Impartasirea credinciosilor - intre traditie si inovatie

 

Pentru fiecare credincios crestin ortodox, impartasirea cu dumnezeiestile Taine este prilej de negraita bucurie. Prin Sfanta Impartasanie se realizeaza comuniunea plenara cu Hristos. El patrunde intreaga fiinta a celui ce se impartaseste, patrunde adancurile lui. Cel imbracat in Hristos prin Sfantul Botez, "innoit dupa chipul Ziditorului", poarta acum pe Ziditorul sau, pe Cel ce tine toate. Fiul Omului, Care nu are unde sa-Si plece capul, Isi afla salas in cei ce "cu credinta, cu evlavie si cu frica" Il primesc prin Sfanta Impartasanie.

 

Primirea unui dar atat de mare cere din partea credinciosului o pregatire deosebita, pregatire ce se realizeaza prin marturisirea pacatelor, post si rugaciune la care se adauga alte osteneli duhovnicesti menite sa instaureze pacea si armonia in inima celui ce vrea sa se impartaseasca. El trebuie sa fie impacat cu Dumnezeu, cu semenii si cu sine.

 

Este semnificativa in acest sens atentionarea pe care o aflam inaintea rugaciunilor pentru Sfanta Impartasanie:

 

"Trupul Stapanului vrand sa-l primesti spre hrana,
Fii cu frica sa nu te arzi, ca foc este;
Sangele Lui vrand sa-L bei spre impartasire,
Mergi si cu cei ce te-au mahnit te impaca,
Si asa indrazneste de ia hrana sfanta".

 

Nu mai incape indoiala ca la cei pe care i-ai mahnit trebuie sa fi alergat demult pentru a te impaca. Pentru cel nevrednic Sfanta Impartasanie este spre osanda, "este foc care arde", iar pentru cel ce o primeste cu inima infranta si smerita este hrana spre viata vesnica.

 

Cand se pot impartasi credinciosii?

 

In veacul apostolic si in cele imediat urmatoare, in fiecare comunitate toti crestinii participau la Sfanta Liturghie si se impartaseau. Cu timpul, participarea la Sf. Liturghie, si odata cu aceasta primirea Sfintei Impartasanii, a inceput sa piarda din ritmul de odinioara. In aceasta privinta Biserica a precizat prin hotarari canonice datoria tuturor crestinilor de a participa la fiecare Sfanta Liturghie. Cel care lipsea trei duminici consecutiv era excomunicat, adica scos din comuniunea celor care se impartaseau.

 

O data cu fixarea randuielilor de post, impartasirea credinciosilor s-a restrans la cele patru perioade de post de peste an, iar pentru unii doar in perioada unui singur post de peste an, anume Postul Pastelui. Distanta dintre starea de lucruri existenta in primele veacuri si cea existenta astazi este mare nu numai datorita secolelor care s-au scurs, ci si modului de a intelege care este locul Liturghiei in viata Bisericii si a credinciosilor ei si direct legat de aceasta care este rodul impartasirii cu dumnezeiestile Taine.

 

Desi Sf. Impartasanie este administrata credinciosilor mai ales in timpul posturilor, ea nu este legata de post ci de oficierea Sfintei Liturghii. Scopul principal al Sfintei Liturghii este sfintirea darurilor, iar scopul final este impartasirea credinciosilor.

 

Cuvintele "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati" nu reprezinta doar o simpla formula liturgica, ci o invitatie adresata credinciosilor participanti la Sfanta Liturghie si care cere un raspuns din partea acestora. Si cum Sfanta Liturghie se oficiaza in aproape toate zilele de peste an, deci si in afara perioadelor de post, apropierea de Sfantul Potir se poate face ori de cate ori se adreseaza amintita chemare. Singurul criteriu in primirea Sfintei Impartasanii este cel al vredniciei, dobandita de cei nevrednici prin osteneli duhovnicesti si prin ascultare deplina de duhovnic. Oprirea de la Sfanta Impartasanie apare drept cel mai aspru canon numai in cazul in care participantul la Sfanta Liturghie isi doreste comuniunea deplina cu Hristos prin Sf. Impartasanie.

 

Avand in vedere cele de mai sus, putem spune ca impartasirea credinciosilor se poate face la fiecare Sfanta Liturghie, frecventa ei pentru fiecare credincios in parte fiind randuita de preotul duhovnic. De asemenea, credinciosii se pregatesc si primesc Sf. Impartasanie inaintea unor evenimente importante din viata lor (calatorii, casatorie, examene, interventii chirurgicale etc.).
 

Cat priveste momentul impartasirii, acesta este in partea finala a Sfintei Liturghii, la chemarea preotului slujitor: "Cu frica de Dumnezeu...". Credinciosii se apropie cu evlavie, in liniste si in ordine desavarsita, purtand faclii aprinse, copiii mai intai, apoi barbatii, iar dupa ei femeile.

 

Cateva abateri de la randuiala traditionala

 

Am amintit deja faptul ca frecventa impartasirii unora dintre credinciosi este departe de a fi satisfacatoare. Participarea la Sfanta Liturghie este raspunsul la chemarea lui Hristos adresata tuturor celor osteniti si impovarati. Acestora Se ofera Hristos ca hrana si bautura, dupa care tot El, Cel ce i-a chemat, ii trimite in lume hraniti si adapati sufleteste, odihniti si inviorati duhovniceste.

Cel ce vine la Sfanta Liturghie "vine in numele Domnului", este hranit din "ospatul Stapanului" si pleaca din biserica "intru numele Domnului".

 

A reduce primirea Sfintei Impartasanii doar la o singura data pe an inseamna pe de o parte a ramane exterior chemarii facute de Mantuitorul, iar pe de alta parte inseamna a petrece intr-o stare de infometare spirituala, neprimind hrana si bautura vietii vesnice.

 

In al doilea rand semnalam obiceiul, adanc inradacinat in practica unor parohii din Romania, de a marturisi si impartasi un numar mare de credinciosi in ultima saptamana a Postului Mare.

 

Mai mult decat atat, majoritatea cer aceasta, si li se raspunde favorabil, chiar in Vinerea Sfintelor Patimi. Trei aspecte negative surprindem aici: primul vizeaza viata duhovniceasca a credinciosilor. Perioada de post inseamna osteneala si urcus duhovnicesc. Or, acest urcus il realizeaza credinciosul mai usor eliberat de povara pacatelor, decat purtand-o cu sine. De aceea, marturisirea pacatelor si impartasirea trebuie sa aiba loc in partea de inceput a posturilor si nu in ultimele zile ale acestora.

 

Al doilea aspect este legat de randuiala liturgica. Vinerea Sfintelor Patimi este zi aliturgica, zi in care nu se savarseste Sfanta Liturghie. Este un nonsens ca cei mai multi dintre credinciosi sa se impartaseasca intr-o zi cand in Biserica nu se savarseste Sf. Liturghie! Argumentul credinciosilor "ca asa s-au deprins" sau al preotului ca "asa am gasit de cand am venit in parohie" sunt insuficiente pentru a sustine practica aceasta.

 

Al treilea aspect negativ este de ordin practic. Mai intai preotul este adesea in imposibilitatea de a raspunde unui numar mare de solicitari care vin din partea credinciosilor, motiv pentru care atat marturisirea, cat si pregatirea pentru impartasanie sunt facute superficial. Aglomeratia si nerezolvarea problemelor duhovnicesti declanseaza conflicte ce tulbura si pe preotul slujitor si pe enoriasii sai.

 

In cele din urma, Saptamana Sfintelor Patimi este o perioada de rugaciune intensa si de meditatie si pentru preot si pentru pastoriti si de aceea toti credinciosii dintr-o parohie trebuie sa intre in aceasta saptamana impodobiti duhovniceste prin marturisire si impartasire.

 

Consemnam de asemenea si obiceiul de a marturisi si impartasi pe credinciosi duminica sau in zilele de sarbatoare de peste saptamana in timpul Utreniei sau, si mai grav, in timpul Sfintei Liturghii. Se cuvine sa facem aici cateva precizari: intai de toate, in zilele de sarbatoare, in timpul sfintelor slujbe ne adunam in Sfanta Biserica numai pentru rugaciune.

 

Cautand sa ne marturisim si sa ne impartasim in acelasi timp, sau altfel spus considerand ca facem ordine in viata noastra, producem dezordine in timpul slujbelor sfinte. In al doilea rand trebuie sa avem in vedere faptul ca intre marturisire si momentul impartasirii trebuie sa existe o perioada de timp in care credinciosul se roaga, mediteaza, armonizeaza relatiile sale cu cei din jur, isi face canonul randuit de preot etc. In al treilea rand, si acest fapt este deosebit de important, momentul impartasirii credinciosilor in timpul Sfintei Liturghii este o parte dintr-un tot armonios, este o etapa ce se succede in mod necesar altora: prima dintre aceste etape este citirea Sfintei Evanghelii si explicarea ei in cadrul predicii; urmeaza marturisirea credintei prin rostirea Crezului, sfintirea Darurilor de paine si vin si in cele din urma impartasirea. Cel ce voieste sa fie in adevar il asculta mai intai din Evanghelie si-l insuseste in timpul predicii, il marturiseste in Crez, il vede unificandu-se prin sfintirea Darurilor si-l experimenteaza el insusi prin impartasire. Iata de ce impartasirea nu se poate face oricand si oricum.

 

Exceptie de la aceasta randuiala o pot face copiii sub 7 ani, care nu pot ajuna pana la sfarsitul Sfintei Liturghii, si cei suferinzi si dependenti de tratamente. Toti acestia pot fi impartasiti la primele ore in cadrul slujbei de dimineata. Mentionam in cele din urma situatiile in care bolnavii aflati pe patul de moarte si chiar familiile acestora amana chemarea preotului pentru marturisirea si impartasirea celui bolnav, considerand ca venirea preotului este semnul sfarsitului vietii celui bolnav. In astfel de situatii se poate intampla ca bolnavul sa moara nespovedit si neimpartasit. Este de prisos sa amintim ca toate acestea sunt cladite pe superstitii si pe credinte false, straine de Evanghelie si de experienta Bisericii.

 

Cateva metode si mijloace de lucru pentru remedierea acestor situatii

 

Reinviorarea catehezei liturgice. In perioada catehumenatului etapa importanta in cadrul instruirii catehetice o constituie explicarea Sfintelor Taine. Astazi, preotul trebuie sa revina la cateheza cu acest continut si sa explice nu numai Sfintele Taine, ci si celelalte forme de cult. Apropierea credinciosilor cat mai des de Sfantul Potir. Exista batrani evlaviosi si cu frica de Dumnezeu, exista copii si tineri cu viata curata, exista credinciosi de toate varstele care, pur si simplu, nu stiu ca se pot impartasi si in afara posturilor de peste an. Toti acestia trebuie incurajati sa se apropie de Sfantul Potir. In felul acesta la fiecare Sfanta Liturghie cativa credinciosi pot raspunde chemarii de a se apropia de Sfanta Impartasanie. In posturile de durata de peste an, preotul poate invita pe credinciosi la marturisire sectorizand parohia si impartasind pe credinciosi pe saptamani si zile in afara programului de slujba saptamanal. In intervalele dintre posturi, preotul isi poate randui o zi in care asteapta pe credinciosi in biserica pentru a-i marturisi si a-i pregati in vederea impartasirii. Acestea evita aglomeratia, stresul si creeaza spatiul optim si timpul necesar pentru a lucra cu fiecare credincios in parte.

 

Aceste repere, la care pot fi adaugate si altele, pot fi inmanuncheate intr-o singura idee: totul in Biserica trebuie savarsit dupa randuiala. Randuielile au fost alcatuite de sfinti. Ei le-au respectat si le-au experimentat si s-au sfintit prin ele. Cine iese din randuiala iese din comuniunea acelora care le-au alcatuit. Responsabilitatea pazirii acestora revine in primul rand slujitorilor sfintiti, dar o impart cu pastoritii lor.

 

Credem ca savarsirea oricarui act sfant cu simtul responsabilitatii, cu dragoste, cu evlavie si dupa randuiala, la care se adauga constientizarea credinciosilor prin invatatura, va umple in veacul acesta Biserica lui Hristos, iar in cel ce va sa fie sanurile lui Avraam.

 

Pr. Prof. Dr. Viorel Sava

Citeste:

Cum sa ne impartasim: des sau rar?
Se pot impartasi indracitii?
Comuniune fara Impartasire
Lamurirea neintelegerilor celor ce se spovedesc si se impartasesc cu Sfintele lui Hristos Taine

 

• De la lingurita ca obiect liturgic, la lingurita de unica folosinta
  Publicat in : Editoriale
• Cand si cum se impartasesc credinciosii
  Publicat in : Liturgica
• Dualismul liturgic - un fel de crux interpretum
  Publicat in : Viata liturgica
• Caldura, apa calda ce se toarna in Potir
  Publicat in : Viata liturgica