Inchinarea lucrurilor - puterea semnului Sfintei Cruci !

Inchinarea lucrurilor este o mangaiere uitata de crestinii din ziua de astazi, dar si o arma deosebit de puternica impotriva diavolului. Lupta diavolului spre a-l surpa pe om si a-l insela este una neincetata si nemicsorata. Cu cat crestinul se apara mai putin, cu atat diavolul castiga o tot mai mare putere asupra lui si asupra lumii din jurul lui.

Din ce in ce mai putini crestini apeleaza astazi la aceasta practica a inchinarii lucrurilor. Mai sunt inca multi crestini care zilnic ard tamaie sau smirna si isi tamaiaza casa, care aprind lumanarea la rugaciunea de seara, care iau Anafura si Aghiasma dimineata si care fac Sfestanie in casa, de cateva ori pe an. Cu toate acestea, intr-o oarecare masura, ceva lipseste din viata noastra de zi cu zi, si anume: inchinarea lucrurilor.

Biserica a subliniat mereu puterea sfintitoare a Sfintei Crucii. Este lucru de folos a o purta la gat si a o privi cu multa multumire, insa si mai de folos este a inchina cu semnul ei prea-puternic orice lucru care ne cade in maini, de la mancare si pana la obiectele cele mari.

Crestinul de rand are si el putere de a inchina lucrurile !

Nu doar preotul are puterea de a inchina lucrurile, ci si crestinul de rand, nascut in viata cea noua a lui Hristos in Taina Sfantului Botez, dar si in cea a Mirungerii, a Spovedaniei si a Sfintei Euharistii. Preotul are intr-adevar o mai mare putere de a binecuvanta lucrurile - de a le sfinti, in virtutea harului primit in Taina Hirotoniei, fata de crestinul de rand, insa aceasta nu-l lipseste pe cel din urma de orice putere.

Multi sfinti si oameni duhovnicesti nu au fost clerici, ci simpli crestini de rand, si au insemnat cu semnul Crucii pe bolnavi si i-au vindecat, au insemnat natura si aceasta i-a ascultat.

Preotul binecuvinteaza cu mana in chipul in care binecuvinteaza Insusi Hristos, in icoana, tinand degetele suprapuse precum se vede. Crestinul de rand binecuvinteaza insa lucrurile asa cum se inchina pe el insusi, cu mana pregatita pentru facerea Sfintei Cruci, cu trei degete lipite si cu celelalte doua stranse la baza lor.

In traditia ortodoxa rusa, mama isi binecuvinteaza copilul, inchinandu-l pe frunte cu semnul crucii, inainte ca acesta sa plece intr-o calatorie sau sa treaca printr-o greutate. Crestinul isi inchina perna, la culcare, mancarea, la masa, cat si orice lucru folosit in cursul zilei, de la paharul cu apa si pana la lopata si cartea de citit. Aceasta fac si multi dintre parintii din manastiri, simpli calugari, iar nu clerici.

Fiecare lucru poate fi inaltat sau pogorat din rostul lui natural !

Fiecare lucru poate fi inaltat sau pogorat din rostul lui natural, “pentru ca orice faptura a lui Dumnezeu este buna si nimic nu este de lepadat, daca se ia cu multumire; caci se sfinteste prin cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune” (I Timotei 4, 4-5).

Se poate vorbi de "un botez” al lucrurilor prin inchinarea acestora lui Dumnezeu. Pana la oferirea lor, inapoi, lui Dumnezeu, lucrurile sunt parca intr-o stare de neimplinire, de asteptare a implinirii cuvantului liturgic: "Ale Tale, dintru ale Tale. Tie iti aducem de toate si pentru toate.”

Fiecare lucru este un dar, el putandu-se intoarce inapoi Daruitorului - lui Dumnezeu - sau diavolului, celui care nu ne da nimic, ba mai mult, ne ia cat poate de mult din viata si lucruri, el fiind “tatal minciunii”, al hotiei si al distrugerii.

Scoaterea materiei de sub puterea celui rau si oferirea ei, inapoi, lui Dumnezeu este ceea ce se intelege prin "preotia universala”, prin preotia fiecarui crestin in parte, ca purtator al mesajului mantuitor adus de Hristos.

Dupa inchinarea lucrurilor, acestea se afla in purtarea de grija a lui Dumnezeu si a ingerului lor pazitor. Tot lucrul are un inger pazitor, randuit de Dumnezeu la crearea lui, si cu atat mai mult acel lucru care este neincetat binecuvantat prin rugaciune si inchinarea cu semnul Sfintei Cruci.

Acest lucru este posibil deoarece materia se poate impartasi de harul necreat al lui Dumnezeu. Energiile necreate sunt impartasibile, iar omul si materia au puterea de a se impartasi de ele. De aceea vorbim despre Sfanta Biserica, despre Sfintele Moaste, despre Sfintele Icoane, despre Sfanta Aghiasma, si alte asemenea lucruri sfinte.

Materia are capacitatea de a primi harul, binecuvantarea si puterea lui Dumnezeu. Trebuie doar ca omul sa isi doreasca acest lucru si sa inalte lui Dumnezeu toate, spre a le lua inapoi binecuvantate, curate si incarcate cu putere multa.

Painea poate ajunge Trupul Mantuitorului, dat crestinilor la Sfanta Liturghie, dar poate ajunge si hrana pentru lacomie si lupta intre oameni. Vinul poate ajuge Sange al Mantuitorului, dat crestinilor la Sfanta Liturghie, dar poate ajunge si materie pentru betie si aprindere trupeasca. Tot asa, fiecare lucru poate fi inaltat sau denaturat din rostul lui.

Seara, fiecare crestin trebuie sa isi inchine patul si perna, precum si este indemnat la sfarsitul Rugaciunilor de seara, in Ceaslov, dupa rugaciunea inchinata Sfintei Cruci: “Apoi sa-ti saruti Crucea si sa faci semnul Sfintei Cruci pe locul unde vrei sa te culci, de la cap pana la picioare, asemenea si spre toate laturile.”

Femeile crestine de la tara inca mai inchina cu palma cele pe care le dau de pomana. Astfel, painea, colacul, lumanarea, cat si orice alte lucruri, sunt inchinate de ele cu catul palmei, in lung si in lat, rostind rugaciune de pomenire.

A face semnul Sfintei Cruci pe orice lucru, a inchina orice lucru lui Dumnezeu, a face rugaciune pentru orice, aceasta este calea si lucrarea crestina de zi cu zi. Putem inchina masina, casa, mancarea, hainele, cat si orice lucru.

Inchinarea lucrurilor si puterea semnului Sfintei Cruci !

Sfantul Grigorie, Episcopul din Neocezareea, facatorul de minuni, sarbatorit la 17 noiembrie, inchina vazduhul dintr-o capiste idoleasca, unde ramane peste noapte. In urma facereii semnului Sfintei Cruci in vazduh, toti diavolii ascunsi in acea capiste au fugit, lasand locul curat. Redau, in continuare, fragmentul cu pricina, din viata Sfantului Grigorie:

“Sfantul Grigorie, mergand la Neocezareea, in cale sa a avut prilej sa dea de o capiste idoleasca. Era atunci seara si cazuse si o ploaie mare, de aceea sfantul a fost nevoit sa intre in acea capiste idoleasca, impreuna cu calatorii si a ramas intr-insa. Acolo erau multi idoli in care vietuiau draci si se aratau aievea slujitorilor lor si vorbeau cu ei. Deci, innoptand Sfantul Grigorie acolo, isi savarsea obisnuitele sale rugaciuni de miezul noptii si de dimineata, insemnand cu semnul Crucii vazduhul spurcat de jetfele idolesti. Iar dracii, infricosandu-se de semnul Sfintei Cruci si de rugaciunile Sfantului Grigorie, au lasat capistea si au fugit.

Facandu-se ziua, Sfantul Grigorie si-a urmat calea sa, care ii era inainte, impreuna cu ceilalti calatori, iar slujitorul cel idolesc a intrat in capiste, dupa obiceiul sau, vrand sa aduca jertfa idolilor, insa n-a gasit pe draci, caci fugisera de acolo. Dar, desi aducea jertfa dracilor, nu i se aratau, precum se obisnuise mai inainte, incat slujitorul nu pricepea pentru care pricina au fugit zeii sai din capiste. El i-a rugat mult sa se intoarca iarasi la locul lor, dar ei de departe strigau, zicand: "Nu putem sa intram acolo, unde a fost strainul acela care mergea din pustie la Neocezareea."

Sfantul Ioan Gura de Aur, intr-o omilie despre "sarpe de arama din pustie”, vorbeste si el despre puterea semnului Sfintei Cruci, aratand cum numai privind cineva spre ea (spre inchipuirea ei) se vindeca de moarte. Si tot el zice ca daca numai inchipuirea ei avea atata putere, in pustie, Crucea in sine este cu atat mai tare decat aceea. „Nu era sarpele de arama ? Si totusi ce putere ! Dar cum putea materia moarta sa biruie moartea ? Putea pentru ca ea reproducea chipul Crucii ! Si sa nu credem in realitatea insasi a acestei Cruci, cand ea avea o astfel de putere atunci, fiind numai preinchipuita ?!”

A face crestinul cruce pe orice lucru, a inchina orice lucru lui Dumnezeu, a face rugaciune pentru orice lucru si pentru orice lucrare, aceasta este calea si lucrarea crestina de zi cu zi voita si binecuvantata de Dumnezeu.

Teodor Danalache