PEDEAPSA PENTRU COPIII CARE SE RIDICA IMPOTRIVA PARINTILOR

• « Inapoi
• Inainte »

Vine o femeie de la Falticeni, din comuna Petia, si-mi spune: "La noi o fata a murit nemaritata, moarta de mai mult timp; au dezgropat-o de trei ori din zece in zece ani. Au gasit-o putreda, dar amandoua mainile, de aici din umar, nu sunt putrede, negre ca pacura si miroase groaznic; iar unghiile au crescut ca secera. Ce sa aiba?"

Zic: "Aceea ori a lovit-o pe mama-sa sau pe tatal ei". "Dar de unde sa stim? Tata-su mort, mama sa moarta, n-are neamuri". "Mai cautati, poate dati de vreo ruda de-a ei!"

A gasit o matusa undeva departe, Marta, sora cu mama ei, vaduva, la Liteni, de 94 de ani.

- Matusa Marta - aceea n-auzea -, dar de unde esti?

- De la Petia - un sat mare, unde este nepotul Parintelui Argatu paroh.

- Dar n-ai avut o sora Maria?

- Am avut o nepoata, Mariuta!

- Dar Mariuta nu cumva a lovit pe tata?

- Nu pe tata, pe mama a batut-o!

Mama ei era bolnava de pelagra; se strica la minte. Cu boala asta de pelagra, nu-i omul nebun totdeauna. Este periodic asa, cateva ore, pe urma iar isi revine. Mariuta lua funia de la vaca si unde o gasea, o lega si, batand-o, o aducea pana acasa.

Mama-sa, cand se trezea, vedea ca-i vanata si o blestema pe Mariuta: "Mariuta, dragul mamei, sa nu mai putrezeasca mainile tale! Tare rau m-ai batut! Dragul mamei, de ce ma bati, ca nici eu nu sunt bucuroasa de boala asta? Nici eu nu stiu ce fac. M-a pedepsit Dumnezeu, mi-a dat boala asta si tu ma bati? Parca eu stiu ce fac? Eu nu-mi dau seama".

Dar Mariuta, in loc sa-si ceara iertare cu lacrimi si cu durere, radea.

Si a murit mama si dupa un an a murit si Mariuta, tanara. Dar ea nu s-a dus la un duhovnic s-o dezlege, nici de la mama-sa n-a cerut iertare. Si acum Mariuta sta de treizeci de ani in groapa si mainile stau neputrede si sufletul ei arde in focul cel vesnic, in cuptoarele iadului, cum zice Mantuitorul - unde focul lor nu se stinge.

Ai auzit ce inseamna blestemul de mama? Ea daca se ducea sa ceara iertare la mama, se ducea la un duhovnic si se spovedea, atunci o dezlega duhovnicul cand era vie, dar acum cine s-o dezlege? Mama n-a iertat-o, duhovnicul n-a dezlegat-o si ea a murit asa blestemata. Si acum sta sufletul ei in iad in vecii vecilor si trupul a ramas ca marturie si pentru altii.

Si m-a intrebat pe mine ce sa faca, caci a murit nedezlegata. "Duceti-va la un arhiereu sa-i faca dezlegare la crucea ei, pentru ca un duhovnic nu o poate dezlega, din cauza ca acesta-i un pacat foarte mare". Ea sta in iad pana putrezesc mainile ei.

Daca a lovit pe tata sau pe mama cu piciorul, piciorul nu putrezeste, daca a lovit cu mana, mana nu putrezeste. Eu am scris despre cele opt pricini pentru care nu putrezesc mortii. Am aratat care-i blestemat de dumnezeiestile pravile, care-i blestemat de arhierei, care-i blestemat de parinti, care nu putrezesc din cauza pamantului, care nu putrezesc din cauza firii; toate sunt puse.

Iar cei care au lovit pe tatal sau pe mama lor, cu care madular au lovit, acela nu putrezeste. Voi n-ati auzit la nunta cum canta Biserica? Binecuvantarea parintilor intareste casa fiilor, iar blestemul maicii zdruncina si temeliile (Isus Sirah 3, 9). Fereasca Dumnezeu! Nimeni n-are drept mai mare asupra copilului pe fata pamantului decat mama! Nici macar tata.

Biata mama crestina! Ea este cea care a purtat copilasul in pantece noua luni; mama l-a nascut cu atata durere. Numai Dumnezeu stie si ea! Nu stiti? Ca sunteti mame. L-a purtat in brate doi ani si i-a supt pieptul. Si l-a curatit, si l-a spalat, si l-a imbracat. Aduceti-va aminte cand barbatul venea de la lucru mort de oboseala si se culca, si cand plangea copilul, zicea sotul: "Scoala, femeie, plange fata, plange copilul!" Tot mama.

Cate nopti n-a dormit! "Scoala, mama!" Daca scutecele-s murdare, schimba-l, infasa-l, da-i tata din nou, pune-l in leagan, leagana-l incet sa adoarma, pazeste-l de foc, de apa; si cand a auzit ca tipa copilul, i-a sarit inima din loc: "Vai de mine, copilul n-a patit ceva?" Stiti cu cata greutate i-ati crescut! Cata dragoste are mama de copilas! Fiinta cea mai sfanta in familie pentru copii este mama. Ce sa va spun eu? Ca doar stiti.

De aceea ati auzit la nunta cum canta Biserica? Binecuvantarea parintilor, intareste casa fiilor, iar blestemul maicii zdruncina si temeliile. Mama, care-i cea mai de jertfa la cresterea copiilor, are cea mai mare trecere la Dumnezeu. Fiindca mama este aceea care sufera, saraca.

Si cand un copil crescut de mama cu atata jertfa, cu atata dragoste si cu atata mila, nu asculta de ea, este pacat strigator la cer. Sa fereasca Dumnezeu! Cat veti trai voi, sa iubiti pe mama, s-o ajutati la batranete, la boala, la chin, ca mare binecuvantare primiti de la Dumnezeu.

Ati vazut ca din cele zece porunci, numai una este cu fagaduinta; porunca a cincea: Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamant.

Cand o vezi pe mama ta batrana si bolnava si zice "Dragul mamei, nu ma lasa!", cum poti s-o treci cu vederea, cand stii ca ai fost in pantecele ei si cand stii cat s-a jertfit ea pentru tine atatia ani de zile si acum iti cere ajutorul tau? Poti sa treci peste cuvantul mamei? Si tata are mare drept, dar el e mai departe de copil. El este cu treburile dinafara. Cu alte griji. Dar mama, nu vezi? Il tine in brate, ii da tata, il infasa, il pazeste. Pai ea este leaganul omenirii. Asa a facut-o Dumnezeu pe mama, ca sa se poata creste generatiile lumii intregi.

O inima de mama adevarata, nimeni n-o poate pretui, cat este de scumpa. De aceea, fiindca vorbim oleaca, va rog sa fiti foarte atenti cu tata si cu mama cand au slabit. Cat traiesc parintii, trebuie ascultati. Totdeauna, dar mai cu seama cand vezi ca s-au imbolnavit, ca au mare nevoie de ajutorul vostru. Sa nu cumva sa-i treceti cu vederea!

Fericiti si de trei ori fericiti copiii aceia, care asculta de tata si de mama, mai ales daca parintii lor sunt credinciosi. Au mare fericire si in veacul de acum si in cel viitor. Ca, daca nu asculta, fereasca Dumnezeu!

Ia ganditi-va voi, cine iubeste mai mult pe copii ca parintii? Si in special mama. Mama daca ar avea cinci-sase copii, si unul ar fi rau, chiar de ar fi ocarat-o sau ar fi injurat-o, daca il vede ca a cazut in foc sau in apa si striga: "Mama, nu ma lasa!", ea sare in foc dupa dansul ca sa-l scoata. Uita toate. Asa-i mama pentru copii, dar tot asa trebuie sa fie si copiii pentru mama.

De aceea, in casa, cand esti amarata, ca mama, si ai zis un blestem - ca omul cand este suparat, mai scapa cate un blestem -, nu-i o crima ca ai zis. Dar cand te duci la spovedanie sa spui: "Parinte, cand eram necajita, am blestemat copiii". Te-a dezlegat duhovnicul, dezlegata esti. Dar tu sa spui la spo-vedanie. Dar daca moare mama si a blestemat copiii, nici copiii nu putrezesc, si ea se duce in fundul iadului. Ca blestemul de mama este mai puternic decat al preotului, pentru ca ea are cea mai mare autoritate de la Dumnezeu asupra copilului. Nimeni nu se jertfeste mai mult pentru copil in lumea asta ca mama.

Mai degraba sa iei varga sa-l bati de o suta de ori, decat sa-l blestemi. Auzi ce spune Solomon: Varga si nuiaua dau intelepciune copilului, iar copilul lasat de capul lui, va aduce mare scarba si mare rusine parintilor sai.

Ca sa va dati seama cat de mult iubeste o mama pe fiii sai, am sa va spun o intamplare care s-a petrecut in China. In anul 1921, intr-o toamna, a luat foc o padure din Muntii Himalaia; muntii cei mai mari din lume. Sigur, a concentrat China mii si zeci de mii de oameni, ca sa izoleze focul. Dar ce s-a intamplat?

S-au dus oamenii si taiau padurea inainte de a ajunge focul. Voi nu stiti cat de infricosat este focul cand arde padurea! Mie mi s-a intamplat odata de am vazut. Huieste ca tunetul, mai ales daca bate vantul. Ati auzit si in Psaltire: ...ca focul care arde padurea, ca vapaia care arde muntii. Este ceva infricosator.

Deci asa s-a intamplat si acolo. Lumea a alergat cu topoare, cu joagare, cu ferastraie; fiecare cu ce avea, ca sa izoleze padurea ca sa nu arda.

Dar s-a intamplat ca, taind ei copacii cu zeci de kilometri inainte de-a ajunge focul, focul venea cu o rapiditate nemaipomenita, au vazut in varful unui copac un cuib de pasare; o pasare de marimea porumbelului. Cand au vazut ca are cuib in copac, nu au mai avut timp sa se suie si sa scape puii, caci focul se apropia. Si s-au uitat sa vada ce se intampla.

Amandoua pasarile, si mama si tata, cand au simtit fumul si au vazut primejdia ca ajunge la pui, zburau amandoi roata si tot tipau; tipau si faceau semn la pui. Dar puii erau mici, plapanzi, nu aveau aripi tari sa zboare.

Cand a ajuns focul la o suta de metri, pasarea tata a parasit puii; a fugit ca sa scape de foc, ca simtise fierbinteala focului ca vine din urma. Iar pasarea mama, cand a vazut ca vine focul, tot tipa si zbura roata, roata; roata pe langa cuib, roata, ca si cum ar fi zis: "Dragul mamei, vine moartea, fugiti!"

Si cand a vazut ca copacul in care-i cuibul a luat foc, nemaiavand alta masura sa ajute puii ei, ce-a facut? Ultima ei miscare a fost jertfa aceasta: Cand a vazut ca si cuibul a luat foc, ea s-a pus cu aripile pe pui. Si intr-o clipeala a mistuit-o focul cu tot cu cuib, cu tot cu pui.

Iata ce inseamna mama! A vrut mai bine sa se jertfeasca de o mie de ori si sa nu paraseasca puii ei, cand erau in primejdie de moarte.

Asa trebuie sa fie inima de mama si inima noastra fata de toti crestinii si mai ales fata de parintii care ne-au crescut.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

De ce sufera copiii