Despre cunostinta de Dumnezeu si iconomia Fiului lui Dumnezeu III

• « Inapoi
• Inainte »

41.  Taierea imprejur a taierii imprejur este lepadarea si taierea desavarsita chiar si a pornirilor firesti ale sufletului spre cele ce se nasc si pier."

42. Secerisul sufletului rational este culegerea si cunoasterea priceputa a ratiunilor mai duhovnicesti, fie ale virtutii, fie ale naturii.

43. Secerisul secerisului este intelegerea total inaccesibila a lui Dumnezeu, ce se iveste in minte in chip necunoscut, dupa contemplarea tainica a celor inteligibile; pe aceasta o aduce dupa cuviinta Domnului, cel ce lauda pe Ziditor cu vrednicie din cele vazute si nevazute.

44. Dar mai este si un alt seceris mai duhovnicesc despre care se spune ca este al lui Dumnezeu insusi; si o alta taiere irnprejur mai tainica; si o alta Sambata mai ascunsa, in care se odihneste Dumnezeu, oprindu-se din lucrurile Sale. Caci zice Scriptura; "Secerisul este mult, iar lucratorii putini" si "taierea imprejur a inimii in duh", si: "A binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o pe ea, ca in acesta s-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care a inceput Dumnezeu sa le faca.

45. Secerisul lui Dumnezeu este salasluirea si asezarea totala intru El a celor vrednici, lucru ce va avea loc la sfarsitul veacurilor.

46. Taierea imprejur a inimii in duh este inlaturarea totala a lucrarilor naturale ale simtirii si mintii, indreptate spre cele sensibile si inteligibile, preface in intregime sufletul si trupul in ceea ce este mai dumnezeiesc.

47. Odihna de Sambata a lui Dumnezeu (sabatismul lui Dumnezeu) este revenirea deplina a tuturor celor facute la El, cand lucrarea Lui atotdumnezeiasca, ce se savarseste in chip negrait, se va odihni de lucrarea naturala din ele. Caci Dumnezeu se va odihni de lucrarea naturala din fiecare faptura, prin care se misca in chip natural fiecare, atunci cand fiecare, primind dupa masura sa lucrarea dumnezeiasca, va fi ajuns la granita lucrarii sale naturale indreptata spre Dumnezeu.

48. Cei ce se straduiesc trebuie sa cerceteze care sunt lucrurile de care se cuvine sa gandim ca Dumnezeu a pus un inceput facerii lor; si care sunt acelea carora nu le-a pus nici un inceput? Caci daca "Dumnezeu se odihneste de toate lucrurile pe care a inceput sa le faca", vadit este ca nu se odihneste de acelea pe care n-a inceput: sa le faca.

Lucruri ale lui Dumnezeu, care au inceput sa existe in timp, sunt toate acelea care exista prin participare. Asa sunt de pilda diferitele esente ale lucrurilor. Caci ele au neexistenta mai batrana decat existenta lor. A fost o data cand lucrarile care exista prin participare nu erau. Iar lucruri ale lui Dumnezeu, care n-au inceput sa existe in timp, sunt cele participate, la care participa prin har cele care se impartasesc.

Asa este de pilda bunatatea si tot ce se cuprinde in ratiunea bunatatii. Si, simplu vorbind, toata viata, nemurirea, simplitatea, neschimbabilitatea si infinitatea, si cate sunt cugetate ca existand fiintal in preajma lui Dumnezeu. Acestea sunt si lucruri ale lui Dumnezeu, dar si neincepute temporal. Caci n-a fost neexistenta mai veche ca virtutea, nici ca altceva din cele spuse, desi cele care participa la ele, in ele insele, au inceput sa existe in timp. Caci fara de inceput este toata virtutea, neavand timpul mai batran decat ea, ca una ce are pe Dumnezeu din veci ca singurul Parinte nascator al existentei ei.

49. Dumnezeu este de infinite ori infinit deasupra tuturor lucrurilor (a celor ce sunt), atat a celor care partidpl cat si a celor participate. Caci tot ce are existenta ca predicat este lucru al lui Dumnezeu, chiar daca unul a inceput sa existe temporal prin facere, iar altul e sadit dupa har in cele ce s-au facut, ca o oarecare putere innascuta, vestind limpede pe Dumnezeu, care exista in toate.

50. Toate cele nemuritoare si insasi nemurirea, toate cele ce vietuiesc si insasi viata, toate cele sfinte si insasi sfintenia, toate cele virtuoase si insasi virtutea, toate cele bune si insasi bunatatea, toate cele ce exista si insasi existenta, e vadit ca sunt lucrurile opera lui Dumnezeu. Dar unele au inceput sa existe in timp, caci a fost data cand nu erau, iar altele n-au inceput sa existe in timp, caci n-a fost vreodata cand nu era virtute sau bunatate, sfintenie si nemurire. Si cele care au inceput in timp, sunt si se numesc ceea ce sunt si se numesc, prin participare la cele ce n-au inceput in timp. Caci Dumnezeu este Ziditorul a toata viata, nemurirea, sfintenia si virtutea. Iar El este deasupra fiintei tuturor celor ce sunt cugetate si numite.

51. Ziua a sasea, dupa Scriptura, arata implinirea celor ce sunt sub fire; a saptea pune capat (circumscrie) miscarii temporale; iar a opta inchipuieste felul starii celei mai presus de fire si de vreme.

52.  Cel ce traieste ziua a sasea numai in spiritul Legii. fugind de tirania patimilor care tulbura sufletul in mod activ, trece prin mare fara fiica in pustiu, unde serbeaza nuniai Sambata nelucrarii patimilor. Dar cel care a trecut si  Iordanul,  parasind  chiar  si  starea  de  nelucrare  a padinilor, a venit la mostenirea virtutilor.

53.  Cel ce traieste ziua a sasea in duhul Evangheliei, omorand mai intai primele miscari ale pacatului, trece prin virtuti la starea de nepatmure. pustie de tot pacatul, odihnindu-se cu mintea (serband Sambata), chiar si de simpla inchipuire a patimilor. Iar cel ce a trecut Iordanul se muta in tara cunostintei, in care nuntea, fiind zidita tainic de puterea pacii, devine locas al lui Dumnezeu in duh.

54. Cel ce si-a umplut siesi ziua a sasea, in chip dumnezeiesc, cu fapte si cu ganduri cuviincioase si si-a ispravit cu Dumnezeu, bine, lucrurile sale, a trecut cu intelegerea dincolo de toata realitatea celor aflatoare sub fire si sub vreme, si s-a mutat la contemplatia tainica a veacurilor si a celor vesnice, odihnindu-se (serband Sambata) cu mintea in chip nestiut, prin parasirea si depasirea tuturor existentelor. Iar cel ce s-a invrednicit si de ziua a opta a inviat din morti, adica din toate cele ce sunt dupa Dumnezeu, sensibile si inteligibile, ratiuni si idei, si a trecut la viata fericita a lui Dumnezeu, care singur este si se zice cu adevarat si propriu "Viata", devenind si el insusi, prin indumnezeire, dumnezeu.

55. Ziua a sasea este ultima implinire a faptelor naturale ale virtutii; a saptea este ispravirea si oprirea cugetarilor contemplative naturale ale cunostintei negraite; iar a opta este trecerea si stramutarea celor vrednici la starea de indumnezeire. Domnul vrand sa arate ca nu este ceva mai tainic decat ziua a saptea si a opta. le-a munit ziua si ceasul desavarsirii.338 ca cele ce circumscriu tainele si ratiunile tuturor. Aceste zile nu le va putea cunoaste in nici un chip nici una din Puterile ceresti si pamantesti. inainte de-a le incerca prin experienta, afara de fericita Dumnezeire care le-a facut pe acestea.

56.   Ziua a sasea indica ideea existentei simple a fapturilor; a saptea insenineaza modul existentei fericite a Ion iar a opta indica taina negraita a vesnicei existente
fericite a fapturilor.

57.  Cunoscand ca ziua a sasea este simbolul lucrarii practice, sa implinim in ea toata datoria faptelor virtutii ca sa se spuna si despre noi: "Si a vazut Dumnezeu toate cate le-a facut si iata erau bune foarte.

58. Iar datoria bunei lucrari, laudata de Duninezeit si-o implineste cel ce se osteneste cu trupul sa pregateasca sufletului podoaba bogata si felurita a virtutilor.

59.  Cel ce a ispravit "pregatirea" faptelor dreptatii a trecut la odihna contemplatiei cunoscatoare, ca adunand prin ea in chip demn de Dumnezeu ratiunile lucrurilor, sa se odihneasca apoi cu mintea de miscarea in jurul ei.

60. Cel ce s-a facut partas de odihna zilei a saptea a lui Dumnezeu, luata asupra Sa pentru noi, se va impartasi si de lucrarea Lui indumnezeitoare, intreprinsa de asemenea pentru noi. din ziua a opta, adica de invierea cea tainica, parasind si el in mormant giulgiul si stergarul de pe cap, pe care vazandu-le vreun oarecare Petru si Ioan, cred ca a inviat Domnul.

• « Inapoi
• Inainte »