DESPRE ANUL NOU SI DESPRE CALENDAR

(31 decembrie 1970)

Parintilor si fratilor si iubiti credinciosi,

Fiindca slujesc cu nevrednicie maine Sfanta Liturghie, m-am gandit ca-i bine ca privegherea din seara aceasta s-o mai impodobim si cu cantari si cu cuvinte sau cu predici, ca sa nu para prea lunga.

Maine Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare de Rasarit praznuieste trei sarbatori: Anul Nou, Ta-ierea imprejur cea dupa trup a lui Hristos Mantui-torul si Sfantul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadochiei. Si pentru ca maine nu se poate cuprinde intr-o predica tot ce ar trebui spus despre aceste trei praznice, m-am gandit ca in seara aceasta sa ma ocup in cuvantul meu de insemnatatea Anului Nou.

Cum s-a ajuns la noi crestinii ortodocsi sa se praznuiasca Anul Nou la 1 ianuarie? Iata prin ce imprejurari s-a ajuns la aceasta si ce insemnatate are Anul Nou.

Sa stiti, fratilor si parintilor, ca Dumnezeu a facut lumea aceasta primavara si a terminat-o, cum ati auzit, in sase zile. Nu se stia pe atunci ce-i acela calendar, ca nici nu era zidit omul. Sau dupa ce l-a zidit, omul era deocamdata in rai.

Dupa marturia unor teologi, Adam si Eva au stat in rai numai 7 zile, altii zic ca 7 ani, altii 70, iar altii 700 de ani. Toti sunt pentru cifra 7, dar nu se stie exact cat au stat ei in rai.

Lui Dumnezeu, cand a facut lumea cu cuvantul, nu I-au trebuit ciocane si harlete si sapa si mistrie ca sa o faca. El a zis si s-au facut. El a poruncit si s-au zidit (Psalm 148, 5). Dar a pus lumii acesteia niste legi vesnice; toate se rotesc in ceasul universului cu o precizie inspaimantatoare si pentru ingeri, nu numai pentru oameni. Pentru ce? Pentru ca este lucrul lui Dumnezeu Atottiitorul!

Si cand a facut Dumnezeu lumea, soarele era la zenit, adica in mijlocul cerului. Dar stihiile lumii facute de El - pamantul, planetele si stelele - nu stau nemiscate nici o clipa, ci mereu se misca. Toate se misca in cerc. Ele vesnic se intorc de unde au plecat!

Asa se misca stelele, asa soarele si luna si toate planetele si tot ce a facut Dumnezeu. Tuturor le-a pus lege sa se miste, si nu la intamplare, ci cu mare randuiala, incat s-au uimit si cei mai invatati oameni ai lumii din antichitate si au cunoscut pe Dumnezeu din zidiri, fara sa-L cunoasca din Scripturi, si au strigat: "Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale!"

Asa a fost cazul si mai tarziu cu Isaac Newton, si mai apoi cu Kepler si cu ceilalti mari astronomi, care, din miscarea universului, au inteles ca este o mana, este un centru de indrumare care le poarta pe toate acestea cu atata precizie.

Miscarea regulata in cerc a stelelor ne da calendarul. Dar prin ce l-a intemeiat Dumnezeu in chip deosebit? L-a intemeiat prin cei doi ochi ai lumii: soarele si luna. Dupa ei a facut sa se orienteze toata suflarea, pana la sfarsitul lumii. Si ati auzit ca se vorbeste in Pascalie, de crugul soarelui si de crugul lunii.

Si de ce am luat istoria asa de departe? Ca sa vedeti cum a ajuns Anul Nou la noi. Cand s-au facut primele calendare din epoca straveche, pe timpul lui Nimrod, imparatul ninivitenilor, ei nu se orientau ca noi dupa calendare cu 12 luni, ca nu stiau. Ei asteptau miscarea astrelor ceresti, a crugului soarelui sau al lunii, si stiau ca a trecut un an din crugul soarelui.

Mai tarziu s-a mai desteptat lumea. Asa, vechii haldei, popor mai vechi decat evreii, au fost mari astronomi. Ei au imprumutat mult civilizatiei egipte-nilor, apoi acestia elinilor si asa mai departe, pana a ajuns in partile noastre ale Europei. Aceia au observat si alte miscari pe cer, nu numai miscarea soarelui si a lunii, si treptat au inceput sa alcatuiasca un fel de calendar pe pamant, dupa calendarul cerului sau dupa calendarul soarelui sau al lunii.

Calendarul ceresc, fiind opera lui Dumnezeu, nu ramane nici o iota in urma si nu poate sa se clinteasca, pentru ca zice: ...porunca a pus si nu va trece (Psalm 148, 6). El nu poate sa ramana in urma. Iar calendarele facute de oameni pana acum au fost mii si zeci de mii; in fiecare epoca, dupa mintea oamenilor de atunci. Au fost calendare de umbra, calendare de soare, calendare de nisip, calendarele faraonilor Egiptului si altele.

Au fost o multime de calendare la egipteni si la popoare mai vechi ca egiptenii, cum au fost de pilda asirienii. Erau calendare fructifere. Cand se coceau portocalii, si asta se intampla de doua ori pe an, socoteau ca s-a implinit un an. A fost calendarul Nilului, care s-a practicat sute de ani, caci Nilul se revarsa periodic, de doua ori intr-un an. Dar Nilul, din cauza ploilor de la Ecuator, se revarsa uneori mai inainte de doua luni, alta data mai tarziu, si asa mai departe. Ei stiau ca atunci cand s-a facut orezul sau s-a revarsat Nilul de doua ori, este anul nou.

Dar stiinta n-a fost multumita cu calendare din acestea. Si nici nu trebuia sa fie sau sa se ia dupa lucruri de acestea care n-au mers regulat. De aceea oamenii au vrut sa faca alte calendare, mai bune, ca sa se apropie mai mult de calendarul cerului, de calendarul pe care L-a facut Atottiitorul Dumnezeu.

Primii care au inceput sa faca aceste calendare au fost egiptenii. Ei au facut prima data calendarul de 12 luni, macar ca luna avea cate 28-30 de zile, anul avand numai 354 de zile. Poporul iudeu, care a fost in robia egiptenilor 430 de ani, cand a iesit din robia lor, a imprumutat calendarul egiptean, caci altul mai bun nu se gasea in acea vreme, si l-au folosit pe el 1500 de ani, pana la imparatul Iulius Cezar, cu circa 44 de ani inainte de venirea Mantuitorului. Dar pana la acea data calendarul folosit ramasese foarte mult in urma. De aceea romanii, vrand sa-si faca un calendar mai bun, au trimis - pe vremea lui Iulius Cezar - pe invatatul Sosigene in toate partile lumii sa vada care calendar este mai aproape de calendarul ceresc, care se potri-veste mai mult cu calendarul dumnezeiesc.

Si acela, fiind insarcinat de imparatul Iulius Cezar, a cercetat toate calendarele de pe Valea Nilu-lui, din Palestina, de prin Africa si l-a gasit tot pe al evreilor mai aproape, fiindca era luat de la egipteni. Dar lipseau 11 zile si 6 ceasuri fata de miscarile astrelor de pe cer. Deci i-a mai adaugat inca 11 zile si 6 ceasuri.

La inceput toate popoarele, respectand traditia dupa care inceputul lumii a fost in martie, incepeau anul de atunci, indiferent ce calendar ar fi avut ele. Asa au socotit si egiptenii si evreii si romanii. Mai apoi romanii au adaugat lunile ianuarie si februarie si au stabilit inceputul anului la 1 ianuarie.

Ei aveau obiceiul ca in ziua de 1 ianuarie sa ia impozite de la popor, schimbau pe dregatori, plateau salariile la muncitori, la militari, ii avansau pe unii din acestia la grade mai mari. Tot la 1 ianuarie aveau si cele mai mari festivitati si cu acest prilej faceau mare zarva de cantece si jocuri, cum le vedeti pana acum.

Ca de la romani si de la pagani vin obiceiurile acestea de a umbla din poarta in poarta si a fluiera si a canta si a face cate si mai cate, cum le vedeti pana astazi. Si asa se fac in aceasta zi petreceri in loc de sfinte slujbe de multumire lui Dumnezeu si de cerere a ajutorului Lui. Ca nu de la Biserica lui Hristos vin acestea, ci de la popoarele pagane, caci romanii le-au imprumutat de la egipteni si egiptenii de la asirieni si asa mai departe. Obiceiurile acestea nu sunt cresti-nesti, ci paganesti, fiindca si noi ne tragem din popoare pagane, caci si romanii si dacii au fost pagani.

Din anul de 354 de zile s-a facut calendarul de 365 de zile. Si la patru ani inmultind cele 6 ceasuri care treceau in plus in fiecare din acesti ani, mai erau 24 de ceasuri, deci mai puneau o zi. Asa s-a nascut anul bisect, adica trei ani de cate 365 de zile, iar al patrulea (bisect), de 366.

Dar lumina credintei lui Iisus Hristos a stralucit la Roma si in Imperiul Roman, la sud de Dunare, iar de acolo a trecut si la daci, dincoace de Dunare, mai ales dupa ce Dacia a fost cucerita de Traian si multime de colonisti din Peninsula Balcanica au inundat tara stramosilor nostri. Si asa a ajuns crestinismul cu lumina credintei dincoace de Dunare si a inceput sa infloreasca aici Biserica lui Hristos.

Dar prin acesti colonisti au venit la noi si obiceiurile acestea de la 1 ianuarie. Aceste obiceiuri au trecut de la ei la noi, precum si calendarul de 12 luni. Astfel am ajuns si noi romanii sa praznuim ziua de 1 ianuarie, ziua anului nou civil.

Vi le-am spus acestea pe scurt, pentru ca nu vi le pot arata acum mai pe larg. Oamenii s-au obisnuit de la inceput sa puna semne cati ani au trecut de la zidirea lumii. Biblia nu spune aceasta, caci ea nu se ocupa de cronologie. Ea este o carte de morala, de sfintenie, plina de Duhul Sfant. Prin ea se arata ca exista Dumnezeu, ca El este Creatorul lumii, se arata legile date de El intregului univers, se arata ca El pedepseste pacatul si rasplateste virtutea, ca cei ai Lui sunt drepti, sfinti, iar ceilalti sunt pacatosi si vor lua plata dupa faptele lor si osanda dincolo. De acestea se ocupa Biblia.

Si au facut oamenii insemnari de la zidirea lumii, socotind ca atatia ani sunt de la Adam, si toti ceilalti au auzit de la unul. Dar nimeni nu stie precis cati ani sunt de la Adam. Unii zic ca Hristos a venit in lume la 5508 ani de la facerea lumii, altii au spus alti ani. Cronologii nu se invoiesc la ce an a venit Hristos in lume, pentru ca nimeni nu stie exact cand a facut Dumnezeu lumea si cati ani sunt de la zidirea lumii.

Nimeni nu stie cand a zidit Dumnezeu lumea, decat Cel ce a zidit-o! Asa spunea Marele Vasile. Dar oamenii au stabilit un fel de epoci, de ere. Unele le-au pus in legatura cu diferite evenimente: era alexandrina, de cand Alexandru cel Mare a avut razboi cu persii; era romana, de la fondarea Romei, apoi era martirilor, de la inceputul crestinismului pana pe vremea lui Diocletian. Dar de abia din vremea imparatului Justinian, de la anul 527, au inceput sa se numeasca anii de la Hristos.

Asa am ajuns si noi sa praznuim Anul Nou, sa se inceapa anul de la 1 ianuarie dupa traditia ramasa noua de la Roma. Si sunt calendare diferite si astazi.

Sunt popoare care au calendarul cu doi ani, cu trei ani inainte, sau cu sase. Dar calendarul cel mai aproape de calendarul luni-solar este calendarul pe care-l avem noi ortodocsii. El este indreptat de conferinta interortodoxa din Constantinopol din anul 1923, la 15 noiembrie, din timpul Patriarhului Meletie al V-lea si este cel mai aproape de calen-darul ceresc. Abia in 42.000 de ani el ramane cu o zi in urma. Noi dupa calendarul acesta ne calauzim si el este aprobat de toata Biserica.

Iar calendarul Gregorian pe care l-a indreptat Papa Grigore al IX-lea in anul 1583, prin marele filosof si astronom Lilio, ramane la 3600 de ani cu o zi si o noapte in urma; deci el ramane mai mult in urma ca al nostru din punct de vedere stiintific.

*

Dar vreau sa va spun ca, incepand de la Anul Nou, grija noastra cea mai mare trebuie sa fie alta. Cel mai mare lucru este sa ne innoim viata, sa luam aminte, cu fiecare an nou sa lasam cate un pacat care ne stapaneste cine stie de cand si sa punem in locul lui o virtute. Sa iertam greselile celor ce ne-au suparat, sa-i iertam pe toti, sa incepem Anul Nou cu inima curata si cu credinta in Dumnezeu. Sa nu incepem la crasma cu betie, cu fluiere, cu cate si mai cate petreceri. Ca daca incepi bine din ziua intai, fiindca ziua buna se arata de dimineata, asa o sa-ti mearga tot timpul!

Du-te prin sate acum, in noaptea aceasta. Este iadul pe fata pamantului! Iata cum stiu oamenii sa multumeasca lui Dumnezeu ca le-a mai dat un an de viata. Dar vine moartea la om si-l strange de gat, de nu mai poate spune nici preotului ce a facut, ca i-a legat limba! Cat ar mai vrea el atunci sa-i mai dea Dumnezeu un ceas. Dar nu-i mai da! Este randuit: cand ti-o veni ceasul, te ia si te duce. Ai vrea sa te rogi: "Doamne, mai da-mi un minut!" Dar nu-ti mai da! Ai avut destule! Dumnezeu este prea drept! Ti-a dat vreme, dar n-ai vrut sa te indrepti, sa te pocaiesti, sa plangi, sa te rogi! Ti-a dat atatia ani de viata si n-ai avut nici o grija. Si atunci vei vedea ca nu mai este pocainta in timpul mortii.

Deci, sa ne gandim ca, trecand un an de zile, foarte mult trebuie sa plangem lui Dumnezeu, ca n-am facut nimic bun si sa-I multumim ca ne-a ajutat cu mila si cu indurarea Lui sa trecem iarasi 365 de zile si sa ajungem pana azi.

Toti trebuie sa multumeasca. Toata zidirea lui Dumnezeu. Caci viata si fiintele si toate vremurile sunt in mana lui Dumnezeu. Tocmai acum trebuie sa multumim lui Dumnezeu, ca sa nu vina urgia Domnului peste noi!

Asteptam mila lui Dumnezeu, dar odata n-ar sa mai fie timp, caci vine moartea pentru fiecare! Vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scapa nimeni! Nu pot scapa nici imparatii. Unde sunt imparatiile? Unde sunt faraonii Egiptului? Unde sunt sultanii turcilor? Unde sunt craii Germaniei? Unde sunt imparatii de care se cutremura lumea? Unde sunt cetatile? Unde sunt orasele? Unde-i orasul Pompei si unde este Cartagina si orasele vechi care s-au daramat de cutremur?

Unde sunt cetatile lumii? Unde sunt puternicii? Unde sunt cei invatati? Unde sunt filosofii? Unde sunt cei care au purtat sceptru si ale caror capete straluceau ca soarele? Unde sunt? Praf, pamant si pulbere s-au facut. Asa-i dreptatea lui Dumnezeu si vai de noi si de noi daca cheltuim vremea in zadar. Marele Apostol Pavel spune: Rascumparati vremea, ca zilele rele sunt (Efeseni 5, 16).

Vom cere sa mai traim un minut si n-ar sa ne mai dea Dumnezeu! Pentru ca trecem fara griji viata aceasta si ne incurcam cu grijile veacului, de parca am fi nemuritori. Fum suntem! In toata ziua Biserica ne spune: Omul ca iarba; zilele lui ca floarea campului, asa va inflori (Psalm 102, 15). I-a spus Dumnezeu lui Isaia, pentru toti: Tot trupul este iarba si slava omului ca floarea ierbii; uscatu-s-a iarba si floarea ei a cazut. Si iarasi zice Duhul Sfant in psalmi: Zilele lui ca umbra trec; ca s-au stins ca fumul zilele mele. Si iarasi: Anii lor ca panza unui paianjen s-au socotit; si iarasi: Zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat.

Pentru cine vorbeste aici Duhul Sfant? Pentru noi! Sa avem urechi, sa nu fim surzi. Sa nu ne astupam urechile, ca visuri suntem sub soare. Oricine ar fi, praf si pulbere este! Nimic nu ramane vesnic pe pamant. Unde sunt puternicii de care se cutremura lumea pana ieri? Du-te si vezi-i in gheena, cum ii muncesc dracii. Du-te si intreaba-i acolo: "Cu ce v-ati ales din viata aceasta?" Unde a ramas stapanirea, unde stiinta, unde puterea popoarelor? I-a luat moartea, dupa dreptate, si-i tine in legaturi pana in ziua Judecatii de Apoi.

Imparatul Alexandru Macedon era mare filo-sof; invatase filosofia despre suflet si moarte de la acel mare filosof din antichitate, Aristotel, opt ani de zile. Si tot il cinsteau ai lui, dar el avea cuvantul acela: "Daca-i moarte, nu-i nimic!"

Dar odata, tot il laudau:

- Maria ta, cat stapanesti! Cat de mare esti!...

- Mai, daca credeti ca am stapanire, veniti cu mine la malul marii (si marea era tulbure in ziua aceea. Varsa valuri si se agita). Uite, ca sa vedeti ce putere am: Mare, iti poruncesc sa stai pe loc!

Dar marea zvarlea valuri peste el.

- Ati vazut? Ati zis ca am putere! Ati spus ca eu imparatesc. Un val de apa, tot acum ma ineaca. Nu a ascultat deloc de mine. Cum ziceti ca am putere, daca un val de apa nu asculta de mine?

El era om care cunostea ca omul nu poate nimic fara Dumnezeu!

Cand era sa moara, l-au intrebat generalii lui:

- Maria ta, din ce sa-ti facem mormantul? Din marmura? Din aur? Din pietre scumpe de iachint, de hrisolit, de onix, de ametist sau de rubin? Toate pietrele scumpe i le-au spus. Iar el le-a raspuns:

- Daca-i moarte, nu-i nimic! Sa nu-mi faceti mormantul meu din aur si din alte pietre scumpe, ci sa-mi faceti mormantul si sicriul de granit. Sa nu cumva sa ma imbracati in haine aurite, ci simplu, ca un simplu om. Si sa lasati la sicriu doua gauri: una in stanga si alta in dreapta.

- Dar de ce asta?

- Pe acolo sa-mi scoateti mainile goale, ca sa vada toti ca nimic n-am luat cu mine dupa moarte.

Sa veghem cum petrecem timpul inaintea Dom-nului. Caci negresit vom muri si ne va cere socoteala ce-am vorbit in fiecare clipa si ce-am gandit si ce-am lucrat.

Aceasta v-o spun pentru Anul Nou! Sa multu-mim Preasfintei Treimi si Preacuratei Maicii Dom-nului, care mijloceste pentru toata lumea, ca ne-a invrednicit sa mai trecem un an. Sa ne hotaram in inima noastra sa punem inceput bun si sa petrecem de aici inainte cu Dumnezeu, crestineste. Sa ne impacam cu Dumnezeu mai inainte de a ne rapi moartea. Amin!

Carti Ortodoxe

Cuprins