Care sunt cele mai grele probleme care se intalnesc in scaunul de spovedanie si cum le rezolvati?

• « Inapoi
• Inainte »

Care sunt cele mai grele probleme care se intalnesc in scaunul de spovedanie si cum le rezolvati?

- Conflictele de familie, indoiala in credinta, suferintele de tot felul, divortul, avortul, iata cateva dintre ele. Problema mai grea ar fi cu cei care vin nepregatiti, siliti sa vina la spovedit din partea altora sau care vin la intamplare, cu un fel de-a se insela singuri. Acestia nu au prea multa cunostinta de importanta tainei pocaintei si nici nu au o trezvie a constiintei. Si sigur, se risca sa nu se spovedeasca sincer, curat, din inima, cu cainta, ci cu eventuale prejudecati. Acestia trebuie luati de la inceput cu viata si moartea, si amanunte sustinute, dupa puterea lor de intelegere, sa le trezesti constiinta, profitand de singurul fapt important: ca totusi au venit la tine, impinsi, trasi, cu un fel necinstit de a se insela singuri. O lamurire intensa trebuie -ca e mare pacat ascunderea pacatelor sau spunerea lor cu scuze sau cu mai multe intelesuri, lucru atat de nesuferit in fata Dreptului Judecator, acestea numindu-se "furtisag de cele sfinte" -pacat impotriva Duhului Sfant. La fel primirea cu nevrednicie a Preacuratelor Taine.

Toate acestea trebuie spuse cu caldura si, prin mila lui Dumnezeu, Care il iubeste si pe el, poate fi salvat, dezlegat si deci iertat. Este o greseala sa-l dezlegi pe om, ramanand in confuzii de felul acesta. Astfel de dezlegari nu au nici o valoare, ba se va mai agrava starea sufletului celui ce vine la spovedanie.

Am avut la scaunul de spovedanie doua cazuri grave. Intai, un om care nu voia sa-si marturiseasca un pacat foarte grav. Nici dupa mari insistente n-a vrut sa-l spuna si, desigur, nu l-am dezlegat. Dupa cateva zile a murit nespovedit. Dumnezeu, ca pe fiecare din noi, l-a adus la timp pentru iertare si numai printr-un singur cuvant putea fi salvat. Lucrul acesta a speriat si inteleptit pe multi, mai ales pe aceia care stiau pacatul, pentru ca il facusera impreuna.

Un alt caz, inspaimantator, s-a petrecut cu un bolnav pe care il tineam la manastire de trei zile pentru Sfantul Maslu. Sotia lui ne spusese de unele pacate grele ale lui si trei zile l-am rugat si am insistat sa se spovedeasca la ce duhovnic vrea, ca eram mai multi, aratandu-i, cu timp si blandete, ca bunul Dumnezeu a randuit iertarea tuturor pacatelor prin spovedanie. Insa ei nu voia cu nici un chip sa se marturiseasca. Cand eram noaptea la Sfantul Maslu, a treia zi, a inceput deodata sa urle pur si simplu ca vin niste arapi grozavi sa-l ia si vedea cu mintea, pe ei, toate pacatele lui, si nespus de speriat, a cerut grabnic sa se spovedeasca (acum se facuse intelept). Au iesit afara repede toti din camera unde eram, si el, in vaiete patrunzatoare, atat a mai putut sa spuna: "Am facut... Am facut..." si a murit in bratele mele. L-am dezlegat cu un sentiment de raspundere si mila, macar pentru dorinta lui din urma, dar era mort. Intamplarea aceasta s-a povestit in toata regiunea aceea multi ani.

Iata indoiala, acea vinovata necredinta si inselare ca la moarte nu vin diavolii sau ingerii buni pentru bietul tau suflet! Ce izvor de neliniste si frica in clipele din urma, cand linistea e atat de necesara ! Si la ce nu se expune omul daca este surprins de moarte! Viermele pacatosului nu doarme, spune Sfanta Evanghelie (Matei 9, 48).

Prima mustrare de constiinta a osanditului va fi, asadar, cugetul la acea placere ticaloasa si de nimica, pentru care este osandit pentru totdeauna; a doua mustrare e cugetul ca printr-o osteneala cat de mica ar fi putut fi fericit; in urma este cugetul ca pierzand pe Dumnezeu, Bunul cel mai inalt, a pierdut totul.

Implineasca-se in mine, totdeauna, intru toate, voia Ta, Doamne! Amin.

• « Inapoi
• Inainte »