Colindele in viata si spiritualitatea credinciosilor romani

Colindele in viata si spiritualitatea credinciosilor romani Mareste imaginea.


Colindele in viata si spiritualitatea credinciosilor romani

Sarbatorile crestine ale Nasterii Domnului, Anului Nou si Bobotezei au in viata credinciosilor o semnificatie aparte. Ele trezesc rezonante afective de inalta sensibilitate si de puternica intensitate, creand o atmosfera de bucurie si un farmec cu totul specifice in trairea religioasa. La aceasta contribuie in cea mai mare masura traditia veche si scumpa a colindelor, care infatiseaza evenimentul de extraordinara importanta al venirii in lume a Fiului lui Dumnezeu intrupat, intr-un nimb de deosebita frumusete si duiosie.

Ca parte integranta a folclorului religios, colindele prezinta o valoare nepretuita prin originea si mai ales prin vechimea lor. Ele reprezinta cantecul nostru stramosesc si una din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios romanesc.

Oricare ar fi parerea specialistilor in aceasta privinta, un lucru este sigur si anume ca ele sunt foarte vechi, formandu-se odata cu poporul roman si cu raspandirea crestinismului pe meleagurile noastre. Prezenta in colindele si plugusoarele noastre a numelui lui "Badica Traian" ne aminteste de timpul formarii poporului roman si de stramosii neamului nostru. Dupa parerea unora, cele mai vechi colinde ar fi acelea care au refrenul "Lerui Doamne" sau "Alilerui Doamne", care ar fi forma arhaica, pe cat se pare, a cuvantului bisericesc "Aliluia".

Colindele, "aceste minunate creatii populare", s-au pastrat din generatie in generatie si au rasunat in fiecare an, fara intrerupere, in casele crestinilor, in noaptea sfanta a Nasterii Domnului, sub luceafarul de argint al pacii, in seara de Anul Nou si la alte sarbatori, indatinandu-se, raspandindu-se si fiind nelipsite din manifestarile religioase ale credinciosilor nostri.

Sub raportul maiestriei artistice a versului si a melodiei, colindele ocupa un loc de seama in creatia poporului nostru. Ele formeaza un tot unitar cu doinele, baladele populare si cantecele de vitejie, cu basmele, ghicitorile, proverbele si zicatorile. Venind din lumea obstilor satesti, colindele pastreaza, fara indoiala, unele din ele mai vechi realizari poetice romanesti. Ele exprima, sub forma poeziei populare florile alese ale simtamintelor noastre crestinesti in fata tainei celei din veac ascunse, precum si binefacerile ce s-au revarsat asupra omenirii prin intruparea Fiului lui Dumnezeu.

Putine popoare din lume au insotit minunea venirii Fiului lui Dumnezeu cu o imbratisare asa de calda si de duioasa si au exprimat-o asa de bogat in forme artistice, cum a facut-o poporul roman. In colinde, simplitatea, usurinta si cursivitatea versului popular, exprima o mare bogatie de idei, intr-o forma plina de frumuseti artistice, in care figurile de stil abunda, comparatiile se intrec una pe alta, iar epitetele si mai ales diminutivele nu lipsesc aproape din nici un vers. Este, de altfel, tot ceea ce da gingasie, frumusete, farmec si duiosie colindelor.

In vremea noastra colindele se situeaza, prin valoarea lor literara si muzicala, in constelatia artistica europeana.

Dar, colindele romanesti sunt pastrate, gustate si apreciate pentru valoarea lor teologica. Ele sunt inmiresmate de parfumul cel mai ales al evlaviei noastre crestinesti si stramosesti, sunt o transpunere in forma populara cantata a credintei noastre ortodoxe. Ele sunt inspirate din Sfanta Scriptura si din Sfanta Traditie, din slujbele divine si din iconografie. In ele respira puternic duhul crestin si se pastreaza ceva din fragezimea crestinismului primar. In versurile lor duioase si pline de credinta se descifreaza sensurile adanci ale unei trairi religioase autentice, bazate pe marturia de nezdruncinat a dreptei credinte.

Ele prezinta ascultatorilor dogma ortodoxa invesmantata in straiul idilic si naiv al versului popular al colindei. Nici una din invataturile de baza ale credintei crestine nu este uitata sau nefolosita in colindele noastre romanesti. In ele se rasfrange invatatura crestina despre pacatul stramosesc, intruparea si nasterea Mantuitorului, rascumpararea oamenilor prin moarte si Invierea Sa, supracinstirea Maicii Domnului, cinstirea Sfintilor, Sfintele Taine, invatatura despre rai si iad si judecata viitoare.

Majoritatea colindelor au in centrul lor persoana Mantuitorului nostru Iisus Hristos, descriind mai ales intruparea si nasterea Lui cea mai presus de minte, pe care o exprima in mod simplu, fara speculatii teologice subtile, ci cu sentimentul trairii unui mare adevar de credinta. Fiul lui Dumnezeu s-a nascut:

  "Din Fecioara Maria
   Din neamul lui Avraam,
   Din saminta lui David,
   Din Duhul Sfint zamislit"

caci :
  "Dumnezeu fiind din fire,
   Ai luat chip de omenire
   Si te-ai dat spre rastignire,
   Pentru a noastra mantuire".

Iata cum este redata, de exemplu, invatatura despre judecata universala in colindul urmator:
  "Tu, Fiule, nu mai plange,
   Ca eu tie ti-oi aduce
   Un scaun de judecata,
   Ca sa judeci lumea toata.

   Sa dai dreptii la dreptate
   Si strambii la strambatate,
   Sa iei ceru-n stapanire,
   Pamantul in mostenire".

Maica Domnului, care ocupa un loc central in evlavia si in cultul ortodox, este prezenta la tot pasul in colindele romanesti, alaturi de Fiul sau iubit, Mantuitorul Hristos. Credinciosii o numesc pe Maica Domnului "Curata", "Preanevinovata", "Fecioara Maria", "Lumina preasfinta", "Precista blagoslovita":

  "Ca astazi curata,
   Prea nevinovata,
   Fecioara Maria
   Naste pe Mesia".

Colindele noastre religioase infatiseaza pe Maica Domnului ca mijlocitoare pentru credniciosi si rugatoare pentru neamul omenes in versuri de o rara frumusete si de o putere intuitiva vrednica de admirat.

Dar toate invataturile de credinta exprimate in colinde sunt in legatura cu aceea de mantuire, foarte frecventa si ea in aceste creatii, accentul punandu-se pe frumusetea cadrului spectacular al Nasterii si pe bucuriile luminoase ca soarele, pe care aceasta nastere le picura in sufletele crestinilor. La evenimentul Nasterii sunt de fata toate planurile creatiei si ale firii: cerul reprezentat prin ingeri, lumea cuvantatoare a pamantenilor, infatisata prin pastori si lumea necuvantatoare, infatisata prin plante si animale de tot felul. Tatal insusi coboara din ceruri sa binecuvinteze lumea. Totul se petrece ca intr-o slujba cereasca asemanatoare Sfintei Liturghii, pe care credinciosii o asculta in fiecare Duminica:

  "De-auzi gazda ori n-auzi
   Toaca-n cer si slujba-n rai,
   Toaca-n cer cum o batea,
   Slujba-n rai cum o facea,
   Dumnezeu cum cuvanta,
   Maica Sfanta se ruga.

   Si sa stai sa tot privesti
   Cum facea slujbe ceresti
   Ingerii tinand stalpari
   Cantau sfintele cantari".

Colindele au avut si marele rol de a pastra si apara credinta ortodoxa atunci cand prozelitismul eterodox incerca sa rupa unitatea de credinta a ortodocsilor, pentru a dezmembra, in acelasi timp si unitatea lor nationala. Pastrand si marturisind aceleasi adevaruri de credinta, colindele s-au numarat printre mijloacele populare cele mai eficace de aparare a ortodoxiei, dovedind unitatea sufleteasca a credinciosilor nostri ortodocsi de pe tot intinsul patrie. Documente vrednice de incredere marturisesc ca romanii transilvaneni preferau sa cante de Craciun colindele invatate din strabuni, in locul cantecelor care li se impuneau de cei straini de legea lor.

In acelasi timp, colindele scot in evidenta legatura stransa a stramosilor cu Ortodoxia si, in special cu Patriarhia ecumenica facand ca in versurile lor sa rasune numele orasului Constantinopol:

  "La poarta la Taringrad,
   S-a nascut mare-mparat".

Colindele noastre romanesti sunt deosebit de valoroase pentru bogatele idei morale si sociale pe care le exprima. Pe langa mesajul ceresc al mantuirii, colindele au format si o scoala de imbarbatare, de nadejde si de virtuti morale in viata credinciosilor, exprimand dragostea de oameni, facerea de bine, smerenia, ascultarea si bunatatea, cinstea, dragostea de tara, eroismul, bucuria sarbatorilor, dorinta de prosperitate, belsug si pace, ca idealuri nepieritoare si caracteristici esentiale ale sufletului poporului nostru. In ele eticul s-a imbinat in chipul cel mai armonios si mai fericit cu esteticul.

Actualizand in fiecare an amintirea Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, colindatorii duc cu ei la casele credinciosilor voia buna, cinstea si dragostea, asa cum se vede din aceste urari:

  "Troscotel de p-anga drum,
   Voie buna cui ma-nchin!
   Troscotel de p-anga cale,
   Cinste si dragoste-n fata Dumitale!"

Colindele reflecta bunatatea proverbiala a romanului, credinciosii avand pilda de bunatate pe Mantuitorul Iisus Hristos, care in colinde apare ca un Domn "prea bun":

  "Sus in curtea lui Craciun,
   S-a nascut un domn prea bun".

Luand ca pilda aceasta bunatate a Domnului si Mantuitorului Hristos, colindele indeamna pe credinciosi ca si ei sa fie buni mereu, dar mai ales acum, cand s-a nascut "Pastorul cel bun":

  "Acuma pe la Craciun,
   Tot omul sa fie bun".

Bunatatea aceasta a romanului, cunoscuta pretutindeni sub numele de ospitalitate, este rasplatita de urarile de la sfarsitul colindelor:

  "Busuioc verde pe masa,
   Ramai gazda sanatoasa.
   La multi ani cu sanatate
   Domnul sa va dea de toate!"

Alaturi de bunatatile care izvorasc din iubirea de Dumnezeu si de aproapele, colindele reflecta o calitate si o virtute tot asa de specific pentru credinciosii nostri si anume cinstea. Pentru poporul roman cinstea este tot asa de valoroasa si de scumpa ca si dreptatea si libertatea, iar colindele au fost un indemn permanent la pastrarea ei.

Colindele preamaresc virtutea cumpatarii, si strans legat de ea, postul din care, de altfel, izvoraste, laudand pe cei ce postesc:

  "Ferice de cei postelnici,
   Care-mi postesc posturile
   Si-mi ajuna ajunurile".

Cadrul virtutilor infatisate de colinde se intregeste si cu aceea a darniciei, adica a intr-ajutorarii aproapelui, a celui lipsit de ajutor, atunci cand el este in suferinta si in necaz. Ea este reflectata astfel intr-un colind in care "Domnul bun, cest, Domn bun si Om bun":

  "Cati flamanzi imi trec
   Pe toti ii satura.
   Cati setosi imi trec
   Pe toti ii adapa.

   Cati goli ii venea
   Toti ii imbraca.
   Cati desculti venea,
   Pe toti ii incalta".

De asemenea, virtutea barbatiei, de care este legata rabdarea, este oglindita in colindele noastre romanesti.

In opozitie cu lauda virtutilor, colindele condamna pacatele si patimile omenesti sau viciile, pentru urmarile lor nefaste. Astfel, minciuna este infierata in colinde, indemnand pe cei care o practica sa se lepede de ea. Patima inselatoriei, opusa cinstei si corectitudinii, este biciuita in colindele cu caracter social, ca si patima betiei, ca izvor al altor patimi si pacate.

Dintre ideile sociale cea mai des intalnita in colinde este aceea de pace, poporul roman fiind un popor iubitor de pace. Aceasta se potriveste cu firea lui buna si blajina, cu dragostea si cu generozitatea sa. Poporul nostru, care a cunoscut ororile razboiului, si-a dorit siesi si la toata lumea pacea, ca pe bunul cel mai scump si mai indispensabil vietii sale, ca aceea care conditioneaza bunastarea materiala si spirituala a oamenilor. In colinde, taina intruparii Fiului lui Dumnezeu este slavita pentru ca ea a adus lumii impacarea cu Dumnezeu, pentru ca Pruncul nascut in pestera este "Domn al pacii" si fiindca nasterea Lui a fost salutata cu imnul ceresc al slavei lui Dumnezeu si al pacii oamenilor. Aceasta pace se instaureaza odata cu venirea in lume a Mantuitorului Hristos, a carui imparatie este o imparatie a pacii. Iata cat de frumos reda aceasta idee un colind de vanatoare:

  "Ho, ho-ho! Nu va-narmati!
   Ca pe cer azi s-a ivit
   Un luceafar stralucit.

   Ca astazi Fiul cel Sfant 
   Pace-aduce pe pamant
   Sange azi sa nu mai curga,
   Lacrimi azi sa nu se scurga.

   Vanatorii ca-mi cadeau
   In genunchi si se rugau,
   Din sageti cruce faceau".

Pacea adusa de Mantuitorul este o pace vesnica si universala:
  "Intru cei de sus marire
   Si pe pamant paciuire,
   La toti oamenii sa fie
   De acum pana-n vecie".

  "Marire intru cei de sus,
   Si pace pan-la Apus".

Munca se reflecta si ea din plin in colindele noastre romanesti. Versurile lor amintesc de toate categoriile de varsta si de ocupatii cintind insusiriile care trebuie sa impodobeasca sufletul unui crestin: destoinicia in munca, harnicia, indemanarea si curatenia. Munca pamantului, grija pentru unelte si animale, cresterea vitelor, pescuitul, albinaritul, moraritul si, mai ales, vanatoarea, sunt descrise maiestrit in colinde. Prin acestea ele scot in evidenta doua din caracteristicile esentiale ale neamului nostru: munca si harnicia.

Alaturi de pace si de munca, din colinde desprindem ideea de dreptate. Colindele infiereaza pe cei care o calca in picioare pagubind pe semenii lor prin furt, inselaciune sau in alt chip. Prin colinde, poporul pretuind la justa ei valoare functia sociala a dreptatii, a luptat continuu impotriva abuzurilor si nedreptatii.

Colindele noastre romanesti sunt valoroase si pentru ideile patriotice pe care le exprima. Originea, viata, graiul si obiceiurile poporului roman, dragostea pentru tara si jertfirea pentru ea, frumusetile patriei, vitejia si eroismul poporului raman doar cateva din aceste idei care se oglindesc in colinde. Astfel, in unul din ele, tara noastra este numita "mosie dumnezeiasca" si "asezare stramoseasca". Prin intruparea si nasterea, Mantuitorului, Dumnezeu coboara in lume ca sa o binecuvinteze. Printre altele, El binecuvinteaza si tara noastra. Iata cum descrie aceasta scena un colind de prin partile Albei:

  "Dumnezeu s-a desteptat
   Mana stinga-a scuturat,
   Trei inele i-au picat.

   Randuneaua le-a luat
   Si le-a dus in departare,
   Sa le-aseze pe hotare
   Unu-n tara Nilului
   Altu-intr-a Iordanului
   Unu-n Tara Romaneasca,
   Asezare stramoseasca".

Pe aceasta mosie se preumbla Dumnezeu cu Sfantul Petru, iar Maica Domnului, urmarita de mana ucigatoare a lui Irod, gaseste scapare si adapost, impreuna cu Fiul sau in muntii romanesti in casa unui roman care ii primeste la caldura vetrei lui.

Frumusetile Carpatilor nostri cu bogata lor fauna si flora, sunt prinse cu maiestrie in tezaurul colindelor. Caprioarele, cerbii si iepurasii sunt doar cateva din vietuitoarele lor, iar "Cetinita cetioara" si "Coroana de trandafiri" sunt buchete din resursele naturale ale patriei. Copiii care colinda traiesc o lume de basm:

  "In poiana muntelui,
   Iese cerbul Domnului".

sau:
  "Sus in varful muntelui
   Pe la crucea bradului,
   Pe o scara de argint
   Se coboara Domnul Sfant".

Colindele infatiseaza si pilde de patriotism si eroism din trecutul nostru istoric, preamarind, de exemplu, figura legendara a voievodului Moldovei, Stefan cel Mare, in colindul "La poarta lui Stefan Voda":
  "Atunci Stefan Domn cel Sfant
   Despre ruga auzind,
   El pe data a plecat
   Si cu toti s-au inchinat".

Ele amintesc de lupta poporului pentru independenta nationala si pentru apararea pamantului stramosesc si jertfirea pentru patrie:
  "Cand cu turcii ne-am batut,
   Bulzul marii ne-o-imbulzit,
   Multi voinici s-or prapadit".

Ele scot in evidenta vitejia poporului roman care, lasand totul acasa, pornea la razboi pentru a apara tot ce avea mai scump si pentru a alunga si a invinge pe dusmani:

  "Vifor la razboi pornea,
   Pe dusmani mi-i prapadea
   De-o mers vestea-n tara noua,
   Cum va colindaram voua".

Din istoria contemporana a neamului, colindele mai noi amintesc lupta pentru reintregire, asa cum vedem din cantecul soldatului care isi cara pe mormant:

  "Busuioc, margaritar,
   C-a murit pentru Ardeal.
   Pe plaiul muntilor,
   In desimea brazilor,
   In mijlocul florilor
   Aparand un tricolor".

In felul acesta, colindele au avut si un rol de manifestare si de intarire a unitatii si solidaritatii dintre toti fiii neamului nostru, de pe ambele versante ale Carpatilor. Ele dovedeau continuitatea populatei romanesti pe meleagurile patriei noastre si unitatea de neam si limba intre Moldova si Banat, intre Transilvania si Dobrogea, intre Tara Romaneasca si Maramures. Pentru romanii transilvaneni, colindele trezeau rezonante deosebite, vestindu-le unitatea lor cu moldovenii si muntenii. Fie ca s-au cantat la Suceava sau la Caransebes, la Oradea sau Dorohoi, la Sibiu sau la Iasi, la Brasov, Bucuresti, sau Constanta, in satele de munte sau in campie, cu toata gama varietatii cuvintelor sau melodiilor, ele au vestit aceeasi bucurie si au chemat pe toti credinciosii romani sa-l preamareasca pe Dumnezeu in acelasi grai.

Colindele au si marele rol de a uni generatiile intre ele si de a intari sentimentul comuniunii cu stramosii nostri. De aceea, asa cum frumos arata P.F. Parinte Patriarh Teoctist, "aceste colinde, creatii de gen, sunt socotite drept marturii fara asemanare, marturii nepretuite pentru adeverirea existentei noastre ortodoxe si pentru continuitatea noastra neintrerupta pe firul traditiei, pe aceasta vatra de dezvoltare a poporului roman. Aceste creatii sunt si raman, impreuna cu fondul spiritual romanesc, in galeria comorilor de credinta si de viata pe care Biserica noastra le asaza la loc de cinste. Ele sunt si raman margaritare izvoditoare de cultura cu care s-ar mandri orice popor. Ele sunt bunuri bisericesti si modalitati eficiente de activitate pastorala, prin care preotul intretine dragostea de Biserice, dezvolta interesul pentru invatatura de credinta si promoveaza cintarea bisericeasca pe care credinciosii o iubesc si astazi foarte mult".

Pentru toate acestea, colindele, aceste nestemate ale folclorului romanesc, sunt pastrate cu sfintenie, ca niste adevarate rituri ale unui cult mostenit de la stramosi, purtand suflet din sufletul strabunilor si seva din glia noastra stramoseasca.

Pentru noi, slujitorii de azi si de maine ai Bisericii noastre stramosesti, ele vin din pridvorul vechilor biserici romanesti, impartasind un aer arhaic de cronica si cazanie. Ele pastreaza nealterat duhul autentic crestin pe care il exprima in uluitoare frumuseti de stil si limba romaneasca. Lucrate parca in filigran, colindele vadesc arta unui mare sculptor de cuvant, care s-a identificat, trup si suflet, cu creatia sa, punand in opera sa amprenta vesniciei si atmosfera sfanta a sarbatorilor.

Prin frumusetea lor stilistica, prin farmecul arhaic, prin simplitatea exprimarii, prin duhovniceasca legatura a omului cu Dumnezeu, colindele raman icoane vechi in altarul spiritual al fiilor Bisericii noastre Ortodoxe Romane, la care ne inchinam si ingenuncherii si noi cu evlavie, legandu-ne astfel cu duhul crestin ortodox, cu credinta stramosilor, cu credinta primelor veacuri crestine.

Transparenta de cristal a constructiei lor melodice ca si atmosfera lor de o calda si rara duiosie, ne poarta nostalgic pasii pe aripile amintirilor copilariei noastre, la anii fericiti ai sufletelor neprihanite, ai inimilor calde si pline de bucurie, cand in ciuda nametilor de zapada, plecam in cete pe la casele crestinilor, cu vestea cea buna a Nasterii, cu urarile de pace si belsug pentru noul an care se apropia.

In noaptea sfanta si plina de taina a Craciunului, acest "praznic luminos", in fata acestor podoabe minunate ale sufletului romanesc, care ne aduc mesajul maririi lui Dumnezeu, al pacii si infratirii intre oameni, portile inimilor noastre se deschid mai larg pentru a canta, dupa datina strabuna, "colindul sfant si bun" si pentru a primi bunele vestiri ale colindelor si urarile lor, impreuna cu Mantuitorul Hristos care vine, odata cu solia lor:

  "Sa se nasca si sa creasca,
   Sa ne mantuiasca."

Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula

.

24 Noiembrie 2008

Vizualizari: 32597

Voteaza:

Colindele in viata si spiritualitatea credinciosilor romani 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE