Ah, fiul meu ! Omul nu este niciodata cu desavarsire rau

• « Inapoi
• Inainte »

Ah, fiul meu ! Omul nu este niciodata cu desavarsire rau

Am patimit mult, bunul meu fiu, pentru ca fiu al lui Iosif cel pacatos sa te arat pe tine. Apoi am suferit nespus de mult pentru ca m-ai parasit. In timpul din urma iarasi te-am iubit foarte mult. Si ma intorc inlauntrul meu si de acolo strig : Fiul meu ! Fiul meu ! Unde esti ? Unde se indreapta fiul meu ? Unde ai lasat, copilul meu, sarcina mica a ascultarii si de ce ai voit sa iei asupra ta sarcina grea a lui Sisif ?

Acestea spunandu-ti, raman cuprins de tacere, prin tacere dorind sa te fac sa intelegi restul. Iarasi imi amintesc slujirea ta cea buna, de care acum sunt lipsit, si am uitat pelinul pe care mi l-ai dat sa-l beau parasindu-ma.

Ai venit, ai plecat iarasi, fiul meu, si ai spus ca vei scrie. Am asteptat doua randuri de la tine. Iarasi a ras de mine iubitul meu fiu, mi-am spus. Cu putin inainte, numai ce a venit bunul nostru diacon si mi-a adus plicul. L-am deschis cu mare, nespusa bucurie - ca sa vad ce scrii - dar din nefericire in locul scrisorii am gasit ceva cu care mi-ai astupat gura; " cinci sute " la numar. Ca si cand mi-ai spune : " mananca si taci " ! Buna si aceasta, copilul meu, si iti multumesc cu adevarat. Dar m-ar fi bucurat mai mult cateva randuri din partea ta.

Ah, copilul meu ! Omul nu este niciodata cu desavarsire rau. Are si lucrurile sale bune si pe cele rele. Atunci cand iti aduci aminte de lucrurile lui bune, ii doresti tot binele, te bucuri cu tot sufletul, rogi pe Dumnezeu pentru el. In cele rele ale sale nu este el de vina, ci vrajmasul nostru diavolul. De aceea iti spun sa nu te intristezi, fiul meu, nu-ti mai aduce aminte de trecut. Acelea au trecut. Au venit altele si mai mari pe capul meu, incat ale tale mi se par ca o buna mireasma. De atunci ma doare si ma rog mai mult pentru tine.

Deci nu te intrista. Oameni suntem si fii ai faradelegii, avand ca temelie a stramosilor nostri pacatul. De aceea, Domnul Hristos ne va arata intelegere si, pentru pocainta noastra, toate ni le va ierta.

Tu nu uita convorbirile noastre pe care le purtam noaptea in coliba mea saracacioasa atunci cand ai venit la mine; posturile pline de bucurie, zilele cu liniste si cu tacere deplina, rugaciunea neintrerupta; mireasma imbietoare la rugaciune si meditatie a crinilor pustiei; pe iubitui nostru Gheron Arsenie, care ti-a factit dulceata si care te tachina cu blandete. Acestea toate sa ti le amintesti. Iar celelalte, ca ne-ai parasit, nu ti le mai aminti, pentru ca iti provoaca amaraciune. Iti ajung cele pe care le tragi acum.

Am uitat sa-ti scriu ca am mai zidit separat inca o colibioara. Nu am terminat-o inca. Deocamdata stau alaturi, intr-o mica pestera. Am facut-o pentru cavorbeam seara cu Gheron Arsenie si imi stricam linistea. Deja, acum, am multa liniste.

Sunt cel mai fericit dintre oameni. Traiesc fara nici o grija, ma bucur de dulceata isihiei fara nici o intrerupere. Chiar si atunci cand ma paraseste harul, ca un alt har, linistea se asterne in locul lui si par mai mici durerile si necazurile vietuirii celei rele si ostenitoare. Amestecul de har si de necazuri nu va inceta toata viata aceasta, pana la ultima suflare.

De aceea si Filip Macedoneanul, dupa cum ne spune istoria, cand i-au fost aduse trei stiri pline de bucurie si de cinste, si-a scos inelul sau de mare valoare si l-a aruncat in mare pentru a micsora prin pierderea inelului bucuria cea peste masura, " ca nu cumva sa-mi vina impreuna si necazurile si sa nu le pot suporta ".

Vezi, fiul meu, desi lipsiti de har, adevarul lucrurilor ii inteleplea sa rascumpere diferitele situatii si sa vietuiasca cu multa masura.

Cu cat mai mult noi, crestinii, care gustam din belsug darurile lui Hristos, suntem datori sa ne petrecem viata cu masura dumnezeiasca, rascumparand timpul si suportand cu rabdare toate relele acestei vieti trecatoare !

Da, fiul meu. Cat traim in aceasta viata nu avem odihna. In aluatul sau, viata aceasta are framantate si chinurile. Toate sunt amestecate. Fericit este cel ce are intelepciunea de a castiga din toate.

Poate ca cele care ne par rele, tocmai acelea ne aduc mai mult castig in sufletele noastre, atunci cand le suportam fara cartire.

Oricum, te minunezi cum se intorc, cum se rotesc toate cele trecatoare, toate desertaciunile acestei vieti. Intr-o singura clipa, cei dintai devin cei din urma si cel din urma cei dintai.

• « Inapoi
• Inainte »