Bataia, practica ascetica extrema

Bataia, practica ascetica extrema Mareste imaginea.

Bataia, ca pedeapsa personala, face parte si ea din nevointele ascetice pe care le-au urmat multi sfinti ai Bisericii Ortodoxe. Ca unii ce au cunoscut in amanunt vicleniile diavolului si valoarea nevointelor ascetice in izbavirea de patimi, sfintii ne-au lasat o mostenire valoroasa, dar greu de primit, mai ales intr-o vreme a confortului si a comoditatii: "Ce pricinuieste placere sa fie tamaduit prin durere sau lipsa".

Orice miscare patimasa este biruita prin indeletnicirea cu ceea ce este opus ei. Setea de placere este tinuta in frau prin durere. Postul insusi este vazut ca o metoda de tamaduire a patimei imbuibarii, prin petrecerea in lipsa, iar senzualitatea trupului este adesea tinuta in frau prin evitarea hainelor moi si purtarea de haine mai aspre.

Autopedepsirea a fost dintotdeauna expresia autentica a regretului pentru un rau facut si a dorintei de indreptare. Pentru ca, din neatentie, a calcat pe un cuib de pasare in care se aflau cativa puisori, Sfantul Cuvios Dimitrie Basarab s-a pedepsit pe sine toata viata, hotarand a umbla descult cu piciorul respectiv.

Patericul ne pune inainte un monah care, pentru a nu cadea in pacatul desfranarii, isi tinea palma deasupra unei lumanari aprinse, zicand: "Daca nu poti rabda focul acesta trupesc, oare cum il vei putea rabda pe cel spiritual si vesnic?" Un altul, in a carui chilie a intrat o femeie care era in trecere, spre a nu fi ispitit, a facut acelasi lucru, arzandu-si podul palmei.

Imbratisarea de bunavoie a durerii, ca metoda duhovniceasca, alunga patimile, intareste puterile sufletesti si atrage Harul lui Dumnezeu. Scopul oricarei asceze nu este durerea sau lipsa, ci starea sufleteasca de nepacatuire, pe care o favorizeaza teama de durere. Acest lucru, desi este greu de primit, constituie o veritabila mostenire patristica.

Cuviosul Efrem Filoteitul spune: "Este foarte probabil ca monahii de astazi si crestinii nevoitori sa se mire si sa se intrebe cum poate un tanar ascet sa se loveasca atat de nemilos pe sine insusi. Oricat de infricosator ar suna, aceasta nu este o anomalie sufleteasca si nici un caz unic in scrierile ascetice. Patericele si Scara Sfantului Ioan sunt pline de astfel de nevointe ascetice, prin care trupul, care este biserica Sfantului Duh, nu este pedepsit, ci supus mintii stapanitoare. Ascetismul ortodox nu este ucigator de trup, ci de patimi."

Sfantul Iosif Isihastul

Cuviosul Iosif Isihastul s-a nascut in anul 1897, in insula Paros, din Grecia, si a trecut la cele vesnice in ziua de 15 august 1959, la varsta de 62 de ani. La botez a fost numit Francisc. La varsta de 24 de ani, tanarul Francisc a intrat in Sfantul Munte, unde se va nevoi pana la plecarea sa la cele vesnice. Ucenicii sai, intariti in ascultare, smerenie si rugaciune neincetata, au ajuns stareti ai marilor manastiri athonite. Moastele sale savarsesc minuni, prin Harul lui Dumnezeu. Cinstitul sau Cap se afla la Manastirea Sfantul Antonie cel Mare, din Arizona, America.

Amintindu-si despre nevointele de inceput ale Cuviosului Iosif Isihastul, ucenicul sau, Cuviosul Efrem Filoteitul, spune: "Avea un lemn cu care isi lovea fara crutare trupul, mai ales coapsele. Se batea pe sine de doua-trei ori pe zi. Multe lemne a rupt pe coapsele sale. Fata de sine insusi se purta ca un calau. Tot trupul sau tremura cand vedea ca lua lemnul. Demonii fugeau, patimile se linisteau si venea dumnezeiasca mangaiere, iar sufletul sau se bucura. Caci aceasta este o lege a lui Dumnezeu, si anume ca tot ce pricinuieste placere sa fie tamaduit prin durere. Cerea de la Dumnezeu cu multe lacrimi ca sa Se milostiveasca de el si sa-i ridice razboiul, dar acesta nu inceta."

Cuviosul Iosif Isihastul

Acelasi ucenic povesteste: "Odata a venit la Staret un monah care i-a spus ca are un puternic razboi trupesc. Staretul l-a sfatuit sa taie vinul, sa posteasca, sa alunge inchipuirile necurate si sa foloseasca batul. Si, facand astfel, sa fie sigur ca razboiul va ceda. Dupa un timp a venit din nou monahul si i-a spus ca i-a urmat intocmai sfatul, dar razboiul nu cedeaza. Staretul a luat batul si i-a spus: "Ia batul si loveste-te, ca sa vad cum lovesti!" Acela a luat batul si a inceput sa se loveasca, dar, de fapt, isi mangaia trupul. Atunci, Staretul i-a spus: "Ia da batul incoace!" Si, luand batul, din trei lovituri pe care si le-a dat, a rupt batul. Monahul s-a minunat si a intrebat: "Bine, Gheronda, dar asa se loveste?" Iar acela a zis: "Fiul meu, asa ies demonii! Nu cu mangaiere."

Pe langa nenumaratele daruri duhovnicesti pe care le-a primit de la Dumnezeu (rugaciune neincetata, discernamant, inainte-vedere etc), Cuviosul Iosif Isihastul a primit si darul cel mare al curatiei, despre care, mai tarziu, avea sa spuna: "Am primit in dar curatia, insa intr-o masura atat de mare, incat sa nu mai fac deosebire intre femeie si barbat. Nu mai lucra patima intru mine catusi de putin. Astfel, cu Harul lui Dumnezeu, am primit intru simtire darul curatiei."

Sfantul Leontie, patriarhul Ierusalimului

Leon s-a nascut in Stromnica, din Macedonia, la inceputul secolului al XII-lea. Hotararea de a imbratisa viata monahala a intarit-o cu retragerea intr-un munte aspru, in desavarsita liniste, vreme de trei zile, nebagand in seama foamea, iar in loc de somn, intinzandu-se pe cateva trestii uscate. La tunderea in monahism a fost numit Leontie. Pentru a readuce in suflet starea de umilinta, atunci cand o pierdea, Leontie apela la masuri ascetice neobisnuite: se biciuia cu o curea de piele pe care insirase cuie, iar apoi petrecea zile intregi intr-un mormant, stand intins deasupra oaselor. Dupa anul 1176, a fost hirotonit patriarh al Ierusalimului, lucru pe care l-a cunoscut de mai inainte, prin vedenie dumnezeiasca. A trecut la cele vesnice in ziua de 14 mai 1184, pe cand era in Constantinopol.

Despre fericita adormire a Sfantului Ierarh Leontie, arhimandritul Efrem Filoteitul spune: "Dupa ce a murit, patru zile la rand, trupul sau a inceput sa izvorasca din belsug sange cald. Dupa cum se stie, sangele incepe sa se inchege aproape imediat dupa moarte. Cu toate acestea, atat de mult sange a izvorat din cel mort de patru zile, incat sicriul sfantului s-a umplut si a inceput sa curga pe jos. In acelasi timp, tot locul s-a umplut de buna-mireasma. Ucenicii sai au inteles ca prin aceasta nevointa mai presus de fire Dumnezeu a voit sa arate ca a primit patimirea de buna voie a robului Sau ca pe un sange mucenicesc."

Sfantul Nifon, episcopul Constantianei

Nifon s-a nascut in orasul Almiropole, din Egipt, in vremea Sfantului Atanasie cel Mare si a Sfantului Imparat Constantin cel Mare. La varsta potrivita, tatal sau, care era guvernatorul orasului, l-a trimis pe acesta in Constantinopol, spre a se deprinse si mai bine cu viata crestina. Barbatia acestuia si hotararea crunta impotriva patimilor l-au condus pe tanr la practicarea unei asceze extreme.

Pentru vorbele desarte si injuraturile scapate pana atunci, Nifon a luat o piatra in gura si a tinut-o vreme de mai multe zile, spre a nu mai spune cuvinte netrebnice. Apoi, daca vreodata il insela vrajmasul si injura pe cineva, se retragea intr-o parte si se lovea puternic cu pumnii peste obraz, zicandu-si: "Na! O sa te fac eu sa te smeresti si sa inveti blandetea si tacerea, sa nu te mai manii, nici sa mai injuri!" Pentru aceeasi pricina si-a luat canon sa-si dea in fiecare zi cate patruzeci de pumni, iar daca se intampla vreo ispita sau il lupta vreo patima, atunci pumnii cadeau cate o suta sau doua.

Astfel, lovindu-se zilnic, Nifon a slabit mult cu trupul. Adeseori ametea de durere si cadea la pamant ca un mort, zicandu-si in sine: "Vai si vai de tine, ticalosule, Nifon! Daca aceasta putina durere nu o poti suferi, cum vei rabda nesuferitele chinuri ale iadului? Indrazneste, insa, pentru ca pe masura ce omul cel dinafara, trupul, slabeste, in aceeasi masura cel dinauntru, sufletul, se innoieste."

Vazandu-l diavolul ca-si pedepseste trupul cu atata cruzime, i-a zis: "De ce nu-ti este mila de grumazul tau si-l lovesti cu atata asprime?" Iar fericitul nevoitor a raspuns: "Imputitule drac, ai venit si aici sa-mi dai sfaturi? Ar fi vai de tine, daca ai avea trup si ai cadea in mainile mele, ti-as arata eu ce fel de chinuri stie Nifon!" Cand a auzit aceste cuvinte, diavolul s-a infuriat si mai rau si i-a adus o somnolenta teribila si cascaturi neintrerupte, vrand astfel sa moleseasca pe cuviosul. Acesta insa, dandu-si seama de ispita, a luat un toiag si a inceput a se lovi cu manie, zicand: "Rob nesaturat, ti-am dat de mancat si de baut. Mai vrei si somn? Te voi invata eu ca sa dormitezi!" Zicand acestea, se lovea neintrerupt si tot mai tare, incat de durerea loviturilor, in chip firesc a fugit somnul. Apoi linistindu-se, se ruga cu trezvie.

Dupa rugaciune, a zis iarasi: "Auzi, Nifone, acum, dupa ce ai mancat si ai baut, daca vei sluji Domnului cu statornicie, iti voi da iarasi sa te indestulezi de darurile lui Hristos (alimente). Daca, insa, incepi sa dormitezi, te voi omora cu foamea si cu setea." Auzind diavolul aceste cuvinte a strigat infuriat: "Prost mai esti si mai viclean decat dracii. Cine te-a invatat atatea viclesuguri si rautati? Cu multi m-am luptat eu, dar cap tare ca al tau n-am intalnit pana acum. Nu-i destul ca ma chinuiesti si ma ocarasti, ci ma iei si in batjocura si, pe deasupra, spui la toti ca nu te temi de draci. Vai mie! Daca il trantesc o data, el se scoala si ma tranteste de doua ori si de trei ori. Ce sa mai fac? Ei, dar acum este tanar. Il voi tara din nou in noroiul desfranarii."

Odata, i-a pricinuit diavolul un vis, de a cazut intr-o fapta urata. Atunci el a sarit din pat si, intelegand ce i-a plasmuit in vis duhul necuratiei, a strigat catre sine: "Vai tie, Nifone, cat de mult ai dormit! Acum, ce faci?" Si, chibzuind asupra pacatului ce-l facuse cu inchipuirea, a luat aceasta hotarare: "Acum, in loc de placere, o sa suferi o amara durere." Si, apucand un lemn gros, a inceput sa se loveasca cu manie peste picioare, care multa vreme au fost negre de la aceasta bataie. Si se ruga cu suspinuri, marturisindu-se lui Dumnezeu: "Iarta-ma, Doamne, ca am cazut in pacatul cel urat al desfranarii! Miluieste-ma pe mine, pacatosul, nerusinatul, desfranatul, intinatul, si ma povatuieste pe calea poruncilor Tale, precum doresc eu." Astfel, s-a luptat tare cu duhul desfranarii, care l-a chinuit atat de mult, incat a ajuns sa-si loveasca trupul cu pietre. Paisprezece ani l-a luptat, pana cand Domnul l-a izbavit si l-a usurat, punand capat grelei lupte in acest fel.

Fara vaia sa, cautand sa fuga de voia lui Dumnezeu, precum proorocul Iona, vrednicul Nifon a fost randuit de Dumnezeu in scaunul episcopal din Constanțiana, cetate aflata langa Alexandria, in Egipt. Acest cuvios barbat a trecut la cele vesnice in ziua de 23 decembrie, inconjurat de ingeri.

Bataia, practica ascetica extrema

Orice nevointa, iar mai cu seama asprimea fata de trup, se cuvine a izvora dupa multa rugaciune si post, in ascultare de duhovnic si in cea mai mare taina. Autopedepsirea, prin nevointe de tot felul sau prin batai, nu este un scop in sine si nu ne ajuta in mod automat sa sporim duhovniceste. Atunci cand bataia apare in urma unor lupte crancene cu patimile care nu cedeaza, ca o manifestare cumva a vointei de a face orice spre a nu pacatui, aceasta atrage mila si Harul lui Dumnezeu.

Referitor la asprimea nevointelor ascetice, Sfintii Parinti spun: "Curatia de patimi nu se dobandeste cu acadele si jucarii. Ea nu vine in om fara lupta sangeroasa impotriva gandurilor." Acest lucru il spune si Sfantul Apostol Pavel, inaintea tuturor, cand zice: "In lupta voastra cu pacatul, nu v-ati impotrivit inca pana la sange" (Evrei 12, 4). Dupa multa rugaciune si o cat mai deasa postire, randuita din ce in ce mai aspru, in "lupta cu pacatul" se ajunge in mod automat la acel zid peste care se poate trece doar varsand sange, cu multa hotarare, pocainta si smerenie.

In incheiere, sa luam aminte la cuvantul Cuviosului Iosif Isihastul, care spune: "Lupa impotriva iubirii de sine este grea, dar pe toate le lucreaza Harul lui Dumnezeu. Daca omul, mai ales la inceput, nu foloseste asprimea, atunci frica si iubirea de sine il inabusa. Si, daca nu intra doar cu credinta si fara sovaire in marea ispitelor, nu va primi ajutor simtit de la Dumnezeu si, atunci, nu va inainta nici un pas. De aceea, sa nu fiti fricosi, mai ales acum, cand sunteti la inceput, pentru a putea atrage Harul dumnezeiesc. Acesta obisnuieste sa aduca mangaiere celor neclintiti in credinta si tuturor celor care, pentru porunca si dragostea lui Dumnezeu, se arunca in oceanul lepadarii de sine."

Teodor Danalache

Chilia din Sfantul Munte Athos

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 6251

Voteaza:

Bataia, practica ascetica extrema 5.00 / 5 din 4 voturi. 3 review utilizatori.

Comentarii (3)

  • CORINA GEORGIUPostat la 2013-04-12 02:59

    Foarte frumos & emotionant articol! Din pacate....in zilele noastre nu mai functioneaza acest tip de asceza MAXIMA, dupa parerea mea...nici macar in randul monahilor! Nu este aplicat din pricina SLABEI noastre CREDINTE si, tot din acelasi motiv, D-zeu nu ne lasa ispite atat de grele, El stie cat de slabi & neputinciosi suntem! Daca ne uitam insa in jurul nostru si, ne-am teme cu adevarat de D-zeu, am constientiza chinurile iadului....din pricina vanatailor, a durerilor provocate de astfel de practici, n-am mai iesi in lume! Dar...cum spuneam: neputinta, slaba credinta si patimile de tot felul au pus stapanire pe noi, iar nevointa, lupta reala cu aceste slabiciuni, este aproape inexistenta! Din pacate, suntem inconstienti & nepasatori ca aceasta "viata" este vremelnica iar cea vesnica ne-o vom asuma in functie de cea de-acum! Imi permit un mic sfat: cititi fratilor Patericul, cred ca este una din cartile care ne-ntaresc in lupta cu diavolul viclean. Acolo sunt exemple de tot felul pe care le putem urma chiar si noi mirenii, de ce nu? Cu siguranta, D-zeu nu ne vrea pe toti calugari sau monahi, nu! De ce ne spune: "TRAITI & VA VESELITI"? E adevarat, sa traim & sa ne veselim DAR, in Domnul! Sa incercam sa traim asadar, in slava catre D-zeu!

  • costin predaPostat la 2013-04-12 02:37

    Este foarte nimerit sa luam macar aminte...departe de noi sa indraznim a ne compara. Si tocmai despre asta vreau sa vorbesc. 1. Despre sfinti, cand se vorbeste se uita ca au fost tot oameni care prin lupta nevointei si sacrificiul extrem si-au depasit conditia si au ajuns ca ingerii 2. Starea aceasta de ,,caldut'' asupra careia s-a exprimat destul de limpede Domnul Hristos ca ii este nesuferita. Acum noi ne complacem in dormitare si chiar cu mintea am lasat loc la inselare (cunosc multi care amagiti de multele informatii care circula in media) isi spun ca e loc pentru toata lumea in Rai si trebuie doar sa ne indreptam spre lumina

  • ion mirosanuPostat la 2013-04-12 02:14

    `` Fa ce zici `` era un sfat pe care l-am primit cu placere , eu . Acum nu numai ca fac ceea ce zic dar mai gasesc putere si sa intorc spatele la orice vreau eu . Este suficient sa stiu ca un pic de discernamant transforma ignoranta in vointa lui Dumnezeu . Si , ce vrea , El , este vointa mea dar si a oricui vrea sa priceapa ca nimic nu-l poate opri pe om de-si cauta voit prezenta Domnului in fiecare clipa a vietii in mediocritate ; Faptele sfintilor parinti insotesc in viata si faptele noastre , stiute si nestiute , numai asta ar fi suficient spre a ne infricosa de relele pe care mizerabilul ne indeamna adesea sa le facem . Deci , ...!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE