Temeiurile dogmatice ale cinstirii sfintilor

Temeiurile dogmatice ale cinstirii sfintilor Mareste imaginea.


Temeiurile dogmatice ale cinstirii sfintilor

 


1. Adorare si venerare

 

Toti aceia care refuza sa-i cinsteasca pe sfinti motiveaza refuzul lor spunand ca cinstirea sfintilor este idolatrie, fiindca inlocuieste inchinarea la Dumnezeu si deci cultul sfintilor contravine adorarii lui Dumnezeu. Cu toate ca s-ar parea ca acesta este singurul motiv pentru care protestantii si neoprotestantii nu accepta cultul sfintilor, influentele doctrinare care fac fara obiect cultul sfintilor vin din adancimile ansamblului invataturilor celor amintiti, asa ca lipsa cultului sfintilor este consecinta directa a unor invataturi gresite din marile capitole dogmatice. Caci si cultul sfintilor este rodul unor legaturi doctrinare, rezultatul sau consecinta unor premise dintr-un sistem doctrinar in care cinstirea sfintilor insasi constituie un punct de reazim pentru alte invataturi de baza.

 

Cinstirea sfintilor decurge in mod firesc din fundamentul dogmaticii ortodoxe si nu poate fi ignorata sau indepartata fiindca in acest caz ar suferi intreaga traire ortodoxa. Ar suferi mai intai chiar adorarea lui Dumnezeu -despre care zic sectarii ca este umbrita si inlocuita de cinstirea sfintilor -fiindca adorarea lui Dumnezeu este mai bogata cand ii veneram pe sfinti: venerarea sfintilor urmareste in ultima instanta tot adorarea lui Dumnezeu, a Carui voie s-a implinit in ei. Intr-adevar, intrucat Dumnezeu i-a creat pe toti oamenii cu destinatia de a deveni sfinti si i-a chemat pe toti la existenta ca sa creasca la nesfarsit prin cunoasterea si primirea bogatiei spirituale infinite a lui Dumnezeu, faptul ca ii cinstim pe cei in care s-a realizat pla­nul lui Dumnezeu constituie un act de preamarire a lui Dumnezeu.

 

Astfel, in venerarea sfintilor este implicata si adorarea lui Dumnezeu si nicidecum prima nu o exclude pe a doua. In acest sens, Sfantul Ioan Damaschin spune: "Caci cinstea data de cei impreuna robi catre cei buni este dovada dragostei fata de Stapanul obstesc". Aceasta si datorita distinctiei clare intre adorare si venerare sau cinstire: adorarea se acorda numai lui Dumnezeu, pe cand pe sfinti doar ii veneram si anume, tocmai pentru legatura lor speciala cu Dumnezeu. Deosebirea aceasta se vede si in faptul ca sfintilor nu le cerem sa ne mantuiasca, ci sa mijloceasca pentru noi pe langa Dumnezeu, fiindca "mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului" (Iacov 5,16). Din cuvintele Sfantului Ioan Damaschin rezulta cu claritate deosebirea aceasta: "Cat de mult trebuie sa te ostenesti - zice el - ca sa gasesti un sprijinitor, care sa te prezinte imparatului celui muritor si sa puna pe langa el cuvantul pentru tine! Dar nu trebuie, oare, cinstiti apara­torii intregului neam omenesc, aparatorii care se roaga lui Dumnezeu pen­tru noi? Da. Trebuie sa-i cinstim, ridicand biserici lui Dumnezeu in numele lor, aducand roade, praznuind pomenirile lor... Prin cele prin care Dum­nezeu este cinstit, prin acelea se vor bucura si slujitorii Lui; de acelea de care Dumnezeu Se manie, de acelea se vor mania si ostasii Lui. in psalmi, in imne si in cantari duhovnicesti... noi, credinciosii, sa cinstim pe sfinti, caci prin acestea mai ales se cinsteste Dumnezeu".

 

Astfel, venerarea si adorarea nu se exclud ci se presupun reciproc, dar aceasta afirmatie nu poate fi sustinuta decat punand la baza ei temele dog­matice esentiale, adica acelea din care se desprinde ca o consecinta fireasca cinstirea sfintilor si care, deci, constituie premisele acesteia.

 

2. Temeiul teologic al cinstirii sfintilor

De la inceput trebuie sa precizam ca venerarea sfintilor este voita de Dumnezeu si ca ea este posibila datorita participarii persoanelor umane la sfintenia lui Dumnezeu sau impartasirii din natura dumnezeiasca cu aju­torul energiilor dumnezeiesti necreate.

 

a) Faptul ca venerarea sfintilor este voita de Dumnezeu se desprinde din Sfanta Scriptura. Caci daca " toata Scriptura este insuflata de Dum­nezeu" (II. Tim. 3,16), inseamna ca a fost voia lui Dumnezeu ca psalmistul sa transmita indemnul: " Laudati pe Dumnezeu intru sfintii Lui!" (Ps. 150, 1). Fiul lui Dumnezeu intrupat i-a cinstit in multe ocazii, in mod deosebit pe ucenicii Sai. Astfel, El S-a rugat Tatalui: "Slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor" (Ioan 17,22) si tot in aceeasi rugaciune a afirmat: "M-am preaslavit intru ei" (Ioan 17,10). Tot in semn de cinstire, Mantuitorul i-a numit pe ucenici "prieteni" (Ioan 15,14).

 

Nu este vorba numai de o cinstire acordata de Mantuitorul ucenicilor pe parcursul vietii lor pamantesti, ci aceasta cinstire se prelungeste in vesnicie, potrivit fagaduintei Lui: "Adevar graiesc voua, ca voi cei ce Mi-ati urmat Mie, la innoirea lumii, cand Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale, veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel" (Matei 19,28). Talmacind aceste cuvinte ale Man­tuitorului, Sfantul Ioan Gura de Aur precizeaza ca "tronurile nu inseamna scaune de judecata; numai Hristos sta pe scaun de judecata si judeca. Prin "tronuri" a lasat sa inteleaga slava si cinstea nespusa de care se vor bucu­ra apostolii".

 

Mantuitorul a mai vorbit si cu alte prilejuri de cinstirea celor ce se vor uni prin El cu Tatal. Astfel, inainte de patimile Sale, in Cuvantarea de despartire, Hristos le spune ucenicilor: " Daca Ma voi duce si va voi gati loc, iarasi voi veni si va voi lua la Mine, ca sa fiti si voi unde sunt Eu" (Ioan 14,3). "Cugetand foarte adanc - zice Sfantul Chiril al Alexandriei in comentariul sau - vom socoti ca prin aceasta sunt indicate locasurile de sus, sau, folosind alte intelesuri, vom admite ca se va darui oamenilor, prin imitare, acelasi loc ca lui Hristos, adica cinstiri asemanatoare, datorita asemanarii noastre cu El. Vom purta chipul slavei Lui si vom imparati impreuna cu El...".

 

Intemeindu-se pe Revelatia dumnezeiasca din care Biserica a extras voia lui Dumnezeu privitoare la sfinti, pe baza acestei vointe a lui Dum­nezeu, Biserica a practicat cultul sfintilor de la inceputul existentei ei. "Numeroasele si pretioasele marturii despre cultul sfintilor in cele dintai opt veacuri crestine ale existentei Bisericii..., sunt dovada cea mai puter­nica si mai sigura ca originea acestui cult este indiscutabil dumnezeiasca si, ca atare, nu ne este ingaduit sa lasam la o parte, sa modificam sau sa schimbam ceva din el, fara sa ne facem vinovati de erezie".

Dumnezeu voieste sa fie cinstiti sfintii, fiindca ei ii sunt bineplacuti, adica ei constituie existentele personale omenesti in care s-a implinit pla­nul lui Dumnezeu si in care s-a realizat asemanarea cu El, idealul suprem pentru care a fost creat omul. Astfel, este de la sine inteles faptul ca sfintii sunt chipuri depline ale lui Dumnezeu si oameni indumnezeiti, prin ei Se cinsteste Cel ce locuieste in sfinti, adica Dumnezeu, dupa cuvantul Sfantu­lui apostol Pavel: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2, 20). Cinstirea sfintilor este o marturisire a credintei in Tatal, Fiul si Duhul Sfant, fiindca si aceia care s-au indumnezeit il au pe Hristos in ei dar in Duhul Sfant si in Tatal, asa cum Hristos a indumnezeit firea umana ne­despartit de Tatal si Duhul Sfant. Omul nu poate deveni in mod actual un chip deplin al lui Hristos fara lucrarea Duhului Sfant. Duhul este Cel care intareste si adevereste pe Hristos, il face prezent si il interiorizeaza (Rom. 5, 5), asa incat Hristos este aratat prin Duhul Sfant, iar Duhul se comunica prin Hristos.

 

De aceea, viata sfintilor este o revelare a comuniunii si iubirii Persoa­nelor Sfintei Treimi, adica ei prin trairea lor, chiar in tacerea lor exprima frumusetea vietii divine. Acest adevar il marturiseste psalmistul cand zice: "Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui" (Ps. 67,36). Conform inter­pretarii date de teologul Karl Christian Felmy acestui verset, sfintii sunt templul lui Dumnezeu nefacut de mana omeneasca "intru care Dumnezeu Se manifesta in chip minunat". Pe aceeasi linie, parintele Georges Florovsky scrie ca "in sfinti cinstim indumnezeirea naturii umane, iubirea lui Dumnezeu fata de ei si in ei". Cinstirea sfintilor inseamna slavirea lui Dumnezeu fiindca ei sunt uniti cu Dumnezeu.

 

b) Dar sfintii nu pot fi uniti cu Dumnezeu decat daca Unicul Dum­nezeu este o fiinta in trei Persoane, fiindca numai asa Dumnezeu este iubire si "urmareste o extindere a iubirii". Fiind chipul lui Dumnezeu, omul este atras cu necesitate spre Dumnezeu, adica traieste cu dorul dupa comuni­carea cu Persoanele Sfintei Treimi si cu persoanele umane. "Insa pentru ca omul nu are legatura cu Dumnezeu ca si cu niste Persoane egale, deci nici iubirea din partea lor in mod vizibil si intr-un fel in care sa aiba si bucuria iubirii lor fata de Sine, ca a unora ce au si ele nevoie de El, a facut Dum­nezeu multe persoane, ca ele sa-si largeasca tot mai mult zona iubirii si a setei de ea si intelegerea bogatiei ei".

 

Iubirea aceasta sau setea de iubirea sadita in om explica cinstirea sfin­tilor, fiindca aceasta este o manifestare a iubirii de comunicare cu oamenii si prin ei cu Dumnezeu. Pe de o parte, sfintenia nu se poate realiza decat in comuniune, iar pe de alta parte, comuniunea presupunand iubirea, pre­supune implicit chemarea, lauda, multumirea, dialogul in general dar si ad­miratia si urmarea exemplului semenului plin de iubire, purificat si innoit.

 

Cu cat inainteaza omul in iubire si se apropie mai mult de ceilalti oa­meni, cu atat mai mult se personalizeaza, adica isi afirma personalitatea, iar personalitatea autentica este omul in stare de sfintenie. Daca participarea la sfintenia lui Dumnezeu este posibila in viata de dupa moarte gratie calitatii omului de persoana distincta, capabila de dialog si in comuniune cu Dum­nezeu Cel personal, atunci si cinstirea sfintilor este posibila "nu numai pana cand sunt in viata trecatoare, dar cu deosebire dupa moarte cand, in­departate fiind oglinzile, privesc Sfanta Treime si lumina nesfarsita a aces­teia le arata in mintea lor imprejurarile noastre".

 

c) Al treilea element care tine de temeiul teologic al cinstirii sfintilor este invatatura cu privire la energiile necreate, prin intermediul carora "spiritualitatea rasariteana depaseste o simpla cunoastere intelectualista a lui Dumnezeu prin una experimentala". Aceasta, raportat la cinstirea sfintilor, inseamna ca cinstirea noastra se adreseaza acelora care, prin inter­mediul energiilor necreate, se impartasesc din natura dumnezeiasca, sau cum spune Sfantul Apostol Petru, au devenit "partasi dumnezeiestii firi" (II. Petru l,4). Datorita energiilor necreate, care izvorasc din fiinta lui Dumnezeu, sfintii nu se marginesc sa il contemple pe Dumnezeu, ci se unesc cu El, traiesc in Dumnezeu fiindca au devenit dumnezei dupa har sau lucrare. De aici reiese ca cinstindu-i, noi ne adresam celor ce sunt ade­varate oglinzi care reflecta mai departe cuvintele si gesturile noastre, spre izvorul sfinteniei, ca sa ne impartasim si noi din firea dumnezeiasca.

 

In cazul protestantilor si neoprotestantilor nici nu este posibila realiza­rea sfinteniei, fiindca Il considera pe Dumnezeu inchis in transcendent, iar natura umana cu totul incapabila de a iesi din imanent datorita starii de totala coruptie. Astfel, relatia omului cu Dumnezeu inseamna doar astep­tare si credinta si nu transformare prin efortul propriu de crestere spre Dumnezeu si deschidere spre semeni. intr-o astfel de doctrina nu poate fi vorba de cinstirea sfintilor.

 

"... Sa nu faci locasuri ale fapturilor - zice Sfantul Grigorie Palama -pe cei care sunt biserici ale lui Dumnezeu, adica pe sfinti, nici pe tine sa nu te faci atat de nefericit, incat nu numai sa te abtii de la impartasirea dum­nezeiasca si indumnezeitoare, ci sa respingi nadejdea in ea. Nici sa nu-L faci pe Dumnezeu atat de neputincios, incat sa nu poata darui Sfanta Lui impartasire fapturilor Lui rationale curatite. Mai bine zis, sa nu-L fac pe El lipsit de fiinta si de ipostasuri, ca El este in toate privintele una si aceeasi cu lucrarile Lui".

 

3. Temeiul hristologic al cinstirii sfintilor

Cultul sfintilor se intemeiaza pe Persoana si opera lui Hristos, cu con­ditia ca invatatura despre Hristos sa fie cea dreapta. Caci pentru cinstirea sfintilor este de o importanta capitala faptul ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat, ca a asumat firea umana si a unit-o pentru vesnicie cu firea Sa di­vina si ca din aceasta unire a rezultat indumnezeirea naturii umane in Iisus Hristos. "Hristologia ortodoxa este intemeiata pe coborarea lui Dumnezeu catre om, pentru ca omul sa se inalte catre Dumnezeu, adica Dumnezeu S-a facut om, pentru ca omul sa se indumnezeiasca".

 

Lucrarea lui Hristos pentru noi este o recapitulare a noastra, adica Hris­tos ne-a cuprins tainic in tot ce a facut. Jertfindu-Se si indumnezeindu-Si firea umana, intr-un chip virtual noi toti am fost adusi jertfa si indum­nezeiti. De aceea a inviat si firea noastra, iar sederea Lui in fata Tatalui o impartasim prin El si noi. Iar puterea cu care a inzestrat El firea umana si pozitia pe care i-a castigat-o se comunica oricarui om din toate timpurile.

 

Legatura dintre Rascumpararea in Hristos si cinstirea sfintilor consta in faptul ca Hristos a redeschis calea spre sfintenie sau desavarsire, inaltand firea umana si umpland-o de har in mod obiectiv. Ca urmare, asa cum mantuirea inseamna urmarea lui Hristos si viata lui Hristos, dobandirea sfinteniei si indumnezeirea nu sunt posibile decat in Hristos, Care lucreaza prin Duhul Sfant.

 

Aceasta legatura dintre Hristos si sfintii Sai este explicata pe larg de Sfantul Simeon Noul Teolog, pornind de la o comparatie dintre nasterea trupeasca a lui Dumnezeu Cuvantul din Fecioara Maria si nasterea duhov­niceasca a Lui din cei ce se unesc cu Dumnezeu-Cuvantul. "Dar aceea a fost mama a Lui in chip propriu, ca una ce L-a nascut,... pe Acesta in chip de negrait si fara de barbat, trupeste. Iar sfintii toti il au ca unii ce L-au zamislit pe El dupa har si dupa dar. Din Maica Lui preacurata a imprumu­tat trupul Sau preacurat, daruindu-i in schimb dumnezeirea - schimb mi­nunat si nou! Din sfinti nu ia trup, ci le impartaseste lor trupul Sau indum­nezeit... Fiul lui Dumnezeu si al neprihanitei Fecioare impartaseste sfinti­lor, cum s-a spus, din firea si fiinta Tatalui celui impreuna - vesnic, harul Sau dumnezeiesc, precum zice Proorocul: "Si in zilele de pe urma, voi varsa din Duhul Meu peste tot trupul" (Fapte 2,16), se intelege, cel credin­cios; iar din firea si fiinta celei ce L-a nascut pe El in chip propriu si cu ade­varat, trupul pe care l-a luat din ea".

 

Unirea aceasta cu Hristos la care ajung sfintii ne indreptateste sa afir­mam ca "cinstea si lauda lor e nedespartita de lauda adusa lui Hristos..., stralucirea lor nu e decat stralucirea lui Hristos..., caci El e cauza prima si principala a stralucirii lor". Astfel, in Hristos gasim motivatia si temeiul cinstirii sfintilor, fiindca acestia sunt marturiile de necontestat privind efi­cienta lucrarii Sale asupra firii omenesti. "Hristos apare cu atat mai stralu­citor si mai vrednic de preamarire, cu cat lucrarea Lui isi arata mai mult rodirea in firea omeneasca. Izolat, Hristos nu Si-ar arata slava Lui nici in iubirea de oameni, nici in rodirea iubirii si lucrarii Sale mantuitoare si indumnezeitoare". Sfintii traiesc in veci in Hristos, dar ca persoane con­stiente si nu numai in amintirea celor de pe pamant, asa ca se cuvine sa fie cinstiti si dupa moarte, caci prin aceasta este slavit insusi Hristos, din a Carui putere ei s-au ridicat pe culmile omenescului atins in Hristos. Unirea cu Hristos, asa cum o vad Sfintii Parinti, nu inseamna niciodata o anulare a persoanei umane in infinitul divin; dimpotriva, ea reprezinta im­plinirea destinului sau, in mod liber si personal. De aici si insistenta auto­rilor mistici bizantini, asupra necesitatii unei intalniri personale cu Hristos, a carei consecinta este indumnezeirea totala a omului", precum si posi­bilitatea comuniunii personale cu cei de pe pamant.

 

4. Temeiul eclesiologic al cinstirii sfintilor

Omul se mantuieste unindu-se cu Hristos si repetand drumul lui Hristos prin Sfintele Taine, iar trairea cu Hristos are loc doar in mediul Bisericii, fiindca aici lucreaza Hristos prin harul Sau in Sfintele Taine. "Propriu-zis, ceea ce face ca Hristos sa se prelungeasca prin aceste punti, care sunt Tainele, in fiecare din noi, este Biserica". Ceea ce face din Bi­serica un spatiu mantuitor si sfintitor este tocmai unirea deplina a credin­ciosilor cu Hristos si a credinciosilor intre ei, cu puterea harului Duhului Sfant care curge prin taine. Sfantul Pavel zice ca aceia care formeaza Bise­rica sunt " un trup si un Duh " (Efes. 4, 4).

 

Unirea dintre Hristos si Biserica Sa este atat de intima incat nu poate fi cuprinsa in cuvinte. "Aceasta se vede foarte lamurit din pilduitoarea viata a fericitilor mucenici, care mai curand se bucurau sa li se taie capul decat sa se dezlipeasca de Hristos, ba rabdau chiar cu placere sa li se taie si cap si madulare, dar nu scoteau o singura vorba ca sa se lepede de Fiul Tatalui ceresc... Sfintilor le e mai drag de Mantuitorul decat de ei insisi, dupa cum marturiseste Sfantul Pavel (Rom. 9, 3).... Taina aceasta mare a unirii dintre Hristos si Biserica (Efes. 5, 23) se implineste prin puterea dumnezeiasca a lui Hristos, intemeietorul si capul ei, dar si a Duhului Sfant "care o vivifica si o face sa creasca ca trup tainic al lui Hristos in care se realizeaza dinamic, prin impreuna-lucrarea omului cu Dumnezeu, care il cheama si ii da puterea sa lucreze mantuirea si indumnezeirea noastra".

 

Pe baza tuturor acestora putem afirma ca intrucat nu exista sfintenie mantuitoare in afara Bisericii, nu exista cinstire a sfintilor care sa aiba fundament decat in Biserica. Aceasta, mai intai pentru faptul ca numai sfantul Bisericii il are pe Hristos in El pentru ca sa fie cinstit. Numai sfan­tul Bisericii colaboreaza cu Duhul Sfant prin harul Sfintelor Taine si a devenit "templu al Duhului Sfant" (I. Cor 6, 19) si numai in Biserica se poate trai viata in Hristos, "viata pe care o castiga in Tainele Sfinte, la care bineinteles, se adauga si stradania binevoitoare a omului". Sfintii sunt oamenii pe care "dupa ce i-a facut sa intre pe portile imparatiei Sale, Dom­nul ii si incoroneaza" fiindca ei urmeaza drumul prin Sfintele Taine.

 

In sfinti cinstim "chipul si forma Dumnezeirii" intiparite in ei prin apa Botezului, cinstim apoi darurile Duhului Sfant impartasite prin Taina Mirului si cinstim in sfarsit "trupul imparatului", fiindca ducandu-l pe credincios la Sfanta Masa si dandu-i sa manance din insusi trupul Lui, "Mantuitorul schimba intru totul launtrul primitorului, imprumutandu-i insasi personalitatea Sa, iar noroiul care primeste vrednicie de imparat nu mai este noroi, ci se preface in insusi trupul imparatului: ceva mai fericit decat aceasta soarta nici nu s-ar putea inchipui". Astfel, cinstirea sfintilor se intemeiaza pe transfigurarea lor deplina in dumnezei dupa har sau pe realizarea asemanarii desavarsite cu Dumnezeu.

 

Nicolae Cabasila a dezbatut pe larg transformarea aceasta prin Sfintele Taine in Biserica, concluzionand ca atunci "cand Hristos se va arata intru marire, atunci si tarana aceasta isi va dezvalui toata frumusetea si se va vadi atunci ca si ea e o farama din fulgerul (Matei 24,27) ce se va arata pe cer in lumina lui si formand impreuna aceleasi raze, cum zice Domnul: "Dreptii vor straluci ca soarele intru imparatia Tatalui lor" (Matei 13, 43)... Si vor straluci dreptii in ziua aceea cu aceeasi putere si marire ca si Hristos, ei pen­tru ca s-au invrednicit de asa fericire, iar El de bucuria de a fi partas la feri­cirea lor". In sfinti straluceste sfintenia lui Hristos cu care ei s-au unit prin Sfintele Taine si in mod culminant in viata pamanteasca prin Sfanta impartasanie. Daca ar fi numai stralucirea lor, nu am avea motive sa-i vene­ram. Dar intrucat in ei straluceste Hristos cu care sunt uniti pentru vesnicie, ii veneram fiindca prin ei se arata sfintenia si starea lui Hristos.

 

Dar ii veneram si fiindca sfintenia lor nu este un dat, ci au castigat-o prin conlucrarea eforturilor proprii cu harul lui Dumnezeu, exprimata in teologia ortodoxa prin termenul "sinergie", in lumina caruia in sfintirea proprie omul implineste activ unirea cu Dumnezeu, ajutat de har.

 

Dorind sa-L faca pe Dumnezeu in mod exclusiv autorul mantuirii omu­lui, deci fara vreun aport al acestuia, protestantismul a negat orice legatura intre credinta si fapte si astfel a exclus faptele dintre mijloacele insusirii subiective a mantuirii. Protestantii nu sesizeaza rolul faptelor in actul man­tuirii si din cauza ca le considera exclusiv ca un pret de schimb oferit lui Dumnezeu, ca si catolicii. Ei nu sesizeaza rolul ontologic al faptelor, ca ele transforma firea, ca pornesc din fire si roadele lor se intorc asupra firii. Consecinta care ne intereseaza pe noi aici este aceea ca omul ramanand ne­transformat si neavand vreo vrednicie nu este in realitate sfant si nu avem motive sa-l cinstim ca atare. Pentru cultul sfintilor trebuie sa existe in Biserica Tainele si participarea activa a omului la lucrarea harului din ele. Numai atunci cinstim in sfinti deodata pe Dumnezeu si pe om, ca urmare a faptului ca acesta a devenit dumnezeu dupa har.

 

5. Comuniunea sfintilor ca temei al cinstirii sfintilor

La starea de indumnezeire au ajuns sfintii prin realizarea comuniunii cu Dumnezeu si cu semenii inca din viata pamanteasca, fiindca nu exista unire fara iubire. "Dar iubirea lui Dumnezeu, de care se bucura sfintii, fiind iubirea celor trei Persoane Dumnezeiesti desavarsit unite, nu se poate sa nu produca in ei si o iubire intreolalta, mai ales ca ei sunt impreuna recapitu­lati m Hristos". De aceea s-a spus ca "sfintii sunt creatori de comuniune, e o solidaritate si de impacare". In virtutea acestei comuniuni, care se extinde si la membrii Bisericii vazute, sfintii ii ajuta pe cei ce lupta inca pe pamant, cu mijlocirea lor, rugandu-se lui Dumnezeu. "Pentru ca nimeni nu poate rosti numele lui Dumnezeu decat impreuna cu altii", omul aflat in lupta cu greutatile pamantesti cauta ajutor in comuniunea care se pre­lungeste in Biserica nevazuta.

 

Cinstirea sfintilor sau cultul lor este o prelungire a iubirii care ne leaga de ei in viata pamanteasca, o materializare a admiratiei pe care o nutrim fata de oamenii geniali in general. In cazul lor, iubirea fata de ei a celor de pe pamant se alimenteaza din iubirea fata de Dumnezeu. Daca " cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, caci Dumnezeu este iubire " (I. Ioan 4, 8), inseamna ca numai cel ce iubeste il cunoaste pe Dumnezeu. "De aceea, chiar si in iubirea neezitanta de oameni traieste cineva iubirea fata de Dum­nezeu, si deci iubirea lui Dumnezeu fata de sine. Astfel, chiar in iubirea neezitanta de oameni traieste intalnirea cu Dumnezeu. In iubire nu-L poti desparti pe Dumnezeu de oameni nici viceversa". Asa se explica faptul ca iubirea fata de cei trecuti in lumea cealalta nu este limitata de moarte, iar la sfinti se concretizeaza prin cinstire.

 

Dar si in cursul vietii pamantesti se manifesta iubirea sfintilor ca expresie a comuniunii bisericesti: Sfantul Paisie cel Mare se ruga pentru ucenicul sau care se lepadase de Hristos. Domnul i s-a infatisat, spunandu-i: "Nu stii oare ca acela s-a lepadat de Mine?" Or, cum sfantul se milostivea mai puternic si se ruga inca mai fierbinte pentru ucenicul sau, Domnul i-a spus: Paisie, te-ai facut una cu Mine prin dragostea pe care o porti... " . Sfantul Apostol Pavel marturiseste de mai multe ori ca obisnuieste sa se roage pentru cei carora le scrie: "Nu incetez a multumi pentru voi, pomenindu-va in rugaciunile mele... " (Efes. 1,16). Cinstirea sfintilor consta in urmarea exemplului vietii lor si in chemarea lor prin rugaciuni de lauda si de cerere. Crestinul stie ca urmandu-i pe sfinti nu ii idolatrizeaza, fiindca dincolo de ei si mai presus decat ei Se afla Hristos, pe Care sfintii L-au urmat, iar crestinul imitand vietile sfintilor ii ia ca exemple care au reusit sa castige imparatia cerurilor. Aceasta se vede din indemnul pe care il da corintenilor Sfantul Apostol Pavel: "Deci, va rog, sa-mi fiti mie urmatori, precum si eu lui Hristos" (I. Cor. 4, 16; 11, 1). Stralucirea lui Hristos in ei constituie o marturie ca viata lor pamanteasca in Hristos a dat roade si ca urmare in ei se preamareste Hristos. Cei ce ii imita, tin sa-L imite, de fapt, pe Hristos prin ei, sa se foloseasca de exemplul lor pentru a-L imita pe Hristos.

 

Mantuitorul insusi i-a pregatit pe apostoli in vederea practicarii ruga­ciunilor pentru altii, cu diferite ocazii. Astfel, la un moment dat, le-a zis: Daca ramaneti intru Mine si cuvintele Mele raman intru voi, veti cere orice veti vrea si vi se va implini voua " (Ioan 15, 7). Pe ei i-a ascultat Man­tuitorul si de-a lungul activitatii Sale pamantesti, a ascultat-o si pe Mama Sa, Fecioara Maria, i-a ascultat pe parintii care se rugau pentru copiii lor, si pe toti care din iubirea pentru cel napastuit se rugau pentru acesta. Dar rugaciunea sfintilor trecuti prin moarte si uniti cu Hristos inseamna mult mai mult.

 

De aceea, noi ne rugam sa o obtinem, sa-i sensibilizam in legatura cu cele ce ne sunt de folos, dar le adresam si laude. Biserica si noi toti care suntem madulare ale ei le cerem sfintilor sa se roage lui Hristos pentru noi. Nu le cerem sa ne dea de la ei ajutorul si mantuirea, caci ca oameni nu au de la ei nimic, ci totul de la Hristos si ei au mai mult ca toti aceasta constiinta. Le cerem numai sa se roage lui Hristos, ca sa ne dea noua cele de folos in viata aceasta si mantuirea vesnica". Noi ii laudam pe sfinti referindu-ne mereu la Hristos care straluceste in ei si preamarind in ei lucrarea Duhului Sfant cu care au biruit in lupta cu patimile omenesti, cinstim trupul lor ca locas al Duhului Sfant si sufletul lor sfintit prin vointa dum­nezeiasca de a se uni cu Hristos, caci "Cel ce si-a luminat mintea cu inte­lesuri dumnezeiesti si si-a obisnuit ratiunea sa-L laude pe Facator neincetat prin cantari dumnezeiesti, iar simtirea si-a sfintit-o prin imagini curate, acela adauga la bunatatea naturala a "chipului", bunatatea voita a "asemanarii" cu Dumnezeu"35. Sfintii il indupleca pe Dumnezeu si "mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului" (Iac. 5, 16) tocmai pentru "ase­manarea" lui cu Dumnezeu. "Mult poate rugaciunea dreptului cand e lucra­toare fie prin dreptul care o face, fie prin cel ce roaga pe drept sa o faca" -zice Sfantul Maxim Marturistorul. Rugaciunile sfintilor sunt atat de im­portante inaintea lui Dumnezeu, incat ii vor insoti pe sfinti la judecata de apoi: "... Cele patru fiinte si cei douazeci si patru de batrani au cazut inaintea Mielului, avand fiecare alauta si cupe de aur pline cu tamaie care sunt rugaciunile sfintilor " (Apoc. 5, 8).

 

Cinstirea sfintilor se intemeiaza pe invatatura cu privire la comuniunea sfintilor si cea cu privire la Biserica, fiindca ea nu are valoare si importanta decat daca credinciosul se mantuieste in comuniunea Bisericii, care ii cuprinde deopotriva pe cei ce lupta pentru mantuire ca si pe cei ce au triumfat in aceasta lupta. Teza eclesiologica protestanta, conform careia Biserica nu transmite mantuirea, ea o anunta si nu iarta pacatele in numele lui Dumnezeu, ci da marturie ca Dumnezeu iarta nu poate constitui un fundament pentru realizarea starii de sfintenie, si ca atare, cinstirea sfintilor nu are nici ea temei. Aceasta cu atat mai mult, cu cat omul se poate man­tui si singur, fiindca nimic nu este obiectiv si supus comuniunii, ci totul este subiectiv si individualist.

 

Noi credem ca cinstirea sfintilor mobilizeaza vointa credinciosilor pentru cautarea sfinteniei, iar sfintenia este o insusire a Bisericii dar si o misiune in mersul ei spre vesnicie. Sfintenia este o stare cu caracter dina­mic, ea sporeste sau scade, dupa cum crestinul sau comunitatea se hraneste din Hristos si Jertfa Lui sau se sfinteste prin propria jertfire. Dar disponi­bilitatea pentru propria jertfire este si un dar al Duhului Sfant, un rod al prezentei continue a Duhului Cincizecimii in comunitatea euharistica, al Duhului comuniunii. "Atat timp cat Biserica va dainui, Domnul va face sa se iveasca in ea nenumarate daruri de vindecare, de alungare a demonilor, de proorocie, de judecata, de vorbire in limbi, de deosebire a duhurilor, de compatimire pentru suferinta", care sunt roade ale sfinteniei, dar si ale chemarii sfintilor.

 

Prezenta sfantului este mantuitoare. "Dobandeste un cuget impacat, spunea Serafim al Sarovului, si mii de oameni se vor mantui in preajma ta". Caci rostul "comuniunii sfintilor" este mantuirea in Hristos, prin Du­hul Sfant, in Biserica, cu ajutorul Sfintelor Taine.

 

CONCLUZII

Cinstirea sfintilor decurge din relatia lor personala si constienta cu per­soanele Sfintei Treimi, care relatie, la randul ei, este rezultatul transfigu­rarii firii umane cu ajutorul harului divin si prin efort propriu. Fiecare crestin se poate ridica pana la indumnezeire, la transfigurare si sfintire prin unirea cu Dumnezeu atat de intima, incat poate marturisi cu Sfantul Apos­tol Pavel: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2,20).

 

Sfintii sunt vrednici de cinstire, fiindca sunt plini de har, adica au de­venit conaturali cu harul. De aceea sunt numiti " casnici ai lui Dumnezeu " (Efes. 2,19). Mantuitorul insusi a aratat fata de apostolii Sai cinstire deosebita cand i-a numit "prietenii" Sai (Ioan 15,14). Sunt "sfintii lui Dumnezeu", fiindca sfintenia lor este rodul harului lui Dumnezeu lucrator in ei si fiindca insusi Dumnezeu Se slaveste prin ei. Cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi?" (I. Cor. 3,16) ii au in vedere pe sfintii Bisericii.

 

Cinstirea sfintilor nu poate fi conceputa in afara Bisericii, mai intai, fiindca numai in Biserica lucreaza Hristos prin Duhul Sfant in Sfintele Taine in vederea sfintirii credinciosilor, iar apoi, fiindca numai in Biserica se traieste in "comuniunea sfintilor", absolut necesara pentru cult. Nu poti sa-i chemi decat pe cei cu care te afli in comuniune.

 

De mare importanta este si faptul ca numai in comuniune exista iubire. De fapt, am putea spune ca un temei care sustine cinstirea sfintilor este iu­birea: iubirea lui Dumnezeu fata de om, a omului sfant fata de Dumnezeu si a celor credinciosi intreolalta. Iubirea aceasta este mobilul care-i mana pe cei in viata sa-i pomeneasca si sa-i cheme in rugaciunile lor pe cei plecati.

 

Dumnezeu insusi a voit cinstirea sfintilor prin faptul ca l-a creat pe om "dupa chipul Sau" (Fac. 1, 27) si l-a inzestrat cu tot ceea ce era necesar pen­tru ca omul sa ajunga la "asemanarea" cu Dumnezeu. Aceasta inseamna ca in sfinti se cinsteste implinirea voii lui Dumnezeu cu privire la om.

 

Plecand de la aceste premise dogmatice, putem sustine ca cei ce resping cinstirea sfintilor isi intemeiaza aceasta pozitie pe lipsa temeiurilor care sustin cinstirea sfintilor si nu pe faptul ca aceasta ar inlocui adorarea lui Dumnezeu, cum afirma ei in mod simplist. Adica din invatatura lor lipseste credinta dreapta a dogmelor Bisericii si in ea s-au strecurat greseli funda­mentale in toate marile teme dogmatice, care au lipsit de suport pana la urma si cinstirea sfintilor.

 

Asadar, invatatura si practica cinstirii sfintilor este o consecinta a talmacirii Persoanelor dumnezeiesti, a Persoanei si lucrarii lui Hristos prin dogme, care dogme fiind talmacirea Vietii, il aduc pe Hristos in viata per­sonala a oamenilor si in sanul comunitatii bisericesti. Iar sfintii si cinstirea tor sunt marturiile dreptei talmaciri a Celui Singur Sfant.

 

Pr. conf. dr. VASILE CITIRIGA

 

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 11435

Voteaza:

Temeiurile dogmatice ale cinstirii sfintilor 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • marius mariusPostat la 2014-01-04 09:27

    Foarte interesant si mai ales foarte bine documentat articolul...pot spune ca am gasit suficiente date pt a combate membrii diferitelor secte in raport de aceasta tema....si apoi, ni l-a dat Dumnezeu, printre altii, pe bunul si sfantul parinte Arsenie Boca...

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE