DUMNEZEU ESTE TOTUL INTRU TOATE SI INTRU NIMENI, NIMIC

• « Inapoi
• Inainte »

M-am pomenit asta vara cu un grup de teologi catolici de prin Franta. Si discutand noi asa, m-au intrebat despre treptele rugaciunii si despre energiile necreate ale Duhului Sfant.

Dupa ce le-am vorbit de treptele rugaciunii, am trecut la energiile necreate. Si m-au intrebat:

- In ce consta, parinte, energiile necreate?

- Fiti atenti! Dupa Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin: "Dumnezeu este totul intru toate si intru nimenea nimic".

- Cum este asta, parinte?

- De acum ganditi-va voi.

- Ori este totul intru toate, ori in nimeni nu-i nimic. Ca daca in nimeni nu-i nimic, cum este totul intru toate?

- Atatia teologi ati venit la mos Costache. Cine v-a adus aici? Aratati-mi voi de aici drumul si cum este totul intru toate si intru nimenea nimic? Sunteti atatia teologi! Un prost arunca o piatra intr-o balta, si nu pot s-o scoata o mie de destepti. Voi s-o scoateti... Nu s-au priceput.

Si le-am dat a doua tema pentru a deschide usa discutiei, cu teologia energiilor necreate. "Dumnezeu din toate tuturor se cunoaste si din nimic nimanui".

- Si asta-i incuiata din amandoua partile! au zis ei.

- Treaba voastra, daca vreti sa discutam lucruri asa de inalte!

Au stat si s-au gandit:

- Cum vine asta, mai? "Tuturor din toate se cunoaste si din nimic nimanui" si iarasi: "Dumnezeu este totul intru toate si in nimeni nu-i nimic". Se uitau unul la altul.

- Mai fratilor, eu nu stiu carte. Vorbesc si eu ce stiu. Mie mi-a dat mila lui Dumnezeu memorie, sa tin minte prin cate carti am trecut. Dar, fiindca ati venit atatia teologi, ce sa va fac? Cu doua doctorate, cu trei, mamucuta, ce era aici!

De abia acum v-am dat cheia. Sa descuiem cuvantul. V-am spus ca "Dumnezeu este totul intru toate si in nimeni nu-i nimic". Hai sa pornim de aici. Aici este o taina mare. Care?

Trebuia sa le explic cum, pentru ca lor li-i ciuda ca n-au energiile necreate ale Duhului Sfant. Ca a fost discutia cea mare cu Varlaam si Achindin, in secolul XIV, cu problema isihasta, pentru ca nu se pot descurca in cele mai grele probleme ale teologiei fara acestea.

Uite cum este: In lumea minerala, adica lumea care n-are viata ca: soarele, luna, stelele, pa-mantul, pietrele si tot ce exista ca lume minerala, Dumnezeu este totul intru toate ca si Creator, ca El le-a facut cu una din energiile Sale, cu puterea Sa cea atotlucratoare, si intru nimenea nimic dupa fiinta, ca de fiinta Lui nu se atinge lumea minerala.

Toate le-a creat prin cuvant: El a zis si s-au facut; El a poruncit si s-au zidit. Dar nu se atinge de fiinta Lui, puterea Sa cea creatoare. Asa-i totul intru toate ca si Creator al lumii vazute si nesimtitoare, si intru nimenea nimic dupa fiinta. De fiinta Lui nici heruvimii nu se ating, nici serafimii. Fiinta lui Dumnezeu este inaccesibila mintilor rationale din cer si de pe pamant.

In lumea vegetala, adica tot ce-i verde sub cer: paduri, codri, munti, dumbravi, campii, vai, dealuri, gradini, recolte; tot, tot, tot ce este, care creste si scade si inverzeste, Dumnezeu este totul intru toate ca datator de suflete fara de simtiri, viata a firii, si intru nimenea nimic dupa fiinta.

- Asta cum este?

- Iata cum este: Copacul care il vezi ca creste, iarba, florile si toate plantele, toate cresc si scad, deci au viata, dar au suflete fara de simtiri. Cum fara de simtiri? Eu iau toporul si tai copacul. Il doare? Nu-l doare, ca n-are suflet cu simtire. Eu iau o coasa si cosesc iarba de aici. O doare? N-o doare. Dar are viata? Are, caci creste si scade. Ele au suflete fara de simtiri, sau viata firii, cu o numesc Sfintii Parinti. Toate cate cresc si scad au viata firii, dar suflete fara de simtiri, ca nu au durere.

Deci Dumnezeu, in lumea vegetala, este datator de suflete fara de simtiri, cu energia puterii Sale cea atotlucratoare, dar nu se atinge de fiinta Lui nimic, ca intru nimenea nu-i nimic dupa fiinta.

In lumea animalelor, tot ce-i dobitoc, adica animal sau fiare din padure, taratoare, serpi, toti pestii din apa, toate pasarile cerului, toate albinele, mustele, tantarii si furnicile, tot ce exista viu sub cer, Dumnezeu este Atotcreator al lor si le-a dat suflete cu simtiri, dar fara de minte.

Le-a dat Dumnezeu suflete cu simtiri, ca un miel daca il tai, il doare, un vitel sau o pasare si toate fiarele din lume, toate taratoarele si toti pestii au viata, au suflete cu simtiri, dar fara de minte.

Atunci a facut comentar unul batran:

- Aici parca ar fi ceva de vorbit.

- Da. Vorbiti, ca de aceea ati venit aici!

- Ati spus dobitoacele, pasarile, toate vietuitoa-rele din apa, din aer si de pe uscat au suflete cu simtiri, dar fara de minte. Dar Isaia zice asa: Cunoscut-a boul pe cel ce l-a dobandit pe el si asinul ieslea domnului sau, iar Israel nu M-a cunoscut pe Mine. Si apoi si papagalul, cand vorbesti, vorbeste dupa tine; cainele este foarte destept, iar calul are o inteligenta nemaiintalnita. Si iarasi zice Scriptura: Cunoscut-a randunica si turturica vremea ei sub soare - cand sa plece si cand sa vina, iar Israel nu M-a cunoscut pe Mine.

- Si ce zici cu asta?

- Vezi? Aici ar da de inteles ca au si ele un fel de minte: cainele, papagalul, calul, delfinul, turturica si randunica si boul si asinul si celelalte taratoare.

- Daca ziceti aceasta, huliti pe Dumnezeu si va impotriviti Duhului Sfant!

Se uitau toti unii la altii.

- Cand auzim pe Duhul Sfant ca ne spune clar: Si omul in cinste fiind, n-a priceput. Alaturatu-s-a cu dobitoacele cele fara de minte... Si daca Duhul Sfant spune ca sunt fara de minte, de unde spui dumneata ca au minte? Cui te impotrivesti? Mie? Dumnezeu a spus ca dobitoacele n-au minte.

- Dar ce au, parinte?

- Stai ca-ti spun ce au! Sfantul Efrem Sirul, cand vorbeste de cele zece puteri ale omului - cinci in partea vazuta, cele cinci simtiri: vazul, auzul, mirosul, gustul si pipaitul, de care se serveste trupul, si cinci puteri nevazute ale sufletului: mintea, gandul care izvoraste din minte, ca raza din soare, cugeta-rea, alegerea si hotararea, vorbeste si de a unsprezecea putere a omului, care este instinctul sau priceperea fireasca.

Aceasta putere, a unsprezecea, care nu face parte din minte, ci din instinct, a dat-o Dumnezeu la toate vietuitoarele de sub cer si din ape, si din aer si de pe pamant, ca sa-si intretina viata, sa se pazeasca de dusmanii lor, sa stie la ce vreme sa vina si sa plece.

Aceasta-i pricepere fireasca. Si calul si cainele si papagalul si magarul si boul si oricare vezi ca au pricepere, aceasta nu-i minte, este a unsprezecea putere a mintii omului: priceperea fireasca sau instinctul, prin care ele stiu sa-si apere viata, cunosc pe stapanii lor, stiu sa se pazeasca de primejdii, stiu sa se hraneasca, stiu sa se fereasca. Aceasta le-a dat Dumnezeu si lor pentru viata de aici, dar nu-i minte, este pricepere fireasca. Daca vom zice ca-i minte, cadem in cealalta extrema, impotriva Duhului Sfant.

Le-am aratat acestea dupa Sfintii Parinti. Deci acestea toate au suflete cu simtiri, au instinct, price-pere fireasca, dar nu au minte, si de aceea nici nu se ating de fiinta lui Dumnezeu. Dumnezeu este totul intru toate ca datator de suflete cu simtiri, insa fara de minte, dar in nimeni nu-i nimic, ca de fiinta Lui nu se atinge.

Apoi am trecut la om. Cand am ajuns la om, am vorbit cele trei cuvinte ale Marelui Vasile din Hexaimeron, despre facerea omului.

Omul este samburele universului. In om sunt adunate cele patru lumi: lumea minerala, lumea vegetala, lumea duhurilor si, mai presus de lumea duhurilor, icoana Sfintei Treimi, dumnezeirea.

Dumnezeu este totul intru toate in om, si in nimeni nu-i nimic, la fel ca si in celelalte zidiri. Pe om l-a facut suflet cuvantator. Are minte, are vointa, are imaginatie, are manie, are pofta, are alegere, are discernamant, are hotarare, are voie libera. Toate puterile pe care le arata Sfantul Ioan Damaschin in Dogmatica.

Da. Dumnezeu este totul intru toate si in om, dar nimic nu este in om din fiinta lui Dumnezeu. Omul se face fiu, dar nu dupa fiinta ca Hristos, ci dupa dar. Are darul punerii de fii in baia nasterii de a doua si a innoirii Duhului Sfant. Prin botez am capatat darul punerii de fiii si ne-am facut fiii lui Dumnezeu dupa dar.

Omului i-a dat suflet cu simtiri, i-a dat si pricepere, i-a dat si minte si l-a facut si dumnezeu, dar nu dupa fiinta, ci dupa dar, caci spune la psalmi: Eu am zis: Dumnezei sunteti si toti fii ai Celui Preainalt (89, 6). Si Apostolul Pavel zice: Ati luat darul punerii de fii si al infierii in baia nasterii de-a doua si al innoirii Duhului Sfant in Botez.

Deci omul se impartaseste si de minte si de pricepere si de cele zece puteri si de viata si de toate. Dar de fiinta lui Dumnezeu nu se atinge, ca este fiul lui Dumnezeu dupa dar, nu dupa fiinta. Si asa, in felul acesta, si in lumea oamenilor, a intregilor popoare, Dumnezeu este totul intru toate ca datator de suflete cu simtiri, datator de minte, de imaginatie, de memorie, de toate puterile sufletului, dar in nimenea nimic, dupa fiinta. Ca de fiinta lui nu se ating nici heruvimii.

Bateau toti din palme! Era o rapaiala aici! Ma chiorau cu bliturile acelea!

• « Inapoi
• Inainte »