Puterea rugaciunii in Hristos la Duminica Cincizecimii

• « Inapoi
• Inainte »

c) Puterea rugaciunii in Hristos la Duminica Cincizecimii

Pana la Inaltarea Mantuitorului la cer, Sfintii Apostoli au dobandit puterea de a privi viata Sa ca in "Sfanta Sfintelor", "prin catapeteasma trupului Sau" (Evrei 10,20), dincolo, asa cum arata Evangheliile ultimelor trei Duminici dupa Pasti inainte de Inaltare. Jertfa Mantuitorului este puterea acestei revelatii pascale. Marturisind: "Lucrul pe care Mi L-ai dat sa-l fac, l-am savarsit" (Ioan 17,4), cu referire la asemanarea lor cu Sine insusi ca "Fiu al Tatalui" prin ascultare, Mantuitorul spune ucenicilor: "Si Tatal Meu va iubeste!" (Ioan 17,27), intrucat au fost adusi in ipostaza de a fi "asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu" (Rom. 8,29) si, deci, partasi la cuvintele Tatalui catre Hristos la Botez si pe Tabor: "Acesta este Fiul Meu cel iubit intru care estre bunavointa Mea" (Mt. 3,17); "Pe Acesta sa-L ascultatii" (Mt. 17,5). Deci Tatal subordoneaza toata stiinta Legii, prezentei Fiului Sau si lucrarii Sale.

Prin lucrarea Sa, Mantuitorul semanase in ei asemanarea cu El Insusi in ascultare (Lc. 10,24), urmand ca prin mutare pascala prin Jertfa Sa, ei sa aiba si puterea rugaciunii. Vederea lui Hristos "prin catapeteasma trupului Sau" (Evrei 10,20) era posibila prin faptul, ca Jertfa Mantuitorului era lucrarea de ridicare din sufletul lor a pacatului lumii care ii impiedica sa vada pe Dumnezeu. Caci Trupul si Sangele Sau au fost date lor pentru iertarea pacatelor. Insa, "vederii" lui Dumnezeu prin Jertfa, i se adauga Revelatia "infierii" prin Duhul Sfant. Duhul Sfant arata, ca ceea ce e in Hristos, pe care ei il vad dincolo de catapeteasma, este si in ei, sadit de Hristos. Iar ceea ce sadise Hristos in ei din El Insusi, era tot o aratare a adancului Duhului Sfant in Hristos: "Duhul Adevarului (adica al Invierii) pe care lumea nu poate sa-L primeasca, pentru ca nu-L vede ("Ferice de ochii vostri ca vad!"- Mt. 13,16; "Au iubit aratarea Lui" 2 Tim.4,8), nici nu-L cunoaste ("Ilie a si venit, dar ei nu l-au cunoscut" - Mt. 17,12); voi insa Il cunoasteti, ca ramane la voi si in voi va fi" (Ioan 14,17), ca si in Hristos, Unsul Domnului. Duhul Sfant este Revelatia lucrarii intregi a lui Hristos de semanare a Sa in "inimi curate si bune", ca vadire a "infierii" si descoperire a lui Dumnezeu ca "Tata" a lui Hristos si al lor (Ioan 20,17). Aceasta Revelatie este o lucrare a "mangaierii" lui Dumnezeu in Hristos, pentru care Duhul, dupa Numele Sau de "Duhul Adevarului" vadit prin Invierea lui Hristos, este si "Mangaietorul" ca lucrare a lui Dumnezeu Tatal in Hristos. Lucrarea Duhului Sfant in Hristos este ca cea din starea primordiala, de la creatie: "Si a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l facuse si l-a pus in gradina cea din Eden, ca s-o lucreze si s-o pazeasca" (Facere 2,15). "Edenul" din Hristos este aratat in Sfintii Apostoli prin Duhul Sfant. Hristos s-a inaltat de la ei la cer, ca sa le poata fi dat lor de Duhul Sfant: este o lucrare de "mutare" a lui Hristos "din fata ochilor", "in inimile lor". Ei vad cele ale lui Hristos in ei si le impartasesc ca si Hristos, care le primise de la Tatal Sau. De aceea la prefacerea Sfintelor Daruri prin invocarea Duhului Sfant ei marturisesc: "Ale Tale, dintre ale Tale; Tie-ti aducem de toate si pentru toate".

Revelatia Cincizecimii este o Revelatie a "infierii" ca lucrare a Tatalui prin Duhul Sau Sfant in Hristos: "Acela Ma va slavi, pentru ca din al Meu va lua si va va vesti" (Ioan 16,14). Lucrarea Duhului Sfant este hotaratoare pentru slujirea Cuvantului, pentru "propovaduire", deoarece aduce aminte de tot ce a facut si a invatat Iisus, il misca pe Hristos in inimile lor in bogatie de icoane, ca cei care au "parte si sorti" (F.Ap. 8,21) la aceasta slujire. in lucrarea Duhului Sfant, Hristos este aratat ca "vitelul ingrasat" (Lc. 15,23), in

care este, adica, "toata plinatatea dumnezeirii dupa trup" (Col. 2,9). "In El sunt toate vistieriile intelepciunii si ale stiintei" (Col. 2,3). In Hristos, Duhul Sfant isi capata Numele de "Vistier al bunatatilor si Datator de viata". Hristos in inimi nu poate fi pomenit decat prin mangaierea Duhului Sfant ca scriere in inimi: "Prin mangaierea Duhului se inmulteau" (F.Ap. 9,31); "A trimis pe Duhul Fiului in inimi" (Col.4,6); "Sa nu se lipeasca cineva de har..." (Evrei 12,5). "Nimenea nu poate spune Domn este Iisus decat numai in Duhul Sfant" (1 Cor 12,3).

Ca lucrare a lui Dumnezeu "tainica si ascunsa" (1 Cor.2,7) in Hristos de scriere in inimi, Duhul Sfant are inca o Revelatie; "Va vadi lumea de pacat ca oamenii nu cred in Mine" (Ioan 16,9). Impotrivirea fata de Lumina lui Hristos provenea din invartosarea inimii, care nu era "curata si buna", ci "loc batatorit", "piatra", "spini" (Mt. 13,3-9), care nu pot primi "Lumina" si de aceea i se "opun". Hristos a fost trimis la cei cu inima curata si buna: "Te laud, ca ai ascuns acestea ("Faptele pe care Mi le-a dat Tatal sa le fac" Ioan 5,36) celor intelepti cu mintea (dar fara inima) si le-ai descoperit pruncilor" (Mt. 11,25). Cei ce nu credeau, isi adunau "comori pe pamant", crezand ca pot sluji la doi domni (Lc.16,13-15) si, avand atat de mult doar in minte, "li se va lua si ce li se pare ca au" (Lc.8,18), deoarece aveau inima invartosata. Prin Duhul Sfant ucenicii capata puterea de a chema lumea la pocainta prin "vadirea" vrajmasiei ei fata de Dumnezeu, care omoara pe Hristos (F.Ap. 2,36). Necredinta lumii e aratata ca o vinovatie fata de Dumnezeu (Ioan 16,9), pentru ca "Lumina lumineaza in intuneric" (Ioan 1,4).

Zicand: "Veti vedea deosebirea dintre cel drept si cel pacatos" (Maleahi 3,17), proorocul arata invierea celor drepti, ca o adevarata inflorire: "Va rasari voua celor ce va temeti de Domnul, Soarele Dreptatii venind cu tamaduiri in razele Sale si veti iesi si veti zburda ca viteii de ingrasat" (Maleahi 3,20); "Dreptul va inflori ca finicul" (Ps. 91,12); "Pe cel ce umple de bunatati pofta ta, innoi-se-vor ca ale vulturului tineretile tale" (Ps. 102,5).Ei nu mai cauta pe "Hristos in fata ochilor", ca atunci cand nu venise Duhul Sfant. Mantuitorul ii pazise fara de pacat si prin Jertfa Sa a ridicat din ei, ca Mielul lui Dumnezeu, pacatul lumii de a nu cunoaste si a fi vrajmasi cu Dumnezeu. Caci pierzand invierea si Duhul Sfant, ei au intrat in umbra mortii de deasupra: "In ziua in care veti manca, veti muri cu moarte" (Facere 2,17), a zis Dumnezeu, deoarece El daduse omului averea Sa de fiinta, ca "rug aprins" ,sursa a invierii: "Ca la Tine este izvorul vietii, intru Lumina Ta vom vedea Lumina" (Ps. 35,9).

Comuniunea cu Hristos i-a dus la unitate ca o "slava" prin Duhul Sfant, prin care "Tatal a facut nunta Fiului Sau" (Mt. 22,2). Duhul Sfant le "paste" inimile in Hristos, tamaduind orice rana a disensiunii, deoarece arde limba bifurcata a sarpelui: "Daca intr-adevar L-ati ascultat pe Hristos si ati fost invatati intru El, asa cum este adevarul intru Iisus, atunci sa va dezbracati de vietuirea voastra de mai inainte, de omul cel vechi, care se strica prin faptele amagitoare si sa va innoiti in duhul mintii voastre, si sa va imbracati in omul cel nou, cel dupa Dumnezeu, sfintit intru dreptate si sfintenia adevarului. Pentru aceea, lepadand minciuna, graiti adevarul fiecare cu aproapele sau, caci unul altuia suntem madulare" (Efes.4,21-25); "Din gura voastra sa nu iasa nici un cuvant rau, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinta, ca sa dea har celor ce asculta. Sa nu intristati Duhul cel Sfant al lui Dumnezeu, intru care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii" (Efes. 4,29-30). Lucrarea Duhului este infierea, mai intai ca "arvuna in inimi" (2 Cor. 1,22), apoi ca transfigurare a trupului: "Noi, care avem parga Duhului, suspinam in noi, asteptand infierea, rascumpararea trupului nostru" (Rom. 8,23).

Pocainta era calea slavei lui Dumnezeu ca "infiere" prin darul Duhului Sfant, caci; "Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu" (Rom. 3,23). Lumea e sub puterea mortii, deoarece ignora vinovatia fata de Dumnezeu care da Lumina lui Hristos si care nu se negociaza, deoarece sensul vietii omului este slava Duhului Sfant ca "pasune", dupa intrarea prin "Usa" care e Hristos. Numai atunci, omul nu mai e "pamant", care de aceea se intoarce in pamant. In Hristos omul e mutat din moarte la viata (Ioan 5,24) prin omorarea patimilor trupului si prin "azimile curatiei si ale adevarului" (1 Cor.5,8), ca o slava a slujirii in Hristos. Credinta care aduce asemanarea cu Hristos pe calea Sfintilor Apostoli, indrepteaza cugetul, il intoarce de pe calea rea si are fagaduinta roadelor duhului: "Credinta ta te-a mantuit, mergi in pace!" (Lc. 17,9). Caci ispitind pe om sa pacatuiasca, diavolul pleaca, stiind ca: "Nu se culeg struguri din spini" (Mt. 5,17), si ca: "Nu poate pomul rau sa faca roade bune" (Mt. 5,18): "A semanat ale sale si s-a dus" (Mt. 13,25).

Omul fusese zidit chip al lui Dumnezeu ca pecete a Sfintei Treimi: "Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra" (Facere 1,26), ceea ce insemna comuniune si unitate, "viata si lumina" (Ioan 1,4), "duh si adevar" (Ioan 4,23). Cand pacatul a stricat comuniunea, a insemnat ca "Adam s-a facut ca Unul din Noi" (Facere 3,22). A avut loc inchiderea inimii si dublarea mintii ca si chipul "sarpelui", "cel mai siret" (Facere 3,1), sub semnul limbii bifurcate, cel mai fara inima, dar tocmai de aceea plin de viclesug. Credinta il face pe om sa iasa din starea de a fi ramas "in seama mintii lui" (Rom. 1,28), atunci cand fusese imbracat pe dinafara, dar era gol cu sufletul, fara inviere, "fara Hristos, si fara Dumnezeu, strein pe lume" (Ef. 2,12). Adevarata lui "moarte" nu era "intoarcerea in pamant", ci faptul ca era "vrajmas" cu Dumnezeu in viata lui trupeasca. Din aceste legaturi il scoate pe om "adevarul" lui Hristos, care "omoara pacatul in trup" (Rom. 6,6; 8,3), care-l facea vrajmas cu Dumnezeu, si aduce "impacarea", "invierea" si "mangaierea" Duhului Sfant.

Dumnezeu este slujitor mai mare decat parintii pentru fiii lor, pe care-i aduc pe lume sub auspiciile starii de dupa pacatul stramosesc: "Pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii nu sunt de la Tatal, ci de la lumea aceasta" (1 Ioan 2,16). Insa pentru darul vietii lor, copiii sunt datori fata de parinti, iar pentru mantuirea lor, sunt datori fata de Dumnezeu, caci bucuria invierii este mai mare decat bucuria venirii unui om pe lume: "Ce se naste din trup, trup este" (Ioan 3,6); "El era Lumina cea adevarata, care lumineaza pe tot omul ce vine in lume" (Ioan 1,9); "Voi sunteti semintia aleasa, preotie imparateasca, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestiti in lume bunatatile Celui ce v-a chemat din intuneric la Lumina Sa cea minunata" (1 Petru 1,9); "Daca numiti Tata pe Cel judeca cu nepartinire dupa faptele fiecaruia, astfel petreceti cu frica zilele vremelniciei voastre, stiind ca nu cu lucruri stricacioase, cu argint sau cu aur ati fost rascumparati din viata voastra desarta lasata de la parinti, ci cu scumpul sange a lui Hristos, ca a unui miel nevinovat si neprihanit" (1 Petru 1,17-19).

Biserica e "stalpul si temelia adevarului" (1 Tim.3,15). Adevarul "incinge mijlocul si aprinde faclia" (Lc. 25,35; cf. Ef. 6,14), zideste "inima curata si intareste cu duh stapanitor" cum cerea proorocul David in rugaciunea sa staruitoare, sub auspiciile careia, Mantuitorul isi incepuse lucrarea Sa (Mt.13,17); darama zidurile Ierihonului, semn al egoismului, si ridica iarasi zidurile Ierusalimului (Ps.50,19), semn al mintii expusa la "vanturile invataturilor omenesti" (Ef.4,14); deschide inima si aduna mintea, asa cum se roaga preotul dupa punerea Sfintelor Daruri pe Sfantul Altar, ca semn al intrarii Mantuitorului in slava Sa ca imparat al tuturor sub semnul zidirii din nou a zidurilor Ierusalimului simbolizand luminarea mintii, dupa daramarea zidurilor Ierihonului simbolizand taierea imprejur a inimii.

Numai bucuria in Hristos, harul Sau, puteau aduna sufletele ca taina a Bisericii, a plinatatii, prin darul de nunta a Fiului de imparat mare (Mt. 21,1). Haina de nunta este bucuria Luminii aratata de Dumnezeu in Hristos. Duhul Sfant aduce pecetea unitatii Bisericii din cauza slavei impartasita prin Hristos de la Dumnezeu, acea "ungere de la Duhul Sfant" ca bucurie (Rom. 14,17), si nu se poate compara cu nici o unitate omeneasca, asa cum sunt "monarhiile" sau "democratiile", dintre care nici una nu au "adevarul" lui Dumnezeu, ca putere a Lui din slujirea jertfelnica a lui Hristos pana la slava si plinatate (Mt. 20,28). In lume se ofera aceste doua posibilitati, dintre care nici una nu este calea lui Hristos. Ca unic termen de comparatie, aceasta unitate poate avea comuniunea dintre Mire si Mireasa, a caror nunta e unitatea de la Dumnezeu (Mt.19,6). Nu poate exista unitate fara comuniune, asa cum fara slava bucuriei Mirelui si a Miresei nu poate exista nunta.

Biserica este, insa, in primul rand pecetea Sfintei Treimi, ca izvor al comuniunii duhovnicesti, in care nu e nici "monarhie", nici "pluralism", ci unitatea din comuniunea in Hristos. Biserica este "un singur cuget" (F.Ap. 4,32) in Hristos, "un singur Duh" (Ef. 4,3), la care "pluralismul" este numai la nivelul felurimii darurilor Duhului Sfant, in "pasunea" la care au iesit prin Hristos, ca "Usa" de intrare, si ca nastere din nou la dimensiunea ecleziala a chipului lui Dumnezeu, ca iubire de Dumnezeu si de aproapele din sfintirea Numelui prin dragostea jertfelnica a lui Dumnezeu in Hristos. "Monarhia" inabusa comuniunea, deoarece nu are la temelie "plinatatea", pentru care a slujit Hristos (Ioan 1,16), si este o concurenta la stapanirea Duhului Sfant ca "Imparat. Ceresc". "Democratia" nu are comuniunea, deoarece cultivarea libertatii fara plinatatea inimii, care aduna cu puterea lui Hristos ca familie, cultiva doar "individualismul". Democratia nu cultiva familia si Biserica in care sunt parinti si fii in legatura dragostei din inimi, ca "unitate a Duhului in legatura pacii" (Ef.4,3). "Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate, e pace si bucurie in Duhul Sfant" (Rom. 14,17), care de aceea nu se aseamana cu nici una din stapanirile lumesti (1 Cor.2,8), care "nu pot cunoaste intelepciunea lui Dumnezeu tainica si ascunsa'' (1 Cor.2,7-8) aratata in Hristos si prigonita de ele tocmai pentru ca o dispretuiesc: "Cei ce slujesc idolilor deserti dispretuiesc harul Tau" (Iona 2,9).

Hristos este in inimile credinciosilor prin Duhul Sfant, care astfel nu mai cauta pe Hristos "in fata ochilor" ca pana la Inaltare. Ca "dreptate pace si bucurie a Imparatiei lui Dumnezeu", Duhul Sfant misca pe Hristos in inimi mai profund decat orice fictiune cinematografica, care nu are cum arata transfigurarea, si decat orice reprezentare a Sa in fata ochilor prin "statui". Prin Duhul Sfant ei impartasesc pe Hristos in inimile lor ca "aur lamurit in foc" (Apoc. 3,18), "Lumina care se pune in sfesnic" (Mt. 5,15), si "comoara ascunsa in tarina" (Mt. 13,44), dupa cum atunci cand slujea pentru ei, Hristos era "degetul lui Dumnezeu" (Lc. 11,18), care scrie voia lui Dumnezeu in inimile lor si "toiagul" care atinge stanca de piatra a inimii pentru a curge din ea "apa", scotand din piept inimile de piatra, si dand inimi de carne si duh de rugaciune. Ca fii ai lui Dumnezeu in Hristos ei cugeta "cele ale Tatalui" lor (1 Cor. 15,48).

Prin Jertfa Sa, Mantuitorul I-a dus pe ucenici la slava: "a desavarsit pe sfinti la lucrul slujirii" (Ef. 4,12). Aceasta putere le-a fost data de Duhul Sfant, care a "vadit lumea de pacat" (Ioan 16,9), pentru ca oamenii nu au crezut in Hristos si L-au prigonit; le-a "vadit" apoi lumea "de dreptate" (Ioan 16,10), caci intoarcerea lui Iisus la Tatal este o dreptate a vietii Sale pe pamant inaintea lui Dumnezeu; si le-a "vadit" apoi lumea "de judecata, ca stapanitorul ei a fost osandit" (Ioan 16,11), a fost scos afara din inima oamenilor, pentru a locui in ea Dumnezeu, pentru a fi locas al Duhului Sfant. Caci, pogorat in chip de limbi de foc la Cincizecime, iar nu ca un porumbel ca la Botezul Domnului, Duhul Sfant a fost curatitor si sfintitor al inimilor. Inimile curate se umplu de mireasma duhovniceasca a Duhului Sfant, semn al prezentei Sale, asa cum Dumnezeu ceruse in Legea Veche jertfe curate. Caci "duhurile necurate" tocmai de aceea au mintea plina de rautate demonica, pentru ca au inima necurata: "Sarpele era cel mai siret" (Facere 3,1) deoarece nu avea inima si era simbolizat prin "pomul cunostintei binelui si raului" (Facere 2,9).

Dar plinatatea in care i-a mutat Dumnezeu pe ucenici prin Duhul Sfant a fost si puterea, ca ei sa-si duca crucea in lume, dupa cum s-a spus despre ei:"Iar ei au plecat din fata sinedriului, bucurandu-se ca s-au invrednicit sa sufere ocara pentru Numele Lui" (F.Ap. 5,41). Ei au dobandit astfel si puterea de a se boteza cu botezul Mantuitorului in moarte: "Paharul Meu veti bea si cu botezul cu care Eu Ma botez va veti boteza" (Mt. 20,23); "De suferiti ocara, fericiti sunteti, caci Duhul lui Dumnezeu si al slavei odihneste peste voi" (1 Petru 4,14).

Astfel Duhul Sfant le-a vadit si impartasit ucenicilor calea Mantuitorului de slujire, pentru ca Domnul se inaltase la cer nu pentru a-i lua cu sine, ci pentru ca ei sa fie ca si Adam, pe care Dumnezeu, dupa ce l-a zidit, "l-a asezat in gradina Edenului ca s-o lucreze si s-o pazeasca", (Facere 2,15), adica sa se pogoare de la mandria pomului cunostintei, la smerenia, adancimea si taria vesnica a Pomului Vietii, dupa reperele "asezate de Dumnezeu" in Eden ca o "Evanghelie" a desavarsirii prin botezul asemanarii cu Dumnezeu. Duhul Sfant vadeste calea slujirii Mantuitorului ca ascultare pana la moarte, ca pe o descoperire a "adancului marii", cum spun cantarile de la "Botez" pana la "Intrarea in Ierusalim", ca pe o pogorare a lor in viata lui Hristos ca intr-o pestera de sub pamant, plina de stalactite si stalagmite, simboluri, atat ale pogorarii harului de sus, cat si ale ridicarii omului de jos la Dumnezeu ca pe o "scara", dar numai pe calea minunata a pocaintei, a asemanarii cu chipul lui Hristos. Caci acesta este "botezul cu Duhul Sfant" (Lc. 3,16) ca afundare in apa vietii lui Hristos la Cincizecime, de cand ucenicii L-au si numit pe El prin Duhul Sfant "Domn", cu dulceata Numelui Sau, despre care ingerul cu care se luptase Iacob, i-a spus acestuia: "De ce intrebi de Numele Meu? El este minunat" (Facere 32,29). Despre acest Nume a lui Hristos, proslavit de Duhul Sfant, Dumnezeu spusese si lui Moise: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, a lui Isaac si a lui Iacob..., dar cu Numele Meu de Domnul inca nu m-am aratat lor" (Iesire 6,3).

Prin Duhul Sfant ucenicii au cunoscut la Cincizecime, ca Mantuitorul avea alta viata decat lumea, avea ungerea cu untdelemnul bucuriei, cu care a slujit la temeliile lumii ca traire a chipului Duhului Sfant, care este plinatate de pace si de bucurie "de sus" in suflet, dar "adanc" al slujirii de jos in lume pana la Jertfa. Ei si-au adus, astfel, aminte de cuvintele Mantuitorului: "Fiul Omului n-a venit sa i se slujeasca, ci ca El sa slujeasca" (Mt. 20,28); "Cel ce voieste sa fie intre voi intaiul, sa fie sluga voua tuturor" (Mt. 20,27), caci aceasta este singura cale, atat a dobandirii Duhului Sfant, cat si de pastrare a darurilor Sale prin impartasirea lor (Mt. 10,8).

Duhul Sfant, care in Hristos "invata toate" (Ioan 14,26), luand "dintru ale Sale" (Ioan 16,14) este "Vistier al bunatatilor" din Hristos, in care ca "vitelul cel ingrasat", locuieste, toata plinatatea dumnezeirii dupa trup" (Col. 2,9), si "Datator de viata". Astfel, prin expresia: "Painea noastra cea spre fiinta, Da-ne-o noua astazi!" (Mt. 6,11), se cere, ca Dumnezeu sa daruiasca Duhul Sfant (Lc. 11,13), care impartaseste si salasluieste pe Hristos in inimi, "trimitand pe Duhul Fiului Sau in inimile noastre" (Gal. 4,6). Aceasta cerere a rugaciunii "Tatal nostru" a fost posibila la Cincizecime ca "botez cu Duhul Sfant" (Mt. 3,11), ca "afundare" in adancul vietii lui Hristos, aratata prin catapeteasma trupului Sau ca "sfintire", care umpland inimile, deschide gura spre rugaciune.

"Prin Hristos in Duhul Sfant", sau "in Hristos prin Duhul Sfant" sunt expresii care arata zidirea si viata Bisericii. in toate imprejurarile vietii Sale pamantesti impreuna cu ucenicii Sai, Mantuitorul i-a pazit (Ioan 17,12) si S-a rugat pentru credinta lor (Lc. 22,32); i-a facut "hristofori", asemenea chipului Sau. Acest lucru s-a petrecut datorita iubirii lor fata de chipul Sau: "Insusi Tatal va iubeste pe voi, fiindca voi M-ati iubit pe Mine si ati crezut ca de la Dumnezeu am iesit" (Ioan 16,27). In urmarea acestui chip si in comuniunea cu El, ei au fost in mana lui Hristos ca "pamantul cel bun" (Mat. 13,8), care asteapta ploaia Duhului Sfant, darurile si roadele Sale; iar El a fost pentru ei ca "pamantul cel drept" (Ps. 142,10), la care i-a calauzit ca "Duhul Sau cel bun".

"Cu mana tare si cu brat inalt" (Ps. 135,12), cu cele sapte daruri ale Duhului Sfant (Isaia 11,2), El i-a calauzit la "pamantul fagaduintei", la "pamantul cel drept", "pamantul celor vii" (Ps. 141,5; Ps. 26,19) care rodeste darurile Duhului Sfant, sau mai curand i-a mutat pe ei in El Insusi, ca in "pamantul fagaduintei"; in El Insusi ca "Pomul Vietii". Adevarul lui Dumnezeu, care prin El s-a "ridicat pana la nori" (Ps. 56,13) prin Invierea Sa din morti, i-a facut pe ucenici sa se poata ruga: "Acum am cunoscut ca va mantui Domnul pe Unsul Sau si cu puterea cea vestita a dreptei Sale ii va veni intr-ajutor" (Ps. 19,6); iar "ajutorul" era raspunsul de sus la rugaciunea lor: "Tu, Doamne, deosebi intru nadejde ne-ai asezat" (Ps. 4,8); "Multi zic: cine ne va arata cele bune? Dar, s-a insemnat peste noi lumina Fetei Tale, Doamne" (Ps. 4,6); "Cunoscute mi-ai facut caile vietii; umplea-ma-voi de veselie cu Fata Ta, frumuseti in dreapta Ta pana in sfarsit" (Ps. 15,16); "Tu vei aprinde faclia mea, Doamne; Dumnezeul meu, vei lumina intunericul meu" (Ps. 17,31); "Pentru Numele Tau, ma vei via" (Ps. 142,11); "intru lumina Fetei Tale vor umbla" (Ps. 88,16); "Dreapta Ta, Doamne, s-a proslavit intru tarie..." (Exod 15,6-7); "Minunate fa milele Tale, Cel ce mantuiesti pe cei ce nadajduiesc intru Tine de cei ce stau impotriva dreptei Tale" (Ps. 16,7); "Ca la Tine este izvorul vietii, intru lumina Ta vom vedea lumina; Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine" (Ps. 35,9-10). "Mila" si "untdelemnul" sunt simboluri ale Duhului Sfant 36) si semne ale lucrarii lui Dumnezeu: "Toate caile Domnului sunt mila si adevar" (Ps. 24,11).

Astfel de rugaciuni au fost mangaierea Bisericii la pogorarea Duhului Sfant ca dar de plinatate in Hristos: "Se vor imbata din belsugul casei Tale si din izvoarele desfatarii Tale ii vei adapa pe ei" (Ps. 35,8). Intr-adevar, Mantuitorul care si-a dat viata pentru Biserica, a fost ca si "vitelul cel ingrasat" (Lc. 15,23), simbol al plinatatii darurilor Duhului Sfant, pe care Tatal l-a junghiat la plinirea vremii pentru fiul risipitor si pentru tot omul, facand din el ospatul euharistie al bucuriei si veseliei prilejuite de intoarcerea oamenilor la Dumnezeu. Duhul Sfant este Cel ce umple de Hristos ca o mangaiere a vietii crestine si, in acelasi timp, "mana" (Rom. 8,14) pe "fiii lui Dumnezeu" in Hristos, la urmarea vietii Lui cu bucurie si recunostinta. in acest fel, a lucrat Dumnezeu in sufletele oamenilor "botezul cu Duhul Sfant" (Mt. 3,11) ca izbavire din robia pacatelor si ca eliberare. Aceasta izbavire sta sub auspiciile numelui lui Iisus: "Vei chema numele lui Iisus - spune ingerul catre Iosif - caci El va mantui poporul Sau de pacatele sale" (Mt. 1,21). Iubirea Lui merge pana la inlaturarea oricarui vrajmas al omului, al carui suflet este acea "tara" din care Dumnezeu va scoate pe toti vrajmasii, intrucat ii da acea "tara a fagaduintei" care este insasi casa sufletului Sau in Hristos: Acesta este Legamantul Meu cu ei, cand voi ridica pacatele lor" (Ier.31,33); "Din Sion va veni Izbavitorul si va indeparta nelegiuirile de la Iacov" (Isaia 27,9; 59,20-21); "Cel din urma vrajmas al omului care va fi biruit va fi moartea" (1 Cor.15,26). In Hristos biruinta asupra mortii nu mai este doar o "minune", ci un "adevar" al vietii in Duhul Sfant, care elibereaza sufletul: "Atunci veti cunoaste adevarul si adevarul va va dezlega din legaturi" (Ioan 8,32); "Daca Fiul Omului va va face sa fiti liberi, cu adevarat veti fi slobozi" (1 Ioan 8,36).

Adevarul Sau incinge mijlocul ca o arma a Luminii si aprinde facliile in suflet; "El te va izbavi din cursa vanatorilor si de cuvantul tulburator. Cu spatele Sau te va umbri si sub aripile Lui vei nadajdui: ca o arma te va inconjura adevarul Lui" (Ps. 90,3-4). "Cu arma buneivoiri ne-ai incununat" (Ps. 5,12). Iar desavarsirea se arata prin cruce ca cea a Tatalui, care "face sa rasara soarele peste buni si rai face sa ploua peste drepti si nedrepti" (Mt. 5,45), caci, asa cum nu poate fi o "dictatura" a Soarelui, tot astfel din acelasi izvor nu poate curge si apa dulce si apa amara (Iacob 3,11). Din cauza desavarsirii Tatalui, Fiul trebuie sa moara de mana celor nedrepti, dar Fiul spunea despre Sine: "De aceea Ma iubeste Tatal, ca sufletul imi pun pentru oi" (Ioan 10,17), se roaga sa fie iertati vrajmasii Sai ca nu stiu ce fac: "Domnul este ajutorul meu si Eu voi privi cu bucurie pe vrajmasii mei" (Ps. 117,7); Plin de Duhul Sfant, Hristos este totusi "grauntele de mustar" (Mt. 13,31) al arborelui Imparatiei lui Dumnezeu. In moartea Sa, El traia bucuria ca "ai Sai" vor gusta darurile Duhului Sfant, care nu pot fi tinute de moarte; vor gusta "adevarul" care-i slobozeste (Ioan 8,32). El este implinirea fagaduintei: "Ca la Domnul este mila si multa mantuire la El si El va izbavi pe Israil de toate faradelegile Lui" (Ps. 129,7-8); "Da-mi bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste" (Ps. 50,13). Prin botezul cu Duhul Sfant oamenii dobandesc in Hristos puterea de a "lua Imparatia lui Dumnezeu cu silinta" (Mt. 11,12); "de a-si vinde toate averile de bucurie si a cumpara tarina, in care se afla ascunsa comoara" (Mt. 13,44), adica viata lui Hristos, in care este ascunsa invierea din morti: "Ati murit pentru trupul pacatului si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu" (Col. 3,3); dar mai ales implinirea cererii: "Scoate din temnita sufletul meu ca sa se maturiseasca Numelui Tau" (Ps. 140,7), in asa fel, incat, daca "latul s-a rupt, noi am zburat"(Ps. 123,7). Insasi viata lui Hristos in darurile Duhului Sfant este acea "tarina", in care se afla ascunsa comoara vietii vesnice: "Alerg ca sa-L cunosc pe El si puterea Invierii Lui" (Fil.3,10).

Mantuitorul indeamna la urmarea Sa pe calea stramta pentru vremuri cand "Lumina" nu se va mai putea vedea din cauza intunericului: "Siliti-va sa intrati pe poarta stramta, ca multi, zic voua, vor cauta sa intre si nu vor putea" (Lc. 13,24); "Lucrati cat este ziua caci vine noaptea, cand nu poate sa lucreze nimeni" (Ioan 9,4), atat de scumpe sunt darurile Duhului Sfant in Biserica prin Hristos. Acelasi Duh Sfant care S-a odihnit peste Hristos la Botez, S-a pogorat si in Biserica prin Hristos si este trait ca "pasunea" darurilor Sale: "Ca din seu si din grasime sa se sature sufletul meu si cu buze de bucurie te va lauda gura mea" (Ps. 62,6). Plinatatea inimii in Hristos prin Duhul Sfant, deschide gura pentru a marturisi lauda lui Dumnezeu, un paralelism frecvent in Psalmi, la care se refera si Sfantul Apostol Pavel: "Caci cu inima se crede spre indreptare, iar cu gura se marturiseste spre mantuire" (Rom. 10,10). Plinatatea darurilor Duhului Sfant pentru vremurile mesianice este descrisa in Sfintele Scripturi ca un belsug de bunatati, in care din prisosul inimii se revarsa jertfa de lauda a buzelor: "Umplea-ne-vom de bunatatile casei Tale" (Ps. 64,5).

Cei indreptati in Hristos si, prin El, plini de darurile Duhului Sfant, alcatuiesc un "neam", al celor "blanzi", neamul celor "cuviosi" ai Lui, despre care Psalmii au profetit: "Sufletele lor intru bunatati se vor salaslui si semintia (soiul) lor va mosteni pamantul" (Ps. 24,14). Plinatatea vine din hranirea lor prin rugaciune necurmata cu Hristos in Biserica, si aceasta "plinatate" ii mana la roadele Duhului Sfant, ca prinosul si jertfa lor de buna mireasma inaintea lui Dumnezeu, ca o inchinare in "duh si adevar" (Ioan 4,23): "Si va placea Domnului jertfa lui Iuda si a Ierusalimului ca in anii cei de demult" (Maleahi 3,4). Iar roadele sunt ,faptele bune pe care le-a gatit Dumnezeu inainte de facerea lumii ca sa umblam in ele" (Ef. 2,16), adica in darurile Duhului Sfant.

Harul lui Dumnezeu prin Hristos in Biserica este, astfel, chezasia darurilor Duhului Sfant si a roadelor Sale. "Pacatul" este biruit in Biserica, nu numai din cauza vreunei oprelisti, ci mai ales din cauza bucuriei vietii noi in Hristos prin darurile Duhului Sfant: " Veti scoate apa cu bucurie din izvoarele mantuirii" (Isaia 12,3). In acest fel sunt "pastorite" in Biserica "oile Stapanului" (Lc. 12,42-45). Ca Botezator cu Duhul Sfant si cu foc, Hristos este si El "Inaintemergator la Tatal Sau" (Ioan 16,16), "parga a Invierii din morti" (1 Cor. 15,20) pentru cei pe care i-a asezat pe calea Sa in Biserica. Cererea din Rugaciunea Domneasca: "Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant" (Mt. 6,10) este cererea umplerii oamenilor de darurile Duhului Sfant, ca Cel ce este "Imparat ceresc", "Mangaietorul", "Duhul Adevarului", care "este pretutindenea" si "toate le plineste" si desavarseste in cer si pe pamant.

• « Inapoi
• Inainte »