Cum trebuie sa postim

Cum trebuie sa postim

 

Ce este postul?

Asupra originii postului parerile sunt impartite. Cei mai multi il leaga de cultul mortilor din vechime. Astfel, dupa unii, postul isi are originea in sacrificiile de animale, care erau aduse pentru cei morti si de care cei vii nu trebuiau sa se atinga. Altii cred ca durerea pri­cinuita de moartea fiintelor dragi a avut ca urmare fireasca neglijarea mancarii si bauturii, ceea ce cu timpul a devenit un semn conventional de doliu, facand astfel parte din riturile legate de cultul mortilor. Unii cred ca originea postului trebuie cautata intr-o simpla practica de sobrie­tate si de temperanta, recomandata si uneori experimentata de marii intelepti, filosofi sau intemeietori de religii. De la acest post igienic s-ar fi ajuns la ideea unui post cu caracter religios, mai ales pentru faptul ca, in anumite cazuri, postul a prilejuit viziuni religioase. Uneori el este practicat ca un exercitiu de penitenta, alteori ca un mijloc de pregatire pentru savarsirea unor acte religioase sau unor fapte importante din viata, alteori ca un rit de doliu (forma de exprimare a durerii sau a tristetii) sau de purificare (curatire).

 

Existenta postului in alte religii

Egip­tenii si babilonienii practicau postul socotindu-l ca un mijloc eficace pentru expierea sau ispasirea pacatelor. Greco-romanii il practicau dandu-i caracter atat igienic cat si religios. De ex., in cultul zeitei Ceres (Demeter), postul era socotit ca un mijloc de castigare a unor puteri spirituale si se practica in riturile de pregatire si de initiere in misterele cultului respectiv (ca in cultul lui Mitra). Atletilor si gimnastilor li se prescriau anumite zile de post inainte de jocurile olimpice, de intre­cerile sau de luptele din circuri, palestre si arene. Pentru budistii si brahmanii de azi postul este o regula de viata. Ma­homedanii au si ei un post mare, numit Ramadan, in timpul caruia nu mananca nimic, de la rasaritul soarelui pana seara.

 

Postul in Vechiul Testament

In Vechiul Testament, postul practicat de evrei era prescris prin poruncile date de Dumnezeu prin Moise si profeti. Astfel, Dumnezeu randuieste, prin Moise, postul din ziua Curatirii sau Ispasirii (ziua a zecea din luna a saptea : Lev. XVI, 29 si XXIII, 32).

 

Dupa captivitate s-au adaugat noi posturi generale, pe langa cele vechi, din luna a saptea (sarbatoarea Ispasirii), si anume posturile din lunile a patra, a cincea, a sasea si a zecea, cel din ajunul sarbatorii Pu­rim s.a. (Zaharia VII, 5 ; VIII, 19 ; Estera IX, 31 s.a.). In general, acestea tineau doar o zi.  Cei mai zelosi, si mai ales fariseii, posteau regulat cate doua zile pe saptamana, si anume lu­nea si joia (Luca XVIII, 12). Se mai instituiau posturi generale speciale (incidentale), in imprejurari triste din viata publica a evreilor (ca moar­tea regelui) sau pentru inlaturarea unor mari nenorociri, socotite pe­depse dumnezeiesti ( Judec. XX, 26 ; Estera IV, 13 ; Ieremia XXXVI, 9).

 

In legatura cu postul particular, amintim ca Moise a postit 40 de zile pe muntele Sinai inainte de a primi tablele Legii (Iesire XXXIV, 28) ; Daniel in Babilon a postit trei saptamani (Dan. X, 2-3) ; regele David postea adesea cu pocainta (Ps. XXXIV,  13 ;  CVIII,  24). 

 

De obicei, evreii insoteau postul alimentar cu rugaciuni de cainta si cu frangerea inimii pentru pa­catele savarsite, manifestata prin anumite semne exterioare ale intris­tarii : presararea cenusii pe cap, plangerea, smolirea fetei, uneori imbracarea in sac si sfasierea vesmintelor (Matei VI, 16-17). Pro­fetii cauta sa spiritualizeze postul, accentuand ca renuntarea la mancare si bautura trebuie asociata cu acte de virtute si de dreptate sociala (smere­nie, pocainta sincera, milostenie, inlaturarea asupririlor si a ne­dreptatilor etc (Ier. XIV, 12 ; Tobie XII, 8).

 

Conceptia crestina despre post

Mantuitorul a postit 40 de zile inainte de inceputul activitatii Sale publice (Mat. IV, 2 ; Marcu I, 13 si Luca IV, 1-3) si a invatat pe ucenicii Sai, ca postul este inseparabil de rugaciune (Mat. IV, 1 ; Marcu IX, 29). El l-a recomandat ca pe un mijloc de lupta impotriva ispitelor si a puterii dia­volului (Mat. XVII, 21), staruind ca nu trebuie practicat numai cu forme externe, dupa obiceiul iudeilor, ci cu voie buna si cu constiinta ca, pos­tind, savirsesti o fapta bine placuta lui Dumnezeu (Mat. IV, 16).

 

Sfintii Apostoli au practicat si ei postul. Asa, de ex., Sfantul Apos­tol Pavel a postit si a indemnat pe fiii sai duhovnicesti sa practice pos­tul, unit cu rugaciunea (Fapte IX, 9 ; XIII, 2-3 si XIV, 23 ; 2 Cor. VI, 5 ; 1 Cor. VII, 5).

 

Crestinismul a dat postului o insemnatate mare in viata religioasa si mai ales in viata monahala, facand din el un act de virtute si de cult, un mijloc de progres in viata spirituala, de lupta impotriva patimilor si a poftelor.  S-a accentuat indeosebi sensul spiritual al postului, precizandu-se ca postul adevarat consta nu numai in abtinerea voluntara de la mancare si bautura, ci intr-o straduinta neincetata de a domina, cu spiritul, cu vointa, toate patimile si poftele. Este vorba deci, de un efort pentru innoirea vietii, prin intronarea suprematiei spiritului asupra tru­pului.

 

Postul este conceput deci si practicat in crestinism ca un mijloc de progres in virtute si ca un act de cult, ca o jertfa vie de evlavie, de ca­inta, de supunere fata de Dumnezeu si un mod de cinstire a Lui. De regula postul religios se incheie si se incununeaza prin impartasirea cu Sfantul Trup si Sange al Domnului, care este in acest caz o pecetluire si o incununare a straduintelor noas­tre ascetice si duhovnicesti.

 

 

Postul in crestinismul primar. Primele reglementari privitoare la post

Primii crestini au postit, probabil, dupa obiceiul iudaic, dar trebuie subliniat ca Bise­rica crestina n-a adoptat nici unul din posturile evreilor.

 

Daca, la inceput, postul era practicat ca un act de pietate personala, lasat la libera voie si la ravna religioasa sau la posibilitatile fiecaruia, cu timpul conducerea Bisericii a formulat treptat reguli si indrumari, mai mult sau mai putin precise si obligatorii pentru toti in aceasta pri­vinta, reglementand timpul, durata si felul postirii. Astfel de norme apar mai ales din sec. IV inainte, concomintent cu reglementarea disciplinei catehumenatului si a penitentei si cu desavarsirea organizarii Bisericii, dupa crestinarea pagani­lor din imperiului roman. Totusi, primele prescriptii cu privire la post se gasesc in Didahia (invatatura) celor 12 apostoli, care fixeaza zilele de miercuri si de vineri ca zile de post pentru crestini, in locul postului iudaic de luni si joi.

 

La inceput, intrucat Sfanta Euharistie se savarsea seara, cres­tinii posteau ziua intreaga. Fiind impreunat cu cainta si zdrobire de inima, postul era interzis in zilele de bucurie, ca duminica, si de sarbatori mari, ca Nasterea Dom­ului, Boboteaza (Aratarea Domnului), Invierea si Pogorarea Sfantului Duh.

  

Disciplina bisericeasca privitoare la posturi. Felurile postirii.

 

Din punct de vedere al felului sau asprimii lui, postul poate fi de mai multe  feluri sau grade :

 

a)  Postul integral (total) sau ajunarea propriu-zisa, care    consta    in abtinerea completa de  la orice fel de mancare si bautura pe un timp anumit. Ex: postul tinut de Moise pe muntele Sinai.

 

b)  Postul aspru, in care se ingaduie numai consumarea de hrana uscata : paine,   fructe uscate sau seminte, legume si apa. E postul pe care l-a practicat Sf. Ioan Botezatorul in pustia Iordanului .

 

 c) Postul comun sau obisnuit, in care se admite consumarea mancarurilor gatite din alimente de origine vegetala, excluzandu-se  orice  aliment de provenienta  animala. 

 

d) Postul usor, numit si dezlegare, in care se ingaduie consumarea pestelui si a vinului, precum si a untdelemnului, in perioadele cand e impus post aspru.

 

Din punctul de vedere al extensiunii postului (al numarului celor ce postesc in acelasi timp), postul poate fi :

 

a)  Post general (obstesc), cand este tinut de Biserica intreaga ;

 

b) Post local (regional), cand este tinut numai de o parte a unei Bi­serici (o regiune, o eparhie, o localitate etc). Asemenea posturi se prac­ticau mai ales in trecut, cand erau randuite de conducerea Bisericii pentru diverse motive (doliu   gene­ral la moartea unei persoane importante, pentru   indepartarea diferitelor calamitati naturale sau nenorociri etc.) ;

 

c)  Postul particular (personal), tinut de fiecare credincios in parte, dupa nevoile sale proprii si in afara posturilor obstesti, prescrise de Bi­serica. 

 

Dupa durata (lungimea) lui, postul poate fi de doua feluri, si anume :

 

a)  Posturi de cate o singura zi ;

 

b)  Posturi de mai multe zile (posturi de durata).

 

Dezlegari de posturi in conditiile vietii de azi

 

Respectarea postului este o datorie a oricarui bun credincios, impusa de porunca a doua a Bisericii. Insa nu trebuie sa uitam ca vechile dispozitii canonice, legate de durata, asprimea si obligativitatea diferitelor posturi de peste an, au fost for­mulate pentru credinciosi care traiau in alte vremuri si in conditii de viata cu totul deosebite de cele in care traiesc credinciosii de azi. De aceea, aplicarea lor integrala nu mai este astazi posibila ca in trecut. De altfel, hotararile canonice privitoare la posturi nu au caracter de dogma, adica nu trebuie privite ca niste reguli absolut neschimbabile si eterne, ci fac parte dintre nor­mele bisericesti cu caracter moral-disciplinar, care au fost formulate de autoritatea bisericeasca in functie de nevoile, imprejurarile si evolutia vietii religioase-morale a credinciosilor.

 

De aceea, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, tinind seama de principiul acesta al acomodarii normelor disciplinare-morale la ne­voile timpului, in sedinta sa din 27 februarie 1956, a hotarat urmatoarele pogoraminte cu privire la respectarea posturilor in conditiile actuale :

 

A.  Copiii pana la implinirea varstei de 7 ani sa fie dezlegati de pra­vila postului, putand manca tot timpul anului orice fel de alimente.

 

B.  Pentru copiii de la 7-12 ani si pentru credinciosii de orice varsta, care sunt cuprinsi de slabiciuni si suferinte trupesti, pravila postului sa fie obligatorie numai in zilele urmatoare :

a)  Toate miercurile si vinerile de peste an, afara de acelea cand este dezlegare la peste ;

b)  Prima si ultima saptamana din Sfantul si Marele Post al Pastilor si tot asa din postul Craciunului ;

c)  De la 24-29 iunie, adica 5 zile din postul Sfintilor Apostoli Pe­tru si Pavel;

d)  De la 1-15 august (adica cele doua saptamani din postul Ador­mirii Maicii Domnului) ;

e)  Ajunul Craciunului, ajunul Bobotezei, 29 august si 14 septembrie.

 

C.  Pentru celelalte zile si saptamani din timpul marilor posturi bi­sericesti, copiii de la 7-12 ani si credinciosii   de orice varsta, care sunt suferinzi, sa fie dezlegati a manca : peste, oua, lapte si branza.

 

Cata dragoste ai, atata postesti

Postim, pentru a face scoala atentiei la inima noastra: sa ne dam bine seama cu ce si cum lucreaza ea, daca primim sau nu primim dragostea lui Dumnezeu. Sa ne fixam atentia asupra Mantuitorului, Care locuieste in noi si sa ii urmarim lucrarea de dragoste, careia sa ne asociem.

Sa facem scoala asocierii noastre la dragostea Lui, care lucreaza in propria noastra inima. Sa ne controlam daca suntem dragoste, sau nu. De aceea atentia noastra este atintita asupra lui Hristos, ca sa invatam sa ne asociem cu El in orice atitudine fata de viata.

Sa fim atenti la faptul ca Hristos din inima noastra e iubire si ne cheama la impreuna-lucrare cu El. Ne tot spovedim, ca sa ne impartasim si ne impartasim pentru a face cunostinta, mai de aproape, cu duhul iubirii, ca, intru acest Duh al iubirii sa ne putem asocia cu Mantuitorul, real, in activitatea noastra, dandu-ne seama unde si in ce gresim, mereu fiind constienti de lipsa noastra de dragoste.

Permanent ne caim, adica ne controlam, ne dumirim ca n-am avut dragoste, uitand ca Hristos isi desfasura in noi dragostea Sa; n-am fost colaboratori cu El si ne rusinam. Ne caim, pentru faptul ca Dumnezeu vede cum am uitat ca viata noastra e dragostea Lui. Traind, sa punem in valoare dragostea!

Trebuie trasa alarma, sa fim atenti si sa postim, pentru a pune dragostea in miscare. Postul atentioneaza ca viata consta din lucrarea lui Hristos in inima noastra. Lucrul acesta se uita. Postul, inteles cu adevarat, nu numai ca infranare de la mancare, este o impreuna traire cu Dumnezeu si atunci hotararea de a veni la Sfanta impartasanie trebuie sa se axeze pe aceasta tema: ma voi incadra in voia lui Dumnezeu fiind atent ca, de aici inainte, in tot ce fac sa lucrez cu o dragoste asemenea celei a lui Dumnezeu.

Se spune ca prin post "dobandim Raiul", iar aceasta e o afirmatie vaga. Ce este Raiul, ce anume a pierdut Adam pierzand Raiul? Adam a pierdut Raiul, prin abaterea atentiei sale de la Dumnezeu. Dumnezeu i-a pus in vedere: Fa asa, nu altfel! El n-a mai ascultat, si-a permis iesirea din voia lui Dumnezeu, care ar fi trebuit sa fie legea vietii lui. In felul acesta a pierdut Raiul.

Mai departe, sa vedem care e voia lui Dumnezeu, ca sa o putem face. Am iesit din voia lui Dumnezeu, am pierdut Raiul. De ce? Pentru ca am iesit din dragostea Lui, din duhul daruirii noastre, intru dragoste, aproapelui. Porunca va dau voua, sa va iubiti! A iesi din voia lui Dumnezeu, inseamna a ne sustrage de la porunca dragostei.

Omul refuza lepadarea de propria-i voie - nu-mi vine sa ma nimicesc pentru altul, nu-mi convine parerea lui Dumnezeu, dupa care ar urma sa renunt la firea mea cazuta pe care o identific cu insasi persoana mea. Ca Petru, care i-a spus Mantuitorului: "Nu Te du, Doamne!". Raspunsul il cunoastem: "Inapoia Mea, satano!".

Daca nu gandesti cele ale lui Dumnezeu, esti satana. Neacceptand duhul dragostei, duhul daruirii noastre aproapelui, ne sustragem poruncii lui Dumnezeu. Dumnezeu porunceste acest fapt, deoarece dragostea este necesara vietii. Daca porunceste, o face ca sa ne serveasca, nu ca sa ne aserveasca. El tine la propria noastra fericire. Ne porunceste sa fim fericiti, fiindca o vrea Tatal. Iesind de sub porunca Lui, ajungem la nefericita situatie de a nu cunoaste Raiul.

Prea putin s-a insistat asupra necesitatii de a se folosi postul ca mijloc al indreptarii atentiei spre faptul ca inima noastra trebuie sa fie Hristos traind in noi.

Sa folosim postul, cum l-a folosit Mantuitorul, pentru a invata sa iubim ca Dumnezeu, constienti ca noi cu El iubim, cand iubim. Nu putem iubi fara El. Asta inseamna a te impartasi cu El: ne insusim iubirea Lui, invatam sa iubim ca El, cu masurile Lui. El are masurile nemarginirii binelui. Numai cu masurile Lui putem trai adevarata viata, iar masurile Lui le invatam prin post, care ne antreneaza veghea si atentia la El.

In post inveti masura lui Hristos, Care face dumnezeieste tot binele. Invatam a asculta de El, nu de ceea ce ne vine noua a face. invatam sa ne incadram in ceea ce stim - prin credinta - ca il bucura pe Hristos, Care e inima noastra.

Degeaba vorbim despre post si dragoste, daca nu intelegem ca prin post invatam a pune in aplicare tocmai dragostea, care sa devina apoi legea vietii si a manifestarilor vointei noastre; asa departe sa mearga vointa noastra, pana unde o duce dragostea lui Dumnezeu.

Daca asa s-ar intelege intr-adevar totul, n-ar mai fi loc de intrebari ca acestea, adesea auzite: "Oare ma pot impartasi de Paste postind doar miercurea si vinerea, sau in prima si in ultima saptamana a postului?".

Foarte ciudat: postim prima si ultima saptamana, dar de mijlocul postului nu ne mai intereseaza? Avem o sarbatoare chiar in mijlocul lui, pentru a ne controla daca ne-am pus in toate zilele vointa la incercare, in duhul dragostei si, daca ni se pare ca am reusit, atunci nadajduim sa o putem face si mai departe.

Dupa sfarsitul postului riguros tinut, ne convingem ca suntem capabili sa postim tot anul ca si in Postul Mare, in sensul de a nu mai face nimic neimbibat de, neinnobilat, nealtoit pe dragostea lui Hristos.

Daca a fost frumos in post, aflandu-ne noi in dragostea lui Dumnezeu, atunci de ce sa nu ne simtim bine tot anul traind neintrerupt dragostea dumnezeiasca? Oare de ce am schimba noi starea aceasta a trairii cu Hristos, pe o alta viata sau alta fericire?! Oamenii vorbesc despre post, dar nu isi fac o problema din el, asa cum cere Biserica. Postul este un mijloc de a trai in voia lui Dumnezeu, respectiv in dragostea Lui.

Daca-i asa, nu mai comentam (fiindca e ceva ce nu mai corn- r porta discutii), ci pur si simplu ne incadram. Ar puteasfe si un altfel de bine decat acela sugerat de insusi Manatuitorul? Nu, desigur, si aici e caderea, cand omul spune: "poate fi bine si in afara dragostei lui Dumnezeu".

Neconstientizarea necesitatii de a face din post o reala problema de viata, datorita lipsei de cultura duhovniceasca, viata noastra e searbada, pe tot parcursul anului. Ne coplesesc atatea neajunsuri, tocmai fiindca pierdem sensul vietii, cel aratat de Mantuitorul Care, de fapt, ne si traieste viata, in noi insine.

De indata ce se termina Postul, in restul anului suntem total inconstienti. Nu stim ca Hristos ne duce viata mai departe? Aceasta e caderea: nesimtirea rusinoasa dusa pana la a uita ce e cu tine, cine esti. Oamenii cauta scuze si fac comentarii, cu totul in afara intelepciunii crestine. Parca ar cauta intunericul, nu lumina, si pentru aceasta vor auzi: "Duceti-va acolo unde este scrasnirea dintilor".

Scrasnirea dintilor e a celor ce mananca in gol, se hranesc cu golul. Pietrele de moara se macina pe sine, daca nu au grau. Hraniti-va cu Mine, cu dragostea Mea! Omul, cand va pricepe ca s-a hranit fara El, dintii pe care i-a folosit hranindu-se cu altceva decat cu voia lui Dumnezeu se vor roade in gol, se vor macina intre ei.

Daca nu stim unde duce postul, nu are sens sa postim si, in ultima instanta, nu are rost sa venim la Sfanta Liturghie. Dobandim Raiul numai iubind.

20 Iunie 2012

Vizualizari: 16845

Voteaza:

Cum trebuie sa postim 3.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.