O parere ortodoxa despre clonare

O parere ortodoxa despre clonare Mareste imaginea.

O parere ortodoxa despre clonare

In discutiile despre clonare, un aspect a trezit nedumerirea ortodocsilor: oameni absolut necredinciosi, necrestini declarati, se pronunta impotriva clonarii. Noi am observat cu nedumerire ca acele grupe cu care noi, de obicei, ne contrazicem, de data aceasta s-au dovedit a fi pe aceeasi linie cu noi. Desigur, aceasta este o mirare imbucuratoare. Dar mirarea este o reactie emotionala. Insa, in ortodoxie, se obisnuieste a gandi asupra reactiilor proprii, asupra motivelor actiunilor si sentimentelor personale. Daca noi, in aceasta problema, ne-am dovedit a fi impreuna cu necrestinii, ce inseamna asta?

Reflexele partinice se revolta: de vreme ce tu te-ai dovedit a fi solidar cu dusmanul tau, inseamna ca ai gresit ceva. Insa aici, de acum, e treaba ratiunii si a constiintei sa spui acestor reflexe: "taci!" Nu merita sa te certi cu tabla inmultirii, chiar daca cu ea e de acord cel mai inrait dusman al tau. Lumea oamenilor e foarte complicata. Si in aceasta lume, noi nu avem dusmani absoluti. Nu exista oameni cu care noi sa ne contrazicem absolut in toate. Contrazicandu-ne in ceva, noi avem pareri inrudite in altceva. Cum spunea Sf. Ioan Gura de Aur: "Noi nu avem nimic comun doar cu diavolul, insa cu toti oamenii, noi avem multe in comun".

Inseamna ca nu pe tine trebuie sa te condamni pentru neatentia in urma careia, dintr-o data, te-ai dovedit solidar cu oponentii tai traditionali, ci sa te bucuri pentru aceea ca ceva general uman s-a dovedit a fi mai puternic decat ceea ce le desparte. Si aici apare intrebarea: motivele pentru care crestinii ortodocsi se feresc de experimentele clonarii sunt strict bisericesti sau nu?

Noi ne pronuntam impotriva clonarii deoarece aceasta activitate contrazice ceea ce scrie in catehismele noastre, sau din alte motive? Ceea ce e specific doar crestinismului ortodox, ceea ce deosebeste conceptia noastra de conceptia celorlalti oameni ne obliga sa fim impotriva clonarii sau poate ca argumentele noastre, daca e sa ne gandim mai serios, se vor dovedi a fi aceleasi pe care le inainteaza oamenii altor credinte si convingeri?

Eu cred ca merita sa ne gandim la asta anume pentru succesul luptei noastre impotriva clonarii. Se stie ca atat in Rusia, cat si in alte tari, cea mai mare prapastie intre Biserica si "societatea civila" se iveste anume in sfera problemelor despre reproducere. Problemele moralei sexuale, a contraceptivelor, a avorturilor etc., Biserica le trateaza evident (si spre mahnirea lumii laice) altfel decat o fac stereotipurile constiintei de masa. In constiinta de masa, e foarte adanc inradacinat stereotipul potrivit caruia "Biserica intotdeauna e impotriva a ceea ce aduce bucurie oamenilor". Hai sa nu ne amagim, autoritatea Bisericii in societate nu e chiar atat de mare ca in constiinta oamenilor nebisericesti, opinia sustinuta de Biserica sa devina de la asta mai autoritara si mai acceptabila. Dimpotriva, in constiinta multor oameni, problemele legate de viata sexuala se rezolva mai degraba printr-o reactie inversa celei bisericesti: "Ei, daca pana si calugarii astia care nu inteleg nimic in dragoste si placere ne spun sa ne ferim de asta, cu atat mai mult merita sa incerci!" Inseamna ca noi trebuie sa inaintam argumente care sa fie intelese nu numai pentru oamenii care accepta intru totul sistemul de valori bisericesc, ci argumente intelese pentru "cei din afara". Eu cred ca e de folos a specifica oamenilor ca noi avem aceleasi motive impotriva clonarii ca si voi, majoritatea oamenilor.

In primul rand, noi ne ferim sa patrundem intr-o sfera despre care cunoastem foarte putin. Castigand in ceva, oare nu vom pierde noi altceva mult  mai important, deocamdata neobservat pentru noi? O data noi "am facut-o". Noua "ne-a mers" in acea joaca pe care au pornit-o fizicienii in anii patruzeci. Dupa martiriile personale ale autorilor bombei atomice americane, ei nu stiau daca reactia atomica provocata de ei va avea un efect local limitat sau, o data inceputa descompunerea atomica, va inghiti materia la nesfarsit, si pana la urma va nimici toata substanta vie din jur, va nimici Pamantul, tot Universul. Atunci noua ne-a mers. Sub lopata noastra indrazneata, nu s-a dovedit a fi nici o mina. Dar oare exista garantia ca in locul unde sapa astazi biologii nu este o astfel de mina? Analogia cu atomicienii ne ajuta sa exprimam si a doua teama a noastra. Unde e garantia ca din clonare nu se poate face o "bomba biologica"? Unde e garantia ca stapanitorii lumii acesteia nu vor utiliza aceasta practica pentru producerea unei noi rase umane care sa corespunda mai bine inchipuirilor lor despre alegatorul ideal? Oare nu vor creste laboratoarele pentru clonare niste "eltinoizi" si ziuganoizi" docili?

In al treilea rand, cum vor arata relatiile intre oamenii acestor rase diferite? Oare toti vor recunoaste clonele drept oameni? Ce vor fi ei in propria lor receptare? Cum vom arata noi in ochii lor? Mai in scurt, aici noi ajungem la intrebarea pe care Biserica de mult le propune medicilor si juristilor sa o rezolve: "ce este omul"? cand incepe si cand se termina viata omeneasca? (problema avorturilor si a eutanasiilor); ce il face pe om sa fie om? (problema

oamenilor cu psihicul afectat). In al patrulea rand, se va declansa oare instinctul matern la femeie, daca ea nu va trece prin purtarea sarcinii si nasterea copilului? Oare va fi iubit un astfel de copil? In general, aceste argumente se pronunta in jurul problemei drepturilor omului: ce drepturi are omul si cine anume detine aceste drepturi? Dar are oare Biserica unele argumente proprii impotriva clonarii, care sa fie specific crestine? Deocamdata eu nu am intalnit astfel de argumente. Strigatele emotionale de felul ca crearea omului de catre om este uzurparea drepturilor Creatorului Divin, si de aceea e satanism curat, mie nu mi se par convingatoare.

La urma urmei, la inceput si lumina a aparut dupa voia dumnezeiescului "sa fie!" Acum insa, crearea luminii e accesibila si oamenilor, si noi nu vedem nimic blasfemitor in lucrul electricianului sau a operatorului statiei electrice. Graba unui astfel de argument se vede din pilda extraordinara povestita de Antuan de Saint-Exupery in romanul "Citadela": "Traia pe lume un alchimist, el voia sa descopere taina vietii. Si s-a intamplat asa incat cu ajutorul resorturilor, el a reusit sa obtina un bot de aluat viu. Au alergat logicienii. Ei au repetat experienta, au amestecat prafurile si aliajele, au aprins focul sub resort si au obtinut inca un bot viu. Ei au plecat strigand tare ca taina vietii nu mai este taina, ca viata este o urmare fireasca a cauzelor si efectelor, influentele pe care le suporta prin incalzire elementele lipsite de viata. Logicienii, ca intotdeauna, au inteles totul de minune. Ei n-au inteles ca natura creatului si natura crearii nu seamana intre ele, puterea creativa, epuizandu-se, nu lasa urme. Nu in zadar creatorul intotdeauna abandoneaza creatia sa si creatia intra sub stapanirea logicii. Si eu m-am indreptat smerit spre prietenul meu geometrician. "Unde ai vazut tu ceva nou?- a intrebat el - viata a dat nastere vietii. Noua viata a aparut datorita alchimistului, iar alchimistul, din cate stiu eu, este viu. Despre el au uitat, cum se si cadea, creatorul dispare si ne lasa noua creatia".

Daca savantul cu ratiunea sa creeaza viata, asta nicidecum nu inseamna ca pentru crearea vietii nu e nevoie de minte. Daca omul poate crea viata, inseamna ca el, intr-adevar, poarta in sine chipul propriului sau Creator. Eu sunt convins ca orice performante ale stiintei nu fac decat sa-L proslaveasca pe Creatorul ratiunii noastre, dar nicidecum nu-L hulesc. Eu am avut ocazia sa aud si urmatorul argument specific "teologic" impotriva clonarii: aceasta va fi o nastere fara dureri, si prin aceasta se va anula porunca Domnului, care a trimis suferinte in timpul nasterii pentru pacatul originar. Dar pedeapsa pentru pacat a fost tripla: nerodirea pamantului, care va rodi doar "spini si palamida"; greutatea muncii ("in sudoarea fruntii tale") si chinurile nasterii. La drept vorbind, cu toate aceste urmari ale pacatului originar, munca omeneasca lupta de mult si cu destula eficienta, iar Biserica nu l-a condamnat niciodata pentru asta. Daca ar fi sa intelegem prea ad literam aceste cuvinte din Vechiul Testament, va trebui sa condamnam munca amelioratorilor (cum de indraznesc sa imbunatateasca pamantul blestemat de Domnul!). Va trebui sa condamnam orice progres tehnico-stiintific, orice inventii care usureaza munca omului (incepand de la folosirea animalelor domestice, inventarea rotii, a morii si a plugului).

Va trebui sa-i dam anatemei pe anesteziologi, care usureaza suferintele femeii din timpul nasterii.

Rezultatul principal al pacatului originar nu sta deloc in durerea venirii omului pe lume, ci in durerea plecarii lui din ea. Dupa cuvintele cuviosului Marcu Ascetul, de la protoparintele nostru, "noi am mostenit nu pacatul lui Adam, ci moartea provenita din el… Pentru ca nu se putea ca noi, care am provenit din morti, sa fim vii".

Daca rodul pacatului primordial ar fi constat anume in suferinta nasterii, atunci noi ar fi trebuit sa acceptam dogma catolica despre imaculata conceptie a Fecioarei Maria. Caci doar nu numai catolicii, ci si ortodocsii considera ca nasterea lui Iisus din Maria a fost fara dureri. Dar catolicii vad in aceasta dovada faptului ca Maria era de acum sustrasa actiunii pacatului originar.

Ortodocsii insa nu vad necesitatea de a trage o astfel de concluzie, care, in esenta, anuleaza necesitatea venirii lui Dumnezeu in lume si unicitatea Jertfei Lui mantuitoare, anume pentru faptul ca noi nu confundam urmarile particulare pamantesti ale pacatului originar cu acea catastrofa principala pe care el a provocat-o in relatiile noastre cu Viata, adica cu Dumnezeu.

In general, in reactia lumii catolice impotriva clonarii se contine cu mult mai mult elementul specific confesional decat in ortodoxie. Pentru catolici, clonarea ridica o grava problema teologica: oare vor mosteni pacatul originar oamenii aparuti pe lume fara actul sexual, iar daca se va mosteni, in ce chip se va transmite acesta? Chestiunea consta in faptul ca din timpul lui Augustin, catolicii considera ca pacatul originar se transmite prin actul zamislirii, deoarece de actul zamislirii se leaga o oarecare "placere necuvenita". Nunta e permisa, si zamislirea la fel. Dar, dupa cuvintele scriitorului crestin latin din primele veacuri, Tertulian, "Nunta este o desfranare acceptata". In desfatarea erotica, sotii isi pierd controlul asupra lor, indulcindu-se unul de altul, il uita pe Dumnezeu, si prin aceasta fisura, in plodul zamislit de ei, patrunde un fel de "stricaciune".

Dar unde e placerea originilor acelei vieti care a fost obtinuta printr-o operatie asupra unei celule somatice obisnuite? Aparitia acestei celule primare e legata mai degraba de neplaceri. Cum dar se va transmite aici "pacatul originar"? Omul zamislit fara placere si fara impreunare, dupa logica augustinismului, se dovedeste a fi in afara puterii pacatului originar.

Ortodoxia insa nu vede aici o problema. Biologia mai degraba intareste vechea noastra convingere: omul a fost creat pentru nemurire. Celulele noastre sunt intr-adevar nemuritoare. Ele in sine sunt capabile sa se separe la nesfarsit si sa nu moara, in cazul in care in mediul exterior nu exista piedici pentru aceasta. Inseamna ca viata noastra e limitata nu de natura noastra, ci de conditiile in care traim (in care noi ne-am aruncat prin caderea in pacat). Dar, deoarece celula luata pentru clonare si fiinta crescuta din ea oricum vor vietui in lumea noastra cazuta, suflarea mortalitatii "originare", vai, oricum o va cuprinde. Si nu biologii, ci doar Cel Care El singur detine Nemurirea poate apara viata noastra de moarte sau sa ne intoarca in ea. Asa ca clonarea nu contrazice nicidecum interpretarea ortodoxa a pacatului originar. Mai degraba e invers, discutiile despre clonare sunt importante pentru polemica cu catolicismul si augustinismul.

In parte, e posibila o analiza a intrebarii prin ce anume se transmite "pacatul originar": se petrece asta "din initiativa" parintilor, care, zamislind copilul, ii transmit impatimirea lor sau asta nu depinde de felul in care copilul este zamislit, ci pur si simplu pentru ca el paseste in lumea noastra bolnava? In orice caz, enuntul Sinodului din Cartagina din 252 ("Sa nu se interzica botezul copilului care, abia nascut, nu a pacatuit cu nimic, in afara de faptul ca, provenind din trupul lui Adam, a preluat molima mortii vechi prin insasi nasterea sa") admite o interpretare dubla.

Inca o intrebare o constituie si aceasta: va fi oare om fiinta clonata? In scrierile bisericesti, uneori e exprimata parerea cum ca sufletul copilului se contine in samanta tatalui (teoria tradutionista). Potrivit ei, inca in samanta lui Adam existau sufletele noastre ale tuturor. Noi toti am fost in Adam atunci cand el a gresit, si de aceea si noi suntem partasi la acel pacat… Prin urmare, copilul care isi are originea nu in samanta tatalui, ci de la celula somatica a acestuia, nu va avea suflet.

Dar si acest punct de vedere e preluat mai mult de catolicism decat de ortodoxie. In conceptia ortodoxa, sufletul omului, personalitatea lui se creeaza de catre Dumnezeu. Parintii ii dau doar trupul. De aceea, pentru teolog, problema consta aici numai in aceasta: va ajuta oare Domnul sa uneasca cu embrionul, obtinut in rezultatul clonarii, sufletul omenesc. Pentru ca aceasta e o problema de vointa a lui Dumnezeu, nu putem avea un raspuns anticipat. Si extrem de indrazneata este fapta unui oarecare preot, care a refuzat sa boteze un copil despre care parintii au spus ca el a fost "zamislit in "eprubeta" (preotul Anatolii Berestov a povestit despre aceasta, exprimandu-si nedumerirea, la "Rojdestvenskie citenia" 1998, din Moscova). Cred ca si in cazul clonilor, Biserica va insista pentru a-i recunoaste ca oameni (pentru a nu admite experimentele asupra lor sau dezasamblarea lor in "piese de schimb") si ii va boteza si ii va impartasi pe acesti micuti.

Aceasta problema, cat n-ar parea de straniu, de acum e rezolvata de traditia bisericeasca. In "Trebnicul" Sf. Petru Movila, exista randuiala "Despre botezul celor asemenea cu animalele si a altor ciudatenii nascute". In el gasim prescris: "Daca vreun monstru sau o oarecare ciudatenie se va intampla sa se nasca din femeie, dar nu va avea chip de om, sa nu se boteze. Dar daca faptul se va pune la indoiala, sa se boteze cu o conditie: Daca acesta este om, se boteaza robul lui Dumnezeu cutare in numele Tatalui s.a.m.d.". in genere, pentru Biserica e caracteristic sa se insiste asupra faptului ca granitele clasei fiintelor numite om sa se largeasca. Pentru conceptia laica, dimpotriva, e caracteristica tendinta spre ingustarea limitelor existentei umane (copiii in pantecele mamei nu sunt oameni, bolnavii de comatoza nu sunt oameni, copiii nascuti fara creier nu sunt oameni, copiii afectati de boala lui Daun la fel).

Asa ca si in cazul clonarii, nu merita sa mergem impotriva traditiei bisericesti si sa rezolvam negativ intrebarea daca sunt sau nu oameni aceste "ciudatenii". Mai exista in scrierile bisericesti precautii impotriva activismului care depaseste limitele lumii create de Dumnezeu. Nu arareori, ele sunt folosite ca argument care explica ostilitatea ortodoxiei in fata clonarii. Dar daca ar fi sa folosim cu sinceritate acest argument, atunci ar trebui sa interzicem sa se mai arda in biserici lumanari de parafina (aceasta substanta nu a existat in "lumea creata de Dumnezeu" pana la aparitia chimiei omenesti), sa se toarne vazilina in candele, sa se poarte haine sintetice, sa se coaca anafure (ele doar nu cresc in curtea bisericii) si, in genere, sa interzicem traiul in lumea culturii. Lumea "noosferei" (nu in sensul oculto-cabalistic, ci in sensul pur culturologic: noosfera ca lume de care s-a atins activitatea omeneasca) este mediul nostru de viata inevitabil. Si aici e foarte greu de hotarat: ce putem atinge noi cu „dreapta noastra reformatoare" si ce nu. In orice caz, interdictia de a schimba lumea si chiar omul nu se sustine (numai daca noi nu vrem sa anulam medicina ca atare).

 Pot fi puse in discutie doar scopul si urmarile interventiei noastre. Inincheiere, vreau sa atrag atentia ca goana nesabuita dupa argumente teologice impotriva clonarii poate da rezultate neasteptate. Cat n-ar parea de straniu, clonarea este infaptuirea unei scheme prezente in literatura ascetica. In orice caz, in scoala lui Origen (in particular la Sf. Grigore de Nyssa), exista presupunerea ca omul, pana la cadere, era capabil de o inmultire in afara sexualitatii, de o astfel de inmultire a neamului sau care sa nu fie legata de placerea trupeasca.

Alta problema este ca adeptii clonarii sustin aceasta idee, desigur, nu din simpatie pentru extremitatile ascetice. Visul lor nu este inmultirea fara excitarea sexuala, ci jocurile erotice lipsite de complicatiile graviditatii si ale nasterii. Dar aceasta iarasi este o problema de o posibila utilizare sociala a clonarii, si nu o problema de atitudine fata de clonare ca atare.

Asadar, dupa parerea mea, clonarea in sine nu este pacat. Nu este incalcarea vreunui aspect al invataturii biblice. Dar este foarte mare pericolul folosirii clonarii in scopul pacatului, si de aceea ar fi mai inteleapta si mai morala abtinerea de la astfel de experimente ciudate. Prin acest text, eu am vrut doar sa-i ajut pe oamenii bisericesti sa poarte discutii referitoare la clonare, sa-i ajut in alegerea acelor argumente care sa nu fie trase de par, care sa nu fie criptocatolice si care sa fie intelese de oamenii neimbisericiti. Iarasi repet: noi suntem impotriva clonarii. Dar noi suntem impotriva ei nu pentru ca ne aparam catehismul nostru ortodox, ci pentru faptul ca suntem pur si simplu oameni, iar motivele pentru care noi ne impotrivim clonarii sunt aceleasi ca si la oamenii din afara Bisericii. Unele argumente se vor dovedi a fi aceleasi cu ale oamenilor necredinciosi.

Unele se vor dovedi ca circula nu numai la noi, ci si in mediul altor traditii religioase. Dar argumente serioase, care sa fie specific crestine, eu inca nu am reusit sa gasesc. Nu trebuie sa ne rusinam de asta. Dimpotriva, faptul merita evidentiat: caci si asa se depun nu putine eforturi de catre oponentii nostri pentru a ne conferi in ochii opiniei publice chipul unor "luditi", reactionari, dusmani dintotdeauna ai stiintei. De aceea e cazul sa subliniem: lupta noastra nu este impotriva stiintei. Noi pur si simplu vrem ca folosirea performantelor stiintei sa fie omeneasca sau deloc.

Diacon Prof. Dr. Andrei Kuraev

05 Iulie 2012

Vizualizari: 8346

Voteaza:

O parere ortodoxa despre clonare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE