Credinta adevarata, conditia primirii darului Duhului Sfant

• « Inapoi
• Inainte »

b) "Credinta adevarata", conditia primirii darului Duhului Sfant. Insemnatatea Duminicii a 7-a de dupa Pasti

Mantuitorul se inalta la cer pentru a deschide cerul si pentru "iesirea" ucenicilor Sai la "pasunea" darurilor Duhului Sfant. Ca si Natanael, ei sunt, cei de sub smochin, in care nu era viclesug, si care "vor vedea cerurile deschise si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si pogorandu-se peste Fiul Omului" (Ioan 1,51). Asa cum la Inaltarea pe cruce i-a atras prin lacrimile lor, tot astfel la Inaltarea la cer Mantuitorul ii atrage prin bucuria rugaciunii. Episodul Evangheliei, care semnifica cea mai sugestiva imagine a istoriei Bisericii, este cel prin care, dupa inmultirea painilor, simbol al Euharistiei din Jertfa Mantuitorului, El ii sileste pe ucenici sa treaca dincolo de mare cu corabia, iar El se urca pe munte sa se roage (Mt. 14,22-26). De acolo ii vedea pe ei in corabie, care era la multe stadii departe de tarm, cum se chinuiau vaslind, caci vanturile erau impotriva. Iar vanturile ridicau valuri. Pe acest uragan El vine la ei asa cum ar merge pe uscat semnificand adevarul, ca si Biserica Sa are aceasta putere in El: "Indrazniti, Eu sunt, nu va temeti!" (Mt. 14,27). Dar nu atat puterea lor probata prin curajul lui Petru i-a incantat, ci faptul ca El s-a aratat lor si a ramas cu ei in corabie. Era plinatatea bucuriei ca la inceput, asa cum pe cei trimisi sa lucreze in vie, ii "plateste" pe cei din urma ca si pe cei dintai (Mt. 20,1-16).

Semnul istoric prin care s-a marcat pierderea "bucuriei" ca "luare a Mirelui", si "post" din cauza acelei "luari" (Mt. 9,15), este acea erezie din vremea de libertate a Bisericii, care prin Arie strica sfintirea Numelui lui Dumnezeu in Hristos si impiedica astfel lucrarea Duhului Sfant care nu vine, daca Hristos nu este preamarit in slava Sa (Ioan 7,38-39), dupa cum se arata in Evanghelia Cincizecimii. Acest moment istoric este marcat in Sfanta Liturghie prin marturisirea de credinta de la Niceea dupa intrarea cu Sfintele Daruri in Altar si inainte de prefacerea Sfintelor Daruri prin invocarea Duhului Sfant, deoarece numai prin credinta adevarata, prin Duhul ceresc a lui Hristos si prin vederea Luminii adevarate, adica prin Hristos cel apostolic, poate veni Duhul Sfant. Duminica de dupa Inaltare, a VII-a de dupa Pasti, arata acest adevar al credintei, care are puterea invocarii Duhului Sfant, deoarece adevarata teologie este cea care are puterea invocarii Duhului Sfant prin rugaciune. Cuvintele din Rugaciunea Arhiereasca a Mantuitorului, pe care le aduce aminte Evanghelia zilei, se refera la credinta apostolica: "Parinte, a venit ceasul! Preaslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslavesaca. Precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata viata vesnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Si aceasta este viata vesnica: sa Te cunoasca pe tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos, pe care L-ai trims. Eu Te-am preaslavit pe Tine pe pamant; lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac, l-am savarsit. Si acum, peaslaveste-Ma Tu, Parinte, la Tine Insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai inainte de a fi lumea. Aratat-am numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat si cuvantul Tau l-au pazit. Acum au cunoscut ca toate cate Mi-ai dat sunt de la Tine. Pentru ca cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit, si au crezut ca Tu M-ai trimis. Eu pentru acestia Ma rog; nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, ca ai Tai sunt. Si toate ale Mele sunt ale Tale, si ale Tale sunt ale Mele si M-am preaslavit intru ei. Si Eu nu mai sunt in lume, iar ei in lume sunt si Eu vin la Tine. Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau, in care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem si Noi. Cand eram cu ei in lume, Eu ii pazeam in numele Tau, pe cei ce Mi i-ai dat; si i-am pazit si n-a pierit nici unul dintre ei, decat fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura. Iar acum, vin la Tine si aceasta le graiesc in lume, ca sa fie deplina bucuria Mea in ei" (Ioan 17,1-13). Aceste cuvinte spuse inainte de Rastignire arata Revelatia iminenta prin Jertfa Sa, atat a cunoasterii lui Dumnezeu ca putere a Invierii si vietii fara de sfarsit, cat si a celor "ale Sale", Revelatie care are loc la fiecare Sfanta Liturghie.

Pericopa Apostolului, ce se citeste inainte de Sfanta Evanghelie la Duminica a VII-a dupa Pasti, aduce aminte despre asemenea zguduiri din cauza ratacirilor, chemand insistent la pastrarea credintei adevarate apostolice. Astfel, Sfantul Apostol Pavel spune preotilor din Efes: "Drept aceea, luati aminte la voi insiva si la toata turma intru care Duhul Sfant v-a pus pe voi episcopi, ca sa pastoriti Biserica lui Dumnezeu, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau. Caci eu stiu aceasta, ca dupa plecarea Mea vor intra intre voi lupi ingrozitori care nu vor cruta turma. Si dintre voi insiva se vor ridica barbati graind invataturi rastalmacite, ca sa traga pe ucenici dupa ei" (F. Ap. 20,28-29).

Pentru pastrarea bucuriei apostolice a lui Hristos ca Mire al Bisericii, Traditia ortodoxa a adus aminte de importanta hotaratoare a Jertfei Mantuitorului prin instituirea sarbatorii "Inaltarii Sfintei Cruci", dupa Sinodul I Ecumenic, prin punerea in valoare in Sfanta Liturghie de catre Sfantul Vasile cel Mare a jertfei Mantuitorului ca Revelatie pentru Intruparea Sa; de asemenea, prin sublinierea rolului Maicii Domnului pentru lucrarea pascala a Mantuitorului la sarbatoarea "Izvorului Tamaduirii", care venea dupa grava dezbinare a Bisericii in marturisirea lui Hristos la Sinodul IV Ecumenic, din cauza pierderii Numelui adevarat al lui Dumnezeu sfintit in Hristos, deoarece erezia ariana pretindea ca poate cinsti pe Dumnezeu micsorand pe Hristos ca Dumnezeu, cand de fapt, sfintirea Numelui lui Dumnezeu pentru cunoasterea Sa, pe care nimeni nu L-a cunoscut vreodata, ci numai Fiul, prin El Insusi, ca si "icoana a Tatalui", L-a facut cunoscut prin Jertfa Sa (Ioan 17,3). Teologia ascetica va marca aceasta cautare a Mirelui prin "filocalie".

Marturisirea apostolica a lui Hristos ca Mire este semnificata in Sfanta Liturghie dupa aducerea Sfintelor Daruri si calea catre pogorarea Duhului Sfant prin rugaciunea pentru unitatea cugetului din iubirea de Hristos, deschiderea "Usilor Imparatesti" cu invocarea nevoii de intelepciune spre luare aminte, si prin clatinarea Sfantului Aer peste Sfintele Daruri, ca invocare a Duhului Sfant in timpul recitarii "Simbolului Credintei".

• « Inapoi
• Inainte »