Darurile Duhului Sfant

• « Inapoi
• Inainte »

d) Darurile Duhului Sfant.

In Hristos, harul Duhului Sfant, nu este nici "dulcegarie", nici "sare amara", necomestibila, ci este ca "vinul nou" pentru "burdufuri noi" (Lc. 5,36-39); este ca untdelemnul bucuriei si al nadejdii in candela sufletului; este botezul cu Duhul Sfant. Prin slobozenia pe care o da adevarul in Hristos, Duhul Sfant da daruri oamenilor, "talanti", care se inmultesc tot prin puterea Duhului, prin rugaciunea si privegherea omului. Fiecare are talanti de la Hristos dupa puterea sa si fiecare cu mintea sa poate sa puna cu intelepciune in lucrare ceea ce a pus Dumnezeu in inima, dar poate sa le si neglijeze daca isi inabusa glasul constiintei: darurile pot fi folosite in mod egoist, lumina poate fi pusa "sub obroc" (Mt. 5,15), "talantul poate fi ascuns in pamant" (Mt. 25,25). Insusi termenul de "dar" arata ca lucrul daruit nu este propriu, ci provine de la un donator, care prin aceasta a umplut inima primitorului. Iar inima plina se comunica, "Lumina" lumineaza, nu se pune sub obroc: "In dar ati luat, in dar sa dati" (Mt. 10,8) este indemnul Mantuitorului. "Darul" inteles in cele ale lui Dumnezeu este nume propriu al Sfantului Duh si are sensul de a darui ceva, fara a se cere inapoi, singurul motiv al donatiei fiind "iubirea", caracteristica esentiala a Duhului Sfant. Sfantul Duh se numeste "dar" si este "dar", asa cum spune Mantuitorul femeii samarinence despre Sine Insusi: "Daca ai fi stiut darul lui Dumnezeu si cine este Cel ce iti zice: Da-mi sa beau! ai fi cerut de la El si ti-ar fi dat apa cea vie" (Ioan 4,10).

Darul Duhului Sfant este al inimii si nu se primeste numai acolo unde inima se indoieste: "Dreptul din credinta va fi viu, iar de se va indoi cineva, sufletul meu nu va avea bunavointa intru el" (Evrei 10,38). Pentru a nu ascunde darul inimii si a nu pune lumina sub obroc, Mantuitorul a spus: "Celui ce i s-a dat mult, mult i se va cere" (Lc. 12,48). Ca Cel ce este "stiutorul inimilor", El a aratat, ca in inimi este taina Imparatiei lui Dumnezeu care-si are legea ei: "Celui ce are i se va mai da si-i va prisosi, iar celui ce nu are i se va lua si ceea ce i se pare ca are" (Mt. 25,29). "Vita care aduce rod o ingrijeste, ca si mai multa roada sa aduca" (Ioan 15,2). Este o situatie asemanatoare cu cei care asculta Cuvantul lui Dumnezeu, care este cheia inimilor, a Imparatiei lui Dumnezeu si a darurilor Duhului Sfant, dar care, nepunandu-l in lucrare, ajung ca cei care-si zidesc casa lor pe nisip (Mt. 7,26), care zidesc numai cu mintea lor, nesocotind inima, si carora, de aceea, numai "li se pare ca au ceva".

Darurile au ca izvor Duhul Sfant al lui Dumnezeu prin Cuvantul Mantuitorului Hristos si au ca scop zidirea Bisericii: "Cautati sa prisositi in ele spre zidirea Bisericii", este indemnul Sfantului Apostol Pavel (1 Cor. 14,12). Darurile Duhului Sfant trebuie folosite mai ales din iubire, care este mai presus de toate, dupa cum ne incredinteaza tot Sfantul Apostol Pavel: "De as grai in limbi omenesti si ingeresti... de as sti toate tainele si stiinta... de as avea credinta, cat sa mut si muntii... de as da trupul meu sa-l arda si dragoste nu as avea, nimica nu sunt... de nici un folos nu-mi este" (1 Cor.13,1-3). De aceea, cel daruit de Dumnezeu trebuie sa nu cugete despre sine lucruri mari si sa nu dispretuiasca pe cel inzestrat cu mai putin, sa nu rusineze si sa nu vorbeasca de rau pe nimeni, caci "suntem unii altora madulare" (Ef. 4,25; 1 Cor. 12,12-0)39).

Credinta alipeste inima omului de Dumnezeu si-l face in Hristos un singur duh cu El. Iar aceasta iubire de Dumnezeu "din toata inima" (Mt. 22,37), care aduce asemanarea cu Dumnezeu, duce la "iubirea de aproapele ca de sine insusi" (Mt.22,39). Iubirea de Dumnezeu este "taierea imprejur a inimii" si de aici izvoraste comuniunea cu semenii. In aceasta inima renascuta prin pocainta, ca si pasarea Phoenix din cenusa sa proprie, sadeste Dumnezeu darurile Sale duhovnicesti dupa masura credintei fiecaruia: "Darurile sunt felurite, dar acelasi Duh... Unuia i se da prin Duhul Sfant cuvant de intelepciune, iar altuia dupa acelasi Duh cuvantul cunostintei. Unuia i se da intru acelasi Duh credinta, iar altuia darurile vindecarilor, intru acelasi Duh. Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie, unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi si altuia talmacirea limbilor" (I Cor. 12,4,8-11).

Darurile duhovnicesti, sau energiile harului divin, sunt urmarea nasterii de sus a crestinului prin Taina Sfantului Botez. Botezul constituie in viata crestinului o pecete a Duhului Sfant, asa cum a fost pecetluit si Hristos de catre Dumnezeu Tatal (Ioan 6,27). Prin El, crestinii devin "oameni duhovnicesti" intru asemanarea chipului lui Hristos, devin "temple ale Duhului Sfant" (1 Cor.6,19); devin acea "semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestiti in lume bunatatile Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa cea minunata" (1 Petru 2,9). Este o preotie care aduce "jertfe duhovnicesti bineplacute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos" (1 Petru 2,5), adica traieste si rodeste darurile Duhului Sfant. Ele sunt in viata crestinului jertfe bineplacute lui Dumnezeu, "mireasma a vietii spre viata" (2 Cor.2,16). Deci, harul, precum si toate darurile care sunt impartasite prin Duhul Sfant nu sunt altceva decat bunurile sau binefacerile ce se cuprind in natura indumnezeita in Hristos a fiecaruia prin lucrarea Sfantului Duh, al carui rol este acela de a face personale si proprii energiile si darurile lui Hristos, care sa apropie de asemanarea cu El. "Dupa asemanarea cu El - scrie Sf. Chiril al Alexandriei - suntem si noi jertfe sfintite, intrucat am murit pentru pacat, care a fost omorat in noi si traim lui Dumnezeu viata cea intru sfintenie".

Dumnezeu Tatal ne recunoaste si pe noi ca fii ai Sai dupa unirea noastra cu Hristos prin Botez, si ne face partasi bunavointei Sale prin Duhul Sau Cel Sfant. Nicolae Cabasila spune ca, dupa impacarea cu Dumnezeu prin Sfintele Taine, niciuna din binefacerile Sale catre noi nu ne vin decat prin Hristos; dar pe acest Mijlocitor nu-L putem gasi, nici nu putem ajunge in legatura cu El si nici nu ne putem impartasi de darurile Lui, decat pe calea Sfintelor Taine, care ne inrudesc cu sangele Lui si ne fac partasi la darurile pe care ni le-a adus prin Intrupare; prin Taina Mirungerii, Duhul Sfant face cugetul biruitor peste patimi, mai mult decat virtutile naturale, il face iubitor de oameni, drept, intelept, cu atat mai mult, cu cat unele fapte rele nu sunt numai opera omului, ci a duhurilor rele; Duhul Sfant intareste credinta si se roaga impreuna cu noi rugaciunea care strabate cerurile; El este Duhul intelepciunii si al intelegerii, al sfatului si al puterii, al bunei credinte si al temerii de Dumnezeu, dar toate aceste daruri nu servesc la nimic daca nu ne straduim sa conlucram cu Duhul; este nevoie de o stradanie neintrerupta si de priveghere, daca vrem sa avem un folos pentru suflet din Taina Mirungerii, caci stim ca acestei conlucrari ii datoreaza viata aleasa cei ce se disting prin dragoste, prin curatia vietii, prin pilda lor minunata de smerenie sau de bunavointa, ca si cei ce au darul proorociei sau al tamaduirilor.

• « Inapoi
• Inainte »