CUVANT LA INCEPUTUL POSTULUI MARE DIN ANUL 1983

Prea Cuvioase parinte staret, prea cuviosi parinti si frati. Sa multumim Preasfintei si de viata facatoarei Treimi si Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si tuturor sfintilor ca ne-am invrednicit sa ajungem si anul acesta la poarta Sfantului si Marelui Post al patruzecimii, post pe care l-a postit si Insusi Mantuitorul Hristos.

Iubitii mei frati, pentru ca suntem aici si monahi si credinciosi, voi vorbi pentru ambele parti, ca scopul nostru este sa ne intarim acum la inceputul postului cu un cuvant.

Sigur ca manastirea noastra nu este manastire nesfatuita. Totdeauna personalul de aici si poporul din biserica aud cuvintele Sfintilor Parinti, aud cazania, aud cantarile Bisericii, aud paremiile, proorociile, si din toate se poate invata adevarul. Dar acum la inceputul postului este un cuvant cu deosebire pentru ceea ce ne sta inainte.

Iata ca citea acum fratele cuvant de la Sfantul Teodor Studitul. Aceasta carte a Sfantului Teodor Studitul, cu slova veche, care mai este azi in inventarul bibliotecii noastre, este neagra la file. Ale cui manute au umblat pe ea? Ale vestitului nostru staret Ioanichie. Zeci de ani a citit in capul mesei pe Sfantul Teodor Studitul. Zeci de ani! Ca eu o stiu pe de rost cartea asta, numai de cate ori am ascultat-o.

Batranul a facut douazeci de ani la altar aproape singur. Si el nu venea sa manance la masa, el venea sa ne citeasca cuvantul. El traia numai cu Sfanta Impartasanie si manca numai sambata si Duminica, iar atunci numai oleaca de grau fiert sau oleaca de varza murata. Iar in celalalt timp staretul nostru venea sa ne destepte pe noi pacatosii si supusii ucenici ai lui, cu aceasta minunata carte.

Aceasta carte este cea mai buna carte pentru viata de obste la monahi. Cuvinte scurte si foarte cuprinzatoare. Daca ati fi avut urechi sau poate ati avut si ati tinut minte, ati vazut cu ce a inceput cuvantul acesta. Adevaratul post este taierea voii si supunerea monahului intru toate.

Mare lucru este taierea voii! Auzi ce spune Duhul Sfant: Socotitu-ne-am ca niste oi de junghiere, Doamne, ca intru Tine ne junghiem toata ziua. De cate ori calugarul isi taie voia si are rabdare unde-i trimis la ascultare, de atatea ori este mucenic pentru Hristos. De atatea ori se junghie el pentru Iisus Hristos si nu-si da seama ca duce o mucenicie permanenta in viata lui!

Mantuitorul nostru Iisus Hristos cand a venit in lume, n-a aratat viata pustniceasca intai, nici cea stalpniceasca de pe stalp, nici cea idioritmica, sa traiasca omul de capul lui, adica de sine. Viata de obste a aratat-o. A venit in lume sa faca ascultare Parintelui Ceresc pana la moarte si moarte pe cruce, iar viata Lui, de cand a iesit la propovaduire, timp de trei ani si jumatate, a dus-o de obste cu ucenicii Sai. Aveau o punga, o masa si o biserica, dupa cum stiti ca a fost la Cina de Taina, cand a fost vandut de Iuda, unul din ucenicii Lui.

Dar viata de obste, cum spune marele Vasile, este o viata ingereasca, daca se tine in hotarele ei canonice. O punga, o masa si o biserica, iar ceilalti sa fie toti ascultatori, ca ingerii lui Dumnezeu in ceruri, supunandu-se staretului, economului si la cei care sunt pusi de Dumnezeu sa conduca. Oriunde este ascultatorul, face Liturghie!

Sa nu-mi spui mie: "Dar eu ma duc pe camp, eu ma duc la oi, eu ma duc la vaci, eu fac ascultare, ma apuc sa matur in ograda, sau sunt la trapeza, sau sunt bucatar, sau sunt in alta parte". Auzi ce spune despre aceasta Sfantul Teodor Studitul: "Cel ce face ascultare cu dragoste, liturghie savarseste".

Iar marele Vasile in regulile mari, in regula a 55-a, zice asa: Calugarul in viata de obste este jertfa si jertfitor. In manastirea cu viata de obste, dupa cum arata Sfantul Pahomie cel Mare, calugarul este calator fara de povara. Calugarul in viata de obste nu are voie sa aiba mai mult de doua haine, una de purtat si una pentru biserica; sa aiba urechi de ascultat si vointa tare de a face serviciu unde este trimis, cu mare dragoste si cu mare sinceritate.

Dar tineti minte, parintilor! Intai cu sfintiile voastre vorbesc. Adevaratul calugar este mort de viu. Auzi pe Apostolul Pavel ce spune: In toate zilele mor. Cum poate muri omul si sa traiasca? Sa moara fata de pacat. Sa moara intr-insul pacatul, viciul. Sa moara fata de betie, sa moara fata de lacomie, sa moara fata de lenevie, sa moara fata de trandavie, sa moara fata de cartire, sa moara fata de nesimtire, de nepasare. Sa moara fata de trufie, de semetie, de ura, de zavistie, de pizma, de invidie, de rautate. Sa moara fata de tinerea minte de rau, de dorinta de a se razbuna, de a se mania. Sa moara vorbirea de rau intr-insul, clevetirea. Sa moara iubirea de aratare, trufia, fatarnicia, viclenia, laudarosia, minciuna, iubirea de sine, placerea de sine, increderea in sine, rezemarea pe sine, nesimtirea, impietrirea inimii. Sa moara in calugar greseala cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipairea.

Deci iata moartea de sine! Sa moara adica pacatului si sa vieze dreptatii. Si aceasta nu se cere numai monahilor, ci si tuturor crestinilor care au Sfantul Botez din mainile Preasfintei si de viata facatoarei Treimi, pentru ca Apostolul Pavel n-a zis cuvantul acesta catre calugari, caci monahismul nu era inca intemeiat. Randuielile monahale sunt intemeiate in secolul I si II dupa Hristos.

Parintilor si fratilor, viata noastra este umbra si vis. Unde sunt parintii nostri cei vechi? Eu cu mila Preasfintei Treimi am aici 54 de ani. Imi aduc aminte, cand am intrat aici in manastirea aceasta, nimeni nu avea pat in chilie. Toti dormeau pe scaune. Cei mai ravnitori dormeau noaptea in sicrie.

Dumnezeu sa-i odihneasca pe Gherasim, pe Constandie Uricaru si pe ceilalti. Toata noaptea plangeau si se rugau, stiau Psaltirea toata pe de rost, dormeau doua-trei ore pe noapte, faceau mii de metanii. Unde sunt acum cei ce nu mai sunt? In ceruri.

Fericiti, de trei ori fericiti sunt aceia care s-au nevoit in putina asta viata, care este umbra si vis. De ce sa ne legam cu mintea de cele de aici, care vrand sau nevrand, ne lasa pe noi?

Ia ganditi-va, cand moare omul si se duce la Domnul, de-ar avea munti de aur de aici si pana la marginea lumii, la ce i-ar folosi? Ii ia cu dansul? Nimic nu ia cu el. Doamne fereste, sa nu moara si sufletul odata cu trupul nostru! Fiinta sufletului nu moare niciodata. Dar care este moartea sufletului? Pacatul. Ce-a zis dumnezeiescul Apostol Pavel? Plata pacatului este moartea.

Vai de acel om care a trait nepocait pe pamant si odata cu trupul a murit si sufletul lui. Trupul s-a dus sa-l manance viermii, sa se faca pamant, iar sufletul s-a dus in gheena. Aceea-i moartea sufletului, cum zice la Apocalipsa, moartea a doua, ca omul se va munci in vecii vecilor.

A trait patriarhul Matusalem 969 de ani; mai mult decat toti oamenii din lume. Dar fata de vesnicie...! Si chiar daca ar trai omul 10.000 de ani, nu este nici cat o picatura din Oceanul Pacific. Pentru ce? In comparatie cu vesnicia.

Vai de noi! Tare ne inselam, si noi monahii si voi mirenii, daca punem mare baza pe viata aceasta! Sa traim aici pentru viata cea vesnica. Sa traim pe pamant pentru ceruri. Sa traim aici pentru rai, pentru bucuria cea fara de margini care ne asteapta dincolo de mormant. Vai de noi daca punem baza in hoitul asta de trup, in blestematul asta vrajmas, care se lupta cu noi pana la moarte! N-ati auzit ce spune Apostolul Pavel? Grija trupului sa nu o faceti spre pofte. Adica sa-i dam trupului mancare cu ratiune, si bautura si odihna, dar cu cumpatare.

Ati auzit mai inainte un cuvant al Sfantului Asterie al Amasiei, ce se intampla din mancarea si bautura multa: se intampla scleroza, din cauza ca sangele se ingroasa si se incheaga pe vine, si il vezi pe om sclerozat, il vezi paralizat, boala lui Parkinson, boala de stomac, ulcer duodenal, ulcer stomacal, auzi si cancer, ciroza si asa mai departe.

Iata ce facem noi cu trupul nostru daca il ingre-unam cu mancari! Mancarile grase sunt toxice: ouale, carnea, branzeturile, grasimea, si ele vatama organismul nostru si ne facem vrajmasi ai vietii noastre.

Sfantul Vasile cel Mare spune asa: "Omule, vrei sa traiesti mult, posteste mult!" Postul este maica sanatatii si lungimea vietii. Iar in cuvantul IV in Hexaimeron zice pentru post: "Bucatele cele multe si bucatele cele grase, neputand sa le mistuie stomacul, multe boli au adus in lume. Iar postului si infranarii, pururea ii urmeaza sanatatea".

Daca nu crezi sfintilor, crede doctorilor, ca-ti spun ei! Ai facut abuz de mancari, de bauturi, te-ai trezit cu cancer, cu ulcer, te-ai trezit sclerozat. De ce? Toate trebuie sa fie cu masura. Auzi ce spune Sfantul Isaac Sirul: "Pe tot lucru il impodobeste masura in viata". Cum ai trecut cantarul cu mancare multa, sau bautura, sau somn mult, sau iti permiti multe altele, cum ai stricat si trupul, ai stricat si sufletul si te pierzi pentru vesnicie. Ce spun dumnezeiestii Parinti? "Marginile, extremele, sunt ale diavolilor, iar mijlocul este al lui Hristos, calea imparateasca". Ce spune Scriptura? Nu te abate, omule, nici la dreapta, nici la stanga. Mergi pe calea imparateasca, daca vrei sa mergi cu Imparatul Hristos! Adica sa ne folosim de toate, de hrana, de odihna, de bautura, dar cu ratiune.

Staretul nostru ne citea aici mereu cartea aceas-ta, scrisa dupa regulile marelui Vasile, si ne spunea ca Sfantul Teodor Studitul in Studion, in Constantinopol, a facut optsprezece ani de inchisoare si batai pentru sfintele icoane. De aceea ii spune "Marturisitorul", ca a suferit multe batai si chinuri pentru sfintele icoane.

L-au bagat la inchisoare, legandu-l in lanturi, iar ighemonul priveghea pe ai lui in inchisoare si-i dadea cate o suta de lovituri in fiecare zi. Se rupsese carnea de pe el, iar ucenicul lui, Nicolae Studitul, putrezind carnea pe Sfantul Teodor si cazand bucati, o taia cu briciul si-l ungea cu untdelemn si cu vin sa-l vindece.

Au fost multi calugari care au patimit martiriul pentru sfintele icoane, cum au fost: Sfantul Iosif, Navcratie, Eftimie si multi altii.

Asa au rabdat sfintii pentru Imparatia cerurilor impotriva imparatilor iconoclasti, care au tulburat Biserica lui Hristos peste o suta de ani, ca au fost mai multi imparati iconoclasti: Leon Isaurul, Constantin Copronim, Leon al IV-lea, Leon Armeanul si Teofil, pana la anul 842.

Vedeti ce au rabdat sfintii si ce rabdam noi? Ne-a zis unul un cuvant, ne suparam. Vai de noi! Vrem sa fim cu sfintii, dar nu vrem sa rabdam cum au rabdat ei.

Dar sa revenim la viata noastra. Intram in post. Sa intram cu mare umilinta, cu mare frica de Dumnezeu si impacati cu toti. Daca nu-i o picatura de dragoste in inima fiecaruia, nu ne putem mantui. Daca are cineva care de minte, dar n-are un dram de dragoste, nu se poate mantui.

Auzi? Daca vrei sa ai pacea, sa-i vezi pe toti ingeri si pe tine sa te vezi diavol. Toti sa fie ingeri in fata ta, sfinti, si pe tine sa te vezi ca un diavol de pacatos. Atunci ai pozitia cea mai ortodoxa. Atunci ai ajuns la ceea ce spune proorocul: ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea.

Deci avem randuiala dumnezeiasca in Biserica lui Hristos, rugaciunea soborniceasca a Sfantului Efrem Sirul, care de acum merge si pana in Miercurea Scumpa. Ati auzit ce zice? Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie.

Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale.

Si incheie asa la a treia metanie: Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.

Vai si amar de noi, daca nu ne vedem acum pacatele, ca in vremea sfarsitului, la iesirea sufletului, vin atatia diavoli, cate pacate a facut omul, si atatia ingeri buni, cate fapte bune a facut. Acolo ne intalnim cu faptele noastre. Si cand vede bietul suflet ce-l asteapta, unii se sperie si vor sa fuga, altuia i se leaga limba de frica si nu poate spune tainele care le vede; altuia ii da Dumnezeu sa poata spune ce vede; este constient pana ce-si da sufletul.

Vai de noi si de noi! De aceea va spun si voua crestinilor si voua monahilor. Mare lucru este spovedania. Cand vei vedea in familie ca unul s-a imbolnavit, tata, mama, copilul, fratele, sora, sotul, sotia, cel mai iubit prieten, si chiar si cine ti-a fost vrajmas, caci si pe el trebuie sa-l iubesti, fa-i cel mai mare bine din lume, pe care poti sa-l faci. Adu repede duhovnicul sa-l marturiseasca. Spovedania curata este al doilea botez.

Deunazi am vorbit despre Taina Pocaintei la o conferinta, si imi spuneau preotii ca ei au in parohie pocaiti; si le-am zis: "Intrebati-i pe dansii, parintilor, cum pot ei sa se pocaiasca fara Biserica?" Taina Pocaintei nu-i a fiecaruia. Este a Bisericii; este asezata de Hristos in Biserica, cand a suflat asupra apostolilor si a zis: Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele, iertate vor fi, si carora le veti tine, vor fi tinute. Si ce veti lega voi pe pamant, va fi legat si in ceruri; si ce veti dezlega voi aici, este dezlegat si acolo.

Deci vedeti ca Taina Pocaintei este in mana preotilor! Si le-am aratat cele patru parti ale pocaintei. Intai este durerea inimii si parerea de rau a celui ce a gresit; al doilea este spovedania prin viu grai la duhovnic; al treilea este primirea canonului si al patrulea este punerea mainilor pe capul celui ce se spovedeste, ca atunci vine Duhul Sfant sa ierte pacatele.

Dupa cum atunci cand arhiereul pune mana pe cel hirotonit, atunci proheriseste si vine Duhul Sfant pe cel ce se hirotoneste, tot asa vine prin mana duhovnicului Duhul Sfant si-l iarta pe cel ce s-a marturisit. Dar le-am aratat preotilor ca n-au voie sa dezlege pe nimeni, pana nu fagaduieste ca face canonul, pentru ca spune Sfantul Nicodim Aghioritul: "Daca ai dezlegat pe om, fara a promite ca-si face canonul, toate pacatele trec asupra preotului".

Le-am aratat cum se cearca pacatul la marturisire cu cele sapte pricini: Cine? Ce? Pentru ce? In ce fel? In ce vreme? In ce loc? Si suma pacatului. Ne interesam, ca ce este mintea duhovnicului? Trebuie sa fie ca un serafim si ca un heruvim. Sa priveasca toate ascunsurile fiintei omenesti.

Parintilor si fratilor, a randuit Dumnezeu ca manastirea aceasta sa aiba si gospodarie mare. Va rog din suflet si va aduc aminte un cuvant al staretului meu, nu stiu daca voi mai vorbi vreodata, ca eu sufar cu inima si poate intr-o clipa am sa ma duc de aici. Staretul nostru batran, Dumnezeu sa-l odihneasca, 34 de ani a staretit aici, de prin 1910 pana in 1944. El ne chema la capul lui, cand pe mine, cand pe Parintele Ioil, care nu poate fi aici saracul ca cu boala lui sta acasa acum, si care a staretit dupa mine 12 ani. Eu am plecat la Manastirea Slatina si el a ramas pe post de egumen aici, ca am avut pe capul meu opt manastiri atunci: sase de calugari si doua de maici - "Obstea Sfantul Teodor Studitul" , ca a trebuit sa le conduc sapte ani de zile cu multe jertfe si necazuri.

Ce se intampla? Batranul ne chema pe noi la patul lui, dupa ce l-au batut talharii si i-au scos ochiul drept si au dat foc manastirii. "Mai baieti, orice ati face, orice n-ati face, biserica, dragii mei sa n-o lasati. Ca daca veti tine biserica, Dumnezeu are sa ridice locul acesta mult mai frumos de cum a fost mai inainte de a arde. Iar daca nu, se va pustii".

Astea sunt cuvintele staretului meu, care n-a mai trait decat cateva luni si s-a dus la Domnul. Cea mai sfanta grija a avut de biserica. Iata, manastirea are gospodarie, are vite multe, are gradini, are de toate. De toate ne bucuram, ca-s ale manastirii, nu-s ale noastre. Sunt spre folosul obstesc. Vedeti ca aici se face asistenta sociala. Aici vin la masa atatea mii de oameni tot timpul, ca avem la sarbatori mari si patru cinci randuri de mese. De aceea trebuie sa avem si prisos, nu pentru noi, ci spre binele obstesc al poporului.

Dar bagati de seama, a trimis Maica Domnului aici niste fratiori buni, niste calugari, sa-i tinem cat mai aproape de biserica... Se incepuse oleaca de scoala monahala si s-a sistat; nu s-a mai facut. Dar cea mai mare scoala din lume este biserica. Ei acolo invata si cantarile, sa puna troparele si condacele; aud proorociile, sunt sfatuiti.

Sa stam langa biserica, ca de la biserica se tin toate in manastirea asta. Cu banul bisericii puneti mireni la vite, la gradini; puneti oameni, care n-au sotii, n-au grija. Calugarul saracul trebuie sa pos-teasca, sa se roage, nu poate sa faca ascultarile grele. Si ceilalti adunati-va langa biserica. Sa tineti sfatul batranului staret Ioanichie, ca eu nu sunt nimica, si vedeti ca de la biserica, cu darul lui Hristos, se tin toate.

Sa ne ajute Preamilostivul Dumnezeu sa trecem cu pocainta curgerea Sfantului si Marelui Post si sa ajungem cu bucurie la slavita Inviere a Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Carti Ortodoxe

Cuprins