Creatia, natura si caderea ingerilor

Creatia, natura si caderea ingerilor Mareste imaginea.


Creatia, natura si caderea ingerilor

Existenta ingerilor, "puterile cele fara de trup" - cum le numeste Biserica noastra, - este obiect al credintei religioase. Prezenta lor ca fiinte active in lumea creata, ca slujitori ai providentei divine, este un adevar care face parte integranta din religia crestina.

In doctrina crestina a primelor veacuri, acest adevar de credinta ocupa un loc considerabil, indicand premizele unei angelologii care se va contura ulterior, in operele celor trei mari ierarhi ai Bisericii si a Fericitului Augustin, pentru ca sa se afirme apoi in opera capitala a lui Pseudo Dionisie Areopagitul.

Plecand de la afirmatiile Sfintei Scripturi, ale Sfintilor Parinti si scriitorilor bisericesti, ale Sfintei Traditii, vom urmari: crearea ingerilor, firea ingereasca si caderea ingerilor.

Crearea ingerilor

Din punct de vedere dogmatic crestin, problema cosmogonica nu poate fi sesizata decat in ansamblul pe care-l prezinta Sfanta Scriptura, primind in acelasi timp, ca pe un tot, existenta duhurilor fara materie, existenta mariei neinsufletite si existenta desavarsitei unitati materie-duh, adica a omului.

In Sf. Scriptura se afla nenumarate locuri care vorbesc despre puterile ceresti. Cartile filosofice ale Vechiului Testament pomenesc despre ingeri; in cartea Iov (IV, 18), un glas - care pare a fi chiar a unui duh slujitor - vorbeste: "Iata ca El n-are incredere nici in slujitorii Sai si gaseste greseli chiar in ingerii Sai". Deasemenea in Psalmi, ei sunt pomeniti foarte frecvent la inceputul cantarilor: "Laudati pe Domnul din inaltimea cerurilor... laudati-L totii ingerii Lui"), etc. Sau, in alte carti, ca Daniil (VIII, 13), Ezechil (X, 1-20), Isaia (VI, 2-6) si altele.

In Noul Testament, este adevarat, ingerii nu mai apar cu aceeasi frecventa ca in Vechiul, caci rolul lor - de pregatitori ai revarsarii revelatiei totale - se trecuse. Nenumarate sunt si aici locurile in care se vorbeste de ei, fie in epistolele Sf. Petru, sau Iacob, fie in cele pauline (Coloseni I, 16; Efeseni I, 21, etc.) fie in Faptele Apostolilor, dar chiar in Evanghelii, insusi Mantuitorul atesta existenta lor. Asa de pilda, la Matei XXII, 30 spune Domnul ca "cei ce inviaza nu se insoara, nici nu se marita, ci sunt ingerii lui Dumnezeu, in cer". Mai vorbesc si locuri ca: Matei XVIII, 10; (VIII, 2; Luca XXIV, 39 si multe altele pe care le vom cita la vremea lor pentru interesul documentarii.

Aceste afirmatii ale existentei ingerilor vin sa confirme si sa intareasca aparitia lor in viata lumii, aparitie mentionata simbolic in primele versete ale Genezei. Autorul primelor carti ale Pentateuhului nu precizeaza, aparitia ingerilor ca atare, caci creatia lor, existenta lor, nu erau nici necesare si nici suficiente relatarii lui Moisi: el a descoperit ochilor vechilor evrei pe Creatorul lumii, din cele sensibile, din lucrurile care puteau forma suport incontestabil pentru credinta acelor vremuri.

Crearea ingerilor este localizata in textul Genezei abia dupa aparitia unor alte carti ale Vechiului Testament, ca de pilda cartea lui Iov, cu ajutorul careia se interpreteaza primele versete ale Genezei; deasemenea, caderea ingerilor rai se precizeaza cu ajutorul cartilor profetice (Ezechiil si Isaia) si cu unele afirmatii ale Mantuitorului, cuprinse in Evanghelii. Cat despre firea lor, aprecierile apar si mai tarziu, precizandu-se in epistolele pauline si in operele Sfintilor Parinti.

Explicatia acestei taceri a Genezei, ne-o da Teofan Cherameul, prin aceea, ca, daca Moisi ar fi numit pe ingeri, duhuri, "mintea tocita" a Iudeilor ar fi considerat pe ingeri, una cu Dumnezeu". Prin urmare simbolismul intrebuintat in istorisirea creatie lumii, este valul necesar ochilor neduhovnicesti. Mai tarziu insa, prin coroborare de texte, Sfintii Parinti au reusit a situa in text aparitia ingerilor in viata cosmosului. Cu totii sunt de acord ca ingerii au fost creati inaintea omului. Lucrul e clar, caci omul e ultima faptura creata. Dar cand e vorba sa se fixeze locul din Geneza al momentului creatiei lor, lucrul e mai greu; unii afirma ca ingerii ar fi fost creati dupa crearea primului cer, dar parerea dominanta este ca ingerii au fost primul act de creatie. Dumnezeu a echilibrat astfel creatia Sa, cum spune Sf. Ioan Damaschin, incat a creat intai fapturile spirituale, apoi lumea materiala si in urma pe om, "din celelalte doua". La fel Sf. Grigorie Teologul, in Cuvant la Nasterea Domnului, spune: "La inceput Dumnezeu gandeste puterile ceresti si gandul Lui s-a facut fapta". Prin urmare, primul act de creatie da viata ingerilor.

Dar exegeza cea mai minutioasa in aceasta privinta, o face Fericitul. Augustin. El fixeaza - procedand prin eliminarea ultimelor zile - crearea ingerilor inainte de ziua a IV-a, in care sunt creati astrele si soarele, pentru motivul ca se vorbeste de lumina inainte de aparitia soarelui, in versetele 3 si 4 ale Genezei. In afara de acestea, cartea lui Iov (XXXVIII, 7) spune:: "Cand stelele au fost facute, toti ingerii mei au ridicat glas ca sa cante lauda mea" - reiesind de aici ca duhurile ceresti aveau fiinta inaintea astrelor. In ziua a 3-a si a 2-a, fiind vorba de crearea cerului material si de despartirea apelor de pamant, ramane numai posibilitatea ca ingerii sa fi fost creati in prima zi. Ei sunt "cerurile" pe care le-a facut Dumnezeu la inceput, ei sunt "lumina" care a aparut la zisa Domnului: "Sa fie lumina!", stralucirea care a aparut inaintea soarelui, cetatea ingereasca cea vesnica.

In acelasi sens interpreteaza, si Teofan Cherameul versetul 2 din cap. I Geneza, intelegand prin apele peste care se purta Duhul, pe duhurile create, care in acest mod erau ajutate sa ramana in sfintenie. Preintampinand obiectia ca ingerii sunt mai adesea simbolizati prin foc, sau para de foc, Teofan spune ca si Duhul Sfant a fost numit apa, si a venit ca foc. Deci Duhul lui Dumnezeu invaluia primele fapturi ale universului, mentinandu-le atmosfera propice dezvoltarii lor spirituale.

Totusi, imediat dupa acest verset (al 3-lea), apare interventia brusca a Creatorului, care desparte lumina de intuneric. Daca - in conformitate cu cele de mai sus - admitem ca prima lumina creata este cea nemateriala, inseamna ca si primul intuneric de care ea este despartita, este tot nematerial. Prin urmare, in versetul 4, este precizata si dezbinarea in lumea spirituala, care se concretizeaza, in caderea ingerilor si in despartirea celor rai de cei buni. Aceeasi este si interpretarea Fericitului Augustin.

Deci, intre versetele 3-4 cu care incepe Geneza, este concentrata povestirea intregei vieti a ingerilor in prima perioada din viata cosmosului: nastere, progres, dezbinare, lupta, biruinta si cadere. E - la prima vedere - greu de admis ca toata aceasta framantare sa se fi petrecut atat de repede, cand pentru restul referatului - crearea lumii materiale - urmeaza inca alte cinci zile. Ghiar tinand seama de interpretarea celor sase zile ca perioade, sau ca simpla desfasurare a unei potentialitati semanate in univers, totusi, pastrand proportia, aceasta prima zi in care se creaza cerul spiritual si se desparte binele de rau, este mult prea restransa ca relatare.

Aceasta, pe de o parte, s-ar explica prin interpretarea lui Teofan Cherameul, amintita mai sus, si care aici indica lipsa de necesitate a unei angelologii la acea vreme, din lipsa de pregatire a poporului caruia se adresa, ingerii nu apar in cosmologia iudaica; ei intervin insa mereu in viata poporului evreu, pana cand - dupa "plinirea vremii" - incep a fi plasati si intr-un sistem doctrinal, acela al noii cosmologii crestine.

Dar mai este o explicatie: Fericitul Augustin spune ca lumea spirituala fiind creata la inceput, este mai inaintea timpului. Argumentul pe care se bazeaza aceasta afirmatie este ca timpul, masurandu-se prin zile si nopti, este legat de aparitia soarelui care sa-l masoare; or, cum soarele este creat in ziua a IV-a, inseamna ca anterior nu putea fi timp.

Catre aceeasi concluzie duce si argumentul corelatiei dintre timp si miscare. Am putea spune in acest sens ca, in acea prima zi nu era creat inca spatiul pe care sa-l parcurga ingerii; calitatea lor de aggelos - vestitori si pazitori ai oamenilor - inca nu aparuse, caci nu aparuse lumea cealalta. Pentru acea perioada trebuie sa presupunem ca viata ingerilor era numai cantarea de lauda a Domnului, in contemplarea Plinatatii. Insinuarea raului - alegerea acelui "altceva" decat Dumnezeu - se presupune deci ca un proces tot in afara de timp. Termenul de "miscare spre rau" a ingerilor si toata gama de pervertire a locuitorilor ceresti grupati in jurul Satanei, poate fi inteleasa, pentru aceea, in sens de intensitate, de reflexiune a persoanei asupra ei insasi, de proces spiritual, care se poate produce independent de legile cunoscute pentru timpul material. Daca pentru om, care e supus legilor trupului, timpului si spatiului material, si totusi momentele de intensitate sufleteasca, de concentrare la maximum a intregii fiinte, poate dispretui timpul astronomic, petrecandu-se intr-un alt fel de timp cu totul subiectiv - un timp cunoscut ca "timp psihologic" azi - cu atat mai mult imaterialitatea totala a celor ce sunt numiti "lumini de a doua", poate presupune desfasurarea acestui proces de perfectionare a unora, de intunecare a altora, de ciocnire si de despartire pentru vesnicie, inainte de incepere timpului.

Astfel, departe de a fi "o lume de idei", cum vrea sa rezolve problema angelologica teologul protestant Martensen, lumea nevazuta a ingerilor este o lume reala, a carei existenta este atestata de Scriptura, de Sfintii Pa rinti, si a caror creare este aratata in primele trei versete ale Genezei, termenul de "cer" echivaland cu puritatea fapturilor ingeresti.

Firea ingerilor

Negarea realitatii lumii ingeresti din partea unor teologi protestanti ca Strauss sau Martensen, se bazeaza pe imposibilitatea plasarii lor in universul astrelor, in conceptia despre univers, a lui Copernic .

Este aici, fara indoiala, un defect de rationament; pentru ca, mergand pe linia de gandire a susamintitilor teologi protestanti, am putea ajunge la cautarea locului spatial in care Dumnezeu si-ar fi plasat tronul Sau pentru conducerea lumii (!). In rationamentul acesta se porneste de la un error fundamentalis, de la o premiza falsa si neteologica: a afirma ca duhurile ceresti au un loc spatial in lumea creata - cum afirma si Tertulian in "Apologeticum" 16) - ar insemna sa ajungem la parerea ca - pe cale ierarhica - deasupra Serafimilor, Heruvimilor si Tronurilor, se afla Dumnezeu. Iata deci, pe Domnul a toata faptura, plasat undeva in spatiu, foarte sus, e drept, dar oarecum fixat!

La aceasta eroare suntem condusi daca pornim de la fixarea in spatiu a lumii ingeresti. Se impune deci si elucidarea chestiunii firii ingeresti, ceea ce comporta desigur dificultati considerabile, totusi, solutii pozitive se gasesc in scrierile Sfintilor Parinti si scriitori bisericesti. Dupa multe, felurite si discutabile pareri, Sinodul al II-lea ecumenic hotaraste ca ingerii sunt fapturi "netrupesti". Aceasta este concluzia care se impune din scrierile celor mai multi si mai autorizati Parinti bisericesti.

Dar de aici incep intrebarile: daca nu au trupuri, ce fel este imaterialitatea lor? Sunt ei totusi o materie subtila, fluidificata, sau cu totul lipsiti de materie? Daca nu au trup, atunci pot fi pretutindeni prezenti, sau nu? Iar daca nu, atunci in ce masura sunt imateriali?

Sf. Scriptura si scriitorii Bisericii au suficiente raspunsuri la aceste intrebari. Dupa Sfanta Scriptura, ei sunt duhuri - pnevma - "duhuri slujitoare", ca in epistolele pauline, duhuri nevazute, ca in Iov IV, 18. Deasemenea, Psalmii ni-i arata ca pe fiinte subtile pe care le compara cu focul. Comparatia aceasta este atrasa de puritatea fapturii ingeresti, dat fiind ca focul este curatitor. Dar, de sigur, nu este vorba de o metafora literara, ci de o prezentare reala a acestor fiinte in fata celor vrednici, caci stim ca tot sub infatisarea focului s-a pogorat si Sf. Duh, la Cincizecime, in limbi de foc. Este deci, modalitatea de exprimare sensibila a Duhului. Proorocului Daniil, ingerii se prezinta ca foc, fulger, lumina fata de care omul simte spaima neputintii.

Totusi, aceasta "spiritualitate, desi intangibila de catre om, este oricum, substantiala, daca o raportam la desavarsita spiritualitate dumnezeeasca. Sf. Vasile ii numeste pentru aceasta, "duh aerian plus foc imaterial", amestecand astfel subtilitatea materiala a aerului, cu imaterialitatea focului, ingerii sunt "para de foc", pentru ca - dupa spusa lui Pseudo Dionisie Areopagitul - "focul patrunde prin toate, fara sa se amestece cu ele; el este mai presus de toate"; "fiind in totul lumina si in acelasi timp ascuns, el este in sine necunoscut". Ingerii trebuie sa fie considerati ca "duhuri inteligente sau foc" - spune Sf. Grigorie Teologul - sau "o substanta in-corporala si nemateriala" , ei sunt "o lume de minti", o lume reala, dar suprareala, o lume de lumini. Ei sunt "flacara cuvantatoare a lui Dumnezeu", "muntii cei luminosi prin care ne lumineaza Dumnezeu", "prima lume supralumeasca dinainte de lume".

Cu toate acestea, unii scriitori bisericesti, ca Tertulian si Fericitul Augustin se indoiesc asupra perfectei imaterialitati a ingerilor, din pricina formei omenesti sub care s-au aratat adeseori in istoria poporului ales. Fericitul Augustin inclina sa spuna ca ei trebuie sa aiba o corporalitate oarecare, caci altfel, cum ar fi putut manca si bea? (Locul din Geneza XVIII, 2; XIX, 1 urm.) 24). Aceasta este insa o chestiune care-si gaseste usor raspunsul. Sf. Justin Martirul spune ca ingerii au mancat "dupa cum graim noi, cand spunem despre foc ca a inghitit totul", si ca este vorba de un limbaj figurat. Oamenii sub chipul carora cei trei ingeri au mancat, nu au consumat mancarea in mod digestiv, ci au mistuit-o ca focul. Acesta este de altfel, si sensul oferit in cartea Tobit, de ingerul Rafail, care spune: "In toate zilele am fost vazut de voi (mancand si band), dar eu n-am mancat, nici n-am baut, ci numai ochilor vostri s-a parut aceasta".

Deci, dificultatea poate fi depasita prin acceptarea ca natura lor incandescenta - la figurat - a putut mistui hrana materiala, facand-o sa dispara. Si aceasta, numai in anumite momente, cand necesitatea mantuirii noastre cere interventia lor in viata noastra, caci altfel, ei nu au nevoie de a manca; dar pot manca - pentru ochii nostri.

Si cum s-ar putea afirma altfel, cand cei mai autorizati Parinti care vorbesc despre natura ingerilor, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Ioan Gura de Aur, Pseudo Dionisie Areopagitul, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Teodor Studitul, toti confirma perfecta spiritualitate a "luminilor" ceresti? Unele citate pe care le-am folosit, au fost suficient de elocvente in aceasta privinta; in alte locuri insa, termenii intrebuintati arata pe ingeri ca fiind ziditi chiar dupa propriul chip al lui Dumnezeu, sau ca "imaginea focului reprezinta cea mai mare asemanare- a duhurilor ceresti cu Dumnezeu, ca "sunt netrupesti intocmai ca Dumnezeu", sau ca puterile supra-lumesti sunt sfinte, fiind "unite cu Dumnezeu". Chiar in cantarile bisericesti, sfintenia ingerilor este laudata cu cuvintele: "Cu darul tau, Hristoase, asezand cantareti slavei tale, pre ingerii tai dupa chip i-ai facut...".

Iata deci confirmarea unei spiritualitati desavarsite. Totusi, poate aparea un echivoc in privinta imaterialitatii puterilor ceresti. Sf. Teodor Studitul sesizeaza aceasta problema, care mijeste sub intrebarea daca ingerii, prin perfecta lor imaterialitate, nu cumva au si ubicuitate. In fata acestei eventualitati, Teodor Studitul este gata sa afirme ca, desi "munti de lumina" si "flacara cuvantatoare" a lui Dumnezeu, ingerii au totusi o oarecare corporalitate, pentru ca ei nu au ubicuitate. Intr-adevar, in cartea lui Iov Satana urca si coboara intre cer si pamant; in Evanghelia dupa Luca ((II, 15) se spune: "dupa ce ingerii s-au departat de la ei, la cer..."; iar la Matei (XXVIII, 2) citim: "...ingerul Domnului, pogorand din cer, a venit". Sunt inca si alte citate, dar socotim suficiente pe acestea pentru a face sa reiasa faptul ca ingerii nu pot fi in acelasi timp in doua locuri. Naturi acorporale si aspatiale, ei intrebuinteaza totusi timp ca sa ajunga, dintr-un loc in altul chiar daca se deplaseaza foarte repede. Explicatia este faptul ca, desi nemateriali, ei sunt marginiti, circumscrisi, cum spune Sf. Vasile, ei nu pot fi peste tot in acelasi timp, caci numai Dumnezeu poate aceasta, Hristos fiind la zamislirea Sa, si in Fecioara si pretutindeni.

Sf. Ioan Damaschin, rezumand gandirea patristica de pana la sine, se pronunta: "Care este insa natura si definitia fiintei lui (a ingerului), numai Ziditorul o stie. Se spune ca este necorporal si imaterial in raport cu noi, deoarece tot ceeace se pune in comparatie cu Dumnezeu, singurul incomparabil, este grosolan si material. Numai dumnezeirea este realitate imateriala si necorporala".

Am insistat pana acum cu o intreaga serie de citate, pentru a se vedea cat de atenta este teologia Sfintilor Parinti in a pastra echilibrul in termenii cu care este desemnata natura ingerilor. Daca unii au afirmat o oarecare materialitate a lor, altii au slavit spiritualitatea lor desavarsita, ca fiind minti pure, luminile de a doua; daca altii i-au considerat tot asa de imateriali ca Divinitatea insasi, ceilalti le-au atribuit o oarecare substantialitate pentru a covarsi evlavia, care nu poate considera o natura creata, ca fiind aceeasi fire cu a lui Dumnezeu. O precizare categorica intr-o directie sau in alta, ducea la eroare.

Astfel, de pilda in teologia veacului nostru, Serghie Bulgacov tinde totusi a contopi atat de mult sfintenia ingerilor cu cea a Duhului, incat ajunge sa afirme ca ingerii nu au o natura proprie, alta decat cea dumnezeeasca: ei "n-au natura proprie, sunt dumnezei creati", zice teologul rus, si continua in alt loc: "Ei n-au o natura deosebita de cea divina. Desi ea le este data ca la niste creaturi, totusi ea fiind data, constituie deja insasi fiinta lor".

Pentru ortodoxia noastra, afirmatia aceasta pare o exagerare si vom vedea ulterior in ce masura este. Pentru moment insa, punem alaturi afirmatiile teologului catolic Etienne Gilson, in aceeasi materie; el spune ca ingerii nu se deosebesc de Dumnezeu prin aceea ca sunt mai materiali;- ei nu au niciun fel de materie, ci, "pura inteligenta, forma simpla si libera de orice materie", ei "n-au totusi decat o cantitate limitata de fiinta". Cu alte cuvinte, ei se deosebesc de Dumnezeu ca finitul fata de infinit - zice acelasi tomist .

De la aceasta precizare, pana la aceea ca ingerii nu au alta natura decat cea divina, nu vedem distanta. Exact acelasi lucru reiese si din expresia lui Serghie Bulgacov, care trage ultimele consecinte: "ei sunt dumnezei creati", neavand o natura specifica lor.

Iata prin urmare, ca ceea ce e condamnabil in exagerarea teologului rus, este prezent si in afirmatia teologiei catolice. Nu mai vorbim ca aceasta asertiune provoaca nelamuriri asupra caderii acestor duhuri care sunt o cantitate limitata de Dumnezeu! Cel putin, Serghie Bulgacov, consecvent liniei sale, are si imaginatia necesara - uneori foarte bine venita - in a

explica posibilitatea caderii prin cele doua aspecte ale libertatii creaturale lucru asupra caruia vom reveni in capitolul urmator.

Deocamdata, este important faptul ca, incercarea de a identifica esenta angelica cu cea divina si a nu face decat o diferentiere de cantitate, este aproape o impietate. E de mirare cum teologul catolic amintit n-a intrebuintat macar ideile uriasului Parinte al Bisericii apusene, ale- Fericitului Augustin, care neaga identitatea aceasta de natura. In "De civitate Dei", acesta precizeaza: "El le-a dat fiinta (viata) dar nu fiinta suprema care este a Sa", de aceea, spune marele teolog, ingerii sunt schimbatori, pentru ca sunt luati "nu din substanta Sa, ci din nimic".

De altfel, marii ganditori ai Bisericii rasaritene au precizat mai intai limitele superioara si inferioara intre care se poate dezbate problema naturii ingerilor; apoi au apropiat aceste limite, restrangand - in decursul timpului - posibilitatea dubiului pana la conturarea unei eventuale exprimari a dogmei crestine in acest sens. Sf. Vasile cel Mare, in tratatul sau Despre Duhul Sfant, clarifica aceasta chestiune, aratand ca puterile cerului nu sunt sfinte prin fire, ci au masura sfinteniei de la Duhul ; ei au posibilitatea desavarsirii, dar o obtin prin Sfantul Duh, in care traesc. Sfintenia este deci, din afara de fiinta lor, ca fiindu-le impartasita de Persoanele Sfintei Treimi - in speta, de Duhul.

In acelasi spirit, Sf. Ioan Gura de Aur, care afirmase totala incorporalitate a ingerilor, isi precizeaza bine ideea in sensul ca imaterialitatea lor nu presupune cufundarea lor in insasi esenta Dumnezeirii, in lumina divina, care este inaccesibila (neapropiata); acest termen de "inaccesibil" este inca mult mai mult decat "incomprehensibil", care poate insemna totusi sesizabil intr-un alt mod. Esenta lui Dumnezeu este nu numai greu de cuprins, de inteles, dar ea este de neatins in vreun mod specific naturii create, nici chiar ingerilor, spune marele comentator, caci "nimeni nu a vazut pe Dumnezeu vreodata", ceea ce inseamna ca si ingerii vad pe Dumnezeu numai prin sincatabaza, numai prin pogoramantul lui Dumnezeu din mila si dragoste pentru lucrul mainilor Sale.

Suntem, asa dar, foarte departe de identificarea pe care o face Serghie Bulgacov, intre esenta divina si cea angelica. Dintr-un exces de dragoste pentru locuitorii cerului, teologul rus coboara - fara sa vrea - divinitatea, la nivelul creaturii.

Dar in materie de angelologie, Serghie Bulgacov ne-a dat si contributii pretioase. De pilda, consecintele naturii ingeresti sunt studiate cu ravna, talent si folos pentru interesul problemei noastre.

Am vazut ca in actul creatiei, ingerii - "cerul" - se nasc la un singur cuvant, sau numai la gandul lui Dumnezeu, cum spusese Sf. Grigorie Teologul, - dar toti deodata. Aceasta aparitie - deodata si definitiva pentru intreaga lume angelica de la inceputul timpului pana in vesnicie - implica inutilitatea inmultirii lor, dupa cum natura lor spirituala implica imposibilitatea procreatiei, deci, a inmultirii lor intre si prin ei. Prin urmare, ei nu au posibilitatea de a comunica fiintial intre ei; ei sunt - cum, spune Bulgacov - fiecare ,,un modus oarecare al naturii lui". In cantarile bisericesti, in acatiste, imne, se pomeneste de un "cin", de un "sobor" ingeresc. Ei nu sunt un neam, cum santem noi oamenii, ci traesc uniti prin dragostea lor si viata lor participanta la Duh; unirea lor insa nu este o unire naturala - cum ar fi cea omeneasca - ci una "ipostatica", dupa cum o desemneaza Bulgacov.

Este interesant sa remarcam aici, ca felul naturii ingerilor atrage o schimbare de perspectiva in problema eshatologica si soteriologica a fiintei lor. Lipsa de "confluenta" -am zice noi - a naturii angelice, apara - ce e drept - cinul ingeresc de transmiterea pacatului unuia din ei, celorlalti. Daca in neamul omenesc pacatul a intrat printr-un singur om, in soborul ingeresc, pacatul unuia nu poate angrena celelalte fiinte din punct de vedere ontologic, decat doar din punct de vedere moral. Dar in acelasi timp si mantuirea, pentru ingeri, capata un caracter acut subiectiv, deontologic. Un corolar al sobornicitatii lor, este deci aspectul subiectiv al mantuirii lor. Deasemenea, din aceeasi cauza, adica din lipsa de comunicabilitate a naturii lor, firea ingereasca a putut primi intre monadele sale dezbinarea si sfarsirea definitiva, caci, cum am vazut, departe de a se putea sustine participarea ingerilor la natura divina, firea ingereasca a fost pasibila de pervertire.

Dar aceasta viciere, data fiind firea ingereasca, este mult mai grava pentru cei atinsi de conruptie, decat a putut fi pacatul stramosesc pentru neamul omenesc luat ca intreg. Prin intruparea Mantuitorului, natura omeneasca a putut fi centrata din nou pe coordonatele sale firesti: regenerarea ei este asigurata din punct de vedere obiectiv. Daca moartea a intrat in neamul omenesc prin pacat, in schimb invierea e daruita prin sfintirea firii. Pe cand moartea duhurilor netrupesti, este ireversibila. Pentru diavol, reintoarcerea nu mai este posibila, inviere nu exista. Daca oamenii au cazut de la posse non mori - la non posse non mori, ei au in schimb primavara Invierii. Pe cand in lumea duhurilor - putem parafraza - de la non posse mori, asa cum au fost creati, in chip paradoxal ei au ajuns la non posse ressurgere. "Toti cei ce te cunosc intre popoare - spune glasul Domnului - raman uimiti din pricina ta esti nimicit si nu vei mai fi niciodata".

Niciodata Satana nu va mai putea reveni la viata, el isi va trai continuu propria moarte, pe care a ales-o din proprie initiativa, cu proprii puteri si in virtutea liberei sale alegeri.

Prin urmare, caderea satanei si a ingerilor lui, ne obliga a contesta afirmatia naturii comune a ingerilor cu Dumnezeu - cum afirma teologia romano-catolica sau cea a lui Serghie Bulgacov, ramanand incontestabil afirmat ca firea lor este o esenta proprie, pur spirituala, avand sfintenia nu in sine, ci prin participare, prin impartasirea de la Duhul Sfant, fire creata cu virtualitati schimbatoare, actualmente fiind definitiv intarita in bine sau in rau.

Caderea ingerilor

Problema aceasta, a primului pacat in lumea creata, este desigur o piatra de incercare pentru teologia crestina. Daca la caderea omului, o prima explicatie imediata oferea o justificare de moment - fiind vorba de interventia nefasta a diavolului - la pacatul primelor creaturi dispare si aceasta incercare de justificare. Raul pe care l-a ales Satana, n-a mai fost provocat, nu a venit ca raspuns a unei incitatii din afara. Dar nici inlauntrul lui nu putea fi, caci natura lui a iesit curata din mana Creatorului. Natura ingerilor e atat de buna, ca nimic nu poate sa o strice, decat departarea de Dumnezeu - spune Fericitul Augustin.

Dar cum s-a produs aceasta departare, ce a determinat-o? Textele scripturistice respective nu explica ultima ratiune a acestei catastrofe cosmice. E si explicabil, pentru ca motivul esential care a determinat prabusirea unei lumi de lumini, este legat de problematica persoanei: libertate si autorestrangere. Iar aceasta concluzie este rezultatul unui lung proces pe taramul gandirii si al experientei neamului omenesc.

Primele texte de valoare centrala in privinta aceasta, Isaia XIV, 12 si Ezechiil XXVIII, 14 - indica suficiente teme de discutie. Din punct de vedere dogmatic, ne intereseaza in primul rand afirmatia caderii Satanei si in al doilea rand motivarea ei.

"Cum ai cazut din cer, Luceafar stralucitor, fiu al zorilor.. Cum ai fost doborat la pamant, tu, biruitorul neamurilor!" - suna unul din aceste versete. Si, cu toata frumusetea poetica a acestor pasagii, expresiile nu sunt figuri de stil. In conformitate cu cele stabilite pana acum, ingerii fiind "lumini de a doua", stralucirea lor este reala (dar nu neaparat perceptibila fizic), zorile neinsemnand altceva decat lumina, "fiu al zorilor" - fiu al primei lumini.

Comparand locul de mai sus cu cel de la Ezechiil, Luceafarul stralucitor reiese a fi o capetenie de mare pret a ostilor ceresti: ,,Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile intinse; te pusesem pe muntele cel sfant al lui Dumnezeu... ai fost fara prihana in caile tale, din ziua cand ai fost facut, pana in ziua cand s-a gasit nelegiuire in tine".

Aceste texte, impreuna cu afirmatia Mantuitorului: "Vazut-am pe Satana ca pe un fulger cazand din cer", stabilesc indiscutabil o devolutie partiala in mersul firesc al vietii primei lumi. Momentul dezbinarii este situat, dupa cum am vazut, inaintea aparitiei oricarei lumi materiale, si chiar a timpului.

Nelegiuirea care se naste in Satana, este deci o problema pur spirituala. Completarile textuale care urmeaza, descriu oarecum acest proces, fara a-l explica. "Ti s-a ingamfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat intelepciunea cu stralucirea ta". "Tu ziceai in inima ta: "Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor... voi fi ca Cel Prea Inalt".

Pacatul pentru care Satana se desprinde de lumina, este deci mandria si invidia. Frumusetea pe care Dumnezeu a pus-o in luminatorii Sai, a fost prilej de ingamfare pentru unii, pentru cei care nu au stiut sa-si "pastreze vrednicia". Si iata, lumina lor s-a intunecat, transparenta lor dispare si ei parasesc cerul. Totusi, caderea lor nu e numai o devolutie lenta, o alunecare in intuneric. Locuri din Scriptura, ca cele indicate anterior, sau ca: II Petru, II, 4, arata ca a urmat acestei intunecari, o interventie directa din partea Creatorului: "Dumnezeu nu a crutat pe ingerii care au pacatuit, ci i-a aruncat in iad si i-a dat pesterilor intunericului". Locul acesta corespunde celui din Geneza, in care se spune: "Dumnezeu a despartit lumina de intuneric" 56). In momentul cand s-a conturat precis o intunecare a unei parti din duhuri, iata mana Celui Prea Inalt, apare pentru a face ordine si a pune capat razboiului. Pentru ca, dupa cum reiese din Apocalipsa lui Ioan, Puterile inaintate in bine au luat atitudine: "Si s-a facut razboi in cer: Mihail si ingerii lui au pornit razboi, cu Balaurul. Iar Balaurul si ingerii lui au stat in lupta. Dar n-au izbutit, nici nu s-a mai gasit pentru ei loc in cer. Si aruncat a fost Balaurul cel mare... care se chiama diavol si Satan...".

Prabusirea definitiva a Satanei produce o liniste in lumea cereasca. "Pentru aceasta, bucurati-va ceruri si cei ce locuiti intr-insele". Veselie apare in cer fiindca, in primul rand, prin aceasta lupta, ingerii buni facusera dreptate lui Dumnezeu - daca ni se ingaduie aceasta exprimare - stabilind raporturile normale intre creatura si Creator. "Aceasta doborare este o localizare definitiva a raului in lumea angelica" .

Razboiul acesta insa, nu pare sa fi fost interventia unei autoritati care pedepseste pur si simplu; arhanghelii nu au aparut atunci, ca in raiul primului om, cand izgonirea lui Adam nu implica participarea intr-o lupta de la egal la egal. Razboiul cu Satana a insemnat un risc pentru cei buni, o angrenare a personalitatii lor in combaterea raului, intr-o masura care ar fi putut sa-i coste viata. Dar ei nu si-au "iubit viata lor pana la moarte", spune vazatorul Ioan in Apocalipsa, ceea ce presupune un act de mare curaj, sustinut de afirmarea unei mari iubiri: ei nu si-au iubit viata lor, dar au iubit altceva mai mult, ca sa-si fi putut pune in joc sufletul lor. Acesta a fost si motivul biruintei lor: in momentul renuntarii la viata proprie, au castigat biruinta asupra raului.

Dar raul acesta localizat, circumscris de actiunea ingerilor buni si pecetluit apoi de interventia finala a Creatorului, unde oare a gasit loc in fiinta stralucitorului heruvim si de unde a putut lua nastere? De ce invidia s-a putut naste in unii de aceeasi natura cu altii care s-au pastrat buni?

Ingerii sunt ...Dumnezei prin indumnezeire de la Dumnezeu, dar nu prin fire", spune Sf. Teodor Studitul, in acord cu ceilalti mari Parinti bisericesti. Deci in firea lor exista o posibilitate, o eventualitate de intoarcere spre rau. Iar Fericitul Augustin adauga ca in firea ingerilor a existat de la inceput o vointa buna, cu o inclinare pozitiva; fara aceasta vointa buna, natura ingerilor n-ar fi putut fi buna. Dar nu ei sunt creatorii vointei bune, ci ei au staruit in a se apropia de Dumnezeu si asa au devenit mai buni in vointa lor. O cauza eficienta a relei vointe nu exista. Ea e propria vointa a ingerilor potrivnici lui Dumnezeu. Ingerii buni consimt la dragostea lui Dumnezeu si prin aceasta sunt buni; ceilalti refuza si prin aceasta sunt rai. Nu exista decat o cauza deficienta a relei vointe si nu una eficienta, o golire a propriului eu, de vointa cea buna. "A cauta cauza caderii, inseamna a voi sa vezi tenebrele, sau sa auzi tacerea", spune fericitul Parinte al Bisericii.

Aici este nodul problemei, pe care teologia ortodoxa incearca sa o rezolve. "De unde e pacatul? - se intreaba Teofan Zavoratul -. Originea lui e surprinzatoare si in diavol si in om... pentru ca el, desi cunoaste cele placute ale lui Dumnezeu, alege cele neplacute Lui. Astfel e fiinta libertatii. Fiinta libera este principiul-sursa al faptelor despre care nu putem raspunde totdeauna, de ce? Pur si simplu pentru ca vreau; si vreau, pentru ca asa vreau"

Pentru prima data, libertatea creaturii a dat un raspuns negativ dragostei divine. "Creatia - cum spune un mare ganditor al epocii noastre - s-a angajat pe calea izolarii, a dezbinarii si a urii, in momentul cand a vrut sa afirme prin ea insasi". Ingerii au fost liberi in a-L iubi sau nu pe Dumnezeu. Lucifer cu cei ai lui au preferat dragostea de sine, au avut libertatea de a alege intre sine si Dumnezeu. Si au ales. Dar alegand, au ales moartea. Intoarcerea fiintei creaturale asupra sinei sale, inseamna intoarcerea cu spatele catre izvorul vietii, catre izvoratorul propriului eu. Iubirea sine, pentru ingeri, a insemnat o sinucidere ontologica, spune Bulgacov. Aprecierea propriei tale persoane, a propriei tale frumuseti, inseamna aprecierea unui lucru finit; iar propria-ti frumusete nu va dura decat in virtutea unui prim impuls, ca o scanteie aprinsa de un motor electric. Intreruperea contactului cu centrul de energie, inseamna pentru creatura stingerea luminii, deci si a frumusetii ei creaturale.

In fiinta libertatii deci, se afla posibilitatea pacatului. In capitolul rezervat vietii ingerilor, Serghie Bulpacov trateaza cu seriozitate si competenta chestiunea libertatii, gasind ca nu acelasi fel de libertatea l-au avut ei la inceput, si-l au si acum. Problema este desigur extingibila si la oameni sub un colorit specific, in privinta libertatii cu care se nasc totifata de libertatea la care ajung- sfintii. Bulgacov sustine ca libertatea despre care e vorba, se prezinta sub doua aspecte: primul, fiind o libertate creaturala un dar; al doilea, o libertate castigata, un raspuns al creaturii. Cea dintai autodeterminare a libertatii, care zace in urma sau pe deasupra exisrentei noastre create, dar totodata si la temelia ei e legata de faptul ca Dumnezeu ne creaza pe noi ca pe niste fiinte libere, nu in afara de noi, nu fara invoirea noastra asupra noastra insine, nu fara acceptarea noastra - desi creata - a crearii. Eu-ul nostru chemat spre existenta de Dumnezeu ca un chip al Sau... se rosteste pentru prima data de buzele noastre proprii, de noi insine...". Cu alte cuvinte, in clipa creatiei sale primul gest, miscare, tendinta a fiintei, este multumirea, consimtirea la propria-i creatie, devenirea unui eu-insumi". Cu aceasta insa, actul libertatii primordiale nu este epuizat: fiinta consimte la propria ei viata, acceptarea este un act al propriei sale libertati.

Pana la acest moment - psihologic vorbind - creaturile prime au fostt la acelasi nivel al vointei, libertatea lor prima a functionat in acelasi sens in toate centrele de lumina.

Urmeaza insa un al doilea aspect al libertatii, am spune, un mod de relexiune a libertatii asupra ei insasi, o aplicare a ei spre desavarsirea persoanei. Acum, "posibilitatea este invinsa de autoritate - spune Bulgacov- si potentialitatea, de realitate".

Reluand ideea, am putea spune ca in primul stadiu, libertatea creaturala nu este starea cea mai deplina a libertatii: ea este posibilitatea unei libere alegeri, dar presupune si ezitarea in alegerea modului de realizare a persoanei proprii. Poate ca aici incepe si procesul cunoasterii binelui, care va ajuta apoi la maturizarea vointei proprii. In acest moment, Bulgacov are dreptate sa afirme: "Libertatea este o posibilitate realizabila, dar inca nerealizata, de a deveni tu insuti"."Dar de aici mai departe - credem a putea afirma tot despre lumea ingereasca - libertatea devine o stare de constiinta. Momentul auto-structurarii existentei pe drumul Binelui, deci procesul desavarsirii, inseamna incetul cu incetul o depasire a posibilitatii de a gresi. Libertatea este mereu in functiune, posibilitatea alegerii - perfect garantata, dar posibilitatea greselii dispare, caci sfintenia inseamna si cunoasterea mai adanca a lui Dumnezeu, iar cunoasterea mai adanca inseamna si dragoste mai deplina. "Gustati si vedeti ca bun este Domnul...". Dupa ce L-at gustat, ingerii cei intelepti au cunoscut ca nu se mai pot desparti de dragostea Lui. Al doilea aspect al libertatii n-a mai functionat la Lucifer; el a fost anihilat de planurile geloziei si orgoliului: "...voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor, voi fi ca Cel Prea Inalt...".

Dupa doborarea lui Satan, ingerii buni s-au intarit inca in virtute: "ei si-au depasit libertatea lor creaturala... lasand-o pe unica-deplina ascultare fata de Creator. Cu vrednicie ei au realizat-o si prin aceasta ei au ajun; mai sus, dincolo de libertate".

Iata paradoxul: Libertatea este darul suprem facut de Dumnezeu fiintei, persoanei, cu scopul de a se depasi pe sine, de a depasi deci insasi libertatea, pentru a ajunge la suprema fericire, la izvorul libertatii insusi.

Am ajuns acum la incheierea temei de fata - care priveste prima perioada in viata lumii personale, aceasta perioada de lumina in care apare furtuna, intunecarea, lupta si in sfarsit, cataclismul: prabusirea Luceafarului diminetii, Fiul zorilor, cu cei ai lui, pentru ca dupa aceea, cerurile sa se linisteasca si sa cante cantari de slava si biruinta.

Desigur, intrebarea care se poate naste: de ce a creat Dumnezeu niste fiinte despre care atotcunoasterea Lui stia ca vor cadea, ca vor ramane niste coji goale de consistenta, care-si vor trai vesnic agonia?, - este o intrebare care nu cauta neaparat sa scruteze planurile lui Dumnezeu, sa-L ispiteasca. Caci un raspuns bine venit s-a gasit si pentru aceasta nedumerire, chiar daca el este numai una din infinitele ratiuni ale lui Dumnezeu, care raman necunoscute. Fericitul Augustin vede in planul Providentei utilitatea acestor fapturi pentru procesul desavarsirii ulterioare a lumii create, ca exemplu de bine si de rau. "Caci Dumnezeu n-ar fi creat un singur inger - spune episcopul de Hippo - un singur om a carui cadere o prevazuse, daca nu ar fi stiut si in ce masura va fi de folos celor buni, si astfel, facand sa straluceasca prin aceste antiteze, poezia seculara a ordinei veacurilor".

Anca Manolache

16 Iulie 2012

Vizualizari: 12233

Voteaza:

Creatia, natura si caderea ingerilor 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Pop MihaiPostat la 2012-07-24 14:37

    Multumesc pentru aceste informatii, astfel putem sa inlaturam cu usurinta filosofia gresita care s-ar putea naste in gandirea noastra fara o intelegere corecta Facerii, nu putem sa intelegem singuri creatia Domnului care este relatata atat de profund in cateva cuvinte si mai ales intelesul cuvantului ''CER'', multumesc Doamne Ajuta!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE