Despre dragoste XX

• « Inapoi
• Inainte »

81. Cele ce risipesc dragostea sunt acestea: necinstirea, pagubirea, defaimarea, fie ca sunt indreptate impotriva credintei, fie impotriva vietii; apoi bataile, ranirile si cele urmatoare. Si acestea fie ca se intampla cuiva personal, fie vreunuia dintre rudeniile sau prietenii lui. Prin urmare cel ce stinge dragostea prin vreuna din acestea inca n-a cunoscut care este scopul poruncilor lui Hristos.

82. Sileste-te pe cat poti sa iubesti pe tot omul. Iar daca nu poti inca, cel putin sa nu urasti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta, daca nu vei dispretui lucrurile lumii.

83. Te-a blestemat cineva? Sa nu-l urasti pe el, ci blestemul si pe dracul care a pus la cale blestemul. Caci daca urasti pe cel ce te-a blestema, ai urat un om si ai calcat porunca. Si ceea ce a facut acela cu cuvantul, tu faci cu fapta. Iar de pazesti porunca, arata semnele dragostei; si de poti face ceva, ajuta-l, ca sa-l izbavesti de rau.

84. Hristos nu vrea ca tu sa porti vreunui om ura sau suparare, sau manie, sau sa tii minte raul, in nici un chip si pentru nici un lucru vremelnic. Aceasta o striga cele patru Evanghelii.

85. Multi suntem cei ce vorbim, dar putini cei ce facem. Dar nimenea nu trebuie sa strice cuvantul lui Dumnezeu pentru negrija proprie, ci sa-si marturiseasca neputinta sa, nu sa ascunda adevarul lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca nu cumva sa ne facem vinovati pe langa calcarea poruncilor, si de rastalmacirea cuvantului lui Dumnezeu.

86. Iubirea si infranarea slobozesc sufletul de patimi; citirea si contemplarea izbavesc mintea de nestiinta; iar starea de rugaciune o infatiseaza lui Dumnezeu insusi.

87. Cand ne vad dracii ca dispretuim lucrurile lumii, ca sa nu mai uram pentru ele pe oameni si sa cadem din dragoste, starnesc impotriva noastra defaimari, ca nerabdand supararea sa uram pe cei ce ne defaima.

88. Nu este durere mai grea a sufletului decat defaimarea, fie ca-ti defaima cineva credinta, fie ca viata. Si nimenea nu poate sa o dispretuiasca, decat numai cel ce cauta la Dumnezeu, ca Suzana, singurul care poate sa ne izbaveasca din nevoi, ca si pe aceea, si sa le descopere oamenilor adevarul, ca si in cazul acela, si sa mangaie sufletul cu nadejdea.

89. Cu cat te rogi mai mult din suflet pentru cel ce te defaima, cu atat Dumnezeu le arata adevarul celor ce se smintesc.

90. Singur Dumnezeu e bun prin fire; iar bun prin hotararea vointei e numai cel ce imita pe Dumnezeu. Scopul acestuia este sa uneasca pe cei rai cu Cel bun prin fire, ca sa se faca buni. De aceea, cand e batjocorit, binecuvanteaza; cand e prigonit, rabda; cand e blestemat, mangaie; iar cand e ucis se roaga cu prisosinta. Toate le face ca sa nu cada de la scopul iubirii.

91.  Poruncile Domnului ne invata sa folosim cu buna judecata lucrurile de mijloc. Caci intrebuintarea cu buna judecata a celor de mijloc curateste starea sufletului. Iar starea   curata   naste   puterea   de   discernamant   (dreapta socoteala). Puterea de discernamant, la randul ei, naste nepatimirea, din care se naste dragostea desavarsita.

92.  Inca nu a ajuns la nepatimire acela care, pentru vreo incercare intamplatoare, nu e in stare sa treaca cu vederea scaderea prietenului, fie ea numai paruta. Caci numai fiindca s-au tulburat patimile care zaceau in suflet, i s-a orbit intelegerea si nu o lasa sa patrunda la razele adevarului, nici sa deosebeasca binele de rau. Deci unul ca acesta nu a dobandit nici dragostea desavarsita, care arunca afara frica judecatii.

93.   "Pe prietenul credincios  nu-l poti  schimba  cu nimic" . Caci el socoteste nenorocirile prietenilor ca ale sale proprii si rabda impreuna cu el pana la moarte, rau patimind.

94.  Multi sunt prietenii, dar la vreme buna. In vremea incercarilor insa, abia de vei afla vreunul.

95.  Sa iubim pe tot omul din suflet, dar sa ne punem nadejdea numai in Dumrtezeu si Lui sa-I slujim din toata puterea. Cata vreme ne sustine El, umbla in jurul nostru toti prietenii si dusmanii n-au nici o putere impotriva noastra. Cand insa ne paraseste El, ne ocolesc prietenii si dusnanii capata putere impotriva noastra.

96. Patru sunt felurile generale ale parasirii: Una din iconomie, cum este la Domnul, ca prin paruta parasire cei parasiti sa se mantuiasca. Alta spre dovedire, cum este la Iov si Iosif, ca sa se arate unul stalp al barbatiei, altul al neprihanirii. A treia spre povatuire duhovniceasca, cum este la Apostolul, ca, smerindu-se in cugetare, sa pastreze covarsirea harului. in sfarsit a patra este lepadarea, ca la iudei, ca pedepsiti fiind, sa fie incovoiati spre pocainta. Dar toate felurile sunt mantuitoare si pline de bunatatea si de iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

97. Numai cei ce pazesc intocmai poruncile si cunosc adevarat judecatile dumnezeiesti nu parasesc pe prietenii incercati prin ingaduinta lui Dumnezeu. Dar cei ce dispretuiesc poruncile si nu cunosc judecatile dumnezeiesti, cand ii merge prietenului bine, se bucura impreuna cu el, iar cand e incercat si patimeste, il parasesc. Ba uneori se dau chiar cu dusmanii.

98. Prietenii lui Hristos iubesc din inima pe toti. Dar nu sunt iubiti de toti. Iar prietenii lumii nici nu iubesc pe toti nici nu sunt iubiti de toti. Prietenii lui Hristos pastreaza dragostea neintrerupta pana la sfarsit; ai lumii, pana ce se ciocnesc intreolalta din pricina lucrurilor lumii.

99. "Prietenul credincios este acoperamant puternic". Cand ii merge prietenului bine, ii este sfatuitor bun si ajutator din suflet; iar in vremea patimirii ii este sprijinitorul cel mai sincer si aparatorul cel mai duios.

100. Multi au spus multe despre dragoste. Dar numai cautand-o intre ucenicii lui Hristos o vei afla. Caci numai ei au avut Dragostea adevarata, ca invatator al dragostei. Ei ziceau despre ea: "De as avea proorocie si de-as cunoaste toate tainele si toata cunostinta, iara dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste". Cel ce a dobandit prin urmare dragostea, a dobandit pe Dumnezeu insusi, intrucat "Dumnezeu iubire este". A Lui e slava in veci. Amin.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Dragostea - cum sa o dobandim, cum sa o pastram