PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR IERONIM SI AUGUSTIN

Iata ca, cu pronia Preasfintei si de viata facatoarei Treimi, cu rugaciunile Preasfintei Maicii lui Dumnezeu si ale tuturor sfintilor care se roaga pentru noi, am avut fericita ocazie in seara aceasta sa luam parte la un botez calugaresc, mai bine-zis o nunta duhovniceasca. Vedeti dumneavoastra, din cele ce ati auzit din gura parintelui staret, din cantarile Bisericii, de la Apostol si din Evanghelie, toate s-au referit la aceasta taina la care suntem acum, adica la calugaria unor parinti.

Acesti doi parinti au fagaduit inaintea Preasfintei Treimi, a Maicii Domnului si a tuturor ingerilor si sfintilor, ca de acum inainte vor sluji lui Dumnezeu in viata calugareasca, avand cele trei sfaturi evanghelice, adica cele trei voturi calugaresti: ascultarea pana la moarte, saracia de buna voie si fecioria pana la usa mormantului.

Da. Mari fagaduinte au facut. Sa dea Dumnezeu sa nu uite nici ei, nici noi ceea ce am fagaduit, ca n-am fagaduit unui om, nici unui boier, nici unui general, nici unui conducator, nici unui imparat. Am fagaduit inaintea Celui ce a facut cerul si pamantul, Care le tine si poarta grija de toate.

Ati auzit ce zice in fagaduinta: "Luati aminte ca o sa dati seama lui Dumnezeu nu de cele ce ati fagaduit, ci de cele ce-ati lucrat dupa fagaduinta". Nu cumva sa fagaduim una si sa facem alta. Dar fiindca predica din seara aceasta priveste si pe monahi si pe voi credinciosii, o sa impartim subiectul in doua.

Oare voi, mirenii, nu aveti fagaduinta? S-a intamplat sa luati parte la o fagaduinta a noastra, la o calugarie, care este al doilea botez, dupa randuiala tainelor crestinesti. Dar voi n-aveti fagaduinta? Avem cu totii. Si voi si noi, toti crestinii, cea dintai fagaduinta am avut-o la dumnezeiescul Botez. Vai si amar, ca tare uitam! Ca si atunci am zis ca ne lepadam de satana si de toate lucrurile lui; nu de unul sau doua, ci de toate. Si pe urma calcam si facem toate rautatile, impotriva fagaduintei dumnezeiescului Botez.

Dar Dumnezeu nu poate fi mintit. Pe El nu-L putem minti. In ziua cea mare a Judecatii va cere fagaduinta botezului de la toti crestinii, iar de la noi, monahii, indoita fagaduinta, si de la botez si de la calugarie.

Iubiti frati, ati auzit ce zice in Evanghelie: Cel ce vrea sa-Mi urmeze Mie sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Oare pentru care pricina Hristos pune ca prima conditie, la cel ce vrea sa-I urmeze Lui, lepadarea de sine? Auzi! N-a spus altceva. Sa se lepede de sine si sa-si ia crucea, adica sa sufere toate necazurile si ostenelile pentru Imparatia Cerurilor, pentru mantuirea lui.

Iata de ce a pus Dumnezeu prima conditie lepadarea de sine. Pentru ca cel mai mare pacat sub cer la mintea omeneasca este iubirea de sine. Cum sa nu stie Preavesnicul si Preasfantul si Preainteleptul Dumnezeu, daca El ne-a facut din nimic? Cum sa nu stie El care-i patima aceea care ne loveste simtitor si ganditor in toata vremea si noi nici n-o cunoastem?

Dar ce este iubirea de sine? Sa intrebam pe dumnezeiescul Maxim Marturisitorul: "Iubirea de sine este iubirea nerationala fata de trup". Ai voie sa iubesti trupul tau, sa-l ingrijesti, ca Dumnezeu ti-a dat minte, dar cum ai pierdut cumpana si te ingrijesti mai mult de trup decat de suflet, te-ai pierdut. Ca Apostolul zice: Iar grija trupului sa nu o faceti spre pofte.

Avem datoria sa dam trupului mancare, apa, odihna, imbracaminte, aer, lumina, tot ce-i trebuie, dar cand vedem ca face abuz si vrea sa traga sufletul in gheena cu toate poftele lui, te opresti. Mie mi-a spus Domnul: "Pe nimeni sa nu iubesti mai mult decat pe Dumnezeu". Care este porunca cea dintai in Decalog? Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot cugetul tau, din toata virtutea ta. A luat cele trei parti ale omului: prin inima, sufletul; prin cugetare, mintea si prin virtute, trupul. Deci cu toata fiinta noastra sa ne adancim in iubirea de Dumnezeu! Sa ne contopim in dragostea de Dumnezeu cu toata fiinta noastra. Asta-i prima porunca.

Iar a doua, asemenea acesteia, zice: si pe aproapele tau, ca pe tine insuti! Ai vazut ca la porunca a doua, ii pune masura dragostei? Nu cu toata fiinta. Nu sa ma contopesc cu el. Nu, ci ca pe mine insumi. Si eu, daca doresc sa ma mantuiesc, tot asa ii doresc si fratelui. Ce-a spus Mantuitorul in aceasta privinta? Cel ce iubeste pe tatal sau, sau pe mama sa, sau pe sora sa, sau pe fratele sau, sau pe prietenii sai, sau holde, sau mosie, sau casa, sau vii, mai mult decat pe Mine, nu este vrednic Mie. Din clipa aceasta, de cand am fagaduit lepadarea de parinti, nu mai suntem ai parintilor trupesti. Suntem ai lui Hristos!

Imi aduc aminte, cand a murit tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, poate sunt 40 de ani, mama a trimis trei telegrame sa ma duc. Eram cu grija manastirii atunci si nu m-am dus la inmormantarea lui. "Il va ingropa primaria, daca nu va avea cine", am zis; ca mama era singura. Vine biata mama plangand, dupa vreo luna de zile:

- Dragul mamei, n-ai venit nici la inmorman-tarea tatalui tau!

- Da? Dar eu n-am tata!

- Cum asa?

- Nu!

- Dar mama?

- Nici mama! De cand am iesit pe poarta voastra si am plecat la manastire, aveam 14 ani si ceva, nu mai am tata si mama, nu mai am sora, nu mai am frate, nu mai am prieteni, nu mai am nimic. De ce? Asa spune Hristos: Ca daca iubiti pe acestia mai mult, nu sunteti vrednici de Imparatia Cerurilor, ca tot cel ce va lasa pentru Mine tata si mama si casa si holde si mosii si prieteni, insutit va lua si viata vesnica va mosteni.

Deci calugarii nostri sa auda si sa-si deschida urechile. Dupa ce-au intrat fratiorii nostri aici si calugarii, nu mai au nimic cu casa. Nu mai au nimic cu prietenii, cu neamurile, cu rudeniile, in veac, ca te-ai lepadat! Ati vazut in seara aceasta, in fata lui Dumnezeu: "Te lepezi de mama? Te lepezi de tata?" "Asa, Dumnezeu ajutand, cinstite parinte, ma lepad!"

Voi n-ati zis la botez asa? Si voi ati zis ca va lepadati de satana, de toate lucrurile lui. Si acum alta fagaduinta mai mare, cand este omul matur si cu mintea lui si cu voia lui vine si fagaduieste ca se leapada de toate, ca sa slujeasca lui Hristos.

Vai de noi daca ne-om intoarce cu mintea inapoi in lume, sa mai avem de azi inainte tata si mama si sora si frate si prieteni si neamuri si rudenii si casa si mosie si cutare! Am fost tradatori de Hristos! Mincinosi si fatarnici si cei mai mari vicleni, ca in fata lui Dumnezeu am zis ca ne lepadam de acestea, si noi pe acestea le cautam.

Nu! Cand ai intrat in manastire ai murit lumii! Nu mai ai mama, nu mai ai tata! Ai auzit ce spune Evanghelia? De te sminteste ochiul tau cel drept, scoate-l. Ca mai bine cu un ochi sa mergi in rai, decat cu amandoi in iad. De te sminteste mana ta cea dreapta tai-o, ca mai bine cu o mana sa mergi in rai, decat cu amandoua in iad.

Care-i mana dreapta si ochiul drept? Avem un prieten, avem sotie, avem mama, si tinem la ei ca la ochii nostri. Hristos m-a invatat: nu mai am mana dreapta, nu mai am nimic, cand e vorba de iubirea lui Dumnezeu. Pentru mine astea au murit. Eu una sa stiu: din toata fiinta mea sa-L iubesc pe Dumnezeu.

Iar voua celor de acasa, va dorim mantuire. O singura datorie mai au cei din manastire fata de tata, de mama, de sotie, de oricine ar fi acasa. Sa-i invete cuvantul lui Dumnezeu si sa se roage pentru mantuirea lor. Dar ca sa se mai duca sa-i ajute pe ei, sau sa plece din manastire, sau sa fure nu stiu ce din averea manastirii sa dea la ai sai, acela este al doilea Iuda, pentru ca s-a lepadat de lume numai cu gura, iar cu inima este in lume. Cu inima traieste la tatal sau si la mama sa si la sotie si la frati si la surori.

Pentru ce s-a spanzurat Iuda? Evanghelia spune: Caci punga avea, si ceea ce se punea intr-insa lua si dadea la neamurile lui. Deci punga obsteasca. Parca Hristos nu stia, daca era Dumnezeu? Dar il lasase liber, sa vada ce-o sa faca. Si s-a dus Duhul Sfant de la el, ca lua din averea obstii si dadea la neamurile lui.

Nu-i voie! Ai intrat in manastire, te-ai unit cu Hristos, nu mai ai nimic al tau. Toate sunt ale obstii. Tu ai sufletul si trupul si acelea sunt roadele lui Iisus Hristos pana la moarte, daca vrei sa le castigi vesnic.

Aici este o lepadare de buna voie si din toata inima, ca sa iubesti numai pe Dumnezeu si poruncile Lui. Ce inseamna monah? Monah vine de la cuvantul grecesc monos, adica singur. Om care s-a insingurat pentru Imparatia Cerurilor. Ce inseamna monah dupa dumnezeiescul Maxim? Monah este cel care afara de lume sta cu mintea sa si de-a pururea se roaga lui Dumnezeu. Poate sa fie in Bucuresti, poate sa fie in Paris sau in Londra, poate sa fie in Praga, poate sa fie in orice capitala, el nu mai vede ale lumii, nu mai aude. El sta cu mintea inaintea lui Dumnezeu si de-a pururea se roaga Lui. Acela este monah, care vede pururea pe Dumnezeu inaintea ochilor.

Daca vrem sa mergem pe calea imparateasca, ne trebuie doua ziduri pana la moarte: unul de-a dreapta si altul de-a stanga. Care sunt acelea? Sa-i intrebam pe Sfintii Parinti: Zidul din dreapta este frica de Dumnezeu. Ai auzit cum il avea David pe acesta? Vazut-am pe Domnul inaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este ca sa nu ma clatin. Iar zidul din stanga este cugetarea la moarte. Ca spune dumne-zeiescul Isus Sirah: Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale, si in veac nu vei gresi. Totdeauna trebuie sa calatorim cu mintea intre cele doua ziduri. Dumnezeu este de fata si vede in inima noastra. Totdeauna sa ne gandim ca nu stim cand vine moartea si nimeni nu scapa de dansa.

Cand a fost intrebat Marele Vasile de filosoful Eubul din Alexandria: "O, Vasile, care-i cea mai mare intelepciune in lumea crestina?" Ati auzit ce-a spus? "De-a pururea sa vedem moartea inaintea noastra". Ca stramosii nostri, Adam si Eva, cat au avut aceasta arma, nu i-a inselat satana. Mergeau pana la mar: "Mai, nu mancam, ca a spus Dumnezeu ca o sa murim!" A vazut satana ca i-a inarmat Dumnezeu pe oameni cu cea mai puternica arma contra lui. Atunci s-a bagat in sarpe si vine la Eva:

- Ce-a zis Dumnezeu?

- A zis ca din toti pomii din Rai sa mancam, dar din pomul asta sa nu mancam, ca in orice zi vom manca, cu moarte vom muri.

- Nu-i adevarat! a zis diavolul.

- Vai de mine! De cate ori n-am poftit noi marul asta, dar ne-am ferit de moarte!

- Nu-i adevarat! a zis satana. Stii ce ascunde? Cand veti manca din mar, are sa se deschida ochii inimii voastre si o sa cunoasteti binele si raul, si veti fi ca Dumnezeu. Dumnezeu, de frica sa nu va faceti ca El, v-a oprit sa mancati!

Dumnezeu spune sa nu manance, iar sarpele spune sa manance. Dumnezeu spune sa nu mananci ca o sa mori; sarpele spune ca n-ai sa mori, ci ai sa te faci dumnezeu, ca sa scoata frica mortii din inima lor. Cum au mancat, au dobandit moartea cea trupeasca dupa 930 de ani si moartea cea duhovniceasca timp de 5508 ani, in iad, pentru ca au ascultat de satana, ca nu veti muri cu moarte.

Asa face diavolul, cand te duce in fata unui pacat, zice: "N-ai sa mori chiar acum! Fa pacatul! Doar mai ai timp de pocainta! Te pocaiesti maine, poimaine, ca doar esti tanar!" Iata asa face! Este acelasi care a vorbit din sarpe. Tot el vorbeste si acum. Dar de unde stiu eu ca ajung pana dimineata? Hristos ne-a inarmat pe noi din toate veacurile cu aceasta invatatura: Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua nici ceasul, intru care Fiul Omului va veni. Stiu eu ca ajung pana dimineata? Sau de dimineata pana seara? Cine mi-a spus? Cati nu mor de tineri si mai voinici ca noi. Deci nu stim.

Iar diavolul ne pandeste. Auzi ce spune Sfantul Apostol Petru: Privegheati, ca potrivnicul vostru diavolul umbla ca un leu racnind, cautand pe cine sa inghita. Cum inghite el sufletele noastre? Prin pacat. I-am facut voia lui, am facut pacatul, ne-a si inghitit. Suntem ai lui. De aceea trebuie mare veghere si voua credinciosilor si noua monahilor; pururea sa-L vedem pe Dumnezeu inaintea ochilor nostri si sa avem cugetarea la moarte.

Pentru ce? Ca nu stim cand vine moartea, caci Dumnezeu nu se uita la exteriorul nostru. Auzi ce spune la Ieremia: Iadul este gol inaintea Mea, cum nu si inimile voastre totdeauna? Pururea citeste si cele mai subtiri ganduri din inima noastra.

Auzi ce spune Apostolul Pavel: Cuvantul lui Dumnezeu este mai ascutit decat toata sabia cea cu doua taisuri si strabate pana la despartirea duhului de a sufletului. Nu pana la despartirea trupului de a sufletului, si aceasta este despartire mare, si aceasta este unire negraita, ca sufletul este varsat de Dumnezeu in trupul nostru ca focul prin fier, in toate fibrele corpului nostru, cele mai mici. Toate vasele sangvine si capilare contin suflet.

Dar stiinta lui Dumnezeu nu merge pana la despartirea sufletului de a trupului. Dar pana unde? Pana la despartirea duhului de a sufletului. Voi stiti ce inseamna aceasta? Intreaba pe dumnezeiescul parinte Grigorie Palama: "Acest duh de viata facator este in chip de raze de lumina in mijlocul inimii". El este chipul si asemanarea lui Dumnezeu in om: minte, cuvant si duh. Acest duh de viata facator este un dor ganditor, care sta intre minte si intre cuvant si are in sine si pe cuvant si pe minte, circumscrie exact cum face Duhul Sfant in sanul Sfintei Treimi. Ca Duhul Sfant are si pe Tatal si pe Fiul. Asa-i duhul acesta, are si mintea si sufletul nostru. Este chipul si asemanarea - icoana - Preasfintei Treimi. Si stiinta lui Dumnezeu strabate pana la despartirea duhului de a sufletului. O unire negraita, neinteleasa nici de ingeri. Sa nu credem noi ca este vreun gand in inima noastra pe care nu-l stie Dumnezeu, sau nu-l vede.

Daca vom avea aceasta convingere, ne vom feri de tot pacatul. Dumnezeu vede pururea; nu ce gandesc eu acum, ci ceea ce voi gandi pana mor; pana ma fac o mana de tarana in fundul unui mormant. Ca auzi ce spune: Cele mai inainte gandite ale tale le-au vazut ochii Mei. Nu ce gandesc acum. Pana ma voi duce in groapa, Dumnezeu le stie toate.

Si atunci, daca vom avea aceasta convingere, ne vom feri de tot raul. Auzi ce spune Scriptura: Cu frica lui Dumnezeu, se pazeste tot omul de la rau. Si iarasi: Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale, si in veac nu vei gresi. A parasit stramosul nostru frica mortii si a intrat pacatul cel vechi pe care-l mostenim.

Asa patim noi, fiii lui Adam. Si aceasta nu o graiesc numai cu calugarii, ci si cu voi, ca sunteti suflete aici botezate in numele Sfintei Treimi. Si noi si voi trebuie sa avem frica lui Dumnezeu in toata vremea si frica mortii in toata clipa, daca vrem sa mergem pe calea imparateasca, cum zice Scriptura: Nu te abate nici la stanga, nici la dreapta.

Cum vom uita frica de Dumnezeu si frica mortii, devenim maturoiul dracilor si batjocura lor. Ne legam cu lucrurile veacului de aici, ne umplem de grijile cele blestemate si Duhul Sfant se duce de la noi. Auzi ce spune Marele Vasile: "Insa potop de ape multe, Doamne, catre Tine nu se vor apropia". Care-i potopul? Acelasi sfant zice: "Grijile veacului acestuia". Grija! Grija dupa lucrurile veacului acestuia; mintea, fiind legata cu grijile acestea, nu poate sa se apropie de Dumnezeu. Ca zice: "Insa potop de ape multe, Doamne, catre Tine nu se vor apropia".

Auzi ce spune dumnezeiescul Parinte Isaac Sirul: "Mintea cea tulburata nu va scapa de uitare si intelepciunea acesteia usa n-o deschide". Si Sfantul Talasie Libianul zice: "Nu poti, cu grija lumii fiind infasurat, sa mai ai cu tine si frica lui Dumnezeu".

Vezi? Toate acestea ne trag sa ne lege cu pamantul si cu pacatul si cu moartea. Sa fim atenti, ca le spun si calugarilor si fratilor la marturisire: "Mai, du-te unde te trimite la ascultare, dar sa nu crezi ca acolo esti fara Dumnezeu! Sa ai pe Hristos in minte si in inima, ca cine face ascultare in manastire fara rugaciunea inimii, argatie face. Cum ai sta la un boier! Nici o plata n-are de la Dumnezeu. Iar cine face ascultare cu dragoste si are pe Hristos in minte, fiu al lui Dumnezeu dupa dar se face", spune Sfantul Isaac Sirul. Si acestea le zice si pentru noi si pentru voi. Si noua si voua ne trebuie frica lui Dumnezeu si frica mortii.

Sa revenim oleaca asupra calugariei. Fratii nostri, monahii Ieronim si Augustin, au luat doua nume a doi sfinti mari de la Apus, contemporani cu Sfantul Ioan Gura de Aur. Mari scriitori. Sfantul Augustin, teologul inimii, teologul sentimentelor, si Ieronim, mare scriitor si mare apologet al dreptei credinte, care a trait in secolele III - IV.

Sa dea Dumnezeu sa le urmeze si ei viata. Sa aiba intotdeauna in mintea lor "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul" si totdeauna sa creada "ca poate nici o ora nu mai traiesc si voi muri". Atunci vor fi cei mai intelepti calugari si cei mai buni si cei mai aparati de toate ispitele diavolilor. Pentru ca frica de Dumnezeu si frica mortii, si pe voi credinciosii si pe noi monahii, ne pazeste de tot pacatul.

Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu la toti sa nu uitam frica lui Dumnezeu, sa nu uitam frica mortii, si atunci vom merge drept pe cararea cea dreapta a mantuirii noastre. Amin.

Carti Ortodoxe

Cuprins