Aratarile Mantuitorului ca a doua inviere: cea a ucenicilor Sai

• « Inapoi
• Inainte »

b) "Aratarile" Mantuitorului ca "a doua inviere": cea a ucenicilor Sai

Mantuitorul care ii vazuse pe ucenicii Sai si cand era in mormant, s-a aratat lor, iar ei I-au recunoscut glasul cand le-a spus: "Pace voua" si le-a aratat mainile si coasta Sa. Astfel, ei s-au umplut de bucurie ca o "inviere", conform profetiei Sale: Adevarat va graiesc, ca vine ceasul si acum este, cand cei morti (cu duhul) vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, si cei care vor auzi vor invia". Ca cei "morti", "abia vii", ucenicii au inviat cu duhul. Ei vor preamari pe Dumnezeu, ca prin scoaterea din paradis a stramosilor lor, El nu i-a lasat sa nu mai moara cu trupul in veci, prin mancarea din "Pomul Vietii". In sensul deplin al Pastilor ca "trecere", ei au fost mutati in Hristos, conform cuvintelor Sale: "Voiesc ca acolo unde Eu sunt, sa fie impreuna cu Mine si cei pe care Mi i-ai dat" (Ioan 17,24); "Unde Eu sunt, acolo va fi si sluga Mea" (Ioan 12,26); "Eu sunt viu si voi veti fii vii" (Ioan 14,19). Dezlegati din robia patimilor, ei "s-au nascut din duh", "de la Dumnezeu" (Ioan 1,13). Mantuitorul le adreseaza din nou urarea: "Pace voua!" (Ioan 20,21). Apoi imitand evenimentul venirii Duhului Sfant prin suflarea asupra lor, le-a anuntat trimiterea la lucrare cu puterea pe care o avea si El, fiind trimis de Tatal la Botezul Sau cu Duhul Sfant, aceea "de a dezlega, sau de a lasa pacatele" (Ioan 20,23) oamenilor. Slujba Vecerniei din ziua Invierii aduce o dovada a biruintei cosmice a Mantuitorului prin marturia Sfantului Arhanghel Mihail: "Cine este ca Dumnezeul", aratand prin aceasta, ca numai Fiul, Mantuitorul Hristos, este mostenitorul a toate, conform profetiei: "Din pantece mai inainte decat pe Lucifer Te-am nascut" (Ps. 109,3). Iar la Inaltare "i s-au supus ingerii lui Dumnezeu" ca eveniment cosmic al puterii Mantuitorului in cer si pe pamant (1 Petru 3,22; Mt.28,18; Filip.2,10).

La a doua "aratare" a fost chemat si Toma "din valul necredintei". Era o "adunare" a acestuia mai grea decat a celor pe care Mantuitorul i-a intors de la Emaus la Ierusalim, de care se departau din cauza descurajarii, si pe care El ii ridica si ii aduna conform profetiei: "Toata valea sa se ridice la calea Domnului" (Lc.3,5). Daca Maria Magdalena nu i-a ingaduit sa se atinga de El pana nu-L va fi primit prin Duhul Sfant dupa mergerea Sa la Tatal (Ioan 20,17), astfel Toma a fost chemat sa faca proba realitatii prezentei Sale prin Inviere, pipaind ranele Sale, deoarece afirmatia acestuia: "De nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si de nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si de nu voi pune mana Mea in coasta Lui, nu voi crede" (Ioan 20,25), umbrise in sufletele ucenicilor intaia aratare. Desigur, uimit la vederea Mantuitorului, Toma nu a mai intrebat nimic, dar a fost chemat de catre Mantuitorul insusi cu cuvintele lui, ca si cum ar fi fost de fata cand le-a pronuntat Toma in prezenta celorlalti ucenici, sa faca proba ca El este "carne si oase", iar "nu un duh" (Lc.24,39). Si ceilalti ucenici au fost intariti in credinta prin proba lui Toma, deoarece vor spune: "Ceea ce ochii nostri au vazut, urechile au auzit, iar mainile noastre au pipait, despre Cuvantul Vietii, aceea va vestim, ca si voi sa aveti partas ie cu noi" (1 Ioan 1,1). Cuvintele Mantuitorului la adresa lui Toma: "Fericiti cei ce nu au vazut si au crezuti" (Ioan 20,29), insemnau faptul, ca aceasta credinta este numai intrarea prin "Usa" care este Hristos ca mantuire, care trebuia sa fie urmata de plecarea Sa, pentru "iesirea" lor la "pasunea" darurilor Duhului Sfant (Ioan 10,9), prin "botezarea" cu Duhul Sfant la Cincizecime.

"Aratarile" Mantuitorului nu au constituit pentru ucenici un "program". Nestiind cand se va mai arata, ucenicii se hotarasc sa se intoarca la vechea lor preocupare: pescuitul pe marea Galileii. Acolo li se arata Mantuitorul pentru a treia oara, si anume, atunci cand se apropia ziua dupa intunericul noptii, ca o semnificatie profunda pentru sensul lucrarii Mantuitorului, sens intalnit in refrenul din unele colinde ca: "Ziurel de ziua!". Fara a sti ca este El, Mantuitorul le cere ceva de mancare. Era un semn a ceea ce El avea sa astepte de la ei dupa botezul lor cu Duhul Sfant, ca "mancare''' a Sa in Duhul Sfant din cei adusi de ei la credinta, si ca slugile din parabola puse la masa numai dupa ce vor "gati" ele mai intai pentru stapanul casei (Lc. 17,7). Ei marturisesc ca n-au prins nimic de-a lungul intregii nopti (Ioan 21,3). Este un semn al "pescarilor" pregatiti de Hristos faptul, de a nu prinde nimic din cauza sederii de-a stanga si nu "de-a dreapta", ca semn al urmarii Sale in ascultarea de Tatal Sau, fapt pentru care a fost trimis cu porunca: "Sezi de-a dreapta Mea" (Ps. 109,1).

Aceasta a doua pescuire minunata nu mai avea nevoie de indemnul catre Petru de la prima pescuire: "Mana mai la adanc" (Lc.5,4). In urmarea si lucrarea lui Hristos, fara a sti, ei aveau acest "adanc", la care mai lipsea doar: "aruncarea mrejei de-a dreapta" (Ioan 21,6). Pescuirea minunata i-a facut sa vada, ca El este Domnul cu numele Sau minunat, care i-a chemat la pestele de pe jeratic, si le-a cerut si din pestele adus de ei. Cu acest prilej, Mantuitorul il "indreapta" pe Petru, care gresise din cauza neputintei sale, in ciuda entuziasmului si spontaneitatii pe care le aratase de atatea ori, si pe care Mantuitorul le cultiva pentru adancirea si nu pentru superficialitatea si desertaciunea lor, si era pomenit de ingeri dupa Invierea Domnului doar in ultimul rand printre ceilalti ucenici: "Spuneti ucenicilor Lui si lui Petru..." (Marcu 16,7). Aceasta chemare a lui Petru era necesara, asa cum nu era necesara pentru ceilalti ucenici, si anume pentru aducerea lui la "desavarsire" ca si a celorlalti ucenici prin iubirea de Hristos, singura cale a "pasterii" si nu a "baterii" oilor, care nu sunt ale nimanui altcuiva, decat ale Stapanului: "De Ma iubesti, paste oile Mele" (Ioan 21,15-17), caci "Cine nu aduna cu Mine risipeste" (Mt. 12,30); "Ramaneti in Mine" (Ioan 15,4) ca "roada voastra sa ramana" (Ioan 15,16). Astfel, Mantuitorul i-a intors pe ucenici si de aceasta data din imprastierea lor, ca si pe cei din Emaus, ca si pe Toma, ca si pe Petru. Slava Sa era de a-i aduna: "El va pastori turma Sa ca un pastor si cu bratul Sau o va aduna" (Ioan 40,11). Iar "adunarea" insemna impartasirea slavei Sale: "Slava pe care Mi-ai dai-o, le-am dat-o lor ca toti sa fie una" (Ioan 17,22), si aceasta slava era ca a unora nascuti din Tatal, plini de har si de adevar (Ioan 1,12-13).

• « Inapoi
• Inainte »