Cum sa se pazeasca pacatosul dupa Marturisire

Cum sa se pazeasca pacatosul dupa Marturisire Mareste imaginea.


Cum sa se pazeasca pacatosul dupa Marturisire

Iar dupa ce te-ai marturisit si ti-ai primit canonul de la duhovnicul tau, pentru ca sa te pazesti sa nu cazi din nou in acelasi pacat, sau intr-altele, foloseste-te de aceste cinci povatuiri, ca de niste leacuri care sa te pazeasca:

Intaia pazire: Aducerea aminte a pacatelor

Sa nu uiti, ci sa-ti amintesti pururea de pacatele pe care le-ai savarsit. Asa iti porunceste Dumnezeu, prin mijlocirea lui Isaia: "Eu sunt Acel Care sterge pacatele tale si nu isi mai aduce aminte de faradelegile tale!" (Isaia 43, 25-26). Aceasta sa faci - adica sa-ti amintesti pacatele tale - nu ca sa-ti chinuiesti cugetul, iti spune dumnezeiescul Gura de Aur (Omilia IV la Statui), ci sa-ti pedepsesti sufletul, ca sa nu zburde in patimi si sa nu mai cada iarasi intr-aceleasi. Ca sa cunosti, prin aducerea aminte, marele dar ce l-ai primit de la Dumnezeu, ca sa-ti ierte atat de multe pacate, precum si Pavel si-a adus pururea aminte cum a prigonit Biserica, pentru ca sa arate cat de mare este harul lui Dumnezeu pune Gura de Aur (Cuvantul 36 la I Corinteni).

Unul care a scapat dintr-o mare primejdie, cand si-o aminteste, tremura si se infricoseaza, si frica aceasta il face sa nu mai cada iarasi in aceeasi primejdie.

Astfel David, si dupa ce i-au fost iertate pacatele, si le amintea intotdeauna si le avea inaintea ochilor lui. De aceea si zicea: "Si pacatul meu inaintea mea este pururea" (Psalmul 50, 14).

Daca voiesti - iti spune Sfintitul Augustin - sa-si intoarca Dumnezeu fata Sa de la pacatele tale, trebuie ca tu sa le ai pururea inaintea ta, sa le privesti si sa plangi pentru ele. Daca tu vei scrie si-ti vei aminti pacatele tale, dumnezeiescul Gura de Aur te incredinteaza ca Dumnezeu le va sterge si le va ierta. Iar daca tu le vei sterge de unde le-ai scris si le vei uita, Dumnezeu le va scrie si-Si va aminti de ele. Si iarasi, spune acelasi: "Caci nu este nici un alt asemenea leac, pentru iertarea pacatelor, precum neincetata lor aducere aminte si necurmata lor osandire" (Cuvantul 2, Cum ca spre folos este ca proorocirile nu sunt limpezi).

Te sfatuieste insa Sf. Marcu Pustnicul, ca atunci cand iti marturisesti lui Dumnezeu pacatele tale, sa-ti amintesti de ele nu dupa felul lor, aducandu-ti in inchipuire imprejurarile si oamenii cu care ai pacatuit, fie din pricina ca, fiind tu, inca, impatimit si iubitor de placeri, poftesti iarasi la ele si te tulburi; fie ca, aducandu-ti aminte de ele, dupa chipul lor si cu durere, sa nu cazi in deznadejde.

Mai cu seama aceasta sa te feresti cand este vorba de pacatele trupesti pe care le-ai savarsit: sa nu-ti aduci in minte imprejurarile si oamenii cu care ai pacatuit, fiindca iti intinezi mintea. Sa-ti amintesti doar ca esti pacatos si ca ai savarsit multe pacate, cu care ai maniat pe Dumnezeu.

A doua pazire: Sa fugi de ceeea ce este pricina a pacatului

A doua pazire foloseste-o ca sa fugi de pricinile pacatului, fiindca, potrivit cu legile filozofilor, aceleasi pricini aduc intotdeauna si aceleasi urmari. Fugi, dar, frate, de privelistile cele rele, de vorbirea si intovarasirea cu cei fara randuiala si, mai cu seama, fugi de vorba si prietenia cu oamenii cu care ai pacatuit trupeste; fiindca, una din doua: sau tu trebuie sa fugi de ei, sau ei trebuie sa se indeparteze de tine si sa-i alungi, daca-i ai in casa la tine, fie ca este slujnica, fie ca este argat si - pe scurt - fie ca este unul dintr-ai tai, si prieten. Caci despre acestia a vorbit Domnul: "Iar daca ochiul tau cel drept te sminteste pe tine, scoate-l si arunca-l de la tine, caci mai de folos iti este sa piara unul din madularele tale, decat tot trupul tau sa fie aruncat in gheena" (Matei 5, 29).

Si sa nu te increzi niciodata, zicand: eu pot sa ma intovarasesc cu oameni vatamatori si sa nu ma vatam. Inselator este gandul acesta, fiindca sta scris: "Nu te increde in dusmanul tau niciodata" (Isus Sirah 12, 10).

Si unii dascali sunt de parere ca acel prea intelept Iosif, daca n-ar fi fugit din iatacul stapanei sale, de buna seama ar fi cazut in pacat. Cine se teme de primejdie nu va cadea intr-insa, dar cine o indrageste, acela va cadea: "Cel ce iubeste primejdia, in primejdie va pieri" (Isus Sirah 3, 24). De aceea si dumnezeiescul Gura de Aur, spune: " Cel ce nu fuge departe de pacate, ci merge aproape de ele, cu frica va trai si de multe ori va cadea intr-insele" (Cuvantul 15 la Statui).

A treia pazire: Marturisirea cea deasa aduce cinci lucruri bune

De a treia pazire foloseste-te, spovedindu-te des, asa incat, daca este cu putinta, sa alergi indata la duhovnic, nu doar cand vei savarsi un pacat mare si de moarte, ci si cand vei savarsi unul mic si care se iarta. Fiindca, dupa cum ranile care sunt aratate doctorului nu se maresc, tot asa si pacatele, cand sunt marturisite, nu sporesc, dupa cuvantul Scararului: "Vanataile, care sunt date la iveala, nu se vor inrautati ci se vor tamadui" (Cuvantul 4, pentru ascultare).

Berzele au un obicei: cand li se strica cuibul, nu se mai duc acolo; asa si demonii fug de cel ce se spovedeste des, fiindca, prin marturisirea deasa, isi pierd cuiburile si mrejele lor, dupa cum i-au spus demonii insisi unui barbat imbunatatit, ca - adica - nu au inlesnire si nici putere impotriva cui se spovedeste des. Si pe langa acestea au mai spus ca, in vreme ce omul se afla nespovedit, toate madularele lui sunt ca si legate de pacat si nu se pot misca spre a savarsi binele. Si, cand se va fi spovedit, numaidecat ele sunt dezlegate.

Si pentru ce altceva Neeman Sirianul nu s-a scaldat doar o singura data in Iordan, ci de sapte ori - decat pentru a ne invata pe toti, mici si mari, patriarhi si arhierei, duhovnici si preoti - sa ne spovedim de sapte ori, adica des si de multe ori ( pentru ca numarul sapte se foloseste pentru: "de multe ori", in dumnezeiasca Scriptura). Si, ne mai invata sa ne scaldam in apele pocaintei, al carei chip fusese Iordanul, pentru ca intr-insul boteza Inaintemergatorul "Botezul pocaintei, intru iertarea pacatelor" (Marcu 1, 4).

Am spus sa se marturiseasca des si prea cinstitii patriarhi si arhierei si duhovnici si preoti, ca sa rastorn obiceiul prea rau, care domneste in multe locuri, ca asemenea sfintite fete sa nu se spovedeasca. Intr-adevar, ma minunez din ce pricina se indeamna sa faca aceasta.

Daca, pe de o parte, socotesc ca ei nu fac pacate, sa ma ierte, dar socoteala aceasta a lor este gresita, fiindca Evanghelistul Ioan striga: "Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine" (I Ioan 1, 8). Si, deoarece, numai Papa, ca un mincinos, si-a luat indrazneala sa se laude a fi fara de pacat dar niciodata vreunul din patriarhii sau arhiereii rasariteni.

Iar, pe de alta parte, daca socotesc ca, fiind fete sfintite, nu au datoria sa se spovedeasca des, ca si mirenii, nici aceasta socoteala a lor nu este indreptatita, fiindca dumnezeiescul Iacov, cand a spus: "Marturisiti-va unul altuia pacatele" (Iacob 5,16), nu a deosebit pe cei sfintiti de mireni, ci, de-a dreptul si fara osebire, a spus sa se spovedeasca si cei sfintiti si mirenii.

Fiindca, si doctorii cand se imbolnavesc, au nevoie de alti doctori, si prooroci de alti prooroci, cand pacatuiesc, dupa dumnezeiescul Gura de Aur, care spune: "Atunci a mers catre David Natan, prooroc catre prooroc merge. Dar cum David, prooroc fiind, nu se tamaduieste pe sine? Ci, precum doctorii, cand se imbolnavesc, au nevoie de alti doctori, pentru ca boala le vatama mestesugul, la fel si aici" (Talmacire la Psalmul 50).

Iar daca se si rusineaza, sa ia pilda, de la arhiereul Potamon, care s-a marturisit, nu inaintea unui duhovnic, ci a unui intreg sinod. Daca un Ioan Evanghelisul a dat marturie: "Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele" (1 Ioan 1, 9), aceste sfintite marimi de ce sa nu se marturiseasca?

Pentru aceasta, prea sfinti Parinti, ma inchin voua si va rog, pentru dragostea lui Dumnezeu, sa va spovediti si sa nu dati o rea pilda mirenilor, sa nu se spovedeasca nici ei. Ci precum va faceti chip al tuturor bunatatilor si pilda pentru ei, asa sa va faceti si o buna pilda pentru deasa marturisire. Ca si Simeon al Tesalonicului spune ca arhiereii si preotii trebuie sa slujeasca si sa se cuminece cu luare aminte si cu umilinta si cu marturisire.

Pentru ca deasa marturisire, pe langa ca slabeste puterea demonilor, precum am spus, mai aduce inca si alte cinci lucruri bune celui ce se marturiseste des.

Intaiul folos al marturisirii dese

Dupa cum copacii care se raresc des nu pot sa prinda radacini adanci in pamant, tot asa si deasa marturisire nu lasa obiceiurile si deprinderile rele ale pacatului sa capete radacini adanci in inima celui ce se spovedeste des.

Sau, mai bine zis, dupa cum un copac batran si mare nu poate fi doborat dintr-o singura lovitura, tot asa un obicei si o deprindere, vechi si rele, nu le poate desradacina si nimici cu totul doar o singura suferinta a inimii - si aceea, poate, nedesavarsita - pe care a aratat-o cel ce se pocaieste, la spovedanie. Cu toate ca pacatul lui a fost iertat, prin rugaciunea de iertaciune a duhovnicului.

Al doilea folos al marturisirii dese

Cine se spovedeste des, are mare usurinta intru a-si cerceta cu amanuntime cugetul si a-si afla numarul pacatelor sale. Deoarece, usurandu-se neincetat de multimea pacatelor sale, prin deasa marturisire, acestea raman tot mai putine. Pentru aceasta, poate si el sa le gaseasca mai bine si sa si le aminteasca.

Iar cel care nu se marturiseste des - datorita numarului mare de pacate care se ingramadesc asupra lui nu poate nici sa le afle ca amanuntime si nici sa si le aminteasca, ci, de multe ori, uita multe si grele pacate de ale sale care, daca raman nemarturisite, raman - prin urmare - si neiertate. Pentru aceea, diavolul are sa i le aminteasca in ceasul mortii sale, si atat de mult il va stanjeni, incat il vor trece sudorile mortii si va plange, sarmanul, dar fara nici un folos, fiindca atunci nu mai poate sa le marturiseasca.

Al treilea folos al marturisirii dese

Cel ce se marturisite des, chiar de va savarsi vreodata un pacat de moane, indata, insa, dupa ce s-a marturisit, intra in harul lui Dumnezeu, si cate fapte bune va face, il vor invrednici de viata cea vesnica. Iar cel ce nu se marturiseste des, daca - sa zicem - savarseste si el acelasi pacat de moarte si nu alearga neintarziat sa se spovedeasca, cata vreme ramane nespovedit, nu numai ca este lipsit de harul lui Dumnezeu, dar si lucrurile bune pe care le face de la sine: posturi, privegheri, metanii mari si altele asemenea nu sunt vrednice pentru a-i castiga plata si viata vesnica Pentru ca sunt lipsite de harul lui Dumnezeu, care este inceputul si temelia tuturor faptelor care duc la mantuire.

Al patrulea folos al marturisirii dese

Cel ce se marturiseste des este mai incredintat ca moartea il va afla in harul lui Dumnezeu si astfel ca va fi mantuit. Si diavolul, care este pururi obisnuit sa mearga la morti, nu numai la moartea pacatosilor, dar si la cea a sfintilor, cum spune Marele Vasile (in talcuirea Psalmului 7) si inca si la aceea a Domnului, potrivit cu cuvantul: "Vine si stapanitorul acestei lumi si el nu are nimic in Mine" (Ioan 14, 30), si diavolul, zice, care merge la mortile oamenilor, sa vada daca va gasi ceva, va merge si la acesta, dar nu va afla nimic, fiindca acesta i-a luat-o inainte, si socotelile lui sunt limpezi, iar catastifele lui sunt bine cumpanite, datorita desei marturisiri.

Iar cel ce nu se spovedeste des, este foarte cu putinta sa moara nespovedit si astfel sa fie pierdut pe vecie, deoarece cade iarasi cu usurinta in pacat si nu se spovedeste, iar moartea vine pe neasteptate.

Al cincilea folos al marturisirii dese

Al cincilea si cel din urma folos pe care il pricinuieste deasa marturisire, este ca ii impiedica si-i infraneaza pe oameni de la pacat. Fiindca, cel ce se spovedeste des, cand isi aminteste ca peste putine zile are sa se spovedeasca, chiar daca isi are gandul la pacat, este impiedicat, socotind rusinea pe care o va simti cand se va marturisi si dojana pe care o va auzi de la duhovnic.

Pentru aceasta si Sf. Ioan Scararul a scris: "Nimic nu da diavolilor si gandurilor vinovate atata putere asupra noastra, cat faptul de a le lasa pe acestea - nemarturisite - sa fie hranite in inima". Si, iarasi, "Un suflet care intelege marturisirea este oprit, ca de un frau, sa mai pacatuiasca, fiindca pe cele nemarturisite le savarsim fara sfiala, cum ar fi in intuneric" (Cuvantul 4).

De aceea, acelasi Sfant graieste pentru fratii acelei minunate chinovii pe care o descrie, ca ei aveau cate o tablita atarnata de cingatoarea lor, pe care isi scriau gandurile in fiecare zi si le spuneau, spovedindu-se, acelui mare staret.

Asadar, frate al meu pacatos, afland de acestea, mergi mai des la sfintita Marturisire, caci cu cat mai des mergi la aceasta baie, cu atat te vei curata. Nu amana timpul potrivit zicand: sa fac acest lucru si pe urma merg sa ma spovedesc. Fiindca Dumnezeu, desi de multe ori se arata indelung rabdator, dar totdeauna soseste la timp. "Sa nu zici: Am pacatuit si ce mi s-a facut mie? Ca Domnul este indelung-rabdator. Ca mila si mania de la El sunt si peste cei pacatosi se va odihni mania Lui" (Isus Sirah 5, 4 si 7).

Adu-ti aminte mereu de Samson, care desi de trei ori a izbutit sa-si rupa legaturile cu care il legasera cei de alt neam cu el, dar, a patra oara, n-a mai izbutit sa le rupa si sa scape. "Voi face ca mai inainte si ma voi scapa de ei. Dar nu stia ca Domnul se departase de el" (Judecatori 16,20).

Asa si tu, frate, cu toate ca o data si de doua ori si de trei ori, pacatuind si zabovind sa te indrepti si sa te spovedesti, mai tarziu te-ai invrednicit sa te spovedesti si sa te indrepti. Dar daca a patra oara pacatuind, amani vremea potrivita pentru martusirire, poate ca nu te vei mai invrednici de ea, ci vei muri nespovedit. Care lucru sa dea Domnul sa nu se intample niciodata vreunui crestin.

A patra pazire: Aducerea aminte a lucrurilor celor de apoi

Foloseste cea de a patra pazire, frate, ca sa-ti amintesti de cele de apoi ale tale, adica sa cugeti necontenit la moartea ta, la infricosata Judecata a lui Dumnezeu, la pedeapsa cea vesnica si la vesnica desfatare a Raiului. Fiindca aducerea, aminte si teama de acestea patru, se fac intru tine ca un frau puternic, care nu te lasa sa pacatuiesti. Dupa cum graieste Duhul Sfant prin Sirah: "in tot ce faci, adu-ti aminte de sfarsitul tau si nu vei pacatui niciodata" (7, 38).

Asadar, atunci cand gandul cel viclean si diavolul, ca si patimile tale se lupta cu tine si te indeamna sa pacatuiesti, intai pune in fata ta moartea si cugeta ca insusi acest trup al tau, care acum pofteste sa curveasca, sau sa ucida, sau sa fure, sau sa savarseasca vreun pacat, acesta va sa moara si sa-si piarda frumusetea, sanatatea, grasimea si toate puterile lui si sa ajunga un hoit, slut, fara de chip, fara frumusete, fara suflet.

Gandeste ca acesta are sa fie inmormantat intr-un mormant prea intunecat si acolo are sa se risipeasca si sa ajunga hrana viermilor, imputiciune, putreziciune si pulbere. Adu-ti aminte cata spaima, cata durere, cata groaza vei incerca atunci cand sufletul ti se desparte de trup, cand iti stau in preajma diavolii ca sa te rapeasca, si nu se afla nimeni ca sa te ajute.

Sa iei aminte ca acelasi lucra are sa se intample si acelui ins cu care doresti sa savarsesti pacatul. Fiindca acest trup pe care acum tu il iubesti si-l poftesti atat de mult, peste putin are sa se faca - dupa moarte -deopotriva: un hoit nefericit, putreziciune, hrana viermilor si imputiciune.

Si, mai presus de toate acestea, aminteste-ti ca insasi moartea este ca un fur atat de neasteptat, incat nu stii niciodata cand vine la tine. Se poate sa vina in aceasta zi, in acest ceas, in aceasta clipa si tu, care te simteai bine ziua, sa nu apuci sa mai vezi seara, si tu, care ai ajuns pana seara, sa nu mai apuci a doua zi, dupa cum a grait Domnul: "Drept aceea, privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului" (Matei 25,13).

Trage invatatura din acestea, frate al meu, si spune asa in sinea ta: daca eu am sa mor si poate de o moarte napraznica, ce am sa ajung, nefericitul de mine? Ce-mi va folosi atunci daca ma voi bucura de toate placerile lumii? Ce voi castiga daca savarsesc acest pacat? Ce-mi va ramane, daca voi faptui aceasta ticalosie? Mergi inapoia mea, satano, si tu, gand viclean; nu vreau sa te ascult si sa cad in pacat!

In al doilea rand, daca vrei sa nu pacatuiesti, pune-ti in fata ziua infricosata a Judecatii si adu-ti aminte de toate cele ce se vor intampla atunci, cum, adica, cerul se va infasura ca o hartie, cum stelele vor cadea din cer; cum soarele si luna se vor intuneca; muntii si colinele se vor topi ca ceara; marea se va spaimanta si va scadea; stihiile vor arde; pamantul se va cutremura; mormintele se vor deschide si vor invia toti oamenii, de la Adam pana la sfarsitul lumii, ca sa se infatiseze inaintea infricosatului Judecator; cum de frica se vor clinti pana si ingerii din cer; cum au sa se deschida catastifele si cum are sa fie judecat fiecare, urmand sa dea socoteala in amanunt pentru faptele lui rele pe care le-a savarsit si pentru gandurile rele pe care le-a gandit.

Asadar, pacatosule, asa sa graiesti gandului tau: daca eu am sa pacatuiesc acum, ce am sa fac atunci, in ziua si in ceasul acela infricosat? Cum ma voi apara pentru acest pacat, fata de acel Judecator nemitarnic si nepartinitor? Ah! cata teama si cutremur voi incerca, nenorocitul de mine. Vai! vai! cum voi putea sa ma tin pe picioare, cand voi auzi hotararea aceea cutremuratoare: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, cel pregatit pentru diavol si pentm ingerii lui". Vai! vai! cata rusine voi incerca atunci, cand voi sta gol, dat in vileag, inaintea a toata acea adunare a intregii lumi: a ingerilor, a sfintilor, a dreptilor, a pacatosilor si a toata omenirea.

Desigur, neputand sa indur acea necinstire si rusine, necuprinsa cu mintea, am sa graiesc muntilor si magurilor sa se prabuseasca si sa ma zdrobeasca, ca sa nu mai ma arat in ochii oamenilor si ca sa scap de urgia unui asemenea infricosat Judecator: "Strigand muntilor si stancilor: Cadeti peste noi si ne ascundeti pe noi de fata Celui ce sade pe tron si de mania Mielului" (Apocalipsa 6, 16).

De voiesti sa nu pacatuiesti, frate al meu, pune inaintea ta toate felurile infricosate de pedeapsa pe care le-a aflat dreptatea lui Dumnezeu ca sa pedepseasca pacatul, adica necurmata lipsire de Dumnezeu, intunericul cel mai din afara, focul cel nestins, viermele cel neadormit, strafundul cel prea rece, plansetul cel nemangaiat, scrasnirea dintilor si celelalte cazne nenumarate si felurite.

Si, mai presus de toate, ca te vei gasi pururea intovarasit cu insisi acei demoni, dusmanii tai, pe care ii urasti atat de mult, pentru ca ti-au pricinuit atatea suferinte. Lucru care este mai cumplit decat celelalte feluri de pedeapsa, potrivit cu Sf. Maxim. Caci, spune acesta, in cuvantul de sfatuire catre Gheorghe eparhul Africii, urmatoarele: "Si, ceea ce este mai josnic intre toate si mai greu de spus cu adevarat, lucra pe care nu pot macar sa-l graiesc, cu atat mai mult sa-l indur (izbaveste-ne, Hristoase, si scapa-ne de aceasta durere): despartirea de Dumnezeu si de Sfintele Sale Puteri, si vietuirea laolalta cu diavolul si demonii sai vicleni, care sa tina o vesnicie. Si cea mai grea si mai cumplita dintre pedepse este sa stea deapurari impreuna cei ce urasc cu cei ce sunt urati".

Apoi, tine minte ca toate aceste suferinte vor fi pedeapsa pacatosilor, nu pentru o suta de mii de ani, nu pentru o mie de milioane, ci in vecii vecilor, fara nadejdea ca li se va pune capat vreodata.

Asadar, asa sa-ti vorbesti in tine insuti: daca eu nu pot sa rabd durerea pricinuita de un os al meu, cand iese din locul lui, cum voi rabda, nefericitul de mine, indepartarea vesnica de Dumnezeu, care este tot ce e mai launtric in fiinta mea? Daca eu nu pot indura sa fiu aruncat doar pentru un ceas intr-un cuptor, chiar daca mai inainte m-as fi bucurat de toate placerile lumii, cum voi suferi sa ma aflu pe vecie in cuptorul acela al focului nestins? Blestemat sa fii, pacatosule, care ma stanjenesti!

Nu, nu te voi savarsi, si pentru o singura marunta placere sa dobandesc o vesnicie de suferinte si sa plang, nemangaiat, ca un smintit, precum acel Ionatan: "Doar am gustat putina miere cu varful toiagului pe care il aveam in mana, si iata trebuie sa mor" (IRegi 14, 43).

A cincea pazire: Cunoasterea pacatului

A cincea pazire foloseste-o, frate, cunoscand bine ce lucru rau este pacatul si, mai ales, cel de moarte. Fiindca toti oamenii pentru aceasta savarsesc pacatul, fiindca nu stiu cat de mare rau este. De aceea si in multe parti ale dumnezeiestii Scripturi, pacatosii se simteau nesocotiti si nestiutori.

Astfel, noi aici iti vom da putinta sa cunosti rautatea pacatului, nu in deplinatatea lui, fiindca nici o minte nu poate sa-l inteleaga pe deplin: "Greselile cine le va pricepe?" (Psalmul 18, 13), ci numai cat este cu putinta:
     1. Din insusi pacatul.
     2. Din imprejurarile lui.
     3. Dupa pedeapsa pe care a primit-o de la Dumnezeu.

1. Cunoasterea pacatului din el insusi

Si, deci, ca sa incepem cu pacatul, in el insusi, este un rau nemarginit, fiindca este o ocara fata de Dumnezeu cel nemarginit si o defaimare a nemarginitei Sale maretii. Deoarece, atunci cand - sa zicem - tu ai sa savarsesti un omor, sau curvie, sau furtisag, sau vreun alt pacat, gandeste-te ca Dumnezeu sta de o parte a ta si diavolul de cealalta parte.

Dumnezeu iti spune: omule, sa nu faci acest pacat, fiindca este ceva impotriva legii Mele, fiindca - daca nu-l vei face - vei castiga un Rai vesnic, iar daca il vei face vei dobandi o pedeapsa vesnica. Diavolul, iarasi, iti spune: savarseste acest pacat si nu mai tine seama nici de ocara pe care acesta i-o aduce lui Dumnezeu, nici de pedeapsa pe care o vei capata mai pe urma.

Tu, asadar, daca vei asculta de diavol si vei savarsi acest pacat, ce faci? Aduci ocara lui Dumnezeu, dispretuiesti Legea Sa, injosesti maretia Sa, si daca nu cu vorba, insa cu fapta se vede ca-I spui cuvintele lui Iov: "Ii spun Domnului: in laturi de la mine, nu vreau sa cunosc caile Tale" (21,14). Mie nu-mi pasa de Tine, eu nu doresc Raiul Tau, nu pun pret pe pedeapsa Ta, nu ma tem de urgia Ta, nu Te cunosc drept stapan al meu. Pentru aceasta nu vreau sa ascult glasul si porunca Ta. Asemanandu-te si tu cu incapatanatul Faraon, care spune: "Cine este acela Domnul ca sa-I ascult glasul. Nu cunosc pe Domnul" (Iesirea 5, 2).

In acest chip, deci, ocarand si dispretuind pe Dumnezeu, gresesti intru toate, precum sta scris in Lauda celor trei tineri: "Gresit-am intru toate". Fiindca dispretuiesti pe Datatorul legii, nevoind sa pazesti legea Lui; il dispretuiesti pe Stapan, nesupunandu-te stapanirii Lui. il dispresuiesti pe Atoatefacatorul, intorcand impotriva Lui fiinta ta, mintea ta, vointa ta si toate cate le-ai primit de la El.

Gresesti intru toate, fiindca il dispretuiesti pe El, ca si cum n-ar fi telul nostru cel mai de pe urma, neingrijindu-te de fericirea pe care ti-a fagaduit-o; il dispretuiesti, ca si cum n-ar fi Rascumparatorul, nesocotind sangele pe care l-a varsat si moartea dureroasa pe care a suferit-o pentru tine. Il dispretuiesti ca si cum n-ar fi Judecatorul, netemandu-te de infricosata Lui hotarare, nici de mania Lui, nici de pedepsele Lui. il dispretuiesti, ca si cum n-ar fi un prieten, nedorind prietenia Lui, nici darurile Lui. il dispretuiesti ca si cum nu ar fi Tatal, lepadandu-te de mostenirea Lui si de vrednicia de a fi intre cei infiati de El.

Gresesti intru toate, fiindca dispretuiesti milostivirea Lui, folosindu-te de ea ca de o unealta, ca sa pacatuiesti fara nici o infranare. ii dispretuiesti bunatatea Lui facand-o sa te rabde pe tine, cel ce te-ai lepadat de El, si sa-ti slujeasca la acele fapte pe care ea le impiedica. Ii dispretuiesti dreptatea Lui, nesocotind pedepsele la care aceasta ii supune, in toata lumea, pe atatia si atatia nelegiuiti cum esti si tu. Dispretuiesti vesnicia Lui, faptuind pacatul care, daca ar fi vreun mijloc sa strice fiintele lui Dumnezeu si toata maretia Lui, precum si marirea si viata si imparatia Lui, pacatul tau le-ar strica pe toate acestea.

Si, ca sa vorbesc pe scurt, tu in toate pacatuiesti, fiindca dispretuiesti toate insusirile, intru totul desavarsite, prea frumoase si nemarginite ale lui Dumnezeu, si folosesti toate bunatatile firii si toate bunatatile dumnezeiescului Sau har, ca si cum ar fi tot atatea arme, cu care sa te lupti cu insusi Acela care ti le-a daruit. O, trufie nesabuita! O, dispret fara de margini!

Deci, pe cat de nemarginite sunt desavarsirile si bunatatile lui Dumnezeu, pe cat de multe sunt harismele, cele firesti si cele mai presus de fire, cele de obste si cele impartite, cele ascunse si cele vadite, pe care Dumnezeu ti le-a harazit tie ca om, pe atat de nemarginita este rautatea pacatului tau, omule, rautate care dispretuieste si defaima pe toate acestea.

Ca acestea nu sunt niste ganduri oarecare, ci adevaruri fara tagada, insusi Dumnezeu da marturie, uneori plangandu-Se si spunand despre pacatosi ca au incalcat Legea Sa si ca l-au nesocotit: "Ei sunt ca un om care a calcat asezamantul Meu; acolo M-au nesocotit" (Osea 6,7). Alteori spunand ca i-a nascut si i-a crescut pe cei care il ocarasc: "Nascut-am feciori si i-am crescut, iar ei s-au razvratit impotriva Mea" (Isaia 1, 2). Si altadata, zicand ca El ii iubeste ca un iubitor si ei il dispretuiesc si-L urasc: "Intocmai cum femeia necredincioasa inseala pe iubitul sau, asa si voi, casa lui Israel, v-ati purtat cu inselaciune fata de Mine" (Ieremia 3, 20). Iar alte ori, ca mania si trufia lor I se impotrivesc Lui. "Intaratarea ta impotriva Mea, trufia ta ajuns-au pana la urechile Mele" (Ieremia 37, 29).

Acestea le marturiseste si dumnezeiescul Pavel, cand striga ca pacatosii dispretuiesc bunatatea si indelunga-rabdare a lui Dumnezeu: "Sau dispretuiesti tu bogatia bunatatii Lui si a ingaduintei si a intregii Lui rabdari?" (Romani 2, 4); ca acestia calca in picioare pe Fiul lui Dumnezeu, ca pangaresc sangele Lui si ca defaima harul Lui: "Cel ce a calcat in picioare pe Fiul lui Dumnezeu, si a nesocotit sangele testamentului cu care s-a sfintit, si a batjocorit duhul harului" (Evrei 10, 29).

Toate acestea, fratele meu, sunt cuvintele vii, prin care se arata cat de mult este vatamat si ocarat Dumnezeu de catre pacat, si mai ales de cel de moarte. Vrei sa pricepi, pacatosule, nemarginita ocara pe care pacatul o pricinuieste lui Dumnezeu? Pricepe-o din plata pe care a platit-o pentru pacat Fiul lui Dumnezeu, prin atatea patimi si printr-o moarte de ocara. Fiindca, daca ai pune - sa zicem - intr-un talger al balantei pacatul de moarte, si in celalalt toata iubirea ingerilor, toate darurile de pret ale imparatesei ingerilor si Maicii lui Dumnezeu, tot sangele mucenicilor, toate lacrimile si nevointele si posturile schimnicilor si, intr-un cuvant, toate faptele bune ale sfintilor, toate acestea adunate laolalta nu trag atat de greu cat un singur pacat de moarte.

Ce spun? Daca Dumnezeu ar zidi atatea alte lumi cate sunt stelele cerului si le-ar umple pe toate cu oameni sfinti, care in miile de ani ale vietii lor alta n-ar face decat sa planga si sa se roage, toate aceste bunatati ale lor n-ar putea trage in cumpana cu un singur pacat de moarte, din cele mici, ci s-ar infatisa ca si cum ai pune intr-un talger al balantei un graunte de nisip si, in celalalt, un munte foarte mare. Fiindca si toate vistieriile fapturilor nu sunt de ajuns nu numai sa plateasca o asemenea plata, dar nici sa rascumpere o singura picatura din apa aceea pe care o dorea bogatul, in iad.

Asadar, singura plata pentru aceasta nemarginita datorie a pacatului a fost sangele nepretuit al unui Dumnezeu, si singura crucea si piroanele si patimile Lui au fost in stare sa stea in cumpana cu povara pacatului.

Te minunezi, frate, auzind acestea? Ci eu ma mir mai mult decat tine, cum indraznesti sa pacatuiesti, tu crestin, care crezi in aceste adevaruri, care trebuie sa duci o viata crestineasca sau sa nu te mai numesti crestin.

2. Cunoasterea pacatului dupa imprejurarile care il insotesc

Am aratat, in culori intunecate, cat de mare este rautatea pacatului, privind in el insusi. Acum iti vom arata rautatea lui si dupa imprejurarile care il insotesc.

Cea dintai imprejurare a pacatului

Asadar, cea dintai imprejurare a pacatului esti tu insuti, care il savarsesti, fiindca tu, cel care te impotrivesti maretiei atat de nemarginite a Ziditorului tau, tu cine esti? Un vierme nevrednic al pamantului, putintel lut, precum spune Isaia: "Tu esti Tatal nostru, noi suntem lutul" (64, 7). Un om care, nu numai ca ai incepatura ta din pamant si in pamant ai sa te risipesti, dar si un om daruit de Dumnezeu cu nespus de multe binefaceri, zidit de puterea si intelepciunea Lui nemarginite, ocrotit de nemarginita Lui pronie, rascumparat cu nenumaratele Lui suferinte si dureri, infiat prin botezul Lui, partas al Tainelor Sale, alaptat cu sangele Lui, hranit cu trupul Sau. Si, un asemenea om sa pacatuiasca! O, infricosata priveliste!

Sa pacatuiasca un barbar, un agarean, un inchinator la idoli, rabdare. "De m-ar fi ocarat vrajmasul, as fi rabdat" (Psalmul 54,12). Dar sa pacatuiasca un crestin, care s-a impartasit din Duhul lui Dumnezeu, care lupta sub steagul si in oastea lui Iisus Hristos, care este casnic al Lui, care s-a bucurat de atatea ori de darurile Lui, care ii datoreaza intreaga sa fiinta, aceasta nu se mai poate rabda. "Iar tu omule, asemenea mie capetenia mea si cunoscutul meu. Care impreuna cu mine te-ai indulcit de mancari" (Psalmul 54, 14-15).

Pentru aceasta, avea dreptate Sfintitul Augustin sa spuna ca, atunci cand un necredincios pacatuieste, este vrednic de pedeapsa. Dar cand pacatuieste un crestin, nu este vrednic numai de pedeapsa iadului, ci trebuie sa se faca intr-adins pentru el un al doilea iad. Si cuptorul acela mare al focului, care il va primi, trebuie sa aiba, precum cuptorul din Babilon, flacari inseptite si diavoli de sapte ori mai cumpliti si alte unelte diavolesti de chinuri de sapte ori mai infricosate si mai sporite decit cele pentru necredinciosi.

A doua imprejurare a pacatului

A doua imprejurare a pacatului este pricina pentru care, tu pacatosule, pacatuiesti. Si oare te incumeti tu sa savarsesti pacatul pentru vreo mare nevoie a ta? Ca sa-ti pastrezi viata? Ca sa dobandesti marire, sau bogatie, sau o imparatie? Nu. Ci il savarsesti pentru putina linte, ca Isav, ca sa mananci putina miere ca Ionatan, sau ca sa dobandesti putin orz sau o bucata de paine; "Voi Ma necinstiti inaintea poporului Meu, pentru o mana de orz si pentru o bucata de paine". Asa se plange Dumnezeu prin Iezechiel (13, 19).

Tu te lepezi de multe ori de harul Lui, incalci legea Lui, dispretuiesti binefacerile Lui. Pentru ce? Pentru o placere gretoasa, pentru un castig de nimic, doar pentru o desarta nalucire a ta, pentru un nimic. Iata pana la ce grozavie ajunge rautatea inimii tale, omule! Pentru care, cu jale striga Iisus:"M-au urat pe nedrept" (Ioan 15, 25). Ah! Si pentru-o singura asemenea defaimare a ta, nu trebuie cerul sa verse din nou, peste tine, focul si pucioasa Sodomitenilor, ca sa te mistuie? Nu trebuie sa se deschida deodata pamantul sub picioarele tale si sa te inghita de viu, ca pe Datan si Aviron?

A treia imprejurare a pacatului

A treia imprejurare a pacatului este locul in care il savarsesti, frate.

Ah! Si de ai fi ocarat pe Dumnezeu intr-un loc in care El sa nu vada ocara, treaca-mearga! Dar daca Dumnezeu cuprinde toate locurile, ca unul ce se afla pretutindeni si deasupra a toate, cum se poate gasi vreodata un asemenea loc? In fata Lui, deci, inaintea fetei Lui pacatuiesti, pacatosule, in fata chiar a ochilor Lui si te arati ca si cum I-ai spune: "Cu toate ca esti de fata, cu toate ca vezi si auzi fiecare gand si cuvant si fapta a mea, cu toate ca ochii Tai cei luminosi privesc cu ura la rautate, eu totusi o voi savarsi. Daca o vezi si daca nu-ti place, putin imi pasa de asta. imi este de ajuns daca nu ma vad ochii oamenilor si, daca ma vad ochii Tai, nu ma sinchisesc". O, indrazneala nemaiauzita; o, obraznicie de nespus!

Si care vinovat indrazneste vreodata sa greseasca inaintea a insusi judecatorul sau? Care razvratit unelteste impotriva stapanului sau inaintea a insisi ochii acestuia? Tu, numai tu, pacatos nenorocit, cutezi sa savarsesti aceasta.

Numai tu, care, pe langa nemarginirea lui Dumnezeu esti neasemuit mai mic decat cel mai marunt vierme al pamantului, ai nerusinarea sa-ti ridici grumazul inaintea unei prea inalte maretii si sa cauti sa-i iei cununa de pe cap si sa o strici. Lucru care este mai indraznet decat daca o furnica s-ar ridica impotriva soarelui si ar cauta sa-l stinga: "Caci si-a intors mana impotriva lui Dumnezeu si s-a semetit inaintea Celui Atotputernic. A navalit impotriva Lui cu gatul inainte" (Iov 15, 25-26).

A patra imprejurare a pacatului

A patra imprejurare este vremea in care savarsesti pacatul; din aceasta imprejurare se vede, mai ales, cat de mare este rautatea lui. Fiindca nu-l savarsesti doar atunci cand Dumnezeu te cearta si te pedepseste, ci intotdeauna. "Oamenii care intaratau fara incetare fata Mea" (Isaia 61, 3). Fara incetare: si cand iti da ceea ce ti-este de folos, si cand iti pazeste fiinta ta, si cand iti daruieste hrana si imbracaminte. Fara incetare, si atunci cand te apara de mii de primejdii infricosate, si cand iti da putere, sanatate, frumusete, prieteni, avutii si toate celelalte bunatati cate le ai.

Si ceea ce este mai insemnat, este ca, in acelasi timp in care le primesti pe acestea de la Dumnezeu, tu le folosesti ca arme ca sa porti razboi fara incetare impotriva Aceluia insusi care ti le-a daruit. Lucru care, daca l-ai fi facut fata de un imparat de pe pamant, ar fi fost o culme a nelegiuirii si nerecunostintei. Despre o asemenea lipsa de recunostinta a ta ar fi vorbit toate istoriile lumii si toti oamenii s-ar fi rusinat ca sunt de o fire cu tine.

A cincea imprejurare a pacatului

A cincea imprejurare a pacatului celui de moarte o alcatuiesc inspaimantatoarele rautati si urmari pe care ti le pricinuieste tie si care sunt sapte, ca cele sapte capete ale balaurului celui otravitor.

Intaia rautate a pacatului

Intaia rautate a pacatului este lipsirea harului lui Dumnezeu, care este un margaritar de un atat de mare pret, incat Domnul si-a cheltuit tot sangele Sau ca sa-l rascumpere pentru tine, si pe care tu - nenorocitule -il schimbi cu un nimic, si faci ceva mai nechibzuit decat un prunc, care schimba un diamant pe o singura nuca.

Fara acest har, sufletul tau, frate, ramane atat de urat, incat este cu neputinta sa-l priveasca cineva asa cum este si sa nu moara. Si de unde se vede aceasta? Asculta. Se arata in istoriile bisericesti ca o fecioara a vazut un demon care era atat de slut incat ea s-a juruit sa aleaga mai bine sa mearga pe un drum plin de carbuni aprinsi si de fler rosit in foc, si sa mearga pe el cu picioarele goale pana la capatul lumii, decat sa mai vada vreodata o asemenea priveliste nesuferita. Si cu toate acestea, Dumnezeu i-a spus ca ea n-a vazut toata uraciunea demonului, asa cum este ea, ci numai o aratare a ei.

Ah! si daca numai un singur pacat de moarte i-a adus demonului o slutenie atat de groaznica si dintr-un astru luminos al cerului l-a facut un taciune al iadului, oare cat de mare uraciune si-a dobandit, frate, sufletul tau, dupa atatea pacate? Cine poate pricepe cat de gretos este el in ochii lui Dumnezeu si cata putoare iese din ranile lui? Si daca fecioara aceasta a simtit putoarea pacatosilor si n-a putut sa o indure, cat de puturos esti, chipurile, tu, cel putred cu totul, de pe urma pacatelor, inaintea lui Dumnezeu?

Fara nici o indoiala, nu este vietate taratoare, nu este capcaun, nu este fiara care sa-ti fie atat de urata tie, pacatosule, pe cat de urat esti tu, inaintea lui Dumnezeu, pentru pacat. Si, cu toate acestea, nenorocitul de tine, nu-ti vezi sufletul tau imputit ca sa te intristezi. Si, ca paunul, te bucuri, fie de hainele tale frumosae pe care le porti, fie de chipul tau frumos, fie de celelalte lucruri aratoase ale tale.

Pentru aceasta si Domnul, cu buna dreptate, te-a numit pe tine si pe semenii tai morminte varuite care, pe dinafara, au marmora frumoasa sau cuvinte frumoase scrise pe ele, iar inauntru sunt pline de oase imputite. "Vai voua, ca semanati cu mormintele cele varuite, care pe dinafara se arata frumoase, inauntru insa sunt pline de oase de morti si de toata necuratia" (Matei 23, 27).

A doua rautate a pacatului

A doua rautate a pacatului de moarte este ca-ti lipseste sufletul tau, pacatosule, de dumnezeiasca infiere, care este un dar anume si insemnat si o harisma atat de inalta, incat face ca Duhul Sfant sa locuiasca in tine cu o fiintare si o lucrare aparte si deosebita, alta decat in toate celelalte locuri. Ea te face fiu al lui Dumnezeu si mostenitor al imparatiei Lui, asa incat cea mai marunta fapta a ta este de un pret atat de mare cat este si intreg Raiul. insa indata ce pierzi un asemenea dar, ce ajungi? Vai, fiu al diavolului, asemenea cu el din pricina pacatului, dupa cum si fiul se aseamana cu tatal sau, potrivit cu firea. "Voi sunteti din tatal vostru diavolul" (Ioan 8, 44).

A treia rautate a pacatului

A treia rautate a pacatului este ca te lipsestie, frate, de mostenirea vesnica a Raiului, cum am mai spus, pe care Tatal tau cel ceresc era gata sa ti-o dea. Si cine poate spune cat se cinsteste de catre toti un fiu intai-nascut si mostenitor al unui imparat? Cat este pizmuit de toti, cat il fericesc toti? Nimeni, desigur. Tot asa - dimpotriva - nimeni nu poate spune cat este de nebun, cat este batjocorit de toti unul care si-ar vinde acest drept al sau de intai nascut si mostenirea sa, pentru ceva neinsemnat, cum Isav si-a vandut-o pentru putina linte.

Aseamana acum, tu, pacatosule cerul si pamantul, mostenirea imparatiei celei nepieritoare, pe care ai pierdut-o, cu dreptul de intai nascut al lui Isav si cu mostenirea pamanteasca a unei imparatii pieritoare, si vei intelege cat de vrednic de batjocura si cat de smintit esti.

Pentru aceasta a scris Apostolul: "Si sa nu fie vreunul desfranat sau intinat ca Isav, care pentru o mancare si-a vandut dreptul de intai nascut. Stiti ca mai pe urma, cand a dorit sa mosteneasca binecuvantarea, nu a fost luat in seama, caci, desi cu lacrimi a cautat, n-a mai avut cum sa schimbe hotararea" (Evrei 12, 16-17).

A patra rautate a pacatului

A patra rautate, pe care o face pacatul este, iubitule, ca te lipseste de toate platile tuturor faptelor bune pe care le-ai savarsit. De pilda: de ai fi dus o viata aspra vreme de saizeci de ani impliniti, ramanand despuiat si, vara, ars de arsita soarelui, si, iarna, inghetat de frig, precum Onufrie si Petru, de la Sfantul Munte; daca ai fi purtat pe grumazul tau un lant de fier, vreme de douazeci de ani, ca Sf. Eusebiu, daca ai fi locuit intr-un mormant paisprezece ani precum Cuviosul Iacov, daca ai fi fost patruzeci de ani deasupra unui stalp, ca Sf. Simeon Stalpnicul, daca ai fi adus la credinta mai multe neamuri decat Apostolii; de ai fi primit mai multe descoperiri decat proorocii; daca ai fi varsat mai mult sange decat toti mucenicii si - dupa acestea - ai fi savarsit un singur pacat de moarte, din pricina acestuia pier indata toate acele fapte bune ale tale de mai inainte si rasplata lor si, murind in pacat nu te vei folosi cu nimic de pe urma lor.

Asa hotaraste insusi Dumnezeu pentru dreptul care pacatuieste, ca nu se vor aminti faptele lui cele drepte: "Atunci nu se va mai pomeni toata dreptatea lui" (Iezechiel 33,13). Si se poate afla pe lume vreo paguba mai mare decat aceasta? Fara nici o indoiala, frate, fata de o pierdere atat de mare, cineva ramane nedumerit si nu stie ce sa spuna, ca si prietenii aceia ai lui Iov, care vazand paguba atat de mare si nenorocirea pe care o suferea, sapte zile intregi stand in fata lui, au tacut si n-au putut sa scoata macar o singura vorba: "Apoi au sezut pe pamant, langa el, sapte zile si sapte nopti, fara sa-i spuna nici un cuvant, caci vedeau cat este de mare durerea lui" (Iov 2, 13).

A cincea rautate a pacatului

A cincea rautate pe care o pricinuieste pacatul este ca te lipseste, frate, de ajutoarele cele mai alese ale Lui Dumnezeu, fiindca dupa cum o mama iubitoare indrageste si poarta - din inima - de grija copilului ei, pururea, asa si Dumnezeu poarta de grija sufletului tau, cand esti fara pacat de moarte: "Dupa cum mama isi mangaie pe fiul ei, si Eu va voi mangaia pe voi" (Isaia 65, 13). El il ajuta, il chiverniseste,il tine in bratele Sale, ii indulceste inima, ii lumineaza mintea, ii incalzeste vointa si-i da putere lucratoare ca sa-si faureasca mantuirea cu usurinta.

Insa, dupa ce tu pacatuiesti de moarte, cu toate ca Dumnezeu nu te paraseste cu totul, nu mai raspandeste, totusi, in sufletul tau, inrauririle si ajutoarele cele mai dinainte ale harului Sau. Asa ca, lipsindu-te de asemenea ajutoare, si mantuirea ta ti se face mai anevoioasa. Fiindca partea mai inalta a sufletului tau se face neputincioasa, iar partea cea mai de jos, supusa patimilor, se intareste si biruie. Si astfel, dintr-un pacat intr-altul, nimeresti la sfarsit intr-o prapastie de nenorociri.

A sasea rautate a pacatului

A sasea rautate pe care ti-o pricinuieste pacatul, frate, este ca te face vinovat de pedeapsa cea vesnica, fiindca indata ce pacatuiesti de moarte, numele tau se sterge din cartea vietii si te faci supus la acele cumplite chinuri ale iadului, ca sa fii pedepsit pe vecie.

A saptea rautate a pacatului

A saptea rautate a pacatului este cea de pe urma, care urmeaza mortii. Fiindca daca nu nimicesti pacatul inaintea mortii tale, printr-o pocainta adevarata si desavarsita, si printr-o indreptare, sufletul tau cade de fapt in acele temnite ale iadului, intr-un loc de durere, intr-un loc intunecos, asteptand pana ce va veni invierea cea de obste, ca sa invie si trupul tau, ca sa capeti si implinirea pedepsei.

La toate aceste nesfarsite nenorociri si pagube, pe care ti le pricinuieste pacatul, cugeta si te socoteste pururea, frate al meu pacatos, ca sa dusmanesti din fundul inimii pacatul, ca pe un lucru aducator de moarte si pe cel mai mare dusman al tau, si alta data sa nu-l mai savarsesti.

3. Cunoasterea pacatului dupa cele trei pedepse pe care le-a capatat

A ramas acum, frate, sa-ti aratam rautatea pacatului si dupa pedeapsa cea aspra cu care Dumnezeu a pedepsit:
     1. Pe ingeri.
     2. Pe oameni.
     3. In fata lui Iisus Hristos.

1. Pedeapsa pacatului la ingeri

Dumnezeu a pedepsit pacatul la ingeri, fiindca numai pentru un gand trufas si hotarator al lor a prabusit in iad o multime nenumarata a lor si n-a tinut seama ca erau duhuri nemateriale in firea lor, nemuritoare dupa fiinta lor, mai intelepte decat toti oamenii, mai puternice decat toate fapturile cele mai de jos, nu a tinut seama nici de stirpea lor aleasa, nici de mintea lor prea subtire, nici de cunoasterea nemateriala pe care o aveau, ci i-a osandit cu o pedeapsa vesnica, cu cele mai crancene cazne ale iadului, ca sa ne faca sa intelegem cat de mult uraste si, in acelasi timp, pedepseste pacatul.

2. Pedeapsa pacatului la oameni

A pedepsit pacatul la oameni, fiindca pe cel dintai om, pe Adam, indata dupa ce a calcat porunca Lui, l-a izgonit din rai si l-a osandit, pe el si pe noi toti, urmasii sai, sa traim pe acest pamant blestemat, cu saracie, cu boli, cu suferinte, cu suspine, cu nefericiri si - in sfarsit - sa infruntam o moarte dureroasa si in afara firii.

A pedepsit pacatul, fiindca pe oamenii pacatosi din vremea lui Noe i-a inecat intr-un potop de apa care s-a intins peste toata lumea; fiindca a parjolit Sodoma si Gomora cu un alt si nou potop, de pucioasa si de foc si, in sfarsit, fiindca i-a osandit pe pacatosii nepocaiti sa arda de-a pururi in focul iadului, pe care diavolii nu se vor osteni niciodata sa-i chinuie si Dumnezeu nu se va milostivi niciodata de nenorocirea lor, nu va asculta niciodata plansetele lor, ci mai degraba ii va lovi si-i va uri in veci. Fiindca acestia sunt acel nefericit popor de care vorbeste Maleahi: "Poporul impotriva caruia Domnul S-a maniat pentru totdeauna" (1, 4).

Aceste pedepse pentru pacat ti se par mari, frate al meu, dar sa stii ca nici un pacat nu se pedepseste de Dumnezeu dupa cum ar merita, ci cu milostivire. Si un pacatos, chiar daca se pedepseste pe vecie, totusi se pedepseste mai putin decat s-ar cuveni. Si ar putea si el sa spuna cuvantul acela al lui Iov: "Cate am savarsit! Si Domnul nu m-a incercat dupa cat am pacatuit" (33, 27).

3. Pedeapsa pacatului in fata lui Iisus Hristos

A pedepsit Dumnezeu pacatul si in fata lui Iisus Hristos, dar cu o atat de aspra pedeapsa, incat toate pedepsele pomenite mai sus, puse alaturi de aceasta, par doar o umbra. Fiindca o singura rana usoara pe fata Mantuitorului Hristos, un ghimpe din spinii cununii Lui, o singura biciuire a Lui, inseamna o pedeapsa mai mare decat daca Dumnezeu ar fi prapadit intreaga lume si ar fi parasit in focul iadului pe oameni, pe ingeri, pe arhangheli si orice alta faptura. Fiindca, ce are de a face pedeapsa tuturor fapturilor cu cea mai mica suferinta a Ziditorului, a Fiului Celui Preacurat, Preasfant, Unul Nascut?

Insa cerescul Sau Tata nu s-a multumit sa sufere Fiul Sau o suferinta usoara ca sa nimiceasca pacatul, ci una nespus de mare. Vrei sa intelegi, pacatosule? Intoarce-te si vezi-L pe Iisus cum patimeste pentru pacatul tau! Este vandut, pus sa jure, batjocorit, tarat la judecati ca un osandit. Priveste cum ochii Lui sunt acoperiti de rani de pe urma loviturilor cu pumnul! Cum fata Lui este plina de scuipati, cum obrajii Lui sunt vineti de palmuiri, cum gatlejul Lui este uscat de sete!

Priveste cum buzele Lui sunt amare din pricina fierei! Cum capul ii este ciuruit de spinii cei prea cumpliti. Cum bratele si incheieturile mainii ii sunt strans legate de funii tari! Cum umerii ii sunt doborati de greutatea coplesitoare a crucii! Cum mainile ti picioarele ii sunt strapunse de cuie prea ascutite!

Priveste pacatosule, cum vinele Lui toate ii sunt golite de sange. Cum coasta Lui ii este strapunsa cu sulita! Cum incheieturile Lui toate ii sunt sfartecate de napraznica intindere pe cruce! Si cum, spanzurat de piroanele cele cumplite, si-a dat duhul! Priveste cum intregul Sau trup a ajuns o singura rana! Fara chip, fara frumusete omeneasca: "Nu avea nici chip, nici frumusete, ca sa ne uitam la el" (Isaia 53, 2).

Treci, acum, frate, cu mintea ta, la partea cea dinlauntru a sufletului lui Iisus, ca sa vezi acolo cat de neasemuit mai mult a suferit cu sufletul, decat cu trupul, intristandu-se cumplit din pricina atator pacate, atator ocari si a unei atat de mari defaimari pe care aveau sa i le aduca maretiei Sale si patimilor Sale insisi acei pacatosi pentru care a suferit atatea si atatea, ca sa-i mantuiasca.

Si ca sa vorbesc pe scurt, atat de nemasurat de mare a fost suferinta launtrica pe care Iisus a suferit-o pentru oameni, incat este cu neputinta sa o inteleaga cineva in viata aceasta. Numai in ziua Judecatii, dupa unii dascali, o va cunoaste fiecare in chip desavarsit, fiindca si atunci are sa o infatiseze Domnul, ca sa o vada toti oamenii, spre rusinea pacatosilor celor osanditi.

Ce spui acum despre pacat, iubitule? intelegi cat de nemarginita este rautatea lui, dupa aceasta suferinta de necuprins cu mintea pe care a indurat-o preadulcele Iisus, pentru ca sa-l nimiceasca? Asadar, acum, cand ai inteles rautatea pacatului, si dupa ce este el in sine insusi, si dupa imprejurarile lui, si dupa pedeapsa cu care Dumnezeu l-a pedepsit, intristeaza-te in sufletul tau, zdrobeste-ti inima ta, intoarce-te in tine insuti si hotaraste cu tarie ca mai degraba sa mori de mii de ori, decat sa savarsesti vreodata un pacat de moarte.

A sasea pazire: Rugaciunea

Sfintitul Augustin spune ca omul trebuie sa faca ceea ce poate, si sa ceara de la Dumnezeu ceea ce nu poate - "Sa faci ce poti si sa ceri ceea ce nu poti". Pentru aceasta si noi, dupa ce ti-am dat, frate, cele cinci mijloace de pazire, mai sus aratate, pentru a nu mai cadea in pacat, mijloace pe care le poti folosi de la tine, cu propria ta putinta si alegere, intru sfarsit iti dam si un al saselea mijloc de pazire care este sfintita rugaciune.

Sa nu incetezi, asadar, sa te harazesti pe tine lui Dumnezeu si sa-L rogi, prea fierbinte, sa dea putere slabiciunii tale si sa-ti intareasca vointa intru aceasta hotarare pe care ai luat-o, cu harul si ajutorul cel de sus, nadajduind ca El te va auzi, in marea Sa milostivire, cum fagaduieste El insusi: "De va striga catre Mine il voi auzi, pentru ca sunt milostiv" (Iesirea 22, 27).

Nu ai putere de la tine insuti? Nu ai incredere in vointa ta? Pricina este ca nu le ceri de la Dumnezeu: "Nu aveti, pentru ca nu cereti" spune dumnezeiescul Iacov (4, 2). Te temi de primejdie? Te inspaimanti de ispita pacatului? Privegheaza si te roaga, ca sa nu cazi intr-insul. "Privegheati si va rugati ca sa nu intrati in ispita" (Matei 26, 41). Si, pentru mai multa usurinta, iata ca-ti insemnam aici rugaciunea de fata.

Rugaciune

Mult milostive Doamne, Iisus Hristoase, Dumnezeul meu, iti multumesc ca, prin marturisirea de taina catre duhovnicul meu Parinte, m-ai invrednicit pe mine pacatosul, sa primesc de la Tine iertarea pacatelor mele. Urmand, deci, lui David care spunea: "Juratu-m-am si m-am hotarat sa pazesc judecatile dreptatii Tale" (Psalmul 118, 106), iti fagaduiesc, cu o vointa hotaratoare a sufletului meu, ca sunt gata sa primesc mai bine mii de morti, decat sa mai savarsesc vreun pacat de moarte si - cu el - sa amarasc sfintita Ta bunatate. Fiindca, insa, vointa mea este slaba, in sinea ei, fara de ajutorul Tau, te rog fierbinte sa ma imputernicesti cu harul Tau si sa ma intaresti cu ajutorul Tau cel puternic, ca sa raman pana la sfarsit neabatut in aceasta sfanta hotarare a mea. Da, Iisuse al meu, cel prea iubitor de suflet, da-mi putere sa petrec in pocainta ce-mi ramane din viata mea, ca sa ma bucur aici jos, de harul Tau, iar acolo, in cer, de fericita Ta marire, prin soliile Preabinecuvantatei Tale Maici si ale tuturor sfintilor Tai. Amin.

Cuvant de pe urma

Pun capat si pecetluiesc aceasta sfatuire cu aceste cuvinte: Tatal care a trimis pe inaintemergatorul Ioan, ca sa boteze, a propovaduit prin gura lui pacatosilor: "Pocaiti-va" (Matei 3, 2). Fiul, cand S-a aratat in lume, a grait acest cuvant, incepatura si temelie a propovaduirii Sale: "Pocaiti-va" (Matei 4, 17). Duhul Sfant, cand S-a pogorat in chip de limbi de foc, cuvantul acesta l-a rostit, prin Apostolul Petru: "Pocaiti-va" (Faptele Apostolilor 2, 38).

Trei sunt cei ce marturisesc, si marturia celor trei este adevarata, mai mult, este insusi adevarul. Deci, frati ai mei pacatosi: "Pocaiti-va, pocaiti-va, pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia Cerurilor".

Sfantul Nicodim Aghioritul

.

23 Aprilie 2014

Vizualizari: 8573

Voteaza:

Cum sa se pazeasca pacatosul dupa Marturisire 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE