Sfaturi duhovnicesti

  • Sfintele canoane nu exprima ura Sfintele canoane nu exprima ura

    Mulţi oameni lipsiţi de înţelepciune, care cercetează lucrurile doar la suprafaţă, consideră că sfintele canoane exprimă ură şi lipsă de omenie. în...

  • Patologia memoriei Patologia memoriei

    Memoria i-a fost dată omului la creaţie pentru ca prin ea să-şi poată aduce aminte întotdeauna de Dumnezeu şi să fie astfel mereu unit cu El, prin mintea şi...

  • Mintea se face in chipul celei pe care o... Mintea se face in chipul celei pe care o...

    De vreme ce mintea se face în ce fel este cea gândită, după filozoful Aristotel, şi se vopseşte şi se face în acel fel (adică după lucrare, nu după fiin...

  • A ne ruga cu mainile A ne ruga cu mainile

    Rugăciunea nu este gândită numai ca act intelectual. Iată un exemplu din pustie: Intr-o zi un frate a mers să vadă pe un eremit şi părăsindu-l, după ce l-a v...

  • Iubirea e cararea Iubirea e cararea

    Potrivnicul L-a încercat pe Domnul prin aceste trei: prin neputinţa trupului, prin slava deşartă şi prin ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste ispite au ascuns în...

  • Viata duhovniceasca are mai intai chipul unei... Viata duhovniceasca are mai intai chipul unei...

    Viaţa duhovnicească se aseamănă la început unei seminţe: sau unei scântei - însă unei seminţe semănate printre mărăcini, sau unei scântei acoperite din...

  • Grija pentru casa si viata duhovniceasca a mamei Grija pentru casa si viata duhovniceasca a mamei

    Părinte, cum îşi poate rândui o femeie treburile ei, astfel încât să aibă timp şi pentru rugăciune? Adică ce raport trebuie să existe între lucru şi rug...

  • Calatorul Calatorul

    De unde vii? Unde-i sălaşul Tau obişnuit? Unde ai fost până acum? De ce până acum m-ai lăsat în singurătate, în părăsire, în sărăcie, în moarte groaznic...

  • Mantuirea se realizeaza deseori prin boala... Mantuirea se realizeaza deseori prin boala...

    Domnul poate şi acum să-i vindece pe toţi bolnavii, dar nu-i vindecă. Din când în când îl vindecă pe câte unul, pentru că cheia este nu să nu moară, sau să...

  • Ispitele si mahnirile ce vin din ingaduinta lui... Ispitele si mahnirile ce vin din ingaduinta lui...

    Incercările care ne vin sunt uneori antibioticul pe care ni-l dă Dumnezeu pentru bolile sufletului nostru şi care ne ajută mult duhovniceşte. Omul mănâncă numai...

  • Sufletul bland si smerit este placut lui... Sufletul bland si smerit este placut lui...

    Ia şi tu aminte, frate! Când vezi că te loveşte şi te supără o nenorocire la care nu te aşteptai, nu alerga la oameni, nu umbla după ajutor omenesc, ci lasă la...

  • Bucuria pocaintei Bucuria pocaintei

    Postul este un timp în care, cu putere înnoită, trebuie să cugetăm asupra vieţii şi asupra noastră. Asupra vieţii aşa cum a cugetat Domnul în privinţa noastr...

  • Orice lucru dobandit repede va fi pierdut repede Orice lucru dobandit repede va fi pierdut repede

    Americanii nu sunt un popor deosebit de răbdător, aşa cum o demonstrează faptul că industria fast-food. a început cu noi. Mergem cu maşina până la o fereastr...

  • Va fi o indumnezeire finala a tuturor... Va fi o indumnezeire finala a tuturor...

    Potrivit Sfântului Maxim, planul lui Dumnezeu este ca toate creaturile să fie îndumnezeite, numeroase pasaje din scrierile sale evocând nu doar îndumnezeirea...

  • Despre greseli Despre greseli

    Există lucruri irecuperabile. Oamenii sînt recuperabili întotdeauna. Atunci cînd cineva face o greşeală, de obicei o face din neştire. Greşelile făcute în urma...

  • Sa fugim de clevetire Sa fugim de clevetire

    Iubiţilor, să fugim de grăirea de rău, căci nu este alt păcat mai cumplit şi mai uşor de făcut decât acesta. Pentru care pricină? Pentru că se face mai...

  • Ca si cum as parasi prima linie Ca si cum as parasi prima linie

    Deşi Cuviosul ardea de dorinţa de a pleca departe, într-un loc necunoscut, şi să trăiască iarăşi fie şi numai o zi sinaitică, pe măsură ce trecea timpul...

  • Sfaturi pentru cel care doreste sa se... Sfaturi pentru cel care doreste sa se...

    Cele mai importante sfaturi practice pe care Sfântul Teofan le dă oricui doreşte să se îndeletnicească cu nevoinţa rugăciunii şi să se deprindă cu adevărata...

  • Si diavolul ne este de folos Si diavolul ne este de folos

    Să ne gândim că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol tocmai pentru ca noi, cuprinşi de frică, în aşteptarea atacului duşmanului, să fim mereu cu multă luare-aminte...

  • Tema casatoriei intre o persoana ortodoxa si o... Tema casatoriei intre o persoana ortodoxa si o...

    Este o întrebare foarte grea. Desigur este de dorit ca unirea dintre bărbat şi femeie să se facă la toate nivelele, nu numai la nivel fizic şi psihic ci şi la...

  • Tacerea lui Dumnezeu Tacerea lui Dumnezeu

    Tăcerea lui Dumnezeu la rugăciunea noastră nu poate dura decât scurt timp, dar uneori poate să pară că va dura pentru vecie. Hristos a rămas tăcut la rug...

  • Nu-l lovi pe cel mai slab Nu-l lovi pe cel mai slab

    Viaţa este o luptă continuă şi, ca în orice luptă, sîntem loviţi şi lovim. Loviturile pot fi fizice sau spirituale. Dacă loviturile fizice sînt rare sau pot s...

Calendar Ortodox

Anne. Familia din Ingleside. vol. 10
Anne. Familia din Ingleside. vol. 10 În volumul 10 al îndrăgitei serii, eroina noastră ni se dezvăluie, de data aceasta, în rolul de mamă. De la Green Gables, o regăsim acum pe Anne la Ingleside, în casa ei caldă unde împreună cu soțiorul ei drag, își crește proprii copii, care îi seamănă 40.00 Lei
Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa
Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa Pentru viața liturgică ortodoxă răsăriteană Fericitul Augustin și aproape toți ceilalți sfinți apuseni au rămas asemenea unor „dezmoșteniți”, fiind nevoie de deschiderea duhovnicească a unui sfânt precum Arhiepis­copul Ioan Maximovici spre a‑i introduce 16.00 Lei
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact