DIN PRISOSUL INIMII GRAIESTE GURA

• « Inapoi
• Inainte »

De multe ori pierdem toata osteneala noastra si toata fapta buna, daca nu pazim doua lucruri: mintea si limba. Ca tot pacatul se incepe de la minte, de la gand si toata fapta rea se exprima intai prin limba. Zice Mantuitorul ca din prisosinta inimii graieste gura. Si Solomon zice: Mai bine este a cadea de la loc inalt, decat a cadea prin limba. Fereasca Dumnezeu! De aceea trebuie mare bagare de seama.

Limba este organ cu care laudam pe Dumnezeu, la fel si mintea. Dar vrajmasul le ia pe amandoua aceste organe: mintea o intuneca cu ganduri rele si limba cu cuvinte rele. Si atunci omul devine unealta vrajmasului, ca si gandurile lui sunt spurcate, si limba si cuvintele lui. Trebuie mare bagare de seama.

O femeie pacatoasa si-a pus indreptare la o marturisire si a inceput sa duca o viata sfanta. Post, rugaciune, milostenie, ca era vaduva acum. Toata lumea se minuna in sat cum femeia aceea si-a schimbat viata. Inainte o stiau toti. Ii murise sotul, iar copiii ii avea pe toti casatoriti. Mai avea un pacat, saraca, pe care nu-l putea lasa. Toate celelalte le lasase. Facea si milostenie multa si post tinea, dar nu tacea din gura. Sa spuna ceva de cumatra, de cumnata, de cutare. Cand a venit la duhovnic, a zis: "Parinte, am postit posturile, am facut milostenie, fac pravila, citesc prin sfintele carti; ei, dar limba asta n-o pot eu stapani! Mai vorbesc de unul, mai zic de altul, mai spun o minciuna, mai spun o gluma, mai cutare".

Era primavara, cand se arau gradinile si ogoarele. Duhovnicul ii zice: "Uite ce este, matusa, nici eu nu-ti dau canon mare; dar n-ai voie sa te impartasesti pana nu vei face canonul acesta". "Care?" Duhovnicul avea un butoi mare cu samanta de scai. Stiti cum e samanta de scai, ca de ceapa. Marunta. I-a dat matusii un pumn bun de samanta de scai si i-a zis: "Uite ce! Cand vei ara gradina, sa te duci sa semeni scaiul asta prin gradina, cat e gradina de lunga, si pe-o brazda si pe alta".

Si a semanat scaiul. Au crescut papusoii, dar au iesit si scaii. La prasit a mai taiat din ei, dar n-a putut sa-i taie pe toti. Cand a venit femeia in Postul Sfintei Marii, o intreaba duhovnicul: "Ai semanat scaii?" "Da". "Ti-am spus ca nu-i greu. Mata ai zis ca pacatele pe care le faci cu limba nu-s grele. Eu ti-am dat sa semeni scai. Du-te si-mi adu acum inapoi toate semintele acelea pe care le-ai semanat". "Vai de mine, parinte, zice, eu am prasit, dar din nebagare de seama scaii aceia au facut samanta, a venit vantul si a dus-o la megiesi, pe camp. S-a umplut lumea de scai". Zice preotul: "Nu-ti dau impartasanie, pana nu-mi aduci samanta inapoi". "Imposibil, parinte. S-a dus samanta de scai! A luat-o vantul, a facut scai, s-a inmultit...".

Vezi? Asa sunt si cuvintele noastre. Cuvintele noastre, daca sunt rele, pe unde nu au ajuns? Au facut samanta, au prins radacina si s-a umplut lumea de cuvinte rele. Cuvintele noastre sunt samanta de scai. Dupa cum nu poti aduna samanta inapoi, dupa ce-ai semanat-o - la vreun an de zile, dupa ce s-a umplut campia de scai -, asa nu putem sa adunam rautatea si pacatul pe care le-am semanat noi prin limba. De aceea trebuie mare paza a limbii. Ai vazut ce spune Solomon: Cine nu pazeste gura si limba sa, nu se poate mantui.

Dar Dumnezeu nu ne-a facut sa fim muti. Ne-a dat limba sa vorbim. Dar ceea ce vorbim, sa fie spre slava lui Dumnezeu si ceea ce este de trebuinta. Deci cand vedem ca incepem a vorbi de rau pe altul, sa stam pe loc, ca semanam scai, si il duce vantul in mai multe inimi. Sa bagam de seama!

• « Inapoi
• Inainte »