca vor invia cei ce mai inainte au cazut, desert si de ras lucru ar fi a se ruga pentru cei morti. Si a vazut ca celor ce cu buna cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus. Drept aceea, sfant si cucernic gand a fost ca au adus jertfa de curatie pentru cei morti, ca sa se slobozeasca de pacat" (II Macabei 12, 39-46).

De existenta vietii de dincolo de mormant, precum si de necesitatea de a veni in ajutorul celor morti era pe deplin convins si Isus fiul lui Sirah, care da sfaturi de a se face milostenie nu numai pentru cei vii, ci si pentru cei raposati: "Darnicia ta sa atinga pe toti cei in viata si chiar mortilor fa-le parte de darnicia ta" (Isus Sirah 7, 35).

Tobit, recunoscand folosul rugaciunii pentru cei morti, a poruncit fiului sau, ca sa fie darnic cu painea si cu vinul la mormantul celor drepti (Tobit 7, 17). Iar pentru cei ce l-au parasit pe Dumnezeu, profetul Ieremia porunceste ca sa nu se franga pentru ei paine de jale cu mangaiere pentru cel mort (Ier. 16, 7-11). Ca rugaciunea in numele lor le ajuta acestora la mantuirea lor ne-o dovedeste si Baruh care se ruga pentru cei raposati, astfel: "Doamne, atottiitorule, nu-ti aduce aminte de nedreptatile parintilor nostri" (Baruh 3, 4-5).

In Noul Testament, Mantuitorul Iisus Hristos a spus ucenicilor Sai ca iertarea pacatelor poate avea loc si dincolo de mormant, dar numai prin mijlocirea celor vii; acestora s-a zis: "Cereti si vi se va da" (Matei 7, 7). Ca este asa, ne-o spune tot Mantuitorul: "Celui care va zice cuvant impotriva Fiului Omului, se va ierta lui, dar celui care va zice (cuvant) impotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta lui, nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie" (Matei 12, 32; Marcu 3, 28-29).

Si chiar daca in Noul Testament nu se spune in mod direct sa ne rugam pentru cei morti, dar, intrucat ni se spune clar ca avem datoria de a ne ruga pentru toti oamenii, urmeaza ca avem datoria de a ne ruga si pentru cei raposati.

Astfel, Sfantul Apostol Pavel in epistola sa catre Timotei, ne spune: "Va indemn, deci, inainte de toate sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii" (I Tim. 2, 1). Desigur ca expresia "toti oamenii" cuprinde nu numai pe cei din lumea aceasta, ci si pe cei de dincolo de mormant, caci si acestia traiesc, desi pe un alt plan.

Rugaciunea pentru cei morti o facem in numele Mantuitorului Iisus Hristos, fiind incredintati ca cel ce a zis: "Daca veti cere ceva in numele Meu, Eu voi face" (Ioan 14, 14), va asculta si va implini si rugaciunile noastre si va elibera din iad pe cei care, nu din rautate, nu si-au insusit pe deplin efectele Jertfei Sale.

In Biserica crestina, inca de pe timpul Sfintilor Parinti Apostoli se faceau rugaciunii si mijlociri pentru cei morti. Dovada despre aceasta gasim in Epistola I-a catre Corinteni, unde se vorbeste despre botezul pentru cei morti. Astfel, Sfantul Apostol Pavel referindu-se la acest obicei zice: "Ce vor face cei ce se boteaza pentru cei morti? Daca mortii nu inviaza, nicidecum, pentru ce se mai boteaza pentru ei?" (I Cor. 15, 29). De aici se vede, in mod clar, ca pe atunci erau unii crestini care aveau credinta ca in modul acesta pot ajuta celor decedati, care n-au fost botezati.

Mantuitorul insusi primeste rugaciunile celor vii pentru bolnavii lor vindecandu-i fara a fi de fata. Astfel la rugamintea insistenta plina de credinta si dragoste materna a femeii cananeence pentru fiica sa, chinuita de diavolul, Mantuitorul o vindeca (Matei 15, 28); vindeca sluga sutasului prin rugaciunea stapanului sau (Matei 8, 5-14). Mai mult, chiar, Mantuitorul invie din morti pe fiica lui Iair (Matei 9, 18-23 ; Luca 8, 41-56), invie pe fiul vaduvei din Nain (Luca 7, 11-16), invie la rugamintea Martei si a Mariei pe fratele lor, Lazar, mort de patru zile, - toate savarsindu-se in fata multor martori, care au lasat in scris aceste adevaruri. Sa ne aducem aminte ca inca in Vechiul Testament, Sfantul Ilie, prin rugaciune invie pe fiul vaduvei din Sarepta Sidonului; Sfantul Apostol Petru invie pe Tavita din Iope (Fapte 9, 36-41) iar Sf. Apostol Pavel pe tanarul Eutihie din Troa prin rugaciunile pe care le face in numele lui Hristos.

Evanghelistul Matei ne incredinteaza de temeinicia rugaciunii cand ne spune: "Daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant pentru un lucru pe care il vor cere, se va da lor de la Tatal Meu care este in ceruri” (Matei 18, 19).

Toate acestea constituie pentru noi temeiuri dogmatice ale rugaciunilor pentru vii, dar mai ales pentru morti, intrucat exista o comuniune a sfintilor si toti facem parte din acelasi trup tainic al Domnului nostru Iisus Hristos.

Traditia apostolica

Obiceiul de a se face rugaciuni pentru cei morti dateaza de la Sfintii Apostoli. Prima Biserica crestina a fost Biserica din Ierusalim, compusa din Apostoli si ucenicii lor, pe care Sfantul Duh ii calauzea in tot adevarul (Ioan 16, 13).

In Liturghia sa, Sfantul Apostol Iacob se ruga atat pentru cei vii cat si pentru cei morti, cu aceste cuvinte: "Doamne, Dumnezeul duhurilor si al trupurilor, adu-ti aminte de toti dreptii de care ne-am adus aminte si de (cei) care nu ne-am adus aminte, de la Abel pana in ziua cea de astazi. Da-le lor odihna in lacasurile ceresti ale Imparatiei Tale, in desfatarile raiului, in sanul lui Avraam, al lui Isac si al lui Iacov,. sfintii nostri parinti, acolo unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, unde straluceste totdeauna lumina fetei tale".

Rugaciuni pentru cei morti se obisnuia sa se faca si in Bisericile de Alexandria, de Cartagina, de Constantinopol, de Milan. Din toate vechile Liturghii, atat din cele ce erau in uz si mai sunt inca in Biserica ortodoxa orientala si cunoscute sub numele de Liturghia Sfantului Iacob, fratele Domnului, a Sfantului Vasile cel Mare, a Sfantului Ioan Gura de Aur, a Sfantului Grigorie, precum si Liturghiile romana, galicana si altele, cum si cele ale iacobitilor, a coptilor, a etiopienilor, sirienilor si nestorienilor, din toate aceste Liturghii, desi atat de numeroase si diferite, nu exista nici una sa nu aiba cuprinsul ei si rugaciunile pentru cei morti.

Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Evrei, ne indeamna astfel: "Aduceti-va aminte de mai marii vostri, care v-au grait voua cuvintul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si le urmati credinta" (Evr. 13, 7). Prin acest indemn apostolul ne aminteste de datoria pe care o avem de a ne ruga pentru cei adormiti care ne-au povatuit in calea credintei si carora le datoram viata noastra in Hristos.

Iar in a doua Epistola catre Timotei, acelasi Apostol isi exprima dorinta ca membrii casei lui Onisifor sa primeasca dupa moartea lor harul Mantuitorului Iisus Hristos ca rasplatire pentru serviciile pe care el le-a facut apostolului in timpul vietii: "Domnul sa aiba grija de casa lui Onisifor, caci de multe ori m-a insufletit si de lanturile mele nu s-a rusinat. Daruiasca-i Domnul ca sa afle mila de la Domnul in ziua aceea".

Invatatura Sfintilor Parinti. Sfantul Dionisie Areopagitul, contemporan cu Sfintii Apostoli si unul din cei ce l-au ascultat pe Sfantul Apostol Pavel vorbind in Areopag spune in contemplatia sa despre cei raposati: "Rugaciunile sfintilor in timpul vietii lor si chiar dupa moartea lor sunt folositoare pentru acei care sunt demni de sfintele rugaciuni, adica pentru cei credinciosi. Rugaciunile unora pentru altii, au valoare si putere inaintea lui Dumnezeu".

Sfantul Grigorie de Nisa zice de asemenea, ca e foarte folositor si placut lui Dumnezeu de a ne aduce aminte, in timpul Sfintei Taine a Euharistiei de cei raposati, care au murit in adevarata credinta.

In Liturghia sa, Sfantul Vasile cel Mare se roaga pentru cei adormiti in Domnul astfel: "Adu-ti aminte, Doamne, de cei ce au adormit intru nadejdea invierii si a vietii vesnice", iar in continuare zice sa ne rugam pentru aceia ale caror nume le va citi preotul, "pentru odihna si iertarea sufletelor lor in loc luminat unde nu e intristare, nici suspin, da-le Doamne odihna unde straluceste lumina fetei Tale".

Rugaciunile pentru cei morti si in general toate faptele bune facute pentru ei sunt considerate ca sfinte si pioase ofrande - spunea Sfantul Ioan Damaschin in Cuvantul Sau asupra celor ce au murit in credinta.

Sfantul Ioan Gura de Aur invata cu cuvantul si cu fapta de a ne ruga pentru cei ce au trecut in viata cealalta". In Liturghia sa, rugaciunea pentru morti, se repeta, de trei ori. El ii invata pe credinciosii sai ca sa practice aceasta virtute, aratand binefacerea acestei rugaciuni, "atat pentru cei vii, cat si pentru cei morti". "Nu numai ca nu trebuie sa plangem sau sa ne intristam de moartea celor dragi, - spunea Sfantul Ioan Gura de Aur - ci, mai mult trebuie sa plangem nu moartea lor, ci pacatele pe care acestia le-au facut".

Plangand pentru pacatele raposatilor, cei vii au datoria in acelasi timp ca sa creada cu fermitate in Acela ce a ridicat pacatele a toata lumea si prin urmare si pe cele ale raposatilor nostri. Rugaciunea, milostenia, jertfa cea fara de sange pot mult pentru soarta pacatosului in lumea de dincolo de mormant.

Si intrucat rugaciunile si jertfele lui Iov pentru fiii sai ii curateau pe acestia, ce poate impiedica pe Dumnezeu de a curati prin rugaciunile si jertfele noastre pe cei raposati cand Domnul da unora dupa rugaciunea celorlalti. Acesta e si scopul pentru care ni s-a poruncit de a ne ruga unul pentru altul, pentru ca unii sa se vindece prin mijlocirea altora.

Astfel rugaciunile pentru cei raposati mantuiesc si pe unii si pe altii. Pentru ce dar sa ne intristam in zadar, daca cei vii pot gasi har inaintea lui Dumnezeu pentru raposati? Sa ne rugam pentru acei ce nu sunt separati de noi decat prin spatiu si rugaciunile noastre nu vor fi nici nefolositoare, nici zadarnice, caci rugaciunea este unul din mijloacele pe care ni le-a dat Dumnezeu pentru mantuirea noastra si a aproapelui nostru in lumea de dincolo de mormant.

Explicand cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos, adresate Martei, sora lui Lazar: "Eu sunt invierea si viata, cel care crede in Mine, chiar daca va muri fi-va viu" (Ioan 11, 25), Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Fiindca Iisus Hristos este Stapan al vietii si al tuturor bunurilor, la El trebuie sa cerem ca sa amelioreze soarta raposatilor. Fiind Dumnezeu, El da viata cui voieste".

Tot cu privire la folosul rugaciunilor pentru cei morti, Sfantul Chiril al Ierusalimului scrie in Cuvantul al cincilea: "Noi serbam amintirea raposatilor; intai a patriarhilor, a proorocilor, a apostolilor si a martirilor, pentru ca dupa cererile si rugaciunile lor, ale noastre sa fie ascultate de Dumnezeu, in al doilea rand ne rugam pentru raposatii Sfintii Parinti si episcopi si in al treilea rand, ne rugam pentru toti acei dintre noi care au murit si credem cu tarie ca rugaciunea e de un mare ajutor pentru sufletele in favoarea carora ea este facuta si pentru care se face Jertfa Sfintei Liturghii".

Sfantul Atanasie cel Mare, vorbind despre cei morti, spune ca Dumnezeu nu-i paraseste pe acestia, ci misca pe cei de aproape ai lor, indreapta cugetele lor, le atrage inimile, le induioseaza sufletele si astfel miscati cei vii se grabesc sa dea ajutoru celor morti, indeplinind ei neajunsurile lor. (...)

Pentru vindecarea si scaparea lor din chinurile iadului se roaga Biserica la toate serviciile divine. Acestia ramas o oarecare bunatate ce se poate dezvolta prin rugaciunile Bisericii, asa dupa cum poate fi dezvoltata prin influenta soarelui si a ploii o samanta sanatoasa semanata in pamant fertil, sau dupa cum poate fi insanatosita o celula bolnava din organism, pe cand cei decedati, care n-au savarsit nimic bun, rugaciunile celor vii nu le pot ajuta, asa dupa cum nici soarele si nici ploaia nu pot ajuta sa rasara din pamant un graunte stricat, sau dupa cum organismul nu poate invia o celula moarta.

Rugaciunea pentru cei morti presupune nu numai o mijlocire pe langa Creator, ci si o actiune directa asupra sufletului, susceptibila sa-l faca demn de iertare. Iar afirmatia ca prin rugaciunile Bisericii unele suflete pot fi trecute din iad in rai pare a sta in contrazicere cu cuvintele de la Luca 16, 26, dupa care intre rai si iad este o prapastie de netrecut. Contradictia este insa aparenta, intrucat, daca privim lucrarile mai atent vom vedea ca intre acest text si invatatura Bisericii privitoare la posibilitatea mantuirii din iad exista de fapt o perfecta concurenta.

Textul amintit spune numai atat ca nimeni nu poate primi prin propria vointa sa treaca dintr-o stare in alta. Avraam spune bogatului: "intre noi si voi s-a asezat o prapastie mare, astfel ca cei ce ar vrea sa treaca de aici la voi, ori de acolo la noi sa nu poata sa treaca". Este exact ceea ce spune Biserica. Bariera aceasta este de netrecut cand cineva aflat intr-o parte sau alta a ei ar vrea s-o depaseasca, dar pentru Domnul ea nu constituie o bariera. Cei ce in viata de aici si-au taiat de bunavoie orice posibilitate, ca odata ajunsi dincolo Biserica sa nu poata mijloci prin rugaciuni pentru schimbarea in bine a starii lor, acestia au intr-adevar in fata lor o asemenea bariera. Ea nu este de netrecut pentru Domnul, dar nimeni nu poate fi mantuit impotriva vointei sale. Ar fi poate absurd sa se invoace in acest caz dragostea lui Dumnezeu.

Dupa cum stim, Domnul Hristos, in timpul mortii Sale, a fost in mormant cu trupul, dar cu sufletul s-a coborat la iad pentru a elibera de cursele vrajmasului pe cei credinciosi, pe cei ce au adormit cu credinta in Mesia. Daca Domnul a mantuit in trecut din chinurile iadului pe anumiti oameni, El poate face acest lucru si in prezent si in viitor cu toti aceia care au adormit cu credinta in El si neintinati cu prea multe si grele pacate de moarte. Ei nu beneficiaza de aceasta indurare in urma suferintelor si a meritelor pe care eventual si le-ar castiga dupa moarte, ci datorita mijlocirilor facute pentru ei de Biserica luptatoare, intrucat insusi Mantuitorul ne spune: "Si orice veti cere intru numele Meu, aceea voi face" (Ioan 14, 13). Deci El nu lasa fara efect Jertfa euharistica si rugaciunile ce le facem pentru raposati.

Daca "sangele lui Iisus ne curateste pe noi de orice pacat", atunci acelasi sange curateste de tot pacatul si pe decedatii pomeniti la Sf. Liturghie pentru care preotul, in momentul cand pune miridele in Sf. Potir, se roaga: "spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit sangele Tau pentru rugaciunile Sfintilor Tai".

Dumnezeu primeste rugaciunile noastre pentru decedati din iad, dupa cum primeste si pe ale sfintilor din rai, facute pentru noi pamantenii, deoarece El vede in acestea manifestarea iubirii dintre oameni si stradania acestora de a se afla in comuniune cu Sine".

Stim insa ca nu toate rugaciunile facute pentru morti sunt ascultate. De acestea nu sunt vinovati cei ce se roaga, si cu atat mai putin Dumnezeu. Vina o poarta exclusiv cei care prin vointa lor libera si in mod constient s-au manifestat pana in ultima clipa a vietii ca vor sa fie departe totdeauna de Dumnezeu.

Dumnezeu nu lucreaza niciodata impotriva vointei credinciosului. Libertatea pe care o au credinciosii de a face alegere intre bine si rau este circumscrisa la viata de aici, pentru ca ea alege de aici si pentru dincolo, pentru vesnicie, in deplina cunostinta. Dumnezeu nu poate fi acuzat ca pedepseste vesnic in chip inechitabil. De fapt credinciosul isi alege liber o stare sau alta. Libertatea de a alege, in cazul cand se alege raul, este echivalenta cu vointa personala de a merge in iad.

Acum se naste intrebarea urmatoare: daca un credincios foloseste rau aceasta libertate poate Biserica sa-l ajute prin rugaciunile Sale dupa ce a murit? Desigur ca nu, daca acesta n-a dat nici un semn de pocainta daca a savarsit pacate grele, de nu pot fi iertate. Pacatele lui fiind de natura grava, nu se iarta niciodata: "Oricine va spune vreun cuvant impotriva Fiului Omului, i se va ierta, dar celui care va huli impotriva Duhului Sfant, nu i se vor ierta in veac, ci este vinovat de osinda vesnica" (Marcu 3, 28).

Mantuitorul ne spune limpede ca pacatele care denota o deosebita rautate, care izvorasc dintr-o inima perversa, nu se iarta niciodata. Cei ce mor cu pacate de moarte mor cu ura neimpacata fata de Dumnezeu. Ura lor ramane eterna - intrucat dupa moarte ea nu mai poate fi schimbata si pedeapsa pentru ea va fi eterna. In mod constient si liber ei au mers pe drumul pierzarii, de aceea nu pot fi mantuiti.

Rugaciunile Bisericii pentru morti sunt pentru includerea celor din iad in circuitul mantuirii in cazul cand acestia au pacate care nu sunt asa de grave si au parasit totusi lumea cu nadejdea invierii si a vietii vesnice. Astfel expuse lucrurile nu se ridica probleme din punctul de vedere al argumentarii teoretice a chestiunii. In practica insa se ivesc, complicatii daca incercam sa precizam cu ce fel de pacate a murit fiecare.

Altfel spus, de unde stim noi pentru cine sa ne rugam asa ca rugaciunile noastre sa aiba efect. Raspunsul este ca in mod concret nu stim niciodata cu absoluta siguranta cine a decedat cu pacate ce nu se pot ierta. Aceasta o stie numai Dumnezeu.

In acest caz, de la sine urmeaza urmatoarea concluzie: Tocmai pentru ca lucrurile stau astfel noi avem datoria de a ne ruga pentru toti credinciosii decedati. Daca acestia sunt in rai ei nu au trebuinta de rugaciunile noastre, dar Dumnezeu, care vede iubirea noastra fata de ei, va aprecia si va rasplati pe cei ce le fac. Daca cei decedati sunt impovarati cu pacate ce nu pot fi iertate, Dumnezeu nu va primi rugaciunea noastra in favoarea lor, ci o va intoarce in folosul celor ce o fac. Deci rugaciunile celor vii nu ramin in nici un caz fara folos.

Rugaciunile facute pentru decedatii, care au raspuns intr-o oarecare masura apelului lui Dumnezeu, dar n-au avut suficient timp sa faca roade de pocainta, au marele rol de a contribui la dialogul dintre Dumnezeu si cel decedat.

Cel decedat in credinta, a acceptat sa intre in dialogul viu si de viata facator cu Dumnezeu inainte de moarte, chiar daca nu s-a angajat deplin in el, chiar daca n-a raspuns cu toata fiinta la chemarea lui Dumnezeu. Murind intr-o legatura de dialog cu Dumnezeu acestia nu sunt parasiti de El din aceasta legatura, chiar in starea in care ei nu mai pot face nimic pentru a progresa in dialogul amintit. Pe linia acestui dialog, rugaciunile pentru cei morti lucreaza prin vointa lui Dumnezeu, atat la ajutorarea spirituala a celor vii care se roaga, cat si a acelora pentru care acestia se roaga.

Astfel intelegem odata mai mult de ce rugaciunile pentru morti sunt semne ale dragostei fata de aproapele. Si bine a grait Apostolul ca "dragostea nu piere niciodata" (I Cor. 13, 8-12), ea depasind pragul biologic care este moartea.

La ortodocsi s-a pastrat obiceiul din vechime de a se savarsi rugaciuni pentru cel mort la trei zile, la noua zile, la patruzeci de zile. Semnificatia momentelor amintite este plina de continut si indeobste respectata.

In ziua a treia ne rugam Mantuitorului Hristos ca El, care a inviat a treia zi, sa invieze si pe raposat in ziua invierii obstei. In ziua a noua mijlocim pe langa Dumnezeu ca sufletul raposatului sa se invredniceasca partasiei celor noua cete ingeresti; in ziua a patru-zecea rugam pe Dumnezeu-Fiul ca precum El s-a inaltat la cer la 40 de zile, asa sa se inalte si sufletul raposatului in corturile dreptilor.

In sambetele Postului Mare se fac de asemenea pomeniri pentru cei morti, cei vii cerand de la Dumnezeu iertare si mila pentru fratii lor raposati. In sambata din ajunul Cincizecimii ne rugam ca Dumnezeu sa invredniceasca pe cei raposati de darurile Sfantului Duh, asa cum a invrednicit pe cei vii.

In general rugaciunile se unesc cu jertfa cea fara de sange, la Sfanta Liturghie si sunt insotite cu impartirea de milostenii si cu faceri de bine. "Cand tot poporul si ceata sfintilor - zice Sfantul Ioan Gura de Aur - sta cu mainile ridicate in fata Sfintei Jertfe, cum sa nu ne aducem aminte de fratii nostri cei trecuti la locul pacii si cum sa nu ne rugam lui Dumnezeu pentru ei".

Mila lui Dumnezeu fata de pacatosi

Asa dupa cum spuneam in rin-durile anterioare, in Biserica Ortodoxa nu se arata in mod precis pina unde se extinde iertarea pacatosilor dupa moarte, aceasta cunoscind-o doar Dumnezeu. Biserica invata totusi ca se izbavesc dupa moarte nu numai cei plecati cu pacatele deplin iertate, in taina pocaintei, ci si dintre cei ce n-au avut acest prilej, pentru motive binecuvintate, salasluiti fiind in iad, pana la judecata din urma.

Starea noua pe care o poate imbraca sufletul unui pacatos, care n-a savarsit pacate prea grele si de moarte, nu se datoreste actiunii acelui suflet, ci rugaciunilor facute de cei vii pentru el. Aceste rugaciuni misca mila lui Dumnezeu ca ea sa dea o noua stare sufletului pentru care se face rugaciunea. Schimbarea se face numai prin mila lui Dumnezeu, miscata de rugaciune.

Nimeni nu poate cunoaste daca crestinul pleaca drept sau pacatos. Credem insa ca Dumnezeu poate da o stare egala acelor suflete prin rugaciunea Bisericii facuta pentru ei, deoarece implinirea poruncilor Lui isi gaseste obarsia in mila Sa de creator si tata al tuturor.

In privinta invataturii Bisericii Ortodoxe ca anumiti pacatosi merg la iad si ca anumite pacate nu se iarta, dar Biserica se roaga pentru toti - nu exista contradictie. Biserica procedeaza pastrandu-si linia invataturii sale conform careia toti cei cu pacate grele: apostatii, hulitorii, sinucigasii, nu se mantuiesc si nici nu pot avea ca oficiant al inmormantarii pe preot.

Preotul niciodata nu poate sa se declare insa judecator infailibil in locul Aceluia care singur va judeca sufletele stiind pe fiecare in parte cum e pregatit pentru vesnicie. "Sufletele oamenilor care au comis pacate de moarte si care in momentul mortii n-au nadajduit nicidecum, dar care caindu-se inainte de a parasi aceasta viata n-au avut timpul de a indeplini acte de pocainta, precum: rugaciunea, cainta sincera, mangaierea saracilor si in fine toate faptele pe care Biserica universala le recunoaste ca pioase si folositoare, aceste suflete coboara in iad si sufera pedeapsa pentru pacatele de care s-au facut vinovate, dar nu sunt totusi lipsite de nadejdea de a fi usurate.

Biserica se roaga ca sufletele care au pacatuit, "cu lucrul, cu cuvantul sau cu gandul, sa li se ierte toate gresalele cele de voie si cele fara de voie si toate cele intru nestiinta si stiinta". Biserica Ortodoxa se roaga neincetat pentru toti pacatosii din sanul ei cu convingerea ca pe unii ii poate scapa de iad, iar pe altii ii poate usura acolo.

Soarta tuturor pacatosilor tine de mila lui Dumnezeu, deci de decizia Lui, astfel ca Biserica se roaga tocmai in vederea acestei decizii divine, intrucat numai El e singurul stiutor al faptelor fiecaruia. Toate rugaciunile pentru morti confirma doctrina Bisericii.

Numeroase sunt textele liturgice in care se invoca mila lui Dumnezeu. Cerem ca Dumnezeu sa asculte cererea noastra, cerem permanent ca mila Lui sa se reverse asupra celor din iad sa le dea imparatia cerurilor si iertarea pacatelor pentru a putea fi primiti drept "cetateni, ai raiului".

Rugaciunile pentru morti vibreaza de sublimul sentiment al iubirii iertatoare iar speranta mintuirii celor vii ca si a celor adormiti se hraneste din bunatatea inepuizabila a Sfintei Treimi.

Increderea in aceasta bunatate face ca Biserica sa cuprinda in viziunea ei si speranta mintuirii pentru toti. "Cand vei sedea pe scaun si vei porunci sa stea la judecata cei adunati cu trambita de la marginile pamantului, sa-i ierti pe toti Hristoase, ca un milostiv".

Acelasi adevar e confirmat de o stihira la Laudele din sambata Rusaliilor: "Pre toti cei ce s-au mutat de aici intru nadeidea vietii vesnice si in orice chip si-au schimbat viata, Mantuitorul, din orice stare si neam, de orice varsta, barbati si femei si prunci de curand nascuti, randuieste-i ca un iubitor de oameni in sanurile lui Avraam si in locurile de odihna, pentru mare mila ta".

Nadejdea tuturor nacatosilor sta in indurarea si Dumnezeiasca bunatate a lui Dumnezeu. Se pot da si alte exemple. Vedem deci ca rugaciunile Bisericii Ortodoxe confirma intru totul doctrina ei. In virtutea celor stabilite de Mantuitorul ca "intru aceasta va cunoaste lumea ca sunteti ucenicii mei, de aveti dragoste intre voi" (Ioan 13, 35). Biserira inalta mereu lui Dumnezeu rugaciuni pentru cei pacatosi, pentru ca mila lui Dumnezeu sa le dea iertare tocmai in numele dragostei ceruta de El.

Concluzii

Din cele spuse mai sus, existenta si necesitatea rugaciunilor pentru morti se intemeiaza pe invatatura de credinta a Bisericii Ortodoxe adica pe legatura dintre cei morti si cei vii, sprijinite pe dogma judecatii particulare.

In Sfanta Scriptura avem suficiente marturii care probeaza necesitatea rugaciunilor pentru morti, iar la Sfintii Parinti, deci dovezile din Sfanta Traditia, vin de asemenea sa ateste pe de o parte ca rugaciunile pentru morti au existat de la inceput in Biserica crestina si pe de alta parte ca in Biserica li s-a dat de timpuriu insemnatatea cuvenita lor.

Rugaciunile pentru morti sunt facute de Biserica in temeiul comuniunii dintre cei vii si cei adormiti in credinta ca madulare ale aceleiasi Biserici. Mortarul acestei legaturi il formeaza dragostea dintre membrii acestei Biserici vii sau mutati, din cele trecatoare.

Sufletul dupa moarte fiind intr-o stare provizorie datorita caracterului nedefinitiv al judecatii particulare, la care este supus indata dupa savarsirea din viata, isi gaseste in aceste rugaciuni elementul principal de schimbare, daca n-a facut pacate prea grele si s-a cait pentru ele cat au fost in viata.

Biserica face rugaciuni pentru toti mortii. Aceste rugaciuni ajuta celor pacatosi, morti in credinta, care au plecat dincolo pocaiti, dar n-au adus roade de pocainta pentru care sa fie salvati din iad. Pentru cei care au plecat nepregatiti rugaciunile Bisericii pot aduce o oarecare usurare. Cei ce sunt scoti din iad pana la Judecata universala, datorese aceasta nu caintei lor, care nu mai este posibila, odata ce au trecut din aceasta viata, ci rugaciunilor pe care le face necontenit Biserica pentru ei.

Asadar, nu se izbavesc decat prin aceste rugaciuni, iar daca e vorba de o schimbare ontologica a sufletului prin aceste rugaciuni, ea este data de Dumnezeu prin mila Lui, asa cum se intampla in toata viata harica a Bisericii.

Parintele Nicolae Alexa

10 Iulie 2012

Vizualizari: 15489

Voteaza:

Temeiurile dogmatice ale rugaciunilor pentru cei morti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE