SENSUL DUHOVNICESC AL SFINTEI SCRIPTURI IN LUMINA ANULUI LITURGIC APOSTOLIC SI PATRISTIC

• « Inapoi
• Inainte »

3. SENSUL DUHOVNICESC AL SFINTEI SCRIPTURI IN LUMINA ANULUI LITURGIC APOSTOLIC SI PATRISTIC

Anul Liturgic Ortodox este apostolic si patristic prin faptul, ca in cadrul sau este redat, ca o permanenta propovaduire orala prin Duhul Sfant, acel intreg organic care este "duhul lui Hristos" (ICor.2,16), prin care ei insisi au fost "desavarsiti la lucrul slujirii" (Ef. 4,12), ca "pescari de oameni" (Lc. 5,10); ei insisi erau purtatori de Hristos si tocmai de aceea "martori" ai lui Hristos (F.Ap. 1,8); ei insisi au dat, ca impartasire, intocmai ceea ce au primit. Acest lucru avea loc, insa, prin acea "slava" ca putere a venirii Imparatiei lui Dumnezeu, sugerata de Mantuitorul in parabola cu aflarea "comorii ascunse in tarina" (Mt. 13,44), sau cu "aflarea drahmei pierdute" (Lc. 15,8). Este calea apostolica a plinatatii si a cresterii Bisericii "prin mangaierea Duhului Sfant" (F.Ap. 9,31). Prin sfintire si "scriere in inimi" a Cuvantului lui Dumnezeu, Anul Liturgic Ortodox a insemnat mereu acel Cuvant al lui Dumnezeu, care in Hristos s-a dat ca "paine" (Mt.7,11), "har peste har" (Ioan 1,16), nu ca "piatra" a Tablelor Legii; ca "duh", nu ca "litera" (2Cor. 3,6), ca "peste" al invataturii, nu ca "sarpe" (Mt. 7,10) al smintelii, adica acea stiinta care ar duce la umplere de sine (ICor. 8,1). In acest fel, au preluat Sfintii Parinti Anul Liturgic Apostolic, precizand sensul sau duhovnicesc, mai ales in vremuri de incercare pentru unitatea Bisericii in veacul al IV-lea prin Sfintii Parinti Capadocieni, din cauza celor mai mari erezii. Prin aceasta precizare a Anului Liturgic, ramasa apoi ca traditie rasariteana dupa separarea Apusului, a fost pus in valoarea sa dumnezeiasca, apostolica, sfanta Cuvantul lui Dumnezeu scris, Sfanta Scriptura, ca o asezare a ei in "Sfanta Sfintelor" locasului de cult ortodox sub semnul "sfintirii" liturgice a Cuvantului in inimi.

"Adevarul" este in spatele literei, dar litera este continuarea Intruparii, vazuta insa cu alti ochi dupa Inviere, cu ochi duhovnicesti, deschisi din nou ca o "inviere" din moartea provocata de pacatul stramosesc de odinioara, care i-a inchis dupa cum scrie: "Atunci li s-au deschis ochii si au cunoscut ca sunt goi si s-au ascuns" (Facere 3,7). Deschiderea ochilor prin inviere aduce cunoasterea ca "vedere" a lui Hristos in sens duhovnicesc: "Noi care L-am cunoscut pe Hristos dupa trup, acum nu-L mai cunoastem asa" (2Cor.3,16); "Acum am cunoscut ca va mantui Domnul pe unsul Sau" (Ps. 19,6). La "Lumina" lui Hristos, care a fost "Toiag" (Iesire 17,6), "Deget" (Lc. 11,20), li s-a aratat "Aur", "Comoara" (Mt. 13,44), ca implinirea profetiei: "Si va rasari, voua celor ce va temeti de Domnul, Soarele dreptatii venind cu tamaduiri in razele Sale si veti iesi si veti zburda ca viteii de ingrasat" (Maleahi 3,20). Acest lucru exprima de fapt cunoasterea lui Dumnezeu prin Hristos, lucru echivalent cu invierea si "viata vesnica" (Ioan 17,3).

Asa cum Hristos nu a putut fi propovaduit inainte de Jertfa, dar cu atat mai mult s-a "semanat" si s-a scris in inimile celor care L-au urmat, intrucat "au iubit aratarea Lui" (2Tim. 4,8), trecand astfel, prin harul Sau, "din putere in putere" (Ps. 83,8), pana ce prin Jertfa Sa, ca trecere pascala, ca mutare a lor in El (Ioan 14,3), si apoi prin botezul cu Duh Sfant, ca "imbracare cu putere de sus" (Lc. 24,49), tot astfel se cere strabatut acelasi drum cu Hristos in Biserica prin Sfintele Taine si prin "adevarul" din litera Scripturii de-a lungul Anului Liturgic, intrucat din toate cate a facut si a invatat Iisus ca "scriere in inimi" si "sfintire" a voii lui Dumnezeu, "Cele ce s-au scris, s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu, si crezand sa aveti viata in numele Lui" (Ioan 20,31).

In teologia Sfintilor Parinti, Sfanta Scriptura este inteleasa numai ca urmare a sfintirii Numelui lui Dumnezeu ca temelie a legamantului Sau. Deci, ea este cartea credintei, care s-a dat nu din cer, ci numai acolo, unde Dumnezeu pregatise pe pamant o structura prin lucrarea de sfintire a Numelui Sau (Mt. 21,33). Sfantul Vasile cel Mare a facut, astfel, o distinctie intre Dumnezeu Creatorul si creatia Sa, in contrast cu toate cosmogoniile antice care generau idolatria. Dumnezeu isi revendica Numele de "Creatorul" (Ioan 1,2) in urma sfintirii Numelui Sau ca "Mantuitorul", dupa ce pana atunci "lasase toate neamurile sa umble in caile lor" (F.Ap. 14,16), pe care insa acum le cheama la pocainta din cauza deosebirii lor de Hristos si vrajmasiei lor cu Dumnezeu (F.Ap. 17,30-31). Reflectate sub forma memoriala in Sfanta Scriptura, adevarurile de credinta se inteleg, astfel, numai in lumina Traditiei pe care a instituit-o Dumnezeu pe pamant pentru mantuire. Sfanta Scriptura este "marturia scrisa", insa nu ca o forma forma de "inlocuire" a lui Hristos, care a spus: "Iata Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor" (Mt. 28,20). Fiind "Calea noua si vie" (Evrei 10.20), "marturia Sa vie" pe temeiul Sfintei Scripturi ca marturie scrisa sunt Apostolii si Sfintii, "desavarsiti la lucrul slujirii" (Ef. 4,12) prin Jertfa lui Hristos.

Opera de rascumparare prin Jertfa, pleaca de la faptul, ca omul zidit de Dumnezeu a fost legat cu patimi trupesti, de care nu se putea elibera, si pentru ca in acest fel omul iesise din sanul lui Dumnezeu, se pierduse de la mana Sa, iesise in afara chipului lui Dumnezeu. Acest lucru insemna de fapt pierderea Luminii interioare, odata cu intrarea in intunericul din afara. Rascumpararea a insemnat, ca Dumnezeu "l-a cautat pe cel pierdut de la mana Sa" (Mt. 18,11), aratandu-i calea de la umplerea de sine in afara si golirea de sine pe dinlauntru, la "lepadarea de sine" si "plinatate", ca adevarata cale de a fi "ca Dumnezeu", dupa chipul si asemanarea Sa, dupa inima Sa (F.Ap. 13,22).

Intrucat il zidise pe om "chip si asemanare" a Sfintei Treimi, Dumnezeu vine in Hristos nu cu Numele Sau de "Creatorul", pentru a nu se considera ca lumea cu urmarile pacatului stramasesc ar fi opera Sa: "Toate cele din lume, pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii nu sunt de la Tatal, ci de la lumea aceasta" (I Ioan 2,16). Lui Moise ii spusese: "M-am aratat lui Avraam, Isaac si Iacov ca Dumnezeu atotputernic, dar cu Numele Meu de Domnul inca nu M-am facut cunoscut lor" (Iesire 6,3), ceea ce insemna aratarea desavarsirii si a puterii Sale de a tine toate ca Pantocrator; lui Ilie i s-a aratat ca "susur lin" (3Regi19,12), in sensul lucrarii Sale viitoare prin intrupare, asa cum se fagaduise: "Duhul Tau cel bun ma va povatui la pamantul cel drept" (Ps. 142,10), si aceasta, deoarece lucrarea Sa avea sa aiba loc: "Nu prin ostiri, sau prin forta, ci prin Duhul Meu" (Zaharia 4,6). Dumnezeu se arata in Hristos "indreptat in Duhul" (ITim.3,16), prin "schimbarea dreptei Sale" (Ps.76,10), ca Lumina lina, ca tarie sub Cruce si ca slava prin Inviere. Mantuitorul nu a cerut pedepsirea vrajmasilor, deoarece El avea puterea iubirii de vrajmasi: "Ocarat fiind, nu raspundea cu ocara; suferind nu ameninta, ci se lasa in seama Celui ce judeca toate cu dreptate" (1 Petru 2,23). In acest fel, Dumnezeu cel Prea Inalt vine in Hristos sa arate in lume chipul Sau adevarat, calea adancului Duhului Sfant (Ps.35,6).

Numele cel mai insemnat a lui Dumnezeu pentru opera Sa de rascumparare este acela de "Samarinean milostiv" (Lc. 10,33) fata de cel cazut intre talhari, jefuit de averea fiintei, ranit cu patima umplerii de sine si ramas "abia viu", cu o viata trupeasca in care traia numai cu paine, fara Cuvantul lui Dumnezeu. Lucrarea Sa de milostivire este intelege "harul si adevarul" (Ioan 1,17) in Hristos spre deosebire de Lege, si asezarea lui pe "asinul" ascultarii sale de voia lui Dumnezeu, apoi mutarea lui la "hanul", in care este tamaduit de orbire, ca sa vada Lumina lui Dumnezeu pe drumul de la chemare pana la desavarsire prin indreptare. Puterea Sa este "adevarul" (Ioan 17,17), care sfinteste "calea" Sa ca o comoara a Invierii, iar Jertfa Sa este "Usa" de intrare si "iesire la pasunea" (Ioan 10,9) darurilor Duhului Sfant, ca un"ospat cu vitelul ingrasat" (Le. 15,23) taiat de Dumnezeu pentru toti cei ce se intorc din tara departata a lumii, pe care Dumnezeu "a iubit-o atat de mult" (Ioan 3,16), cu puterea iubirii sale de vrajmasi.

Lucrarea dumnezeiasca de rascumparare este prezentata in modul cel mai intuitiv in Anul Liturgic Ortodox in perioada dinainte de Jertfa si Inviere pana la Pogorarea Duhului Sfant. Aici se arata taria harului dumnezeiesc ca Lumina, pana la biruinta Luminii prin cruce si sfintirea Numelui lui Dumnezeu ca "Domnul" (Iesire 6,3) plinatatii inimii si al desavarsirii. Dumnezeu ajuta pe oameni sa-si zideasca in Hristos "casa" sufletului lor: "Nu se rusineaza a se numi pe sine Dumnezeul lor, deoarece le-a gatit lor casa" (Evrei 11,16), care este Hristos, prin care ei "s-au nascut de la Dumnezeu" (Ioan 1,12-13), si in care ei "nasc" pe oameni de la Dumnezeu, sadind in ei chipul lui Hristos prin sfintire (IPetru 3,15).

• « Inapoi
• Inainte »