Despre dragoste XIII

• « Inapoi
• Inainte »

41. Tot razboiul monahului impotriva dracilor urmareste sa desparta patimile de intelesuri (de chipuri). Caci altfel nu poate privi lucrurile fara patima.

42. Altceva este lucrul, altceva intelesul lui, si altceva patima. Lucrul este de pilda: barbat, femeie, aur si asa mai departe, intelesul (chipul) este amintirea simpla a ceva din cele de mai sus. Iar patima este iubirea nerationala sau ura fara judecata a ceva din cele de mai inainte. Deci lupta monahului este impotriva patimei.

43. Inteles patimas este gandul compus din patima si inteles. Sa despartim patima de inteles si va ramane gandul simplu. Si o despartim prin iubire duhovniceasca si infranare, daca voim.

44. Virtutile despart mintea de patimi; contemplatiile duhovnicesti de intelesurile simple; in sfarsit, rugaciunea curata o infatisaza lui Dumnezeu insusi.

45. Virtutile sunt pentru cunostinta lucrurilor create; cunostinta pentru cunoscatori; iar cunoscatorul pentru Cel cunoscut in chip necunoscut si pentru Cel ce cunoaste mai presus de cunostinta.

46. Dumnezeu, Cel supraplin, n-a adus cele create la existenta fiindca avea lipsa de ceva, ci ca acestea sa se bucure impartasindu-se de El pe masura si pe potriva lor, iar El sa se veseleasca de lucrurile Sale, vazandu-le pe ele veselindu-se si saturandu-se fara saturare de Cel de care nu se pot satura.

47. Multi saraci cu duhul are lumea, dar nu cum se cuvine. Si multi care plang, dar pentru pagube de bani sau pentru pierderi de copii. Si multi blanzi, dar fata de patimile necurate. Multi care flamanzesc si insetosaza, dar pentru a rapi cele straine si a castiga din nedreptate. Multi milostivi, dar fata de trup si cele ale trupului. Si curati cu inima, dar pentru slava desarta. Si facatori de pace, dar prin aceea ca supun sufletul trupului. Multi prigoniti, dar fiindca sunt fara randuiala. Multi ocarati, dar pentru pacate rusinoase.

Fericiti sunt insa numai aceia care fac si patimesc acestea pentru Hristos si dupa pilda lui Hristos. De ce? Pentru ca "a lor este imparatia cerurilor" si pentru ca "acestia vor vedea pe Dumnezeu", si asa mai departe. Asadar nu fiindca fac acestea si le patimesc sunt fericiti caci si cei mai-nainte pomeniti fac acelasi lucru. Ci pentru ca fac si patimesc acestea pentru Hristos si dupa pilda lui Hristos.

48. In toate cele facute de noi, Dumnezeu ia seama la scop, cum s-a spus adeseori: de lucram pentru El, sau pentru altceva. Cand vrem deci sa facem vreun bine, sa avem de scop nu placerea oamenilor, ci pe Dumnezeu, ca privind pururea la El toate sa le facem pentru El, ca nu cumva sa rabdam si oboseala si sa pierdem si plata.

49. In vremea rugaciurii alunga din minte si intelesurile simple ale lucrurilor omenesti si vederile tuturor celor create, ca nu cumva, incarcat cu inchipuirile celor marunte, sa cazi de la Cel neasemanat mai inalt si mai bun decat toate cele ce sunt.

50. De vom iubi pe Dumnezeu ca adevarat, vom lepada patimile prin insasi aceasta iubire. Iar iubirea fata de El sta in a-L pretui pe El mai mult decat lumea si sufletul mai mult decat trupul si in a dispretui lucrurile lumesti si a ne indeletnici cu El pururea prin infranare, dragoste, rugaciune, cantare de psalmi si cele asemenea.

51. De ne  vom indeletnici  cu Dumnezeu vreme indelungata si vom avea grija de partea patimitoare (pasionala) a sufletului, nu vom mai fi atrasi de momelile gandurilor, ci intelegand mai exact pricinile lor si taindu-le de la noi, vom deveni mai stravazatori si asa se va implini
cu noi cuvantul: "Si a vazut ochiul meu in dusmanii mei; si intru cei vicleni ce se scoala asupra mea va auzi urechea mea".

52. Cand vezi mintea ta petrecand cu evlavie si cu dreptate in ideile lumii, cunoaste ca si trupul tau ramane curat si fara de pacat. Dar cand vezi mintea indeletnicindu-se cu pacatele si nu o opresti, cunoaste ca nu va intarzia nici trupul sa alunece in ele.

53. Precum trupul are ca lume lucrurile, asa si mintea are ca lume ideile. Si precum trupul desfraneaza cu trupul femeii, asa si mintea desfraneaza cu ideea femeii prin chipul trupului propriu. Caci vede in gand forma trupului propriu, amestecata cu forma femeii. De asemenea se razbuna in gand cu chipul celui ce l-a suparat, prin chipul trupului propriu. Si acelasi lucru se intampla si cu alte pacate. Caci cele ce le face trupul cu fapta in lumea lucrurilor, acelea le face si mintea in lumea gandurilor.

54. Nu trebuie sa ne cutremuram, sa ne miram si sa ne uimim cu mintea de faptul ca Dumnezeu si Tatal nu judeca pe nimenea, ci toata judecata a dat-o "Fiului". Caci zice Fiul: "Nu judecati ca sa nu fiti judecati, nu osanditi ca sa nu firi osanditi"/" Iar Apostolul la fel: "Nu judecari ceva inainte de vreme, pana ce nu va veni Domnul"," si: "Cu judecata cu care judeci pe altul, te judeci pe tine insuti"." " Dar oamenii, lasand grija de a-si plange pacatele lor, au luat judecata de la Fiul si se judeca si se osandesc unii pe altii, de pare ca ar fi fara pacat. "Cerul s-a uimit de aceasta si pamantul s-a cutremurat"." Ei insa nu se rusineaza, ca niste nesimtiti.

55.   Cel ce iscodeste pacatele altora, sau judeca din banuieli pe fratele sau inca nu a pus inceput pocaintei, nici cercetarii   si   cunoasterii   pacatelor   sale,   care   simt   cu adevarat mai grele ca plumbul ce cantareste mai multi talanti. Acela n-a cunoscut inca nici din ce pricina se face omul  greoi  la  inima,  iubind  desertaciunea  si cautand minciuna. De aceea ca un nebun si ca unul ce umbla in intuneric lasand pacatele sale. cugeta la ale altora, fie ca exista de fapt. fie ca si le inchipuie el din banuiala.

56.  Iubirea trupeasca de sine, cum s-a spus adeseori, e pricina tuturor gandurilor patimase. Caci din ea se nasc cele trei  ganduri mai  generale ale poftei:  al lacomiei pantecelui, al iubirii de argint si al slavei desarte. La randul lor, din lacomia pantecelui se naste gandul curviei: din iubirea de argint gandul lacomiei si al zgarceniei: iar din  slava  desarta,   gandul  mandriei.   Si  toate  celelalte ganduri izvorasc din aceste trei: al mandriei, al intristarii, al pomenirii raului, al deznadejdii, al pizmei, al barfirii, si celelalte. Aceste patimi leaga mintea de lucrurile materiale si o tin la pamant, stand cu toate deasupra ei asemenea unui bolovan foarte greu, ea fiind prin fire mai usoara si mai sprintena ca focul.

57. inceputul tuturor patimilor este iubirea trupeasca de sine, iar sfarsitul este mandria. Iubirea trupeasca de sine este iubirea nerationala fata de trup. Cine a taiat-o pe aceasta, a taiat deodata toate patimile care se nasc din ea.

58. Precum parintii trupurilor sunt impatimiti de dragostea fata de cei nascuti din ei, la fel si mintea se alipeste din fire de cuvintele sale. Si precum celor mai impatimiti dintre aceia, copiii lor, chiar de vor fi in toate privintele cei mai de ras, li se vor parea cei mai dragalasi si mai frumosi dintre toti, la fel mintii nebune ii vor parea cuvintele ei, chiar de vor fi cele mai prostesti, cele mai intelepte dintre toate. inteleptului insa nu-i apar asa cuvintele sale, ci cand i se va parea ca e mai sigur ca sunt adevarate si bune, atunci se va increde mai putin in judecata lui. El ia pe alti intelepti ca judecatori ai cuvintelor si gandurilor sale, ca "sa nu alerge sau sa nu fi alergat in desert"; si prin ei primeste intarirea.

59. Cand birui vreuna din patimile mai necinstite, de pilda lacomia pantecelui, sau curvia, sau mania, sau lacomia, indata se repede asupra ta gandul slavei desarte. Iar de birui si pe acesta, ii urmeaza cel al mandriei.

60. Toate patimile necinstite, cand stapanesc sufletul, alunga din el gandul slavei desarte. Iar cand toate cele mai inainte insirate sunt biruite, il trimit pe acela.

• « Inapoi
• Inainte »