Interviu cu parintele Rafail Noica

Interviu cu parintele Rafail Noica Mareste imaginea.


Ce este viata duhovniceasca?

Parintele Rafail: Astazi se confunda cu o revenire la o moralitate, cu o moralitate neinspiranta si insipida. Nu! Moralitatea este numai un prim pas de intoarcere, un prim pas primitiv de intoarcere la viata duhovniceasca. Cand cititi Noul Testament vedeti de cate ori apostolii vorbesc de noua viata in Hristos. Este intr-adevar o viata in Duh. Viata duhovniceasca este a trece de la viata noastra primitiva, biologica, pentru care nu am nici un cuvant de prihana [...] Viata in Duh inseamna a patrunde in legile, daca le putem numi legi, ale vietii dumnezeiesti, care viata nu cunoaste stricaciune, nici micsorare, nici suferinta - suferinta este un mers spre moarte, este o pierdere - deci viata duhovniceasca nu cunoaste pierdere si a intra inainte de moartea noastra biologica, a intra in aceste elemente ale vieti vesnice, este viata duhovniceasca.


Sa luam dragostea. Uite, va dau un exemplu: de cate ori au venit la mine oameni zdrobiti de viata aceasta, cu incurcaturi inexplicabile, cu probleme de nerezolvat si in neputinta mea, asa cum ne-a spus parintele nostru duhovnicesc (n.n. Este vorba de parintele Sofronie. Nascut in 1896 la Moscova, parintele a manifestat de timpuriu o reala vocatie de artist plastic, absolvind Scoala Nationala de Arte Frumoase din Moscova. In 1925 pleaca la Muntele Athos si intra ca monah in manastirea Sfantul Pantelimon. Aici cunoaste pe Cuviosul Siluan caruia ii devine ucenicul si mostenitorul spiritual. In 1959 intemeiaza la Maldon in Essex prima comunitate monahala ortodoxa britanica: Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul, al carui staret ramane pana la moarte si unde in 1988 a fost sfintita prima biserica inchinata Cuviosului Siluan) daca au venit la mine i-am primit, asa cum i-au primit si fratii mei din manastire si daca i-am ascultat si daca am avut atat de putina dragoste sa-i ascultam fara sa judecam, de multe ori asa de putina dragoste a lucrat asa o inviere in viata acestor oameni ca uneori am ramas pur si simplu nu uimiti, trazniti! De unde pana unde!


Deci, ce vreau sa zic: dragostea in cele mai mici manifestari nu este o chestie psihologica, nici macar morala; este legea vietii, si legea vietii aduce inviere. Viata duhovniceasca este lucrul despre care se vorbeste in teologia noastra cu terminologie eretica: mistica. Pentru noi, in ortodoxie, mistica nu exista! Ce se numeste mistica, aia ii viata duhovniceasca, fiindca este a Duhului, pentru ca Duhul nu se poate exprima in termenii logicii formale, nici in materialitate, e tainica fiindca face minuni, face lucruri la care nu ne asteptam. Chiar si asta: impartasesti putina dragoste unui aproape si te minunezi de unde pana unde, ca invie toata viata lui si de multe ori si altii imprejurul lui. Deci, in cateva cuvinte, asta este viata duhovniceasca si tare m-as bucura ca acest cuvant "mistica" aproape sa nu nu se mai auda fiindca vine dintr-o erezie care nu a stiut rational unde sa plaseze niste fenomene pe care nu le putea nega si atunci a inventat un sertar pe care l-a intitulat mistica si tot ce nu intelegi bagi acolo si zici: "asta-i mistic, asta nu-i mistic". Nu! Noi n-avem nevoie de termenul acesta decat daca exista se intrebuinteaza si asta.


Pentru noi este Viata duhovniceasca, adica viata prin care acum incepem sa lucram pocainta noastra, incepem sa vedem mai limpede azi, incepem sa intelegem cuvantul din Scriptura mai bine decat ieri, maine inteleg mai multe lucruri, fac un lucru care prin a-l face imi deschide ochii daca este drept lucrul pe care l-am facut si experienta fizica pe care o am poate ca imi deschide niste orizonturi la care nu ma asteptam [...]


Fiindca ce este pocainta? Iarasi un lucru care nu se intelege drept astazi. Pocainta nu este numai o parere de rau si o miorlaiala pentru niste rautati pe care le-am facut, pocainta este, cum am zis, dinamica catre viata vesnica. Parintele nostru duhovnicesc, si daca va uitati, in armonie cu toata Filocalia, spune ca este inceputul autenticei contemplari. Ce se intampla in pocainta? Uitati cati oameni dimprejurul nostru, dar si noi ieri alaltaieri suntem inconstienti de pacate - traim pacatul si nu stim ca este pacat. De cate ori n-am auzit: "O! parinte, nu stiam ca asta-i un pacat!" sau eu candva aceasta n-am stiut ca-i pacat decat vazand intr-o rugaciune sau in intrebarile acelea din Molitfelnic. Deci constientizarea pacatului. Dar in aceasta constientizare nu este numai lucrul acesta faptic. De cate ori ai incercat sa convingi pe cineva ca asta nu-i un lucru bun, un pacat si nu te-a crezut? Si ce se intampla cand incepe sa te creada? Ce se intampla cand eu constientizez ca un lucru a fost pacat? Incep sa vad intunericul in care sunt. Si ce-mi arata acest intuneric? Decat ca e prezenta o lumina pe undeva in viata mea. Deci constientizarea pacatului, in doua cuvinte este - v-o spun din partea filocalicilor si-a parintelui meu duhovnic - este lumina necreata, este Dumnezeu Insusi Care-mi lumineaza constiinta. Acum risc deznadejdea, dar acum nu-i momentul sa deznadajduiesc ca sunt mai rau decat ieri, ba sunt mai bine, sunt tot pacatosul de ieri, dar incep sa fiu constient. Vazand acuma raul si intunericul pacatului meu pot sa deznadajduiesc, dar eu sunt mai pretios in ochii lui Dumnezeu decat atunci cand eram acelasi pacatos dar habar n-aveam. De ce? Fiindca Dumnezeu gaseste in mine pe cineva cu care poate sa inceapa a vorbi si zicea parintele Sofronie: Viata pocaintei nu este altceva decat intoarcerea omului de catre intunericul pe care astazi lumina lui Dumnezeu mi-l descopera, catre acea lumina. Contemplarea luminii necreate, a lui Dumnezeu Insusi, nu este asa un fenomen cum ni-l inchipuim noi. Este un lucru care este intr-un firesc al dezvoltarii omului, al devenirii omului intru fiinta, un firesc, cand omul a devenit o minte de Dumnezeu vazatoare fiindca printr-o ascultare a graiului tainic al lui Dumnezeu imi dezvaluie intunericul, incep sa vad ceva in viata mea - da-ne Doamne si auzi-ne ca rugaciune! - incep sa vad insasi lumina. Parintele nostru Sofronie zicea: de-abia atunci o sa-ti dai seama ca asta este acea lumina care in zilele deznadejdilor mele ma lumina ca sa-mi vad intunericul, ca sa incep calatoria mea dintru intuneric intru lumina.

Asta este ce numesc viata duhovniceasca.


Ati vorbit mult despre dragostea cea adevarata, ca este iertare, este postire, este jertfire, cum explicati degradarea iubirii in iubire patimasa?

Parintele Rafail: Tot omul cauta adevarul, cauta viata de unde vine si unde este destinat sa mearga. Indraznesc sa mai aduc aici un alt cuvant al parintelui meu duhovnic nici un om nu vrea sa pacatuiasca. M-au uimit atunci fiindca eu stiu ca toti vrem sa pacatuim, dar ii interzis. Nu-i adevarat! Omul nu cauta pacatul. Pacatul in general este o deformare, n-are fiinta in sine, nu exista fiindca Dumnezeu nu l-a facut si ce n-a facut Dumnezeu nu exista.


Ce este pacatul - este o deformare, si va dau ca pilda lucrul acesta ce mi s-a lamurit intr-o zi: ma gandeam ce este murdaria. Sa luam balegarul. In grajd este balegarul. Rau nu face, dar cand va trebui sa-l cureti, sa-l scoti de acolo. Pe campul meu unde o sa seman grau este aur, dar pe covorul meu in salon nu mersi, acolo imi este murdarie. Murdaria nu e ce este, ci unde este. La fel si cu pacatul, dragoste este nu ce este dragoste. Dumnezeu este dragoste si zicea un parinte, Dionisie de la Muntele Athos - un batran roman imbunatatit care mai traieste, de trei ori am vizitat asta vara Muntele Athos, de trei ori a zis la mai multi in mai multe contexte - acest cuvant: fratilor, paziti dragostea ca dragostea este de la Dumnezeu. Bineinteles ca este de la Dumnezeu pentru ca este Dumnezeu. Deci omul chipul si asemanarea lui Dumnezeu ce va fi daca nu dragoste, si daca dragostea in om piere, dragoste va cauta, si daca nu va gasi in Duh si Adevar, ca sa reluam cuvantul Mantuitorului, in deznadejdea si intunericul lui, o va gasi intr-un fel stramt si tot va trebui sa aiba o dragoste. Daca nu exista dragoste dumnezeiasca in om va curvi, dar i se va parea lui intr-o masura ca asta-i dragoste, se va dezamagi, poate isi va reveni ca fiul risipitor si se va intoarce si va cauta adevarul, dar poate ca nu - Doamne fereste.


Omul nu poate fara dragoste pentru ca nu poate fara tot ce este cuvant de la Dumnezeu. Dumnezeu nu ne da porunci care, cum zice apostolul, ne sunt grele, ingreuitoare. Dumnezeu cand ne porunceste ne arata ceea ce suntem noi ori ca suntem si nu constientizam, ori ca trebuie sa devenim. Ori, degradarea dragostei asa este. In intunericul pacatului omul nu stie, dar tanjeste, inseteaza dupa ceea ce este adevarul si nestiind cauta aiurea.


Cat de departe trebuie sa mearga ascultarea celui din lume fata de duhovnicul sau?

Parintele Rafail: Ascultarea nu este o disciplina. In dreapta slavire, in ortodoxie, ascultarea este o taina. Iertati-ma, frati teologi, noi nu reducem Biserica noastra la sapte Taine. Sunt nenumarate Taine chiar daca sapte, ba opt ar trebui sa numim taine de capatai. Care-i a opta? Daca Nunta-i o Taina, apoi calugaria nu-i si asta o Taina? Da, Bun! Hai sa zicem sapte Taine de capatai, dar multe sunt Tainele Bisericii. Oriunde este vorba de viata duhovniceasca este vorba de viata tainica, o numim mistica. Ascultarea este acea taina in care omul cauta voia lui Dumnezeu pentru el insusi, in care omul poate afla si poate ramane in proniile lui Dumnezeu. Si asta se face prin duhovnic.


Nu exista o mantuire a monahului si o mantuire a mireanului, ca altfel ar fi dat Hristos alte porunci si alta Evanghelie pentru monahi si pentru mireni, pentru femei si pentru barbati si asa mai departe, pentru chinezi si pentru romani. O Evanghelie si aceleasi porunci, Evanghelie, adica buna vestire a invierii din morti si aceleasi porunci pentru lumea intreaga. Deci si mireanul, acelasi om ca Adam, ca si Eva, ca si mine monahul, avem nevoie de aceeasi intelegere a voii lui Dumnezeu. Ascultarea este acea intelegere a voii lui Dumnezeu in care trebuie sa intri. Ce gandeste Dumnezeu? Cine sunt eu? Uite un mirean de la Bucuresti zicea: as vrea sa stiu cine sunt eu si ce vrea Dumnezeu cu mine. Asta-i intrebarea de capatai si pe linia aceasta este ascultarea. Domnul, Facatorul meu, trebuie sa-mi spuna cine sunt si ce vrea cu mine, adica ce rol am de jucat in aceasta istorie, sa-mi gasesc fiinta cea adevarata, mantuirea mea.


Deci, ascultarea de duhovnic, daca o intelegeti drept, nu este vorba de orizontalism intre tine si duhovnic. Este vorba de cautarea voii lui Dumnezeu prin duhovnic si asta-i intelegerea dreapta si taina aceasta se savarseste in felul asta: tu ca ucenic, ca cel care te duci la duhovnic, fie sa te spovedesti, fie sa ceri sfat, cere intai Domnului in taina inimii tale; de cate ori te vezi pacatos spune Domnului: uite Doamne ca sunt pacatos, iarta-ma, vindeca-ma. Cand te duci la duhovnic cere-I ca prin preotia duhovnicului, prin lucrarea tainica pe care a lasat-o Biserica (n.n. Taina Spovedaniei), sa ti se ierte pacatele si nadajduiesc ca de vei face astfel si stiu ca de vei face in Duh si adevar, cat de putin de la fiecare spovedanie, o sa iesi mai mult sau mai putin zburand. Acest zbor nu este doar o stare psihologica - te simti psihologic usurat - intr-adevar se intampla in Duh o usurare de care da Doamne sa ai parte acum si in veci.


Daca te duci pentru un sfat, intai lui Dumnezeu sa-i ceri indrumare: Doamne! sa fac asta sau sa fac aia? Spune-mi prin duhovnicul meu! Cand simti oarecum in rugaciune, in viata ta , ca vine momentul, du-te la duhovnic cu gandul la Dumnezeu cu atentia catre Dumnezeu si atunci spune-i duhovnicului problema ta si pandeste de la el primul cuvant. Il citesc pe sfantul Serafim, ba citesc colectia Filocalica acel prim cuvant. Dumnezeu atotputernic e bland, e acea adiere de glas subtire pe care a auzit-o proorocul Ilie si de care s-a impresionat mai mult decat cutremurul, decat uraganul, decat focul, adierea de glas subtire care e mai rapida decat toti dracii daca lucram prin ascultare. Nu intreba pe duhovnic mai departe, primeste acel prim cuvant, e cuvantul tau, duhovnicul nu ti-l poate explica, este dialogul tau intim cu Dumnezeu. Daca asa l-ai cerut de la Dumnezeu, daca in felul asta il vei primi de la duhovnic, de ce sa nu cartesti, de ce sa nu te impotrivesti? Fiindca risti sa lepezi cuvantul lui Dumnezeu. ba chiar in momentul cand ii spui parinte explica-mi mai bine, ai rupt firul cu Dumnezeu, ai inchis telefonul si acuma vorbesti cu aparatul de plastic, daca-i vorba de telefon, acuma vorbesti cu duhovnicul ca om. Asta sa nu faci! Primeste cuvantul cu credinta, cere blagoslovenie si tu vei intelege acel cuvant facandu-l.


Unul din chipurile ascultarii sunt cei zece leprosi. Hristos le-a spus un cuvant foarte indiferent. Cei zece leprosi au strigat: Mantuitorule, miluieste-ne si pe noi. Si le-a zis: duceti-va si va aratati preotului. Pai, n-avea nici un sens cuvantul acesta, fiindca ce poate sa-mi faca mie preotul, in primul rand. In al doilea rand Moise a randuit ca daca te-ai curatit de lepra sau ti se pare, du-te la preot si el te va cerceta si daca te va gasi curatit te va inscrie din nou in societate. Dar ei erau inca leprosi. Ce-au facut? s-au intors si au facut ascultare, fara sa judece, fara sa carteasca. De ce s-au vindecat? Era puterea dumnezeiasca care era continuta in acea porunca pe care ei, facand ascultare si-au insusit-o. Aia i-a inviat din morti, aia i-a curatit, aia trebuie sa cautati voi ucenicii, iar voi duhovnicii trebuie sa invatam lucrul asta, sa cerem de la Dumnezeu cuvant, sa nu raspundem din mintea noastra. Zicea Sfantul Serafim, cand raspundeam din mintea mea erau greseli si Sfantul Siluan zice: greselile pot fi mici, dar pot fi mari. dcei noi, duhovnicii, trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu ca Dumnezeu in inima noastra sa puna cuvant si trebuie sa ne nevoim, sa deslusim acel cuvant. Dar nadajduim ca pana vom ajunge si noi sa deslusim acel prim cuvant, daca voi ca ucenici, veniti la duhovnici cu credinta, credinta voastra va face din noi prooroci. Daca tu vii cu inima asa, cu deschidere la dumnezeu, tu vei face din duhovnicul tau un prooroc de fiecare data cand vei veni in aceasta ascultare la duhovnicul tau.


Multe s-ar putea zice, cer Domnului sa le zica in inima voastra, frati duhovnici si cei care va duhovniciti.


Daca am o problema, spuneti-mi, va rog, la cine sa merg, la un preot sau la un psiholog?

Parintele Rafail: Eu as zice: bineinteles ca ar trebui la un preot. Dar observ cu multa, multa durere un lucru in lumea noastra: se intampla din ce in ce mai des ca noi preotii nu gasim felul ortodox de a primi pe om, de a-l asculta, de a-l intelege, de a-l invia. Acum va zic ca unul care vine din Apus unde Biserica de 1000 de ani n-a mai fost si unde spiritualitatea apuseana a falimentat total, veacul al XX-lea i-a manifestat falimentul care era in ea demult. Acum cei luminati ai Apusului cauta din ce in ce mai mult catre ortodoxie, acea ortodoxie care prost e inteleasa pe aceste meleaguri de bastina ale ortodoxiei si riscam sa fim acum in pozitia evreilor care ei insisi au pierdut traditia data neamului lor. V-o spun tocmai ca sa nu se intample lucrul asta, ca sa cer Domnului ca nu numai apuseni sa gaseasca adevarul dar ca si voi sa va imbogatiti in bogatia care este mostenirea noastra. Deci in Apus, unde Biserica nu mai este, am impresia ca stiinta asta a psihologiei este si ea un fel de mila a lui Dumnezeu intr-o lume in care Dumnezeu nu mai exista si exista o para-Biserica, o para-preotie ca sa-i zicem asa - nu vreau sa-i zic pseudo, desi ar trebui probabil. Ce este psihologul? Este un om la care te poti duce si la care poti descarca toate si poti spune toate si stii ca n-o sa fi judecat si din motive profesionale acela, in principiu, iti tine taina spovedaniei. Parinti, preoti! Asta este prerogativa noastra! Noi trebuie sa putem nu numai sa inlocuim pe psiholog, dar si sa depasim peste orice asteptare ceea ce poate face psihologul pentru clientul lui. De ce? Fiindca avem Taina, avem pe Dumnezeu pe care-L putem impartasi. Va spun acest lucru ca sa intram un pic in Taina lui Dumnezeu si nu stiu pana unde va merge! Am vazut inviere in masa, am vazut zeci de familii care au inviat din morti in Apus si aici la fel!


Deci as zice bineinteles ca la preot, dar iertati-ma, frati preoti, arhierei, trebuie sa ne spovedim si adevarul asta este: suntem in asa hal ca nu ne mai stim vocatia si atunci poporul debusolat merge unde poate si la cine poate. Va spun si lucrul asta: psihologia, care din cate stiu eu a inceput cu domnul Freud si a continuat cu domnul Jung, a facut multe rele pentru om. Dar iarasi daca va uitati dintr-un punct de vedere istoric pana si acolo omul se cauta, isi cauta adevarata sa fiinta si va spun sunt multi psihologi care gasesc si descopera niste adevaruri, dar daca va uitati bine adevarurile erau cunoscute candva in Biserica si nu le mai traim si spre rusinea noastra nu le mai aplicam. Zic de rusinea asta, stiti eu consider ca noi toti suntem un singur om, spovedania mea este spovedania ta, viata mea este viata ta, impartasim aceeasi soarta si as dori sa va chem pe toti ca un singur om, sa ne innoim in Duh. Nu zic asta ca voi mirenilor sa judecati pe preoti, zic ca voi mirenilor sa va rugati pentru noi ca Dumnezeu sa ne lumineze ca sa va putem lumina, zic asta pentru fratii mei preoti ca sa stim ca suntem intr-o decadere cumplita si ca sa luam pilda si de la dreapta si de la stanga si de la parinti si prin psihologie si sa ne invatam si din lumea dreptatii si din lumea pacatului, din toate marturiile, sa intelegem cu ajutorul lui Dumenzeu si sa ne intoarcem cum zice in Apocalipsa unei Biserici: intoarce-te la cele dintai pana nu-ti voi lua lumina din mijlocul tau.


Ati spus odata: toate lucrurile se leaga si se dezleaga in Duh, explicati-ne, va rog?

Parintele Rafail: Da, am spus si in felul asta. Tot ce face omul incepe in nevazut, adica in taina inimii tale, cand ti-ai pus in inima asta Dumnezeu a vazut si daca te-ai hotarat pentru acest asta este foarte probabil ca acel lucru o sa inceapa sa se infaptuiasca candva in viata ta. Uitati, va dau o pilda: un monah mi-a spus intr-o zi: ma certasem cu un alt monah dintr-o alta manastire si m-am cait dupa aceea si am vrut sa-mi cer iertare, dar nu mai voia sa stie de mine asa era de ranit si mi-am zis ce sa fac, maine-poimaine trebuie sa plec, eu vreau sa ma apropriu de Sfanta Impartasanie, ce sa fac, am ranit pe fratele meu, cum o sa pot sa ma aproprii de Impartasanie, cum sa continui viata pocaintei mele ca nu ma mai primeste; eu vreau sa-i cer iertare si el nu vrea sa auda nimic. Si zice: mi-am amintit de un cuvant din Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. Monahul acesta-i grec si in greaca - imi pare rau ca in traducerea noastra nu reiese asa - la pomeniri, dupa sfintirea Tainelor cand spune "pomeneste Doamne pe cei care ai invrednicit sa imparateasca pe pamant" spune asa: "glasuieste in inimile lor cele bune pentru Biserica Ta, pentru poporul Tau". Monahul si-a adus aminte de acest glasuieste si a zis: Doamne! glasuieste in inima lui pentru pocainta mea, spune-i ca ma caiesc pentru ce am facut, ca-i cer iertare si ca eu il iert. Si mi-a spus: data urmatoare cand l-am vazut parca nu fusese niciodata nor pe cer, totul disparuse si impacarea lor era deja facuta. Cand am auzit cuvantul asta, am sfatuit multe persoane in aceasta directie si aproape de fiecare data s-au intamplat minuni dintr-astea.


O monahie care era noua intr-o manastire si spunea "Parinte! mi-e frica de toata lumea", era foarte sensibila si ranita mai ales de monahia cutare care era un pic mai asa, in varsta si mai autoritara. Zice: cand intru in bucatarie m-apuca groaza, nu stiu ce sa fac. I-am spus sa se roage: "Doamne spune in inima ei sa-mi spuna un cuvant bun sau spune-i ceva bun despre mine". Intr-o zi vine fugind catre mine: "Parinte! Parinte! stiti ce s-a intamplat? A venit maica cutare si m-a apucat groaza si am zis Doamne spune-i ca o iubesc!" si zice: "nu stiu, parinte, coincidenta, s-a uitat frumos la mine si mi-a zis ceva frumos". Ultima oara cand am vazut-o, acum un an era aceeasi fata luminata asa cum se luminase atunci, acum vreo zece ani si era impacata cu toata lumea si cred ca au continuat aceste coincidente.


Deci se leaga si se dezleaga in Duh, in taina inimii si profit de intrebare sa spun si lucrul asta: trebuie sa ne nevoim in ceva ce stramosii nostri cred ca faceau fireste. Cred ca stramosii nostri, care erau cat de cat apropiati de Dumnezeu, in mod firesc pentru fiecare lucru chemau pe Dumnezeu. Vezi o primejdie: Doamne! si zici ceva lui Dumnezeu. Vezi un pacat in tine: Doamne! uite ce-i in mine, nu ma lasa asa! Vezi pe cineva care te supara si nu te poti impaca cu el: Doamne! spune ceva in inima mea pentru aproapele meu! s.a.m.d.


Chemati-L pe Dumnezeu. Zicem ca Iisus Mantuitorul este singurul Mijlocitor intre Dumnezeu si om. Indraznesc sa spun ca lui Dumnezeu ii place sa mijloceasca intre om si om. Chemati-L pe Dumnezeu mijlocitor intre tine si vrajmasul tau, intre tine si cei cu care te-ai certat si sa vezi cum spuneam catre cineva acum catava vreme: Dumnezeu nu exista. Nu! Dar se preface bine! Fa si tu ca si cum ai crede si sa vezi cum si Dumnezeu se face ca si cum exista! Si provocam coincidente dintr-acelea.


In esenta profit ca sa zic: sa invatam, fratilor, sa chemam pe Dumnezeu in toate imprejurarile, sa-i cerem sfatul lui Dumnezeu, sa multumim lui Dumenzeu cand ne-a dat ceva ce i-am cerut, sa-L intrebam pe Dumnezeu ce inseamna asta si toate nedumeririle noastre. Intai "Doamne!" sa fie in inimile noastre si dupa aceea tot restul. Daca vrei sa-l vezi pe duhovnicul tau si este la 100 de metri de tine trebuie sa faci 100 de metri si poate altceva l-a inhatat sau trebuie sa iei telefonul si sa faci un numar. Pentru Dumnezeu nimic din toate astea, acum poti sa zici "Doamne!" si ai contactat "satelitul Doamne" si sa vezi cum se preface acest Dumnezeu ca exista.


Parinte Rafail, ati spus ca pe meleagurile noastre ortodoxia este putin inteleasa si traita, am dori sa ne constientizati mai mult asupra acestui lucru?

Parintele Rafail: Ma bucur de intrebarea asta. Ce mi s-a intamplat mie s-a intamplat multora in Apus cand ne-au lipsit cele ce luam de buna, am inceput sa cautam, cautand am gasit mai mult decat ne-am asteptat. In cazul meu, cand va spun ca am trait ortodoxia ca fiind insasi firea omului a fost acel mult mai mult decat ma asteptam. Intrebam pe Dumnezeu in taina inimii: Doamne! da de ce ar fi ortodoxia mai adevarata sau mai inteleapta sau mai adanca sau mai nu stiu ce decat protestantismul care-l descoperisem eu asa cum mi se parea. Mi-a aratat Dumnezeu ca nu era mai inteleapta, mai adevarata, era firea omului. De-aia este mai decat ori si ce. Orice religie, orice ratacire, orice ideal este un om care se cauta si ortodoxia este aia ce cauta omul.


Pe meleagurile noastre se intampla ce se intampla cu evreii din Vechiul Legamant. Constientizati de descoperirea dumnezeiasca ca ei sunt poporul ales, bineinteles ca pacatul si-a tras spuza pe turta lui si atuncea au inceput sa se mandreasca. Care este primul cuvant de propovaduire al glasului Cuvantului lui Dumnezeu, adica Ioan Botezatorul ? - Troparul zice ca e glasul Cuvantului, glasul cel din pustie - "si sa nu va ziceti voua ca sunteti samanta lui Avraam ca zic voua ca din pietrele acestea Dumnezeu poate sa ridice fii lui Avraam". Echivalentul acestor cuvinte este valabil pentru toata ortodoxia in bastina ei astazi, la noi, la rusi, la greci am vazut aceleasi lucruri. Paradoxal, ce s-a intamplat in istorie, ce s-a intamplat in Vechiul Legamant, asa se intampla si astazi, multe rataciri in Apus si diaspora, omul se cauta si un pic se gaseste si un pic se pierde, dar constientizarea a ceea ce este ortodoxia mult mai puternic se da acolo unde nu este, unde omul cauta, decat aici unde o ai pe toata pe toate drumurile, o iei de buna, ai una aici, ai una acolo, toate strazile sunt pline de preoti, vrei sa te spovedesti ai unde sa te duci. Da! Toate sunt la indemana, dar o luam de buna, si fiindca o luam de buna o pierdem fiindca pacatul isi trage spuza pe turta lui, pacatul fiind indiferenta, pacatul fiind nepasarea, pacatul fiind mandria ca noi suntem popor asa si pe dincolo, poporul lui Dumnezeu. Va spun ca din popoarele pe care le-am cunoscut nu este nici un popor care sa nu fie buricul pamantului. Sunt zeci de burice dintre care, bineinteles, sunt eu si poporul meu. Asta este pacatul si spuza care si-o trage, pentru asta poporul lui Dumnezeu pe Dumnezeu l-au rastignit si pe Dumnezeul lor si traditia lor au pierdut-o. Apostolul Pavel s-ar fi facut el anatema de la Hristos numai pentru ca poporul lui sa poata reveni la adevar si n-a venit pana astazi. Spunea parintele meu duhovnic: noi suntem ortodocsi, dar noi nu putem fi mandri ca suntem ortodocsi, noi trebuie sa fim smeriti ca suntem ortodocsi. Ortodoxia in smerenie se pastreaza.


Parinte Rafail cum sa ma pazesc de gandurile rele care imi vin in minte?

Parintele Rafail: Tot prin satelitul Doamne. [...] Ce-am spus si altor tineri va spun si voua: nu este greu, este cu neputinta! Firea ta cand se simte deznadajduita ca voi putea sa ajung la asta, firea iti marturiseste ca nu face parte din mine, nu face parte din firea noastra biologica. Dar de la Dumnezeu nici sa nu asteptam mai putin decat cele cu neputinta. Dumnezeu numai in cele cu neputinta lucreaza, in cele cu putinta facem si noi. Dumnezeu nu invarte la mamaliga ta. Dar daca este vorba de poruncile lui Dumnezeu numai Duhul lui Dumnezeu in tine va putea lucra. Vrei sa te pazesti de ganduri? Dumnezeu sa te ajute si faci asta. De cate ori vezi un gand rau in inima ta spune: Doamne uite ce este in mine! Si cere lui Dumnezeu. Poate ai nedumeriri, intreaba-L pe Domnul, leaga si dezleaga in Duh. Vrei sa sti cum sa nu le mai faci, cere Domnului sa nu le mai faci, cere Domnului aparare sa nu mai cazi in pacat. Intotdeauna cu Domnul lucreaza! Dumnezeu, stiind ca ne da porunci - cuvinte cu neputinta omului de urmat, total cu neputinta - nu asteapta ca eu sa le implinesc, asteapta ca eu vazand ca nu sunt ala cum ar trebui sa fiu, sa zic: "Doamne ! fa tu ceva, du-ma Tu pe calea Ta!" Nu zice si Hristos "Precum am zis evreilor va zic si voua: unde merg Eu voi nu puteti sa mergeti, dar veti veni mai pe urma". Cand mai pe urma? Dupa pogorarea Duhului Sfant, acea pogorare faca-se voua, tie frate sau sora care mi-ai pus intrebarea si tuturor! Contactati "satelitul Doamne"!


Cum putem ajunge la rugaciunea curata, la statornicia gandului in rugaciune?

Parintele Rafail: Iarasi va zic: este cu neputinta. Rugaciunea curata este o stare mai presus de fire. Ei, acest cu neputinta sa vi se faca voua prin lucrarea lui Dumnezeu. Acuma lucrarea lui Dumnezeu are mai multe laturi. Spunem dupa impartasanie in rugaciune "sa-mi fie acestea spre merinde, spre viata de veci". Ce este aceasta merinde? Este imputernicire. Cand esti slabanog, ai muncit mult, ai umblat mult, te-asezi nitel, mananci ceva si o iei din nou si continui sa lucrezi, asa sunt si aceste merinde - Tainele Bisericii, cu precadere Sfanta Impartasanie, dar si toate sfinteniile Bisericii: aghiasma, untdelemnul sfintit, anafura si tot ce este sfintenie sunt lucruri prin care primim aceste energii, prin care putem sa continuam viata pocaintei noastre, ba sa o facem lucratoare si sa ajungem la Cel neajuns, adica la cele cu neputinta omului prin lucrarea lui Dumnezeu cu impreuna lucrarea noastra. Profit sa va spun inca un lucru: de multe ori am avut si eu intrebarea si multi tineri m-au intrebat dar daca Dumnezeu stie toate de ce trebuie sa ma rog si sa-I spun? Nu trebuie, dar de multe ori rugaciunea este singura metoda prin care imi pot arata impreuna mea lucrare cu Dumnezeu. Zicand "Doamne vreau asta!", Dumnezeu stie ca vreau, dar facand-o incep o impreuna lucrare. Uneori poate este singurul lucru pe care pot sa-l fac, alteori se adauga la ceea ce fac. Deci, "Doamne da-mi rabdare!" este deja o impreuna lucrare, Dumnezeu imi da rabdare. De ce? Pentru ca e indelung-rabdator. Vine un moment in care trebuie sa-mi exersez rabdarea, incerc cum pot, voi reusi sau voi cadea, vedea-voi! Dar cerand de la Dumnezeu rabdare, impreuna lucrez cu Dumnezeu mantuirea mea. Nu astept pica para malaiata in gura lui natafleata. Fac si eu ceva! Cer Domnului: da-mi asta!


Parinte Rafail, unii preoti spun ca nu e bine sa ne impartasim des, ce ne sfatuiti referitor la Impartasanie?

Parintele Rafail: Sfatuiesc pe toti sa se impartaseasca cat de des posibil, atat de des cat ii sfatuiesc duhovnicii lor. Si asta nu numai pentru a nu intra in conflict cu duhovnicii, ci fiindca - si asta este un lucru foarte important de inteles - omul nu este un obiect si ca atare nu este supus unei legi. Omul este o exceptie. Fiecare suflet ce va fi existat in lumea asta este o calatorie dintru nefiinta pana in vesnica dumnezeire, o calatorie unica.


As prefera o impartasanie cat mai des. Nu este caracteristica impartasaniei deasa, ci as zice impartasanie des, dar cat de des este bine tie sau tie, asta o las duhovnicului tau si cer Domnului sa insufle pe fiecare duhovnic cat de des este bine pentru cutare si pentru cutare; pentru tine poate vino peste doi ani, pentru tine in fiecare duminica, pentru altcineva duminica si de praznice, pentru altii la doua saptamani s.a.m.d.


Parinte, dati-ne un indreptar de viata duhovniceasca prin care sa punem inceput bun in viata noastra?

Parintele Rafail: Asta este simplu. In legatura cu ce-am vorbit, apropo de faptul ca toate se leaga si se dezleaga in Duh si in nevazut, singurul indreptar pe care-l pot da tuturor este: contactati "satelitul Doamne". Sa ne invatam cu "Doamne" in toate imprejurarile si sa incepem cu "Doamne" si alt indreptar nu cred ca as putea sa dau fara ca pe unul sau pe altul sa-l poticnesc. Toate legile isi au valoarea si limita lor, dar "Doamne" nu cere nici o limita.

 

26 Iulie 2012

Vizualizari: 21165

Voteaza:

Interviu cu parintele Rafail Noica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE