RAPORTUL DINTRE CUVANT SI IMAGINE IN LUCRAREA MANTUITORULUI

• « Inapoi
• Inainte »

VI. CARACTERUL TEANDRIC AL CUVANTULUI LUI DUMNEZEU IN SFINTELE ICOANE

1. RAPORTUL DINTRE CUVANT SI IMAGINE IN LUCRAREA MANTUITORULUI

Daca Sfanta Scriptura este forma scrisa a Revelatiei, dar nu Revelatia insasi, astfel Sfintele Icoane reprezinta forma ilustrata a Revelatiei, de asemenea, fara a fi Revelatia insasi, asa cum o reprezinta Sfintii despre care s-a spus: "Ca sa cunoasteti cu toti Sfintii dragostea lui Hristos" (Ef. 3,18-19). Ca o continuare a intruparii, Sfintii reprezinta "intregul" adevarului, care in forma scrisa a Sfintelor Scripturi apare in "partile" Sale. Dar si "Sfintii" si "Sfintele Scripturi" si "Sfintele Icoane" reprezinta rezultatul Revelatiei prin Jertfa al intruparii, rezultatul "slavei" (Ioan 17,24) Mantuitorului Hristos prin Inviere. Daca dogma de la Calcedon reprezinta invatatura Bisericii despre "Intrupare", astfel dogma Sinodului al VII-lea Ecumenic reprezinta Revelatia prin Jertfa a Intruparii, care pana atunci a insemnat "aratare", "semanare" ca "lucrul dat de Tatal sa-l savarseasca" (Ioan 17,4) pana la actul liturgic revelational de "sfintire" (Ioan 17,17) prin Jertfa pentru cunoasterea lui Dumnezeu ca "inviere" si "viata vesnica" (Ioan 17,3). Insa, nici Sfintele Scripturi, nici Sfintele Icoane nu pot reda forma vie a Intruparii revelata prin Jertfa Mantuitorului, asa cum sunt "Sfintii" in care Cuvantul lui Dumnezeu este "viu si lucrator" (Evrei 4,12).

Cu "desavarsirea" lor in Hristos, Sfintii sunt o dovada ca Dumnezeu nu a facut lumea doar pentru dreptate si justitie ("Sa fie dreptate si de-ar pieri lumea!" - spunea dictonul latin), ci pentru "desavarsire" (Ps.79,15-16) prin slava lui Hristos in puterea "crucii" si a "iertarii". Numai atunci lumea nu mai este lume, ci Imparatia lui Dumnezeu. Si daca lumea a fost judecata in Hristos numai prin prezenta Sa luminoasa si neclatinata pana la biruinta, conform profetiei: "Acela iti va zdrobi capul, iar tu ii vei intepa calcaiul" (Facere 3,15), aratand crucea si biruinta lui Hristos, dar si vrajmasia lumii, precum si sublinierea Mantuitorului ca Lui, ca "Fiul Omului", Tatal "I-a dat putere sa faca si judecata, numai intru cat este "Fiul Omului" (Ioan 5,27). Deci numai intrucat "L-a sfintit si L-a trimis in lume" (Ioan 10,36), ceea ce a insemnat o judecata asemanatoare cu cea din Sodoma, cand Dumnezeu a apelat la prezenta Sa personala, venind cu "preacinstitul si de mare cuviinta Numele Sau", sa vada daca mai este o sensibilitate a sufletului: "Din cauza inmultirii faradelegilor, dragostea multora se va raci" (Mt. 24,12), Aceasta "judecata" arata mai mult cu o osandire de sine a Lumii: "Cel ce nu va crede se va osandi (Marcu 16,16) singur de sine. Tot astfel Sfintii in Hristos vor judeca lumea (ICor. 6,2), vor judeca si pe ingerii (ICor. 6,3), care calcand cu nedreptate (Iez. 28,15) Cuvantul Celui pe care Tatal L-a nascut "mai inainte decat a-l fi zidit pe Lucifer" (Ps. 109,3), au savarsit pacatul impotriva Duhului Sfant prin cruzime demonica. Numai prin sederea Sfintilor in Hristos "Lumina lui Hristos va lumina in intuneric" (Ioan 1,5) si intunericul se va osandi.

Cel ce spusese la darea Legii: "O, de-ar asculta poporul acesta ca sa se teama de Mine si sa fie fericit in veci!", in Hristos prin sfintirea Numelui spune: "De Ma iubeste cineva va pazi Cuvantul Meu" (Ioan 14,23). "Iar iubirea de El aduce "pacea lui Dumnezeu care covarseste toata mintea" (Fil. 4,7) si "bucuria pe care nimeni nu o poate lua" (Ioan 16,22), ca o slava a ucenicilor din "slava" lui Hristos; aduce "dreptate, pace si bucurie" (Rom. 14,17) ca taina a Imparatiei lui Dumnezeu": "Ai dat veselie in inimile noastre mai mult decat vinul, graul si untdelemnul" (Ps. 4,7), caci "Imparatia lui Dumnezeu nu e mancare si bautura" (Rom.14,7), iar "omul nu numai cu paine va trai..." (Mt.4,4); "Cautati mai intai Imparatia, si dreptatea Lui (nu dreptatea lumii), si celelalte se vor adauga" (Mt. 6,33). In urmarea lui Hristos ucenicii au fost trecuti prin starea de "slugi" mai intai, apoi de "prieteni" (Ioan 15,15), si in cele din urma de "fii" (Ioan 1,12-13) prin Duhul Sfant in desavarsirea si "Lumina""Parintelui Luminilor" (Iacob 1,17) ca "Tatal" lor, si frati" cu Hristos (Ioan 20,17).

Dupa Cincizecime, a mai avut loc, oare, o pierdere a Duhului Sfant ca in urma smintelii de la pacatul stramosesc? Sfantul Chiril al Alexandriei spune, ca la Cincizecime ucenicii Mantuitorului au redobandit Duhul Sfant pierdut la pacatul stramosesc. Referindu-se la Cincizecime, Mantuitorul le spunea ucenicilor ca "Duhul va ramane cu ei in veci" (Ioan 14,16), ca "Nimeni nu va rapi oile Sale din mana Tatalui Sau" (Ioan 10,29), ca "Bucuria voastra nimeni nu o va lua de la voi" (Ioan 16,17). Duhul nu venea fara Hristos si nu se poate pastra fara Hristos. Calea este marturisirea lui Hristos ca "piatra pe care a zidit Biserica si portile iadului nu o pot birui" (Mt. 16,18).

Dar, aratand calea pastrarii Duhului Sfant, Mantuitorul a aratat si greutatile viitoare de a pastra aceasta "cale": "Pot oare prietenii Mirelui sa posteasca cata vreme Mirele este cu ei? Dar va veni o vreme cand Mirele se va lua de la ei si atunci vor posti" (Mt. 9,15). Caci prin El, Imparatia lui Dumnezeu este "inlauntrul" (Lc. 17,21) lor, ca locas al Duhului Sfant de "dreptate, pace si bucurie" (Rom. 14,17). Mantuitorul mai arata ca in cautarea slavei Sale si a bucuriei lor, Imparatia lui Dumnezeu care fiind "inlauntrul" lor, "nu vine in chip vazut" (Lc. 17,20-21), dar cu toate greutatile, ea "vine cu putere" (Marcu 9,1). Ea este ca "aluatul pus in trei masuri de faina pana se dospeste toata" (Mt. 13,33), sau ca "apele datatoare de viata de sub pragul Templului" (Iez. 47,1-12), care cresc mereu.

Dupa zidirea casei sufletului lor in El, cel mai insistent indemn al Mantuitorului este acela de a priveghea: "Ca de-ar sti stapanul casei la care straja din noapte vine furul, ar priveghea si n-ar lasa sa-i sparga casa" (Mt. 24,43). In Istoria Bisericii incercarile cele mai grele pentru credinta, au fost nu persecutiile, ci stricarea "slavei" Mirelui prin erezia lui Arie, care a atras dupa sine "desacralizarea" Numelui lui Dumnezeu sfintit in Hristos, prin care oamenii au fost "rascumparati cu pret mare" (ICor.6,20; 7,23). Reasezarea credintei pe temeliile ei apostolice in Biserica prin Sfintii Parinti, care au pus in valoare "Jertfa" Mantuitorului ca Revelatie pentru cunoasterea lui Dumnezeu si a intruparii Sale, avea sa mai sufere o zguduire asemanatoare in sec. VIII din cauza iconoclasmului, care ignora si respingea valoarea "Sfintelor Icoane" ca forma teandrica de exprimare a Revelatiei.

"Litera este lasata la o parte, duhul trece inaintea ei", scria Sfantul Grigorie de Nazianz. Intruparea Domnului ca o "cale noua si vie" (Evrei 10,20) a mantuirii fata de Legea Tablelor de piatra insemna vremea "scrierii in inimi" a voii lui Dumnezeu: "Voi scrie voia Mea in inimile lor si nu va mai fi nevoie sa invete unul pe altul Legea, caci toti Ma vor cunoaste de la mic pana la mare" (Ier. 31,33). "Scrierea" voii lui Dumnezeu pe "tablele de carne ale inimii" (2Cor.3,3) prin lucrarea harului din prezenta personala a lui Dumnezeu in Hristos si a Bisericii are o slava cu mult mai mare, care duce la desavarsire spre deosebire de "Legea care nu a desavarsit nimic" (Evrei 7,19), pentru ca mijlocea un duh de infricosare (Rom.8,15; Gal.4,7). Dimpotriva, scrierea in inimi prin lucrarea harului insemna "inflorire ca finicul" (Ps. 91,12), pana la transfigurarea, impartasirea unui duh de infiere prin care Dumnezeu se descopera ca "Tata". Este acel "duh ceresc" prin care voia lui Dumnezeu este implinita "precum in cer, asa si pe pamant", lucrare simbolizata prin "prefacerea" in ape dulci ale harului, a apelor amare ale Legii (Iesire 15,25) datorita lemnului crucii lui Hristos aruncat in ele. Aceasta lucrare a insemnat si o adancire fata de lege: "Ramasita care va fi va prinde radacini in jos si va aduce roade in sus" (Isaia 37,31). Prin lemnul crucii "Imparatia lui Dumnezeu se va lua de la neamul (soiul) acesta si se va da neamului care va aduce roadele ei" (Mt. 21,43); "Bisericii celei neroditoare de mai inainte acum a inflorit lemnul crucii spre putere si spre intarire" (cantare liturgica).

Cand Mantuitorul spunea in rugaciunea Sa arhiereasca: lucrul pe care mi l-ai dat sa-l fac, l-am facut" (Ioan 17,4), acest lucru nu insemna ca a scris ceva, sau a daltuit sau zugravit ceva ca o opera de arta. "Lucrul" dat de Tatal sa-l faca atunci cand L-a trimis in lume cu cuvintele: "Sezi de-a dreapta Mea" (Ps. 109,1) era acela, ca prin implinirea voii lui Dumnezeu pe care o avea in inima Sa (Ps. 39,11). s-o scrie in inimi prin lucrarea preotiei filantropice divine. "Lucrul" Sau era acela de a-i face pe oameni asemenea chipului lui Dumnezeu din inima sa proprie: "Nu se rusineaza a-i numi pe ei frati" (Evrei 2,11). El era asemenea acestor frati, desigur, cu deosebirea ca era "uns" de Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai mult decat "partasii" Sai (Ps. 44,9). El nu se intorcea la Tatal fara ei, "asa cum nu se intoarce ploaia ce cade pe pamant pana nu aduce rod" (Isaia 55,10-11). Ceea ce se fagaduise celor ce urmeaza Lui era: "insutit va lua in viata aceasta, iar in veacul viitor viata vesnica" (Mt. 18,29 In limbajul Mantuitorului "Insutit va lua in viata aceasta" insemna restaurarea casei sufletului omului, a templului lui Dumnezeu din inima omului care fusese stricat (ICor.3, 16-17), redobandirea averii de fiinta de la Dumnezeu Iahve, de care omul fusese jefuit, ranit "in latura si in umbra mortii" (Isaia 9,1; Mt.4,16), lasat "abia viu" (Lc. 10,30) si readucerea lui la "izvorul vietii" (Ps.35,9), la "rugul aprins" (Iesire 3,2), de la care a fost scos prin sminteala.

Pe regele David Dumnezeu, ca "samarinean milostiv", l-a ajutat sa-si vada faradelegea, dupa ce zadarnic adusese jertfe multa vreme. Astfel, David si-a putut da seama ca nu mintea omului e in stare sa-l tina in ascultare, ci inima sa. Restaurarea casei sufletului incepe cu inima: "Inima curata zideste intru mine si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele... cu duh stapanitor ma intareste" (Ps. 50,11,13); Arderile de tot nu le vei binevoi, jertfa placuta lui Dumnezeu este duhul umilit, inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi" (Ps. 50,17-18). Pe cel cazut intre talhari, cand se pogora de la Ierusalim la Ierihon, de la pomul cunostintei la pomul vietii, de la minte la inima, jefuit de "averea" fiintei (ousia - Lc.15,12) prin ruperea de izvorul vietii, dus la sminteala de a-si cere "partea de avere" (Lc. 15,12), de fiinta, Dumnezeu cu preotia Sa ca un samarinean milostiv il ridica pe ,,asinul" (Lc. 10,34) ascultarii lui Hristos, dupa ce ii unge ranele umplerii de sine cu untdelemn si cu vin ("har si adevar"- Ioan 1,17). Il aduce inapoi de la Ierihon la Ierusalim intarindu-i inima prin daramarea zidului egoismului de la "Ierihon" si ii lumineaza mintea prin Inviere, zidindu-i din nou "zidurile Ierusalimului" ca "intarire cu duh stapanitor", vindecand imprastierea mintii. Ii intareste inima cu painea fiintei in locul "Tablelor de piatra" sau "literei", si ii lumineaza mintea cu "pestele" cunostintei, nu cu "sarpele" smintelii (Lc.7,9-10). Este o lucrare simbolizata la "inmultirea painilor" (Mt. 14,17) prin raportul de "cinci paini" pentru intarirea inimii si "doi pesti" pentru luminarea mintii. In acest fel Dumnezeu il ajuta pe om sa-si zideasca din nou in Hristos "casa sufletului" pe care o avea de la Dumnezeu, cu care a venit Hristos ca sa i-o dea ca: "pamantul celor vii" (Ps. 141,5); "tara fagaduintei"; "cetatea cu ziduri tari al carei mester si ziditor este Dumnezeu" (Evrei. 1,1), ca "multime a puterii Sale" (Iesire 15,6-7) de a vadi in Hristos "comoara in vase de lut" (2Cor.4,7).

Ajutorul pentru zidirea casei sufletului prin minunata intrupare a lui Dumnezeu, care vine in Hristos sa mearga inainte cu ceasta casa a sufletului pentru a zidi pe cei ce urmeaza Lui (Ps. 83, 6-8) este de la Dumnezeu, care a iubit lumea vrajmasa cu El, dar care avea nevoie de "impacare" (2Cor.5,20). Hristos, ca Dumnezeu intrupat, este "omul" care in starea primordiala, dincolo de moarte, traia nu numai cu paine, ci si cu tot Cuvantul ce iese din gura lui Dumnezeu, care este izvor de viata vesnica, si care tocmai de aceea este pe pamant ca si "in sanurile Tatalui", (Ioan 1,18) ca fiu al Tatalui, ca om cu averea de fiinta fara de sfarsit, Dumnezeu in trup si omul in Dumnezeu prin ascultare, ca "Adam cel de-al doilea" (ICor.15,45). Avand casa sufletului si chipul lui Dumnezeu in om, Hristos are puterea de a zidi prin Sine pe cei ce urmeaza Lui (Ioan 12,26), mai intai prin viata Sa in trup, in puterea Duhului Sfant, ca Unsul Domnului, purtand numele de "Hristos", apoi prin invatatura Sa, dupa numele Sau de "Iisus". Lucrarea Sa se numeste "mutarea" (Col. 1,13) celor ce urmeaza Lui in insasi viata Sa in trup, care va fi pentru ei o noua gradina a Edenului in care El este "Pomul vietii", in care Dumnezeu ii aseaza "ca s-o lucreze si s-o pazeasca" (Gen. 2,15): "Eu sunt usa; prin Mine de va intra cineva se va mantui; si va intra si va iesi si pasune va afla"; (Ioan 10,9) "Sufletul mi l-a intors; m-a povatuit pe cararile dreptatii pentru Numele Lui" (Ps. 22,3); "Celor ce L-au primit le-a dat lor putere sa se faca fii ai lui Dumnezeu.... care de la Dumnezeu s-au nascut" (Ioan 1,12-13).

Lucrarea lui Dumnezeu in Hristos este impartasita in cultul divin ortodox in interpretarea ei vie si in legatura organica a Sfintelor Evanghelii de-a lungul Anului Liturgic randuit de Sfintii Apostoli si de Sfintii Parinti, mai ales de catre Sfantul Vasile cel Mare, cu constiinta poruncii Domnului: "In dar ati luat, in dar sa dati'" (Mt. 10.8), incat cei ce impartasesc acest dar, marturisesc la incheierea Sfintei Liturghii; "Am vazut Lumina cea adevarata, am primit duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata de a ne inchina Sfintei Treimi nedespartite". Din ceea ce ei "dau in dar" se poate vedea ce "au primit in dar". Darul lui Dumnezeu in Mantuitorul Hristos, ca Cel ce da celor care cer ca unor fii: "paine" nu piatra; "peste" nu sarpe, este "calea noua si vie" (Evrei 10,20) a mantuirii prin plinatate, in urma ascultarii din urmarea lui Hristos. In El, spre deosebire de Tablele de piatra ale Legii, voia lui Dumnezeu este painea betleemica: har si adevar, ca deosebire, iar nu contrazicere a Legii Vechi, in ceea ce priveste efectul acesta: "Legea e sfanta si dreapta si buna... dar eu sunt trupesc, vandut sub pacat" (Rom. 7,12, 14), spune Sfantul Apostol Pavel, iar Mantuitorul Hristos a subliniat: "N-am venit sa stric, ci sa plinesc" (Mt.5,17).

Hristos este har prin Intrupare si Inviere vadita prin Jertfa, Invierea Sa a insemnat deschiderea ochilor oamenilor asupra vietii Sale in trap, ca o privire "dincolo de catapeteasma", (Evrei 10,20) fapt remarcat in perioada dintre Pasti si Inaltarea Domnului din lucrarea Mantuitorului dinainte de Jertfa a acelor evenimente, care arata cel mai mult viata Sa ca Lumina", mai ales in Duminicile 4-6 de dupa aratarile Domnului, prin care i-a adunat pe ucenici ca Biserica, pe care Tatal avea s-o sfinteasca la Cincizecime: Tamaduirea slabanogului bolnav de 38 de ani, eveniment care-L arata pe Hristos ca Scaldatoare a Invierii; Convorbirea cu femeia samarineanca la fantana lui Iacob, care-L arata ca pe Izvorul apei celei vii; Tamaduirea orbului din nastere, care-L arata ca "Lumina ce lumineaza pe tot omul ce vine in lume" (Ioan 1,9), "orbul din nastere" fiind simbol al ramanerii omenirii in intunericul nevederii lui Dumnezeu dupa pacatul stramosesc, deoarece "Tot ce se naste din trup, trup este" (Ioan 3,6). Aceste pericope arata inceputul deschiderii ochilor ucenicilor pentru vederea lui Dumnezeu pe drumul de la bucuria invierii la mangaierea Duhului Sfant de la Cincizecime, sau "mutarea" lor in Hristos, in viata Sa de pe pamant ca si in cer, intrucat s-a dovedit ca este de dincolo de moarte; s-a dovedit ca este "vie" (Evrei 7,8,16,24).

La Cincizecime Duhul Sfant i-a aratat pe ucenici ,frati" cu Hristos, asa cum ii numise Mantuitorul Insusi in adresarea catre femeile mironosite (Ioan 20,17). Mantuitorul declara lucrarea Sa ajunsa la implinire atunci cand spunea: "Slava pe care Mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca toti sa fie una" (Ioan 17,12). Acest lucru insemna lucrarea Duhului Sfant ca un botez al Bisericii prin El: "Acela va va invata toate" (Ioan 14,26). "Din al Meu va lua si va da voua" (Ioan 16,14-15), caci in cele "ale Sale", erau intr-adevar "toate" (Ioan 4,25). Duhul Sfant le-a aratat ca ei sunt acolo unde era Mantuitorul, adica in "adevarul" invierii din viata Lui, vadit prin Jertfa Sa si in aceasta ipostaza ei erau socotiti de catre Mantuitorul "martori" (Ioan 15,27) ai Sai, ca cei asupra carora a venit darul invierii. Dramul lor cu Mantuitorul de la chemare la desavarsire prin indreptare (Rom.8,29) este concretizat de catre Sfintii Apostoli in "Evangheliile" Anului Liturgic care incep dupa Cincizecime si "Duminica tuturor Sfintilor" ca rod al lucrarii Duhului Sfant pana la mutarea lor in Hristos. Este un drum al zidirii in Hristos ca nastere din duh, crestere si desavarsire ca plinatate. Dar acest drum inseamna in primul rand darul si harul bucuriei celor ce vad pe Mantuitorul prin Duhul Sfant, bucuria pentru "taria" vietii lui Hristos si pentru "plinatatea''' ei de pace si mangaiere: "Adapati de Duhul noi bem pe Hristos", spunea Sfantul Atanasie cel Mare. "Plinatatea Bisericii Tale pazeste-o", se roaga Biserica pentru a putea impartasi in dar pe Hristos. Cand il aveau in fata ochilor, il urmau cu nadejde, dar dupa Inviere si Inaltare, de la Cincizecime, il urmeaza de bucuria si plinatatea adevarului.

Din punctul de vedere al Jertfei Mantuitorului se vadesc doua realitati ireductibile si anume: Dumnezeu in Hristos pe de o parte, si vrajmasia lumii pe de alta parte. In Hristos ca "Miel al lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii" Dumnezeu isi arata "taria" Sa, sfintind "calea" prin care Cuvantul lui Dumnezeu este vadit ca "adevar". Astfel Cuvantul lui Dumnezeu nu mai ramane "litera" ca in Lege. "Taria" Sa inseamna ca Invierea lui Hristos nu este doar o minune, asa cum o percep oamenii, ci "adevarul" ca viata Sa nu poate fi tinuta de moarte. Pacatul lumii, sau "moartea vie" (Ioan 5,25), de deasupra, de pe pamant, unde este "latura si umbra mortii" (Isaia 9,1), s-a lovit de Hristos si s-a sfaramat: "Domnul Savaot va pregati in muntele acesta pentru toate popoarele un ospat de carnuri grase, un ospat cu vinuri bune, carnuri grase cu maduva, vinuri bune limpezite. Si in muntele acesta El va da la o parte valul care invaluie toate popoarele si perdeaua care acopera toate neamurile. El va inlatura moartea pe vecie" (Isaia 25,6-8). Acest lucru este ca o "auzire" a glasului Fiului lui Dumnezeu pentru "invierea" de dincoace de moarte (Ioan 5,25) a celor ce vor auzi. In continuare (Ioan 5,27) Mantuitorul pomeneste si invierea cu trapul a tuturor celor din morminte, tot ca o auzire a glasului Fiului lui Dumnezeu, dar care nu va mai insemna si invierea cu duhul a celor ce nu au avut-o cand erau in viata, ci numai Judecata". Astfel, Sfantul Ioan Hrisostom spune: "Intru-cat murim de o indoita moarte, inviem si cu o indoita inviere. Am inviat odata, nu de mult, din pacat; ne-am ingropat impreuna cu El in Botez si am inviat impreuna cu El prin Botez. Aceasta inviere dintai este izbavirea de pacate, a doua inviere este invierea trupului. Ti-a dat pe cea mai mare, asteapta si pe cea mai mica. Cea dintai inviere este cu mult mai mare decat a doua. Caci e cu mult mai mare lucru sa izbavesti de pacate, decat sa vezi un trup inviat. Am inviat, deci, cu invierea cea mai mare, aruncand moartea cea cumplita a pacatului si dezbracand haina cea veche. Sa nu deznadajduim, dar, nici de invierea cea mai mica. Cu invierea cea mai mare am inviat si noi mai demult, cand ne-am botezat".

Prin Invierea Domnului ca "adevar" al vietii Sale s-au implinit mari si tainice profetii: "Domnul va da tarie poporului Sau; Domnul va binecuvanta pe poporul Sau cu pace" (Ps. 28,11). Astfel, numai in Hristos "Dreptatea si pacea se vor saruta", deoarece prin Hristos "adevarul din pamant va rasari si dreptatea din ceruri va privi" (Ps. 84,11-12). In afara de Hristos dreptatea si pacea nu se pot impaca niciodata in lume. Chiar daca in Hristos crestinii devin "priveliste" (ICor.4,9) pentru lume, intrucat in Hristos "crucea este nebunie pentru cei pieritori" (I Cor. 1,18), totusi ea este "puterea lui Dumnezeu" (I Cor. 1,24) pentru cei ce se mantuiesc. La randul ei lumea nu poate sa nu urasca viata dumnezeiasca a Sfintei Treimi in Hristos, nestiind ca orice rautate aduna "cununi de spini" pe capul lui Hristos. Dar, tocmai faptul de a nu putea fi decat pro sau contra lui Hristos, lumea vadeste inrudirea sa initiala funciara cu Dumnezeu de care s-a rupt, intrucat se arata pe de alta parte ca Hristos este "Lumina lumii" (Ioan 8,12), ceea ce in "icoane" se arata ca un continut funciar hristologic, antropologic, ecleziologic si biblic. Prin Jertfa lui Hristos nu se mai poate separa Cuvantul lui Dumnezeu de "Calea" lui Hristos in trup, astfel ca aceasta "Cale" trebuie descoperita in spatele literei Scripturii, sau Sfintei Scripturi in Intruparea Domnului, care in Vechiul Testament ca si Cuvant al lui Dumnezeu nu avea si o "cale" si nu se putea "jertfi" pentru vadirea lui ca "adevar". Astfel lucrarea lui Dumnezeu in Hristos este nu atat vadirea raului din lume, cu toate ca spusese prin profeti, ca in Hristos oamenii cei credinciosi vor vedea "deosebirea dintre cei drepti si cei pacatosi" (Maleahi 3,18), care din cauza invartosarii inimii, "ochi au si nu vad, urechi au si nu aud" (Mt. 13,13), si "lor nu le este dat a sti tainele Imparatiei lui Dumnezeu" (Mt. 13,11). "Lucrarea" lui Dumnezeu in Hristos este in primul rand "slava" caii Sale impartasita Bisericii (Ioan 17,12).

"Credinta este din auzire, iar auzirea din Cuvantul lui Hristos" (Rom. 10,17). Deci, "Cuvantul" este un dar al Intruparii Domnului. Mantuitorul pronunta adesea, dupa una sau alta din invataturile Sale, indemnul: "Cine are urechi de auzit, sa auda" (Mt. 13,9). Despre cei ce nu "auzeau", El arata si cauza neauzirii cand ii deosebeste pe ei de Apostoli: "Voua va este dat sa stiti tainele Imparatiei lui Dumnezeu, iar acelora nu le este dat, caci ochi au si nu vad, urechi au si nu aud, caci s-a invartosat inima poporului acestuia" (Mt. 13, 11-15). Astfel "auzirea" Cuvantului este o taina a inimii neimpietrite, a inimii "curate si bune" (Lc. 8,15), care simte in Hristos insasi prezenta lui Dumnezeu venit in lume in trup ca sa scrie in inimi voia lui Dumnezeu, calea lui Dumnezeu ca "adevar". Intruparea Domnului, trupul Sau, este ca "degetul lui Dumnezeu" (Lc. 11,20) cu care scrie in inimile curate si bune voia lui Dumnezeu; ca "toiagul" care atinge stanca de piatra a inimii, ca sa curga din ea apa, prin scoaterea inimii de piatra si daruirea unei inimi de carne si duh de rugaciune. (Iez. 36,26); ca "Usa" prin care se "intra" si se "iese" (Ioan 10,9) la pasunea darurilor Duhului Sfant din Hristos, "vitelul cel ingrasat" taiat de Tatal pentru ospat si "vistier al bunatatilor". Scrierea in inimi, prin sensibilitatea vederii si auzirii, este o lucrare a lui Dumnezeu, un dar al Duhului Sfant. Cuvantul auzit de la Mantuitorul este numai ceea ce era in primul rand inima Sa, ca "cele sfinte si margaritarele" (Mt. 7-6) inimii Sale, pe Care il intareste prin semne si minuni si in cele din urma il arata ca "adevar" in trupul Sau. El sfinteste prin jertfa Sa, prin care dezleaga pe cei cu inima curata si buna de legaturile pacatului, de robia patimilor si astfel jertfa Sa, este cea mai mare binefacere a lui Dumnezeu si de aceea: Euharistie. Prin "Jertfa", Cuvantul se traduce mai profund ca: "adevar" al trupului Sau si al celor ce cred in El. "Cuvantul era viata..." (Ioan 1,4 ) si El "S-a facut trup" (Ioan 1, 14) ca sa arate in El viata, ca singura cale de mantuire pentru orice trup, pentru toti oamenii care cred in El. In trupul Sau, Invierea se vadeste ca o "comoara ascunsa in tarina" (Mt. 13,44). El este: "Calea" sfintita prin jertfa si Invierea Sa ca adevar al vietii omenesti.

• « Inapoi
• Inainte »