Predica la Duminica a XXXIII a dupa Rusalii

Predica la Duminica a XXXIII a dupa Rusalii Mareste imaginea.

Predica la Duminica a XXXIII a dupa Rusalii (a Vamesului si a Fariseului)

 

Iubiti credinciosi,
In multe locuri ale Sfintei Scripturi se arata cat de mare, cat de pagubitoare de suflet si cat de urata de Dumnezeu este patima mandriei, dar nu putin se poate cunoaste rautatea acestui pacat si din invatatura Sfintei Evanghelii de astazi. Eu, fiind prea mic si nepriceput a arata prin scris sau prin cuvant cate infatisari are si cat de felurita este aceasta rautate a pacatului mandriei, voi aduce in mijloc o invatatura preaminunata a Sfantului Ioan Scararul in aceasta privinta. Prin aceasta se va cunoaste cate capete are aceasta infricosata fiara a mandriei si prin care cei intelepti si iscusiti vor intelege cat de pestrit si primejdios este acest pacat.

Iata ce zice acest sfant parinte despre mandrie: "Mandria este lepadatoare de Dumnezeu, invatatura a diavolilor, defaimare a oamenilor, maica osandirii, stranepoata laudelor, semn al nerodirii, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, iesirea din minti, inaintemergatoare de caderi, pricina a epilepsiei, izvor al maniei, usa a fatarniciei, intarire a diavolilor, strajuitoare a pacatelor, pricinuitoare a nemilostivirii, nestiinta de indurare, amara luatoare de seama a greselilor altora, judecatoare fara de omenie, impotriva luptatoare a lui Dumnezeu" (Filocalia, IX, Cuvantul 25, Despre mandrie, Bucuresti, 1980).

Se cuvine mai intai sa aratam cat de vechi este acest pacat si prin cine a intrat in lumea de sus si in cea de jos. Vechimea acestui pacat numai singur Dumnezeu o cunoaste, fiindca numai El stie cand a cazut satana cu ingerii lui din cer. Noua nu ni s-a facut cunoscut cu cate mii de ani inainte de zidirea lumii vazute a fost caderea ingerilor in acest pacat. Dumnezeiasca Scriptura ne arata ca acest greu pacat a fost pricina caderii din cer a satanei si a ingerilor celor de un gand cu el. Iata ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia in aceasta privinta: "Tu ai zis in cugetul tau: In cer ma voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu. Sedea-voi pe muntele cel inalt peste muntii cei inalti care sunt spre miazanoapte. Sui-ma-voi deasupra norilor, fi-voi asemenea Celui Preainalt" (Isaia 14, 13-14).

In aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi se arata care a fost gandul satanei mai inainte de caderea lui. Iar despre caderea lui si a celorlalti ingeri de un gand cu el, Sfanta Scriptura ne arata, zicand: “Cum a cazut din cer luceafarul cel ce rasare dimineata, zdrobitu-s-a de pamant cel ce trimitea la toate neamurile... Si iarasi: Acum in iad te vei pogori, in temeliile pamantului” (Isaia 14, 15). Si iarasi zice Sfanta Scriptura de caderea satanei: “Pogoratu-s-a in iad marirea ta si multa veselie a ta, sub tine voi asterne putrejune si ramasita ta vor fi viermii” (Isaia 14, 11).

Daca ne vom intoarce acum cu mintea la rugaciunea fariseului din Evanghelia ce s-a citit astazi si daca vom cerca cu luare aminte intelesul cuvintelor lui, vom intelege mult din vicleniile pacatului mandriei care s-a strecurat in cuvintele cele pline de lauda ale fariseului. Dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul zice ca mandria este "amara luatoare de seama si judecatoare fara de omenie a pacatelor altora". Sfanta Evanghelie ne arata ca: Fariseul, stand in biserica, asa se ruga intru sine: “Dumnezeule, multumesc Tie ca nu sunt ca ceilalti oameni: rapitor, nedrept, preadesfranat”. Dar ce fel de multumire aducea el lui Dumnezeu in rugaciunea lui daca, plin de mandrie, osandea pe ceilalti oameni ca sunt rapitori, nedrepti, preadesfranati etc.? Dupa cum se cunoaste, radacina rugaciunii lui era mandria. Din aceasta blestemata radacina ieseau cuvintele lui pline de indreptatire de sine inaintea oamenilor. El a uitat cuvantul Sfintei Scripturi care zice: “Cel ce nadajduieste in Dumnezeu cu inima indrazneata, unul ca acesta este nebun” (Pilde 28, 26).

Fariseul multumea lui Dumnezeu cu gura sa, dar cu inima si cu mintea sa se mandrea foarte mult si din prisosinta inimii sale pline de mandrie scotea cuvinte de lauda defaimand pe ceilalti oameni ca sunt rapitori, nedrepti, preadesfranati si pacatosi.

Dumnezeiasca Scriptura ne arata ca: “Necurat este inaintea Domnului cel inalt cu inima" (Pilde 16, 6), si ca “Inaintea ochilor lui Dumnezeu sunt caile omului si toate urmele lui le cunoaste” (Pilde 5, 21). Dupa invatatura Sfintilor Parinti trebuie sa avem convingerea ca nu este clipa in care sa nu gresim inaintea lui Dumnezeu. De aceea, in fiecare clipa suntem datori sa ne smerim si sa ne pocaim, macar printr-un suspin al inimii noastre. Dar in rugaciunea cea plina de lauda a fariseului in loc de smerenie si cunostinta neputintelor sale, el osandeste cu mandrie pe aproapele sau caci din prisosinta inimii sale vorbea gura lui (Matei 12, 34; 15, 18). Insa dumnezeiestii Parinti ne invata, zicand: "Taci tu, sa vorbeasca faptele tale" (Filocalia, X, Bucuresti, 1981).

La fariseul mandru vedem lucrurile cu totul intoarse. El se lauda si trambiteaza inaintea oamenilor faptele sale cele bune si defaima, osandind pe ceilalti oameni. Dar cine a pus pe fariseu sa judece, sa arate pacatele oamenilor si sa scoata la iveala faptele sale cele bune? Oare nu mandria, iubirea de aratare si lauda cea plina de ingamfare? Oare nu trebuie ca sa avem inaintea noastra pacatele noastre, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice: “Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea” (Psalmul 50). Oare nu ne invata si Sfantul Efrem Sirul, in rugaciunea sa din postul mare, zicand: "Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu...?". Fariseul insa scoate la iveala ispravile lui si osandeste pacatele altora prin rugaciunea sa plina de mandrie.

Sa auzim mai departe laudele fariseului care zice: “Postesc de doua ori pe saptamana. Care erau zilele saptamanii in care posteau iudeii? Erau joia si lunea, caci dupa datina batranilor, nu dupa porunca, socoteau ca Moise s-a suit pe Muntele Sinai joi si dupa patruzeci de zile s-a pogorat luni. Daca fariseul postea aceste doua zile, ce l-a silit sa arate, inaintea oamenilor, fapta lui, daca nu mandria incuibata adanc in inima lui? Mantuitorul nostru Iisus Hristos, in privinta postirii, ne invata dimpotriva: Tu, insa cand postesti sa nu te arati oamenilor ca postesti” (Matei 6, 17-18). Fariseul nu numai ca nu ascunde fapta cea buna a postului, ci si cu mare glas o vestea inaintea oamenilor, zicand: “Postesc de doua ori pe saptamana” (Luca 18, 12).

Sa urmarim si celelalte laude ale fariseului. Caci dupa ce s-a laudat cu postirea, acelasi lucru il face si cu milostenia: “Dau zeciuiala din toate cate castig” (Luca 18, 12). Mantuitorul insa ne invata: “Cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta, ca milostenia sa fie intru ascuns si Tatal tau care vede intru ascuns, iti va rasplati tie” (Matei 6, 3-4).

Iubiti credinciosi,
Dupa ce am vorbit despre mandria si lauda cea fara minte a fariseului, sa ne intoarcem privirea mintii noastre si spre asezarea cea smerita si vrednica de lauda a vamesului. Sa aducem in mijloc cuvintele Sfintei Evanghelii de azi: “Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci isi batea pieptul, zicand: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul” (Luca 18, 13). Vedeti, fratii mei, ca vamesul statea departe de jertfelnic si nu indraznea nici ochii sa-si ridice catre cer; ci isi batea pieptul si din inima lui smerita si zdrobita, zicea cu cainta: “Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul!“ O, fericite vamesule, tu cu rugaciunea ta smerita din adancul inimii tale, foarte mult te-ai asemanat cu talharul de pe cruce care a strigat din inima: “Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta!” (Luca 23, 42).

Acest fericit talhar, socotind ca nu are alt chip a se pocai de pacatele sale, nici vreme sa faca alte fapte bune, deoarece si picioarele si mainile ii erau rastignite pe cruce, dar fiind intelept, si vazand ca moare, s-a gandit sa strige la Dumnezeu din adancul inimii, cu mare credinta si zdrobire. Pentru aceasta a fost auzit de Mantuitorul, Care i-a zis: “Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai” (Luca 23, 43).

Bine a zis Sfantul Efrem Sirul despre acest talhar: "O, talharule, si al raiului talhar! Multe ai furat in viata ta, iar acum, prin putine cuvinte zise din inima, ai furat cu limba raiul!
O, talharule preaantelept care ai stiut sa furi cu limba raiul pentru ca te-ai smerit si ti-ai recunoscut pacatul. O floare timpurie a Crucii lui Hristos!" Vedeti cat de mare este puterea smereniei? Ea singura poate ucide mandria si izbaveste de osanda sufletele noastre, cand nu mai putem face alte fapte bune.

Iata, fratii mei, dupa cum vedeti, rugaciunea vamesului din Sfanta Evanghelie de azi se aseamana cu rugaciunea fericitului talhar de pe cruce. Ca si acela, ca si vamesul din Sfanta Evanghelie, nu cu multe cuvinte s-a rugat, dar a strigat la Dumnezeu din adancul inimii sale si cu mare smerenie. De aceea a auzit: “Astazi vei fi cu Mine in rai!” La fel si fericitul vames, putine cuvinte a zis din inima: “Dumnezeule milostiv fii mie, pacatosul!” Pentru smerita lui rugaciune auzim raspunsul cel preasfant din gura Domnului: “Zic voua, mai indreptat s-a pogorat acesta la casa sa, decat fariseul. Ca tot cel ce se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta” (Luca 18, 14).

Iubiti credinciosi,
Nu fara rost s-a randuit de Biserica Evanghelia Vamesului si Fariseului in Duminica de astazi, cu care se incepe Triodul, adica perioada Postului Mare, care este cel mai potrivit timp de pocainta de peste an. Caci precum ingerii au cazut din cer si primii oameni au cazut din rai din cauza mandriei, tot asa neamul omenesc a fost mantuit si ridicat la cinstea cea dintai in Imparatia cerurilor prin smerenia intruparii Fiului lui Dumnezeu si a mortii Lui pe Cruce.

Si daca mandria a facut pe ingerii neascultatori diavoli si pe primii oameni care erau nemuritori in rai i-a facut muritori pe pamant, intelegem ca precum caderea si moartea noastra a venit prin mandrie, tot asa pocainta, mantuirea si nemurirea noastra incepe intai prin smerenie. De aceea s-au si randuit de Sfintii Parinti trei Duminici pregatitoare inainte de inceperea Sfantului si marelui Post al Pastilor. Prima Duminica, cea de astazi, care ne pregateste pentru post, este tocmai aceasta numita "a Vamesului si a Fariseului", ca sa ne aminteasca de moartea noastra prin mandrie si de invierea noastra prin smerenie.

A doua Duminica pregatitoare este numita "a Fiului Risipitor". Aceasta ne indeamna la pocainta. A treia Duminica pregatitoare pentru Sfantul si Marele Post este numita "a Infricosatei judecati", cand se lasa sec de carne. Aceasta ne aminteste de sfarsitul lumii si de Judecata de apoi, cand fiecare va lua plata dupa faptele sale. Ultima Duminica cu care incepe Postul Mare se numeste "a izgonirii lui Adam din rai". Ea are scopul de a ne reaminti de pacatul stramosilor nostri, care au fost alungati din rai din cauza mandriei si lacomiei, pentru a ne indemna la rugaciune si la post cu toata staruinta si evlavia.

Iata dar ca, incepand din Duminica de astazi, a vamesului si a fariseului, ne pregatim pentru inceperea Marelui Post al Sfintelor Pasti. Inceputul pocaintei si al postului il facem prin rugaciunea unita cu smerenie, daca vom urma vamesului. De aceea, fratii mei, stiind ca mandria a creat iadul si a aruncat pe ingerii cazuti si pe oamenii nepocaiti in adancul gheenei, suntem datori sa punem de astazi inceput bun de pocainta si sa urmam vamesului pocait, iar nu fariseului mandru.

Mare pacat este mandria, fratilor. Ea se arata si in vorbire si in imbracaminte luxoasa, si in manie, care este fiica mandriei, si in lenevire la biserica si in amanarea pocaintei si in spovedanie nesincera, ca cel mandru nu vrea sa-si marturiseasca preotului pacatele mari, nici nu se caieste pentru ele din cauza slavei desarte care il stapaneste. Mai cumplita este mandria mintii, cand omul se crede mai capabil, mai bun decat altii. Cea mai grea este, insa mandria sufletului, cand omul se socoteste mai invatat, mai talentat, mai corect si mai placut inaintea lui Dumnezeu decat multi si chiar decat toti oamenii.

Asemenea crestini stapaniti de duhul mandriei, sunt lasati de Dumnezeu sa cada in desfranare si in alte pacate grele, ca sa se smereasca. Altii, insa cad in pacate si mai grele. Unii, din mandrie diabolica, nu mai cred in Dumnezeu. Altii, hulesc si batjocoresc Sfanta Scriptura, Biserica, Crucea, icoanele, sfintele slujbe si pe sfintii slujitori. Iar altii, tot din mandrie, se rup de Biserica, nu vor sa mai asculte de preoti si se duc la tot felul de secte, caci mandria este izvorul tuturor sectelor.

Fratii mei, sa fugim de cumplitul pacat al mandriei, care a aruncat o parte din ingeri in iad si a scos pe primii oameni din rai. Sa fugim de mandria diabolica care a umplut pamantul de secte, de oameni necredinciosi, razvratiti si rai, si iadul de suflete condamnate la osanda vesnica. In locul mandriei sa alegem smerenia lui Hristos, smerenia vamesului, smerenia sfintilor, lepadand orice cuget de slava desarta, de lauda personala si de ingamfare.

Smerenia este cel mai bun leac pentru crestinii de astazi, pentru mantuirea noastra. Vom putea scapa de mandrie prin mai multa rugaciune, ajutata de post, prin citirea cartilor sfinte si prin deasa spovedanie la duhovnici iscusiti.

Postul Mare este cale buna de nevointa, de smerenie, de pocainta si impacare cu Dumnezeu. Sa ne pregatim pentru a-l strabate cu folos si cu bucurie, si sa-L rugam pe Bunul nostru Mantuitor sa ne scape de pacatul cel greu al mandriei si sa ne imbrace in vesmantul cel dumnezeiesc al smereniei, al rugaciunii curate si al iubirii, care ne asigura tuturor mantuirea sufletelor. Amin. 

Parintele Ilie Cleopa

 

08 Februarie 2014

Vizualizari: 3551

Voteaza:

Predica la Duminica a XXXIII a dupa Rusalii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE