CUVANT LA CINA CEA MARE

Parintilor, fratilor si iubiti credinciosi,

Aproape din tot cuvantul si din tot versetul Sfintei Evanghelii de astazi, se pot trage o multime de invataturi, si nu va fi vreme sa o talcuim cu de-amanuntul. Dar vom arata putine din ele, ca sa vedeti cata comoara de invataturi cuprinde Sfanta Scriptura.

Un om oarecare a facut cina mare.

Cine este Omul acesta? Acesta este Insusi Dumnezeul parintilor nostri. De fapt in Evanghelie Il auzim pe Mantuitorul numindu-Se adeseori Fiul Omului, caci din iubirea de oameni cea negraita si minunata a venit la noi si S-a facut om.

Dar de ce spune ca a venit sa faca cina si nu pranz?

Pranz se numeste de obicei masa de amiaza, iar cina este masa pe care o iau oamenii seara.

Prin venirea Sa, Mantuitorul a pregatit cina, caci a venit in zilele mai de pe urma; nu de la inceputul lumii. Doar auzim pe marele Apostol Pavel zicand: Pe noi, apostolii cei mai de pe urma (cei mai de apoi), ne-a ales Dumnezeu ca pe niste osanditi, si celelalte.

Deci cina este venirea lui Hristos in lume, este taina iconomiei in trup si mantuirea neamului omenesc.

De ce este mare cina aceasta duhovniceasca a lui Dumnezeu? Caci zice: Un om oarecare a facut cina mare; nu asa, cum s-ar intampla, ci mare. El o numeste mare, pentru ca mare este taina crestinatatii. Ati auzit cum canta biserica: "Cu adevarat, mare este taina crestinatatii. Dumnezeu S-a aratat in trup, a venit in lume...", si celelalte.

Numeste cina mare taina aceasta a venirii lui Dumnezeu printre oameni, pentru ca taina iconomiei in trup, sau a intruparii lui Dumnezeu Cuvantul, nu este supusa intelegerii nici mintilor rationale din ceruri ale ingerilor, nici celei a oamenilor. Taina iconomiei in trup pururea ramane taina, necuprinsa de vreo minte de inger sau de om (Sfantul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simtiri, p. 368-379).

Deci taina iconomiei in trup, sau cum Se naste Dumnezeu din Fecioara si fecioara ramane iarasi Fecioara, fara sa se strice pecetile fecioriei, ramane necuprinsa de vreo minte in veacul veacului. Nimeni nu stia ca Mantuitorul, fiind de o marime cu Parintele Sau, era intreg in pantecele Fecioarei, si cum un Dumnezeu nemarginit si necircumscris incape intreg intr-o fecioara.

Dar ce mai spune Sfanta Evanghelie?

La aceasta cina mare a trimis Dumnezeu sa cheme pe multi.

Dar de ce n-a zis pe toti? Caci zice: Si a trimis in ceasul cinei omul acela pe sluga sa ca sa cheme pe cei multi.

Dar stim din Sfanta Scriptura ca Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunos-tinta adevarului sa vina. Evanghelia ne da o pilda, si toate pildele Mantuitorului nostru Iisus Hristos au doua intelesuri: unul dupa litera si altul dupa duh. Caci Mantuitorul nostru, venind in lume a vorbit mai mult in pilde, potrivit celor proorocite de la Duhul Sfant, care cu o mie de ani mai inainte a spus prin gura lui David: Deschide-voi in pilde gura mea (Psalm 77, 2).

Pilda inseamna mai intai o inchipuire a unor adevaruri si al doilea arata ce lucru este inchipuit de dansa. Deci, dupa intelesul literei a spus Mantuitorul ca a chemat pe multi si nu pe toti.

Oare ar incapea in gandul dumneavoastra daca v-as spune ca cineva a facut o cina mare si a chemat pe toti oamenii din lume? Mai ales ca aici Dumnezeu Se ascunde sub chipul unui om oarecare. Ce ati spune? Nu se poate. A chemat omul acela la cina o mie, zece mii, o suta de mii, dar toata omenirea n-a putut s-o cheme. Deci cand a zis ca a chemat pe multi, a spus dupa slova. Deci cuvantul acesta "multi", arata de fapt pe toti, dupa intelesul cel inchipuit prin pilda.

Ce s-a intamplat dupa aceasta?

A chemat Dumnezeu pe oameni la cina, dar multi au inceput a respinge chemarea. Dar cine era sluga pe care a trimis-o omul acela sa cheme la cina sa cea mare? Acesta este Iisus Hristos, care de buna voia Sa, din iubirea Sa cea negraita pentru neamul omenesc si catre Dumnezeu, Parintele Sau, sluga S-a facut pentru noi. Caci auzim zicand in Evanghelie: N-a venit sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca multora (Matei 20, 28).

Sluga S-a facut Dumnezeu Cuvantul si Parintelui Sau si neamului omenesc din iubirea Sa de oameni cea negraita, caci ascultator S-a facut Parin-telui Sau pana la moarte, si inca moartea de cruce! Pentru aceasta Dumnezeu L-a proslavit pe Dansul si I-a dat Lui nume care este mai presus de tot numele, ca in numele lui Iisus Hristos tot genunchiul sa se plece, si al celor ceresti, si al celor pamantesti si al celor de dedesubt (Filipeni 2, 8-9). Pentru negraita Sa smerenie L-a inaltat Parintele Sau ca sa stea de-a dreapta slavei si, ca om, sa fie de un scaun, de o fire si de o putere cu El.

Si ce a facut sluga? S-a dus sa cheme la cina, chiar in ceasul ei. In legea veche era obiceiul ca atunci cand facea cineva praznic la amiaza sau seara, sa trimita oameni mai inainte cu cateva ceasuri sau cu o zi chiar, ca sa pofteasca pe invitati.

Dar aici, de cand trimite el sa cheme pe invitati? De cand incepe masa, in ceasul cinei. Spune ca a chemat pe multi. Cine au fost acestia? Tot neamul omenesc. Dupa cum s-a scris, Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca (Isaia 45, 22; Matei 18, 11; Ioan 3, 17; I Timotei 4, 10).

Cand a venit Mantuitorul sa slujeasca neamului omenesc, spre mantuire, ca o sluga a Parintelui ceresc, intai a chemat neamul evreiesc, caci spune: Nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israel (Matei 15, 24). Mai intai s-a dus la ei ca sa nu aiba cuvant in ziua judecatii, ca Iisus, care, dupa firea omeneasca se trage din Avraam, din David, din neamul evreiesc, a chemat mai intai pe pagani. Nu! Mai intai a venit sa cheme oile cele pierdute ale casei lui Israel.

Dar cum stim ca pe ei i-a chemat intai?

Apostolul Petru, in Ierusalim, predica in ziua intai si cred trei mii, iar in ziua a doua se adauga inca cinci mii.

Dar cine erau acestia care au crezut primii in Evanghelie? Evreii.

Cei dintai credinciosi ai Bisericii din Ierusalim, intemeiata de apostoli, de Iacov, de Petru si de Ioan, stalpii Evangheliei, au fost mai mult evrei. In Proschinitarul Ierusalimului se scrie: "...am avut in Ierusalim 15 arhierei, 15 patriarhi taiati imprejur". De la Iacov, fratele Domnului, si pana aproape de Marele Constantin, au fost in Biserica din Ierusalim arhierei taiati imprejur, adica din neamul evreilor, care mai tineau inca taierea imprejur.

Deci, intr-o perioada au fost in Ierusalim numai patriarhi si arhierei evrei si biserica din Ierusalim era alcatuita mai mult din evrei. Dupa aceea a trimis Dumnezeu pe Pavel la neamuri, departe de Ierusalim. De aceea spune ca i-a chemat intai pe evrei, ca sa n-aiba raspuns in ziua Judecatii.

Iar mai apoi, zice dumnezeiasca Evanghelie, a trimis in ceasul cinei sa cheme si pe altii.

Cel dintai chemat a zis: Tarina mi-am cumparat, si ma duc s-o vad. Rogu-te sa ma ierti.

Ce este tarina?

Hristos ne-a spus in pilda cu semanatorul, pe care a talcuit-o ucenicilor: Cel care seamana samanta cea buna este Fiul Omului. Tarina este lumea; samanta cea buna sunt fiii imparatiei; iar neghina sunt fiii celui rau (Matei 13, 36-38).

Iata ce este tarina. Deci cand auzim in Evanghelia de astazi ca cel dintai a pus pricina de refuz ca si-a cumparat tarina, se intelege ca s-a legat de lumea de acum. Cel care nu vrea sa mearga la cina Marelui Imparat, la Imparatia Cerurilor, zicand ca si-a cumparat tarina, este tot omul care-i legat cu inima de lumea aceasta in care se lucreaza toata faradelegea si pacatul. Acesta este omul care nu vrea sa mearga la cina lui Dumnezeu, cand glasul constiintei il cheama, ci cumpara mereu tarina aceasta, adica slujeste acestei lumi si rautatilor din ea.

Dar de ce spune ca a cumparat-o si nu spune ca este a lui? Pentru ca atata stam pe lumea aceasta, de cand ne nastem si pana murim. O cumparam cand deschidem ochii si o vindem inapoi cand murim, cand inchidem ochii. Asadar, nu-i a noastra. Aici am gasit-o, aici ramane.

Deci, cand il auzim pe omul acela ca si-a cumparat tarina si n-a mers la cina lui Dumnezeu, sa stim ca el este om lumesc, care se leaga cu inima de lucrurile cele desarte si stricacioase ale lumii si nu asculta de chemarea constiintei, ca sa mearga pe calea poruncilor lui Iisus Hristos. Acela si-a cumparat slujirea cea rea a lumii.

Al doilea a zis: Mi-am cumparat cinci perechi de boi si ma duc sa-i incerc. Rogu-te sa ma ierti.

Care-s perechile de boi si cum le incearca omul?

Perechile de boi sunt cele cinci simtiri pe care le avem toti si care sunt in cate doua organe. Avem doi ochi cu care vedem, doua urechi cu care auzim, doua nari cu care mirosim, doua organe cu care gustam: limba si cerul gurii; doua organe ale pipaitului, cel dinafara si cel dinlauntru. Caci simtim fierbinteala si raceala si in afara, dar si inauntru. Tot asa simtim asprimea si durerea pana la inima, dar le simtim si in afara.

Deci cele cinci perechi de boi sunt cele cinci simturi ale noastre: vederea, auzul, mirosul, gustul si pipaitul.

Dar cum le cercam noi si cum nu mergem la cina marelui imparat?

Prin aceea ca pironim mintea si inima noastra in aceste cinci simturi si nu vrem sa ascultam de glasul constiintei, ca sa mergem la cina marelui Imparat. Iata va dau o pilda. Astazi e miercuri sau vineri, sau timp de post, si trebuie sa postesc, sau am canon de la duhovnic si trebuie sa postesc pana la ora 5 sau pana seara. Dar eu ma duc prin piata si vad niste placinte care-mi plac sau niste cornuri sau altceva de mancare si ma las biruit de pofta ochilor si a pantecelui si mananc inainte de vreme.

Am incercat o pereche de boi! Care? Gustul.

Glasul constiintei mi-a spus: "Omule, azi e zi de post, ai canon de la duhovnic". "Da, voi posti poimaine. Azi mananc ca mi-e foame". Am incercat o pereche de boi!

Intelepciunea ne invata asa: Ochii tai cele drepte sa vada si urechile tale cele drepte sa auda. Iar Duhul Sfant ne spune: Doamne, abate ochii mei de la desertaciuni (Psalm 118, 37).

Eu stiu ca trebuie sa pazesc vederea, pentru ca vederea este simtire imparateasca la om, iar ochii sunt cele doua maini ale sufletului, cum spune Marele Vasile, cu care omul ia pacatul de la distanta. Daca nu pazim ochii, nu putem pazi nici mintea, caci mare legatura au ochii cu mintea. Iar Scriptura ne spune sa pazim gandirea, dar noi n-o pazim; ne ducem acolo unde e distractie, la televizor, la meci, la cinema si la necuratii. Si asa, mai incercam o pereche de boi. Care? Vederea. Si astfel nu ascultam de glasul care ne opreste de la aceasta, ca sa ne ducem la cina marelui Imparat, la Imparatia cerurilor.

Dar sa vedem mai departe. Zice Sfanta Scriptu-ra: Urechile tale cele drepte sa auda. Trebuie sa asculti numai predicile, numai cuvantul lui Dumne-zeu, numai cantarile bisericesti si numai cele ce sunt necesare vietii.

Dar noi ce zicem? O voi face aceasta mai tarziu, caci auzi este nunta si canta lautarii! N-auzi cum canta de frumos? Unu-i cu mandolina, altu-i cu scripca, altul cu toba!

Si asa am mai incercat o pereche de boi. Cele doua urechi au incercat si perechea aceasta. Auzul.

Sfanta Carte spune sa umbli imbracat in haine simple, ca Sfantul Ioan Botezatorul a umblat in piele de capra si Ilie Tesviteanul cu cojoc; iar patul nostru sa fie tare, nu moale, ca: Vai - zice Isaia - de cei ce dorm pe saltele si pe paturi moi, ca uita de Dumnezeu! Dar eu vreau sa am haine moi, blanuri, iar patul meu sa fie moale, cu plapuma de matase, cu saltea de lana, nu de paie!

Si iata, am mai incercat o pereche de boi! Care? Pipaitul.

Glasul lui Dumnezeu imi spune: "Omule, sa traiesti cu cele strict de trebuinta vietii". Dar eu vreau podoaba trupului si moleseala lui. Vreau bai! Vreau sa-i fac baie viermelui acestuia care este tina si merge in iad, dar nu se pocaieste. Numaidecat vreau sa-l duc la bai si nu la bai simple, ci cu sapunuri frumos mirositoare. Si asa se aduce in suflet toata moliciunea si toata rautatea dracilor, de la vederea goliciunii omului si de la aceasta nebagare de seama, mai ales cand trupul este sanatos. Am mai incercat si aceasta pereche de boi, a pipaitului (Fapte 17, 27).

Ce ne-a mai ramas? Mirosul.

In post, bucataria noastra trebuie sa miroasa a zarzavat, a ceapa si a cartofi copti, nu a carne, a branzeturi si a grasimi. Ca pierduti suntem, daca voim sa miroasa a dulce in zilele de post in bucataria noastra. "Nu se mananca azi - miercurea sau vinerea - branza, oua si carne!" "Ei, taci din gura! Nu ce bagi in gura spurca pe om, ci ce iese din gura!" Stie ca sectarul sa talmaceasca Scriptura pentru pantecele lui! Dar nu asa se talcuieste. Si baga omul friptura in pantece si mananca gras.

Si foloseste mirosuri de sapun si parfumuri si se fardeaza pe obraz, ca din om se face mascarici! Nu lasa frumusetea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Se vopseste si la buze, increteste parul, face manichiura. Face toate blestematiile cele ce invata satana pe oameni. Si se parfumeaza, ca sa miroasa pe drumuri si sa zica lumea: "Asta-i cucoana cutare, asta-i domnul cutare! Dar frumos mai miroase dupa dansii".

Dar acestea duc la putoarea gheenei si la iad. Ca atata putoare este acolo, incat toate putorile din lume de le-ai strange la un loc, n-ai putea aduna cat un miligram din oceanul acela de putoare.

Vrei sa mirosi pe drumuri si sa smintesti si pe altii? Nu uita putoarea aceea din iad si poate te vei indrepta si vei uri parfumurile.

Dumnezeu spune: "Da, sa umbli in haine curate, sa mergi la biserica, sa te speli cu sapun care nu miroase, sa te cureti si sa te ingrijesti, dar sa nu mirosi a parfumuri, ca putoare si vierme este omul dupa moarte". Daca mergi pe la cimitire, cand se dezgroapa vreun mort, ai sa vezi in ce putoare sta trupul acolo. Daca-l dezgropi dupa 7-8 zile, miroase mai rau decat toate putorile lumii. Iti arata Dumnezeu ce esti!

Deci asa incearca omul cele cinci perechi de boi: cand coboara mintea cu voia sa la cele cinci simtiri si vrea sa le desfateze pe toate.

Dar daca aceia au pus aceste pricini, ce-a facut sluga din Evanghelie? Mergand inapoi la Domnul Sau, a zis: "Doamne, am chemat pe acestia la cina si s-au scuzat, cum vezi". Atunci S-a maniat Domnul acela care facuse cina. Si maniindu-Se ca cei chemati au dat aceste pricini si n-au venit, a zis catre sluga: "Iesi pe la raspantii si pe la ulitele cetatii si adu-i aici pe saraci, pe orbi si pe schiopi".

Ce inseamna raspantiile drumurilor? Daca mergi singur pe un camp si dai deodata de doua drumuri, unul care face la dreapta si altul care face la stanga, si daca n-are cine sa-ti spuna care-i drumul cel bun, stai la raspantie si nu stii incotro s-o iei. "Oare ce sa fac? S-o iau la dreapta, sau la stanga?" Daca nu ti-ar arata cineva calea cea buna, ai gresi.

Asa a fost cand Mantuitorul a venit in lume pentru cina Parintelui Ceresc; a gasit lumea aceasta la o raspantie. Si spune Scriptura: "Veti umbla in calea limbilor si a popoarelor si in intuneric si in umbra mortii".

Erau atatea popoare pe pamant care nu-L stiau pe Dumnezeu si care se inchinau la mii de zei. Fiecare avea dumnezeul lui si pentru fiecare pacat isi crea un dumnezeu, dupa placerea lui. Intreaga omenire era la o mare raspantie, la o mare rascruce. Si a venit Mantuitorul sa arate ca este un singur drum si un singur Dumnezeu, Care a facut lumea si toate cele din ea.

Dar a mai spus: Mergeti si pe ulitele cetatii!

Cine merge mai adesea pe ulite? Poporul de obste. Fie ca merge sa vanda sau sa cumpere, sa-si ia hrana pentru copii, fie pentru alte treburi. Poporul de obste umbla mai mult pe ulite decat cei mai invatati, care stau la birou, la divanuri, la locuri inalte. Ei sunt cei din casa, cum spune alta Evanghelie: Doi vor fi in casa; unul se va lua si altul se va lasa. Caci intre ei sunt si buni si rai. Va lua Dumnezeu pe cei buni pentru imparatie, iar pe cei rai ii va lasa sa se munceasca in gheena.

Dar cei ce umbla pe ulite sunt saracii si oame-nii de obste. I-a spus sa cheme pe cei de pe ulite pentru ca Hristos nu face deosebire de om, mare sau mic. Caci spune Pavel: In Iisus Hristos nu este iudeu, nu este elin, nu este stapan, nu este sluga. Si iarasi: Vezi, frate, chemarea noastra, ca dintre cei chemati la noi, nu sunt multi de neam mare.

A ales Dumnezeu pe cele simple ale lumii ca sa rusineze pe cei intelepti si cele de neam slab si neputincios, ca sa dea de rusine pe celelalte. Asa face intelepciunea lui Dumnezeu, ca sa nu se laude omul cu intelepciunea sa si sa nu se sprijine pe puterea sa. Intelepciunea vrea ca Dumnezeu sa Se laude intru toate, sa-Si arate puterea in cei slabi si in cei neputinciosi, in cei nebagati in seama si in cei putini, ca sa cunoasca oamenii ca puterea Lui este cea care lucreaza, cum zice Apostolul Pavel: Ca multimea puterii sa fie a lui Dumnezeu, nu a noastra.

I-a spus Hristos sa cheme orbii. Care orbi? Orbii la minte. Caci poate fi cineva orb cu ochii trupului, dar foarte intelept la minte si cu duhul. Iar acela nu-i orb, ci adevaratul orb este cel cu pacate si acela se lipseste de cina marelui Imparat. Caci a zis Mantuitorul la vindecarea orbului: Am venit in lumea aceasta ca cei ce au ochi sa nu vada (fariseii, carturarii si fatarnicii, care nu vedeau decat cu ochiul zavistiei), iar cei orbi sa vada lumea (Ioan 9, 39).

Si a mai zis: Cheama-i pe cei betegi, adica pe cei bolnavi, dar nu cu trupul, ci cu sufletul. Ca Mantuitorul a spus: N-au trebuinta cei sanatosi de doctor, ci cei bolnavi, adica cei bolnavi sufleteste. Pentru aceasta a venit El in lume.

Si a mai zis: Cheama si schiopii. Care schiopi? Credeti ca numai cei ce umbla in carje sunt schiopi? Schiopii adevarati sunt cei ce schiopateaza in legea lui Dumnezeu. Caci a zis marele Ilie Tesviteanul, cand l-a mustrat pe Ahab: "Nu eu sunt, imparate, cel ce aduce nenorocire peste Israel, ci tu si casa parintilor tai ati parasit poruncile Domnului... Pana cand veti schiopata de amandoua picioarele?" (III Regi 18, 18-21).

De aceea spune Evanghelia ca sluga lui Dum-nezeu, [Iisus Hristos], chema pe cei care schiopatau din calea poruncilor lui Dumnezeu, ca erau schiopi cu sufletul, nu cu trupul. Si dupa ce i-a chemat pe acestia, sluga a dat de veste stapanului: Stapane, am facut cum ai zis, am chemat si pe cei orbi si pe cei betegi si pe cei schiopi si mai este loc. Ce inseamna: "mai este loc?"

V-am spus ca a chemat mai intai neamul evreiesc si a intemeiat Biserica din Ierusalim. Dar mai era loc. Pentru cine? Pentru popoarele pagane. Caci iata ce au spus dumnezeiestii Apostoli cand au vazut ca Dumnezeu, prin Apostolul Petru, le-a chemat si pe acestea la credinta cea in Iisus Hristos: Asadar si paganilor le-a dat Dumnezeu pocainta spre viata (Fapte 11, 18).

Era loc pentru toate popoarele lumii, ca in rai si in imparatia cerurilor este mare largime. Dumnezeu cheama toate popoarele lumii. Caci spune proorocul Isaia: Pamantul va fi plin de cunostinta Domnului, ca marea de apa (Isaia 11, 9; Avacum 2, 14). Dar si Ieremia spune: Toate neamurile, toate popoarele Ma vor cunoaste pana la urma si Mi se vor inchina (31, 34).

Deci trebuie sa vina toate popoarele care se vor mantui pana la urma. Si pamantul va fi plin, intreg de cunostinta Domnului. Caci zice proorocul: Nimeni nu va mai intreba in ziua aceea: cunoasteti pe Domnul? Ca toti Ma vor cunoaste, de la mic la mare (Isaia 40, 5; 66, 18). Va veni o perioada cand tot trupul are sa cunoasca si sa vada slava Domnului.

Si daca a zis sluga ca mai este loc, ce a zis Stapanul? Iesi la drumuri si la garduri si adu-i aicea, sa se umple casa Mea!

Sluga a spus ca mai este loc, iar Parintele Ceresc Isi arata negraita Sa iubire de oameni, zicand: "Adu-i aici pe toti! Vreau sa Ma bucur in veacul veacului. Vreau sa se umple imparatia cerurilor pana la margini, cu tot sufletul pe care l-am creat. Adu-i aici, sa se umple casa Mea. Aceasta va fi bucuria Mea cea desavarsita. Eu i-am zidit pe toti si vreau ca toti sa stea cu Mine si sa cineze cu Mine in veacul veacurilor aici, in Imparatia Cerurilor".

Si i-a zis slugii sa iasa la drumuri si la garduri. Dar de ce la drumuri? Fiecare om are in viata sa, drumul sau. Pe atunci unii oameni mergeau pe calea ratacita a inchinarii la idoli, altii in calea filozofiei veacului de atunci. Erau foarte multe cai in viata popoarelor lumii. Acestea erau drumurile lor. De aceea a zis: Iesi la drumurile lor! Du-te si intoarce-i din drumurile lor gresite si adu-i la cina cea mare!

Dar de ce a spus: si la garduri? Gardul este simbolul pacatului, fie ca-s la curte, fie ca-s la mosie, fie ca-s la gradina. Gardurile au rostul de a desparti o gradina de alta, un ogor de altul, o casa de alta, o livada de alta. Asa si pacatul ne desparte pe noi de Dumnezeu, Ziditorul nostru, si pe unul de altul. Cand a zis: "la garduri", a zis: "Iesi la cei cazuti in pacate, care s-au despartit de Mine si intre ei, prin pacatele si rautatile lor, si adu-i aici, ca sa se umple casa Mea".

Dar ce mai spune dumnezeiasca Evanghelie? Zic voua ca nici unul din cei chemati, nu va gusta din cina Mea. Ati vazut? Din cei ce si-au gasit scuze in pacate si n-au vrut sa vina, nici unul nu va gusta din cina Domnului.

Acum este momentul sa vorbim ceva si despre pricinile date ca scuze. Vai de noi, pacatosii. Con-stiinta noastra este sluga lui Dumnezeu, care ne cheama la cina Marelui Imparat. Ea pururea ne cheama la Dumnezeu si noi pururea gasim pricini ca sa nu raspundem. Vezi pe omul inconjurat de averi? Oricat ar avea omul de mult, si mai mult vrea. "Am de arat, am de semanat, am treaba cu oile, am treaba cu boii, vreau sa-mi fac casa noua, am de maritat fete, am de insurat feciori, am de facut cutare lucru".

Si zabovindu-se in toate acestea, in toate lucrurile lumii celei desarte si stricacioase, nu raspunde constiintei, adica slugii lui Dumnezeu din el, care-l cheama la cina. S-a incurcat in multe pentru toata viata. Legat de grijile lumii pune pricina ca nu poate merge la biserica, la rugaciune, la citire si la toata lucrarea faptei celei bune. Gaseste tot felul de pricini si nu merge la cina Marelui Imparat, nu-si gaseste vreme de un ceas pe zi pentru rugaciune. De ce? Toata grija lui o cheltuieste cu grijile veacului de acum!

Unul da ca pricina, cand trebuie sa posteasca: "Nu pot, sunt neputincios, m-a dezlegat doctorul sa mananc bine. Daca postesc in Postul Mare, in Postul Craciunului, daca tin lunea, miercurea si vinerea, ca toti crestinii, ma topesc de foame".

Da drept pricina neputinta si nu vrea sa pos-teasca. Constiinta iti spune: "Omule, adu-ti aminte ca nu numai cu paine va trai omul, ci si cu tot cuvan-tul care iese din gura lui Dumnezeu. Nu-ti amintesti ce spune Apostolul Petru? Bine este a intari inimile voastre cu darul, iar nu cu mancarile intru care nu este mantuire. Larga este calea pantecului si pe toti ii duce la gheena. Omul da ca pricina neputinta si se tine de ea. Dar ce e pricina sau scuza? Iata ce ne invata Sfantul Isaac: Pricina sau scuza este o vointa a pacatului si inainte-mergatoare a lui, scuza este punte spre pacat (Cuvantul 26).

Unul vrea sa faca milostenie, dar gaseste ca pricina: "N-am de unde sa fac; n-am nici un ban!" Altul vrea sa lase tutunul, dar gaseste ca pricina: "Nu pot, ca m-am obisnuit cu dansul". Unul vrea sa lase rachiul sau betia, ca-l distruge. Raspunde: "Nu pot, ca asa m-am deprins!" Altul vrea sa mearga la biserica. Dar zice: "Nu pot, ca am treaba astazi. Trebuie sa ma duc in cutare loc, am cutare treburi de facut".

El n-a auzit cuvantul: Sa nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug, ca sa tagaduiesc raspun-surile cele din pacate. Cu oamenii cei ce lucreaza faradelege; si nu ma voi insoti cu alesii lor (Psalm 140, 4-5).

Gaseste mereu pricini. Vrea sa faca omul pacatul, dar frica lui Dumnezeu il opreste. Insa dupa ce a gasit o pricina, il face. Caci cel ce ravneste la muiere straina, cel ce pacatuieste si face faradelegi si curveste, zice: "Am firea fierbinte, sunt om sanatos si nu-mi ajunge o femeie". Strica si casa celuilalt, isi strica si sufletul lui si al aceluia cu care pacatuieste, pentru ca a pus pricina neputinta, ca nu poate sa se infraneze.

Vai de noi si de noi, ca a ajuns gheena acum langa noi. Pricina merge inaintea pacatului, este inainte-mergatoare. Punte catre pacat s-a facut prici-na, fiindca a lipsit din om frica de Dumnezeu.

Ce spune Duhul Sfant: Zis-a calcatorul de lege ca sa greseasca intru sine: nu este frica lui Dumne-zeu inaintea ochilor lui (Psalm 35, 1).

Omul ar posti, ar merge la biserica, ar face milostenie, s-ar inchina, ar tine curatia cu sotia sa dupa legea casatoriei, s-ar impaca cu fratele sau, ar lasa tutunul, betia, injuraturile, ar lasa zgarcenia, otrava nemilostivirii si ura catre fratele sau, toate le-ar lasa, dar nu-l lasa pricina inchipuita de el. Gaseste pricina si zice: "Dar cum sa-l iert eu pe celalalt, dar eu sunt cineva, si apoi m-a si suparat". Pune vina pe celalalt, nu pe sine si, gasind pricina aceasta, nu-l iarta pe acela si, legat de satana, orbit si prins cu inima in ghiarele lui, se duce in focul gheenei, daca moare fara sa ierte.

Mania omului se imparte in trei: Este o manie care vine si trece repede. Aceasta nu este periculoasa ca celelalte. Aceasta-i ca focul de calti; se aprinde si se stinge. Caci zice Scriptura: Maniati-va si nu gresiti... (Psalm 4, 4). Dupa ea isi cere indata omul iertare. Este apoi al doilea fel de manie: pizma, care tine minte raul doua-trei zile, sau mai mult. Si in sfarsit este zavistia, care tine uneori toata viata. Il tine uneori satana legat pe om, de nici pe patul de moarte nu-l iarta pe fratele sau. Aceasta zavistie il face pe om mai rau decat dracul, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur.

Deci unul ca acesta da pricina: "Nu pot sa-l iert, ca el m-a nedreptatit". Si sta intunecat ca un drac si sta cu satana in inima si nu aude Scriptura care zice: Soarele sa nu apuna intru mania voastra (Efeseni 4, 26). Il tine satana si-i zice ca-i drept, ca are dreptate sa nu ierte si sa nu ceara iertare, pe motiv ca nu este el vinovat.

Vai de noi si de noi de credem ca scapam din gheena pentru aceste pricini. N-auzi ce spune Duhul Sfant: Sa nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug, ca sa tagaduiesc raspunsurile cele din pacate (Psalm 140, 4).

Dar, va zice careva: "Parinte, sunt si pricini binecuvantate".

Sa vedem care ar fi aceste pricini binecuvantate. Sa va dau un exemplu: Spune dumnezeiasca Scriptura in porunca a cincea: Cinsteste pe tatal si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamant. Dar aceasta porunca din decalog n-are putere cand te cheama Dumnezeu la pocainta si la mantuire si n-ai voie sa mai asculti pe tatal si pe mama ta si pe sora ta, daca nu te lasa sa postesti, sa mergi la biserica, sa te rogi, sa te mantuiesti, sa duci viata cinstita. Daca tatal si mama te opresc de la acestea, nu-i mai poti asculta, ca ei sunt cei mai mari vrajmasi.

Caci spune Hristos in Evanghelie: Tot cel ce vine la Mine si nu uraste pe tatal si pe mama sa, sau pe sora sa, sau pe fratele sau, sau pe prietenul sau, sau pe insusi sufletul sau, nu poate sa fie ucenic al Meu (Luca 14, 26-27). Si mai spune Iisus Hristos: N-am venit sa aduc pe pamant pace, ci sabie (Matei 10, 34-36), ...caci vor fi doi contra trei intr-o familie si trei contra doi (Luca 12, 52).

Deci cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa fie contra firii? Nu, caci firea noastra adevarata o gasim cand iubim pe Dumnezeu. Numai in Dumnezeu trebuie sa-i iubim pe parinti si pe frati. Porunca intai din decalog cere: Sa iubesti pe Dumnezeul tau din toata inima si din tot cugetul tau, din toata puterea ta (Deuteronom 6, 5). Deci cere toata fiinta omului.

Pe Dumnezeu trebuie sa-L iubim din inima, adica din suflet, cu simtamintele, cu partea sentimentala a sufletului nostru; din cuget, adica cu mintea sau cu partea cugetatoare; si din virtute, adica cu trupul, deci cu toate cele ale noastre. Deci porunca intai din decalog cere de la noi o dragoste nemarginita fata de Dumnezeu.

Numai dupa Dumnezeu sau in Dumnezeu trebuie sa iubim pe aproapele ca pe noi insine. In cazul cand eu vreau sa ma mantuiesc, sa merg dupa Hristos, dar tata nu vrea, sora nu vrea, mama nu vrea, femeia nu vrea, copiii nu vor, nu trebuie sa ascult de ei. In acest caz am porunca sa-i urasc si sa-L iubesc pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ma desparta de dragostea lui Dumnezeu nici parintii, nici inaltimea, nici adancimea, nici puterile cele de sus, nici cele de jos. Cand e vorba de ascultarea de Dumnezeu si de dragostea Lui, cine iubeste mai mult vreo zidire decat pe Ziditorul, ori mama, ori tata, ori tarina, ori vie, ori mosie, ori copii, ori viata de aici, acela se insala si va fi lepadat de la Dumnezeu cu totul si nu a ales cararea care duce la cina marelui Imparat.

Dar de ce sa-L iubim pe El mai presus de orice?

Mai intai pentru ca El este Ziditorul lumii vazute si nevazute.

Al doilea, pentru ca este Ziditorul omului. El a dat omului viata si mintea, vointa si ratiunea, lumina, auzul, vederea si tot ce ii trebuie pentru viata de acum si pentru cea de dincolo.

Al treilea, fiindca poarta de grija de toate fiintele din cer si de pe pamant.

Al patrulea, pentru ca ne iubeste si este Preasfant, Preadrept si nu uraste pe pacatosul care vine la pocainta.

Al cincilea, pentru ca ne-a pregatit noua imparatie fara de sfarsit pentru putinele fapte bune ce le putem noi face in zece sau douazeci sau o suta de ani pe pamant si care sunt o nimica toata fata de viata vesnica.

Al saselea, trebuie sa iubim pe Dumnezeu din toata inima si sa renuntam la toate ale lumii pentru ca El este o fiinta prea desavarsita, prea buna si prea indurata, care nu voieste sa ne duca in munca iadului. A facut iadul cu munci pentru diavoli, dar nu l-a facut pentru oameni, caci zice: Duceti-va de la Mine blestematilor in focul cel vesnic care este gatit diavolilor si ingerilor sai. N-a facut iadul pentru noi, ci pentru draci, iar daca ne facem si noi rai asemenea dracilor, ne facem vinovati de gheena.

Iar al saptelea, trebuie sa-L iubim din toata inima, din tot cugetul si din toata puterea, caci El este stapan suprem peste toate. Stapanul lumii celei vazute si nevazute. Iar din dragostea cea nemarginita catre noi, a trimis pe Mantuitorul, Fiul si Cuvantul Cel Unul Nascut, in lume, sa Se imbrace cu firea noastra - afara de pacat -, sa vesteasca mantuirea neamului omenesc, sa ne cheme la cina cea mare a Imparatiei cerurilor, ca sa petrecem acolo impreuna cu El, in vecii vecilor.

Dar vai de noi si de noi, cand constiinta ne spune sa facem o fapta buna sau sa lasam raul: "Lasa-te de tutun, lasa rachiul, lasa jocurile, lasa petrecerile, lasa injuratura, lasa ura pe fratele tau, lasa luxul, lasa femeia straina, lasa pacatele cu care te-ai indeletnicit, lasa zgarcenia, lasa nemilostivirea, lasa aducerea aminte a raului", iar noi nu vrem, ci gasim fel de fel de pricini cu mintea noastra si socotim ca aceste pricini sunt binecuvantate.

V-am spus ca atunci cand este vorba de ascultarea lui Dumnezeu si de dragostea Lui, chiar pricinile binecuvantate n-au nici o putere. Toate cad in acest caz.

Avraam a primit porunca: Du-te de injunghie pe fiul tau (Facerea 22, 1-15). A asteptat Avraam o suta de ani ca sa-l aiba si cand sa se bucure de el, a primit porunca sa-l injunghie. Si s-a dus. Pentru ce? Ca sa asculte de Dumnezeu, fiindca Il iubea din toata inima. Si vazand Dumnezeu la Avraam atata lepadare de sine, atata iubire, i-a spus cu juramant: "Avraame, Avraame, fiindca n-ai crutat pe fiul tau, cu juramant iti spun ca intru tine voi binecuvanta toate popoarele pamantului prin credinta". Caci toti suntem fiii lui Avraam, dar dupa credinta, nu dupa trup. Caci Avraam prin credinta s-a indreptat. Pentru ca zice Scriptura ca a crezut Avraam lui Dumnezeu si i s-a socotit lui aceasta spre dreptate (Facerea 15, 6).

Deci, iata ca trebuie sa lasam toate pricinile pe care ni le aduce satana in minte, cand vrem sa facem o fapta buna. Caci toate sunt pricini omenesti si dracesti, pricini care indeamna la pacate. Niciodata sa nu cautam pricini, cand trebuie sa urmam calea poruncilor lui Iisus Hristos. Toata pricina care ni se face spre neascultarea lui Hristos si a poruncilor Sale si a dragostei lui Dumnezeu, de la satana este sau de la pacatul din noi, si nici o indreptare nu vom avea in ziua mortii si a judecatii. Amin.

Carti Ortodoxe

Cuprins