Despre dragoste VII

• « Inapoi
• Inainte »

21.Slujba de diacon implineste cel ce-si gateste mintea pentru luptele sfinte si departeaza cugetarile patimase de la ea; slujba de preot cel ce o lumineaza spre cunoasterea lucrurilor si alunga cunostinta mincinoasa; iar slujba de episcop cel ce o desavarseste prin sfantul Mir al cunostintei sfintei si inchinatei Treimi.

22. Dracii slabesc cand prin implinirea poruncilor se micsoreaza patimile in noi; si pier cand sunt stinse cu totul prin nepatimirea sufletului, nemaiaflandu-le pe acelea, prin care se gaseau in suflet si il razboiau. Aceasta trebuie sa fie ceea ce s-a spus: "Vor slabi si vor pieri de la fata Ta!".

23. Unii dintre oameni se retin de la patimi de frica omeneasca; altii pentru slava desarta: altii de dragul infranarii; si in sfarsit altii se izbavesc de ele de teama judecatilor dumnezeiesti.

24. Cuvintele Domnului cuprind aceste patru lucruri: poruncile, dogmele, amenintarile, fagaduintele. Pentru acestea rabdam toata asprimea vietuirii: posturi, privegheri, culcarea pe jos, osteneli si greutati in slujbe, necinstiri, ocari, chinuri, omoruri si cele asemenea. "Pentru cuvintele buzelor Tale, zice, am pazit cai aspre!"

25. Plata infranarii este nepatimirea, iar a credintei cunostinta. Nepatimirea la randul ei naste discernamantul; iar cunostinta dragostea catre Dumnezeu.

26. Mintea deprinsa cu faptuirea inainteaza la dreapta judecata; iar deprinsa cu contemplatia inainteaza la cunostinta. Propriu celei dintai este sa duca pe cel ce se straduieste la puterea de-a deosebi virtutea si pacatul. Propriu celei de-a doua este sa duca pe cel partas de ea la ratiunile finitelor netrupesti si a trupurilor. Iar de harul cunostintei de Dumnezeu se va invrednici atunci cand, strabatand toate cele spuse mai inainte prin aripile iubirii si ajungand in Dumnezeu, va scruta prm duhul ratiunea privitoare la El, atat cat este mintii omenesti cu putinta.

27. Vrand sa cunosti pe Dumnezeu, sa nu cauti ratiunile din El (caci nu le va afla vreo minte omeneasca), dar nici pe ale altei existente de dupa Dumnezeu, ci cerceteaza-le pe cele din jurul Lui, atat cat se poate; de pilda pe cele privitoare la vesnicie, nemarginire si nehotarnicie, la bunatate si intelepciune, ca si pe cele privitoare la puterea creatoare proniatoare si judecatoare a fapturilor. Caci acela este intre oameni mare teolog care afla ratiunile acestora intrucatva.

28. Barbat puternic este cel ce uneste cunostinta cu faptuirea. Prin cea din urma vestejeste partea poftitoare si domoleste iutimea, iar prin cea dintai inaripeaza mintea si calatoreste spre Dumnezeu.

29. Cand zice Domnul: "Eu si Tatal una suntem", arata identitatea fiintei. Iar cand zice: "Eu sunt intru Tatal si Tatal intru Mine", arata nedespartirea ipostaselor. Prin urmare triteistii, despartind pe Fiul de Tatal, cad pe amandoua partile in prapastie. Caci sau spun de Fiul ca este coetern cu Tatal, dar despartindu-L de El sunt siliti sa spuna ca nu s-a nascut din El si sa sustina astfel trei Dumnezei si trei principii, sau zic ca s-a nascut din Acela, dar despartindu-L sunt siliti sa spuna ca nu este coetern cu Tatal si asa sa faca supus timpului pe Stapanul timpurilor. Deci trebuie sa pastram si pe Dumnezeu cel unul, dar sa marturisim si cele trei ipostase dupa marele Grigorie; si pe fiecare cu proprietatea Lui personala. Caci se "imparte", dar "neimpartit", si "se impreuna", dar "deosebindu-se", dupa acelasi. De aceea neinteleasa este si impartirea si unirea. Dar unde ar mai fi neintelesul, daca unirea si despartirea Fiului si a Tatalui ar fi asa cum este unirea si despartirea dintre om si om si n-ar mai consta in nimic altceva?

30. Cel desavarsit in iubire si ajuns la culmea nepatimirii nu mai cunoaste deosebirea intre al sau si al altuia, sau intre a sa si a alteia, sau intre credmcios si necredincios, intre rob si slobod, sau peste tot intre barbat si femeie; ci. ridicat mai presus de tirania patimilor si cautand la firea cea una a oamenilor, priveste pe toti la fel si are fata de toti aceeasi dragoste. Caci nu mai este in el elin si iudeu, nici barbat si femeie, nici rob sau slobod, ci toate si in toti este Hristos.

31. Dracii iau prilejurile de-a starni in noi gandurile patimase din patimile aflatoare in suflet. Pe urma, razboindu-ne mintea prin aceste ganduri, o silesc la consimtirea cu pacatul. Astfel biruitor fiind, o duc la pacatul cu cugetul. Iar acest pacat savarsindu-se. o duc in sfarsit, ca pe o roaba, la fapta. Dupa aceasta cei ce au pustiit sufletul prin ganduri se departeaza impreuna cu ele si ramane in minte numai idolul pacatului, despre care zice Domnul: "Cand veti vedea uraciunea pustiirii stand in locul cel sfant, cel ce citeste sa inteleaga" ca loc sfant si biserica a lui Dumnezeu este mintea omului in care dracii, dupa ce au pustiit sufletul prin ganduri patimase, au asezat idolul pacatului. Iar ca acestea s-au petrecut si istoriceste, cred ca nu se va indoi nici imul dintre cei ce au citit cartile Iui Iosif. Unii insa zic ca acestea se vor intampla si pe timpul lui Antihrist.

32. Trei sunt cele ce ne misca pe noi spre cele bune: Semintele naturale, Sfintele Puteri si hotararea cea buna. Semintele naturale, de pilda atunci cand ceea ce vrem sa ne faca noua oamenii facem si noi lor asemenea, sau atunci cand, vazand pe cineva in stramtorare si nevoie, ne milostivim de el in chip natural. Sfintele Puteri, de pilda atunci cand, miscandu-ne noi spre un lucru bun, aflam un ajutor bun si izbutim in acest lucru. Iar hotararea cea buna, atunci cand, deosebind binele de rau, alegem binele.

33. Trei sunt iarasi cele ce ne misca spre cele rele: Patimile, dracii si hotararea cea rea. Patimile, atunci cand dorim vreun lucru impotriva ratiunii, de pilda mancare fara vreme si fara trebuinta, femeie fara scopul nasterii de prunci, sau nelegitima: sau iarasi cand ne maniem sau ne suparam fara sa se cuvina, ca de pilda impotriva celui ce ne-a ocarat sau ne-a pagubit. Dracii, ca de pilda atunci cand, din neatentia noastra, folosind prilejul, starnesc deodata cu multa furie patimile pomenite si cele asemenea lor. Iar hotararea cea rea cand, cunoscand binele, alegem raul.

34. Rasplatile ostenelilor pentru virtute sunt nepatimirea si cunostinta, care ne aduc imparatia cerurilor, precum patimile si nestiinta ne aduc chinurile vesnice. Cel ce le cauta prin urmare pe acestea pentru slava de la oameni si nu pentru binele insusi, aude Scriptura zicand:"Cereti si nu primiti, pentru ca cereti rau".

35. Sunt multe lucruri bune prin fire facute de oameni. De pilda postul si privegherea, rugaciunea si cantarea de psalmi, milostenia si primirea de straini sunt fapte bune prin fire. Dar cand se fac pentru slava desarta, nu sunt bune.

36. Dumnezeu cauta la scopul tuturor celor savarsite de noi? ca sa vada de le facem pentru El, sau pentru alta pricina.

37. Cand auzi Scriptura zicand: "Ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui" sa stii ca Dumnezeu nu va rasplati cu bine cele facute fara un scop drept. Caci judecata lui Dumnezeu nu priveste la cele facute, ci la scopul celor facute.

38. Dracul mandriei e plin de o indoita rautate: caci sau indupleca pe monah sa puna in socoteala sa ispravile si nu in ale lui Dumnezeu; ca este si datatorul celor bune si ajutatorul spre izbutirea in ele. sau, neputandu-l indupleca la aceasta. ii insufla gandul sa dispretuiasca pe cei mai putin desavarsiti dintre frati. Iar cel ce primeste acest gand nu-si da seama ca si pe el il face sa se lepede de ajutorul lui Dumnezeu. Caci daca dispretuieste pe aceia, ca pe unii ce nu simt in stare de ispravile lui. vadit este ca se socoteste pe sine ca unul ce-a infaptuit asemenea ispravi din proprie putere. Dar aceasta n-o poate nimenea, caci insusi Domnul a zis: "Fara de Mine, nu puteti face nimic!". " Fiindca slabiciunea noastra, miscata spre cele bune nu poate ajunge la tinta, fara Datatorul celor bune.

39. Numai cine a cunoscut slabiciunea firii omenesti a facut experienta puterii dumnezeiesti. Iar unul ca acesta izbutind prin ea in unele lucruri, iar in altele silindu-se sa izbuteasca, nu va dispretui niciodata pe nici un om. Caci stie ca precum i-a ajutat lui si l-a slobozit din multe si grele patimi, poate sa ajute tuturor daca vrea, si mai ales celor ce se nevoiesc de dragul Lui, desi pentru anumite judecati nu izbaveste pe toti deodata de patimi, ci, ca un doctor bun si de oameni iubitor, vindeca pe fiecare dintre cei ce se straduiesc, la timpul sau.

40. Cand patimile isi inceteaza lucrarea, fie pentru ca se ascund pricinile lor, fie pentru ca se departeaza dracii in chip viclean, se strecoara mandria.

• « Inapoi
• Inainte »